Există perioade ale istoriei în care viața pe acestă planetă curge calm și plicticos. Alteori, în doar câteva săptămâni, se aruncă o lume în aer. În secolul XX au fost doi ani extraordinari, 1917 și 1989. Lumea s-a prăbușit față de fundațiile sale considerate anterior solide.
2016 are toate caracteristicile unui an spectaculos prin evenimentele abrupte care copleșesc opinia publică și transmit valuri de emoție către toate orizonturile.
De la atacuri teroriste sângeroase, până la decizii politice șocante ca Brexitul, nimeni nu avea nevoie și de evenimentele care se desfășoară de o săptămână în Turcia. Eliminarea opoziției, suspendarea legilor și pregătirea pentru zeci de mii de execuții publice e doar un bilanț temporar. Turcia, dintr-un aliat de încredere și o destinație atrăgătoare turistic, devine un factor de destabilizare major la marginea Europei.
Populiștii și autocrații își zornăiesc fericiți papucii pe speranțele unei lumi înfricoșate. Populismul și iresponsabilitatea au adus Marea Britanie în afara Uniunii Europene. Anterior, politicieni de același calibru au impins regimurile politice din Ungaria, Cehia, Slovacia și Polonia la o nedumerire profundă față de angajamentul lor spre democrație, stabilitate instituțională și libertăți cetățenești.
Și România s-a molipsit de acestă boală unde iubirea între persoanele de același sex devine subiect de dezbatere publică, iar sutele de mii de copii părăsiți, înfometați sau exploatați e doar un subiect trimis la periferia societății civile.
Dacă privim peste ocean la spectacolul hidos al desemnării republicane a candidatului la președinția Statelor Unite, atunci putem avea motive serioase de îngrijorare. Cu politicieni români nu doar corupți, ci și inconștienți și complet deconectați de la realitățile europene și mondiale, suntem într-o situație extrem de precară, nu doar intern, ci, mai ales, extern.
Acordul NATO de la Varșovia s-ar putea nărui cu un președinte SUA ca Donal Trump și cu o Turcie ce semnalizează o mai mare apropiere politică de doi inamici ai NATO, Rusia și Iranul.
Astfel de direcții, în care politicieni de dreapta olandezi sau francezi zburdă, sunt molipsitoare. România e un stat slab ce luptă cu propriul putregai al corupției, dar cu o armată slabă, prost echipată și insuficient finanțată. În fața presiunilor turce recente asupra politicilor interne de educație, Ministerul român de Externe și Președinția au evitat un răspuns tranșant asupra depășirii spațiului de dialog diplomatic. Gândim prost, cu ochii la Antalya, și orientându-ne orb după schimburile economice semnificative, neînțelegând consecințele unei astfel de inabilități politice non-reactive.
Sunt timpuri grele și părem blestemați să trăim „timpuri interesante”. Însă, cel mai urât gând e faptul că 2016 nu s-a încheiat încă!
