Căldura parcă a luat minţile sibienilor. Viol, bătăi, ameninţări, crimă … sunt doar câteva din faptele raportate Poliţiei în ultimele săptămâni. Dar nu căldura este de vină. Sibiul devine din ce în ce mai violent. De la un an la altul. Ne uitam cu dispreţ înspre Bucureşti acum câţiva ani. Metropola plină de infracţiuni părea ceva ireal, imposibil la Sibiu. Dar uite că au trecut anii, am devenit tot mai cunoscuţi şi pe lângă turişti ne caută şi infractori. Să nu fim răi, am dezvoltat şi noi proprii infractori. Portretul lor robot era până de curând: bărbat, 30-40 de ani, căsătorit, cioban. Asta ştiam din rapoartele Poliţiei: crime şi bătăi între ciobani. Adică nu la Sibiu, undeva în judeţ. Dar crimele, violurile şi bătăile sunt tot mai dese şi la noi în oraş. Violenţa de la TV, din politică, se răsfrânge şi în realitatea noastră. Micul Sibiu, oraş liniştit, a devenit o spirală a violenţei. Este la început, ce-i drept. Dar trebuie făcut ceva repede pentru a nu escalada. Prea multe ştiri cu fete violate, bătute sau soţii maltratate de soţi. Prea multă violenţă pentru avere sau te miri ce alte lucruri lumeşti. Sibiul nu mai este liniştit. Autorităţile nu au nicio strategie comună anti-violenţă sau măcar vreun plan de măsuri aplicabil. Fiecare instituţie spune că este preocupată de fenomen, dar separat de restul. Cred că a venit timpul ca autorităţile să demareze campanii de educaţie publică şi să mobilizeze comunitatea pentru a diminua violenţa. Altfel cum ne vom mai creşte copiii la Sibiu? Călin Blaga [email protected]
Cele mai citite
Ultimele știri
ULTIMA ORĂ: Tablă în pericol de cădere de pe o clădire din Sibiu. Pompierii au intervenit rapid
În urma avertizării meteorologice de cod portocaliu de vânt puternic, la nivelul ISU Sibiu a fost activată Grupa Operativă."Până...