Am studiat cu atenție, timp de mai multe zile, cifrele statistice ale epidemiei de coronavirus. Dincolo de numerele reci, stă drama fiecăreia dintre cele aproape 250.000 de persoane care au contractat până acum virusul cu nume de navă spațială. Nimic nu poate fi mai groaznic, zilele astea, decât să afli că ești purtător al unei vietăți microscopice care a ucis în trei luni 10.000 de persoane. Garantat, nicio promisiune a vreunui ministru sau medic nu te face să te simți mai ușurat.
Citesc în ultima perioadă o serie de comentarii care se bazează pe numărul mare de morți (nu știu dacă sunt adevărate cifrele respective) rezultate din accidente, din cazurile de cancer sau din banala gripă H1N1. M-ar amuza comentariile, dacă nu ar fi îngrijorătoare. La fel de îngrijorătoare cum sunt cozile dricurilor din Italia care își așteaptă rândul la intrarea în cimiterele din Lombardia. Așa ceva nu se-ntâmplă de la cancer, de la gripă sau de la accidente. Îngrijorătoare cum sunt apelurile disperate ale autorităților italiene pentru a găsi mai multe aparate de ventilație, pentru a-i salva pe cei 2 -3 mii de italieni în stare gravă. Nicio boală din ultimul secol nu a trimis atât de mulți bolnavi pe patul de spital, direct în reanimare. Nicio boală din timpul vieții noastre nu i-a determinat pe medici să ne anunțe că bolnavii cu simptome ușoare vor fi tratați acasă, din lipsă de paturi.
Știu, nu se întâmplă la noi, ci în Italia. Noi am plecat, câți am putut, de acolo, cât mai repede. Dar am plecat cu probleme, cu copii și cu virusul în buzunar. A durat doar câteva zile ca virusul cu nume de navă spațială să ajungă din Italia în România, așa cum a durat doar câtea zile să ajungă din China în Italia, în Spania, în Germania, în Franța. Ceea ce vedem acum la televizor am putea vedea peste o lună de pe fereastra blocului nostru. A circulat o informație, pe care am renunțat să o public, despre faptul că un spital a cumpărat deja sacii pentru cadavre.
România nu are niciun deces până acum*, deși numărul cazurilor depistate a depășit 300, la ora la care citiți aceste rânduri. Ar putea fi noroc, ar putea fi istețimea medicilor sau protocolul ales de ei. La fel de bine, ar putea fi o anomalie statistică ce s-ar putea echilibra în scurt timp. Dar de ce să nu credem că această realitate este rezultatul faptului că la noi s-a intrat în stare de urgență rapid, s-au închis școlile la timp și au fost trimiși oamenii acasă înainte ca virusul cu nume de navă spațială să ne spulbere?
Eu zic că am făcut ce trebuia și e nevoie să mai facem o vreme asta. Închideți bătrânii în casă, cumpărați-le provizii, dați-le cărți de citit și baterii pentru telecomenzi, iar voi jucați-vă cu copiii. Faceți lecții distractive cu ei, sport și glume, admirați orașul de la balcon și, din când în când, citiți o poezie. Faceți-vă planuri pentru ziua când se va ridica starea de urgență și bucurați-vă că e primăvară! Pentru că totul va fi bine, într-o bună zi!
*Acest articol a fost publicat în ediția tipărită Sibiu 100% din 21 martie, când încă nu fuseseră anunțate decese pe teritoriul României.
Publicitate
