Oricât s-ar strădui „istoricii” noului val să batjocorească istoria românilor, sub pretextul raţionalismului, oricât s-ar strădui să o deformeze după cum vrea muşchiul lor, cu argumente „ştiinţifice” şi oricât s-ar înverşuna să o şteargă din manuale , nu reuşesc. Şi atunci dau vina tot pe noi, etichetându-ne drept tâmpiţi că nu pricepem „binele” pe care ni-l vor cu orice preţ. Iată ce ştiu marii duhovnici ai neamului românesc, iar micii istorici de teapa asta, nu: „ Neamurile au un destin ascuns în Dumnezeu. Când îşi urmează destinul, au apărarea lui Dumnezeu, când îl trădează, să se gătească de pedeapsă.” ( Aviz amatorilor! ) Cuvintele aparţin părintelui Arsenie Boca, autentice, scrise chiar de el în „Cărarea Impărăţiei” şi nu au nici o legătură cu verbiajul comercial care i se atribuie de către televiziunile noastre năstruşnice. Cât despre istoria românilor, ea este păstrată în două tainiţe : memoria neamului şi memoria lui Dumnezeu. E de ajuns să priveşti o brăţară dacică sau coiful de aur de la Coţofăneşti ca să ştii cine ţi-au fost străbunii, nicidecum nişte ciobani sălbăticiţi , cum vor unii „istorici” să credem.
Urmează în calendar trei zile pline de tainic destin în Dumnezeu al neamului românesc: plecarea la Domnul a părintelui Arsenie, Sfântul Andrei şi Ziua Naţională a României.
Părintele Arsenie Boca a fost trimis românilor din iconomie dumnezeiască la un moment de mare răscruce în istoria neamului, când la orizont se adunau nori negri de furtună: cedarea Ardealului, războiul şi ciuma roşie de la răsărit. Ce jertfă grea de sânge ! Şi chiar atunci a venit şi omul lui Dumnezeu, să-i ţină neamului nădejdea întreagă şi inima în piept.
Cu mai două mii de ani în urmă, tot din iconomie dumnezeiască un alt trimis al Său aduce străbunilor noştri Evanghelia lui Hristos: Sfântul apostol Andrei. Şi în timp ce pe piatra credinţei fratelui său, Sfântul apostol Petru, Dumnezeu alesese să-şi întemeieze biserica, Andrei avea să facă înţeles creştinismul în adâncimile sale unui neam pe care s-a altoit perfect şi care avea să dea roade cereşti în istoria sa: cuviincioşie, frăţietate, smerenie, bunătate, nobleţe …
Iar acestui popor Dumnezeu i-a scris in inimă un ideal: marea sa Unire în hotarele Ţării. Trimisul Său a fost primul domnitor român care a cutezat să se înalţe până la idealul Unirii, Mihai Viteazul, pe care nici paloş, nici lance nu l-au putut atinge până ce nu a înfăptuit proiecţia acestui destin, pentru a cărui împlinire golgota românilor a durat încă 3oo de ani.
Pe 1.Decembrie 1918 străbunii ne-au dăruit România întreagă! Ei bine, fraţi români, ce-am făcut cu ea ?
Publicitate
Publicitate
