Stop!

În primăvara anului 2007, un caz şocant zguduia convingerile şi concepţiile despre viaţă şi muncă ale angajaţilor şi angajatorilor din România. Raluca Stroescu, o tânără de numai 31 de ani, murea din cauză că muncise prea mult la serviciu. Era manager de audit la o importantă multinaţională, iar din cauza epuizării fizice şi psihice, ajunsese să nu mai cântărească nici 40 de kilograme. Potrivit colegilor ei, în ultimele săptămâni lucrase întruna, ajungând să plece de la birou cu mult după miezul nopţii. Din cauza stresului, tânăra neglijase să se mai hrănească, iar concluziile medicilor au arătat că slăbirea accentuată a dus la tulburarea funcţiilor cardiace, inima rărindu-şi bătăile până când, efectiv, s-a oprit pentru totdeauna.
Acest caz este ultima fază în care se ajunge din cauza celei mai recente afecţiuni introduse în Medicina muncii: stresul profesional cronic sau Sindromul Bournout. Practic, în societatea actuală,  toate categoriile profesionale ajung să fie afectate de acest sindrom, caracterizat prin iritabilitate, pierderea răbdării, insomnii, neputinţa de a te concentra, o stare de rău interior care te consumă până la pierderea oricărei tresăriri a stării de bine, nu de puţine ori, culminând cu leşinul. Acesta apare din cauza a prea multă muncă şi prea puţină satisfacere a nevoilor personale, în primul rând fiind generat de suprasolicitarea creierului şi a funcţiilor intelectuale.
Potrivit cercetătorilor, aproape jumătate din populaţia activă a globului este afectată de stres profesional cronic, consecinţele fiind catastrofale, atât asupra populaţiei, cât şi din punctul de vedere al productivităţii muncii, afecţiunea generând pierderi de zeci de milioane de euro numai la nivelul Uniunii Europene. Practic, odată cu apariţia Sindromului Bournout, productivitatea scade, întrucât angajatul intră într-o buclă de incapacitate de concentrare asupra sarcinilor de la birou, apar tulburări de memorie, un creier suprasolicitat fiind incapabil să mai proceseze informaţiile pe care le deţine. Astfel, în general persoanele tinere, dornice de afirmare, care încearcă să-şi demonstreze competenţele pentru a ajunge să ocupe posturile la care visează, să ajungă la o stabilitate financiară, ajung ca, după câţiva ani în care s-au suprasolicitat, să clacheze, făcându-şi rău atât lor, cât şi companiilor.
Pentru evitarea momentului de colaps, medicii recomandă luarea unor pauze mai scurte sau mai lungi, de la caz la caz, precum şi încetinirea ritmului de lucru la apariţia primelor simptome de stres profesional cronic. Astfel, pe de o parte angajajatorii trebuie să îşi adapteze sarcinile profesionale la puterea de lucru a angajaţilor, incluzând în programul de lucru suficiente zile libere şi momente de training, coaching şi încărcare psihică, în scopul menţinerii randamentului în companie, iar pe de altă parte, angajaţii trebuie să devină conştienţi că ei sunt principalii responsabili pentru menţinerea unui echilibru între muncă şi odihnă, între viaţă profesională şi viaţă de familie, învăţând să se oprească înainte de a fi prea târziu.