2.9 C
Sibiu
sâmbătă, noiembrie 30, 2024

Trei poveşti cu mistere

Cele mai citite

Mi-aduc aminte de o păţanie povestită de un om în toată firea, căruia nu puteai să nu-i dai crezare. Într-una din zile fuge de la serviciu până acasă după un obiect uitat. Şi ce să vezi în propria-ţi casă ? Un hoţulică, hoţ în devenire , care scosese din priză electronicele casei şi dădea s-o şteargă englezeşte. Omul, cum spuneam, în toată firea, îi arde puştiului o palmă peste bronzul natural, de-l lipeşte în fotoliu cu pradă cu tot şi cheamă poliţia. Evident că a luat o amendă pe cinste şi o lecţie de română! Hoţulică ? Nici vorbă, ci însuşi stăpînul casei, ca să priceapă frumuseţea lingvistică a zicerii „palmă usturătoare”. Că vorba lui, mai bine mi-o trăgeam mie şi lăsam hoţul să-mi plimbe laptopul prin târg, că doar aveam o viaţă întreagă înainte să muncesc pentru unul nou.
Deunăzi mai aflu o păţanie, de data aceasta cu înger păzitor . Tot un om în toată firea, cu IQ bine peste 15o, cu reflexe antrenate pe şosele europene şi prudenţa la purtător, numai ce vede gonind spre el un bolid negru intrat în depăşire şi lipit pe contrasens ca marca de scrisoare. Geaba faruri şi claxoane , tupeistul din bolid se simţea ca-n filme. Decât un pupic frontal, mai bine mirişte sub roţi, aşa că omul, cum spuneam, cu înger păzitor, trage dreapta, face tumbe, dar iese din maşina creponată scuturând doar cioburile de pe el. Sideraţi, martorii la eveniment cheamă poliţia. Evident că a luat o amendă pe cinste şi o lecţie despre proverbe! Tupeistul din bolid? Nici vorbă ! Nu oprise, nici nu clipise de ceea ce lăsase în urmă şi în toată zăpăceala cine să-i reţină numărul. Aşa că , aplicîndu-se la făptaş proverbul „prinde orbul, scoate-i ochii”, măgăreaţa a căzut pe capul aflat la îndemînă, adică al posesorului de înger păzitor, pentru ca altădată să conducă preventiv !!!
Şi încă una scurtă dintr-un sens giratoriu cu poliţie, radar şi o şoferiţă cu ochii în patru la volan, ştiind bine că giratoriile atrag carambolurile ca un magnet. Cu toate astea ia din dreapta o lovitură zdravănă de i s-au deschis toate air-bag-urile. Şi cum radarul poliţiei era – ghinion – scos din funcţiune tocmai atunci, din motive obiective, iar făptaşul nu vroia în ruptul capului să recunoască sau să utilizeze calea înţelegerii amiabile, căci nu se zdreliseră oameni, ci numai maşini, bumbăcita dintre air-bag-uri s-a ales cu carnetul suspendat pe trei luni şi un nou examen de conducere, pentru menţinerea în formă a memoriei şofereşti!
Că „nu există pădure fără uscături” este o zicere de areal european. Cele trei poveşti cu mistere au fost culese însă strict de pe teritoriul naţional. Aşa că, rămîne un mister de ce doar pe la noi, prin România, există proverbul: „dreptatea umblă cu capul spart”.

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Pericol extrem de Valea Oltului. Cad stânci de pe versanți, un TIR a fost lovit

UPDATE: "În urma fenomenelor meteorologice din această perioadă mai pot avea loc alunecări de pietre, arbori sau grohotiș în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect