Acasă Blog Pagina 2005

Grevă generală din 22 mai în toate școlile din România

Propunerile care ne-au fost avansate sunt nesatisfăcătoare şi nu avem niciun motiv în momentul de faţă să renunţăm la această formă extremă de protest, respectiv greva generală, a declarat, miercuri, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Ovidiu Nistor, după întâlnirea cu reprezentanţii Guvernului.

„Ni s-au avansat nişte propuneri pe care noi le considerăm nesatisfăcătoare în momentul de faţă, respectiv aplicarea în integralitate a Anexei opt pentru toţi cei care sunt prinşi pe anexa în cauză, Anexa opt pe Legea 153, şi posibilitatea prinderii în programul de guvernare a învăţământului ca prioritate naţională.

Asta este ceea ce s-a lansat în urma discuţiei respective(…). Ce pot să vă transmit foarte clar: greva care a fost anunţată va începe luni, 22 mai, în toate unităţile de învăţământ preuniversitar. Nu avem niciun motiv în momentul de faţă pentru a renunţa la această formă extremă de protest. Nu ne-am dorit-o”, a spus Nistor.

El a subliniat că „era obligaţia” Guvernului să vină cu soluţii mult mai rapide şi că apare o problemă de credibilitate a celor care au putere de decizie.

„Era obligaţia Guvernului şi a celor care au putere de decizie, cunoscând problemele noastre, să vină cu soluţii mult mai rapide.

Şi, aşa cum le-am transmis şi domnului prim-ministru şi domnului Ciolacu (preşedintele PSD, Marcel Ciolacu n.r), apare o mare problemă, cea legată de credibilitate, credibilitatea celor care au putere de decizie, pentru că majoritatea colegilor noştri vor să vadă lucruri concrete şi nu doar declaraţii, chiar dacă sunt făcute în şedinţe de Guvern sau în altă parte”, a punctat Nistor.

Cadrele didactice din învăţământul preuniversitar au intrat, miercuri, în grevă de avertisment, în intervalul orar 11:00 – 13:00, timp în care cursurile nu au avut loc.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Cum să îți alegi laptopul în funcție de domeniul în care activezi

Laptopurile au ajuns să fie atât de compacte, încât le poți lua cu tine peste tot. Doar pui laptopul în ghiozdan, alături de caiete, acte sau cărți și nici nu îl simți. Atât de simplu e să ai un laptop după tine în ziua de azi. Ba chiar mai mult, au devenit tot ce ai nevoie. Fie că vorbim despre agendă, caiet de sarcini sau studio de lucru, laptopul le poate face pe toate.

Fie că ești elev sau ai orice meserie, mai mult ca sigur că ai nevoie de un laptop, mai ales dacă ești mai mereu pe fugă. Ai nevoie de ceva ce stă în permanență cu tine. Iar când telefonul nu-ți mai ajunge, intră în scenă chiar laptopul.

Indiferent de ce nevoi ai sau de domeniul în care activezi, pe piață o să găsești o mare varietate de laptopuri. Trebuie doar să le alegi pe cele mai potrivite, iar pentru asta trebuie să stai să citești. Norocul tău este că în articolul de astăzi o să vorbim despre laptopuri și cum să le alegi în funcție de domeniul în care lucrezi.

Alege-ți sistemul de operare pentru laptop

Când vrei să îți alegi laptopul, un prim lucru pe care trebuie să îl faci este să te gândești la sistemul de operare. Trebuie să iei în considerare laptopurile sau sistemele de operare cu care ai mai lucrat și pe care le cunoști. Dacă vrei să îți iei un laptop cu alt sistem de operare, ia în considerare și că o să te pierzi, cel puțin la început. Până înveți comenzile și scurtăturile de bază. În principiu ai de ales dintre două sisteme de operare, Windows și macOS.

Când vorbim despre Windows, vorbim despre cel mai flexibil sistem de operare. Majoritatea laptopurilor, dar și calculatoarelor funcționează cu sistem de operare. Dacă toată viața ai avut și laptopuri, dar și PC-uri care cu Windows, probabil că ești la curent cu toate comenzile și scurtăturile.

Când vorbim despre sistemul de operare de pe laptopurile Apple, macOS, vorbim despre un sistem de operare care se aseamănă într-o oarecare măsură cu Windows-ul. Ce este diferit? Interfața, asistentul virtual și faptul că îți poți transforma MacBook Pro sau MacBook Air-ul într-o extensie a telefonului. Exact cum ai auzit. Îți poți conecta iPhone-ul la MacBook Pro sau Air și să faci apeluri, să dai mesaje sau să primești notificările în timp real.

Mai întâi alege-ți nevoile

Înainte de a face o astfel de investiție, trebuie să te gândești foarte bine ce laptop ți-ar satisface nevoile. Pentru asta, trebuie să te gândești în ce domeniu activezi, cu ce programe lucrezi și cât stai plecat de acasă, la birou sau în delegații. În cele ce urmează o să îți prezentăm două laptopuri, unul cu sistem de operare Windows, iar altul cu macOS. Ambele pricepute pe ramura lor.

MacBook Pro este un laptop puternic de la Apple, are sistem de operare macOS și o putere impresionantă. Dacă activezi în domeniul editării video sau al arhitecturii, înseamnă că ai nevoie de programe ce necesită multe resurse. De aceea îți recomandăm un MacBook Pro, pentru că este un laptop destinat editorilor. Pe lângă asta, un alt avantaj pe care îl are un MacBook Pro este ecranul care redă fidel culorile și are o rezoluție înaltă.

Lenovo ThinkPad este un laptop cu sistem de operare Windows și care este excelent pentru munca de birou. Editatul de documente, trimisul de mailuri sau deschiderea mai multor pagini de internet și multe alte sarcini de bază nu vor pune probleme acestui laptop. Dacă nu lucrezi cu programe puternice care să necesite putere din partea laptopului și faci doar muncă de birou, îți recomandăm un Lenovo ThinkPad. Este excelent inclusiv pentru studenți și elevi care fac muncă de cercetare sau care își scriu lucrarea de licență. Dacă vrei un laptop bun pentru sarcinile de bază, ți-l recomandăm.

Criteriul Primăverii 2023, la start

ACS ARIA PENTRU SPORT LANSEAZĂ PRIMUL EVENIMENT DIN AGENDA SPORTIVĂ ”SIBIU 2023”


ARIA, prin Asociația Club Sportiv ”Aria pentru Sport” plasează Sibiul pe agenda sportivă națională și revine, ca in fiecare an, cu 7 compețitii sportive dedicate amatorilor pasionați, dar și sportivilor de performanță din toată țara. Toate eforturile noastre și ale Partenerilor Sponsori sunt menite să trezească deschiderea către mișcare și sport în scopul unui stil de viață sănătos, dar și competitivitatea și disciplina sportivă, atât pentru adulții de toate vârstele, cât mai ales pentru generațiile tinere și în rândul copiilor.


Evenimentul ”Criteriul Primăverii și al Toamnei 2023”, deschide calendarul sportiv cu prima competiție de ciclism individual ”Criteriul Primăverii” care va avea loc in data de 21 Mai 2023, începând cu ora 9:00, cu startul din zona Grădinii Zoologice Sibiu. Acest eveniment este o acțiune co-finanțată de Primăria Sibiu și de Consiliul Județean Sibiu și se bucură de sprijinul și aprobarea tuturor instituțiilor locale implicate.


La această primă acțiune sunt așteptați aproximativ 400 de participanți care vor concura și vor fi premiați pe 4 categorii de vârstă (14-17 ani; 18-34 ani; 35-44 ani și 45+ ani), masculin și feminin.

Participarea este gratuită

Înscrierile se pot face pe site-ul oficial: AriaPentruSport.ro/Criteriul-Primaverii, până Sâmbătă, 20 Mai, ora 16:00.

Kit-urile de participare pot fi ridicate de la ARIA Sibiu – Recepția Aqua-Spa-Sport, Vineri (19 Mai, orele 6:00-22:00) și Sâmbătă (20 Mai, orele 9:00-16:00) sau în dimineața evenimentului, de la START, începând cu ora 8:00.


În vederea desfășurării competiției, se va circula în condiții de trafic restricționat in intervalul 8:30-11:30 pe traseul: Grădina Zoologică (start tehnic) – DJ 106 A – Rășinari – DJ 106 D – Poplaca – DJ 106 R – Calea Poplăcii (intrarea în oraș, zona Inspectoratului Județean de Jandarmi) – Sosire. Concurenții vor fi însoțiți de un echipaj al Poliției locale Sibiu și de un echipaj medical specializat.
Premierea participanților va avea loc in intervalul 11:00-12:00 la punctul de sosire amenajat in parcarea Inspectoratului Județean de Jandarmi Sibiu.

Atât premiile, cât și organizarea întregii competiții, sunt asigurate prin implicarea Partenerilor-Sponsori: Aria, Ambient, BMI Bramac, Concasa, Terra Building, Gama Construct, Hagleitner, Decathlon (Sibiu), Jifa, respectiv a Partenerilor de Comunicare: Sibiu100, Mesagerul de Sibiu, Star Sibian și City FM Sibiu.
Sibienii de toate vârstele sunt invitați să participe la această acțiune sportivă de inițiativă sibiană, atât în competiție, cât și susținători și prieteni ai sportului. ACS ”Aria pentru Sport” va demara următorul eveniment sportiv in 11 Iunie 2023, pe dealul Gușterița, sub numele ”Duathlon Offroad by Wienerberger”


Alexandru Găvozdea îşi ţine planul ascuns. Indecis sau ne ia de ignoranți

Arhitectul Alexandru Găvozdea a comentat speculaţiile care au apărut în spaţiul public sibian legate de lansarea platformei Sibiu2024, însă se fereşte să spună tranşant dacă va candida la funcţia de primar al Sibiului.

„În ultimele zile au apărut multe speculații în spațiul public legate de lansarea platformei Sibiu2024, pe care vreau să le clarific. Platforma Sibiu2024 nu este politică, nu este atașată niciunei forțe politice ṣi nici nu se va transforma într-un partid politic. Sibiu2024 este o platformă de gândire și acțiune și își propune să adune în același loc sibieni care au idei și proiecte pentru îmbunătățirea vieții orașului. Este pentru prima dată în orașul nostru când se face un astfel de exercițiu: articularea unei viziuni pentru Sibiu de la firul ierbii. Nu ceva gândit într-un birou, sau de un grup restrâns, ori de un singur om, ci de noi toți. Ne dorim însă ca planul de oraș ce va fi generat de platforma Sibiu2024 să devină realitate, prin integrarea lui într-un program pe termen lung de administrație publică. Deci să fie asumat politic, indiferent cine preia după aceea să implementeze. Când sunt întrebat dacă vreau eu să candidez, nu pot fi decât sincer. Mi-a trecut prin cap asta. Dar am convingerea că nu sunt singurul sibian care e pasionat de oraș, încă din copilărie, și care s-a gândit la acest lucru. Sibiul are oameni extraordinari. Fiecare membru al platformei are bastonul de primar în raniță și până la urmă fiecare sibian, căci despre asta e democrația”, a transmis arh. Alexandru Găvozdea, printr-un comunicat de presă.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

De ce și cum te poți lăsa de fumat

Dr. Adina Tecoanță, medic pneumolog în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu vorbește, într-un interviu acordat Odetei Veștemean, despre bronhopneumopatia cronică obstructivă (BPOC) – o boală inflamatorie cronică, ce duce la limitarea progresivă a fluxului de aer în căile respiratorii. Riscul de a dezvolta BPOC este în relație atât cu cantitatea de tutun fumată pe zi, cât și cu numărul de ani de fumat. Aflăm astfel cum se manifestă BPOC, care sunt modalitățile de diagnostic și cum poate fi menținută sub control această afecțiune.

Interviul a fost acordat cu ocazia campaniei de conștientizare a efectelor fumatului asupra sănătății plămânilor, campanie derulată de Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu în această lună.

Respirația grea, posibil indiciu de BPOC

Fumatul este principalul factor declanșator pentru bronhopneumopatia cronică obstructivă, cunoscută mai simplu sub denumirea de BPOC. Cum se manifestă această boală?

BPOC se manifestă prin tuse și expectorație cronică – este definită de o tuse zilnică, cel puțin 3 luni pe an, minimum 2 ani consecutiv. Poate să apară și dispnee (respirație dificilă) de efort, de cele mai frecvente ori tusea este matinală, inițial intermitentă, apoi zilnică și rareori nocturnă. Fumătorii se plâng mult mai rar de această simptomatologie, deoarece consideră că a tuși este de fapt normal pentru un pacient care fumează. Astfel, întârzie să se prezinte la medic și din nefericire boala ajunge să fie tratată când deja se află într-un stadiu destul de avansat.

În general, în jurul cărei vârste apare BPOC? După câți ani de fumat?

BPOC apare după vârsta de 40 de ani la pacienții care au fumat consecutiv 20 pachete pe an și expunere la noxele respiratorii de minimum 10-15 ani.

Cum se diagnostichează boala, prin ce tip de investigații?

Termenul de bronșită cronică sau BPOC – în termeni medicali, se face prin efectuarea spirometriei, care evidențiază o disfuncție respiratorie obstructivă sau mixtă non reversibilă. Alte investigații: testul de efort, o radiografie toracică standard și un test test al gazometriei sanguine, care relatează prezența sau absența insuficienței respiratorii obstructive. Se mai poate face ecocardiografie. Uneori, pacienții fumători sau cei diagnosticați cu BPOC se plâng de respirație zgomotoasă, echivalentul la un „șuierat”, care de obicei poate pune problema diagnosticului diferențial cu astmul bronșic. Dacă se insistă în discuția cu pacientul se constată o respirație zgomotoasă, o „hârâială” care este caracteristică BPOC. Utilă este și o anamneză amănunțită, putându-se identifica astfel un istoric cu expunere la soluții toxice, praf sau alte substanțe nocive, care, de asemenea, au un rol în instalarea BPOC.

Cum evoluează BPOC-ul?

Pacienții cu BPOC se plâng cel mai frecvent de dispnee accentuată de efort, adică respirație grea, accentuată de efort, wheezing – adică acel „șuierat”caracteristic, constricție toracică (practic, simți că te strânge ceva în piept), expectorație muco-purulentă abundentă. De asemenea, în anumite faze ale BPOC poate să mai apară cianoză peri-orală și la nivelul patului unghial, tulburări de ritm cardiac sau edeme periferice.

Având în vedere că este vorba despre o boală cronică, pentru care nu există remediu în prezent, ce pot face bolnavii de BPOC pentru a încetini evoluția acestei afecțiuni? Ce tratament și mod de viață se recomandă?

Tratamentul bronșitei cronice are ca scop încetinirea proceselor inflamatorii și fibrozante la nivel pulmonar și ameliorarea simptomatologiei și calității vieții pacientului prin administrarea de medicamente bronho-dilatatoare, cu acțiune de durată scurtă sau lungă, acele spray-uri inhalatorii – (după cum sunt cunoscute de pacienți), corticoterapie inhalatorie si bronhodilatatoare cu acțiune lungă de durată, oxigenoterapie la domiciliu – majoritatea dintre formele grave de BPOC necesită oxigen la domiciliu – și medicație antibiotică în cazul suprainfecțiilor bacteriene. Se mai pot folosi expectorante și alți agenți mucolitici și antioxidanți.

Stilul de viață sănătos, rol important în prevenție

Cum poate fi prevenit BPOC?

În primul rând prin evitarea fumatului sau renunțarea cât mai precoce la acest obicei cu efecte atât de nocive la nivelul sănătății întregului organism. În plus, noi, în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, avem și un compartiment de Reabilitare respiratorie, care are ca obiectiv să amelioreze supraviețuirea, să amelioreze simptomatologia, să amelioreze calitatea vieții și totodată să reducă numărul consumului de medicamente și de servicii medicale. De asemenea, recuperarea are rolul să reducă numărul de exacerbări cauzate de BPOC, iar rezultatele benefice sunt resimțite de pacienți. Aceștia ne relatează că au o creștere a calității vieții după fiecare internare în secția de recuperare respiratorie și au viața total schimbată după o cură de 7-10 zile în care beneficiază de exerciții cu ajutorul kinetoterapeutului spitalului. De asemenea, un rol important în prevenirea instalării BPOC îl reprezintă un stil de viață sănătos, regim igieno-dietetic, controlarea greutății pacientului – desigur, pentru cei care sunt obezi se recomandă regim igieno-dietetic hipocaloric.

Cum i-ați motiva pe oameni să renunțe la fumat, iar pe tineri să nu începaă să practice acest obicei?

Ca mod de a renunța la fumat, în primul rând aș menționa ambiția și voința. În plus, există medicație care ajută și pot să vă spun că sunt mulți pacienți care își doresc să încerce prin plasturi cu nicotină, care se pun intradermic, pe braț sau cu ajutorul tabletelor pentru renunțarea la fumat. De altfel, și în cadrul Campaniei antifumat din acest an – Luna Mai, luna conștientizării efectelor fumatului asupra sănătății plămânilor – desfășurată în diverse locații, printre care aeroportul sau mall-urile din Sibiu – le-am oferit persoanelor posibilitatea de a efectua spirometrii gratuite și în plus, cu ajutorul unor donații obținute de la sponsorii campaniei, am avut posibilitatea de a le da gratuit plasturi cu nicotină, de diverse concentrații – 25 mg, 15 mg sau 10 mg, în funcție de gradul de dependență față de fumat al fiecare pacient. Așadar, există inclusiv soluții farmaceutice pentru renunțarea la fumat, și, în plus, în baza unei programări pentru consultație, și noi, medicii pneumologi oferim consiliere și îndrumare pentru fumătorii care doresc să renunțe la țigări, mai ales dacă deja au suferințe de ordin pulmonar.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Băut bine la volan, a ajuns cu mașina în șanț. Șoferul a refuzat să meargă la spital și s-a ales cu dosar penal

Beat la volan, un bărbat a ajuns cu mașina în șanț și a refuzat să meargă la spital pentru prelevarea de mostre biologice.

Marți seara, în localitatea Dârlos, pe strada Principală, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au intervenit după ce un cetățean străin, în vârstă de 65 de ani, a pierdut controlul direcției pe care îl conducea și a ajuns cu mașina în șanțul situat pe sensul opus de mers.

La testarea alcoolscopică, rezultatul afișat a indicat valoarea de 1,08 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.

Persoana în cauză a fost condusă la o unitate medicală, unde ar fi refuzat prelevarea de mostre biologice. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Ziua Întreprinzătorilor din România a fost sărbătorită la Consiliul Județean Sibiu

Consiliul Național al IMM-urilor din România și Patronatul IMM-urilor din Sibiu au organizat marți, 16 mai 2023, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, cea de-a 30-a ediție a ”Zilei Întreprinzătorilor”, un eveniment cu tradiție în mediul antreprenorial.

Tema prezentărilor și discuțiilor aleasă pentru acest an a vizat ”Atragerea de investiții și promovarea exporturilor”, luările de cuvânt fiind numeroase și pertinente.

Printre invitații la eveniment s-au numărat reprezentanți ai mediului de afaceri și universitar, ai autorităților centrale și locale, lideri ai organizațiilor patronale din România.

Din partea Consiliului Județean Sibiu au participat vicepreședintele Vlad Vasiu și administratorul public al județului, Adrian Bibu.

Vicepreședintele CJ Sibiu, Vlad Vasiu, a salutat alegerea Sibiului drept gazdă pentru aniversarea celor 30 de ani a Zilei Întreprinzătorilor, subliniind că ”județul Sibiu este în topul județelor raportat la numărul de investiții și la produsul intern brut și și-a exprimat dorința ca județul Sibiul să fie pe primul loc în ceea ce privește promovarea unei administrații publice flexibile și deschise față de investitori.”

A urmat intervenția președintelui Consiliului Național al IMM-urilor din România care a făcut o scurtă prezentare referitoare la susținea exporturilor și la parteneriatul ”extrem de eficient” cu Consiliul Județean Sibiu pentru proiectul Sibiu Business Agency, care, odată cu dezvoltarea sa, va deveni, cu siguranță, primul model de bună practică în România, de la care să înceapă scalarea la nivel național.

Ceilalți interlocutori au atins diferite aspecte din tematica evenimentului, cu accent pe conjuncturile favorabile sau nu, pe provocările întâmpinate pentru promovarea exporturilor și atragerea de investiții: avantajele județului Sibiu care au stat și stau la baza investițiilor, cum ar fi conectivitatea oferită de infrastructura rutieră, prezența Aeroportului Internațional Sibiu, forța de muncă mai ieftină și calificată; dezvoltarea comunelor în smart village și implicarea lor în crearea de parcuri industriale, dar și includerea lor în inele metropolitane; atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea investițiilor private; recrutarea forței de muncă educate din cadrul românilor din diaspora; deficitul de spații pentru birouri de clasa A; schimbarea opticii actuale de la Bruxelles și Washington față de România, care e percepută ca având potențial de hub militar, țara noastră putând deveni un hub economic, printr-o abordare strategică în special în domeniul agriculturii și al energiei; promovarea imaginii României și a brandurilor românești în străinătate, astfel încât companiile românești să fie competitive internațional; facilități identice pentru IMM-uri așa cum au multinaționalele; acordarea voucherelor de vacanță pentru angajații din mediul privat; programe de ajutor de stat; recomandarea ca administratorii de grant pentru incubatoarele de afaceri să nu fie universitățile.

În încheierea evenimentului, care s-a întins pe parcursul a trei ore, Adrian Bibu, administratorul public al județului Sibiu a oferit invitaților perspectiva venită din zona administrației publice locale asupra celor expuse, menționând câteva investiții majore derulate de Consiliul Județean Sibiu pentru că, ”dincolo de brand și de marketing, trebuie să creăm un produs de calitate, un mediu favorabil dezvoltării economice, astfel încât Sibiul să fie un județ atractiv pentru cei care vor să investească și să trăiască aici, inclusiv prin oferirea de experiențe deosebite prin intermediul ecoturismului, fiindcă nimeni nu vine să investească doar ca să facă bani mai mulți, ci și pentru a avea un nivel de trai superior, cu mișcare, relaxare în natură și experiențe culinare și culturale specifice locului”.

În unanimitate, toți interlocutorii au adresat felicitări și cuvinte de recunoștință echipei Patronatului Județean al IMM-urilor, coordonate de Adrian Rada, pentru organizarea reuniunii de la Sibiu prilejuită de aniversarea Zilei Întreprinzătorilor, ediția a 30-a.

Oaspeții care au venit la Sibiu din toate colțurile țării s-au bucurat de ospitalitatea județului Sibiu și au avut parte de momente plăcute în cadrul unui tur pe care l-au făcut prin minunatul muzeu în aer liber din Dumbrava Sibiului, completat cu un scurt spectacol al Ansamblului Folcloric Profesionist ”Cindrelul Junii Sibiului”, grație implicării instituțiilor de cultură aflate în coordonarea Consiliului Județean Sibiu, respectiv Complexul Național Muzeal ASTRA și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale ”Cindrelul Junii” Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Marți, 23 mai, începe Cycle4GlobalGoals. Un tur de 3500 de km, de la Șura Mare (Sibiu, România), până la Deventer (Țările de Jos)

Bicicliști din Șura Mare, Sibiu si împrejurimi se vor alătura turului Cycle4GlobalGoals, care va începe pe data de 23 mai 2023 la Sibiu și se va încheia pe 6 iulie la Deventer, Țările de Jos. Inițiatorii proiectului, Wouter și Adina Janssen sunt doi bicicliști pasionați din România (Sibiu) și Olanda (Deventer), care mutați în România dezvoltă proiecte de sustenabilitate prin Asociația EUphemia.

Scopul turului, spun organizatorii, este de a crește gradul de conștientizare cu privire la dezvoltarea sustenabilă din punct de vedere social, economic și de protecție a mediului. În timpul turului bicicliștii vor vizita și exemple locale de dezvoltare durabilă în orașele pe care le traversează. „Vrem să creăm o mișcare la care cât mai mulți oameni să ni se alăture atât pe bicicletă, cât și prin a face cunoscute exemple de dezvoltare sustenabilă”, menționează Adina Janssen-Țintea, președinta asociației.

Startul, din Șura Mare

La Șura Mare, plecarea bicicliștilor va fi marcată pe 23 mai la Școala Andrei Șaguna din localitate. Începând cu ora 7.45, Ionuț Maier, primar al Comunei Șura Mare, împreună cu bicicliștii, cadrele didactice și elevii vor participa la o activitate de plantare de pomi în curtea școlii.

La ora 8.30 bicicliștii vor pleca spre Sibiu, unde se vor instala în Piața Mare, în fața Primăriei din Sibiu. Cei interesați sunt invitați să se alăture atât pe bicicletă, cât și la startul oficial.

Proiectul Cycle4GlobalGoals este realizat în colaborare cu autorități locale, ong-uri și IMM-uri din țările traversate și este sprijinit financiar și de Ambasada Regatului din Țările de Jos.

Începând cu ora 9.30 se vor alătura în Piața Mare și reprezentanți ai ambasadei, împreună cu o delegație de oameni de afaceri din Țările de Jos condusă de Thomas Walder, vice-primar al Municipiului Deventer.

Startul oficial al turului va fi dat la ora 10 de către Astrid Fodor, primar al Municipiului Sibiu și Thomas Walder, vice-primar al Municipiului Deventer.

În prima etapă, care se va încheia la Dobra, bicicliștii vor fi însoțiți parțial de Serviciul de Poliție Rutieră Sibiu, susținător și colaborator al acestui proiect de sustenabilitate.  

Cycle4GlobalGoals în Drobeta Turnu-Severin

Sâmbătă, 27 mai, Cycle4GlobalGoals va ajunge la Drobeta Turnu-Severin, unde împreună cu Primăria Municipiului Drobeta Turnu-Severin, Poliția Rutieră și Asociația Mod of Life se va organiza un tur cu bicicleta de 10 km pentru promovarea mersului pe bicicletă și a unui stil de viață sănătos.

Cycle4GlobalGoals peste hotare

Luni, 29 mai, turul va trece granița României și va continua în Serbia. Organizatorii spun că doresc să conecteze și mai mult Europa de Est și de Vest, printr-un mod sportiv, dar mai presus de toate sustenabil. Legătura devine și mai simbolică, deoarece orașele partenere de lungă durată Sibiu și Deventer sunt începutul și sfârșitul acestui tur. 

Ce sunt Obiectivele Globale de Dezvoltare Durabilă?

Obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD) au fost adoptate de Națiunile Unite în 2015. Aceste obiective reprezintă un apel universal către toate popoarele lumii de a lua măsuri pentru o tranziție durabilă, inovare și creștere economică, împotriva sărăciei, pentru a proteja planeta și a garanta că toți oamenii se pot bucura de o viață pașnică și prosperă.

Sunt 17 Obiective Globale de atins până în 2030. Deci încă 7 ani în care este nevoie de multă acțiune în care tot ajutorul este necesar. Iar aceasta necesită și mai multă ambiție, conexiune și colaborare. “Alegem să mergem de-a lungul râurilor. Acestea au fost dintotdeauna o importantă arteră de legătură între popoare. Ca de exemplu, orașele hanseatice, care anul acesta își sărbătoresc 800 de ani de existență”, spune Wouter Janssen, vice-președinte al Asociației EUphemia.

Inspirați de citatul „Cea mai mare investiție pe care o poți face vreodată este în sănătatea proprie”, organizatorii speră ca acest proiect să inspire cât mai mulți oameni la un stil de viață mult mai prietenos cu natura și mediul înconjurător și în final mult mai sănătos pentru ei însăși.  

Cum puteți urmări și participa la turul Cycle4GlobalGoals?

Asociația EUphemia, împreună cu studenți de la Facultatea de Științe Economice a Universității Lucian Blaga din Sibiu, vor publica 5 ediții de revistă digitală cu informații despre tur pe site-ul www.Cycle4GlobalGoals.eu

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Doi bărbați condamnați la închisoare cu executare au fost reținuți de polițiștii sibieni

Un bărbat condamnat pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, iar altul pentru furt au fost reținuți de polițiștii sibieni.

Marți după amiaza, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Mediaș au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Tribunalul Sibiu pe numele unui bărbat, în vârstă de 48 de ani, din Sighișoara.

Acesta a fost depistat în localitatea județul Sibiu și a fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Persoana în cauză va fi încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu.

Tot marți, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au depistat în municipiul Sibiu un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din comuna Cristian, condamnat la 3 ani și 4 luni închisoare.

Judecătoria Făgăraș a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, după ce acesta a fost cercetat pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.

Tot marți, aceasta a fost încarcerat în Penitenciarul Aiud în vederea executării pedepsei.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Bărbat din Glâmboaca, reținut după ce și-a bătut concubina

Un bărbat a fost reținut de polițiști după ce și-a agresat concubina, femeia sunând la poliție.

Marți, poliţiștii au depistat pe raza localităţii Săcădate un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din localitatea Glâmboaca, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de violenţă în familie, după ce acesta și-a bătut concubina.

„În urma activităților specifice desfășurate, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, în vederea luării măsurilor ce se impun.

În fapt, la data de 15 mai, în jurul orei 17:46, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Porumbacu de Jos, au fost sesizați prin SNUAU 112 de o persoană după ce concubinul a agresat-o fizic, după care acesta a fugit”, a declarat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt am IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Demo Metal Vest 2023 își deschide porțile între 23-26 mai, la Expo Arad

DEMO METAL VEST, singurul târg de tehnologie și inovație în prelucrarea metalului din Vestul României, va reuni în perioada 23-26 mai 2023, la Expo Arad, experți din domeniu, furnizori de tehnologie și utilizatori ai acesteia, interesați de modernizarea și dezvoltarea companiilor, precum și de actualizarea informațiilor necesare oricărui profesionist din industrie.

DEMO METAL VEST este esențial în cunoașterea și adoptarea mai rapidă a noilor tehnologii. Scopul adoptării acestora? Creșterea productivității și extinderea capacității de producție a companiilor și dezvoltarea capacității industriei locale de a răspunde mai rapid provocărilor competiției globale.

La DEMO METAL VEST poți vedea cele mai recente inovații și tendințe în tehnologii de prelucrare prin așchiere și debitare, sisteme de control și măsurare, echipamente de sudură și tratamente termice, proiectare și modelare asistată de computer (CAD/CAM), fabricație aditivă și prototipare rapidă, prelucrarea și finisarea suprafețelor, automatizare și robotizare, soluții Industry 4.0 etc.

În plus, la ediția din acest an, numeroase companii vor participa în premieră la eveniment. Astfel, spre exemplu, vor fi expuse pentru prima dată la Demo Metal Vest mașini de tăiat cu laser, vor fi prezenți furnizori români de servicii, producători de piese complexe etc.

Companii participante (înregistrate până pe 12 mai):

ADMASYS RO; AGO TRADE INTERNATIONAL; AGO MECANIC; ALPHR TECHNOLOGY EUROPE; AMARI ROMANIA; AMTECH INDUSTRIES; APEL LASER; ARCZONE; BODOR; CERC TIMIȘOARA; CMIE ROMANIA; CRG INDUSTRY SERVICES; CSC TRANS METAL; DELTA MACHINE; EUROPE SOLUTIONS; FORMWERK; GLOBAL SOURCE; GW LASER TECHNOLOGY ; HT SHREDDING; HTP MASKING; IMW INTELLIGENT METALWORKING; INCD ISIM TIMISOARA; INICAD DESIGN; IPAD SERIE; JAPAN TOOL GROUP; KAESER COMPRESOARE; KFACTORY; KLARWIN; KNUTH-ALLMETECH; MEGASPAN UTILAJE; MEGATITAN; MEPRO UTILAJE; METAL STAR; MONTI – Werkzeuge; NEO VISION; PROMA MACHINERY; RALL MALL LOGISTICS; REHM SUDARE; RISK MANAGEMENT COMPANY; ROBAC INDUSTRIES; T&T – TEHNICA SI TEHNOLOGIE; TECHNIC TRIAL; TKT GRUP; TRIEURODATA; UNIVERSITATEA „AUREL VLAICU” ARAD; UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMIȘOARA; VDL ROTECH; VIGRA MARKETING & SERVICE; WERKLAND TOOLS SRL.

În industrie, ca în orice alt domeniu aflat într-o continuă evoluție, este esențial să rămâi informat și să te adaptezi noilor tendințe și inovații care îți influențează activitatea. DEMO METAL VEST este ocazia unui salt de competențe în interiorul oricărei companii participante, vizitatoare sau expozante. Noile tehnologii expuse sunt cele care oferă reziliență și performanță afacerilor din industrie.

Fii printre primii care descoperă ultimele inovații din industria prelucrării metalului, și care pot fi implementate și în compania ta. Identifică tehnologii și practici inovatoare care să micșoreze costurile și să îmbunătățească rentabilitatea companiei tale.

Vino la DEMO METAL VEST între 23-26 mai, la Expo Arad, să descoperi cele mai recente inovații, să vezi care sunt tendințele în industrie și să înțelegi cum te poate ajuta implementarea noilor tehnologii. 

Pentru detalii și înregistrare GRATUITĂ accesează www.demometal.ro/vest .

FOTO Trei tineri au murit după ce s-au izbit cu mașina de un TIR

Trei tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 22 de ani, au murit în urma unui accident rutier înfiorător după ce mașina în care se aflau s-a izbit de un TIR.

Două tinere, de 18 şi 22 de ani, şi un tânăr de 19 ani care conducea mașina au decedat într-un accident care a avut loc, marţi seara, pe DN 56A, la ieşire din oraşul Vânju Mare spre localitatea Bucura.

Potrivit site-ului local Actual Mehedinți, tinerii se îndreptau spre o petrecere, iar șoferul mașinii a încercat să depășească pe linie continuă, moment în care a intrat în coliziune cu un TIR.

În urma impactului, tinerii au rămas blocaţi în autoturism şi a fost nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare pentru extragerea acestora.

„Cu ajutorul accesoriilor din dotare, salvatorii au descarcerat victimele, două tinere de 18, respectiv 22 de ani şi un tânăr de 19 ani, care se aflau în stare de inconştienţă, în stop cardio-respirator.

După extragerea victimelor s-au început manevrele de resuscitare de către echipajele SMURD şi SAJ. Din păcate, aceştia nu au răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declaraţi decedaţi de către medicul SAJ”, informează ISU Mehedinţi.

FOTO: Stirile Pro TV, ObservatorNews

Urmărește Sibiu 100% în Google News