Acasă Blog Pagina 1121

ULTIMA ORĂ: România și-a aflat adversarele din preliminariile Mondialului din 2026

0

Naționala de fotbal a României și-a aflat, vineri, adversarele din preliminariile pentru Cupa Mondială 2026.

România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia și Herțegovina, Cipru și San Marino.

Tricolorii au evitat adversarii puternici precum Anglia, Franța, Olanda sau Portugalia.

Sunt 12 grupe de calificare, jumătate dintre ele au câte 4 echipe (A-F), iar cealaltă jumătate (G-L) câte 5 echipe.

România a fost repartizată în Grupa H.

La turneul final se califică locul 1 din fiecare grupă. Locurile 2 și cele mai bune 4 câștigătoare de grupă din Nations League care n-au prins locurile 1-2 în preliminarii se vor înfrunta la baraj pentru ultimele patru locuri de calificare.

Meciurile din preliminarii vor începe în luna martie a anului viitor și se vor încheia în noiembrie 2025. Meciurile baraj pentru calificare vor avea loc în primăvara anului 2026.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Noi zboruri din Sibiu către 7 destinații de vacanță

Vara 2025 aduce vești excelente pentru pasagerii Aeroportului Internațional Sibiu care doresc să plece în vacanță.

Odată cu deschiderea sezonului estival, va fi disponibilă o nouă destinație de vacanță cu zbor direct din Sibiu – Palma de Mallorca, una dintre cele mai populare destinații din Spania.

Această noutate va adăuga un plus de diversitate pentru toți cei care își doresc o vacanță de neuitat în una dintre cele mai căutate destinații de vacanță din Europa.

În vara anului 2025, Aeroportul Internațional Sibiu va conecta pasagerii spre 7 destinații de vacanță: Antalya (Turcia), Creta Heraklion și Rhodos (Grecia), Hurghada și Marsa Alam (Egipt), Monastir (Tunisia) și Palma de Mallorca (Spania), cu un total de 12 frecvențe săptămânale disponibile pentru rezervare.
Zborurile charter vor operate de diverse companii aeriene, precum: AlbaStar, Animawings, HiSky, Nouvelair, SKY Express, Tailwind Airlines sau TAROM.

Destinația Perioada de operare Zile de operare

Antalya Iunie – Septembrie 2025 Luni, Miercuri, Vineri, Sâmbătă

Creta Heraklion Iunie – Septembrie 2025 Marți, Miercuri, Vineri

Hurghada Aprilie – Octombrie 2025 Joi

Marsa Alam* Aprilie – Octombrie 2025 Joi

Monastir Iunie – Octombrie 2025 Marți

Palma de Mallorca Iunie – Septembrie 2025 Sâmbătă

Rhodos Iunie – Septembrie 2025 Joi

(*) Zbor direct Hurghada – transfer Marsa Alam

informațiile privind perioada și zilele de operare a zborurilor pot suferi modificări.

Pachetele de vacanță cu plecare din Sibiu pot fi rezervate pe website-urile touroperatorilor și ale agențiilor de turism sau direct în cadrul punctelor de lucru ale agențiilor.

„Suntem încântați să aducem noi opțiuni de vacanță direct din Sibiu, respectiv Palma de Mallorca și Marsa Alam.

Continuăm să oferim zboruri către locații extrem de populare din Grecia, Egipt, Turcia și Tunisia.

Încurajăm pasagerii din Sibiu și din întreaga regiune să profite de această oportunitate și să trăiască experiențe deosebite în vacanțele lor.

Noile destinații disponibile cu zbor direct de la Sibiu în sezonul de vară 2025 vor adăuga cu siguranță o dimensiune suplimentară de diversitate, oferind noi posibilități de explorare în călătoriile lor”, spune Marius Ioan Gîrdea, directorul general la Aeroportul Internațional Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ/FOTO/VIDEO: Percheziții de amploare în urma unor amenințări transmise în mediul online

Șapte percheziții au loc vineri în mai multe județe din țară la persoane care au incitat la fapte de violență sau au transmis mesaje care promovează ura şi violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase, anunță Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, vineri au loc șapte percheziții domiciliare, coordonate de unități de parchet din țară, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila.

Perchezițiile au loc în șapte dosare în care sunt făcute cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de instigare publică și incitare la violență, ură sau discriminare.

Acestea vizează comportamente ilegale manifestate pe mai multe platforme online, fiind vorba de persoane care au publicat mesaje prin care incită la fapte de violență (revoltă prin ieșirea în stradă, omorârea unor persoane publice, aruncarea în aer a unor clădiri publice etc.) sau mesaje care promovează ura şi violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase.

În același context, joi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva a coordonat două percheziții domiciliare într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare publică.

„Acțiunile pe linia combaterii violenței în mediul online și a tragerii la răspundere penală a persoanelor care incită la acte de violență sau la săvârșirea unor infracțiuni vor continua în perioada următoare, la nivelul unităților de parchet și de poliție din întreaga țară fiind demarate mai multe anchete având acest obiect”, transmite Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Bărbat din Sadu fără permis și beat, la plimbare cu tractorul

Joi, un bărbat în vârstă de 57 de ani din localitatea Sadu a urcat la volanul unui tractor, deși consumase alcool.

Acesta a fost oprit de lucrătorii de poliție din cadrul Poliției Orașului Cisnădie, pe strada Uzinei de pe raza localității Sadu, iar în urma testării bărbatului cu aparatul etilometru, acesta a indicat valoarea de 0,93 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.

„Totodată, în urma verificării în bazele de date specifice, organele de poliție au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Polițiștii vor continua cercetările în cadrul dosarului penal deschis în acest caz, privind săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul aflându-se sub influența alcoolului și fără a deține permis de conducere„, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Teatrul Gong prezintă o comedie romantică de Crăciun

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă vineri, 20 decembrie și sâmbătă, 21 decembrie, de la orele 18:00, spectacolul „Am iubită de Crăciun!”, după cu concept artistic de Ana Mujat.

Spectacolul reunește în distribuție actori profesioniști alături de tineri amatori din Sibiu. Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile.

Într-o seară de iarnă, pe străzile acoperite de zăpadă, întâlnirea cu prima iubire tulbură liniștea unui cuplu, în timp ce doi prieteni se confruntă cu adevăruri incomode din trecut, iar dorința de a iubi și a fi iubit testează fragilitatea legăturilor de familie și prietenie. În acest haos emoțional, un bărbat îndrăgostit, hotărât să-și urmeze inima, declară cu un zâmbet ironic: „Am iubită de Crăciun!”. Din distribuția spectacolului fac parte actorii Oana Brânzan, Gabriel Muncuș și Mădălina Ivașcu, alături de Cristiana Călugăru, Bogdan Cosman, Maria Mujar, Laura Pavăl, Narcis Perju, Casian Stancu și Nora Șerban.

„Spectacolul coordonat de actrița Ana Mujat este rezultatul unor ateliere de teatru cu elevi de liceu, într-o structură pedagogică ce reunește actori amatori alături de actori profesioniști, ca un schimb de idei și practici bazate pe dezvoltarea creativității, promovând munca în echipă, spiritul critic și prietenia. Putem spune că e un laborator de educație teatrală cu elevi de liceu, în încercarea de a aduce publicul tânăr mai aproape de scena noastră și de a înțelege mai bine lumea din jurul nostru.”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu.

Spectacolul are o durată de aproximativ 45 de minute și este recomandat tinerilor cu vârsta peste 14 ani.

Accesul publicului se face gratuit, în baza unei rezervări confirmate la adresa de e-mail [email protected] sau la sediul Agenției Teatrale din str. Al. Odobescu nr. 4, de miercuri până vineri între orele 11:00 – 18:00, sâmbăta între orele 10:00 – 18:00, iar duminica între orele 10:00 și 14:00. Vă rugăm să specificați numele și numărul de locuri, nu mai mult de 4, necesar pentru finalizarea rezervării. Rezervările expiră cu 15 minute înainte de începerea spectacolului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Lucrările de eficiență energetică la Colegiul „Octavian Goga” din Sibiu aproape de finalizare

0

Primăria Municipiului Sibiu a anunțat că lucrările de îmbunătățire a eficienței energetice la Colegiul Național „Octavian Goga” sunt realizate în proporție de aproximativ 80%.

Progresul lucrărilor
Corp interior: Lucrările la sălile de clasă din corpul situat spre str. Aurel Șaguna s-au finalizat în septembrie. În corpul de pe str. Mitropoliei, ultimele patru săli de clasă vor fi predate la începutul săptămânii viitoare. Totuși, laboratoarele de fizică și chimie, biblioteca și spațiile administrative sunt încă în lucru.

Fațada exterioară: Sistemul de termoizolație este aproape complet, iar lucrările la soclu și aplicarea vopselei decorative sunt în desfășurare.

Acoperiș: Panourile fotovoltaice sunt deja instalate. Se finalizează lucrările la ultima lucarnă și la sistemul de colectare a apelor pluviale.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Junii Sibiului încheie anul aniversar la Gura Râului cu spectacolul „La toată casa-i lumină”

0

Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” aduce încheierea proiectului aniversar „Junii Sibiului – 80 de ani” acasă, la Gura Râului, locul unde s-a născut ideea acestui prestigios ansamblu folcloric.

Spectacolul de colinde și datini de Crăciun, intitulat „La toată casa-i lumină!”, va avea loc sâmbătă, 14 decembrie 2024, la Centrul Cultural „Ioan Macrea”, de la ora 17:00.

În 1944, la Gura Râului, se năștea ideea acestui ansamblu folcloric, din dorința maestrului coregraf Ioan Macrea, fiu al satului, având ca muză obiceiul cetei de juni din satul natal. La început, ansamblul era constituită doar din bărbați, urmând ca din dorința de diversitate a abordării jocurilor populare, lângă bărbați să apară și doamnele. Ulterior, ansamblul „Junii Sibiului” s-a unit cu orchestra „Cindrelul”, devenind mai apoi Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”. În 8 decenii de activitate, acest ansamblu a cunoscut perioade de schimbare, perioade de tranziție, rămânând în orice condiții direcționat spre același scop: promovarea unei Românii minunate.

Pe parcursul întregului an 2024, proiectul aniversar „Junii Sibiului – 80 de ani” a oferit publicului larg spectacole inedite, proiecții de film documentar și momente artistice înălțătoare, menite să aducă în atenția iubitorilor de frumos evoluția, calitatea și performanța celui mai longeviv ansamblu folcloric profesionist din România.

Sâmbătă, 14 Decembrie 2024, începând cu ora 17, Junii Sibiului vor încheia acest an aniversar acasă, pe scena Centrului Cultural „Ioan Macrea” din Gura Râului, prin spectacolul „La toată casa-i lumină”, acest spectacol fiind desfășurat în cadrul proiectelor „Sărbătorile românilor în luna decembrie”, al CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu și „Tradiții de Crăciun la Gura Râului”, al Primăriei Comunei Gura Râului.

„Iată-ne aflați la finalul unui proiect aniversar, revenind pe scena de acasă, de la Gura Râului, acolo unde tatăl meu a pus bazele acestui fenomen. Sunt onorată și împlinită. Sunt mândră înțelegând că mereu ajungem acasă, că mereu ne întoarcem la rădăcini. Am convingerea că folclorul rămâne un pilon important al civilizației românești și îmi doresc din suflet ca acest spirit răsărit la poalele Cindrelului să dăinuie peste ani. Le mulțumesc Junilor mei, le mulțumesc tuturor colaboratorilor noștri și le mulțumesc tuturor celor care vreme de 8 decenii ne-au aplaudat și ne-au susținut!”, declară Silvia Macrea, managerul CJCPCT „Cindrelul-Junii Sibiului.

Așadar, sâmbătă, 14 decembrie, de la ora 17, sunteți așteptați la spectacolul de datini și obiceiuri de Crăciun „La toată casa-i lumină”, organizat de Primăria și Consiliul Local Gura Râului și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu, cofinanțat de Consiliul Județean Sibiu, un spectacol prin care artiștii Robert Târnăveanu, Oana Tomoiagă, Camelia Cosma Stoiță, Ioana Brad, Maria Lepindea, Grupul de colindători „Floare de Bujor”, Sebastian Emanuel Stan, Traian Stoiță și Grupul Vocal „Anghelos”, Sînziana și Ioana Ștefan, Ilie Medrea, Dumitru Teleagă, alături de Ansamblul Folcloric „Bujorul de Munte” din Gura Râului și de Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, ne vor aduce mai aproape de spiritul sărbătorilor de iarnă.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Revelion cu spectacole pe pârtie și concurs de schi la Păltiniș Arena

0

Păltiniș Arena organizează un Revelion special, oferind o combinație de sporturi de iarnă, spectacol de foc și distracție pe pârtie.

Trecerea dintre ani va fi marcată de evenimente memorabile, inclusiv Fire and Ice Show, schi pe nocturnă și o petrecere incendiară la ApresSki Bar.

Pentru iubitorii sporturilor de iarnă, teleschiurile pârtiilor A, B și D vor funcționa toată noaptea, oferind ocazia de a schia sub cerul înstelat, în timp ce atmosfera de sărbătoare se va simți pe toată pârtia.
La baza pârtiilor, ApresSki Bar devine epicentrul distracției, cu un party incendiar susținut de DJ JONNESSEEY și ANER. Muzica, energia și atmosfera vibrantă vor ține petrecăreții în mișcare până dimineața, marcând un start spectaculos pentru 2025. Vinul fiert, râsetele și atmosfera prietenoasă vor face parte integrantă din această noapte specială. Păltiniș Arena a pregătit toate ingredientele pentru un Revelion de poveste, sub semnul zăpezii și distracției.
 
Bilete și acces
Cartela de schi pentru noaptea de Revelion: 50 lei online sau 60 lei la fața locului (valabilă pentru toate vârstele). Acces la party în ApresSki Bar: 50 lei online sau 60 lei la fața locului.
Rezervările online oferă o opțiune avantajoasă, iar biletele pot fi achiziționate direct de pe site-ul oficial al complexului, www.paltinisarena.ro.
 
Concurs de slalom pentru cei mici
 
Păltiniș Arena, în colaborare cu Asociația Ski & Bike Racing Sibiu, anunță cu entuziasm lansarea celei de-a doua ediții a concursului de Slalom Uriaș pe nocturnă (GS), dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani. Evenimentul are loc pe Pârtia A, oferind un traseu de dificultate mediu-avansat, conceput special pentru a testa abilitățile tehnice ale participanților.
Competiția va cuprinde între 16 și 20 de jaloane GS și se va desfășura în două manșe, pe același traseu. În prima manșă, concurenții vor lua startul în ordinea numerelor de concurs, iar în cea de-a doua manșă vor porni în ordine inversă, conform rezultatelor obținute anterior. Clasamentul final va fi determinat de cumularea timpilor înregistrați în cele două manșe, iar câștigătorul va fi participantul cu cel mai scurt timp total.
Primele trei locuri din fiecare categorie de vârstă, fete și băieți, vor fi premiate, iar organizatorii doresc să încurajeze astfel sportul de performanță în rândul tinerelor generații.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Apă Canal Sibiu S.A. angajează electrician întreținere și reparații

Compania Apă Canal Sibiu S.A. anunță deschiderea unui post pentru electrician întreținere și reparații în cadrul Serviciului Administrativ Sibiu.

Cerințe:

– studii medii sau școală profesională;

– certificat de calificare profesională în domeniul electric;

– min. 2-5 ani experiență de lucru într-un rol similar;

– abilitatea de a lucra independent, atenție la detalii, flexibilitate;

– permis de conducere;

– capacitatea de a lucra la înălțime sau în condiții de lucru dificile (ex. spații înguste, temperaturi extreme) când este cazul.

Cererile tip de participare la concurs se completează și se depun online la adresa de mail [email protected] sau la sediul societăţii, str. Eschil nr.6, Serv.Resurse Umane împreună cu CV, copie diplomă studii şi adeverinţa medicală de la medicul de familie, până la data de 31.12.2024. Relaţii suplimentare la tel. 0269/ 222916 (int.117 sau 166).

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Dumitru Chioaru. Un festin poetic

Articol de Daniel Deleanu

Dumitru Chioaru își adună universul liric într-un impresionant corpus, Opera poetică, apărut în 2023 la editura Rocart, o antologie ce pulsează ca o inimă vie sub mantaua timpului, cu răsuflarea fiecărui vers răscolind adâncurile ființei. Cartea aceasta este o cronologie a maturizării poetice și existențiale, un testament liric care coboară din înalturi și se înrădăcinează adânc în solul sensibilității cititorului.

În prefața sa – o „micro-monografie”, după cum o numește autorul ei, – Ion Bogdan Lefter devine un veritabil maestru de ceremonii, invitându-ne să pășim în templul poeziei cu un amestec de venerație și curiozitate. Lefter surprinde cu exactitate metamorfozele poeziei lui Dumitru Chioaru, pe care-l numește „Cel mai discret «echinoxist»”, descriind evoluția sa ca pe o operă de sinteză, de tipul multum in parvo, între un pseudo-neomodernism (adică un fals „neoexpresionism transilvan” cf. Alexandru Mușina) și un postmodernism „autentic”: „Dumitru Chioaru gândește profund și simte sofisticat, după care «traduce» totul în cuvinte puține, în conformitate cu personalitatea sa reținută, introvertită. La polul opus exhibiționismului, alege instinctiv «marginea»/ «mărginimea» unde te poți ascunde. Verbalizării expansive îi preferă net concentrarea” (p. 17), concluzionând că poetul sibian este „membru cu drepturi depline al echipei de performeri postmoderni ai generației noastre” (p. 24).

Fiecare detaliu devine o piesă dintr-un puzzle care alcătuiește portretul unui poet neîncetat fascinat de puterea cuvintelor

La rândul său, Dumitru Chioaru își povestește în prefața Cum am devenit scriitor drumul către poezie cu o sinceritate dezarmantă și o duioșie care te prinde de inimă. Este ca și cum autorul ne-ar deschide porțile atelierului său creativ, iar fiecare detaliu devine o piesă dintr-un puzzle care alcătuiește portretul unui poet neîncetat fascinat de puterea cuvintelor: „Visul meu de a deveni scriitor provine din copilăria la țară, cam de la 9-10 ani, cînd îi descoperisem pe Alecsandri (din încântarea cu care i-am citit Pastelurile s-au născut, dacă nu mă înșală memoria, primele încercări poetice), Eminescu (față de care am manifestat o vreme un cult aproape bolnăvicios), Coșbuc, Goga ș.a., pe care am continuat să-i citesc, după mutarea familiei la Sibiu, în preadolescența mea neliniștită și studioasă. Citind și viețile acestor poeți, îmi imaginam o biografie mesianică și scriam zilnic, revărsându-mi în pagini clocotul trăirilor sufletești” (p. 25).

Debutul său, Seară adolescentină (1982), pulsează de energia tinereții, un torent de imagini și emoții care cucerește cititorul prin tumultul său. Poezia aici este un țipăt, o străfulgerare a subconștientului însetat de absolut. E ca o ploaie torențială de vară – neașteptată, dar necesară, în care simbolurile devin fulgere ce iluminează peisaje interioare: „Seară plină de așteptarea cinei. / O, curiozitatea mea trează/ în febra ultimelor știri de pe glob! […] Apoi te clatini slab în lumina televizorului;/ negru în colț așteaptă patul desfăcut/ te dezbraci; burează veioza –/ o, gândurile aiurea volbură lângă tâmplă/ când grăbit îți închei nasturii și dârdâind/ te arunci în zăpadă – sublime/ noaptea picioarelor albe!// Inima străvezie fâlfâie-n cameră;/ visele ard descompunându-te” ( Seară adolescentină).

Crâncene scrâșniri de dinți din care răzbate o anxietate din ce în ce mai puțin surdă, și din care sentimentul nu mai e reprimat

În Secolul sfârșește într-o duminică (1991), Dumitru Chioaru Chioaru își rafinează vocea poetică, explorând teme ale alienării și ale căutării identității de dincolo de fizic. Titlul în sine este o metaforă cutremurătoare, care rezumă neputința de a înfrunta timpul și fragilitatea ființei.

Versurile capătă aici o muzicalitate interioară, ca un ecou pierdut în pădurile memoriei: „Îmi acopeream fața cu mâinile – erau transparente/ îmi acopeream ochii cu pleoapele – erau transparente/ pielea se făcea transparentă/ ca un acvariu cu pești speriați de lumină/ înlăuntru eu însumi mă rugam/ acoperindu-mi inima cu altele – erau transparente/ lumina năvălea furtunoasă din lumină/ dintr-o îndepărtată lumină/ eu însumi fără mâini fără pleoape fără inimă/ mă acopeream cu pământ/ pământ pre pământ – era transparent/ ca poemul acoperit de cuvinte și care-i transparent/ născut din primul cuvânt” (Dintr-o îndepărtată lumină). Poeziile din această culegere nu sunt niște simple răvașe lirice, ci crâncene scrâșniri de dinți din care răzbate o anxietate din ce în ce mai puțin surdă, și din care sentimentul nu mai e reprimat.

În Noaptea din zi (1994), poezia devine de o melancolie profundă, un fluviu (ne)liniștit care reflectă deopotrivă cerul înstelat și cel întunecat de nori. Poetul meditează aici la efemeritate și la imposibilitatea comunicării absolute, transformând tăcerea neființei într-un personaj poetic de o intensitate aproape mistică: „doamne mi-am zis sunt viețile mele/ și marginile lor de lemn/ derulându-se până la absență/ ca și cum un copil/ ne-ar închide tuturor în joacă/ pleoapele grele de lacrimi […] după ridicarea pleoapelor/ o palmă de pământ reavăn dintre ierburi/ mă urmărește încă/ singurătate pe singurătate adunând/ ca o coloană verticală a absenței” (Palma de pământ). Alungate pe ușă, imaginile unei realități al cărei singur elogiu e bulimia simțurilor revine pe fereastră, iar autoscopia poemului, altădată realizată à rebours, e acum pusă în evidență de focul mocnit al unei metafizici originale.

Prozaismul face aici casă bună cu lirismul

Viața și opiniile Profesorului Mouse (2004), parțial o pastișă a binecunoscutei cărți a lui Matei Călinescu, este poate volumul în care Dumitru Chioaru este întru totul un poet postmodernist. Metafizicul urbei sale este aici contrafăcut – e ca o întoarcere pe un drum cunoscut, dar văzut prin ochii unui străin. Fiecare vers respiră o înțelepciune care nu e totuși a lui, și o blândețe care are gheare ascuțite de mâță: „Doamne al vremilor scutite/ de impozitul lung al istoriei/ în contul cui îți vom trăi absența?/ în Disneyland ești un cerc blindat de ecrane/ un manechin parașutat pe cruce în centru/ și-o generație se prăpădește de râs –/ doamne al ființei computerizate/ ca un punct luminos mișcîndu-se din/ cenușa împietrită a ecranului/ din cifră făcând mumă din literă tată/ colonii de minți pierdute ca insule de corali” (Disneyland în pauză).

Prozaismul face aici casă bună cu lirismul, iar cerebralul e adesea dramatizat. Poetul, de asemenea, renunță la acea postmodernistă carapace cu țepi, care îl „proteja” împotriva sentimentalismului, iar poezia nu are decât de câștigat, și asta pentru că Dumitru Chioaru are o altă umoare decât, să zicem, Cărtărescu ori Iaru. Poezia capătă astfel o mai mare densitate în limbaj, care e contrapunctat antinomic, printr-o coincidentia oppositorum al cărei numen este însemnul tainic al tăcerii, fără de care poemul lui Dumitru Chioaru nu ar fi complet.  

Fiecare poezie este un portal

Poeziile din Addenda – Mărturiile unui cărturar sunt o chemare spre lumi paralele, unde realul și fantasticul se împletesc într-un dans amețitor. În zodia livrescului, versurile devin fragile ca aripile fluturilor, deși puternice în sugestia lor: „În camera plină cu cărți –/ nimic nu se mișcă în jur/ doar mâna mea luând/ câte o carte din raft/ ca și cum aș culege un măr –/ într-un colț al tavanului/ tainic își întinde pânza un negru păianjen –/ nu sunt singur aici –/ păianjenul îmi împînzește privirea/ sau poate eu sunt păianjenul/ care-și țese lumea din litere?/ un Robinson naufragiat/ pe o insulă de hârtie/ unde totul s-a scris” (Mărul oprit).

Opera poetică a lui Dumitru Chioaru este mai mult decât o colecție de versuri; e deopotrivă o autobiografie a sufletului si o apoteoză a imaginarului, o sinteză scrisă cu o migală de artizan și o pasiune de vizionar. Lectura acestei antologii de autor va trebui să devină un ritual pentru toți iubitorii poeziei lui Dumitru Chioaru, o experiență care să te facă să reflectezi la propriile-ți căutări și rădăcini metafizice.

În acest volum, fiecare poezie este un portal, iar fiecare volum ce-l cuprinde, o etapă a unei călătorii care continuă să ne semnaleze frumusețea, misterul și complexitatea vieții. Un adevărat festin liric pentru iubitorii de poezie autentică!

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Criza locuințelor în America de Nord: un vis al stabilității tot mai îndepărtat

Articol de Daniel Deleanu

De-a lungul străzilor aglomerate din Toronto, New York și Vancouver, siluetele zgârie-norilor par să sfideze cerul. Dar dedesubt, pe trotuarele unde pulsează viața urbană, o altă realitate se desfășoară: zeci de mii de oameni se luptă pentru a-și permite un loc pe care să-l numească „acasă”. Criza locuințelor bântuie marile orașe din America de Nord, în timp ce costurile explodează, iar oportunitățile par să se micșoreze sub greutatea inegalității. În S.U.A., de exemplu, sunt peste un milion de oameni care dorm pe străzi, dintre care în jur de 350.000 se află în New York, iar vreo 40.000 în Los Angeles.

În Canada, Toronto și Vancouver au devenit epicentrele unei crize locative care pare fără sfârșit. Cu prețuri ale caselor ce depășesc un milion de dolari pentru o proprietate modestă, și chirii care se apropie de 3.000 de dolari pe lună, visul de a avea un cămin propriu s-a transformat în realitatea unui coșmar financiar. Pentru tinerii profesioniști, familiile cu venituri medii și imigranți, aceste orașe cândva promițătoare sunt tot mai inaccesibile. „Eu și soțul meu avem fiecare câte două joburi și încă nu ne permitem să economisim pentru un avans la o garsonieră”, mărturisește Sarah, o tânără asistentă medicală din Toronto.

Proprietățile imobiliare au devenit o marfă globală

În Statele Unite, orașe precum New York, San Francisco și Los Angeles se confruntă cu o criză similară. Chiriile exorbitante și o ofertă limitată de locuințe disponibile creează un val de evacuați care se îndreaptă spre suburbii, transformând naveta zilnică într-un sacrificiu fizic și psihologic. În același timp, cartierele gentrificate își pierd caracterul divers, înlocuite de complexe de lux inaccesibile majorității.

La rădăcina acestei crize stau mai mulți factori: speculațiile imobiliare, cererea uriașă, lipsa unor politici clare pentru construirea de locuințe accesibile și investițiile masive din partea cumpărătorilor străini. În Canada, proprietățile imobiliare au devenit o marfă globală, cumpărate – de regulă de către afaceriști din China – ca investiții și lăsate goale, amplificând și mai mult criza disponibilității. În S.U.A., stagnarea salariilor combinată cu creșterea continuă a costurilor de trai lasă milioane de oameni într-o luptă constantă pentru supraviețuire.

Visul urban rămâne o promisiune neîmplinită pentru milioane de oameni

Guvernele locale și naționale au încercat să intervină, dar rezultatele sunt adesea lente sau insuficiente. În Canada, politici precum taxele pe proprietățile neocupate și limitele asupra cumpărătorilor străini au fost implementate, dar efectele lor sunt încă neclare. În S.U.A., programele de subvenționare a locuințelor accesibile și inițiativele de construire de noi spații rezidențiale sunt frecvent blocate de birocrație sau de opoziția localnicilor, care nu vor dezvoltări în vecinătatea lor.

Dacă ritmul actual continuă, orașele nord-americane riscă să devină enclave ale celor bogați, în timp ce clasa de mijloc și cea a lucrătorilor industriali și agricoli vor fi date la o parte. Soluțiile trebuie să fie ambițioase: politici mai dure împotriva speculațiilor imobiliare, parteneriate pentru dezvoltarea locuințelor accesibile și măsuri care să asigure că orașele rămân locuri pentru toți, nu doar pentru cei privilegiați.

În mijlocul acestei crize, un lucru este clar: locuința nu ar trebui să fie un lux, ci un drept fundamental. America de Nord are nevoie de lideri și comunități care să reînvie acest principiu și să transforme din nou orașele într-un simbol al speranței și stabilității. Până atunci, visul urban rămâne o promisiune neîmplinită pentru milioane de oameni.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Se depun cererile pentru comerțul stradal alimentar pe strada Nicolae Bălcescu

De duminică, 15 decembrie, Serviciul Public Salubrizare, Protecția Mediului și Administrarea Domeniului Public primește cereri pentru atribuirea amplasamentelor pentru desfășurarea comerțului stradal alimentar pe strada Nicolae Bălcescu în anul 2025.

Din acestea se va putea vinde înghețată (doar la cornet sau pahar, nu produse ambalate) sau produse alimentare din aparate speciale (pop corn, porumb fiert, vată de zahar).

Conform reglementărilor, pot închiria un astfel de amplasament deținătorii spațiilor comerciale autorizate pe strada Nicolae. Bălcescu.

„Cei interesați să închirieze domeniul public pentru un astfel de amplasament, trebuie mai întâi să se programeze online în perioada 15 decembrie (ora 09:00) – 31 decembrie (ora 24:00) pe site-ul https://spadpp.sibiu.ro/, la secțiunea intitulată “Programări online comerț alimentar stradal, str. N. Bălcescu” care va deveni activă pe site duminică, 15 decembrie, la ora 09.00.

Ulterior, cei programați online vor trebui să se prezinte pentru depunerea cererii și documentelor la ghișeul serviciului amintit, la data și ora programării.

Depunerea documentelor la ghișeu se va face în perioada 8 -14 ianuarie 2025, la ghișeul nr.2, din sediul situat în Piața Mică nr.22.

Precizăm că neprezentarea la ghișeu la data și ora rezervată în aplicația de programări online, duce la anularea rezervării și implicit a posibilității de a depune cererea.

Pentru mai multe detalii privind procedura și documentele necesare a fi depuse, accesați: https://spadpp.sibiu.ro/site/detail/994„, a transmis municipalitatea sibiană.

Urmărește Sibiu 100% în Google News