Acasă Blog Pagina 1937

Mesaj emoționant Ionuț Buzean: Peste 5.000 de oameni au venit venit să susțină echipa locală, nu să vadă Steaua sau Dinamo

ACS Mediaș reușit să promoveze în Liga a treia la doar un an de la înființare.

La returul barajului de promovare au fost prezenți peste 5.000 de medieșeni, oameni care își doresc ca noua echipă a orașului să ajungă cât mai repede în elita forbalului românesc.

Președintele ACS Mediaș, fostul mare căpitan al Gazului Metan Ionuț Buzeann, a postat un mesa emoționat pe Facebook. Buzean le-a mulțumit tuturor medieșenilor care au fost să susțină noua echip a orașului.

„La un an distanță de la înființare, echipa noastră a reușit să strângă în tribune peste 5.000 de spectatori. Oameni care nu au venit să vadă Steaua sau Dinamo, suporteri adevărați, care au venit să susțină echipa locală.

Mediașul este un oraș care iubește fotbalul, iar noi avem nevoie de susținere pentru a duce echipa acolo unde îi este locul.

A fost un an foarte greu, ca orice început, dar iată că succesele nu s-au lăsat așteptate: 3 grupe de juniori campioane județene și echipa de seniori campioană județeană și promovare în liga 3.

Felicitările mele staffului tehnic și administrativ, jucătorilor și tuturor celor care au fost parte din proiectul nostru!”, a fost mesajul președintelui ACS Mediaș, Ionuț Buzean.

SURSĂ FOTO: Facebook.com/Ionuț Buzean

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Patru medii de 10 la Evaluarea Națională în Sibiu. La ce școli au fost obținute

Patru medii de 10 au fost obținute la Evaluarea Națională în județul Sibiu.

Miercuri dimineața au fost afișate rezultatele înaintea contestațiilor, iar în județul Sibiu au fost obținute 4 medii de 10.

Este vorba despre trei elevi de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” și un alt elev de la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” din Sibiu.

3.284 de absolvenți ai claselor a VIII-a din județul Sibiu s-au înscris la Evaluarea Națională din acest an. Aceștia au susținut Evaluarea Națională în 88 de centre de examen.

Contestaţiile vor putea fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice tot astăzi, în intervalul orar 16-19, şi joi, în intervalul orar 8-12.

Rezultatele finale, după rezolvarea contestaţiilor, vor fi afişate pe 4 iulie.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ: Au fost afișate rezultatele la Evaluarea Națională

Rezultatele la Evaluarea Naţională au fost afişate astăzi.

Contestaţiile vor putea fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice tot astăzi, în intervalul orar 16-19, şi joi, în intervalul orar 8-12.

„Candidaţii care depun/transmit contestaţiile completează, semnează şi depun/transmit şi o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.

Documentele sunt semnate şi de părinţii/reprezentanţii legali ai candidaţilor minori”, a precizat Ministerul Educaţiei.

Rezultatele finale, după rezolvarea contestaţiilor, vor fi afişate pe 4 iulie.

AICI găsiți rezultatele la Evaluarea Națională din județul Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Veste bună pentru studenți: ULBS și UMF Cluj au semnat un acord de parteneriat de 5 ani

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca au semnat ieri, 27 iunie, un acord de parteneriat.

Acord de parteneriat cu o durată de 5 ani are ca obiectiv susținerea intereselor comune în domeniul promovării mediului academic medical din România și a inserției pe piața muncii a specialiștilor calificați în domeniul serviciilor de sănătate. Acest acord a fost semnat de rectorii celor două universități, prof. dr. Anca Dana Buzoianu, din partea universității clujene și prof. univ.dr. Sorin Radu, din partea ULBS.

Care sunt obiectivele parteneriatului


Un obiectiv important este colaborarea în activități decercetare, dezvoltare, inovare și valorificare a rezultatelor cercetării medicale și biomedicale, dar și de calificare a personalului, în scopul asigurării serviciilor de sănătate calitative. De asemenea, câteva puncte importante fac referire la realizarea de proiecte comune cu relevanță academică, medicală și socială, precum și la schimburile interuniversitare.

Ce spun cei doi rectori

„Afinitățile celor două universități s-au conturat încă din anii ‘90, când colegii de la UMF Cluj ne-au fost alături în procesul de înființare al Facultății de Medicină din cadrul ULBS. De-a lungul acestei istorii comune am dezvoltat proiecte, ne-am susținut reciproc la nivel academic, așa încât era momentul să consolidăm toată această colaborare printr-un acord de parteneriat. Suntem foarte încrezători în efectele acestui acord, atât la nivel academic, cât și în privința implicării în comunitate”, a spus prof.univ. dr.Sorin Radu, rectorul ULBS, cu ocazia semnării parteneriatului

„Prin această colaborare, ne propunem să consolidăm schimbul de cunoștințe și expertiză între cele două instituții, să stimulăm inovația în cercetare și să pregătim tinerii profesioniști pentru a face față provocărilor complexe din sectorul sănătății. Prin combinarea resurselor și a experienței noastre, ne dorim să dezvoltăm programe educaționale de înaltă calitate, să promovăm practicile medicale avansate și să contribuim la crearea unei baze solide pentru progresul continuu în domeniul sănătății în România. Suntem convinși că această alianță strategică va aduce beneficii semnificative pentru studenți, cadrele didactice șiîntregul sistem medical și va facilita accesul la o forță de muncă bine pregătită și angajată în îmbunătățirea sănătății și bunăstării societății noastre”, a declarat prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Un tânăr din Jina a bătut toate recordurile de infracțiuni rutiere

Un tânăr din Jina fără permis de conducere a fost prins băut la volanul unui autoturism radiat și cu numere false.

În Șelimbăr, polițiștii Secției de Poliție Urbană Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe Drumul Național 1 de către un bărbat în vârstă de 26 de ani, din Jina.

Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că tânărul nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar testarea sa alcoolscopică a indicat o valoare de 0,64 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Totodată, polițiștii au constatat că autoturismul în cauză este radiat din circulație de la începutul acestui an, iar numărul de înmatriculare aplicat este unul fals.

Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat sau neînmatriculat, respectiv conducerea unui autovehicul cu număr de înmatriculare fals.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: Accident rutier între un camion și un autoturism în zona Hula Bradului. Traficul este blocat complet

Traficul rutier este blocat complet pe Drumul Național 1, în zona Hula Bradului, din cauza unui accident rutier.

Potrivit primelor informații transmise de către polițiști, în zona respectivă s-a produs o coliziune între un camion și un autoturism.

Cel mai probabil, accidentul rutier s-a produs din cauza vitezei.

„Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism spre Brașov, un bărbat în vârstă de 69 de ani, din județul Timiș, cel mai probabil pe fondul vitezei neadaptate, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un camion condus din sens opus de către un brăilean în vârstă de 28 de ani.

O pasageră din autoturism, în vârstă de 68 de ani, din județul Timiș, a fost rănită în urma evenimentului”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Un echipaj al Ambulanței Sibiu a iuntervenit la locul evenimentului rutier.

„Echipajul a asistat medical o femeie în vârstă de 69 de ani. Victima a suferit un traumatism la mână cu plăgi și hemoragie. Femeia a fost transportata la Unitatea de Primire Urgențe Sibiu în stare stabilă”, spun reprezentanții Ambulanței Sibiu.

SURSĂ FOTO: Facebook.com/InfoTraficSibiu

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Plafon la adaosul comercial: Lista alimentelor al căror preț ar urma să scadă în perioada următoare

Astăzi ar urma să fie publicată în transparență publică Ordonanța de Urgență pentru limitarea adaosului comercial la alimentele de bază, iar măsurile se vor aplica pentru o perioadă de 3 luni.

Potrivit Hotnwes, adaosul comercial nu va depăși 20%, iar măsura se va aplica pe lanț, de la procesatori, distribuție, la supermarketuri, potrivit unor surse guvernamentale, care susțin că fermierii nu vor fi afectați.

Procesatorii vor face un cost de producție, iar în fișa de cost vor fi incluse cheltuilelile directe și indirecte, iar după aceea pot pune un adaos comercial de maximum 20%.

În prezent adaosul pleacă de la 10%-45%. În lanț a fost inclusă și distribuția, care poate aplica un adaos de maximum 5%. În supremarket, marja de adaos comercial e de maximum 20%.

Pe perioada aplicării actului normativ, sunt suspendate taxele prevăzute în legea practicilor comerciale neloiale, privind remiza și risturne, au precizat sursele citate.

Ce alimente ar urma să se ieftinească

Pâine albă simplă întreagă cu gramaj cuprins între 300g-500 grame, fără specialități

Lapte de vacă proaspăt 1L, grăsime 1,5%

Brânză telemea din lapte de vacă vrac

Iaurt simplu din lapte de vacă, 3.5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame

Făină albă de grâu ”000” 1 Kg

Mălai standard 1 kg

Ouă de găină calibrul M 10 buc.

Ulei de floarea-soarelui 1L

Carne proaspătă pui

Carne proaspătă porc

Legume proaspete vrac

Fructe proaspete vrac

Cartofi proaspeți albi vrac

Zahăr alb tos 1 Kg

Carne pui include: pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os și aripi pui, varianta standard. Carne porc înseamnă: carne porc lucru, pulpă porc.

Legume proaspete vrac includ : roșii, ceapă, castraveți, fasole uscată, morcovi, ardei gras Bianca și ardei kapia.

Fructe proaspete vrac înseamnă mere roșii și mere golden, prune, pepene roșu, struguri de masă.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: Elevă obligată să dea BAC-ul desculță din cauza unor înscrisuri de pe pantofii sport

0

O elevă a fost nevoită să susțină proba scrisă la Limba Română desculță din cauza unor înscrisuri de pe pantofii sport.

S-a întâmplat la Colegiul „Național Gheorghe Șincai” din București. O elevă a fost pusă să-și dea încălțările jos pentru că pe ele era un înscris în engleză și a scris lucrarea la Română desculță.

Mesajul scris pe pantofi era „Defining the grey area between black and white as the color Off-White” („Definim zona gri dintre negru și alb drept culoarea Off-White”)

„Mi-au zis: „ce e cu adidașii ăștia?”. Și m-au pus să aleg: ori mă descalț, ori plec acasă. Și normal că am preferat să stau desculță ca să pot da examenul”, a povestit tânăra pentru Libertatea.

SURSĂ FOTO: educatieprivata.ro

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Miercuri vor fi afișate rezultatele la Evaluarea Națională

0

Rezultatele la Evaluarea Naţională vor fi afişate miercuri, până la ora 14, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Contestaţiile vor putea fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice tot miercuri, în intervalul orar 16-19, şi joi, în intervalul orar 8-12.

„Candidaţii care depun/transmit contestaţiile completează, semnează şi depun/transmit şi o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.

Documentele sunt semnate şi de părinţii/reprezentanţii legali ai candidaţilor minori”, a precizat Ministerul Educaţiei.

Rezultatele finale, după rezolvarea contestaţiilor, vor fi afişate pe 4 iulie.

Rezultatele vor fi comunicate anonimizat, prin coduri individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor, atât în centrele de examen, cât şi pe internet, respectându-se Regulamentul general privind protecţia datelor personale. Codurile individuale au fost distribuite candidaţilor, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută.

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, este media generală la Evaluarea Naţională calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obţinute la fiecare probă.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Veste mare pentru șoferi: se ridică restricțiile de circulație pe Valea Oltului

Veste mare pentru șoferi: din acest week-end se va circula fără restricții pe Drumul Național 7 (Valea Oltului).

Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov au stabilit împreună cu constructorul programul de lucru pentru zilele următoare, astfel încât până joi noaptea să termine toate lucrările la carosabil.

Restul lucrărilor de reabilitare vor continua din toamnă, când vor mai scădea valorile de trafic.

„Vă mulțumim de răbdare și ne cerem scuze pentru disconfortul creat”, au transmis reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Șase copii în stare gravă după ce mama lor le-a dat într-o singură zi doza de antibiotic pentru o lună

UPDATE: Cei 6 copii din localitatea Dragalina, judeţul Călăraşi, care s-au intoxicat cu medicamente şi au fost transportaţi la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti, sunt stabili, a declarat marţi, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Raluca Alexandru.

„Sunt conştienţi. Nu pun probleme deosebite”, a spus medicul. Conform aceleiaşi surse, pacienţii sunt cinci fete cu vârste între 5 ani şi 16 ani şi un băiat de 13 ani. Toţi au rămas internaţi în secţia de toxicologie.

S-a început tratamentul cu antidotul pentru intoxicaţia medicamentoasă. Sunt stabili, echilibraţi, conştienţi, simptomele sunt în remisie”, a precizat Raluca Alexandru.

Copiii ar fi luat o doză „mai mare” de izoniazidă, un antibiotic folosit în tratamentul tuberculozei. Ei luau medicamentul „în scop profilactic”, anunță Digi 24.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Șase copii din Dragalina, județul Călărași, sunt în stare gravă după ce mama lor le-a dat într-o singură zi doza de antibiotic pentru o lună.

Pompierii au anunțat marți după-amiază că trei elicoptere SMURD intervin în județul Călărași la un caz unde mai mulți copii au fost intoxicați, în localitatea Dragalina.

Din primele date, șase copii au ingerat o substanță medicamentoasă. Cu toții sunt transportați la spitalul Grigore Alexandrescu din București, scrie Biziday.

Primele informații sunt că antibioticul cu care s-au intoxicat copiii este folosit pentru tratarea tuberculozei și ar fi fost administrat de către mama copiilor.

„După ajungerea echipajului cu medic al SAJ Călărași, a fost luată decizia intervenției a 3 elicoptere de la punctele de operare aeromedicală din București, Galați și Constanța.

Trei copii aflați într-o stare mai gravă vor fi transferați la spital pe cale aeriană, iar ceilați trei copii pe cale terestră, cu o Autospecială de Transport Personal și Victime Multiple.

Intervenția este în dinamică”, a transmis Departamentul pentru Situații de Urgență.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Copil de 6 ani aflat pe o bicicletă, accidentat de o sibiancă de 23 de ani

Un copil de 6 ani aflat pe o bicicletă a fost rănit într-un accident rutier produs pe strada Doamna Stanca, din Șelimbăr.

Potrivit polițiștilor rutieri, o conducătoare auto în vârstă de 23 de ani, sibiancă, aflată la volanul unui autoturism, a acroșat o bicicletă condusă pe o alee dintre blocuri de către un copil în vârstă de 6 ani.

Copilul a fost rănit în urma evenimentului rutier.

Un echipaj al Ambulanței Sibiu a intervenit pentur a-i acorda minorului asistență medicală.

Acesta a suferit un traumatism cranio-facial și unul de umăr drept, fiind transportat la Compartimentul Primire Urgențe al Spitalului Luther.

Urmărește Sibiu 100% în Google News