Gestiunea succesului este la fel de dificilă ca evitarea decăderii. Pare ușor ireal, dar o victorie picată din cer poate fi uneori mult mai periculoasă. Trăind în mizerie, oamenii visează ascensiuni fulminante pe scara socială. O moștenire surprinzătoare, un pariu inteligent sau un bilet câștigător la loto sunt vise imposibile, care uneori ne scot din cenușiul vieții. Surprinzător, marii câștigători la loto și-au gestionat dezastruos averile venite peste noapte și întoarcerea la mediocritate sau chiar mizeria cea mai cruntă sunt procese dureros de brutale.
În politica românească avem găina chioară a liberalismului care s-a pomenit surprinzător câștigând un exercițiu electoral pe care trebuiau să îl piardă. Alegerea lui Klaus Iohannis drept președinte al României l-a șocat mai puțin pe contracandidatul Victor Ponta, dar mai ales pe proaspeții săi colegi de partid liberal. Pentru că orice faptă bună nu poate rămâne nepedepsită, PNL a făcut tot posibilul să își dea cu stângul în dreptul timp de un an de zile, rugându-l pe pesedistul Ponta să își dea demisia. Venirea cabinetului „tehnocrat” nu e rezultatul vreunei abile mișcări politice, ci epilogul trist al unui dezastru. Un element de entropie socială construit pe combustia și moartea unor tineri, speculată mizerabil și profund neprofesionist de primul candidat liberal la Primăria Bucureștiului. După mizeria unei pre-campanii pe spinările arse ale tinerilor de la Colectiv de domnul Bușoi, PNL-ul a apelat la menestrulul cu mandolină, o figură de bufon ministerial tare în clanță. Prins cu mâna în buzunarul pofticios al corupției și degrabă săltat de DNA, Ludovic a lăsat locul unei figuri mesianice de culoare verde ce fredonează deloc discret „Sfântă tinerețe legionară”.
Însă această poveste a ridicolului nu ar fi completă gândindu-ne la Gabriela Firea, acestă minune a socialismului de cumetrie românească, ce respiră intoleranță și prejudecată ca zâmbetul de scorpion satisfăcut al lui Ion Iliescu.
Cele două partide mari care își dispută azi cvasi-monopolul politic, au înghesuit ideile în naționalismul cel mai scârbos, intoleranța ca program politic și aroma anti-europeană ce amintește de sminteala de acum un secol.
Căutând la cele mai instinctuale frici și nevoi, acești politicieni strânși cu ușa de zgomotul strident de cătușe, s-au ghemuit lângă ziduri de frica faptelor trecute. Trăim un regres de viziune și de oportunitate, ne amuzăm de clovni vechi și ipocriți noi și aplaudăm cu o plăcere diminuată încă un corupt pus să răspundă pentru fapte ce le credea deja uitate.
Dacă politica alunecă spre naționalismul Grupului de la Vișegrad, instituțiile de justiție și siguranță încep să guste pline de poftă coridoarele largi ale puterii. Poate PNL își dorește cu mai mare ardoare eșecul răsunător din acest an electoral. Chiar dacă își freacă mâinile sonor, PSD-ul se va alătura saltului în gol cu șefii săi reținuți cu sentințe penale. Iar dacă politicienii și mâinile lor lungi și corupte sunt tratate cu medicamentul de la DNA, cine va controla această instituție de prășit traficul de influență? Sfinții mucenici ai SRI-ului? Acești titani ai „societății civile”?
Publicitate
