Calendaristic, avem mai mult de o lună până la marile sărbători ale acestei ierni. Practic, ca în fiecare an, zbuciumul Crăciunului începe, de cele mai multe ori, după prima zi a lunii noiembrie. Atunci, șiruri, șiruri de lumințe sunt montate în oraș, se pregătesc spațiile pentru activitățile lunii decembrie, cei care au ceva de oferit își fac publice proiectele, iar raioane întregi din marile magazine încep să strălucească, la propriu. În 15 noiembrie a început postul Crăciunului și în 17 noiembrie a fost inaugurată ediția cu numărul 11 a deja celebrului Târg de Crăciun de la Sibiu.
În jur sunt sentimente contradictorii. Mulți se bucură de acestă perioadă, zâmbesc cu entuziasm la reclamele pline de Moși Crăciuni, reni și spirit civic și lăcrimează la cele care șantajează sentimental și gâdilă sufletul. Printre ei se pitesc, însă, și Grinch-ii și Scrooge-ii mereu puși pe harță, pe comentat, pe contrat și pe mimat că pe ei nu-i atinge niciun fel de spirit.
Indiferent în ce categorie ne încadrăm, să nu uităm că luna decembrie înseamnă, în primul rând, luna nașterii copilului Iisus. Fiul lui Dumnezeu aduce în inimile noastre pacea și trebuie să recunoaștem că, fiecare dintre noi ne dorim ca în această lună să fim mai buni, mai îngăduitori, mai deschiși, mai dornici de a trăi. Este păcat că ridicăm acest nivel sufletesc mai mult la finalul anului, dar este o fericire că se întâmplă.
Oricât de ocupați am fi, este important să ne bucurăm de orașul îmbrăcat de sărbătoare, să participăm la evenimentele la care s-a muncit atât, să mergem la Biserică ori de câte ori ne spune inima, să ne sunăm familia și prietenii cât de des se poate și să spunem povești copiilor despre speranță, magie și bunătate.
Haideți să profităm de această perioadă din toate punctele de vedere! Cei care ne curățăm trupul prin post, să nu uităm de suflet și de minte, cei care ne hrănim sufletul cu spiritul acestei perioade, să nu uităm de trup și de minte, iar cei care ne întărim mintea în frigul iernii, să nu uităm de suflet și de trup.