Elevii sibieni tocmai au încheiat „Școala altfel” / „Săptămâna verde”. O inițiativă a Ministerului Educației, implementată începând cu anul 2016, care se derulează în baza unei planificări lăsate la latitudinea fiecărui inspectorat școlar județean.
Scopul acestui program, cunoscut și sub denumirea de ”Săptămâna altfel”, este acela de a contribui la dezvoltarea competențelor, abilităților sociale și emoționale ale copiilor. Și, nu în ultimul rând, de a pune în lucru creativitatea lor. De aceea activitățile desfășurate în această săptămână ar trebui să fie unele transdisciplinare, experiențiale, adevărate repere în memoria afectivă a acestor mici exploratori ai cunoașterii.
Am întâlnit în aceste zile copii manifestându-se exuberant pe străzi, la vedere, în ciuda vremii deloc prietenoase, contrazicând viziunea unui sistem de învățământ anchilozat în formalisme fade, gestante. Cum am văzut și fețe luminoase, energice, ignorând activ cutuma că învățământul de stat trăiește fatidic drama unui destin al relativizării lui „vezi, că totuși se poate?!”
Aflatul în treabă ca metodă educațională
În același timp însă, nu reușim totuși să nu facem și câte o românească sadea, acolo unde lipsa vocației și surplusul de comoditate fac mândrețe de cocioabă (că de casă nu prea poate fi vorba) bună. Unii dascăli s-au întrecut pe ei înșiși în a da cu flit, și de această dată, unui proiect educațional care ar fi putut fi, cu puțin efort, chiar unul excepțional.
Aceleași activități (lectură „ocupațională”, ateliere redundante la clasă, simulacre de carnavaluri etc.), ciuntiri de program (situații în care ziua de activitate nu a depășit 2-3 ore), expedieri premature către casă au constituit apanajul încă a unei săptămâni ratate. Nedatorate, explicit, vremii. Pentru că programul acestei săptămâni a fost comunicat părinților vreme în urmă, iar la o ocheadă peste astfel de propuneri de „altfel” nu e deloc greu să sesizezi promiscuitatea unor asemenea idei, de momente aduse în atenția copiilor. Unde mai pui că au fost situații în care părinților li s-a trimis un program sec, fără nicio consultare prealabilă. Că deh, cine știe mai bine de ce are nevoie copilul, decât dascălul consecvent în a opera distincția între ”ignoranța” părinților și prezervarea unor valori fundamentale necesare dezvoltării educaționale a elevului?
Între altele, se zice că școala are și rolul de a te ridica undeva de unde să îți fie jenă să mai cobori. Dragi dascăli, încercăm să facem cumva, și noi, și voi, ca școala să nu afecteze educația copiilor noștri?
