Acasă Blog Pagina 2065

O pistă nouă de biciclete pe traseul fostei Mocănițe, la Sadu

Primăria comunei Sadu va construi, până la sfârșitul anului 2024, o pistă nouă de biciclete, pe traseul fostei Mocănițe din zonă.

Proiectul urmează să îmbine relaxarea activă și frumusețea peisajelor din spectaculoasa zonă de munte de pe Valea Sadului.

În anii 1950, zona montană de pe Valea Sadului era legată de orașul Tălmaciu printr-o linie de cale ferată îngustă, folosită la transportul buștenilor spre fabrica de lemn.

Astfel, în 31 martie, la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, primarul comunei Sadu, Valentin Ivan și ministrul Cseke Attilaau semnat Contractul de Finanțare aferent proiectului „AMENAJARE TRASEU CICLOTURISTIC MOCĂNIȚA VALEA SADULUI ÎN COMUNA SADU, JUDEȚUL SIBIU”.

Din finanțarea națională în valoare totală de 2.495.513,54lei acordată prin PNRR, pe amplasamentul fostului traseu de mocăniță, în lungime totală de 4.260m, va fi amenajat un traseu cicloturistic.

Primăria Sadu alocă acestui proiect, din bugetul propriu, suma de 100.000 lei.

Traseul este împărțit în două tronsoane: tronsonul 1 (de legătură), cu o lungime de 60m și tronsonul 2 (între km 0+000 –4+200), cu o lungime de 4.200m. Din lățimea de 3m a drumului, pista de biciclete va ocupa 2m, iar de-o parte şi de alta a acesteia vor fi amplasate acostamente de 0.5m,din agregate naturale (piatră spartă).

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Al doilea centru de servicii sociale, în Gușterița

Primăria Sibiu anunță încheierea lucrărilor de construcție și amenajare a noului spațiu dedicat sibienilor în dificultate.

Noul spațiu multifuncțional pentru recreere, sport și educație activă se află în cartierul Gușterița, str. Podului, nr. 47 A.

“În februarie am deschis centrul pentru servicii sociale din cartierul Lazaret, de pe str. Oțelarilor. Astăzi începe activitatea unui al doilea astfel de centru, în cartierul Gușterița. Acest centru este de astăzi un loc în care familiile aflate în dificultate pot găsi sprijin și pot participa la activități educative și de sprijin social, dar se pot bucura și de un teren de sport pentru recreere.

Centrul va fi administrat de Direcția de Asistență Socială, iar activitățile se vor desfășura în colaborarea cu asociații sau fundații de profil”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Activitățile care se vor organiza în acest Centru includ:

  • Informarea pentru familiile din comunitate cu privire la serviciile sociale existente și modalitatea de accesare a acestora, precum și informarea cu privire la un stil de viață sănătos.
  • Activități educative și culturale
  • Activități recreative și sportive pe terenul de sport multifuncțional amenajat prin acest proiect, atât prin activități independente, cât și în grup.

Centrul a fost creat pe un teren de 2.000 de mp, constând într-o clădire în suprafață de 145 mp și un teren de sport multifuncțional în suprafață de 920 mp. În jurul amenajărilor au fost create și spații verzi.

Clădirea cuprinde o sală multifuncțională, vestiare, grupuri sociale, inclusiv unul pentru persoane cu dizabilități, un birou, spații de depozitare și tehnice.

Terenul de sport este împrejmuit și dotat cu nocturnă și camere de supraveghere. Acesta este astfel amenajat încât permite practicarea fotbalului, handbalului, tenisului, voleiul și baschetului.

Valoarea investiției s-a ridicat la 2,57 milioane lei. La aceasta se adaugă 100.000 lei utilizați pentru dotarea cu mobilier, mese de tenis și echipamente IT.

Acest proiect a fost finanțat din fonduri europene în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritara 4 – sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4.3- oferirea de sprijin pentru regenerare fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Grădinița Crucii Roșii Sibiu a împlinit azi 6 luni de activitate

Criza umanitară din Ucraina i-a obligat pe cei de la Crucea Roșie să regândească activitățile și să acționeze acolo unde este nevoie.

După ce au trimis detașamentul lor de intervenție pe graniță, pentru a-i sprijini pe colegii din filialele Maramureș si Satu Mare, a fost inaugurată Grădinița Crucii Roșii Sibiu.

”Experiența lor vastă în programe educaționale și experiența noastră în programe umanitare au fost ingredientele principale pentru ceea ce azi reprezintă un loc cald, prietenos și profesionist pentru zeci de copii. Avem 27 de copii din Ucraina și 3 copii români care beneficiază zilnic de servicii de îngrijire de cea mai înaltă caliate, la un program prelungit, cu toate mesele asigurate.  Hanna, Daria, Veronica și Roxana sunt îngerii buni care veghează zilnic pentru ca acești micuți să se bucure de copilărie”, a declarat Raluca Morar – Director, Crucea Roșie Sibiu. 

Demararea acestui proiect a fost posibilă cu sprijinul financiar al TransGaz si E-ON Dialog, iar costurile lunare sunt suportate de Sediul Central al Crucii Roșii Române din fonduri strânse în urma campaniei ”Umanitatea nu are granițe”.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Incendiu izbucnit la Școala din Scoreiu: zeci de elevi și profesori s-au autoevacuat

Incendiul se manifesta cu degajare de fum și a fost provocat de un corp de iluminat aflat într-o magazie de alimente.

80 de elevi și 6 cadre didactice s-au autoevacuat din școală până la sosirea forțelor de intervenție, fără a avea nevoie de îngrijiri medicale.

„Pompierii militari ai Punctului de Lucru Avrig au intervenit de urgență la Școala gimnazială din Scoreiu cu o autospecială de stingere, două autospeciale de primă intervenție și un echipaj SMUR, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu.
La sosirea forțelor incendiul se manifesta cu degajare de fum, de la un corp de iluminat, într-o magazie de alimente.

Pompierii au procedat la ventilarea încăperilor.
Incendiul nu s-a manifestat cu flacără, doar cu degajare de fum, aceasta fiind cauzat de un scurtcircuit produs la corpul de iluminat”, transmite Sg. maj. Andreea Ștefan.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Tursib introduce curse suplimentare în 5 aprilie

Cu ocazia meciului oficial de fotbal din Cupa României dintre AFC Hermannstadt și Universitatea Cluj de pe Stadionul Municipal Sibiu, Tursib suplimentează capacitatea de transport.

Pe Traseul 1:

· din stația “Hornbach” la orele: 18:26, 18:35, 20:32, 20:39;

· din stația “Calea Dumbrăvii” la orele: 18:36, 18:44, 20:43, 20:50.

Pe Traseul 5:

· din stația “Valea Aurie” la orele: 18:25, 18:40, 20:40, 20:55;

· din stația “Gară” la orele: 18:25, 18:40, 20:45, 20:55.

Pe Traseul 13:

· din stația “Gară” la orele: 18:23, 18:38, 20:38, 20:50;

· din stația “Dumbrava” la orele: 18:20, 18:39, 20:39, 20:50.

Pe Traseul 15:

· din stația “Gară” la orele: 18:00, 18:35, 20:10, 20:30.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Documentarul-dramă The Social Dilemma poate fi vizionat la Biblioteca ASTRA

Documentarul-dramă The Social Dilemma, câștigător a două premii EMMY în anul 2021 și prezentat la Sundance Film Festival în 2022, va putea fi vizionat la Biblioteca ASTRA.

Proiecția filmului va avea loc miercuri, 5 aprilie 2023, ora 16:00, în spațiul American Corner Sibiu (etajul 5), și va fi urmată de o sesiune de discuții cu Julia Hoppock, producător și director de creație al acestui film.

Despre The Social Dilemma

The Social Dilemma pune în lumină ceea ce se află dincolo de ecranele echipamentelor digitale prin intermediul cărora utilizatorii internetului interacționează în mediul online.

A da share ori like, a expune în postări fragmente din viața cotidiană sunt consecințe ale modului în care inteligența artificială ne influențează sistemul de valori și capacitatea de a alege.

Publicul interesat de tematica vastă și complexă a documentarului este invitat să participe la un dialog în care vor fi dezbătute numeroase provocări ale societății contemporane, potențiale pericole care se ascund în spatele fenomenului social media, detalii despre narațiunea și tehnicile de promovare a programelor și campaniilor de activism comunitar.

Julia Hoppock este regizoare și specialistă în strategie publicitară și are peste 15 ani de experiență profesională în ceea ce privește jurnalismul, sectorul nonprofit și narațiunea de film documentar.

Pasionată de actul povestirii transpus în imagini, pe peliculă, Julia Hoppock a scris numeroase scenarii, a făcut pitching și a produs documentare menite să aibă un impact puternic asupra publicului, schimbând mentalități. În prezent lucrează în calitate de director de parteneriate, la Exposure Labs, o firmă producătoare de film care folosește un model unic de îmbinare a producției de conținut cu multiple campanii sociale, scopul acestora fiind de a expune probleme societale și globale profunde, și, în egală măsură, de a declanșa și determina activitățile civice și răspunderea socială.

În trecut, Julia Hoppock și-a desfășurat activitatea la Pew Charitable Trust, o organizație în cadrul căreia a fost producător de materiale video al căror scop era de a susține conservarea mediului si inițiativele de sănătate publică. A lucrat, de asemenea, în televiziune, fiind producător și editor pentru ABC News și POLITICO.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Un cutremur puternic s-a produs în Rusia, luni dimineață

Un cutremur cu magnitudinea 6,9 a fost înregistrat luni dimineața în regiunile costiere ale Orientului Îndepărtat din Rusia.

Seismul s-a produs la o distanţă de aproximativ 44 de kilometri sud de localitatea Petropavlovsk-Kamceatski, pe coasta rusă de la Oceanul Pacific, la o adâncime de 100 de kilometri, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

„Grupurile operaţionale de salvatori şi de pompieri inspectează clădirile. Potrivit informaţiilor preliminare, nu există victime şi pagube materiale”, a precizat Ministerul rus pentru situaţii de urgenţă.

Filiala din Kamceatka a Academiei Ruse de Ştiinţe şi Măsurători Geofizice a precizat că seismul a avut magnitudinea de 6,9.

Centrul Seismologic Euro-Mediteraneean (EMSC) anunțase iniţial că magnitudinea acestui cutremur a fost de 6,6. Sistemul de avertizare pentru tsunami din Statele Unite a precizat că nu a emis o alertă de tsunami după seismul de luni.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Munții Făgăraș vor avea 58 de zimbri în această primăvară

Un număr de 12 zimbri vor pleca în Munții Făgăraș, dintr-un nou punct de reintroducere, aflat în zona Dobroneagu, comuna Nucșoara.

Zimbrii fac parte din proiectul de reintroducere dezvoltat de Fundația Conservation Carpathia și au fost aduși în noul țarc de carantină și aclimatizare, începând cu luna noiembrie a anului trecut, în mai multe etape.

Cele 12 exemplare provin din rezervații și centre de reproducere din Suedia, Germania și Slovacia.

Din 2019 până în prezent, prin programul de reintroducere a zimbrilor derulat de Fundația Conservation Carpathia au fost reintroduși 36 de zimbri, însă în această primăvară acestora li se vor adăuga încă 22 de exemplare.

Aceștia se află în cele trei țarcuri de aclimatizare, după cum urmează: 12 la Nucșoara, 5 la Bunea și 5 la Lerești.

75 de exemplare până la jumătatea anului 2024

Obiectivul final al proiectului este eliberarea a 75 de exemplare până la jumătatea anului 2024.

Drumul zimbrilor în Munții Făgăraș începe într-unul dintre cele trei țarcuri de carantină și aclimatizare amplasate pe terenurile aflate în proprietatea Fundației Conservation Carpathia. După parcurgerea perioadei de carantină de 30 zile, zimbrii sunt transferați în țarcul pentru aclimatizare unde rămân până în momentul eliberării.

În funcție de perioada anului în care sunt aduși, zimbrii pot sta în zona de aclimatizare până la 6 luni, timp în care se vor adapta la noile condiții de mediu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Două spectacole excepționale pe Scena Digitală

Scena Digitală, platforma online a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS), le oferă iubitorilor de teatru posibilitatea de a urmări online în premieră două spectacole excepționale.

Cele două spectacole excepționale sunt: „Livada de vișini” și „Operele lui William Shakespeare (pe scurt)”.

„Pe Scena Digitală am reușit o nouă performanță în luna aprilie, cea de a prezenta publicului în format digital, la o calitate impecabilă, un spectacol care a avut premiera la scenă în luna februarie, deci în urmă cu mai puțin de două luni. Este un rezultat al efortului nostru de a dărui publicului unele dintre cele mai bune producții ale Naționalului sibian, iată, la un interval de timp foarte scurt de la premieră. Ne-am dorit să oferim publicului, cel care este rațiunea noastră de a fi, un cadou deosebit în luna în care toți creștinii sărbătoresc Sfintele Paști”, a declarat Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

„Livada de vișini” de A.P. Cehov, un spectacol de Dumitru Acriș, îi are în distribuție pe Ofelia Popii, Marius Turdeanu, Mariana Mihu-Plier, Adrian Matioc, Diana Văcaru-Lazăr, Pali Vecsei, Diana Fufezan, Horia Fedorca, Antonia Dobocan, Gabriela Pîrlițeanu, Ioana Cosma, Ali Deac, Ștefan Tunsoiu, Andrei Gîlcescu și Fabiola Petri „Livada de vișini” este un semnal de alarmă, care denunță lipsa dialogului adevărat, incapacitatea oamenilor de a-l înțelege pe celălalt și de a crea conexiuni profunde. Dar, poate cel mai important, „Livada de vișini” este un spectacol despre legături umane și dezrădăcinare, care se întâmplă azi, aici, acum, într-o lume amenințată de pericolul iminent al pierderii iubirii.

„Operele lui William Shakespeare (pe scurt)” de Adam Long, Jess Winfield, Daniel Singer, regia Daniel Plier, îi are în distribuție pe Ali Deac, Yannick Becker și Daniel Plier.

Spectacolul este prezentat în limba germană, cu traducere în limbile română și engleză.

Un gag de scenă cu ritm rapid, bizar, comico-spiritual, din opera celui mai mare dramaturg al lumii: de la „Romeo și Julieta” la „Titus Andronicus” și „Othello”. Opera completă a lui William Shakespeare este ușor prescurtată – însă nu s-a omis nimic! În câteva secunde, actorii se transformă din Romeo, Julieta și părintele Lorenzo în Macbeth și Macduff sau în Hamlet și Ofelia. Un festin artistic asigurat de trei actori, o experiență teatrală cu totul specială!

Bilete și abonamente pe Scena Digitală

Pe Scena Digitală, abonamentul lunar, cel trimestrial, precum și cel anual includ toate cele peste 60 de spectacole disponibile, la care se adaugă lunar două producții în premieră. Iubitorii de teatru, film, dans și muzică pot alege abonamentul pentru 12 luni la preț de 6 luni, respectiv 299 lei, și abonamentul pentru 3 luni la preț de 2 luni, respectiv 89 lei.

Abonamentul lunar costă 49 lei/lună. Spectatorii pot opta și pentru biletul individual, care permite vizionarea unui anumit spectacol la prețul de 30 lei. În perioada de valabilitate a abonamentului, spectacolele pot fi vizionate oricând, oriunde și de oricâte ori. Biletul individual este disponibil patru ore de la activare și alegerea intervalului de timp pentru vizionare.

Platforma de video-on-demand Scena Digitală, distinsă cu premiul special UNITER, poate fi accesată pe site-ul www.scena-digitala.ro.

Toate spectacolele Scenei Digitale oferă și subtitrare în limba engleză.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Expoziție dedicată lui Ciprian Porumbescu în Piața Mare din Sibiu

Anul Ciprian Porumbescu este marcat printr-o expoziție dedicată marelui compozitor în Piața Mare din Sibiu.

Anul 2023 a fost decretat prin lege Anul Ciprian Porumbescu și, cu această ocazie, Muzeul Național al Bucovinei a organizat o expoziție itinerantă dedicată marelui compozitor.

Expoziția conține panouri cu informații, mărturii și evocări despre diverse aspecte din viața lui Ciprian Porumbescu: copilăria și primii ani de școală la Ilișești; perioada în care a fost elev la Suceava, „Academia” de lăutari de la Stupca – școală de muzică autentică; Serbarea de la Putna din 1871; perioada în care a fost student la teologie și filozofie în Cernăuți; Societatea studențească „Arboroasa” și temnița habsburgică; Berta – o iubire imposibilă; perioada studenției de la Viena, cea în care a fost profesor de muzică la Brașov; premiera Operetei „Crai Nou”, „Italie! Italie!”.

Această expoziție mai cuprinde și secțiunile „Sfârșitul tragic al unui nemuritor artist”, „În memoria posterității”, precum și imagini de la Casa și Muzeul Memorial Ciprian Porumbescu.

Prin această expoziție, Ciprian Porumbescu va fi prezent, pe parcursul întregului an, și la Muzeul de Istorie Brașov, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Banatului și Muzeul Regional Cernăuți.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Coduri galbene și portocalii de vremea rea și ninsori. Și județul Sibiu este vizat

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod galben vizând cantităţi însemnate de precipitaţii, ninsori şi vreme deosebit de rece, valabilă începând de luni noaptea în majoritatea regiunilor.

Potrivit ANM, în intervalul 3 aprilie, ora 23:00 – 5 aprilie, ora 10:00, vremea va fi deosebit de rece şi temporar vor fi precipitaţii mai ales în sudul, centrul şi estul teritoriului, iar în noaptea de marţi spre miercuri, aria acestora se va restrânge către nord-est.

În regiunile sudice şi sud-estice va ploua, iar la munte şi în zonele mai joase de relief din nordul şi centrul Moldovei, Transilvania şi Banat se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare şi local se va depune strat de zăpadă. Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în sud-vest, 40…50 l/mp.

Vântul va avea intensificări temporare în Muntenia, în sudul Olteniei şi al Moldovei, unde vitezele la rafală vor depăşi 55…65 km/h şi pe arii restrânse 70…75 km/h.

Intensificări ale vântului vor fi temporar şi în restul ţării, iar în a doua parte a săptămânii vor mai fi intervale cu precipitaţii mixte, precizează meteorologii.

De asemenea, pentru ziua de marţi a fost emis un Cod portocaliu de ninsori abundente în Carpaţii Meridionali şi sudul Carpaţilor Orientali, în special la altitudini de peste 1400 de metri.

În zonele avertizate se va depune strat de zăpadă consistent în special la altitudini mai mari de 1400 m. Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…60 km/h şi vor fi perioade în care va fi viscol şi vizibilitate scăzută. (AGERPRES)

SURSĂ FOTO: meteoromania.ro

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Consumul de ouă crește în această perioadă cu 50% față de o lună obișnuită

Consumul de ouă în perioada Sărbătorilor Pascale creşte cu aproximativ 50% faţă de o lună obişnuită, ceea ce înseamnă că un român mănâncă, în medie, aproximativ 30 ouă, susţine preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), Ilie Van.

„Ouăle provenite din fermele avicole din România sunt proaspete şi sigure, au cea mai bună trasabilitate dintre toate produsele agroalimentare prin marcarea pe coaja oului a codului care identifică ţara unde se produce, judeţul, codul fermierului, dar şi sistemul de creştere. De asemenea, pe coaja oului se marchează şi data până la care trebuie consumat oul respectiv.

În această perioadă premergătoare Sărbătorilor Pascale, există suficientă ofertă de ouă de consum pe piaţă, chiar dacă aceasta creşte cu circa 50% faţă de o lună obişnuită, adică un român consumă 30 de ouă faţă de media lunară de 21 de ouă.

Apreciem că oferta de ouă este asigurată în procent de 100% din producţie internă”, a declarat pentru Agerpres Ilie Van.

Ultima raportare INS privind inflaţia şi indicele preţurilor de consum arată că ouăle s-au scumpit în februarie 2023, faţă de februarie 2022, cu circa 34%, iar faţă de decembrie 2022 cu 2,43%.

În marile lanţuri de magazine ouăle se vând în această perioadă cu preţuri cuprinse între un leu şi 1,8 lei/bucată, în funcţie de sistemul de creştere. (AGERPRES)

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News