Ministerul Educației a publicat, în cadrul raportului anual elaborat în urma exercițiului de metaranking aferent anului 2023, ierarhia primelor 30 de universități din România. Conform acestui studiu, Universitatea ,,Lucian Blaga” din Sibiu ocupă locul 14, cu un total de 7,298 puncte, punctaj care plasează ULBS deasupra mediei naționale, conform precizărilor făcute în raport de Ministerul Educației. În Metarankingul Național publicat de Ministerul Educației pentru anul 2022, ULBS a ocupat locul 20, cu un total de 4,721 de puncte. La nivelul anului 2023, exercițiul de metaranking a inclus 28 de universități românești de stat, dintr-un total de 52 de astfel de instituții de învățământ superior și două universități private.
Metarankingul Național este un mecanism de evaluare și ierarhizare a universităților din România, bazat pe analiza unor clasamente universitare internaționale recunoscute la nivel global, dar și un instrument flexibil și deschis în includerea altor clasamente relevante, după cum se arată în raport.
Topul primelor cinci universități din România, în anul 2023, este reprezentat de: Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca #1, Universitatea din Bucureşti #2, Universitatea Politehnică din București #3, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București #4 și Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca #5. Locurile următoare sunt ocupate de Universitatea „Transilvania” din Brașov #6, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași #7, Universitatea de Vest din Timișoara #8, Academia de Studii Economice din București #9, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca #10, Universitatea Politehnică Timişoara #11, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași #12, Universitatea din Oradea #13 și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu #14.
Deci, vestea bună e că într-un an, ULBS a sărit, de pe locul 20, pe 14. Ceea ce nu e deloc rău. Într-un oraș care s-a prins că actul cultural este unul de investiție în viitor, iar educația generează performanță pe toate palierele funcționale ale unei societăți, am zice că rezultatul e unul previzibil. Cum la fel de firesc e să felicităm echipa managerială și pe toți cei care trag la reușitele universității sibiene. Poziționarea ULBS în Metarankingul Național din 2023 ne arată că e posibil să „săltăm” performant în evaluări de tot felul. Și că tinerii sibieni pot opta asumat, realist, să se școlească universitar în orașul lor. Risipind cumva mitul acesta frivol că doar Bucureștiul, Clujul ori Timișoara pot plusa cu garanția unei formații profesionale care să facă să stea în coadă mâța angajatorului „capitalist” de aici sau de peste mări și țări, atunci când s-or înfățișa absolvenții non-Sibiu înaintea dânșilor, doldora de studii și palmaresuri dobândite pe colo.
În termenii cei mai realiști, Sibiul poate! Oradea, Brașov, păzea! Venim tare din urmă!!!