Democrația ca sistem politic și eșafodaj social e un concept abstract și deseori greu de înțeles. Rareori înțelegem ce înseamnă libertatea de gândire.
Trăind într-o societate liberă avem dreptul să râdem de orice, de zei invizibili, de politicieni corupți sau doar proști, de superficialitatea unor aristrocrați închipuiți și de „marile adevăruri”. La Teheran, Ryad, Moscova, Beijing sau Rabat se ajunge la închisoare, sau chiar la eșafod, din pricina lipsei de umor instituționalizate. Orice derapaj, orice restricție a libertății nu începe cu arestările în masă cum ne fac evenimentele din Turcia să credem. Problema autocraților de orice fel e intoleranța lor cronică la umor.
Nu a trecut foarte mult timp de când umoriștii de la Charlie Hebdo au fost mitraliați pentru că au râs de toți și de toate. Nu poți face glume despre bombe în aeroport. Polițiștilor nu prea le plac poantele în general. Dacă râzi de Mohamed, te poți trezi decapitat ritual de niște țâcniți ofensați de râsul tău. Ofensa, pe vremuri, se soluționa prin duel, iar lezmajestatea prin decapitare. A deține un simț consistent al umorului nu e suficient fără și un grad înalt de toleranță.
Toate societățile și toate sistemele politice au tabuuri, simboluri și idei de care nu ai voie să glumești. Nu poți râde de Dumnezeu, de eroii și veteranii de război, de oamenii cu handicap. Diferența dintre democrațiile occidentale și restul lumii e dimensiunea sancțiunii. La Londra, se țin spectacole de comedie în care Iisus și regina pot fi ironizați stârnind ropote de aplauze și hohote de râs. La Ryad, o operațiune similară duce la biciuire publică și decapitare. În Berlin, poți râde de seriozitatea lui Erdogan sau mesajul nonverbal al cancelarului Merkel. La Ankara însă, același demers stârnește furie și demersuri diplomatice absurde de a sancționa comedia.
Războiul împotriva terorismului a adus acum 15 ani și în Occident o anumită seriozitate care s-a instituționalizat pe fondul atentatelor din orașele occidentale. Obișnuindu-ne cu teroarea diverșilor fanatici, viața și-a reluat cursul și continuăm să râdem. Uneori, umorul atinge corzi sensibile, afectează percepția noastră despre lume sau indivizi, sau poate chiar ne scandalizează. Sarcasmul și ironia împung în continuare incomod politicieni, vedete. Vigoarea societății occidentale și a democrației liberale se află și în dimensiunea simțului critic, introspecția și toleranța față de lucruri care ni se pot părea mai puțin amuzante. Dacă surâsul unui copil e un simbol al inocenței, hohotul de râs la o anecdotă critică față de societate e diagnosticul cel mai rapid al libertății. Zâmbiți, vă rog!
