România e țara în care își puteau găsi nemții automobilele pierdute. De altfel francezii descoperiseră acum câţiva ani buldozerele și escavatoarele pierdute în Hexagon, care își făcuseră apariția miraculos pe meleagurile mioritice.
Recent în Romania a fost declarat pierdut și nul un gazoduct. Gazoductele sunt țevile enorme ce transportă gazele naturale de la o țară îngrozită de ger la alta, cu un cost de construcție de sute de milioane sau miliarde de euro. Dar așa cum masteratul din Catania și doctoratul coordonat de domnul profesor Adrian Năstase au dispărut din CV-ul premierului și gazoductul Iași – Ungheni s-a evaporat pe nepusă masă din gestiunea guvernului și de pe teritoriul statului român. Nu cred că la Iași există un fenomen asemănător Triunghiului Bermudelor, ci mult mai probabil e că după inaugurarea oficială cu fast, camere TV și zâmbete de protocol, plus citatul antibăsist al premierului “eu muncesc și nu dau din gură ca alții”, oamenii s-au săturat ulterior de țevăraie, suduri și utilaje şi au plecat fiecare la casele lor, că vine încălzirea globală și îi prinde pe muncitori în concediul de inactivitatea hibernală anticipată.
Pe cât e de surprinzătoare dispariţia gazoductului Iaşi – Ungheni, pe atât de miraculoasă este prezenţa surprinzătoare şi persistentă a faunei canine urbane, cu lesă sau fără, generatoare de fecale şi mutilări infantile, de parcă ortodoxia românească a împrumutat dimensiunea pacifistă hindusă. Nu s-ar zice gândindu-ne la sfârâitul grătarelor cărnoase cu orice ocazie şi la înjunghierile ritualice de Crăciun şi de Paşte.
Poate că aşa cum gazoductele dispar din România şi sentimentul de empatie faţă de semenii umani s-au evaporat, compensând-o cu iubirea către o specie ce îşi fugăreşte propria coadă. Nu voi putea să înţeleg cum un iubitor de animale, câini, şobolani sau muşte, nu iubeşte înainte de tot şi toate propria specie – oamenii. Poate că greşesc eu şi de fapt gazoductele sunt acolo, dar eu sunt bolnav de miopie, premierul nu minte niciodată, iar oamenii sunt nişte fiinţe sensibile care iubesc viaţa, mai puţin pe a lor proprie. În ţara câinilor vagabonzi, umanitatea a luat o pauză.
