Într-un trist clasament al țărilor din Uniunea Europeană cu cel mai mare nivel al mortalității în rândul bebelușilor, România se află pe primul loc, cu o rată de 9 morți la mie, față de media europeană redusă la 4,1 la mie. Altfel spus, la fiecare 5 ore, undeva, în România, un bebeluș își pierde viața, numărul deceselor în rândul copiilor cu vârsta sub 1 an ajungând la aproape 2000 pe an.
Potrivit statisticilor, cele mai frecvente cauze sunt perinatale (legate de naștere) – 34%, boli ale aparatului respirator – 29%, malformații congenitale – 24,8%, accidente – 4%, iar boli infecțioase, ale sistemului nervos și digestive – 5 %. Dureros este că cel puțin o treime dintre aceste vieți ar putea fi salvate, îndeosebi în cazul deceselor cauzate de boli respiratorii, infecțioase și digestive. În plus, ar putea fi crescută rata de supraviețuire pentru mai mulți bebeluși care se nasc prematur, în condițiile în care 20% dintre copii vin pe lume înainte de termen. Potrivit medicilor, se nasc micuți care uneori nu cântăresc mai mult de 700 de grame, însă cu toate acestea au șansa să recupereze greutatea și să supraviețuiască. Dar acest lucru este posibil doar după ce stau luni de zile în incubatoare. Din păcate, numărul acestor aparate vitale pentru copiii născuți prematur este insuficient.
La Sibiu, în anul 2012 rata de mortalitate a fost de 7,4 la mie, iar în anul 2013 de aproape 6 la mie. În fața acestor cifre pe care le privim neputincioși și deznădăjduiți, vestea bună este că fiecare dintre noi poate face ceva. Există cel puțin două modalități prin care noi, sibienii, ne putem implica în luna mai pentru a limita aceste statistici înfiorătoare. Mai întâi, în această perioadă avem posibilitatea să donăm 2% din impozitul nostru anual către o organizație neguvernamentală care să aibă drept obiectiv salvarea acestor ființe nevinovate ( de exemplu Asociația Baby Care, Asociația Propediatria sau Salvați Copiii). Apoi, Asociația Baby Care, reprezentată prin dr.Livia Ognean, șefa secției de Neonatologie din Sibiu, dă posibilitatea oricărui sibian să contribuie la achiziția de incubatoare și aparatură medicală pentru salvarea prematurilor, prin participarea la Semimaratonul organizat de Fudația Comunitară Sibiu, în data de 31 mai (http://maratonsibiu.ro ). Astfel, fie că optați să alergați un anumit număr de kilometri sau numai să îi susțineți pe alergătorii deja înscriși, puteți ajuta la strângerea bănuților de care copiii prematuri născuți la Sibiu au nevoie ca să trăiască. Pentru că putem face noi înșine câte ceva, înainte de a ajunge în situația în care propriii copii ni se sting în brațe.