Acasă Blog Pagina 1400

„Anii Drumeției” ne arată cum am ajuns să datorăm liliecilor tabletele de ciocolată și delicioasa tequila!

Sâmbătă, 6 iunie, se anunță o zi extrem de interesantă pentru cei care doresc să afle mai multe despre mediul înconjurător, iar „Anii Drumeției” propune o temă provocatoare: lilieci din Mediaș.

Temerarii vor fi conduși de  Ioana Pătrășcoiu, ghid „Anii Drumeției”, care a pregătit un traseu special: „Sâmbătă ne vom întâlni lângă Turnul Aurarilor din centrul orașului, apoi vom pleca spre „Dealul cimitirelor” și spre Târnava, locuri populate cu lilieci. Ora de plecare este 20,30 iar timp de o oră vom afla toate informațiile importante despre rolul liliecilor în ecosistemul local dar și la nivel global”.

Alături de ghidul Ioana Pătrășcoiu se va afla și Ana Stamatescu, fondatoarea „Caravanei cu lilieci” și voluntar la Centrul pentru Cercetarea și Conservarea Liliecilor, a cărui activitate este descrisă pe larg pe site-ul lilieci.ro.

Există în jur de 1.300 de specii de liliac

Principala calitate a liliacului este apetitul imens pentru insectele dăunătoare: un mamifer poate consuma în jur de 1.000 de țânțari pe oră, iar în cursul unei zile poate ingera o cantitate de insecte egală cu jumătate din greutatea proprie.

Mai mult decât atât, liliecii combat insectele care atacă arborii ca cacao, fiind în același timp singura vietate care ajută la polenizarea florilor de agave, plantă din care este produsă delicioasa băutură tequila.

La nivel global, se estimează că există în jur de 1.300 de specii de liliac, 32 dintre acestea fiind identificate în România.

Câte specii există în zona Mediașului, cum sprijină agricultorii din zonă și cum le funcționează celebrul „sonar” natural cu ajutorul căruia se deplasează pe timp de noapte, aflați sâmbătă seara, alături de @Anii Drumeției!

Pentru înscrieri: https://aniidrumetiei.ro/drumetie/tur-nocturn-cu-si-despre-lilieci/

Programul „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Judetean Sibiu în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu. Scopul principal este de a îmbunătăți infrastructura de drumeție din județ și de a promova activități specifice ecoturismului.

Descoperă mai multe pe www.aniidrumetiei.ro și app-ul Anii Drumeției, disponibil în App Store și Play Store.

Sursa foto: https://unsplash.com/

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Visul merge mai departe pentru pilotul sibian Călin Bucur

Indiferent de obstacolele pe care le-a întâlnit de-a lungul carierei sale de pilot, sibianul Călin Bucur a bifat nenumărate realizări notabile, precum organizarea Raliului Sibiului alături de Sibiu Racing Team, organizarea pentru al 12-lea sezon consecutiv a cupei mono marcă Swift Cup – iar acum – aducerea în garajul propriu a unui model de TOP.

Dacă în sezonul precedent își îndeplinea un vis – debutând la comenzile modelului Škoda Fabia Rally2, acum Călin Bucur își continuă visul, aliniindu-se la startul etapei sale de casă – Raliul Sibiului Bilstein 2024 – cu noua sa mașină, o Škoda Fabia Rally2.

Călin Bucur: „Sunt foarte încântat să revin la start cu această mașină”

În numai câteva zile, Campionatul Național de Raliuri „Betano” continuă cu prima etapă de macadam a sezonului – Raliul Sibiului Bilstein – eveniment ce urmează să se desfășoare în perioada 12-14 Iulie 2024. De la startul etapei sibiene nu putea absenta nici perechea formată din frate-soră – Călin și Crina Bucur – cei doi urmând să concureze cu o mașină de specificație R5/Rally2, ceea ce se traduce prin nivelul superior al naționalului de raliuri.

„Mi-am dorit foarte mult să ajung în acest punct. N-am uitat niciodată să sper și să muncesc din greu pentru a-mi atinge obiectivele, însă de această dată, pot spune că un vis frumos se conturează ideal. După episodul din 2023 când am pilotat pentru prima oară o asemenea mașină, am știut sigur că trebuie să parcurg și probele de casă cu un R5 – măcar odată”, a spus pilotul sibian.

Prima participare – și singura de până acum – a lui Călin Bucur cu modelul Škoda Fabia Rally2 s-a concretizat la etapa băimăreană din 2023, atunci când, alături de navigatorul Levente Csegzy, pilotul sibian a reușit o clasare pe poziția a 7-a în clasamentul general. Pentru această a doua prezență cu mașina de producție cehă, în dreapta lui Călin va trece sora sa, Crina: „Din prima clipă în care am urcat în dreapta fratelui meu, în concurs, am știut că acest sport mi se potrivește. Nu după mult timp de la debutul meu în lumea raliurilor, se lansa primul model de specificație R5 – chiar o Škoda Fabia, iar încă de atunci mi-am spus că într-o zi voi sta într-o asemenea mașină și îl voi seconda pe fratele meu. Acum că acest lucru se află la doar câteva zile de concretizare, sunt incredibil de nerăbdătoare dar și emoționată să împărtășesc – alături de Călin – un vis comun”, a declarat Crina înaintea etapei de săptămâna viitoare.

Cei doi frați au bifat până acum 4 etape, ultima dintre ele fiind chiar pe macadamul sibian, la ediția din 2021, atunci când au obținut poziția a treia în cadrul clasei NAT11.

„Sunt foarte încântat să revin la start cu această mașină, însă bucuria este cu atât mai mare cu cât o voi avea în dreapta mea pe sora mea – Crina – și nu oriunde, ci chiar la etapa noastră de casă: Raliul Sibiului Bilstein. Obiectivul nostru este unui simplu și clar: să ne bucurăm de fiecare kilometru, să evoluăm frumos în fața propriilor fani și să ajungem cu bine în ultimul parc închis. Vom efectua o serie de teste premergătoare în săptămâna raliului, urmând ca evoluția noastră s-o puteți urmări în timp real pe pagina mea Călin Bucur Racing Driver, dar și pe canalele de comunicare ale Raliului Sibiului”, a completat Călin.

Echipajul #546 • Călin Bucur și Crina Bucur este susținut la această etapă de SIA Fusion Restaurant, Primăria Municipiului Sibiu, Hankook Competition, Bucur Rally&Tuning, Sparco Shop România, RoLemn, Sibiu Racing Team, Workshop Sibiu – Colantări și Mandric Detailing.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Copiii iau contact cu ceea ce înseamnă baschetul, la festivalul de la Costinești

0

Timp de 20 de ani, Sandu Rubint, antrenorul CSU Andu Sibiu participă constant la festivalul de mini baschet și de baby baschet de la Costinești.

Redăm mai jos experiența sa din cadrul acestui festival.

Interviu cu Cristian Rubint la festivalul de baschet de la Costinești

0

Festivalul de la baschet continuă seria de interviuri cu antrenorii prezenți la Costinești timp de 2 săptămâni, când au loc multiple competiții între echipele de baschet din toată țara.

Astăzi stăm de vorbă cu antrenorul Cristian Rubint, iar interviul îl redăm mai jos

Programul primelor două etape din Superligă. Când va juca FC Hermannstadt cu Universitatea Craiova și U Cluj

0

Liga Profesionistă de Fotbal împreună cu deținătorii drepturilor TV a stabilit programul primelor două etape ale noului sezon din Superliga României.

În etapa inaugurală a noului sezon, FC Hermannstadt va juca pe teren propriu cu Universitatea Craiova. Partida este programată vineri, 12 iulie, de la ora 21.30.

În etapa a doua, sibienii joacă în deplasare cu Universitatea Cluj Napoca. Meciul se va disputa duminică, 21 iulie, de la ora 18.30.

Etapa 1

Vineri, 12 iulie

Ora 18.30  Farul Constanța – Unirea Slobozia

Ora 21.30 FC Hermannstadt – Universitatea Craiova

Sâmbătă, 13 iulie

Ora 17.00 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Politehnica Iași

Ora 19.15 UTA Arad – FC Rapid 1923

Ora 22.00 FCSB – Universitatea Cluj

Duminică, 14 iulie

Ora 19.00 CFR 1907 Cluj – Dinamo București

Luni, 15 iulie

Ora 18.30 FC Botoșani – Oțelul Galați

Ora 21.30 Petrolul Ploiești  – Gloria Buzău

Etapa a doua

Vineri, 19 iulie

Ora 18.30 Poli Iași – FC Botoșani

Ora 21.30 Unirea Slobozia – FCSB

Sâmbătă, 20 iulie

Ora 18.30 Universitatea Craiova – UTA Arad

Ora 21.30  FC Rapid 1923 – CFR 1907 Cluj

Duminică, 21 iulie

Ora 18.30 Universitatea Cluj – FC Hermannstadt

Ora 21.30 Dinamo București – Petrolul Ploiești

Luni, 22 iulie

Ora 18.30 Gloria Buzău – Sepsi OSK Sf. Gheorghe

Ora 21.30 Oțelul Galați – Farul Constanța

Luni a fost stabilit programul noului sezon al Superligii României la Fotbal la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal.

La finalul sezonul regulat, primele șase vor juca în play-off (tur- retur), iar ultimele 10 vor juca în play-out (tur)

La finalul play-off-ului și play-out-ului se va repeta scenariul din sezoanele anterioare: echipele de pe locurile 7-8 vor juca un baraj, iar câștigătoarea se va duela cu echipa de pe locul 4 pentru a vedea ce echipă merge în preliminariile Conference League.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ: Un șofer de 79 de ani a intrat cu mașina într-un stâlp

Un șofer în vârstă de 79 de ani a intrat cu mașina într-un stâlp, miercuri în jurul amiezii, pe Șoseaua Sibiului din municipiul Mediaș.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul un bărbat în vârstă de 79 de ani, sibian, în timp ce conducea autoturismul pe Șoseaua Sibiului, a părăsit carosabilă și a intrat în coliziune cu un stâlp.

În urma impactului, soția acestuia, în vârstă de 73 de ani, pasager în dreapta față, a suferit vătămări corporale ușoare.

Femeia a primit asistență medicală din partea unui echipaj al Ambulanței Mediaș.

Victima a suferit un traumatism cranio-cerebral minor și o contuzie de coloană cervicală, fiind transportată la Compartimentul Primire Urgențe Mediaș în stare stabilă.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

ULTIMA ORĂ: Au fost afișate rezultatele la Evaluarea Națională. O singură medie de 10 în Sibiu

Astăzi au fost afișate rezultatele la Evaluarea Națională 2024, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

AICI găsiți rezultatele la Evaluarea Națională din județul Sibiu

În județul Sibiu a fost înregistrată o singură medie de 10. Este vorba despre un elev de al Colegiul Național „Octavian Goga” din municipiul Sibiu.

Contestaţiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 3 iulie (în intervalul orar 16,00 – 19,00) şi 4 iulie (în intervalul orar 8,00 – 12,00).

Elevii care depun/transmit contestaţiile completează, semnează şi depun/transmit şi o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.

Documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai elevilor minori.

Rezultatele finale, după rezolvarea contestaţiilor, vor fi afişate marţi, 9 iulie.

Comunicarea rezultatelor obţinute se face anonimizat prin coduri individuale care înlocuiesc numele şi prenumele, atât în centrele de examen, cât şi pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecţia datelor personale.

Codurile individuale vor fi distribuite elevilor pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută.

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, este media generală la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obţinute la probele din cadrul Evaluării Naţionale.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Lovitură pentru șoferi: circulația pe Valea Oltului va fi închisă ziua, timp de o lună. Noaptea se va circula

UPDATE: Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat miercuri că circulația pe Valea Oltului va fi închisă în cursul zilei, noaptea urmând să fie deschisă.

„În această lună, colegii mei de la CNAIR împreună cu polițiștii vor comunica rutele alternative.

Circulația va fi închisă doar ziua, pe parcursul nopții circulația va fi deschisă.

Între 8 iulie și 9 august circulația va fi închisă pe parcursul zilei. Am cerut CNAIR să aibă mobilizare mare”, a spus Grindeanu.

ȘTIREA INIȚIALĂ: Circulația pe Valea Oltului, unul dintre cele mai circulate drumuri din România, ar putea fi închisă timp de o lună de zile.

Închiderea circulației ar urma să se întâmple de la începutul săptămânii viitoare.

Potrivit Digi 24, motivul închiderii circulației este efectuarea defrișărilor necesare pentru lotul 2 al autostrăzii Pitești – Sibiu, dintre Boița și Cornetu.

Reprezentanții CNAIR cred că, altfel, riscul producerii de accidente este foarte mare dacă defrișările se fac cu circulația deschisă pe DN7.

O decizie se va lua în zilele următoare. În acest moment sunt două scenarii de lucru.

Unul prevede închiderea circulației timp de 30 de zile, iar o altă ipoteză luată în calcul este închiderea circulației în anumite intervale.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

ULTIMA ORĂ: Trafic blocat total pe Valea Oltului din cauza unui accident rutier. O persoană a fost rănită

O persoană a fost rănită, miercuri dimineața, pe Valea Oltului, în urma unui accident rutier produs în localitatea Câinenii Mari.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 7, km. 228, localitatea Câinenii Mari, județul Vâlcea, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară.

În urma impactului a rezultat rănirea unei persoane, ce se află în evaluare medicală.

Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers, valorile de trafic fiind în creștere.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Câți călători a transportat Tursib spre și dinspre Aeroportul Sibiu într-o lună

În urmă cu o lună, itinerariul autobuzului de pe traseul 11 a fost modificat, iar începând de atunci anumite semicurse de pe acest traseu au ajuns și în Aeroportul Internațional Sibiu.

Rapoartele de călători arată la o lună că 903 călători au ales mijloacele de transport public în comun, fie că au ales să se deplaseze din aeroport spre oraș sau din oraș spre aeroport.

Dintre aceștia 633 de călători au urcat din stația „Terminal Aeroport” și au venit spre oraș, iar 270 au coborât în stația „Terminal Aeroport”.

„Aceste cifre reprezintă un număr mediu de aproximativ 30 de persoane/zi care au utilizat mijloacele de transport public în comun spre/dinspre aeroport.

Așadar ne bucurăm că noul traseu este util călătorilor și vă asigurăm că depunem în permanență eforturi pentru a răspunde nevoilor dumneavoastră”, a transmis Tursib.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Costinești. O vacanță fierbinte baschetbalistic, la Festivalul de baby și minibaschet

Stațiunea Costinești răsună încă de vuvuzele și sunetul susținut de lovituri ale mingilor de baschet. Soarele în continuare este arzător, dar pasiunea pentru acest sport îi răcorește pe cei veniți la „Festivalul de baby și minibaschet”.

Sibiu 100% este la festival și discută cu antrenorii sibieni prezenți la eveniment. Cristian Rubint și Nicolle Bogdan sunt antrenori CSU ANDU Sibiu: „Ieri am avut un meci tare-tare, așa cum au fost toate meciurile ce le-am avut aici, la Costinești. Am câștigat un meci împotriva clubului Baller București. Astăzi avem o zi grea, cu patru meciuri. Sperăm să trecem cu bine peste penultima zi de competiție. Suntem prezenți cu șapte echipe, șase de băieți, trei grupe înscrise la avansați, trei la începători  și una de fete, toți cu vârsta între 11 și 12 ani”, a declarat Cristian Rubint.

Un sezon bun pentru club

„Merită să concluzionăm că este finalul sezonului și, practic, ne-am pregătit în tot acest timp pentru această ediție. În mod normal, ar trebui să fie totul pe plus, dar niciodată nu e totul perfect, recuperăm și sperăm că o să terminăm cu bine. Urmează vacanța, în mod normal, dar probabil vom încerca și pe perioada vacanței să mai facem câteva antrenamente săptămânale. O parte din copii sunt înscriși la camp-ul ce se va organiza la noi, în Sibiu, împreună cu un club din Spania. O altă parte dintre aceștia vor merge cu antrenorii în Serbia la finalul lunii august. Practic este o vacanță destul de fierbinte baschetbalistic, care ne va ajuta să ne pregătim pentru începutul sezonului din septembrie”, au completat antrenorii.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

FOTO – Lecție de bun simț: vestiarul tricolorilor, impecabil la plecarea echipei din Germania. Mesajul superb pentru organizatori

Pe pagina oficială de Facebook Echipa națională de fotbal a României au fost publicate imagini din vestiarul formației după plecarea tricolorilor.

Vestiarul tricolorilor arăta impecabil după înfrângerea cu Olanda, iar Naționala României a lăsat și un mesaj înainte de plecare.

Mesajul adresat organizatorilor, a fost scris în limbile română și germană.

„Euro 2024 a fost pentru fiecare dintre noi una dintre cele mai importante experiențe fotbalistice trăite până acum și ne bucurăm că scena pe care s-a desfășurat a fost cea germană.

Fiecare meci, fiecare emoție, fiecare trăire ne-a adus împreună și ne-a făcut să simțim magia fotbalului.

Plecăm din Germania cu gândul că am dat totul pentru România și suntem recunoscători pentru tot ce am trăit în săptămânile petrecute aici.

A fost o onoare să facem parte din marea familie a fotbalului european.

Mulțumim că ne-ați făcut să ne simțim ca acasă.

Echipa Națională de Fotbal a României”, se arată în mesajul lăsat în vestiarul tricolorilor.

Urmărește Sibiu 100% în Google News