Marian Alexandru Budreală este unul dintre componenții modulului național care se află în insula grecească Rodos.
Luni dimineața, acesta auzit un zgomot neobișnuit de puternic și a intrat imediat în alertă.
„Am ieșit în stradă unde am văzut o mașină care se izbise puternic de un parapet din beton. Am fugit rapid către locul accidentului.
Un bărbat se afla în interiorul vehiculului, era rănit în urma impactului, însă conștient.
Am făcut ce știu mai bine și tot ce am învățat în cei cinci ani de când sunt pompier. Am deconectat rapid bornele bateriei, pentru eliminarea riscului de incediu.
Am menținut permanent contactul cu victima și i-am acordat măsurile de prim ajutor, până la sosirea ambulanței”, a mărturisit Marian.
Prin gestul său, colegul nostru a dovedi că în această meserie nu contează naționalitatea, nu contează țara în care te afli și că important este să ajuți atunci când cineva are nevoie de ajutor.
Salvarea de vieți are aceeași definiție, indiferent de limba pe care o vorbești sau de locul în care te afli, toți suntem oameni! Plutonierul Budreală Marian Alexandru a devenit pompier în 2018 și este încadrat la ISU Sibiu.
Secția de terapie intensivă neonatală de nivel III din Sibiu a fost conectată la rețeaua națională de telemedicină prin programul „Fondul Viață pentru Nou-Născuți”, inițiat de Fundația Vodafone România.
Aceasta este a doua dintre cele 17 secții de terapie intensivă neonatală de nivel III incluse în rețeaua națională de telemedicină. Această etapă a programului este finanțată cu 250.000 de euro de Fundația Vodafone România și derulată de Asociația Cristi Vasiliu (ACV România).
Maternitatea Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu cuprinde două clinici de neonatologie: Clinica Neonatologie I, cu 40 de paturi pentru mame și nou-născuți în sistem rooming-in și 10 paturi de terapie intensivă neonatală, și Clinica Neonatologie II Prematuri cu 25 de paturi pentru prematuri și nou-născuți cu greutate mică la naștere.
În maternitatea Spitalului Clinic Județean Sibiu sunt îngrijiți aproximativ 3.000 de nou-născuți în fiecare an, dintre care 350 – 400 sunt prematuri. Anual, circa 350 de nou-născuți, prematuri sau născuți la termen, au nevoie de îngrijiri în compartimentul de terapie intensivă neonatală.
„Utilizarea progreselor din tehnologie și inovarea în domeniul sănătății se numără printre principalele obiective ale SCJU Sibiu cu scopul de a oferi servicii diversificate pacienților.
Tehnologia și soluțiile de telecomunicații sunt din ce în ce mai prezente în medicina modernă, iar implementarea acestui sistem în cadrul terapiei intensive neonatale din maternitatea spitalului este un mare câștig atât pentru personalul secției, cât mai ales pentru micuții pacienți, din perspectiva livrării serviciilor medicale.
De asemenea, pe lângă avantajele legate de diagnosticare, monitorizare, tratament și informare, sistemul are numeroase alte beneficii, de la evaluare, la educație continuă și cercetare și va aduce în mod clar plus-valoare activității”, a declarat managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, Dr. Daniel Chelcea.
Cele 17 secții nou incluse în rețeaua de telemedicină se află în spitale cheie din București (Maternitatea Filantropia, Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu, Institutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului cu Maternitatea Polizu și secția de Pediatrie, Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon”, Spitalul Clinic „Dr. I. Cantacuzino”, Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan”, Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. dr. Panait Sârbu”, Spitalul Universitar de Urgenţă); Bacău (Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău); Galați (Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Galaţi); Oradea (Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea); Sibiu (Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu); Suceava (Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava); Târgovişte (Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte); Timișoara (Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara și Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brânzeu” prin secția de Obstetrică-Ginecologie „Dr. Dumitru Popescu”).
„În cei aproape 10 ani de când ne implicăm în modernizarea și dotarea secțiilor de terapie intensivă pentru nou-născuți, mortalitatea infantilă din România a scăzut de la 9,8 la 5,6 la mie.
Aceste cifre și poveștile emoționante pe care le auzim de la personalul medical cu care colaborăm în program ne motivează să continuăm intervențiile în zona de neonatologie și terapie intensivă neonatală.
Ținta noastră este să asigurăm acces le servicii medicale de calitate și șanse egale de tratament tuturor nou-născuților cu probleme grave de sănătate, indiferent de locul unde se nasc”, a declarat Angela Galeța, directorul Fundației Vodafone Romania.
Prin intermediul sistemului de telemedicină, medicii se pot conecta rapid cu specialiști din alte unități sanitare aflate în țară sau străinătate, pot transmite date medicale securizate, pot dezbate un diagnostic și cere o a doua opinie, pot decide dacă pacientul trebuie transferat la o unitate de rang superior sau poate fi tratat în secția în care se află.
Acest schimb de informații accelerează luarea deciziilor medicale pentru cei peste 6.000 de nou-născuți cu afecțiuni medicale grave internați anual în secțiile de nivel III, pentru care timpul este adesea un factor critic între viață și moarte.
„Ne dorim de multă vreme să dispunem de un sistem de telemedicină. Pandemia a fost un moment dificil, în care comunicarea cu părinții a fost greoaie și, din cauza restricțiilor, și mai dificilă a fost urmărirea nou-născuților cu risc în sistem de spitalizare de zi.
A fost, poate, momentul în care ne-am dorit cel mai mult să dispunem de sistemul de telemedicină.
N-a fost să fie atunci, dar iată că avem acest sistem acum și mulțumim pentru excelenta oportunitate de a fi în orice moment în legătură cu colegii noștri din țară, dar și cu colegii și prietenii noștri din străinătate, de a ne sfătui, de a găsi mai repede răspunsuri la multele probleme pe care le au micii noștri pacienți.
Nu sunt puține zilele în care-mi reamintesc de unde am pornit acum 25 de ani și nu este zi în care să nu ne bucurăm că putem face mai mult și mai bine pentru bebelușii noștri. Implicarea ONG-urilor și a comunității a fost și este însă vitală pentru progresul neonatologiei în România.
Iar noi, profesioniștii, nu putem decât să mulțumim”, a declarat Maria Livia Ognean, șefa Clinicii de Neonatologie I a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.
Până la acest proiect, în România erau 10 secții de terapie intensivă neonatală prevăzute cu sisteme de telemedicină, trei dintre ele (Spitalul Marie Curie din București, Spitalul Județean Constanța și Spitalul Clinic Județean Mureș), dotate prin programe ale Fundației Vodafone România.
Prin adăugarea celor 17 secții de terapie intensivă neonatală de nivel III la rețeaua de telemedicină existentă, toate cele 25 de secții de nivel III și două secții de nivel II din țară vor fi conectate între ele, asigurându-se astfel un cadru optim de comunicare între cele 27 de secții.
”Acest proiect este o primă etapă foarte importantă, către aceste secții de nivel III fiind transferate cazurile grave.
O rețea comună de telemedicină între toate secțiile de Terapie Intensivă Nou-născuți din țară va contribui la reducerea semnificativă a transferurilor inutile, la reducerea timpului până la instituirea tratamentului adecvat pentru fiecare nou-născut critic și va facilita schimbul de experiență între medicii neonatologi.
Obiectivul final al proiectului nostru este conectarea tuturor secțiilor de neonatologie și a principalelor secții chirurgicale în care sunt operați nou-născuți”, a declarat Delia Vasiliu, președintele ACV România.
Fondul Viață pentru Nou-Născuți” este un program al Fundației Vodafone România destinat renovării, modernizării și dotării cu echipamente medicale a compartimentelor și secțiilor de neonatologie din spitalele publice din întreaga țară.
România are cea mai mare rată a mortalității infantile din Uniunea Europeana (UE), cu 5,6 decese la 1.000 de nașteri vii, aproape dublu față de rata mortalității infantile din UE care este de 3,4 decese la 1.000 de nașteri vii.
Doar în 14 orașe din țară, acolo unde există secții de nivel III dotate cu aparatura necesară terapiei intensive, nou-născuții cu probleme majore pot primi îngrijire adecvată.
Bebelușii cu riscuri majore nu pot fi tratați în restul de 169 de secții și compartimente de neonatologie de nivel I și nivel II și trebuie transferați spre secțiile de nivel III.
Meteorologii au transmis o avertizare Cod Galben ploi și vijelii, valabilă până luni seara pentru zona montană a Sibiului și zona de sud a județului.
Potrivit ANM, va fi instabilitate atmosferică în zona montană, ce se va manifesta prin perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat vijelii și grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și pe alocuri de peste 30…40 l/mp”,
Codul galben este valabil până în această seară la ora 21.
Distribuitorii vor fi obligați ca adaosul comercial aplicat la pâine, lapte, ouă, ulei, făină, carne de porc și pui să nu depășească 5% iar pentru procesatori și retaileri va fi de maximum 20%.
Perioada de restricții este de 3 luni, timp în care va fi evaluat impactul măsurii.
Alimentele care se vor ieftini
pâine albă simplă 300 – 500 gr. lapte de vacă proaspăt 1.5% grăsime 1l brânză telemea de vacă vrac iaurt simplu lapte de vacă, grăsime 3.5%, max. 200 gr. făină albă de grâu „000” 1 kg zahăr alb tos 1 kg mălai 1 kg ouă găină calibru M 10 buc ulei floarea soarelui 1l carne proaspătă pui carne proaspătă de porc cartofi proaspeți albi legume proaspete vrac: roșii, castraveți, ceapă galbenă, fasole uscată, morcovi, ardei gras, ardei capia fructe proaspete vrac: mere roșii și mere golden, prune, pepene roșu, struguri de masă
The Hellfreaks, noile staruri ale metalului modern din Ungaria, alături de byron, Gunshee, Alpha Q, The Groovy Bastards, Rana și Nuanțe completează afișul celei de-a doua ediții a festivalului ASTRA Rock, care va avea loc între 11 și 13 august 2023 la Muzeul în Aer Liber ASTRA din Sibiu.
Acestea se alătură lineup-ului anunțat deja, format din Ugly Kid Joe, Therapy?, Vița de Vie, Niște Băieți, om la lună, Fără Zahăr, Țapinarii și Doomsday Astronaut.
The Hellfreaks sunt vedetele momentului pe scena maghiară, dar au bătut Europa în lung și-n lat, ba chiar au trecut și Atlanticul pentru un turneu de succes în SUA.
Înființată în 2009, trupa a dat lovitura încă de la primul album cu hitul ”Boogieman”, o piesă îndrăzneață în stilul psychobilly-punk, care a strâns milioane de vizualizări pe YouTube.
Amestecul de metal modern, post-hardcore și punk plin de energie, dublat de carismatica solistă Zsuzsa “Shakey Sue” Radnóti, au făcut din The Hellfreaks una dintre cele mai de impact apariții muzicale ale deceniului pe scena europeană, și nu numai.
Trupa vine la ASTRA Rock după ce a lansat în urmă cu trei luni cel de-al cincilea album de studio, ”Pitch Black Sunset”, ținând sus stindardul pentru o nouă generație de fani metal și punk rock.
Byron cântă rock cu influențe diverse, s-au înființat în 2006 și au lansat de atunci șapte albume de studio și trei DVD-uri live, devenind una dintre cele mai apreciate trupe românești ale ultimei perioade.
Formația e obișnuită să cânte atât pe scene mari de festival în fața a mii de spectatori, cât și wireless, neamplificat, pentru o mână de oameni, a filmat un concert în Salina Turda (la 100 de metri adâncime), a compus coloana sonoră pentru un serial original HBO România, iar din când în când face concerte de improvizație 100%.
În decembrie 2014 a filmat la Teatrul Național din Cluj concertul „Electric Marching Band” cu o fanfară militară și un cor de elevi, iar acum byron se pregătește de lansarea unui nou album.
Gunshee și-au început activitatea pe scenă în 2019, iar muzica lor se încadrează în zona de rock progresiv instrumental, cu elemente experimentale, stoner, punk și multe altele.
În 2021, trupa a lansat primul album, ”Friends Through Here”, și a câștigat Marele Premiu și Premiul Underground Music pentru originalitate în cadrul festivalului-concurs Posada Rock.
Câștigători ai Marelui Premiu la Posada Rock au fost și sibienii de la Alpha Q în 2018, care livrează ”alternative multi-metal”, un gen cu un sound versatil.
Anul trecut, formația a debutat discografic cu albumul ”Parallel Universe”, dublat de concerte live energice, conectându-se cu publicul prin muzică și stare.
The Groovy Bastards vin din București și cântă fusion, îmbinând armonios elemente din funk, rock, jazz, blues, R&B, hip-hop.
Semnătura lor constă în performanța live unică, prin personalitățile colorate ale membrilor, stilul „fresh” transpus în piese proprii, dar și în reinterpretarea unor melodii consacrate.
Rana este o trupă de rock alternativ melancolic din Pitești înființată în 2016. După ce în august 2022 a apărut EP-ul de debut „Verde electric”, în prezent trupa lucrează la cel de al doilea material discografic. care o să apară în toamna acestui an.
Tot din Pitești vine la ASTRA Rock și Nuanțe, care abordează un rock puternic influențat de funk şi grunge. Trupa are la activ trei albume de studio, cel mai recent, intitulat „Cântece Mute”, fiind lansat în aprilie 2023.
Programul recitalurilor din cele trei zile ale Festivalului ASTRA Rock 2023 arată astfel:
vineri, 11 august: Ugly Kid Joe, Niște Băieți, Fără Zahăr, Alpha Q, Rana;
sâmbătă, 12 august: Vița de Vie, Byron, om la lună, Țapinarii, Nuanțe;
duminică, 13 august: Therapy?, The Hellfreaks, Gunshee, Doomsday Astronaut, The Groovy Bastards.
„Recitalurile vor avea loc alternativ pe cele două scene ale festivalului, una amplasată pe lac și una situată în Târgul de Țară. În perioada imediat următoare vom anunța programul pe ore la fiecare scenă.
Dincolo de prestațiile muzicale live, oferta culturală ASTRA Rock 2023 va fi completată de DJ sets și evenimente conexe consistente, precum ateliere interactive, recitaluri de poezie și surprize gastronomice.
Anul acesta, în premieră, festivalul oferă campare gratuită posesorilor de bilet sau abonament, într-un spați păzit permanent, dotat cu toalete ecologice, apă curentă și dușuri calde.
Abonamentele pentru cele trei zile de festival costă 250 de lei, biletele de o zi pot fi achiziționate cu 100 de lei, fiind disponibile pe iabilet.ro – https://www.iabilet.ro/bilete-astra-rock-2023-86831.
Abonații Muzeului ASTRA beneficiază de un număr limitat de abonamente la preț redus, achiziționate de la sediul instituției.
Copiii care nu au împlinit încă 12 ani au acces gratuit la festival, însoțiți de un adult posesor de bilet sau abonament.
Abonamentele și biletele la festival asigură și accesul la muzeu, precum și la multiplele activități conexe organizate de acesta în weekendul 11-13 august, cu ocazia sărbătorii Sfintei Marii”, transmit reprezentanții Muzeului Astra.
privind vanzarea unor piese de schimb si anvelope aferente unor marci de autobuze scoase din circulatie
SC TURSIB SA, cu sediul in mun. Sibiu, str. Munchen, nr.1, scoate la vanzare piese de schimb si anvelope aferente unor marci de autobuze scoase din circulatie.
Ofertantii vor putea achizitiona unul sau mai multe repere cuprinse in oricare dintre anexele la prezentul Caiet de sarcini, in valoare de minim 5.000 lei, fara TVA.
Licitatia publica cu strigare se va desfasura in data de 22.08.2023, ora 12:00 la sediul vanzatorului din Sibiu, str. Munchen, nr.1.
Preturile unitare de pornire sunt mentionate in anexele Caietului de sarcini. Preturile nu contin TVA.
Caietul de sarcini, inclusiv toate documentele necesare licitatiei se pun la dispozitia solicitantilor gratuit.
Inscrierea la licitatie se va face incepand cu data de 01.08.2023 ora 08:00 pana la data de 21.08.2023 ora 14:00, in intervalul orar 08:00-14:00 la sediul TURSIB SA – Secretariatsau prin e-mail la adresa [email protected].
Relatii privind bunurile scoase la vanzare se pot obtine de la sediul TURSIB SA –Departamentul Juridic-achizitii publice sau la adresa de e-mail: [email protected].
Sub motto-ul “AuGust zilele de joi!” BIS Teatru invită publicul la Grădina Bis în fiecare seară de joi a lunii august.
Spectacolele se susțin exclusiv din vânzarea de bilete, care pot fi achiziționate online de pe portalul iabilet.ro, sau în seara evenimentului la intrare.
Prețurile biletelor pornesc de la 25 de lei, iar elevii și studenții au acces câte doi pe un bilet.
Spectacolul, care va începe la ora 20:00, le are în distribuție pe actrițele Ioana Cosma și Andrada Grosu, alături de Ioan Paraschiv (actor de film care s-a remarcat în serialul UMBRE produs de HBO și care va putea fi văzut din toamnă, la ProTV în serialul CLANUL).
În aceeași zi de joi, 3 octombrie, la matineu, ca un prolog dedicat celor mai tineri spectatori, se va juca spectacolul POVEȘTI AFRICANE, recomandat copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 11 ani.
În 10 august, de la ora 20:30, se va juca cel mai longeviv spectacol BIS Teatru, NĂSCUT ÎN ’90.
Spectacolul, care a avut premiera în anul 2014, a contorizat de-a lungul timpului peste 60 de reprezentații, fiind jucat la festivaluri naționale și internaționale, obținând în anul 2015 Premiul Special al Juriului în cadrul Festivalului Național de Teatru Independent (FNTI).
Scenariul spectacolului a fost scris pornind de la poveștile de viață ale celor trei actori din distribuție, toți născuți în anul 1990: Claudiu Fălămaș, Aneea Axentea, Andrada Grosu.
Unica reprezentație NĂSCUT ÎN ’90 din această stagiune de vară nu este programată întâmplător în 10 august, o dată cu rezonanță în istoria noastră recentă.
Următoarele seri de joi ale lunii sunt rezervate celorlalte două părți ale trilogiei BIS Teatru “Născut în România”, după cum urmează.
În 17 august, spectatorii vor putea viziona filmul Născut în România (care a avut premiera online în ianuarie 2022) iar în 24 august este programat spectacolul NĂSCUT ÎN 2000.
Textul spectacolului a fost scris în pandemie, în anul 2020, într-un proces de colaborare între regizor (Bogdan Sărătean) și actrițe pe baza experiențelor personale ale acestora în ceea ce privește maternitatea, abuzurile și violența domestică. În distribuție se regăsesc: Alexandra Roatiș, Aneea Axentea, Andrada Grosu și Shama Leah.
În 31 august, ultima seară de joi a lunii îi aparține lui Charlie Fălămaș care va prezenta performance-ul muzical în limba engleză BEAT BUKOWSKI, un show în care muzica originală compusă de artist se va îmbina cu poemele lui Charles Bukowski.
Toate evenimentele din serile de joi de la Grădina Bis se susțin exclusiv din biletele achiziționate de spectatori (nefiind finanțate de o terță parte). La filmul NĂSCUT ÎN ROMÂNIA din 17 august intrarea e liberă, pe bază de rezervare telefonică la numărul 0773736830.
Pe lângă aceste spectacole din cadrul stagiunii de vară, Bis Teatru vă mai propune un eveniment special, cu intrare liberă, care va avea loc vineri 4 august cu începere de la ora 20:00.
Sub denumirea SCRISORI ȘI ANOTIMPURI, la Grădina Bis (Sibiu, str. Ștefan cel Mare nr. 56) va avea loc un triplu eveniment, care consemnează încheierea oficială a programului cultural multianual “Scrisori pentru bunicii noștri”, cofinanțat de AFCN, implementat de Asociația Bis în intervalul septembrie 2021 – august 2023.
Lansarea volumului “Scrisori și anotimpuri” semnat de Bogdan Sărătean va fi urmată de un video-performance, care va conține imagini filmate de Alin Praf de-a lungul desfășurării activităților programului, precum și interviuri ale celor implicați.
Seara va culmina la ora 21:30 cu proiecția filmului documentar “MERGEM ÎN GERMANIA” realizat de Alexandru Radu și Flora Pop.
Intrarea la triplul eveniment este liberă, pe bază de rezervare telefonică (0773736830).
Programul “Scrisori pentru bunicii noștri” nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Program BIS Teatru (detaliat) – august 2023
Joi, 3 august, ora 10:00, Grădina Bis
„POVEȘTI AFRICANE”
cu: Shama Leah și Andrada Grosu
costume: Beia Voicu
coregrafie: Alin State
direcție scenică: Bogdan Sărătean
tehnic: Alex Ciubăr
Durată spectacol: 35 de minute/ Recomandare de vârstă: 3+
Preț bilet: 25 lei
Joi, 3 august, ora 20:00, Grădina Bis
„DRAGOSTEA DUREAZĂ O SĂPTĂMÂNĂ”
Distribuție: Ioana Cosma, Andrada Grosu, Ioan Paraschiv
Text de Andreea Chindriș
Recomandare de vârstă: 16+
Preț bilet: 50 lei
Vineri, 4 august, ora 20:00, Grădina Bis
“SCRISORI ȘI ANOTIMPURI”
ora 20:00, Lansare de carte: “Scrisori și anotimpuri” (un volum de Bogdan Sărătean)
ora 21:00, Video-performance: “Scrisori și anotimpuri” (filmări & montaj: Alin Praf)
ora 21:30, Vizionare de film – MERGEM ÎN GERMANIA (un film de Alexandru Radu și Flora Pop)
Triplul eveniment consemnează încheierea oficială a programului cultural multianual “Scrisori pentru bunicii noștri”, cofinanțat de AFCN, implementat în intervalul septembrie 2021 – august 2023.
Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării
Durata aproximativă: 3 ore, cu pauze/ Recomandare de vârstă: 12+
Intrare liberă, rezervare la 0773736830 (inclusiv SMS)
Joi, 10 august, ora 20:30, Grădina Bis
„NĂSCUT ÎN ‘90”
Cu: Andrada Grosu, Aneea Axentea, Claudiu Fălămaș video: Alexandru Radu tehnic: Alex Ciubăr & Andy Boncea Scenariu și regie: Bogdan Sărătean Durata: 1h 30’/ Recomandare de vârstă: 12+
Preț bilet: 50 lei
Vineri, 11 august, Muzeul în aer liber ASTRA
„ANAZ ȘI DRAGONUL”
după o poveste de Bianca Babeș
Cu: Mayatita Das și Diana Cătănescu
Cu participarea fetiței Sonia Leia în rolul zânei spiriduș
Scenografie: Alexandra Budianu
Aripi de zână: Beia Voicu
Muzică originală: Charlie Fălămaș
Sound & mix live: Andy Boncea
Sound design & aranjament muzical: Dan Țilea
Coregrafie: Alin State
Scenariu și regie: Bogdan Sărătean
Durată spectacol: 45 de minute/ Recomandat tuturor vârstelor
Spectacol în cadrul festivalului ASTRA ROCK, care se va desfășura la Muzeul în aer liber ASTRA, Sibiu, în perioada 11-13 august 2023.
Marți, 15 august, ora 16:00, Șura Mică
„ANAZ ȘI DRAGONUL”
după o poveste de Bianca Babeș
Cu: Mayatita Das și Diana Cătănescu
Cu participarea fetiței Sonia Leia în rolul zânei spiriduș
Scenografie: Alexandra Budianu
Aripi de zână: Beia Voicu
Muzică originală: Charlie Fălămaș
Sound & mix live: Andy Boncea
Sound design & aranjament muzical: Dan Țilea
Coregrafie: Alin State
Scenariu și regie: Bogdan Sărătean
Durată spectacol: 45 de minute/ Recomandat tuturor vârstelor/ Intrare liberă.
Joi, 17 august, ora 21:00, Grădina Bis
„NĂSCUT ÎN ROMÂNIA” (PROIECȚIE FILM)
cu: Alexandra Roatiș, Andrada Grosu, Aneea Axentea, Claudiu Fălămaș, Laura Luca, Shama Leah
cu participarea lui Enock Muhimbise scenariu & regie: Bogdan Sărătean
montaj sunet & imagine: Alexandru Radu Imagini filmate în: România, Uganda, Kenya, Tanzania (Zanzibar).
Durata aproximativă: 1 și 10 minute/ Recomandare de vârstă: 14+
Intrare liberă, rezervare la 0773736830 (inclusiv SMS)
Joi, 24 august, ora 20:00, Grădina Bis
„NĂSCUT ÎN 2000”
cu: Aneea Axentea, Andrada Grosu, Alexandra Roatiș, Shama Leah scenariul & regia: Bogdan Sărătean scenografia: Alexandra Budianu
univers sonor: Alexandru Radu
tehnic: Alex Ciubăr & Ștefan Cristici
Durata: o oră și 15 minute/ Recomandare de vârstă: 12+
Preț bilet: 50 lei
Luni, 28 august, ora 11:00, Timișoara, Muzeul Apei (Calea Urseni, nr. 26)
„ANAZ ȘI DRAGONUL”
după o poveste de Bianca Babeș
Cu: Mayatita Das și Diana Cătănescu
Scenografie: Alexandra Budianu
Aripi de zână: Beia Voicu
Muzică originală: Charlie Fălămaș/ Sound design & aranjament muzical: Dan Țilea
Sound & mix live: Andy Boncea
Coregrafie: Alin State
Scenariu și regie: Bogdan Sărătean
Durată spectacol: 45 de minute/ Recomandat tuturor vârstelor
Partener eveniment: Muzeul Apei Timișoara
Spectacol cu intrare liberă în cadrul proiectului SCRISORI PENTRU BUNICII NOȘTRI.
Proiectul SCRISORI PENTRU BUNICII NOȘTRI face parte din Programul cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 și este finanțat prin programul Light over Borders, derulat de Centrul de Cultura și Artă al Județului Timiș, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii. (iunie – noiembrie 2023)
Joi, 31 august, ora 20:00, Grădina Bis
„BEAT BUKOWSKI”
performance muzical în limba engleză cu Charlie Fălămaș.
Scenariul are la bază poeme de Charles Bukowski din volumul „Love is a dog from hell”. Muzica originală: Claudiu Fălămaș
Echipa feminină de tenis de masă a României, din care face parte și medieșeanca Andreea Dragoman, s-a calificat în sferturile Universiadei de la Chengu.
Echipele de tenis de masă ale României s-au calificat, duminică, în sferturile de finală, la Jocurile Mondiale Universitare de la Chengdu (China).
La feminin, România (Adina Mihaela Diaconu, Andreea Dragoman, Tania Maria Plaian, Ioana Sîngeorzan), învinsă de China cu 3-0, la debut, a trecut de Polonia cu 3-1, iar în optimi a întrecut echipa Statelor Unite cu 3-1. În sferturi, tricolorele vor înfrunta Japonia.
Echipa masculină a României (Mihai Claudiu Nemaciuc, Darius Cătălin Toma, Paul Eugen Mladin), după 0-3 cu China, a învins selecţionata Azerbaidjanului cu scorul de 3-0, iar în 0optimi a trecut de Singapore cu 3-1. În sferturile de finală, echipa antrenată de George Alexandru Dincă va înfrunta Germania.
La gimnastică ritmică, Andreea-Cristina Verdeş s-a clasat pe locul 10 la individual compus, cu 115,000 puncte.
România este reprezentată de 40 de sportivi la 5 discipline (atletism, baschet, gimnastică ritmică, înot şi tenis de masă) la cea de-a 31-a ediţie a Jocurilor Mondiale Universitare de vară care desfăşoară în perioada 28 iulie – 8 august la Chengdu (China).
Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a ameninţat duminică cu un conflict nuclear, susţinând că un succes al contraofensivei ucrainene ar obliga Rusia să recurgă la armamentul atomic, transmite Reuters.
De această dat, el a transmis un mesaj în acest sens pe conturile sale din reţelele sociale online.
„Închipuiţi-vă că dacă (…) ofensiva susţinută de NATO are succes, iar ei rup o parte din teritoriul nostru, am fi obligaţi să folosim o armă nucleară, conform regulilor unui decret al preşedintelui Rusiei. Pur şi simplu nu ar exista altă opţiune. Deci inamicii noştri ar trebui să se roage pentru luptătorii noştri. Aceştia asigură că nu va începe un incendiu nuclear global”, a scris Medvedev.
El pare să se refere la o prevedere a doctrinei militare ruse conform căreia armele atomice pot fi folosite şi în cazul unei agresiuni convenţionale împotriva Rusiei, dacă este ameninţată existenţa statului.
Ucraina încearcă în prezent să recucerească teritoriile ucrainene ocupate şi anexate de Rusia; Moscova consideră oficial că regiunile respective fac parte din Rusia.
Mugur Frățilă e o persoană incomodă, nu de puține ori, pentru istituțiile cu atribuții în zona asistenței sociale și psihiatrice. Psiholog, expert independent, colaborator al Centrului de Resurse Juridice, împreună cu colegii săi acționează pentru crearea și funcționarea cadrului legal și instituțional care să asigure respectarea drepturilor omului și a egalității de șanse și pentru accesul liber la un act de justiție echitabil. E focusat, de ani buni, pe problematica persoanelor vulnerabile, făcând parte din comisii de anchetă a unor astfel de cazuri de discriminare și abuzuri la care sunt supuși.
În contextul evenimentelor din ultima vreme, cu acele ”azile ale groazei”, am vrut să știm cum stă Sibiul la acest capitol, de ce lucrurile au fost scăpate de sub control și, mai ales, ce putem face ca să preîntâmpinăm astfel de drame.
Mugur Frățilă. Foto: Arhiva personală
Controalele, un fel de reacție de panică
Aș urni discuția de la această preocupare a ta pentru persoanele vulnerabile, de fenomenul pe care îl monitorizezi de ceva ani. De unde această componentă, de activism în această zonă?
Prima întâlnire cu sistemul de asistență socială și asistență medicală psihiatrică am avut-o la finalizarea studiilor, în urmă cu peste 25 de ani, când m-am angajat la Spitalul pe Psihiatrie din Sibiu. Nu am stat mult, dar perioada petrecută acolo a rămas o etapă deosebit de importantă pentru cariera mea. Am întâlnit dimensiuni ale psihiatriei mai aproape de Evul Mediu decât de psihiatria modernă și m-au cutremurat câteva experiențe avute în acest spital. Era încă un spital nerenovat, dar mai ales nereformat. Atunci și acolo am întâlnit pentru prima dată ceea ce pentru mine a devenit o expresie-simbol: culoarele suferinței. De altfel, atunci mi s-a cristalizat determinarea de a acționa independent în favoarea celor vulnerabili, care riscă să devină victime ale abuzurilor.
Cum se face asta, de a acționa ca expert independent? Oricine poate să să implice în această zonă și să aibă o voce distinctă?
Nu știu… Teoretic, cred că da. Dacă simți o vocație, o misiune în acest sens, cu siguranță vei găsi căile și oportunitățile. În ceea ce mă privește, mă gândesc că a fost un amestec de structură de personalitate și experiențe trăite (experiențe tulburătoare, șocante, experiențe care nu te mai lasă să dormi noaptea dacă nu acționezi). După ce am plecat din spital, a urmat o creștere progresivă.
Am început să activez independent ca psiholog, am trecut prin tot soiul de etape, în profesie, în carieră, iar prin 2003-2004 s-au întâmplat două lucruri importante. Am reușit să pun bazele unor operațiuni independente: în 2003 am pus bazele Asociației Tonal, pe care am înființat-o oficial în 2005 și tot în 2003-2004 am început colaborarea cu Centrul de Resurse Juridice în domeniul monitorizării independente a respectării drepturilor persoanelor cu dizabilități intelectuale și psiho-sociale (mai ales cele instituționalizate). Aceste două direcții importante ale carierei mele s-au cristalizat în 2003-2004 și au continuat până în prezent, fără întrerupere.
Suntem încă în plin scandal cu acele ”azile ale groazei”, cu problemele sistemului de asistență socială în sine, descoperite ”taman” acum. Ne interesează și pe noi acest subiect, ca județ, ca Sibiu?
Categoric da. Ne interesează, sau ar trebui să ne intereseze foarte mult, din două motive: în primul rând pentru că fenomenele scoase la iveală de acest scandal și de alte scandaluri (de acum un an, trei, cinci, șapte, cincisprezece…) sunt fenomene generale (reale sau potențiale), răspândite, specifice sistemelor de asistență socială și psihiatrică, mai ales în serviciile rezidențiale (acolo unde oamenii locuiesc, temporar sau definitiv, în diferite instituții). De aceea, evident că ele nu sunt localizate geografic, doar în anumite zone.
Presupunând, prin absurd, că în Sibiu nu ar exista probleme, ar trebui să ne intereseze cum să preîntâmpinăm asemenea derapaje, cum să implementăm o strategie eficace de gestionare a riscurilor. În al doilea rând însă, realitatea tristă este că și în Sibiu există, probabil, astfel de fenomene. Chiar dacă nu sunt evidențiate suficient, nu sunt documentate, raportate, nu sunt aduse la cunoștința sibienilor, sau poate sunt negate sau minimalizate, ele există. Trebuie să avem în permanență în suflet și atenție faptul că în spatele acestor „scandaluri” stau drame teribile și foarte multă suferință a semenilor noștri.
Am o dilemă. Primim comunicate peste comunicate, de la o mulțime de instituții publice cu atribuții în asistență socială, despre sancțiuni, amenzi la Centrele de gen din Sibiu. Mă întreb: dacă a existat o preocupare permanentă pentru ce se întâmplă în aceste centre, cât de justificate sunt acum aceste măsuri? În aproape toate căminele de bătrâni sau locațiile cu copii instituționalizați au fost constatate nereguli. Se întâmplă asta pentru că aceasta e normalitatea sau cineva, care nu și-a prea făcut treaba, s-a hărnicit exact acum? Eu aș tinde să cred că dacă sunt constatate atâtea probleme, aceasta se datorează și faptului că nu au fost monitorizate suficient. Greșesc?
Nu, deloc! O activitate responsabilă și riguroasă de monitorizare are o dimensiune cantitativă (frecvența cu care urmărim, analizăm și descriem un fenomen, o situație, o instituție) și o dimensiune calitativă (ce metode și instrumente utilizezi, ce informații obții, cât de precise, reale și detaliate sunt informațiile, ce criterii și probleme urmărești, cum depășești barierele inevitabile care apar astfel încât să te asiguri că ai acces la informații complete, autentice, cum descrii, cum raportezi situația identificată, cum urmărești evoluția etc) . Poți să vizitezi o instituție (să faci o vizită de control sau de monitorizare) o dată sau de zece ori, dar ceea ce contează foarte mult, în primul rând, este ceea ce reușești să observi, să identifici și să înțelegi, cum evaluezi ceea ce este acolo și cum raportezi ceea ce identifici. Altfel spus, nu contează doar frecvența unor vizite, ci și conținutul, eficacitatea acelor vizite.
În România, începând cu anul 2016, printr-un efort considerabil inclusiv al Centrului de Resurse Juridice, a apărut legea nr. 8, de înființare a Consiliului de Monitorizare a implementării Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități. Acest Consiliu de Monitorizare este o entitate publică cu atribuții clare (și complementare programelor Centrului de Resurse Juridice). După înființarea acestui Consiliu de Monitorizare, am sperat (noi, societatea) că… România este salvată: avem un organism public ce va veghea cu responsabilitate și rigoare la respectarea drepturilor persoanelor vulnerabile. Realitatea însă, a fost alta. Nu este momentul să dezvoltăm acum această temă (care însă trebuie dezvoltată!), dar istoria scurtă a Consiliului de Monitorizare este deja profund marcată de derapaje, politizare, superficialitate și incompetență. Au existat situații în care am mers în vizite de monitorizare la diferite instituții aproape în paralel cu Consiliul de Monitorizare, iar diferențele de raportare au fost deosebit de mari.
Voi exemplifica cu o situație dramatică, o tragedie care a avut loc în județul Sibiu, în anul 2018. La un centru rezidențial din localitatea Tălmaciu a existat o agresiune severă între doi rezidenți, cu consecințe de o gravitate extremă. Ei bine, printr-o coincidență, Consiliul de Monitorizare a desfășurat o vizită la acel centru exact la două zile după producerea tragediei. Despre acel incident deosebit de grav, în raportul vizitei de monitorizare al Consiliului (raport public) găsim o singură frază: „În urma incidentului petrecut în data de 30.07.2018, din cei 133 de beneficiari, doi se aflau internați, unul la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, iar cel de-al doilea la Spitalul de Psihiatrie Gheorghe Preda Sibiu, iar un loc era neocupat”. Atât. Atât a identificat și consemnat Consiliul de Monitorizare, Autoritate autonomă sub control Parlamentar, despre unul dintre cele mai grave și șocante cazuri de violență fizică severă întâmplate în sistemul rezidențial de asistență socială din România. În rest, raportul face referire, printre altele, la ziduri, paturi, condiții de viață și alte chestiuni generale.
Revenind la situația prezentă, cred că ceea ce se întâmplă cu intensitatea aceasta a controalelor în ultimile săptămâni reprezintă un fel de reacție de panică a autorităților. Ca să traduc într-o notă trist-amuzantă, e ca și când se sparge buba (care, se pare, are niște subterane complexe – interese financiare, politică etc.), și niște persoane aflate în tot felul funcții se agită brusc și strigă: ”Aoleu! Ce facem acum?” ”Păi facem ce putem!” ”Și ce putem face?” ”Niște controale!” Nu știu exact ce finalitate au astfel de acțiuni de anvergură, dar cred că cineva ar trebui să analizeze cu atenție inclusiv tipul acesta de reacții ale autorităților, de către cine sunt inițiate, cine le coordonează, care este finalitatea acestor controale, care sunt consecințele și (mai ales, dacă într-adevăr ele au o fundamentare legală legitimă) de ce nu au fost ele efectuate cu aceeași intensitate și până acum?
”Cea mai importantă ofertă pe care publicul, noi, cetățenii, o avem către oamenii vulnerabili, e mila”
Ce se întâmplă cu noi, ca societate? Așa suntem noi? Înrăiți încât nu ne interesează astfel de fenomene? Sau imuni la suferința oamenilor?
Voi da un exemplu personal. În paralel cu activitățile din aria psihologiei și drepturilor omului, de câțiva ani de zile, asociația noastră a reușit să creeze o marcă de ceramică – ceramica Tonal. Un proiect 100% independent și sibian. Facem ceramică, cred eu, tot mai frumoasă. Și îmi aduc aminte de niște experiențe interesante care nouă ne-au clarificat foarte bine, în urmă cu vreo 10 ani, traiectoria de „marketing” pe care trebuie să o adoptăm: să separăm cu totul orice mesaj social, de ceramica Tonal. Pare surprinzător. Altfel spus, să nu asociem niciun mesaj social, de sensibilizare, cu produsele și creațiile Tonal. Să încercăm să facem performanță în domeniul ceramicii, fără să sensibilizăm sau să constrângem potențialii noștri clienți să aleagă ceramica Tonal din… milă. De ce? Pentru că, la început, aproape invariabil, când potențialii clienți aflau că în spatele ceramicii Tonal stă o poveste socială, cei mai mulți clienți reacționau pozitiv, cu înțelegere, și spuneau „bine, atunci cumpăr și eu ceva”… Frumos… Dar discutabil ca model de afacere.
Noi avem nevoie de un motor de autofinanțare autentic, ca să putem funcționa autonom ca asociație. Altfel spus, nu este suficient să „stârnești” compasiune, este nevoie de mai mult, este nevoie de performanță. Această simpatie pentru misiunea noastră poate să mascheze performanța reală în domeniul ceramicii, performanță de care este nevoie pe o piață reală. Dar experiența care ne-a determinat să renunțăm definitiv la a spune povestea din spatele ceramicii Tonal a fost la polul opus celor descrise mai sus. E vorba despre reacția unei persoane la unul dintre târgurile de profil la care participa și asociația Tonal. Acea persoană s-a apropiat foarte încântată de locul unde erau expuse creațiile noastre. A venit zâmbind, a luat niște obiecte și a început să le studieze foarte încântată. Dar când a cerut mai multe informații despre ceramica Tonal și a aflat povestea din spate, s-a crispat, a lăsat obiectele jos și s-a îndepărtat. Nu îmi este foarte clar nici acum care a fost substratul reacției respective, dar aceea a fost realitatea. Acela a fost momentul din care ceramica Tonal este promovată exclusiv ca… ceramică Tonal. Cine dorește să afle mai multe, poate afla făcând un pic de cercetare, nu este cazul să vindem un mesaj social, simultan cu o creație ceramică. Pe undeva este trist. Poate vreodată ne vom reconsidera această viziune…
Concluzia pe care am avut-o atunci, ca urmare a acelor experiențe, a fost următoarea: în România (desigur, nu doar la noi), cea mai importantă ofertă pe care publicul, noi, cetățenii, o avem către oamenii vulnerabili, este mila. Aceasta este oferta noastră, mila. ”Ai o problemă? Ai o dizabilitate?” ”Da.” ”Atunci (poate) mi-e milă de tine!” În această milă își are originea un întreg arsenal de atitudini și acțiuni: dau niște bani, zâmbesc prietenos, am o atitudine de infantilizare, poate fac o sponsorizare sau poate donez ceva, etc. Aceasta este oferta noastră fundamentală, ca societate, către oamenii vulnerabili: mila. Se pare că noi înșine ne abrutizăm și nu mai avem de oferit reciprocitate, nu mai avem de oferit solidaritate, nu mai avem de oferit respect, vinovăție, rușine, responsabilitate. Avem de oferit doar milă. Atât. Dacă cineva are curaj să analizeze cu atenție foarte multe acțiuni sociale, independente sau de stat, va regăsi, în cele din urmă, mila ca energie fundamentală, originară. Dar practicarea milei are anumite consecințe toxice, atât din punct de vedere psihologic, cât și din punct de vedere social. Sunt efecte perverse, dramatice, cumva neașteptate. Când oferi milă, se întâmplă simultan două chestiuni negative: fie că îți dai seama sau nu, creezi o ierarhie, o poziție de dominare, o relație de superior-inferior. Iar asta poate fi ceva dur, poate chiar brutal pentru cel căruia vrei să îi fii alături. Să ai o dizabilitate nu înseamnă, implicit, că nu mai ai demnitate sau nu mai ai dreptul să ai demnitate.
Al doilea aspect este însă chiar mai grav decât primul: având în vedere situația dificilă sau gravă în care se află oricum o persoană vulnerabilă, o constrângi să accepte aceasta unică ofertă a ta: mila. Cumva, obligi acea persoană să-și accepte inferioritatea falsă produsă de mila ta. O obligi să își înfrângă mândria, demnitatea. Dacă singurul instrument sau singura pârghie emoțională, socială, pe care o mai are la dispoziție o persoană cu dizabilități pentru a supraviețui, a trăi decent, a se vindeca sau recupera, este mila (personală sau instituțională), atunci, în cele din urmă, acea persoană, în disperare de cauză, va trebui să se recunoască înfrântă sau poate chiar umilită și va trebui să accepte… mila. Este dramatic. De exemplu: un om care a rămas fără familie și care eșuează într-un centru rezidențial de asistență socială sau un spital de psihiatrie. El va deveni, deseori, dependent de bunăvoința sau de mila angajaților, a sătenilor care îi mai oferă câte ceva etc. Într-un sistem instituțional închis, vei deveni foarte repede dependent. Dacă la această dependență adăugăm și problema medicală de fond (care a produs dizabilitatea), chiar dacă ești un om demn, la un moment dat, din cauza disperării, a suferinței, a singurătății sau a fricii, această demnitate se erodează și cedezi: vrei să suferi mai puțin, vrei să supraviețuiești. Și atunci accepți, ca om, să primești orice „din milă”. Este o înfrângere. Iar aceste înfrângeri sunt adevărate tragedii nevăzute și neînțelese. Mai sunt și altele. Rareori sau deloc se vorbește despre aceste tipuri de abuzuri.
Poți opera fără milă în relaționarea cu aceste persoane?
În primul rând trebuie să conștientizăm continuu că „persoanele cu dizabilități” nu reprezintă un grup anume de oameni aflați „acolo”, undeva. Expresia „aceste persoane” ne induce în eroare. Dizabilitatea nu este un atribut al vreunui grup anume de persoane. Dizabilitatea este o condiție existențială produsă de anumite situații medicale, psihologice, sociale care poate să intervină realmente în viața oricui. Este foarte important să înțelegem și să simțim acest adevăr. Dizabilitatea reprezintă mai degrabă o etapă existențială posibilă sau probabilă în viața fiecăruia dintre noi. Un accident vascular cerebral sau o formă avansată de diabet reprezintă condiții medicale indezirabile care pot produce dizabilitate; o vârstă înaintată însă, este o situație dezirabilă, dar care, de asemenea, produce dizabilitate. Altfel spus, dacă avem noroc, bătrânețea este inevitabilă… Dar cel mai probabil ea vine cu tolba plină de dizabilități. Revenind la întrebarea despre milă, da, categoric da, putem opera „fără milă”. Cu o nuanță însă: fără milă, așa cum eu înțeleg această expresie, înseamnă cu mai mult decât doar milă, nu cu mai puțin. Paradoxal, fără milă înseamnă mai mult decât milă.
Mila face parte din noi, e o componentă umană. Cum poți depăși acest stadiu și să îți asumi o abordare adecvată?
Cred că putem face toți un exercițiu emoțional puțin dus la extrem. Dar măcar în acest fel avem o direcție de acțiune. Poate nu ajungem la capătul drumului, însă avem o direcție. Realitatea este că, în general, ecoul pe care suferința cuiva îl are în mine depinde de proximitatea mea față de acel om: față de un străin reacționez cu mai puțină intensitate și implicare decât față de cineva din familie. În familie, între prieteni, nu neapărat experimentăm milă. Sau mai exact, nu doar atât, nu ne oprim la milă, nu o trăim ca „milă”. Este ceva mai asumat, mai mult, mai personal. Trăim alături de celălalt suferința lui și ne agităm să facem tot ce putem pentru a-i fi mai bine. Ei, acest ”tot ce putem” se îngustează pe măsură ce persoana respectivă e tot mai îndepărtată pentru noi (din punct de vedere social, relațional). Preocuparea scade ca intensitate și durată, resursele pe care le oferim se restrâng.
Să presupunem că, la nivel individual, este firesc acest comportament, în care ne interesează mult mai intens și mai viu familia, de exemplu, decât un necunoscut. Nu trebuie și nu putem fi toți sfinți. Dar ca societate, ca și grup, ar fi trebuit să avem altă funcționare, să fi reușit să coagulăm un soi de conștiință de grup care să ne permită cumva să percepem fiecare membru al societății ca fiind un fel de membru al familie. Astfel, chiar dacă la nivel individual eforturile ar fi fost mici, la nivel de societate, conștientizarea și eforturile noastre comune și responsabile ar fi produs efecte pozitive extraordinar de puternice în favoarea celor care suferă. Astfel, printr-o mobilizare colectivă împotriva suferinței, transcendem „mila”. Cum am spus deja, fără milă înseamnă mai mult decât milă. Înseamnă respect real pentru suferință. Respect pentru viață. Înseamnă valorizarea celuilalt ca ființă, indiferent de condiția sa existențială. Înseamnă respect profund pentru demnitatea și fragilitatea semenului aflat în suferință. Înseamnă o formă profundă de respect pentru cel din fața mea, dar și respect de sine. „Fără milă” nu înseamnă să nu ai compasiune, lacrimi în ochi sau să nu suferi împreună cu celălalt. A avea (doar) milă este o lipsă, este ceva incomplet. A fi bun și alături de celălalt, înseamnă să mergi dincolo de milă, să mergi mai departe, să devii cu adevărat solidar, să asumi și să acționezi. Mila, odată simțită, dacă rămâi în ea, te va face să te oprești foarte repede, la niște acțiuni sumare. Cu atât mai mult, ca societate, ar trebui să acționăm nu „fără milă”, ci cu mai mult decât milă. Dar această conștientizare colectivă și agregare a eforturilor individuale ne lipsește în continuare.
Există și o milă instituțională, care trebuie reevaluată? Unde greșește statul?
Aș vrea să fac anumite precizări. Opinia mea este că sentimentul, nevoia sau responsabilitatea de a fi solidar în mod autentic, cu emoție, nu este obligatoriu să se consume doar prin acest „canal” psihologic al milei. Cu privire la instituții, autorități, servicii publice și nepublice, situația stă în felul următor: asistența socială este, teoretic, o opțiune, o profesie de vocație. Dar cred că în acest moment lucrurile sunt foarte degradate în România. Asistența socială este, în continuare, deseori, o chestiune de vocație. Spun asta pentru că mă uit la oamenii (puțini, tot mai puțini) care rezistă, pe salarii mici, să facă o muncă grea sau deosebit de grea. Dar există o erodare a acestor persoane. De aceea cred că dacă nu ne-ar mai obseda paradigma aceasta a vocației, ci a responsabilității extreme, lucrurile ar merge mult mai repede și mai eficient în direcția bună. Cred că ar trebui să revenim la o formă de responsabilitate profesională extremă, la ceva foarte riguros din punctul acesta de vedere.
Populația persoanelor cu dizabilități intelectuale sau psihosociale are câteva particularități ce o face, de fapt, să fie cea mai indezirabilă, marginalizată, abandonată și ignorată categorie socială. Dacă am face o ierarhie a investiției compasiunii și empatiei societății în diverse cauze sociale, cred că persoanele cu dizabilități intelectuale sau psiho-sociale (afecțiuni psihice) adulte ar fi ultimele pe listă. Acești oameni, din cauza particularităților pe care le au, sunt cel mai puțin ”interesante” pentru societate. Ridică cele mai mari probleme și provocări de gestionare, pot deveni foarte perturbatoare, intervențiile pot fi foarte costisitoare uneori, este nevoie de cantități mari de resurse precum timpul, răbdarea și blândețea. O altă particularitate a acestei categorii (persoanele cu dizabilități intelectuale și/sau psihosociale) este aceea că afecțiunea psihică distorsionează relația cu lumea, cu realitatea. Mulți alții (inclusiv profesioniști în diferite arii ale asistenței sociale și psihiatrice) se prevalează de acest argument pentru a discredita anumite afirmații sau reclamații ale unei persoane cu anumite dizabilități intelectuale sau psihosociale. De asemenea, poate cel mai grav aspect este faptul că persoanele cu dizabilități intelectuale și/sau psihosociale reprezintă categoria de persoane care reacționează cel mai puțin la cele ce li se întâmplă (suferință, abuzuri, încălcări de drepturi), din diverse motive:
1. Deseori nu conștientizează că li se întâmplă ceva rău;
2. Foarte mulți dintre ei s-au născut în instituții, își trăiesc viața în și, deci, ei nici măcar nu au exersat un alt mod de a fi. Prin urmare, nu au de ce să reacționeze la ceva ce li se pare firesc;
3. Există factorul autoprotecție – supraviețuire – timorare. Sunt fenomene foarte profunde care caracterizează instituțiile, centrele rezidențiale, viața oamenilor în centre. ”Nu vorbești, nu zici, că dacă zici, ți-o iei!” Sau dacă zici, pierzi beneficii;
4. Nu dispun de instrumente adecvate, adaptate și la îndemână pentru a reacționa;
5. Dacă totuși, cu greu, reușesc să spună ceva, sunt ignorați.
Există, așadar, anumite aspecte care explică lipsa de reacție a acestor oameni, față de ceea ce li se întâmplă de fapt. Iar această lipsă de reacție a fost decodificată sistematic ca fiind „absență a problemelor”. De-a lungul anilor, am început să devenim profund indiferenți față de această categorie de oameni deoarece dinspre ei spre noi a fost mereu… tăcere, liniște. Este complet explicabil ce se întâmplă acum.
Mugur Frățilă. Foto: Arhiva personală
”Toți știau!” e ”Toți știam!”
Acum ”și eu știu”! Cum ar trebui eu, ca persoană, să percep acest fenomen și ce ar trebui să fac eu, la nivel individual, ca să schimb ceva în tot acest hățiș al pervertirii lucrurilor?
Această întrebare îmi clarifică în primul rând mie ce nu e cazul să se mai întâmple. Bineînțeles că nu poți să le interzici oamenilor impulsul de a a se implica și de a ajuta în sensul ”Sunt emoționat și mă duc să ajut niște oameni…” Ar trebui să ies dintr-o anumită formă de pasivitate față de această problemă gravă ce a cuprins România: indiferența față de dizabilitate. Cum am spus mai sus, dacă fac o tranziție de la a crede că „persoanele cu dizabilități” reprezintă o categorie aparte de oameni anume, spre conștientizarea că dizabilitatea este o etapă existențială de fapt, atunci deja am progresat foarte mult. Și astfel, chiar și o doză de egoism, va ajuta. Pentru că dacă sunt convins cu adevărat că eu, familia sau prietenii mei se pot confrunta cândva cu o formă de dizabilitate, atunci aș face bine să mă implic în crearea unui sistem performant care nu doar să permită gestionarea profesionistă a dizabilității, dar mai ales să îmi garanteze că nu voi deveni victimă a unor abuzuri, că nu îmi vor fi încălcate drepturile și că, dacă totuși se va întâmpla ceva nepotrivit sau grav, vor exista mecanisme de reacție și protecție.
Comportamentele acestea ”instinctive” ni le rezervăm deja de Paște, de Crăciun…
Exact! Pe de altă parte, ca să reacționezi, trebuie să ai la dispoziție căi și instrumente. Reacția are, pe de o parte, o componentă internă (de conștientizare, de simțire a unor emoții și impulsuri) și, de cealaltă parte, o componentă externă (de trecere la acțiune). Dar dacă o societate nu este setată sau mobilată corespunzător cu mecanisme, cu proceduri, cu pârghii și ”butoane” de acțiune, eu, ca om, pot să simt niște chestii, dar la un moment dat ele dispar, se dizolvă, trece timpul, uit. Iar în România categoric nu există suficiente (sau suficient de la îndemână) mecanisme de acțiune care să vină în întâmpinarea cetățenilor care vor să se implice efectiv. Nu a existat niciodată interes politic real, strategic, de a capta și utiliza bunăvoința semenilor, a cetățenilor, pentru a ne implica activ în gestionarea problemei dizabilității. Dimpotrivă, o anumită rigiditate instituțională, birocrația, confuzia administrativă și altele mai degrabă inhibă și reprimă impulsurile spre acțiune ale cetățenilor. Nu există nicio educare sistematică în acest sens.
Dar ce cred eu că am putea să facem cu toții (cu costuri minime în afară de timp și atenție) – și cred că asta ar schimba deja foarte mult și ar putea să fie implementată chiar și în absența altor pârghii de acțiune – ar fi să ne informăm. Să ne informăm la nivel personal, ca și „curiozitate”. Să ne încăpățânăm să aflăm care este de fapt viața și situația reală a persoanelor cu dizabilități care trăiesc în instituții, în centre, în România. De ce trăiesc acolo? Au dreptul sau posibilitatea să plece de acolo? De ce nu trăiesc alături de noi, în comunitate? Beneficiază de toate serviciile, programele și intervențiile de care au nevoie, conform cu dizabilitățile și nevoile lor medicale sau de altă natură? Există personal și finanțare pentru toate acestea? Care sunt riscurile de a trăi într-un centru? Care sunt abuzurile? Și așa mai departe. Eu însumi am fost uimit, în aceste zile, trecând în revistă tot felul de materiale și informații apărute în spațiul public, făcând un fel de bilanț, am fost surprins să constat câte chestii au apărut, de fapt, în spațiul public pe acest subiect, în ultimii 10 sau chiar 15 ani. Dar cumva pare că toate au fost scrise și publicate pentru… nimeni. Ele doar există acolo, în „spațiul public”, plutesc nebăgate în seamă de nimeni, nimeni nu le preia, nu le asumă, nu le transformă în acțiuni.
Altfel spus, să ne preocupe subiectul.
Să ne preocupe și să rămânem conectați. Dacă cineva ar face o radiografie a tututor informațiilor (documentare, reportaje, puncte de vedere, articole, filmulețe) despre situațiile reale întâmplate „în sistem” (în mod special în diferitele centre de asistență socială și psihiatrică), ar fi șocat! Povestea cu ”Toți știau!” este, de fapt, ”Toți știam!” Doar că poziționarea noastră a fost tot timpul de tipul „fapt divers” și cu asta, basta. E greu să ai preocuparea de a te informa despre un subiect dureros, pentru că îți perturbă existența, confortul. Dar acest tip de informare sistematică ar putea să conteze. În cele din urmă, când tot mai mulți oameni vom înțelege că în România, paralel cu viața noastră „normală”, așa cum o trăim și cunoaștem noi, există o altă realitate, o realitate obscură, un întreg sistem de culoare ale suferinței în care își petrec viața și suferința zeci de mii de semeni ai noștri, culoare ale suferinței pe care și noi putem ajunge poate, atunci poate vom ieși din pasivitate ca societate.
Și mai este ceva concret de făcut. Este o obsesie a mea. Turismul instituțional pentru politicieni. Am propus asta acum vreo zece ani sau mai bine. Cum ar funcționa? Pregătesc un autocar, fac o listă cu ce aleși locali avem și organizez un itinerar instituțional: mergem cu trupa, o săptămână, în „niște locuri”. Mergem în astfel de centre rezidențiale și stăm câte două zile în acel loc. În camerele de acolo, între acei oameni, cu acele sunete, mâncăm la cantină împreună cu ei, mergem la baie acolo… Dar 100%”! Să organizăm constant, la nivel național, o astfel de activitate. Deși pare glumă, eu cred cu tărie într-o asemenea soluție. De ce? Dacă pe voi, cei de aici, v-aș trimite în câteva locuri, să trăiți acolo trei zile, v-ați întoarce defectați! Psihic și organic, v-ați întoarce defectați! Statutul vostru de om firesc, cu o viață obișnuită, ar fi avariat violent ca urmare a unei asemenea experiențe. Începând cu salonul în care veți locui, interacțiunile pe care le veți avea cu oamenii de acolo, cum va fi mâncarea, cum e la baie, cum e peste noapte, ce auziți acolo – nu veți mai putea fi oameni funcționali o perioadă de timp. Sau să auzi în toiul nopții tânguieli. Iar la aceasta nu am adăugat componenta medicamentoasă. Deci astfel de vizite, un astfel de turism instituțional sistematic, cu vizite chiar și viciate, cu scurgerea informației ajungerii acolo – acesta cred că poate fi un început autentic pentru o transformare fundamentală a tot ce înseamnă în România sistemul de asistență socială și medicală psihiatrică.
Sâmbătă, 29 iulie, începând cu ora 11, copiii înscriși la Clubul de Karate ACS Kazoku și-au dat întâlnire la Școala Generală din Ocna Sibiului, pentru o inedită competiție.
32 de sportivi, între 5 și 12 ani, s-au întrecut pentru prima oară după pandemie, într-un concurs al abilităților și însușirilor practice dobândite în cadrul antrenamentelor desfășurate în trei localități distincte: Ocna Sibiului, Șura Mare și Șura Mică. Marian Urluescu, președintele Kazoku Karate și sufletul acestei acțiuni, a reușit să aducă la Ocna 3 arbitri (între care unul cu licență națională), o mulțime de părinți entuziaști, simpatizanți și iubitori ai acestui sport, pentru o zi cu totul specială mai ales pentru micuții intrați în competiție.
În final, toți concurenții au fost răsplătiți cu medalii de aur (12 copii, sub vârsta de 5 ani), cu zece locuri I și zece locuri II. Bineînțeles, nu au lipsit nici recompensele constând în materiale promoționale, dulciuri etc. Iar planurile de viitor nu sunt mai prejos. Cel mai probabil în cursul anului 2024, Marian Urluescu intenționează să organizeze o competiție la nivel național, prima, de altfel, de acest gen, care ar fi găzduită de Ocna Sibiului.
