Acasă Blog Pagina 2076

Au început lucrările pentru construcția celor 80 de locuințe sociale din Mediaș

0

80 de locuințe sociale vor fi construite în Mediaș, pe strada Baia de Nisip.

Recent au început lucrările la blocurile de locuințe sociale colective de pe strada Baia de Nisip, proiect cu o valoare totală de aproximativ 33 de milioane de lei.

Scopul principal al proiectului este acela de a oferi condiții de locuire decente pentru persoanele defavorizate din municipiul Mediaș.

Proiectul presupune construirea unui ansamblu de 8 imobile, cu un total de 80 de apartamente, inclusiv utilități și amenajări exterioare, precum și a unui loc de joacă pentru copii, pe un teren actualmente degradat și neutilizat.

„După cum se poate observa, au început lucrările la blocurile sociale de pe strada Baia de Nisip. Astfel, pot să spun că o promisiune mai veche a mea începe să prindă contur. Apreciez că în toamna anului viitor, oamenii care locuiesc cu forme legale pe strada Tineretului vor putea intra în posesia unor locuințe noi, pe strada Baia de Nisip.

Blocurile de pe strada Tineretului cu siguranță vor fi demolate și vom amenaja în zonă parcări, parc și locuri de joacă pentru copii”, a declarat primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Filon de România, rampă de lansare spre concursurile internaționale de frumusețe

Castingul județean „Filon de România” reprezintă o rampă de lansare spre concursurile internaționale de frumusețe.

Selecția din județul Sibiu este coordonată de către Alina Ciorogariu – manager al agenției de evenimente ACEvents și câștigătoarea finalei internaționale Miss Tourism World 2003, care s-a desfășurat în Venezuela.

Organizatorul concursului este Asociația Clubul Rotary Valea Prahovei din Bușteni, reprezentată de Marius Seceleanu, creatorul proiectului „FILONUL”, președintele juriului național.

Precursorul acestui proiect a fost InfoFashion România, dezvoltat tot de Marius Seceleanu, proiect care a cuprins 31 de evenimente naționale având ca subiect comun împletirea dintre frumusețe și modă organizate în perioada 2002-2022.

În cei 20 de ani de selecții au participat peste 1300 de concurente din toată țara, din care peste 140 au reprezentat România la diferite concursuri internaționale.

Preselecția se adresează următoarelor două categorii de concurente:

adolescente – minim 14 ani împliniți la data de 01.02.2023 și maxim 18 ani împliniți la data de 30.06.2023; tinere – minim 18 ani împliniți la data de 01.07.2023, maxim 26 de ani împliniți la data de 01.09.2023.

La casting pot participa concurentele născute în județul nostru și cele ce au domiciliul actual în județ, inclusiv cele aflate la studii pentru perioade determinate.

Componența juriului este următoarea:

Președinte juriu:
Alina Ciorogariu – manager ACEvents și Miss Tourism World 2003;

Membrii juriu:
Dr. Alexandra Lupu-Petria – Medic Specialist Medicină Interna, Nutritionist Metabolic Balance, Miss Model of the World Romania, Miss Europe and World Junior Romania, Miss Global Beauty Queen (2008, 2009);
Cleopatra Popescu – Manager Cleopatra Models;
Cosmina Olariu – IT, Electrica Furnizare
Alina Olariu – Make up artist
Oana Roxana Știrb – Derma Laser Clinic Elite Sibiu;
Adina Zotinca – Certified Make – Up Trainer, Make-Up Artist & Estetician;
Andreea Aron Dobrotă – Redactor Beauty & Sănătate Sibiu 100%;
Liviu Florea Constantin – Hair stylist
Lucian Zoltan – Creative Hair Designer, fondator Hairshop by Luciano.

Despre preselecția și casting puteți afla mai multe detalii aici.

După vizionarea tuturor participantelor la casting și deliberări, juriul va anunța concurentele ce vor fi intervievate suplimentar, în scopul stabilirii ierarhiei finale, conform algoritmului de reprezentare din regulament.

După selecția a maxim 7 concurente de 18-26 ani și a 4 concurente de 14-17 ani din județul Sibiu, fotografiile acestora vor fi postate pe contul de Instagram și Facebook Filon de România în săptămâna următoare castingului.

Participantele la categoria 14-17 ani rămase în Top 20 național după trecerea tuturor preselecțiilor se vor califica automat în etapa finală zonală din anii viitori, după ce devin majore.

Participantele la categoria 18-26 ani ce vor trece toate preselecțiile vor fi recompensate cu premii ce constau în reprezentarea României la următoarele concursuri internaționale: MISS SUPRANAȚIONAL 2024, MISS INTERCONTINENTAL 2023, TOP MODEL OF THE WORLD 2023, THE MISS GLOBE 2023, MISS AURA INTERNAȚIONAL 2024, MISS TOURISM WORLD 2024.

Despre concursul Filon de Romania

Filon de Romania este un proiect de promovare a filonului romanesc, adresat tinerelor României din cele 41 de județe și București, care are ca motto: “Descoperă, Păstrează, Creează, Transmite”, acestea fiind imperativele prin care promovăm valorile, sub variatele lor aspecte: tradiții, istorie, turism, muzică, cultură, obiceiuri tradiționale, monumente istorice, monumente naturale, gastronomie, costum național, personalități ale județelor.

Tinerele vor arăta, pe parcursul derulării concursului, o parte din „filonul” județelor lor, iar unele dintre ele, vor deveni chiar „ambasadoare” ale României pe scenele internaționale ale concursurilor de Miss / Modele. Cultura, Arta, Moda, Imaginea sunt forme moderne ale construirii cărții de vizită a unei țări, pe baza FILONULUI de bogăție spirituală, ce trebuie transmis tinerei generații, care preia valorile naționale, le adaugă viziunea ei și apoi, le transmite mai departe, următoarelor generații și întregului mapamond.

Regulamentul complet al preselecției „Filon de România 2023” poate fi consultat pe www.filonul.ro.

Nu exista nici o taxa de participare la acest casting.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Peste 8.000 de cazuri de COVID în ultima săptămână, în țară

0

Ministerul Sănătăţii a anunțat luni că, în perioada 20 – 26 martie, au fost înregistrate 8.082 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2.

Potrivit ministerului, 2.465 dintre cazurile înregistrate în ultima săptămână au fost la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima trecere prin boală.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 383 de persoane au fost reconfirmate ca fiind infectate cu SARS-CoV-2.

Până în prezent, pe teritoriul României au fost înregistrate 3.367.9211 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, incidenţa înregistrată la 14 zile fiind de 0,58. În ultima săptămână au fost efectuate 10.911 de teste RT-PCR şi 70.501 de teste rapide antigenice.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.819.081 de teste RT-PCR şi 13.167.467 de teste rapide antigenice.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Răzvan Popovici, solistul ultimului concert al Filarmonicii din luna martie

Cel de al doilea trimestru al stagiunii 2022/2023 “EChO” se încheie cu un concert simfonic sub conducerea dirijorului Alexander Gordon, cu participarea solistului Răzvan Popovici – violă.

Concertul va avea loc joi, 30 martie 2023, ora 19.00, la Sala Thalia.

În program: Concertul pentru violă și orchestră de William Walton, poemul simfonic „Prăbuşirea Doftanei” de Alfred Mendelsohn și Simfonia a V-a în Si bemol major a lui Anton Bruckner.

Despre Răzvan Popovici

Cunoscut în ipostaza de director executiv al Festivalului SoNoRo, Răzvan Popovici s-a născut la Bucureşti într-o familie de muzicieni şi a început studiul violei cu tatăl său, Mugur Popovici.

A studiat la Salzburg, Paris şi Freiburg cu Peter Langgartner, Jean Sulem şi Wolfram Christ. A cântat ca solist în sala Filarmonicii din Köln, Festspielhaus Baden-Baden, Ateneul Român din București, Prinzregententheater din München şi Théâtre des Champs-Elysées din Paris, alături de Orchestra de Cameră din Köln, Orchestra de Cameră din Kobe, Orchestra Națională Radio din București, Filarmonica „George Enescu”, Filarmonica Transilvania din Cluj, Chaarts Chamber Artist din Zürich sau Kamerata Kronstadt.

A colaborat cu Juliane Banse, Shlomo Mintz, Konstantin Lifschitz, Natalia Gutman, Nobuko Imai, Elena Bashkirova, Radovan Vlatkovic, Daishin Kashimoto, Olli Mustonen, Gilles Apap, Frans Helmerson, Mihaela Martin, Ilya Gringolts, Vladimir Mendelssohn, Louis Lortie, Giovani Sollima şi Thomas Demenga.

Răzvan Popovici este invitat regulat la festivaluri din întreaga lume, cum ar fi: Lucerne Festival, Wiener Festwochen, Kuhmo Festival, Schwetzinger Festspiele, Spoleto Festival, Mintz Festival Tucumán, Ferrarra Musica, Rolandseck Festival, Boswil Musiksommer, Mittelfest Cividale, Festival Academy Budapest şi Kobe Music Festival. Printre sălile în care a cântat se numără Carnegie Hall din New York, Musashino Hall din Tokio, Concertgebouw Amsterdam, Konzerthaus şi Musikverein din Viena, South Bank și Wigmore Hall din Londra, YMCA din Ierusalim sau Bozar din Bruxelles. Concertează regulat în întreaga lume ca membru al Ansamblului Raro.

Alexander Gordon, unul dintre cei mai versatili muzicieni ai generației sale, a cunoscut gloria ca solist, dirijor, muzician de cameră și profesor.

În 2022, pentru a protesta împotriva războiului din Ucraina și folosirii literei Z ca simbol al acestei agresiuni, și-a schimbat numele din Zemtsov în Gordon, conform sonoro.ro. Face parte dintr-o adevărată dinastie de violoniști și a absolvit Conservatorul din Hamburg, unde a studiat cu Marius Nichiteanu. A urmat studii de master în Maastricht și apoi în Berlin. Printre mentorii săi se numără: Kirill Petrenko, Vladimir Jurowski, Neeme și Paavo Järvi. La 23 de ani, a fost numit viola principală a Orchestrei Filarmonice din Londra.

Din 2012, s-a dedicat în întregime carierei de solist și dirijor. A obținut numeroase premii la Moscova, în Hamburg și în Austria. A predat la Guildhall School of Music and Drama din Londra, Conservatorul din Viena, iar în prezent este profesor la Haute École de Musique din Lausanne și Hochschile für Musik und Tanz din Köln. A înregistrat CD-uri pentru mai multe case de discuri și a apărut pe scene din toată lumea alături de dirijori precum Neeme Järvi, Vladimir Jurowski, Leif Segerstam și Alexander Vedernikov.

Biletele pentru concertul de joi sunt puse în vânzare la casa de bilete a Filarmonicii și online pe iabilet.ro, filarmonicasibiu.ro sau în aplicația mobilă Filarmonica Sibiu App, la prețul de 40 lei (50% reducere pentru elevi, studenți, pensionari).

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Muzeul Brukenthal va sprijini instituțiile culturale din Republica Moldova

Pentru prima dată, Muzeul Național Brukenthal a organizat evenimente în Republica Moldova.

Săptămâna trecută, Alexandru Chituță, managerul interimar al Muzeului Național Brukenthal, a participat la o serie de evenimente culturale în Chișinău. Muzeul sibian și Biblioteca Județeană ASTRA au realizat o donație de carte pentru mai multe biblioteci și muzee din Republica Moldova.

„Muzeul Național Brukenthal în cadrul Axelor culturale Brukenthal – colecții private, împreună cu colecția George Șerban a realizat la Muzeul Național de Artă al Moldovei expoziția Artiști români pe mapamond. În cadrul evenimentului colecționarul a dăruit colecției Muzeului din Chișinău și 21 de lucrări – stampe japoneze și lucrări de artă românească”, spune Alexandru Chituță.

A fost prima dată când Muzeul Național Brukenthal a organizat evenimente în Republica Moldova, iar cu acest prilej au fost semnate acorduri de parteneriat cu Muzeul Național de Artă al Moldovei, Facultatea de Arte Plastice și Design din Chișinău și Biblioteca Națională a Moldovei, urmând ca în viitor să fie realizate mai multe proiecte comune la Sibiu și la Chișinău.

„Am invitat artiști din Republica Moldova, ca în cadrul Festivalului Internațional de Artă Contemporană de la Sibiu – SCAF, cu ajutorul Ministerului Culturii din Republica Moldova, a Ambasadei României la Chișinău și a Ambasadei Republicii Moldova în România, să fie organizată o expoziție specială dedicate artei contemporane din Moldova. Muzeul Național Brukenthal cu sprijinul Ministerului Culturii din România va putea ca de acum înainte să aibă în planul anual o expoziție comună a profesorilor, artiștilor și studenților din Chișinău.

De asemenea, studenții din cadrul Facultății de Arte Plastice pot veni la diferite proiecte de perfecționare în laboratoarele de restaurare ale Muzeului”, încheie managerul interimar.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Weekend „înecat” în alcool de șoferii din județul Sibiu

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii sibieni au constatat 12 infracțiuni la regimul rutier, au reținut 40 de permise de conducere, au retras 50 de certificate de înmatriculare și au aplicat 720 de sancțiuni contravenționale în valoare de 217.000 de lei.

În timp ce conducea un autoturism pe strada Lungă din localitatea Vurpăr, un localnic în vârstă de 47 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un stâlp. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

Din verificările efectuate de către polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr a reieșit faptul că bărbatul nu deține dreptul de a conduce, iar testarea sa alcoolscopică a indicat o valoare de 0,25 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Totodată, s-a constatat că valabilitatea ITP a autoturismului era expirată din cursul anului 2020.

La nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

În zona PC Veștem, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe DN 1 de către un sibian în vârstă de 50 de ani. Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat faptul că dreptul bărbatului de a conduce autovehicule pe drumurile publice este anulat. Pe numele sibianului s-a deschis un dosar penal.

În Cisnădie, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Măgurii de către o localnică în vârstă de 33 de ani.

Polițiștii au constatat cu această ocazie că femeia deține un permis de conducere eliberat de o autoritate străină, însă nu deține și permis de conducere internațional care să-i confere dreptul de a conduce pe teritoriul României. Femeia s-a ales cu dosar penal.

În Mediaș, polițiștii Biroului Rutier din oraș l-au testat alcoolscopic pe șoferul unui autoturism condus pe strada Zorilor, un medieșean în vârstă de 46 de ani, rezultatul testării indicând o valoare de 0,82 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.

Tot în Mediaș, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 35 de ani. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,66 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.

Cei doi medieșeni au fost însoțiți la o unitate medicală unde li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În ambele cazuri, polițiștii medieșeni au deschis dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

În Colonia Tălmaciu, polițiștii din cadrul Poliției Tălmaciu au oprit un autoturism condus pe Drumul Național 7 de către un localnic în vârstă de 25 de ani.
Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat un rezultat de 1,07 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, tânărul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, la nivelul Poliției Orașului Tălmaciu, s-a deschis un dosar de cercetare penală pentru conducere sub influența alcoolului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Astăzi, primul zbor direct spre București, de pe Aeroportul Sibiu

Astăzi, 27 martie 2023, primii 32 pasageri au zburat din Sibiu la București cu cursa directă inaugurată și operată de pe aeroportul sibian. De azi, Sibiul va fi conectat cu Bucureștiul printr-un un număr de cinci frecvențe săptămânale, în zilele de luni, miercuri și vineri. Zborurile sunt operate de către AirConnect.

Foto: Aeroport Sibiu

Cursele vor fi operate astfel:

Luni

Otopeni – Sibiu: 06:00 – 07:00

Sibiu – Otopeni: 07:30 – 08:30

Miercuri

Otopeni – Sibiu: 06:00 – 07:00; 19:00-20:00

Sibiu – Otopeni: 07:30 – 08:30; 20:30-21:30

Vineri

Otopeni – Sibiu: 06:00 – 07:00; 19:00-20:00

Sibiu – Otopeni: 07:30 – 08:30; 20:30-21:30

Zborul inaugural a decolat azi, la 07:50

Zborul inagural a decolat de pe Aeroportul Internațional Sibiu la ora locală 07:50. ”Primele impresii la cald din partea pasagerilor au fost unele încurajatoare. Încă de la primul zbor aceștia și-au exprimat susținerea, prin prezența pe primul zbor, pentru această conexiune aeriană. Aceasta e cea mai eficientă opțiune de călătorie spre București”, transmit reprezentanții aeroportului sibian.

„Le doresc celor de la AirConnect cât mai multe zboruri de pe Aeroportul Internațional Sibiu! Le mulțumesc încă o dată că au ales județul Sibiu pentru această rută. Ca autoritate publică vom face tot ceea ce se poate pentru a sprijini companiile aeriene. Însă e nevoie ca această alternativă de călătorie să devină o opțiune pentru public”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

„Suntem fericiți să operăm astăzi primul zbor regulat pe ruta București – Sibiu – București. Sperăm că cele 5 frecvențe săptămânale pe care le oferim să satisfacă nevoile tuturor pasagerilor, atât celor care călătoresc în interes de afaceri, cât și turiștilor. Iar AirConnect e o alternativă de călătorie rapidă, confortabilă și sigură, durata de zbor fiind de doar 50 de minute”, a declarat Tudor Constantinescu, Director General AirConnect.

Pasagerii zborului inaugural. Foto: Aeroport Sibiu

Ce spune Directorul General al Aeroportului Sibiu

„O conexiune mult așteptată de comunitatea pe care o deservim s-a materializat cu sprijinul reprezentanților AirConnect, care au identificat potențialul acesteia și au decis să îl exploateze. Reamintesc pe această cale faptul că deschiderea și menținerea unei rute este un efort comun. În primă fază, al aeroportului, concretizat prin abordarea și convingerea operatorului aerian de necesitatea operării serviciului aerian. Și ulterior validat de cererea și traficul generat de comunitate. Le mulțumesc pasagerilor de pe zborul inaugural operat astăzi de AirConnect, care prin numărul lor ne dau încrederea că această conexiune va fi una de durată”, a declarat Marius Ioan Gîrdea, Director General Aeroportul Internațional Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Cinci locuințe ANL vor fi repartizate la Mediaș

0

Un număr de cinci locuinţe construite prin Agenţia Naţională pentru locuinţe vor fi repartizate în municipiul Mediaş.

Astfel, cinci medieşeni aflaţi pe lista de priorităţi pentru repartizarea unei locuințe tip ANL vor primi locuințele la începutul lunii viitoare. Unii dintre chiriaşii acestor locuinţe fie au renunţat la contracte, fie şi-au achiziţionat apartamente proprietate personală.

În aceste condiţii, cinci persoane aflate pe lista de repartizare a unor locuinţe tip ANL vor deveni chiriaşi şi vor primi locuinţele în zilele următoare.

Vor fi repartizate cinci garsoniere ANL, iar aleşii locali din Mediaş vor discuta la şedinţa ordinară a lunii martie proiectul de hotărâre privind repartizarea celor trei locuinţe.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Dosar penal pentru o minoră prinsă la volan. Tânărul care i-a dat mașina este cercetat penal și el

O tânără de 17 ani are dosar penal după ce a fost prinsă la volanul unui autoturism.

În localitatea Rusciori, polițiștii din cadrul Poliției Ocna Sibiului au oprit pentru control un autoturism condus pe Drumul Județean 143B.

La volan a fost identificată o localnică în vârstă de 17 ani, care nu are permis de conducere.

Tânăra era însoțită de către proprietarul autoturismului, un tânăr în vârstă de 19 ani, din aceeași localitate, care i-a dat fetei autoturismul, deși știa că tânăra nu are permis de conducere.

Fata are acum dosar penal pentru conducere fără permis, iar tânărul care i-a dat mașina s-a ales cu dosar penal pentru că i-a încredințat autoturismul, deși cunoștea faptul că aceasta nu are permis de conducere.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Sibiul cutremurelor

Sibiu 100% vă prezintă, în exclusivitate, situaţia actuală a judeţului Sibiu din punct de vedere seismologic. Judeţul Sibiu se află în apropierea zonei seismice Făgăraș – Câmpulung. Aceasta e situată în partea de răsărit a Carpaților Meridionali, caracterizată prin şocuri de până la o magnitudine de 6,5 pe scara Richter. Adică cele mai puternice cutremure care s-au produs în România, ne informează Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

În arealul judeţului Sibiu sunt funcţionale 4 staţii seismice, una dintre acestea fiind amplasată chiar în apropierea oraşului Sibiu. Ultimul cutremur major s-a produs în judeţul Sibiu pe 16 ianuarie 1916 (Mw=6.4). Mw înseamnă magnitudine moment. Totodată, Sibiu 100% vă prezintă istoria cutremurelor înregistrate în judeţul Sibiu din ultimii 150 ani. Toate acestea în contextul cutremurelor care s-au produs pe parcursul mai multor zile în luna februarie și martie 2023 în zona Olteniei. Mai precis, în zona Târgu Jiu, şi care s-au resimţit destul de puternic şi în municipiul şi judeţul Sibiu.

Cât de expus este Sibiul unui cutremur catastrofal. Maxim de 6.5 Mw

Județul Sibiu se află în apropierea zonei seismice Făgăraș – Câmpulung, situată în partea de răsărit a Carpatilor Meridionali. Această zonă este caracterizată de șocuri ce pot ajunge până la Mw ~6.5, cele mai puternice cutremure de suprafață înregistrate pe teritoriul României. Ultimul cutremur major s-a produs pe 16 ianuarie 1916 (Mw=6.4) și a fost urmat de o activitate de replici destul ridicată.

“Distribuția epicentrelor pune în evidență două grupări semnificative: una localizată în partea de vest a zonei, care include șocurile cele mai mari puternice (Mw~6). Cealaltă e situată la est (regiunea Sinaia), cu evenimente mai mici (Mw<5). Mecanismele focale sunt de tip alunecare laterală și faliere normală, indicând un câmp de tensiune extensional. Falierile de tip alunecare laterală predomină, planele de falie fiind orientate NV-SE”, sunt informaţiie puse la dispoziţie de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului din Bucureşti. Informațiile au fost solicitate de redactorii Sibiu 100%.

Istoria cutremurelor în judeţul Sibiu

De-a lungul timpului, judeţul Sibiu nu a fost ferit de cutremure. Unele cu magnitutidine  şi intensitatea mai mare, iar alte aproape care nu au fost resimţite de sibieni. În urma informaţiilor primite de la INCDFP, am realizat un istoric al acestor cutremure în judeţul Sibiu.

Conform datelor din Catalogul Romplus al INCDFP, în regiunea Sibiu s-au produs cutremure crustale foarte rar, iar acestea au avut magnitudini mici.

Iată cele mai importante cutremure cu magnitudine ≥ 3 produse în regiunea Sibiu:

– 1984, 16 mai, magnitudine 3.4 Mw, adâncime 15 km;

– 1984, 20 mai, magnitudine 3.0 Mw, adâncime 15 km;

– 1923, 5 iulie, magnitudine 3.5 Mw, adâncime estimată 10 km.

De asemenea, conform datelor istorice, în catalog sunt menționate și cutremurele din:

– 1550, 26 octombrie, produs în apropierea oraşului Sibiu, cu magnitudine estimată de 6.5 Mw;

– 1569, 17 august, magnitudine estimată de 6.4 Mw;

– 1571, 10 aprilie, magnitudine estimată de 6.5 Mw;

– 1590, 10 august, magnitudine estimată de 6.5 Mw;

– 1793, 8 decembrie, magnitudine estimată de 6.2 Mw;

– 1826, 16 octombrie, magnitudine estimată de 5.5 Mw;

– 1832, 19 februarie, magnitudine estimată de 5.6 Mw. 

Sibiu, între zone cutremure

“Chiar dacă în această regiune nu se produc cutremure semnificative, acestă zonă poate fi afectată de cutremurele crustale produse în zona seimică Făgăraș-Câmpulung. Ultimul cutremur semnificativ înregistrat în această zonă a fost cel din 16 ianuarie 1916, având o magnitudine Mw 6,4, produs la o adâncime estimată de 21 km. Epicentrul seismului a fost în apropierea actualului Baraj Vidraru (Argeș). Efectele cutremurului din 1916 au fost semnificative în județele Argeș, Vâlcea, Sibiu și Alba, după cum se poate vedea pe hărțile cu izoseiste (linii care delimitează zone cu valori de intensitate seismică similare).

Intensitatea epicentrală a fost evaluată la VIII pe scara MSK (Medvedev-Sponheuer-Karnik) la 6,4. Cutremurul a fost urmat pe parcursul a patru luni de numeroase replici, majoritatea având loc la adâncimi chiar mai mici de 10 km. Două dintre ele au avut magnitudini de Mw = 5,2 și 5,0 și au avut loc la câteva minute după șocul principal. Intensitatea macroseimica epicentrală a fost de VIII. Întrucât cutremurul a fost de suprafaţă, intensitatea efectelor produse scade puternic cu distanţa. Oraşul Sibiu  este situat la o distanţă de aproximativ 70 km de epicentru, iar intensitatea raportată a fost de VI-VII grade.

O altă zonă seismică care poate afecta oraşul Sibiu este zona Vrancea. ”În cazul cutremurelor vrâncene puternice de adâncime, intensitatea observată în Sibiu a fost de VI grade”, susţin specialiştii INCDFP Bucureşti.  

Trebuie menţionat că diferența dintre magnitudinea și intensitatea unui cutremur este că magnitudinea este o valoare determinată cu ajutorul înregistrărilor seismometrelor și exprimă cantitatea de energie eliberată. În timp ce intensitatea este determinată pe baza observațiilor efectelor cutremurului asupra oamenilor, clădirilor sau suprafeței pământului. Pentru un cutremur magnitudinea este aceeași/invariabilă, însă intensitățile sunt diferite, în locații diferite.

Sibiul în context naţional

În regiunea județului Sibiu sunt instalate 4 stații seimice, una dintre acestea fiind chiar în apropierea orașului Sibiu. Per total, în ţară există 170 de staţii seismice.

Reţeaua Seismică Națională, operată de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului – INCDFP, a fost concepută să monitorizeze activitatea seismică de pe teritoriul României. Seismicitatea în România este dominată de evenimente de adâncime intermediară produse în zona Vrancea, cu adâncimi între 60 și 200 de km. Evenimentele de suprafață care se produc în România sunt generate de surse crustale prezente în mai multe zone seismice. Acestea sunt: Vrancea, Făgăraș-Câmpulung, Sinaia, Oltenia, Crișana și Maramureș, Banat, Moldova, Dobrogea.

În prezent, Rețeaua Seismică Națională este formată din aproximativ 170 de stații seismice. Acestea sunt împărţite în două grupe. Prima e rețeaua de stații seismice digitale echipate cu senzori de bandă largă și de scurtă perioadă. Cea de-a doua e rețeaua de stații seismice digitale echipate cu senzori de accelerație instalată în câmp liber la scară națională. 

Datele seismice se transmit în timp real către Centrul Național de Date (sediul INCDFP). Aici sunt prelucrate și analizate 24 de ore/ 7 zile pe săptămână de către seismologii de serviciu. 

Hartă stații seismice. Foto: INCDFP

Nu există, geografic, seismologi pentru Sibiu

Regiunea judeţului Sibiu nu are arondaţi geografic seismologi. Activitatea de cercetare a Institutului se desfășoară în cadrul a cinci laboratoare. Acesrea sunt: Laboratorul de Seismologie și Structura Litosferei, Laboratorul Rețea Seismică Națională, Laboratorul Centrul Națioal de Date, Laboratorul Seimologie Inginerească şi Laboratorul Geofizică Aplicată, Prevenire și Educare. 

Activităţile se desfăşoară pe direcţii specifice de cercetare care nu se referă la anumite zone geografice. Zonele particulare sunt incluse în diferite studii efectuate, precum cele de zonare seismică, hazard sau risc seismic. În cazul unor evenimente semnificative şi de impact (secvenţe de cutremure de exemplu) sunt efectuate şi studii focalizate pe zonele de interes.

Despre cutremurele din Sibiu, vezi si aici.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Cod galben de vânt în Sibiu și alte 26 de județe

Mai multe judeţe din Banat, Crişana, vestul Transilvaniei, Dobrogea şi estul Munteniei se află sub Cod galben de vânt pe parcursul zilei de luni.

Potrivit unei avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, în intervalul ora 6:00 – 23:00, în zonele vizate vor fi intensificări ale vântului cu viteze de peste 55…65 km/h.

În zona montană înaltă (în general la altitudini mai mari de 1700 m), rafalele vor depăşi 80…90 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând diminuarea semnificativă a vizibilităţii.

Judeţele atenţionate de meteorologi, unele parţial, iar altele total sunt: Alba, Argeş, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Cluj, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Ialomiţa, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Tulcea, Timiş şi Vâlcea.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO Naționala de Tineret a României a ajuns la Sibiu

0

Duminică seara, naționala de tineret a României a ajuns la Sibiu după un drum de câteva ore cu autocarul.

Jucătorii pregătiți de Emil Săndoi vor juca, marți seara, de la ora 19, un meci amical contra reprezentativei U21 a Germaniei pe Stadionul Municipal Sibiu.

„Naționala U21 a României continuă pregătirea pentru turneul final din 2023, găzduit de România și Georgia.

Selecționata pregătită de Emil Săndoi va disputa în luna martie două meciuri amicale împotriva selecționatelor similare din Portugalia și Germania.

Pentru tricolori vor fi ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2023″, este mesajul postat pe site-ul Federației Române de Fotbal.

Urmărește Sibiu 100% în Google News