Luni, 28 august și marți, 29 august, se va realiza cea de-a șasea acțiune de dezinsecție pentru combaterea țânțarilor din acest an.
Activitatea se va desfășura pe domeniul public al municipiului, în parcuri, spații verzi, în zonele de blocuri, pe malurile râurilor și pârâurilor, în spațiile verzi ale unităților de învățământ, în Cimitirul municipal și Grădina Zoologică. Deși substanța utilizată, Cymina Ultra, este avizată de Ministerul Sănătății și nu prezintă pericol pentru populație, cei cu probleme respiratorii sau cardiace, precum și copiii sunt rugați să nu intre în raza directă de acțiune a echipamentelor de pulverizat.
Drumarii sibieni vor interveni în această săptămână în mai multe localități.
Se vor executa lucrări de plombări cu sort și emulsie pe DJ 143C Săcel – Mag și DJ 105A Șomartin – Bruiu.
Se vor executa lucrări de așternere covor asfaltic pe DJ 106E intravilan Sibiel.
Se va realiza astuparea gropilor, făgașelor cu material pietros pe DJ 106G Gusu.
Se vor executa lucrări de cosire a vegetației ierboase (mecanizat) pe DJ 106E intersecție DJ 106D – Săliște, DJ 106A ieșire Sibiu – Rășinari, DJ 141B Biertan – intersecție DJ 141, DJ 141A Șeica Mare – Vecerd.
Se vor realiza marcaje rutiere pe DJ 105 Agnita – limită județ Brașov, DJ 105A intersecție DJ 106 – limită județ Brașov
Se vor monta indicatoare rutiere pe DJ 141B Biertan – Richiș.
Foto Drumuri și Poduri SA
În ce localități au intervenit săptămâna trecută drumarii sibieni
Săptămâna trecută au fost realizate lucrări în mai multe localități. Pe DJ 106E intravilan Sibiel a fost decapată suprafața prin frezare și a fost așternut covor asfaltic.
Au fost efectuate plombări cu sort și emulsie pe DJ 105F Avrig – Poiana Neamțului, DJ 105A Șomartin, DJ 105E Șomartin.
Pe DJ 105F Avrig – Poiana Neamțului au fost astupate gropile și făgașele cu material pietros.
Căminele au fost aduse la cotă pe DJ 141B Richiș.
S-a cosit vegetația ierboasă (mecanizat) pe DJ 105G Sadu – Râu Sadului, DJ 106C Cisnădie – Sadu, DJ 143C Săcel – Mag, DJ 106DS Orlat – Săcel; DJ 106J intersecție DJ 106A – Gura Râului, DJ 143B intersecție DN 7H – Rusciori, DJ 141 Moșna – Mediaș, DJ 104D Brădeni – Retiș, DJ 142B Blăjel – limită județ Alba, DJ 141B Saroș – Biertan, DJ 107B Păuca – Alămor – Slimnic
S-au realizat marcaje rutiere pe DJ 106G Dobârca– int E68, DJ 141B intravilan Richiș.
S-au montat indicatoare rutiere pe DJ 141B Biertan – Richiș.
FC Hermannstadt nu scapă de complex în fața Universității Cluj.
De 5 meciuri echipa sibiană are mari probleme în fața clujenilor pe teren propriu, nereușind să se impună. În această seară, echipa lui Măldărășanu a egalat în prelungiri printr-un gol fabulos al lui Alex Oroian, ceea ce ar putea fi golul campionatului. Oroian a șutat spectaculos de la mai bine de 25 de metri, direct sub bară.
Meciul dintre Hermannstadt și U Cluj s-a încheiat la egalitate, scor 2-2, în etapa a șaptea din SuperLiga României, după un gol superb, nesperat, înscris în prelungiri de formația pregătită de Marius Măldărășanu. Totodată, a fost meciul revenirii lui Ioan Sabău pe banca clujenilor ca antrenor principal. În clasamentul din SuperLiga României, Hermannstadt ocupă locul 9 în clasament, cu 8 puncte, în timp ce U Cluj este pe locul 11, cu șapte puncte.
În prima repriză, cele două formații s-au anihilat pînă spre final. Sibienii au reușit primul gol al meciului în minutul 35, prin Paraschiv, care a marcat cu un șut din careul de 16 metri. Clujenii au egalat în minutul 45 prin Bogdan Mitrea, care a fructificat o centrare a lui Nistor și a înscris cu capul din apropiere. În prelungiri primei reprize, formația oaspete a înscris din nou, de această dată pentru Daniel Popa. După pauză, același Daniel Popa a nimerit bara laterală cu un șut expediat din afara careului, iar Paraschiv a trimis puțin pe lângă poartă în minutul 77. Golul sibienilor a venit în prelungiri, când Oroian a șutat imparabil de la distanță, fără șansă pentru Gorcea, după o lovitură de colț respinsă spre centru de clujeni.
„Sunt foarte fericit. Am șutat ori la bal ori la spital”
Proiectul „SERVICII MEDICALE DE SCREENING PRENATAL PENTRU 2.100 GRAVIDE DIN REGIUNEA CENTRU” va continua până la finalul anului.
Proiectul vizează creșterea numărului de persoane care beneficiază de programe de sănătate şi de servicii orientate către prevenție, depistare precoce (screening), diagnostic şi tratament precoce pentru principalele patologii.
Proiectul va fi prelungit din luna iulie până în data de 29 decembrie 2023. Până în luna iulie, de serviciile oferite în cadrul proiectului au beneficiat 1220 de paciente din Regiunea Centru, dintre care aproape 55% din mediul rural. Un procent de 69,5% din totalul pacientelor provin din categoria grupurilor vulnerabile.
Dotări pentru un cabinet de consultații a SCJU Sibiu
La SCJU Sibiu a fost organizat un cabinet medical pentru consultații care a fost dotat cu ecograf Doppler Color Hera de înaltă performanță, cu două sonde volumetrice, imprimantă și încălzitor de gel în valoare de 481.475, 43 lei cu TVA inclus și un Cardiotocograf în valoare de 10.103,1 lei cu TVA inclus.
UPDATE: Proiectul de hotărâre a fost aprobat în ședința de astăzi, miercuri, 30 august 2023, a Consiliului Local.
Grupul consilierilor locali ai PNL Sibiu, prin liderul de grup Adrian Bibu, au iniţiat un proiect de hotărâre prin care ziua de 20 decembrie să devină ziua Sibiului. Practic, aceştia propun instituirea cu caracter simbolic a Zilei Sibiului, în data de 20 decembrie, a fiecărui an. Decizia finală va fi luată în şedinţa Consiliului Local Sibiu de joi.
Aleşii PNL Sibiu au prezentat mai multe motive şi argumentele în favoarea acestei noi sărbători, fiind aduse argumente istorice din trecutul oraşului. Acestea sunt:
1.Istoria Sibiului şi impactul major al comunităţii noastre asupra istoriei transilvănene.
2. Atestările documentare marginale, în baza cărora în data de 20 decembrie 1191 cancelaria papală de la Roma, a pontifului Celestin al III-lea, emite un document prin care se confirma existenţa prepoziturii libere a germanilor din Transilvania sub forma: „ecclesia Theutonicorum Ultrasilvanorum”, act care recunoştea eforturile regelui Ungariei, Bela al III-lea, de reglementare a vieţii noilor colonişti sosiţi în spaţiul transilvan, eforturi continuate şi de regii următori. Actul în sine nu menţionează numele Sibiului nici în varianta latină Cihinium sau germană Hermannsdorf (forma Hermannstadt o regăsim în documente începând cu mijlocul secolului al XIV-lea). Actul se referă la prepozitura mai sus menţionată.
3.Conform atestărilor numele oraşului nostru sub forma Cibiniensis se regăseşte într-un al doilea document, emis un an mai târziu, în 1192, tot de cancelaria papală de la Lateran. Acesta subliniază şi identifică drept sediu al prepoziturii, localitatea Sibiu, într-un diferend dintre aceasta şi episcopia de la Alba Iulia, diferend legat de întinderea drepturilor şi libertăţilor acordate saşilor.
4.Deşi nu avem o menţionare documentară directă a numelui Sibiu. acest document cel din 1191 este considerat de către istorici. drept prima menţiune a oraşului Sibiu, prin prisma trimiterii şi identificării acesteia în cel de-al doilea document, din 1192. Aceste două documente certifică în primul rând, existenţa Sibiului la momentul respectiv. Mai mult ne dau indicii cu ajutorul cărora putem conchide că Sibiul era deja fondat şi funcţiona ca şi structură administrativă.
5.Conform documentărilor istoricilor, documentele la care facem referire mai sus se află în Arhivele Statului Vatican.
6.Totodată, referitor la menţionarea datei de 20 decembrie 1191 şi confirmarea prepoziturii libere a germanilor din Transilvania sub forma: „ecclesia Theutonicorum Ultrasilvanorum”, aceste informaţii se regăsesc cuprinse şi în documentul numit: Urkundenbuch zur Geschichte der Dewschen in Siebenburgen von Frany Zimmermann und Carl Werner. Vol I, 1892, exemplar care se regăseşte şi poate fi consultat şi în cadrul Arhivelor Statului Direcţia Municipiului Sibiu (cota nr. lI I 7357)
7.În temeiul prevederilor art. 129 alin. 2 lit. b) şi d), alin. 4, lit. a), alin. 7, lit.d), art. 136 alin. I şi 8, art.196. al in. I, lit. a) şi art. 243 alin. I, lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ.
Franţa va interzice elevelor să poarte în şcolile de stat abaya, ţinuta largă şi lungă purtată de unele femei musulmane, a anunţat duminică ministrul Educaţiei, potrivit Reuters.
Decizia a fost luată în numele laicităţii, pentru a pune capăt controverselor din jurul acestui veşmânt larg şi lung purtat în mod tradiţional de unele eleve musulmane, informează AFP şi dpa.
„Am decis să nu se mai poată purta abaya la şcoală”, a declarat Gabriel Attal duminică seara la postul de televiziune TF1, scrie Agerpres.
Ministrul francez, care de la preluarea funcţiei, vara aceasta, a adoptat o atitudine fermă în problemele de laicitate, a apreciat că a te duce la şcoală în abaya este „un gest religios, menit să testeze rezistenţa Republicii (Franceze) asupra sanctuarului laic pe care trebuie să-l reprezinte Şcoala”.
„Când intraţi într-o clasă, trebuie să nu puteţi identifica religia elevilor atunci când îi priviţi”, a explicat Attal duminică la TF1.
Problema acestei ţinute tradiţionale este una sensibilă, Consiliul Francez de Cult Musulman (CFCM) apreciind la rândul său că abaya nu este un însemn religios musulman. Portul abaya este „mai ambivalent decât un văl”, potrivit lui Haoues Seniguer, specialist în islamism.
MAI transmite că numărul permiselor de conducere și certificatelor de înmatriculare este în creștere cu aproximativ 5% față de anul trecut.
Peste 770.000 de certificate de înmatriculare şi aproape 512.000 de permise conducere au fost eliberate de structurile Direcţiei Generale Permise de Conducere şi Înmatriculări în primele şase luni ale acestui an, în creştere cu aproximativ 5% faţă de perioada similară a anului trecut, informează luni MAI, potrivit Agerpres.
În intervalul menţionat, au fost operate 108.694 radieri (cu 2,21% mai multe ca în primele şase luni ale anului precedent) şi a crescut şi numărul autorizaţiilor provizorii de circulaţie emise, respectiv 232.368 în 2023, faţă de 220.380 în 2022. De asemenea, numărul plăcilor cu numere de înmatriculare eliberate a crescut în prima jumătate a anului 2023 la 1.617.387, cu 69.579 mai multe ca în anul precedent.
Luni, 28 august, FC Hermannstadt va întâlni, de la 18.30, Universitatea Cluj, cea mai iubită echipă din Ardeal, în etapa a 7-a a Superligii. Partida împotriva clujenilor se anunţă una dificilă, în condiţiile în care echipa oaspete vine după o serie de eşecuri ce a coborât-o în subsolul clasamentului. Totodată, sibienii vor să continue pasa bună în care se află şi să-şi treacă în cont o nouă victorie. Lotul echipei sibiene suferă modificări din cauza transferurilor.
Căbuz în locul lui Letica
A. F. C. Hermannstadt și FC Lausanne-Sport, club care evoluează în prima ligă din Elvetia, au ajuns la un acord cu privire la transferul definitiv al goalkeeper-ului croat Karlo Letica. „Și pe această cale, clubul nostru îi mulțumește lui Karlo pentru profesionalismul și devotamentul de care a dat dovadă în fiecare meci! A fost și este o onoare să-l avem alături!”, au transmis reprezentanţii clubului sibian pe pagina de facebook. În schimb, la echipă revine fostul portar al echipei din urmă cu câţiva ani, sibianul Cătălin Căbuz. „Este (iar) unul dintre noi! Goalkeeper-ul sibian ni se alătură sub formă de împrumut pentru un sezon de la C.F.R.Cluj-Napoca. Cătă are acum 27 de ani și un C.V. pe care se mai regăsesc echipe ca Voința Sibiu, F. C. Cisnădie, Viitorul Constanța, C.S.M.Rm.Vâlcea și Chindia Târgoviște. A fost internațional U21, iar de numele lui ne leagă multe amintiri frumoase din cele două sezoane în care a evoluat pentru echipa noastră, în perioada 2017-2019. Căbuz este cotat la suma de 600.000 euro pe site-urile de specialitate”, consideră responsabilii clubului.
Bejan, omul sibienilor în meciul cu Sepsi
Deţinătorii drepturilor tv & Liga Profesionistă de Fotbal desemnează la finalul fiecărui meci din etapă cel mai bun jucător. Potrivit site-ului www.lpf.ro, Florin Bejan, marcatorul golul care le-a asigurat sibienilor un punct din deplasarea de la Sf. Gheorghe a fost desemnat cel mai bun jucător de pe teren. Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece.
Iată cum arată echipa ideală a etapei a 6-a: PORTAR: Horaţiu Moldovan (Rapid). Este acelaşi portar care a dat şi dă siguranţă echipei. A avut cinci intervenţii, două dintre ele fiind într-un moment cheie al jocului cu Farul. FUNDAŞI: Alexandru Pantea (FCSB). De la meci la meci, evoluţiile tânărului fundaş dreapta sunt tot mai bune. A devenit un jucător de bază în sistemul gândit de antrenorul roş-albaştrilor. Vladimir Screciu (Universitatea Craiova). Utilizat la închidere, apoi în centrul defensivei, s-a remarcat şi în ofensivă cu primul gol din carieră înscris în SuperLiga României. Florin Bejan (FC Hermannstadt). A marcat golul care le-a asigurat sibienilor un punct din deplasarea de la Sf. Gheorghe. Andrei Borza (FC Rapid 1923). A debutat în tricoul Rapidului chiar contra fostei sale echipe şi a jucat excelent, fiind adaptat rapid de pătimaşii fani giuleşteni. MIJLOCAŞI: Jair Silva (Petrolul Ploiești). Cu un rol în teren mult mai ofensiv faţă de ce a evoluat în sezonul precedent, Jair a strălucit în ultima rundă, când a marcat un gol şi a oferit două pase decisive. Ovidiu Popescu (FCSB). A sărbătorit cele 200 de prezenţe pe prima scenă cu un gol spectaculos, primul din ediţia curentă. Durel Avounou (CFR 1907 Cluj). Gol şi pasă decisivă în primul meci din acest sezon în care o echipă a revenit de la 0-2 şi a câştigat. ATACANŢI: Cristian Costin (Dinamo). A făcut un meci mare împotriva fostei sale echipe! A înscris un gol şi a oferit o pasă decisivă. Christian Irobiso (Petrolul). Puternicul vârf al prahovenilor a reuşit o dublă, ajungând la 15 goluri în 63 de jocuri disputate în principala competiţie internă. Ianis Stoica (Universitatea Cluj). Cu două goluri şi un penalty scos, Ianis Stoica a fost cel mai bun jucător din derby-ul Clujului. ANTRENORUL ETAPEI: Ovidiu Burcă (Dinamo). A pregătit perfect meciul cu FC Voluntari, iar la final s-a bucurat de al doilea succes din acest sezon.
Adversarele echipelor sibiene din Cupa României
S-a tras la sorți play-off-ul Cupei României, ediția 2023-2024. FC Hermannstadt va întâlni Unirea Slobozia, o mai veche cunoştinţă din sezonul promovării în Prima Ligă a României, în timp ce CSC 1599 Şelimbăr va întâlni formaţia ilfoveană de primă ligă FC Voluntari. Deţinătoarea Cupei României este formaţia SEPSI Sfântu Gheorghe, care a învins anul trecut în ultimul act Universitatea Cluj, chiar pe Municipalul sibian, care a găzduit în premieră aboslută o finală de Cupa României. În urma extragerii, au rezultat următoarele dueluri: Metaloglobus București – Dinamo 1948, ACS FC Bacău – Oțelul Galați, Unirea Slobozia – Hermannstadt, CSC Dumbrăvița – UTA Arad, Ceahlăul Piatra Neamț – Universitatea Cluj, SCM Zalău – Politehnica Iași, CSC 1599 Șelimbăr – FC Voluntari, CS Mioveni – FC Botoșani, Progresul Pecica – Viitorul Șimian, FC Bihor Oradea – Campionii FC Argeș, CSM Alexandria – Concordia Chiajna, Unirea Dej – CSA Steaua, Viitorul Ianca – CS Tunari, Phoenix Buziaș – Chindia Târgoviște, Corvinul 1921 Hunedoara – AFK Csikszereda şi CSM Deva – Gloria Buzău. Formatul Cupei României Betano, inaugurat în ediția precedentă, prevede ca în faza play-off-ului să participe 32 de echipe, dintre care 24 de echipe calificate din turul anterior şi 8 echipe din Liga 1. Cele opt echipe din primul eşalon sunt cele patru echipe clasate pe locurile 3-6 la finalul play-out-ului ediţiei anterioare de campionat, alături de cele două câştigătoare ale barajului de menţinere-promovare în Liga 1 şi cele două nou-promovate direct în actuala ediţie de campionat.
Programul Cupei României 2023-2024
FAZA NAŢIONALĂ Play-off: 30 august 2023 Faza grupelor, etapa 1: 27 septembrie 2023 Faza grupelor, etapa 2: 1 noiembrie 2023 Faza grupelor, etapa 3: 6 decembrie 2023 Sferturi de finală: 3 aprilie 2024 Semifinale: 24 aprilie 2024 Finala Cupei României: 15 mai 2024
175 de solicitări au primit pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu, în week-end-ul trecut.
În week-end-ul ce a trecut, s-a înregistrat un număr de 175 de solicitări, venite pe numărul de urgență 112. Dintre acestea, în 156 de situații a fost necesară acordarea asistenței medicale de urgență de către echipaje de prim-ajutor medical calificat SMURD.
Totodată, în aceste zile, pompierii sibieni au intervenit pentru stingerea a 7 incendii dintre care unul la un autovehicul, unul la o anexă gospodărească și cinci de vegetație uscată.
Incendii peste incendii
Vineri, pompierii sibieni au intervenit cu o autospecială de stingere la intrare în municipiul Sibiu, dinspre localitatea Șelimbăr, pentru lichidarea unui incendiu care se manifesta cu degajare de fum de la compartimentul motor al unui microbuz. Incendiul izbucnit din cauza unui efect termic produs la toba de eșapament, a afectat compartimentul motor și podeaua autoturismului în partea din față. Nu au fost înregistrate victime.
Vineri seara, în jurul orei 21:00, pe strada Protopop Moldovan din municipiul Mediaș, pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată care se manifesta pe marginea unui șanț pe o suprafață de 2 mp.
Sâmbătă, în jurul orei 16:00 pompierii medieșeni au intervenit pe DN 14 pe raza localității Laslea împreună cu SVSU Laslea, pentru stingerea unui incendiu de vegetație, cauzat de focul deschis în spații deschise, lăsat nesupravegheat. În urma incendiului a fost afectată o suprafață de aproximativ 10.000 mp de teren.
Tot sâmbătă, în jurul orei 17:00, pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere, împreună cu SVSU Orlat, la ieșirea din localitatea Orlat, pentru stingerea unui incendiu de vegetație. Incendiul a afectat o suprafață de aproximativ 8.000 de mp de teren.
În jurul orei 23:00, pompierii Detașamentului Mediaș au intervenit de urgență în localitatea Ighișu Nou pentru localizarea și strigarea unui incendiu care se manifesta la o anexă gospodărească (adăpost de animale – șură) cu două autospeciale de stingere, o autocisternă cu apă și un echipaj SAJ. Incendiul cauzat de un scurtcircuit electric, a afectat în întregime anexa construită din lemn și au ars aproximativ 10 tone de fân. De asemenea au fost salvate toate animalele aflate acolo – 14 capre și 7 porci.
Duminică, pompierii au intervenit în localitatea Porumbacu de Sus, pentru stingerea unui incendiu de vegetație care a afectat o suprafață de aproximativ 500 mp. Iar în jurul orei 20:00, au intervenit pentru stingerea unui alt incendiu de vegetație din localitatea Prislop, care a afectat o suprafață de 25 mp de teren.
Cetățenii sunt rugați să renunțe la igienizarea terenurilor prin ardere
Arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă (articolul 94 alineatul (1), litera n din OUG nr.195/2005 privind protecția mediului) și constituie contravenții, sancționându-se cu amendă de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice.
Sunt puține evenimentele culturale din orașul nostru, unde să nu dai de Louis Guermond, fotograful francez bonom stabilit în Sibiu. L-am cunoscut în urmă cu ceva vreme și, de atunci, mă bucur să îl întâlnesc la Muzeul Brukenthal, la Galeria UAP, sau în piețele Sibiului, având aparatul foto întotdeauna pregătit.
Louis Guermond are deja 20 de ani de când a venit aici, s-a căsătorit cu o sibiancă și s-a integrat în viața culturală a orașului. Probabil că meritul său cel mai mare este promovarea istoriei fotografiei românești, cu un entuziasm și o tenacitate ce au reușit să schimbe lucrurile în bine în acest domeniu.
Expoziție de grup UAP. Foto Sibiu 100%
Dincolo de discuțiile savuroase de la vernisaje sau competiții sportive, îmi doresc de mult să pot afla mai multe despre el, este un personaj insolit al orașului. M-a primit pentru interviu în apartamentul cochet, cu sutele de piese ale colecțiilor sale, expuse sau închise în sertare. Louis Guermond colecționează de zeci de ani fotografii, cărți cu și despre această artă, aparate foto. O întreagă istorie, pe care ți-o arată și despre care vorbește cu mândrie.
Întâlnirea întâmplătoare cu fotografia
Spune-mi cine este Louis Guermond?
Sunt un francez care s-a stabilit aici pentru că m-am căsătorit cu o româncă, e simplu lucrul ăsta. Am cunoscut-o în Franța, printr-o întâmplare a vieții, nu este așa de important cum.
Foto Adrian Luca
Am devenit cunoscut drept ”fotograful puțin aiurit”. Îmi realizez acum visul meu din copilărie. M-am născut într-un sat din Bretania și am întâlnit fotografia doar fiind la liceu, în ”marele oraș”, Rennes. Am început cu fotografiile developate într-un mic laborator fotografic, din cele avute în casă. Mi-a plăcut, aveam 16 – 17 ani.
Viața a continuat, făceam fotografii la fel ca toată lumea, ale copiilor, în călătorii, cu un aparat foto obișnuit. Eram foarte ocupat cu viața profesională, cu viața familială. Într-o zi mi-am spus: Bun, am un aparat foto, dar sincer, nu înțeleg nimic! Lucram într-o bancă, eram funcționar. Aveam un client care avea un anticariat, unde avea câte puțin din toate. Am fost la el și l-am întrebat dacă are o carte tehnică, despre fotografiat, pentru că nu știam nimic despre parametrii utilizați, despre ce înseamnă toate literele acelea.
O fotografie a lui Victor Hugo l-a făcut să înțeleagă că fotografia poate fi artă
Mi-a răspuns că nu are așa ceva, dar mi-ar putea vinde fotografii. Am zis da, ca să nu dezamăgesc un client al băncii. Mi-a dat câteva și am avut un șoc. Șocul a început cu o fotografie a lui Victor Hugo. Pentru mine era prima oară când vedeam fotografii frumoase. Atunci, a început să crească în mintea mea gândul că se poate face artă prin fotografie, nu doar fotografie de ziar, fotografie de eveniment. Ideea aceasta a rămas în capul meu mai mulți ani. Am început să văd și alte fotografii, am început să colecționez, erau anii ˈ70 – 80.
Fotografia ce i-a schimbat viața. Colecția Louis Guermond
Întâmplarea a făcut ca, datorită serviciului, să mă mut la oraș, în Rennes. Acolo exista un târg de antichități, o dată pe săptămână, pe o stradă din apropierea băncii unde lucram. În loc să merg în pauza de masă împreună cu colegii, într-un bistro, îmi luam un sandviș și mergeam în târg. Căutam cărți, așa am început colecția de cărți, puțin câte puțin, căutam, cumpăram.
Pentru Louis Guermond, o a doua întâlnire providențială a fost cea cu fotograful american, Louis Stettner
Când eram în Franța, aveam 300 de aparate de fotografiat, 500 de cărți despre fotografie. Făceam lucrul acesta sub impulsul momentului, fără o metodă anume. Aveam câțiva prieteni artiști, sculptori, pictori. Ei mi-au spus că au la rândul lor prieteni, fotografi. Am dorit să îi cunosc.
O mică parte din obiectele colecționate. Foto Sibiu 100%
Astfel, am avut șansa de a-l cunoaște pe un domn mai în vârstă, fotograf american stabilit la Paris, îl chema Louis Stettner. Așa am avut cel de-al doilea șoc. Am devenit prieteni, am început să petrecem timp împreună, să schimbăm impresii. Chiar dacă nu ne întâlneam regulat, el locuia la Paris, eu în Bretania, am dezvoltat o relație de prietenie. Am început să îi înțeleg imaginile.
Stettner era prieten al lui Brassai, un fotograf cu origini române. În mintea mea se adunau tot mai multe declicuri, cunoșteam tot mai multe lucruri. Începeam să înțeleg că fotografia era mai mult decât un simplu document, implica și creație fotografică. Exista realitatea a ceea ce vedeai prin lentila aparatului fotografic și pe care, poate, o transformai.
Este foarte mândru de expoziția ”Hoinăreli”, ce i-a fost organizată la Muzeul Brukenthal. Foto Sibiu 100%
Fotograful sibian, Gheorghe Lăzăroiu, l-a încurajat să fotografieze pentru sufletul lui, așa cum simte
Despre istoria fotografiei din România ai învățat după ce te-ai stabilit în Sibiu?
Am ajuns în România cunoscând deja despre fotografia de aici. La Sibiu l-am cunoscut pe Gheorghe Lăzăroiu. Cumva, ne-am împrietenit, el vorbea puțină franceză, eu nu vorbeam deloc limba română. O dată pe săptămână, ne întâlneam după amiaza la cafeneaua Doris, în Piața Mică. El era președintele Salonului Internațional de Artă Fotografică de la Sibiu, al fotoclubului Orizont.
Cartea publicată cu Gheorghe Lăzăroiu
Eram mai tânăr ca el, l-am însoțit în drumurile lui prin țară. Pentru el fotografia era un mod de viață. M-a încurajat să fac fotografie pentru mine, așa cum îmi vine. Am făcut un album împreună, e unul de suflet, pentru prietenia noastră. Fotografiile mele poate nu sunt cele mai bune dar a fost un pas.
Îți editezi fotografiile sau cum faci să obții anumite efecte din ele?
Le editez puțin după, nu sunt un tehnician, nu înțeleg și nu mă interesează când mi se vorbește despre pixeli sau alte trucuri și detalii tehnice. Aparatul are o bază pe care o cunosc. Forțez câteodată expunerea, măresc sau reduc contrastul. Sau, câteodată, fac erori și profit de acestea. În pictură, pictorul poate reveni la tabloul său, să îi aducă modificări. Aceasta este și esența editării mele. În documentar, ești acolo pentru a surprinde exact lucrurile. În cazul meu, improvizez, văd lucrurile puțin ”din lateral”. Fac fotografia diferit, am fost exact toată viața mea de funcționar bancar, în fotografie îmi permit să fiu altfel.
Colaj coperți cărți în care apar fotografiile lui Louis Guermond
Fotografiile lui Louis Guermond au ajuns să ilustreze sau să fie pe coperta multor cărți
Imaginile tale au ajuns și în cărți, în expoziții…
În Franța colecționam, făceam și fotografii, nu neapărat în scop comercial, nu căutam asta. Doar atunci când cineva mă căuta și mi se părea interesant. Cum s-a întâmplat cu ilustrarea sau coperțile cărților unor autori cunoscuți. Am făcut pentru tine un colaj cu unele dintre ele. În România, cea mai recentă dintre acestea este a doamnei Dagmar Dusil, a fost lansată de curând la Sibiu. În afară de copertă, a ales câteva dintre fotografiile mele alb-negru. A fost amuzant cum am ajuns să colaborăm. A văzut postările mele pe facebook și m-a întrebat dacă pot fotografia străzile Sibiului. Am mers 20 km, în cursul unei săptămâni, pentru a surprinde o stradă sau alta.
Chiar, de ce ai ales ca imaginile tale să fie predominant alb-negru?
Alb-negru este o alegere mai selectivă pentru privire, din punctul meu de vedere. Mă ajută să pun în evidență subiectul mai mult față de o imagine în culori, ceea ce ar fi mai flatant. Îmi asum totuși această alegere, confirmată de lecturile mele și întâlnirile cu fotografi cunoscuți care lucrează în alb-negru. În principiu, de la început lucrez alb-negru. Prefer lucrul ăsta pentru că pot vedea direct cum sunt, ce impresie lasă.
Una dintre fotografiile ce ilustrează cartea lui Dagmar Dusil
”În România am ajuns cu mâinile în buzunar și cu două valize.”
Putem spune că o mare parte din cariera ta fotografică a fost în România. Cum a fost întâlnirea cu lumea de aici? De unde tenacitatea cu care urmărești punerea în valoare a patrimoniului nostru fotografic?
În România am ajuns cu mâinile în buzunar și cu două valize. Mi-am refăcut viața aici. Sunt la pensie acum, ocupat să trăiesc, pur și simplu. Când am ajuns, nu cunoșteam limba, nu știam nimic despre cultura română. Mi-am spus că singurul lucru pe care îl știu este fotografia. M-am gândit să văd ce se întâmplă în România, în lumea fotografiei. În urmă cu 15 ani, eram cu domnul Gheorghe Lăzăroiu, i-am spus că aici nu sunt muzee ale fotografiei, că oamenii nu sunt conștienți de patrimoniul existent în domeniu. Iar acesta este comparabil cu cel existent în orice altă parte a lumii.
Colecționarul la el acasă. Foto Sibiu 100%
Există lucruri foarte frumoase aici, încă de la începuturile fotografiei. În prezent, există oameni interesați de asta, dar acum 15 ani, nu erau. Existau câteva muzee care aveau fotografii în arhivă, dar nu se lucra serios asupra lor. Acum, gata, s-a început lucrul acesta. Din păcate, o parte din patrimoniul vostru fotografic a fost furat, sau distrus, chiar aruncat la gunoi.
Louis Guermond a petrecut ani de zile pentru a descoperi și a pune în valoare marii fotografi români
Este cazul și unei părți din munca lui Lăzăroiu, a ajuns la gunoi, pentru că nimeni nu a fost interesat să o salveze. Sunt fericit că am reușit să stopez lucrul acesta, să le atrag atenția românilor, să protejeze ceea ce au. Să facă cercetări în domeniu. Am mers înaintea tinerilor cu retroproiectorul, le-am arătat, am publicat articole în Franța despre fotografia din România, au fost citite de multă lume. Am scos la lumină fotografi români complet uitați.
Negativ vechi. Foto Sibiu 100%
Unul dintre ei a fost Carol Popp de Szathmári, ce ar putea fi pentru români ”o armă de război cultural”. A fost primul foto-reporter de război din lume, în 1853, înaintea războiului din Crimeea. Acum este cunoscut. Le-am spus românilor că ar trebui să fie mândri de lucrul acesta, să îl afirme în lume. Publicațiile americane preferă să atribuie locul acesta lui Roger Fenton, dar el a făcut fotografii de război la un an după. Lucrul acesta s-a întâmplat și datorită faptului că muzeele nu aveau personaj instruit care să poată studia arhivele. Dar, lucrurile s-au schimbat. Dacă vorbim despre Muzeul Brukenthal, cei de acolo sunt la momentul actual pregătiți să facă cercetare în domeniu.
Întâlnirea cu Dinu Lazăr
Un alt pas important în evoluția mea a fost întâlnirea lui Dinu Lazăr, ce mi-a devenit prieten. Este un fotograf ce a imortalizat lumea cinematografiei și a modei din România, Revoluția, momente din epoca lui Ceaușescu, din perioada contemporană. A fotografiat aproape toți artiștii români ai anilor ‘80, monștrii sacri, Horațiu Mălăele, Marcel Iureș… Ar merita o expoziție bine făcută, într-un muzeu. Are o arhivă impresionantă. O parte din aceasta a ajuns la mine, pentru că el nu are copii.Sunt întâlniri care mă fac să cred că fotografia nu este doar un document, că este artă.
Ceea ce fac este și pentru a motiva, poate, un tânăr student la arte, să facă o specializare în istoria fotografiei. Pentru a avea o perspectivă de ansamblu asupra a ceea ce s-a întâmplat în România. Care să facă legăturile între diferitele personalități și lucrurile create de acestea. Dacă vrei eu sunt un ”ciudat” care caută, care vă arată istorii uitate, poate bune, poate mai puțin bune. Fiecare dintre textele mele are în spate cel puțin o lună de cercetări. Sigur, există internet acum, dar eu vreau ca ceea ce spun să fie verificat din mai multe surse.
Foto Louis Guermond
Îi place în România faptul că ”oamenii de aici încă au un contact cu natura”
Am înțeles, ești la pensie acum, faci fotografie pentru tine și dacă ți se solicită colaborarea. Ce te atrage în plus în România?
Aici încă este un mod de viață diferit. În primul rând, este un mod de viață mai calm față de Occident. Cred că oamenii de aici încă au un contact cu natura. Cu generațiile anterioare, cu filiația lor ”rurală”. Mulți au încă o bunică sau un părinte ce locuiește la țară. Este ceva ce am cunoscut când eram copil și apoi a dispărut în Franța. În România încă putem întâlni oameni care știu ce înseamnă să cultivi cartofi, poate asta va dispărea cu timpul. În Franța am asistat la dispariția brutală, în decursul a zece – douăzeci de ani, a acestor ocupații. Am apreciat faptul că în România, încă mai există. Îmi plac mult și serbările populare, târgurile tradiționale. Lucrurile sunt mai bune aici și pentru că aveți încă relația cu pământul, cu mediul agricol, cu țăranii. Eu privesc din exterior și profit de asta, cu aparatul meu foto.
”Copiii mei pot fi mândri că am lăsat ceva în urma mea”
Merg mult pe jos, în Franța, în zona mea eram responsabil la un centru pentru drumeții. Amenajam, refăceam traseele, îmi place mult să mă plimb. Pentru sănătatea mea merg două ore în fiecare zi. Firește, iau și aparatul foto cu mine. Pentru că am ajuns să cunosc lumina din Sibiu, știu unde să găsesc cadre deosebite. Îmi place mult podul Maria Tereza iarna, sau cum arată pavajul de acolo atunci când plouă.
Piața Mare din Sibiu. Foto Louis Guermond
Pasiunea mea la momentul acesta este de a face fotografii care poate ajung pe coperți sau ilustrații de cărți. Este modul de a transmite ceva mai departe. Îmi place să duc la bun sfârșit toate proiectele în are mă implic. Știi, există o spusă celebră a lui Lucian Blaga: „un ardelean este un om care duce un gând până la capăt!” Așa vreau să fiu și eu. Copiii mei pot fi mândri că am lăsat ceva în urma mea.
Mulțumim, Louis Guermond, pentru ceea ce lași în urma ta, nu doar pentru tine și copiii tăi, ci pentru generațiile viitoare de români
Centrul de transfuzie sanguină Sibiu este deschis pentru toți cei care vor să doneze sânge pentru victimele exploziei de la Crevedia ce a avut loc sâmbătă seara.
Toate Centrele de Donare Sanguină s-au mobilizat pentru a ajuta victimele exploziilor din Ilfov. Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM), fosta staţie GPL, care a provocat dezastrul de sâmbătă seara, din judeţul Dâmboviţa, nu ar mai fi trebuit să funcţioneze din data de 14 octombrie 2020.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunţat că în urma exploziilor au fost 58 de răniţi, dintre care 39 pompieri, 2 poliţişti şi 2 jandarmi. Mai mulţi răniţi au fost transferaţi la spitale din Belgia, Austria, Italia şi Germania, potrivit Agerpres.
Sibienii pot dona sânge pentru victimele exploziei
Dr. Irina Moroti de la Medicina Muncii Sibiu, a transmis pe Facebook un mesaj în care îi roagă pe toți cei apți să doneze sânge pentru a-i salva pe cei răniți.
Ce trebuie să facem?
Pentru a putea dona sânge trebuie să îndeplinești următoarele condiții:
să ai vârsta cuprinsă între 18-60 ani;
-să ai greutatea >/= 50 kg;
-să nu ai tensiunea arterială mai mare de 160/100mmHg;
-să nu fi suferit intervenții chirurgicale în ultimele 6 luni;
-să nu fii în evidență cu diverse afecțiuni în tratament (diabet, boli cardio-vasculare, hematologice, renale, infecțioase sau parazitare, reumatologice, neurologice, alergii etc.);
-să nu ai predispoziție la sângerare prelungită în caz de leziuni;
-femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie, de alăptare sau în perioada menstruală.
Persoanele care doresc să doneze sânge, trebuie să aibă la ele un document de identitate, în original: cartea de identitate, pașaport, carnet de conducere, care să nu fie expirate. Se recomandă să se hidrateze și să mănânce înainte de donare.
Poliţiştii sibieni caută un bărbat în vârstă de 29 de ani, care a plecat de la domiciliu, fără a mai reveni.
Persoanele ce pot oferi informaţii care să conducă la depistarea acestuia sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.
La data de 26 august a.c., polițiștii sibieni au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că, la data de 23 august a.c., numitul RUSU FLORIN TOMIȚĂ, în vârstă de 29 de ani, a plecat într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni la domiciliul său din orașul Ocna Sibiului, județul Sibiu.
În momentul plecării, bărbatul ar fi purtat cămașă cu mânecă lungă de culoare albastră, pantaloni tip blue-jeans de culoare neagră, pantofi sport de culoare albă cu inscripția ”Nike”.
Nu se cunosc eventuale semne particulare.
Cetăţenii care pot oferi informaţii despre acest bărbat sunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.