Acasă Blog Pagina 1350

Avertizare meteo pentru Sibiu: Cod galben de caniculă și disconfort termic în weekend

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat care va afecta și județul Sibiu în perioada 2-4 august 2024.

În intervalul menționat, temperaturile maxime vor oscila între 34 și 37 de grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, ceea ce va genera un disconfort termic semnificativ.

În acest context, locuitorii din Sibiu sunt sfătuiți să evite expunerea prelungită la soare, să se hidrateze corespunzător și să limiteze activitățile fizice intense în orele de vârf ale zilei. De asemenea, este recomandată utilizarea sistemelor de climatizare în spațiile interioare pentru a menține o temperatură confortabilă.

Pentru ziua de sâmbătă, 3 august, ANM avertizează că instabilitatea atmosferică se va accentua în centrul și nordul țării, inclusiv în județul Sibiu, fiind posibile furtuni și descărcări electrice spre seară. Temperaturile minime vor rămâne ridicate, în jurul valorii de 20 de grade Celsius, ceea ce va face ca nopțile să fie tropicale.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Deviere de circulație a autobuzelor Tursib din cauza lucrărilor la Podul Gării

Începând cu data de 7 august 2024, Tursib anunță modificări importante ale rutelor pentru autobuzele care circulă pe traseele 10, 12, 17, 18, 115, 118 și 215, ca urmare a lucrărilor de reabilitare a Podului Gării din Sibiu.

Aceste devieri sunt necesare pentru a permite desfășurarea în siguranță a lucrărilor și pentru a minimiza impactul asupra traficului.

Modificări pe trasee:

  • Traseul 10: Autobuzele nu vor mai opri la stațiile Promenada Mall Gară și Lazaret 2, dar vor adăuga opriri suplimentare la Abatorului, Moara de Scoarță 2 și Reșița 3.
  • Traseul 12: Autobuzele vor evita stația Promenada Mall Gară, oferind în schimb opriri suplimentare la Abatorului, Moara de Scoarță 2 și Reșița 3.
  • Traseul 17: Stațiile Promenada Mall Gară, Lazaret 2 și alte câteva vor fi evitate, dar vor fi introduse opriri la Policlinica Stomatologică, Trei Stejari 1 și alte stații suplimentare.
  • Traseul 18: Capătul de linie va fi la stația Sembraz, iar autobuzele nu vor mai ajunge la Gara Sibiu. Opririle suplimentare includ stațiile Moara de Scoarță 2, Reșița 3 și Sembraz.
  • Traseele 115 și 215: Vor avea capăt de linie în stația Lazaret 1, cu opriri suplimentare la Compa II/2, Oțelarilor și alte stații.
  • Traseul 118: Autobuzele nu vor mai opri la Promenada Mall Gară și Lazaret 2, însă vor include opriri suplimentare la Abatorului, Moara de Scoarță 2 și Reșița 3.

De asemenea, au fost înființate două noi stații pe strada Viitorului: Moara de Scoarță 1 și Moara de Scoarță 2. Tursib atrage atenția că aceste modificări ar putea cauza întârzieri, recomandând călătorilor să utilizeze aplicația mobilă SibiuBus pentru a urmări poziția autobuzelor în timp real.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Consiliul Județean Sibiu clarifică informațiile despre noul Spital Clinic Județean de Urgență

Consiliul Județean Sibiu a emis o informare de presă ca răspuns la declarațiile recente ale premierului Marcel Ciolacu referitoare la un proiect pentru un nou Spital Clinic Județean de Urgență la Sibiu, evaluat la 300 milioane de euro.

În acest context, Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, a subliniat că instituția pe care o conduce nu are cunoștință de existența unui astfel de proiect și a oferit detalii despre stadiul actual al demersurilor pentru realizarea noului spital.

„În legătură cu informațiile lansate public de către premierul României, domnul Marcel Ciolacu, cu privire la existenta unui proiect pentru noul Spital Clinic Județean de Urgență la Sibiu, cu o valoare de 300 milioane euro, fac următoarele precizări: 

  • Consiliul Județean Sibiu nu are cunoștință de un astfel de proiect. Singurul proiect cunoscut de noi este cel care a parcurs toate etapele pentru a putea începe lucrările de construire, bineînțeles, după obținerea finanțării; 
  • Daca proiectul ar fi fost acceptat la finanțare în programele anterioare, lucrările puteau fi demarate din luna iunie 2023 și, la acest moment, ar fi fost aproape finalizată partea de construcție a corpurilor de clădire. Astfel, am fi avut cel mai avansat stadiu al lucrărilor de construire a unui spital integral, nu a unui corp de clădire / secție medicală / spital monospecialitate, cum este cazul celor amintite de domnul premier. 
  • Subliniez ca astfel de învestiții au fost deja derulate în cele trei spitale aflate în subordinea Consiliului Județean Sibiu.   
  • Pentru obținerea finanțării, Consiliul Județean Sibiu a urmărit toate liniile de finanțare din fonduri nerambursabile, iar în acest moment parcurgem etapele stabilite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 29/2024 pentru aprobarea „Programului național de investiții în infrastructura unităților spitalicești”; 
  • Pentru a realiza în integralitate Noul Spital, Consiliul Județean Sibiu a transmis Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) observații la Normele de finanțare, pentru a permite asocierea UAT-urilor în vederea construirii de noi unități spitalicești. În esență, această propunere este menită să asigure construirea „Pediatriei” în cadrul Noului Spital, prin cooptarea Primăriei Municipiului Sibiu ca partener în proiect; 
  • Conform calendarului reglementat prin OUG 29/2024, , Consiliul Județean Sibiu va solicita Ministerului Sănătății, în zilele următoare, „Avizul de oportunitate”, etapă obligatorie ce precedă depunerea Cererii de finanțare; 
  • Urmărim totodată apariția  Ghidului de finanțare ce urmează să fie emis de MIPE pentru a putea formula Cererea de finanțare, în conformitate cu condițiile cuprinse în acesta. 

Cu referire la afirmația ca prezumtivul „nou proiect” este „adaptat la nevoie regiunii”, fac următoarele precizări: 

  • Nu cunoaștem argumentele care au stat la baza acestei afirmații însă, cunoaștem studiile de specialitate care au dat dimensiunea proiectului realizat de Consiliul Județean Sibiu; 
  • Aceste studii au în vedere  gradul de ocupare al tuturor secțiilor, urmărit pe durata mai multor ani, previziuni privind evoluția patologiilor medicale ale pacienților din județul Sibiu, aplicând totodată toate normele ce reglementează activitatea medicală (spații alocate per pacient, circuite sanitare, norme ISU etc). 
  • Domnia sa invocă totodată termenul de „normalitate” în privința dimensionări proiectelor, oferind exemplele altor administrații. Consider că „normalitatea” este dată de condițiile concrete în care se află fiecare sistem județean de sănătate. Consider că un spital „normal” este cel în care pacienții nu sunt purtați cu targa sau cu ambulanțele de la un pavilion la celălalt, in diverse locații din oraș, în care activitatea nu se desfășoară în clădiri ridicate în urmă cu aproape 170 de ani și care nu permit intervenții structurale majore pentru amenajarea de circuite medicale și adaptarea la normele actuale de securitate la incendiu, pe motiv că sunt încadrate drept monument istoric sau sunt amplasate în zonă de protecție istorică;  
  • Din aceste considerente am apreciat a fi oportun să construim un spital nou, care să aducă în aceeași locație toate specializările medicale din SCJUS, nu doar parte din ele.  

Un spital mai mic ar presupune o clădire pentru doar cateva secții care ar fi duse într-o altă locație, ceea ce ar presupune: 

– O parte dintre secții să rămână in clădirile vechi, având in continuare circuite nealiniate noilor norme și imposibil de autorizat ISU; 

– Secțiile care ar fi urmat să fie mutate în noua clădire ar fi funcționat la o distanță considerabil mai mare față de vechea locație, ceea ce ar fi accentuat disfuncționalitățile curente, generate de amplasarea unor secții în mai multe zone ale orașului. 

Astfel de situații nu se regăsesc în județele în care spitalele funcționează în clădiri relativ mai noi, neamplasate în zone de protecție istorică și la care s-au putut adaugă  etaje sau corpuri noi. 

Faptul că premierul anunță că sibienii vor avea finanțare pentru un nou spital este îmbucurător, întrucât o astfel de investiție are nevoie de toată susținerea Guvernului, nicio administrație publică din România neavând capacitatea financiară de realiza o unitate medicală care să acopere nevoile unui județ”.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Târgul „Frumos. Ceramic. Folositor” aduce ceramica tradițională în cultura urbană sibiană

Muzeul ASTRA din Sibiu organizează între 2 și 4 august 2024 cea de-a treia ediție a Târgului „Frumos. Ceramic. Folositor. Ceramica în cultura urbană sibiană”.

Târgul va oferi publicului ateliere interactive și demonstrative de olărit, precum și ateliere experimentale de modelare, decorare și ardere a ceramicii tradiționale. De asemenea, vizitatorii vor avea ocazia să guste preparate tradiționale gătite în vase de lut, pe vatră deschisă, pregătite de olari în colaborare cu bucătari ai Organizației Patronale HoReCa din Sibiu.

Programul include și dezbateri despre cultura gătitului acasă, demonstrații de servire a mesei în familie, recitaluri muzicale și dansuri multiculturale. Evenimentul oferă o oportunitate unică de a explora și a înțelege ceramica utilitară și de a redescoperi autenticitatea gătitului tradițional.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Se închide complet Podul Gării

Primăria Sibiu a anunțat închiderea completă a Podului Gării pentru lucrări de reabilitare, începând de miercuri, 7 august, ora 09:00.

Podul va fi inaccesibil circulației timp de două luni, pentru a permite desfășurarea unor lucrări complexe de modernizare.

Lucrările includ decopertarea podului, refacerea hidroizolației, înlocuirea asfaltului pe carosabil și trotuare, crearea unei canalizații de telecomunicații și modernizarea canalizării pluviale. De asemenea, vor fi înlocuite parapetele pietonale și vor fi modernizate scările de acces către Gara Sibiu.

Pe durata lucrărilor, traficul auto va fi deviat pe rute alternative, cum ar fi Str. Henri Coandă, Str. Viitorului și Centura ocolitoare a Sibiului. Circulația pietonală va fi, de asemenea, închisă pe pod, iar pietonii vor fi redirecționați prin pasajul subteran Lupeni.

Zona de sub pod va rămâne deschisă traficului, dar cu restricții pe o singură bandă, în timp ce traseele Tursib vor suferi devieri. Informații detaliate despre aceste modificări sunt disponibile pe site-ul Tursib.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

60 de pompieri sibieni au fost avansați în grad la termen

Data de 1 august este o zi de mare însemnătate pentru pompieri, întrucât anual au loc înaintările în gradul următor, la termen.

Astăzi, cu ocazia ceremoniei anuale de avansare în grad, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al Județului Sibiu a avut deosebita onoare de a recunoaște meritele și dedicarea pompierilor sibieni. În cadrul acestei ceremonii, un număr de 60 de pompieri, au fost avansați în grad. 

Ceremonia de avansare în grad reprezintă un moment unic șideosebit de important din cariera militară, punând în evidență nu doar realizările individuale, ci și responsabilitățile care vin odată cu experiența, toate contribuind la succesul colectiv.

Pentru a marca acest moment așa cum se cuvinte au avut loc ceremonii la sediile tuturor subunităților de pompieri din județul Sibiu astfel: 

– Din cadrul reședinței inspectoratului au fost avansați în grad 4 ofițeri;

– Din cadrul Detașamentului de Pompieri Sibiu au fost avansați în grad 22 de subofițeri;

– Din cadrul Detașamentului de Pompieri Mediaș au fost avansați în grad 17 subofițeri;

– Din cadrul Secției de Pompieri Miercurea Sibiului au fost avansați în grad 7 subofițeri; 

– Din cadrul Stației de Pompieri Agnita au fost avansați în grad 10 subofițeri. 

„Dragi colegi, astăzi este o zi de sărbătoare pentru familia noastră profesională. Fiecare dintre voi a demonstrat prin curaj, determinare și profesionalism că merită să fie recunoscut și avansat în grad, chiar dacă această avansare este una la termen. Avansarea în grad nu este doar o recunoaștere a eforturilor voastre individuale, ci și o dovadă a angajamentului nostru comun de a servi comunitatea sibiană cu onoare și dedicare. Prin munca voastră de zi cu zi, ați arătat că sunteți pregătiți să faceți față celor mai mari provocări și să interveniți prompt pentru a salva vieți și a proteja bunurile oamenilor. Curajul și altruismul vostru sunt sursa noastră de inspirație și mândrie. Vă felicit din toată inima și vă mulțumesc pentru devotamentul de care dați dovadă. Continuăm să lucrăm împreună, ca o echipă unită și puternică, pentru a asigura siguranța și bunăstarea comunității noastre. Vă doresc succes în noile voastre responsabilități și vă îndemn să rămâneți mereu la fel de dedicați și implicați. le-a transmis în cadrul ceremoniei domnul inspector șef Locotenent-Colonel TrefașLucian. 

S-a încheiat ancheta cu privire la medicul care trata pacienții beat. Zece medici petiționari, făcuți „mincinoși” de Spitalul Județean Sibiu

Conducerea Spitalului Județean Sibiu a încheiat ancheta în cazul acuzațiilor de practicare a meseriei sub influența băuturilor alcoolice, aduse unui medic de la Județean. Așa cum era de așteptat… medicul e nevinovat!

Concluziile cercetării administrative demarată de conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, după ce un medic angajat al spitalului a fost acuzat ar fi tratat pacienții în timp ce se afla în stare de ebrietate, au fost elaborate. Potrivit comisiei desemnată să cerceteze această speță, nu au fost întrunite probe care să ateste veridicitatea acuzațiilor.

„În data de 24.05.2024, zece medici și rezidenți au semnat o petiție conform căreia emiteau acuzații asupra medicului, angajat al SCJU Sibiu, potrivit cărora, începând cu luna ianuarie acesta s-ar fi prezentat la spital și ar fi tratat pacienți, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Având în vedere că prin petiția menționată nu au fost individualizare în concret faptele, semnatarii petiției au fost invitați să precizeze data și intervalul temporal în care l-au surprins pe medicul acuzat în ipostaza reclamată. Ulterior, Comisia de Etică, Deontologie Medicală și Disciplină a decis demararea cercetării disciplinare a domnului doctor, comisie întrunită la data de 17.07.2024”, transmite Spitalul Județean Sibiu.

De asemenea, „analizând toate documentele, membrii comisiei au constatat că nu se impune înaintarea vreunei propuneri în ceea ce privește sancționarea disciplinară a domnului doctor, decizie motivată de faptul că acuzația adusă de cei 10 semnatari nu a putut fi probată!”, se mai precizează în comunicat.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Sibiu Wake Trophy 2024: Aproape 80 de sportivi din 17 țări confirmă participarea

Aproape 80 de sportivi din 17 țări s-au înscris până acum la cea de-a treia ediție a competiției internaționale Sibiu Wake Trophy 2024, care se va desfășura între 2 și 4 august la Complexul Lacul Binder din Sibiu.

Acest concurs de wakeboarding și wakeskate, notat cu 4 stele în clasamentul IWWF World Ranking și având alocat 600 de puncte, promite să fie un eveniment de referință pentru pasionații sporturilor nautice.

Competiția este organizată de Federația Română de Schi Nautic și Wakeboard (FRSW) în colaborare cu International Waterski & Wakeboard Federation (IWWF). Categoriile de concurs includ „Wakeboard Men & Women” pentru Juniori, Open și Masters, precum și „Wakeskate” pentru Open Men & Women.

Pentru cei care nu au reușit să se înscrie în avans, există încă posibilitatea de a participa. Înregistrările vor putea fi efectuate la fața locului, la Lacul Binder, pe 1 august între orele 12:00 și 20:00, sau pe 2 august până la ora 16:00, pentru cei care dețin o licență IWWF validă.

Sportivii și iubitorii sporturilor alternative sunt invitați să participe și să urmărească această competiție de prestigiu, care aduce laolaltă pasionați din întreaga lume pentru trei zile de spectacol acvatic.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Teatru pentru toate vârstele, muzică și film în primul weekend al lunii august, la Grădina Bis

Sibienii de toate vârstele sunt invitați în acest weekend la Grădina Bis, hub-ul cultural situat în Cartierul Trei Stejari, pe strada Ștefan cel Mare nr. 56.

Vineri, 2 august, la ora 19:00, Grădina Bis va găzdui spectacolul „Anaz și Dragonul”, o feerie dedicată tuturor vârstele. Actorii tineri Alexandru Romescu și Diana Cătănescu vor aduce pe scenă povestea unui dragon și a unei zâne care, în călătoria lor spre Mărețul Soare, descoperă puterea iubirii și a compasiunii. Scenariul, inspirat de povestea semnată de Bianca Babeș, este scris de Bogdan Sărătean, iar muzica originală este compusă de Charlie Fălămaș. Costumele sunt realizate de Alexandra Budianu, iar coregrafia de Mayatita Das. Spectacolul de vineri, 2 august, este ultima reprezentație din această vară la Grădina Bis.

Sâmbătă, 3 august, de la ora 20:00, Grădina Bis va fi gazda unei seri deosebite de muzică și meditație. SHARANAGATI BAND va susține un concert de kirtan, oferind o seară magică în care publicul va cânta și va dansa în ritmul mantrelor pline de energie și iubire divină.

Duminică, 4 august, la ora 21:00, Grădina Bis va proiecta scurt-metrajul „Născut în România”, o producție Bis Teatru. Filmul, parte a proiectului „NU VIOLENȚEI DOMESTICE!” implementat de Asociația INTERAKT ARTS și cofinanțat de Primăria Sibiu și Consiliul Județean Sibiu, va fi urmat de o dezbatere cu echipa de creație, abordând clișeele din mentalul colectiv autohton.

În programul lunii august, Grădina Bis va găzdui încă opt evenimente, dintre care trei cu intrare liberă. Între acestea se numără comedia „Dragostea durează o săptămână” (10 august), proiecția filmului „Visul unei nopți de toamnă” (11 august) și spectacolul „ÎNCRENGĂTURI sau Ziua cea buruienoasă” (25 august).

Recent, Bis Teatru a primit recunoaștere națională de prestigiu, fiind inclus în selecția ediției cu numărul 34 a Festivalului Național de Teatru, care va avea loc în octombrie 2024 la București.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

O nouă publicație despre moștenirea culturală săsească transilvăneană

O nouă publicație a Editurii Siebenbürgen-Buch este lansată pentru a coincide cu Marea Întâlnire Săsească din acest an: Georg GERSTER și Martin RILL, „Das Harbachtal, das Kaltbachtal und der Krautwinkel” (Valea Hârtibaciului, Valea Calvei şi regiunea Verzii).

În 1997, când editura a prezentat publicului albumul „Siebenbürgen im Flug”, nu era încă previzibil faptul că ideea, conceptul, formatul și macheta se vor dezvolta într-o serie care prezintă regiuni individuale din zona așezărilor săsești. Datorită fotografiilor aeriene, Transilvania, ca peisaj cultural grandios al arhitecturii, devenise un document de o vivacitate și memorabilitate de neegalat. Cartea, care ilustrează Valea Hârtibaciu, Valea Calvei și Krautwinkel, face parte dintr-o serie cu volumele „Transilvania în zbor”, „Ținutul Burzenland”, „Sibiul și Țara Veche”, „Reper și Ținutul Fogarasch”, „Regiunea între cele două Târnave”, „Sighișoara și Târnava Mare” și „Mediaşul și Țara Vinului Transilvan”.

Cu noul volum, „Das Harbachtal, das Kaltbachtal und der Krautwinkel”, autorii prezintă a opta documentare a fostului patrimoniu cultural german din Transilvania, în același format, număr de pagini, aceeași prezentare exterioară. Nu există nicio îndoială că volumele sunt caracterizate de aceeași dorință de documentare și prezentare.

Această nouă carte ilustrată vă invită într-o călătorie de descoperire, o drumeție prin Valea Harbach, Valea Kaltbach și Krautwinkel, nume care pentru mulți sunt familia, dar și care sună ciudat pentru alții (Krautwinkel?). Călătoria ne poartă din adâncul timpului într-un peisaj al sașilor transilvăneni care a crescut de-a lungul secolelor. În imagini impresionante și texte informative, încercăm să vizualizăm lucruri familiare și poate uitate pentru privitor și cititor, să le readucem la viață. Este vorba despre un peisaj cultural vechi de mii de ani, în care oamenii au trăit și au construit orașe, sate, biserici și cetăți care au trecut prin furtunile timpului. Acest peisaj cultural face parte dintr-un patrimoniu european care este încă viu și astăzi. Având în vedere bogăția istoriei, acest volum nu are pretenția de a fi complet, dar încearcă totuși să evidențieze structuri exemplare de așezări, clădiri și opere de artă.

Localități săsești readuse în actualitate

Cartea ilustrată „Das Harbachtal, das Kaltbachtal und der Krautwinkel” prezintă 31 de sate: Abtsdorf/Apoș, Agnetheln/Agnita, Alzen/Alțâna, Bell/Buia, Bral-ler/Bruiu, Engenthal/Mighindoala, Gürteln/Gherdeal, Henndorf/Brădeni, Holzmen-gen/Hosman, Hundertbücheln/Movile, Jakobsdorf/Iacobeni, Kirchberg/Chirpăr, Le-schkirch/Nocrich, Magerei/Pelișor, Mardisch/Moardăș, Marpod/Marpod, Martins-berg/Șomartin, Martinsdorf/ Metiș, Mergeln/Merghindeal, Michelsdorf/Boarta, Neit-hausen/Netuș, Neustadt/Noiștat, Petersdorf/Petiș, Probstdorf/Stejărișu, Reters-dorf/Retiș, Roseln/Ruja, Rosch/Răvășel, Schlatt/Zlagna, Schönberg/Dealu Frumos, Werd/Vărd și Zied/Veseud. Localitățile sunt tratate în conformitate cu un model standardizat și clar. La început există o clasificare geografică a locului în mediul natural, urmată de o prezentare istorică a istoriei locale. Planul locului este juxtapus cu fotografia aeriană corespunzătoare. Textul este ilustrat de o vedere generală a orașului. Aceasta este urmată de o descriere a celor mai importante clădiri, cum ar fi castelul și biserica, cu orgă și altar, comori din biserică și artefacte, case cu fațade reprezentative, care sunt legendate cu texte explicative.

Georg Gerster și Martin Rill: Ed. Martin Rill, copertă cartonată, 336 pagini, 800 ilustrații color, 1 hartă, 31 planuri ale orașului, ISBN: 978-3-00-079021-8.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Aur pentru România la JO Canotaj

0

Canotorii români Andrei Cornea şi Marian Enache au cucerit medaliile de aur în proba de dublu vâsle masculin, joi, la Jocurile Olimpice de la Paris, după o cursă pe care au condus-o aproape integral, relatează tvrinfo.ro.

Marian Enache şi Andrei Cornea, campioni europeni en-titre, au încheiat pe locul întâi, obținând medalie aur cu timpul de 6 minute 12 secunde.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Sibiul olimpic. Medaliile cucerite de atleții sibieni  în istorie. Avem doi sibieni la Olimpiada de la Paris

Patru medalii au cucerit sportivii sibieni la Jocurile Olimpice de vară după Revoluția din 1989. Este vorba despre o medalie de aur, una de argint și două de bronz, cucerite de sibieni la Olimpiadele de la Atlanta – Statele Unite ale Americii (1996), Sydney – Australia (2000), Atena – Grecia (2004) și Beijing (2008) – China. Toate medaliile au venit în concursurile de gimnastică, în principal în urma rezultatelor obținute în proba pe echipe. Cele patru medalii au fost aduse de gimnaștii sibieni Dan Burincă, Claudia Presăcan, Ioan Suciu și Steliana Nistor, în ordinea desfășurării principalul eveniment sportiv al lumii. Este mult sau puțin în 35 de ani?

Vă lăsăm pe dumneavoastră să apreciați, însă un lucru este cert: după Revoluția din 1989, doar gimnastica sibiană a adus medalii de la Olimpiade pentru sportul sibian. Restul sporturilor olimpice practicate în județul Sibiu s-au pierdut în anonimat și fără performanțe remarcabile, principala cauză fiind slaba finanțare asigurată de autoritățile locale și de la bugetul de stat.

În Sibiul democratic, prima medalie a adus-o gimnastul Dan Burincă. Sibianul a cucerit argintul în proba de inele, masculin, din cadrul competiției de gimnastică de la Jocurile Olimpice de la Atlanta 1996. Însă prima și singura medalie de aur din 1990 încoace pentru România, în general, în cazul atleților locali, și a sportului sibian, în special, a cucerit-o gimnasta Claudia Presecan, care a devenit campioană olimpică cu echipa Națională la Olimpiada din 2000 de la Sydney. Este cea mai mare performanță olimpică a sportului sibian în era democrației.

Au urmat apoi două medalii de bronz, câștigate de sportivii sibieni cu echipa națională de gimnastică. Mai întâi, Ioan Suciu, la întrecerea olimpică găzduită de Atena, și apoi Steliana Nistor, în aceleași condiții, la olimpiada asiatică de la Beijing.

Revenind în actualitate, la ediția din acest an a Jocurilor Olimpice de la Paris doi sibieni fac parte din lotul Team România. Este vorba despre gimnastul Andrei Muntean și de Andreea Dragoman, membră în echipa de tenis de masă a tricolorilor, însă șansa de a obține o medalie, indiferent de culoare, este destul de mică.

Cine sunt medaliații sibieni, de după 1990. Cum îi vede Comitetul Olimpic și Sportiv Român

Dan Burincă

Dan Burincă a început să practice gimnastica la Clubului Sportiv Școlar din Sibiu, sub îndrumarea antrenorului Horst Stolz. S-a transferat apoi la Clubul Sportiv al Armatei Steaua București, unde s-a antrenat cu Aurelian Georgescu. Apoi a fost selecționat la lotul național al României, unde s-a pregătit cu antrenorii Dănuț Grecu, Aurelian Georgescu și Iosif Ferencz. La inele, aparatul său favorit, a cucerit medaliile de bronz, la Campionatele Mondiale din 1994 și argint, la CM din 1995, de la Sabae (Japonia).

La CM din Țara Soarelui Răsare, a făcut parte din echipa României care a obținut bronzul, prima medalie cucerită de un team masculin românesc la un Campionat Mondial de gimnastică. După retragerea din activitatea competițională a devenit antrenor de gimnastică. A activat mai întâi la Liceul cu Program Sportiv din Deva, apoi a plecat ca tehnician la un club din Austria, dupa care a revenit în România, la un club din Sibiu. A primit titlul de Maestru Emerit al Sportului, iar în 2000 i-a fost conferită Crucea Naționala „Serviciul Credincios”, clasa a Il-a.

Claudia Maria Presăcan

Claudia Maria Presăcan a activat cu dublă legitimare la cluburile Sportiv Școlar Sibiu și Steaua București, sub îndrumarea antrenorilor Ana Crihan și Constantin Barbu. Din 1996 a început pregătirea la Deva, ca și componentă a lotului olimpic de senioare al României. La lot, sub îndrumarea antrenorului Octavian Bellu, a reușit să obțină performanțe de excepție.

În 1997, la Lausanne, Claudia Presacan a cucerit titlul mondial, alături de colegele sale, iar 1998, la Campionatele Europene de la Sankt Petersburg, a cucerit titlul continental cu echipa și medaliile de bronz la individual compus și paralele. În semn de apreciere pentru întreaga sa activitate sportivă a fost declarată Cetățean de Onoare al orașului Sibiu, a primit titlul de Maestru Emerit al Sportului, iar în 2000 i-a fost conferit Ordinul național „Pentru Merit” în grad de comandor.

Ioan Suciu. Foto: Digi Sport

Ioan Suciu a început să practice gimnastica la Sibiu, la vârsta de șase ani, sub îndrumarea antrenorului Mircea Apolzan. Din 1997, a fost legitimat la CSU Timișoara, iar din 1998 și-a început activitatea la CS Dinamo București, sub îndrumarea fostului gimnast Dănuț Grecu. A cucerit titlul de campion european la sărituri în 2000 și cu echipa în 2002.

În 2004 a triumfat cu echipa la Campionatele Europene (CE) de la Ljubljana și s-a clasat pe locul I în finala de la cal cu mânere. Tot la cal cu mânere a cucerit argintul, în 2002, la CE de la Patras. Ioan Suciu a fost componentul primei echipe care a urcat pe podiumul olimpic din istoria gimnasticii masculine românești, la Atena, în 2004. S-a retras din activitatea competițională în 2005, după care a devenit antrenor. A fost cooptat staff-ul tehnic al federației române de specialitate mai întâi ca antrenor federal, după care a fost numit antrenorul lotului masculin. Pentru întreaga activitatea sportivă a primit titlul de Maestru Emerit al Sportului.

Steliana Nistor

Steliana Nistor a început gimnastica la vârsta de cinci ani, la Clubul Sportiv Școlar Sibiu. Până în 1998, a fost antrenată de Raluca Bugner și fosta campioană olimpică Mihaela Stănuleț. În 2005, a devenit componentă a lotului național de senioare, un an mai târziu cucerind medalia de argint cu echipa României la Campionatele Europene de la Volos. În 2007, a fost componentă a echipei medaliată cu bronz la Campionatele Mondiale de la Stuttgart, competiție în cadrul căreia a mai cucerit medaliile de argint la individual compus și bârna. Tot în 2007, la CE de la Amsterdam, a obținut argintul la paralele inegale și bronzul la bârna.

În 2008, a obținut cele mai valoroase rezultate ale carierei. A cucerit titlul european cu echipa și medalia de argint la paralele inegale, după care, la Jocurile Olimpice de la Beijing a urcat pe cea de-a treia treaptă a podiumului olimpic cu echipa României. După retragerea din activitatea competițională a devenit antrenoare în orașul său natal, după care a plecat să antreneze în Norvegia. 

11 medalii aduse de sportivi sibieni pentru România în istoria Olimpiadelor de vară. Și 50 de sportivi sibieni concurenți

Bilanțul sportivilor sibieni la Jocurile Olimpice de vară din toate timpurile se ridică la 11 medalii. Este vorba despre două medalii de aur, trei de argint și șase de bronz. Celelalte șapte medalii, lăsând deoparte lauri de după 1990, au fost aduse de atleții sibieni în perioada comunistă. Trebuie menționat că până la olimpiada de vară din 1956 de la Melbourne, Australia, niciun sportiv sibian nu a adus pentru România vreo medalie. Marius Gherman a adus bronzul la bară, gimnastică, în 1988, la Seul, Coreea de Sud. Mihaela Stănuleț a devenit campioană olimpică (Aur), cu echipa, tot la gimnastică, la Olimpiada de la Los Angeles (SUA), în 1984.

La Moscova, în 1980, sibianca Melita Ruhn, gimnastică, a cucerit 3 medalii: argint, cu echipa, bronz la sărituri și la paralele. Melita Ruhn este cea mai titrată sportivă olimpică din istoria sportului sibian, prin prisma celor trei medalii obținute. Tot în Uniunea Sovietică, Gunther Enescu a cucerit bronzul cu echipa națională de volei. În fine, boxerul Gheorghe Negrea a pierdut finala la box, la Olimpiada de la Melbourne, mulțumindu-se cu medalia de argint. Per total, aproape 50 de sportivi sibieni au concurat pentru România, în istoria Jocurilor Olimpice de Vară.

Sursă foto: Eurosport

Urmărește Sibiu 100% în Google News