Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, astăzi, la Sibiu, că nu are intenţii politice pentru anul 2024, când vor fi organizate alegeri prezindenţiale. „În acest moment sunt la NATO. Am o relaţie foarte bună şi proiecte importante cu secretarul general NATO, Jens Stoltenberg. Vreau să-mi închei mandatul aici. După ce îmi voi termina treaba în această funcţie, când voi veni la Sibiu, vă voi spune lucruri despre viitorul meu”, a spus Mircea Geoană, în cadrul conferinţei de presă, ţinută la Academia Forțelor Terestre Sibiu.
Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, a efectuat, astăzi, o vizită de informare-documentare la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu. Acesta era în drum spre poligonul şi baza de la Cincu. În cadrul vizitei de lucru de la Sibiu, Mircea Geoană s-a întâlnit cu conducerea instituţiei militare de nivel superior, iar apoi a participat la o dezbatere pe teme NATO, războiul din Ucraina şi perspectivele pactului nord-atlantic, cu studenții și personalul didactic militar și civil din instituția sibiană. „Am o poziţie foarte importantă la NATO şi este absolut normal şi moral să mă concentrez asupra acestei poziţii foarte importante şi să-mi fac datoria cât mai bine cu putinţă, până la finalul mandatului. Viitorul îl vom discuta la momentul potrivit. Văd o cotă de piaţă strategică pentru România absolut excepţională şi acest lucru mă bucură. Văd la noi, la NATO, tineri şi tinere din România care sunt excepţional de bine apreciaţi şi care îşi fac treaba în mod exemplar. Văd România cu optimism. România are un potenţial imens, iar eu, din poziţia actuală, văd pentru România un viitor frumos, dacă vom reuşi să ne punem în valoare acest potenţial”, a declarat Mircea Geoană, în faţa studenţilor AFT din Sibiu, în aula Ştefan cel Mare.
Acesta şi-a continuat discursul punând accent pe oportunităţile de dezvoltare şi capacitatea de lideri pe care o au tinerii românii, în special cei din sistemul militar de învăţământ. A spus că inovarea în toate domeniile de activitate este principalul obiectiv al lumii occidentale pentru generaţiile viitoare şi „sper şi cred şi ştiu că şi în această generaţie de lideri, ca şi în generaţiile anterioare, vom şti să profităm de acest moment foarte important, fără precedent pentru ţara noastră”. Mircea Geoană este mulţumit de modul în care evoluează lucrurile la Sibiu, în ceea ce priveşte construcţia şi amenajarea sediului Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est al NATO, apreciind aportul autorităţilor locale sibiene în sprijinirea acestui demers.
Piața Mare redevine în acest an, după o pauză de trei ani, cea mai mare „sală de spectacole” în aer liber, pentru iubitorii dansului.
Teatrul de Balet Sibiu se pregătește pentru închiderea stagiunii 2022 – 2023, cu un grandios spectacol de balet clasic, prezentat în premieră absolută în Piața Mare din Sibiu.
Spectacolul „Rigoletto”, coregrafia Valentin Barteș, spectacol ce va aduce pe scenă peste 100 de artiști, va marca totodată reluarea tradiției baletului sibian de a se întâlni cu publicul în Piața Mare, la final de stagiune. Acesta va avea loc joi, 20 iulie 2023, de la ora 21:00, în Piața Mare, iar accesul publicului la eveniment va fi, ca în fiecare an, gratuit.
După o stagiune încărcată, în care baletul sibian a prezentat nu mai puțin de 49 de reprezentații de dans clasic, neoclasic, contemporan sau teatru-dans, a participat la turnee internaționale în Germania, Italia, Belgia, Olanda și Polonia și a dansat pe scena unora dintre cele mai importante festivaluri de artele sepctacolului din Europa, dintre care amintim aici prezența în premieră la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, cu spectacolul coupé „Bolero și În numele bucuriei” (prezentat indoor) și „În numele bucuriei”, prezentat în aer liber, dansatorii Teatrului de Balet Sibiu repetă pentru premiera absolută a spectacolului „Rigoletto”, coregrafia Valentin Barteș, spectacol care va închide anul acesta stagiunea, în Piața Mare Sibiu.
Premiera „Rigoletto” se adaugă unei serii de cinci premiere pe care baletul sibian le-a prezentat publicului în acest an: „Romeo și Julieta. Rock Story”, coregrafia Marcello Algeri, (dans contemporan, pe muzică de Queen), „Despre noi”, coregrafia Dragoș Roșu, regia Beatrice Rancea (teatru-dans), „Noaptea Valpurgiei”, coregrafia Valentin Barteș (balet clasic), „One way ticket”, coregrafia Sandra Mavhima (dans contemporan) și „Tango”, coregrafia Amalia Mîndruțiu, regia Beatrice Rancea (spectacol de tangouri argentiniene).
„A venit momentul să reluăm această tradiție atât de dragă atât nouă…”
„În 2010, am prezentat publicului primul spectacol de balet în aer liber, din istoria recentă a Sibiului, spectacolul „Carmen”, realizat de coregraful Valentin Barteș și am marcat atunci momentul de început al unei noi tradiții, aceea ca o dată pe an, vara, la final de stagiune, să dăm întâlnire publicului în aer liber și să ne bucurăm împreună de sublimul acestei arte minunate, care este baletul. Din 2010 și până în 2020, am produs pentru Piața Mare nu mai puțin de 24 spectacole de balet clasic, dans contemporan, teatru-dans, iar întâlnirile noastre cu publicul s-au bucurat în fiecare an de aprecierea publicului nostru. A venit momentul să reluăm această tradiție atât de dragă atât nouă, artiștilor, dar și publicului din Sibiu și pretutindeni și ne bucurăm că în acest an aniversar, când sărbătorim 15 ani de activitate, să îl avem din nou alături pe Valentin Barteș, un creator neobosit și un artist desăvârșit, care și-a dedicat întreaga carieră scenei dansului și alături de care am început acest demers în anul 2010”, spune Ovidiu Dragoman, manager Casa de Cultură a Municipiului Sibiu – Teatrul de Balet Sibiu.
Retrospectivă spectacole în aer liber produse de Teatrul de Balet Sibiu
2010: „Carmen”, coregrafia Valentin Barteș, regia MC Ranin, dirijor Gabriel Bebeșelea (balet clasic)
2011: „Romeo și Julieta”, coregrafia Pavel Rotaru (balet clasic)
2012: „Harap Alb. De la clasic la modern”, coregrafia Doina Botiș, Edi Stancu
2013: „Cenușa Timpului”, coregrafia Doina Botiș, regia Ovidiu Dragoman, cu participarea LIVE a trupei rock Riff
2014: „Concert en Bleu”, coregrafia Russell Hewey, „Nota, vă rog!”, coregrafia Aleisha Gardner și Russell Hewey, „Impetus”, coregrafia Aleisha Gardner
2015: „Escapadă urbană” și „Nichita” coregrafia Russell Hewey, „9 pași”, coregrafia Aleisha Gardner
2019: „În numele bucuriei”, coregrafia Angel Martinez Sanchez, „Alice în țara minunilor”, coregrafia Jacob Connor
Despre Teatrul de Balet Sibiu
Teatrul de Balet Sibiu este prima companie de dans din România cu o componență internațională a corpului de balet, model adoptat în momentul de față și de celelalte corpuri de balet, ale operelor naționale din țară. Acest fapt conferă Sibiului și instituției o deschidere și vizibilitate extraordinare în plan internațional. În 2008, anul în care a fost înființat, Teatrul de Balet Sibiu avea doar zece dansatori, astăzi corpul de balet numără 35 de dansatori proveniți din România, Noua Zeelandă, Australia, Canada, Spania, Italia, Marea Britanie, Franța, Japonia, Republica Dominicană, Brazilia, Cuba și Ucraina. Instituția este solidară cu artiștii ucraineni afectați de izbucnirea războiului din țara vecină, iar în anul 2021 a primit în componența sa un cuplu de soliști ai Operei de Stat din Odessa, care s-au integrat foarte bine la Sibiu.
Municipalitatea medieșeană va organiza în perioada 7 – 9 iulie o nouă ediție a tradiționalului festival ,,Mediaș, Cetate Medievală”, ajuns anul acesta la cea de-a 19 – a ediție.
Pe perioada celor trei zile de desfășurare a evenimentului, din programul pregătit de către organizatori nu vor lipsi scenete de teatru, concerte de muzică medievală și renascentistă, expoziții, ateliere de gastronomie, demonstrații ale ordinelor cavalerești, animație stradală și multe alte surprize.
Deschiderea târgului de meșteșugari va avea loc vineri, 7 iulie, de la ora 13, la Hanul Greweln, principalul loc de desfășurare al întregului eveniment.
Punctul de atracție al zilei de vineri va fi Parada Medievală, care va începe în Piața Corneliu Coposu, la ora 20 și va avea ca punct final al traseului Hanul Greweln.
Ca element de noutate în cadrul festivalului, la Muzeul Municipal Mediaș se va desfășura sâmbătă, 8 iulie, începând cu ora 18, o ceremonie nobiliară, urmată de „Straja Cetății Mediaș”, alături de călăreții Antares.
Festivalul ,,Mediaș, Cetate Medievală” readuce la viață, prin intermediul ordinelor cavalerești, meșteșugarilor și artiștilor prezenți legendele, dansurile și cântecele medievale alături de faptele de arme și luptele cavalerești ale Evului Mediu.
Programul integral al evenimentului este următorul:
Vineri, 7 iulie 2023
13.00 – Deschiderea târgului de meșteșugari 17.00 – Prezentarea meșteșugarilor 18:00 – Zânele Silvane – Zânele și forța lor tămăduitoare 19.00 – Pregătire de paradă 20:00 – Parada Medievală – de la Primăria Mediaș (Piața Corneliu Coposu), cu prezentarea artiștilor și asociațiilor de reconstituire istorică 20.50 – Prezentarea participanților și a programului 21:00 – Concert Cimpoierii din Transilvania 22:00 – Închiderea taberelor medievale
Sâmbătă, 8 iulie 2023
11.00 – Prezentarea participanților și a programului Ateliere meșteșugărești, demonstrații de luptă la taberele medievale 14:30 – Nosa – dansuri medievale 15:00 – Concert Huniade Cantores 15:50 – Truverii – farse medievale – Farsa Elixirului 16:10 – Zânele Silvane – Inițiere în arta Zânelor Silvane 16:40 – Truverii – farse medievale – Farsa Cuvei 17.00 – Anacronism – Manevre și tehnici de luptă 17.30 – Paladinii de Terra Medies – spectacol interactiv cu publicul 18.00 – Ceremonie Nobiliară la Muzeul Municipal Mediaș, Straja Cetății Mediaș alături de călăreții Antares 18.30 – Străjerii Cetății Bistrița – spectacol interactiv cu publicul 19:00 – Nosa – dansuri medievale 19.30 – Ignis Vultus – Armele de foc ale secolului XV 20.00 – Ciocnirea civilizațiilor – invazia otomană a Transilvaniei, demonstrația de luptă cu participarea tuturor combatanților 20:30 – Zânele Silvane – Dansuri, vrajă și descântec 21.00 – Concert Truverii – Trubadur călător prin Europa 22.00 – Spectacol cu foc Fire Dreams
Duminică, 9 iulie 2023
11.00 – Prezentarea participanților și a programului Ateliere meșteșugărești, demonstrații de luptă 15.00 – Concert Cimpoierii din Transilvania 14.50 – Străjerii Cetății Bistrița – Teatru medieval 15.30 – Nosa – Atelier de dansuri medievale 16.30 – Anacronism – Jocuri Medievale 17:30 – TerraUltrasilvana – demonstrații de arme 18:00 – Conflictul etern – demonstrații de luptă între otomani și transilvăneni, prezentarea armelor de foc 18.30 – Nosa – dansuri medievale 19.00 – Ceremonia de închidere a Festivalului ,,Mediaș – Cetate Medievală“ 19:10 – Zânele Silvane – Călătorie în lumea Zânelor Tămăduitoare 20:30 – Concert Truverii – De drag de domnițe 21.30 – Spectacol cu foc – Fire Dreams
Primăria Sibiu înaintează spre dezbatere publică un nou proiect de extindere a zonei pietonale din centrul istoric: transformarea străzii Arhivelor și a Pieței Schiller în zone pietonale.
Sibienii sunt așteptați să transmită sugestii și opinii pe adresa [email protected] sau în format fizic, la Centrul de Informații pentru Cetățeni al Primăriei Sibiu, din sediul situat în Piața Mare. Ulterior, proiectul va fi supus aprobării Consiliului Local, intenționându-se implementarea măsurilor începând cu 1 august 2023, se arată în comunicatul de presă.
“Planul de Mobilitate Urbană Durabilă 2030 prevede reorganizarea unor noi străzi și piațete în favoarea deplasării pietonale. Punem în aplicare treptat aceste prevederi și propunem extinderea pietonalului cu încă două zone situate lângă Piața Mare: Piața Schiller și str. Arhivelor. Prin închiderea acestora pentru traficul auto și desființarea parcărilor, prioritizăm și încurajăm deplasarea pietonală și creăm condițiile pentru scăderea poluării cauzate de emisiile de carbon”, declară Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Locuitorii din zonele vizate vor putea utiliza abonamentele emise sau vor putea solicita abonamente de parcare pentru riverani, acestea urmând să fie valabile pe străzile din jur: Tipografilor, Cetății și bulevardul C. Coposu.
De asemenea, locul de parcare rezervat persoanelor cu dizabilități și cel rezervat creșei de pe str. Arhivelor se vor muta pe strada Timotei Popovici, aproape de intersecția cu str. Arhivelor.
Propunerea a fost analizată de Comisia de sistematizare a circulației, fiind avizată favorabil.
Zonele din centrul istoric care sunt deja pietonale: Piața Mare, Piața Mică, Piața Huet, Piața Aurarilor, str. N. Bălcescu, str. Cetății (între str. Gh. Lazăr și str. A. Papiu Ilarian), str. Papiu Ilarian (între str. N. Bălcescu și str. Tipografilor), str. Samuel Brukenthal, str. Manejului, str. Telefoanelor, str. Târgului și str. Funarilor.
Patru autoturisme au fost implicate, vineri, într-un accident rutier pe DN 1, în sensul giratori de la Veștem.
Din primele cercetări efectuate a rezultat că, pe fondul nepăstrării distanței de siguranță, în timp ce conducea un autoturism spre Veștem, un bărbat în vârstă de 77 de ani, din Tălmaciu, a intrat în coliziune cu autoturismul condus în fața sa de către un alt tălmăcean în vârstă de 66 de ani, proiectându-l într-un TIR condus pe aceeași direcție de către un prahovean în vârstă de 27 de ani și apoi într-un utilaj staționat în afara părții carosabile.
„DN 7, în apropiere de intersecția sens giratoriu cu DN 1, Veștem, trafic blocat total din cauza unui eveniment rutier”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.
La locul evenimentului rutier intervin echipaje de la ISU și Ambulanța Sibiu. Sunt prezente un echipaj SMURD, o autospecială de stingere și una de descarcerare.
Trei persoane au fost rănite în urma accidentului și au avut nevoie de asistență medicală. Cele două victime au suferit traumatisme toracice și de coloană cervicală.
Un bărbat în vârstă de 66 de ani a suferit cu traumatism de coloană cervicală și este este transportat la UPU Sibiu de către echipajul de la Ambulanță.
Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unui bărbat de 77 de ani, care a fost transportat la spital, acesta suferind un traumatism toracic.
O altă victimă, o femeie în vârstă de 24 de ani, care inițial nu a vrut să meargă la spital, a fost transportată la UPU Sibiu, aceasta având un atac de panică.
La propunerea europarlamentarului, vloggerul Selly a vorbit în Parlamentul European, în numele tuturor tinerilor din România, despre importanța sănătății mintale.
În cadrul unei audieri a Comisiei pentru Sănătate, Selly, (Andrei Șelaru), a vorbit despre importanța sănătății mintale în rândul tinerilor și a accesului la terapie.
“Generația mea se confruntă cu multe provocări când vine vorba de sănătatea mintală: presiunea de a ne conforma standardelor societății, teama de a fi lăsați pe dinafară, dorința de a avea succes foarte repede, sistemul educațional din România care nu încurajează gândirea critică și creativitatea etc. Platformele de social media trebuie să-și asume și ele responsabilitatea când vine vorba de impactul pe care îl au asupra sănătății mintale a tinerilor și să încurajeze accesul facil la servicii terapeutice”, a declarat Selly în cadrul intervenției sale de astăzi.
Odată cu trecerea anilor, FITS a înglobat în programul său spectacole extraordinare de dans și teatru dans. Am avut astfel prilejul de a vedea exemple din întreaga lume ale acestei arte.
Dacă vorbim despre dans, originile acestuia coincid cu începuturile comunităților omenești. De-a lungul timpului a avut și are funcții rituale, mistice sau războinice. Fie că sunt reprezentații tipice de dans sau de teatru dans, unele dintre spectacolele de acest gen au ajuns să fie preferatele publicului. Coregraful Gigi Căciuleanu asocia dansul, în monologul său JOC’N JOC, cu limbajul diferit al popoarelor lumii.
China, o istorie a dansului. Foto Sibiu 100%
Dans la superlativ pe scena FITS30
Ediția Miracol a FITS a adus marți la Sibiu spectacolul Beijing Dance Academy, China, o istorie a dansului. Reprezentația a emoționat și bucurat profund sufletele celor prezenți. Personal, am simțit că toată frumusețea lumii era adunată pe scena Sălii Thalia. Spectacolul – expoziție a inclus dansuri clasice chinezești, precum cel al evantaielor, al cocorului singuratic, dansul libertății sau un superb dans în oglindă.
Cele două dansatoare, în oglindă. China, o istorie a dansului. Foto Dragoș Dumitru
Am apreciat felul în care mișcările extrem de precise și riguroase, dar în același timp de o frumusețe atemporală, conturau secole de istorie. Chimonourile fluide continuau mișcarea, accentuând senzația de plutire, de zbor, sau magia sentimentelor, precum cele din tabloul Iubire sub umbrelă. Publicul a aplaudat minute în șir, dansatorii au fost nevoiți să ceară închiderea cortinei la un moment dat. În spatele ei, am putut auzi strigătele lor de bucurie pentru succesul avut.
Șeherezada și O mie și una de nopți, interpretate în ritmurile flamenco
Un alt spectacol de dans ce a impresionat publicul sibian a fost Șeherezada în ritm de flamenco. Miercuri și joi, cele două reprezentații au umplut sala Centrului Cultural ”Ion Besoiu”. Coregrafa, regizoare și interpretă, María Pagés, alături de compania ei, au dezvăluit noi valențe ale acestui dans, apărut și dezvoltat în Spania. Reprezentația începe de la finalul poveștii „O mie și una de nopți”.
María Pagés și câteva dintre dansatoare. Foto Sebastian Marcovici
12 scene redau strălucirea sufletului feminin, felul în care Șeherezada alege viața și își schimbă destinul. Printre altele, originile poveștilor din O mie și una de nopți, sunt vechea Arabie, Persie, Egiptul Antic sau povestirile populare medievale arabice din era Califatelor. Coregrafa recreează un spațiu atemporal, guvernat de dune și o lună fantomatică. Costumele tradiționale de flamenco lasă locul unor veșminte fluide, amintind uneori de cele ale beduinilor și purtând culorile deșertului. De altfel, unele dintre versurile cântecelor din spectacol spun: ”Nu am patrie, nu am memorie… sunt Deșertul!”
Forță și dinamism, Șeherezada în ritm de flamenco. Foto Sebastian Marcovici
Miercuri am putut vedea și Amintirile păpușii de lemn. Spectacolul poartă semnătura Mari Natsuki, actriță, cântăreață și dansatoare japoneză. Ea este și producătorul acestei reprezentații inedite, fiind unul dintre personajele de pe scenă. Titlul original este Impressionniste Néo vol.4 The Miracle of Pinocchio.
Amintirile păpușii de lemn. Foto Dragoș Dumitru
Prin mișcări de dans, efecte acustice și proiecții vizuale spectaculoase, artiștii recreează povestea lui Pinocchio. Cu toții cunoaștem aventurile marionetei ce a prins viață și ale tatălui său Geppetto. Viața unui băiețel de lemn, care nu vrea să meargă la școală, ajunge într-un bâlci muzical, este păcălit de Vulpe și Motan și trece prin alte aventuri fascinante. Spectacolul japonez rescrie această poveste iar sfârșitul nu este unul optimist.
Pinocchio în Insula Plăcerilor. Foto Sibiu 100%
Ce puteți vedea astăzi la FITS
Am selectat câteva dintre recomandările organizatorilor pentru ce-a de-a opta zi de festival. La Filarmonica de Stat Sibiu este programat cel de-al doilea spectacol japonez, inspirat de Faustul sibian. Puteți vedea FAUST: tribut, reprezentația Yamamoto Noh Theater, de la orele 16:00 și de la orele 21:00.
De la orele 17:00, la Teatrul Gong (parter), spectacolul Dovedește. O poveste virală. Acesta explorează limitele toleranței și necesitatea de a fi empatici.
De neratat MAKOM 30. Sărbătoarea dansului, de la Vertigo Dance Company (Israel), la Centrul Cultural „Ion Besoiu”, orele 19:00. Ritualic și extatic, MAKOM un poem coregrafic excepțional semnat de una dintre cele mai mari companii de dans din lume. Compania israeliană este una dintre prezențele îndrăgite la FITS, reprezentațiile sale au fost extrem de apreciate și la precedentele ediții. Îl veți putea vedea și mâine, de la orele 17:00.
Nuntă în cer, spectacolul Teatrul Dramaturgilor Români, aduce în atenția publicului, cu sensibilitate și emoție, firul invizibil ce leagă pe viață oamenii: dragostea. Îl puteți vedea de la orele 19:00, la Teatrul Gong (etaj).
Pe scena din Piața Mare, de la orele 20:00, Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” ne prezintă Miracolul tradițiilor românești, o călătorie muzical-coregrafică în zone etnografice ale României.
Pietonala Nicolae Bălcescu se va umple de veselie și culoare începând cu orele 22:00, alături de Coquelicot Balloons (Franța) și ale lor Povești cu baloane. Spectacolul continuă și în Piața Mare, de la orele 22:30.
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu și American Corner Sibiu invită publicul iubitor de cinematografie la vizionarea producțiilor americane Dumbo (2019), The Blind Side (2009) și Jackie (2016), cu prilejul Zilei Naționale a Statelor Unite ale Americii.
Ziua Națională a Statelor Unite ale Americii, cunoscută și drept Ziua Independenței – 4 iulie, celebrează aprobarea Declarației de independență de către Congresul Continental, moment decisiv în declararea independenței coloniilor de pe teritoriul Americii de Nord față de Imperiul Britanic. În egală măsură, în această zi sunt sărbătorite valorile democrației americane.
Proiecțiile de film vor avea loc în cursul zilei de marți, 4 iulie 2023, în spațiul American Corner Sibiu (etajul 5):
• ora 10:00 Dumbo (107 min., dublat în limba română, A.G.)
• ora 13:30 The Blind Side (129 min., subtitrat în limba română, A.G.)
• ora 17:00 Jackie (95 min., subtitrat în limba română, 12+)
Dumbo (2019), film realizat de reputatul regizor american Tim Burton, prezintă bine-cunoscuta poveste a elefănțelului Dumbo transpusă anterior în imagini de producătorul Walt Disney, adaptare a romanului scris de Helen Aberson și Harold Pearl.
The Blind Side (2006), inspirat de povestea adevărată a unui adolescent afro-american, pune admirabil în lumină valorile familiei, fiind, de asemenea, recompensat cu Premiul Oscar ediția 2010 pentru cea mai bună actriță, Sandra Bullock.
Jackie (2016) este o dramă biografică care prezintă viața Primei Doamne a Statelor Unite ale Americii imediat după asasinarea președintelui John F. Kennedy. Filmul are numeroase nominalizări la premii internaționale și a fost recompensat cu Osella de Aur, la Festivalul de Film de la Veneția (2016) și premiul BAFTA pentru cele mai bune costume (2017).
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile în sală.
Tursib anunță devieri de circulație în perioada Festivalului Internațional de Teatru Sibiu.
În data de 02.07.2023, se va închide circulația pe Bulevardul Corneliu Coposu între orele 22:30 – 24:00, pe tronsonul Piața Unirii – Sala Thalia iar circulația mijloacelor de transport Tursib de pe traseele 10, 17, 19 va fi deviată.
O nouă campanie de dezinsecție împotriva țânțarilor pe domeniul public al municipiului va avea loc astăzi, 30 iunie și mâine.
Echipele vor pulveriza insecticidul în parcuri, spații verzi, în zonele de blocuri, pe malurile râurilor și pârâurilor, în spațiile verzi ale unităților de învățământ, în Cimitirul municipal și Grădina Zoologică.
Deși substanța utilizată, Cymina Ultra, este avizată de Ministerul Sănătății și nu prezintă pericol pentru populație, cei cu probleme respiratorii sau cardiace, precum și copiii sunt rugați să nu intre în raza directă de acțiune a echipamentelor de pulverizat.
În situația în care condițiile meteo sunt nefavorabile, acțiunea va fi reprogramată.
Elevii celor două școli de muzică din cadrul Asociației Elijah prezintă comunității din care fac parte un spectacol absolut special, intitulat sugestiv Dansul Corbilor. Tinerii muzicieni vor interpreta melodiile studiate de-a lungul unui întreg an de zile, în Căminul Cultural din comuna Roșia, în data de 7 iulie, de la ora 18.
Dansul Corbilor este evenimentul-spectacol al unui an intens de muncă atât pentru profesorii coordonatori cât și pentru cei peste 180 de copii care fac parte din cele 9 orchestre ale celor două școli de muzică, cea de la Nou și cea din satul Hosman.
Asociația Elijah a luat ființă în urmă cu 13 ani, în comuna Roșia, iar activitatea s-a extins acum în multe dintre satele de pe Valea Hârtibaciului. Reprezentanții asociației desfășoară diverse activități sociale în satele Nou, Daia, Roșia, Cornățel, Marpod și Hosman. De la centre sociale active, școli de muzică, o casă de tip familial, un internat, până la creșe și chiar la un cabinet stomatologic gratuit pentru copii, Valea Hârtibaciului poartă din ce în ce mai mult amprenta muncii extraordinare desfășurată de această asociație.
Școlile de muzică au fost înființate cu un scop foarte clar, acela de a pune în valoare talentul nativ al tinerilor din zonă iar rezultatele nu au întârziat să apară. Mulți dintre copiii care au participat la activitățile școlilor de muzică sunt acum muzicieni în toată legea iar unii dintre ei cântă alături de ansambluri consacrate la nivel național și chiar internațional.
Dansul Corbilor, a 11-a ediție
Dansul Corbilor are loc în fiecare an iar în 2023 a ajuns la cea de-a 11-a ediție. Timp de aproape două ore, pe scena căminului cultural din comuna Roșia se vor perinda ansamblurile Veselijah, Șatra Regală, Armonic Grup, Șatra Junior, Alegrijah, Armonijah precum și impresionanta orchestră Elijah, care numără în acest moment nu mai puțin de 120 de artiști. Spectacolul este o formă de a mulțumi comunităților din zonă, care participă activ la susținerea tinerilor spre învățarea unui instrument sau, de ce nu, spre o carieră muzicală. 250 de copii sunt îndrumați de peste 30 de profesori care predau zece instrumente diferite, sunt instruiți vocal sau merg la cursuri de dans.
Fondatorii Asociației Elijah, Ruth Zenkert și preotul Georg Sporschill SJ și-au început activitatea în Transilvania în anul 2012 pentru a ajuta copiii romi neglijați și familiile lor. De la prima locatie oficial deschisă în Hosman, asociația și-a extins treptat activitatea iar acum desfășoară proiecte în domeniile social, educație, formare și muncă. Scopul este de a ajuta, în special, tinerii să-și construiască singuri, viața proprie.
Șoferii băuți sau drogați care provoacă accidente mortale nu vor mai putea să primească pedepse cu suspendare, ci vor merge la închisoare.
Pedeapsa se aplică și acelor persoane care conduc fără permis și provoacă accidente similare.
Deputaţii au adoptat proiectul legislativ care prevede ca şoferii băuţi, drogaţi sau fără permis, care au generat un accident rutier mortal, să fie pedepsiţi direct cu închisoarea.
„Nu se va mai putea stabili suspendarea executării pedepsei cu închisoarea în cazul uciderii din culpă, într-un accident rutier, a unei persoane, dacă șoferul nu deține permis de conducere sau conduce vehiculul sub influența alcoolului ori a unor substanțe psihoactive.
Aceeași regulă se va aplica și dacă, prin fapta săvârșită, șoferul a cauzat moartea a două sau mai multor persoane”, anunță avocatnet.ro.
În acest moment un șofer care accidentează mortal un om riscă între 2 și 7 ani de închisoare. Astfel, Codul Penal va avea nevoie de modificări, astfel încât aceștia să nu mai poată primi pedeapsa de închisoare cu suspendare.
„Eu nu vrea să ajungă nimeni la închisoare. Dar cei care se urcă la volan fără permis, băuți sau drogați, trebuie să știe, în situația producerii unor accidente mortale, vor ajunge la închisoare.
Nu există altă cale! Noi încercăm să protejăm valoarea supremă a omului: viața! Cine se urcă la volan fără permis, acela nu este șofer. Acela este un individ care folosește mașina în loc de armă ca să omoare pe cineva”, a spus Robert Cazanciuc.
Legea va merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.