0.2 C
Sibiu
joi, noiembrie 13, 2025

Voturile au fost aruncate

Cele mai citite

Alegerile locale au marcat o premieră pentru Sibiu, atât conducerea judeţului, cât şi a oraşului fiind preluată pentru următorii 4 ani de femei. În linii mari, s-a păstrat în opţiunile alegătorilor preferinţa pentru dreapta, îndeosebi în municipiul Sibiu. Au fost şi unele rezultate imprevizibile, gen primarul din Blăjel care a pierdut după mai bine de două decenii funcţia de edil sau primarii din Cârţişoara şi Avrig, care n-au mai fost votaţi pentru un nou mandat. Cu toate acestea, majoritatea rezultatelor i-au reconfirmat pe primarii aflaţi deja în funcţii ori pe candidaţii la care lumea se aştepta deja.

Prezenţa la vot a lăsat de dorit la acest scrutin, mai mult de jumătate din populaţie preferând să nu se implice. În acest context, faptul că în acest an alegerile s-au desfăşurat într-un singur tur, a făcut să scadă colosal legitimitatea aleşilor, aceştia ajungând să obţină mandate, deşi procentele adunate au fost, în unele cazuri, cu mult sub jumătatea voturilor.

Cât priveşte culoarea politică a câştigătorilor, atât la nivel local, cât şi naţional, în funcţie de interesul fiecărui trust de presă, situaţia a fost analizată la extreme. Unii s-au grăbit să cânte prohodul PNL-ului şi triumful „roşilor” PSD care ar urma să coloreze la alegerile parlamentare întreaga ţară. Alţii, dimpotrivă, văd un tandem USR-PNL în fruntea ţării pentru următorii 4 ani. Realitatea o vom afla doar la finalul toamnei, în funcţie de strategiile pe care le va urma în următoarea perioadă fiecare dintre partide.

Publicitate

După scorurile obţinute, s-a văzut însă clar că PNL singur nu va avea şanse să conducă România de anul viitor dacă nu va încheia alianţe cu alte partide de dreapta şi nu va atrage lideri care să îi aducă un plus de imagine şi credibilitate, cum ar fi premierul Dacian Cioloş.

De cealaltă parte, s-a dovedit că în această perioadă de absenţă de la guvernare, PSD a început să se recredibiliteze şi ar fi o greşeală cu costuri pe termen lung să doboare actualul guvern şi să revină prematur la Palatul Victoria. O greşeală la fel de mare, care n-ar rămâne netaxată nici de ochii vigilenţi ai ambasadelor străine şi nici de cei ai populaţiei, ar fi să se apuce, pe ultima sută de metri a mandatelor de parlamentari, să schimbe legile în favoarea lor, mai ales pe cele legate de problemele penale ale membrilor de partid.

Surprizele ar putea veni în toamnă din ascensiunea şi amploarea pe care le-ar putea căpăta noul partid al lui Nicuşor Dan, USR, şi dintr-o strategie de reinventare a dreptei, ticluită în cabinetele de la Cotroceni. Cea mai mare enigmă este însă dacă societatea civilă va alege să se implice prin vot sau va prefera să rămână în afara jocului, nemaiavând încredere în nimic şi în nimeni.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Nicușor Dan anunță că va da în judecată AEP. Decizia președintelui României vine după ce instituția a decis rambursarea parțială a banilor din donații

Articol de Daniela ArnăutuSuma de peste 900.000 de lei nu va fi rambursată, pentru campania președintelui Nicușor Dan de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect