Luna februarie este una care marchează destinul excepţional al lui Emanuil Gojdu. Astăzi, 9 februarie 2023, se împlinesc 221 de ani de la naşterea marelui intelectual român, după ce, vineri, 3 februarie 2023, s-au comemorat 153 de ani de la moartea sa. Emanuil Gojdu a sprijinit neamul său asuprit din Ungaria, oferind sprijin financiar românilor ardeleni în desăvârşirea studiilor, iar după moartea sa toată averea şi-a lăsat-o propăşirii neamului românesc.
A fost creată o fundaţie ca urmare a testamentului său, care a acordat burse de studii unor importanţi oameni politici români şi nu numai, între care răşinăreanul Octavian Goga sau sălişteanul Ioan Lupaş. Trebuie menţionat că după moartea sa, şedinţele fundaţiei care îi purta numele au fost ţinute şi la Sibiu în mod regulat, fiind girate de Mitropolia Ardealului. Reprezentanța se întrunea în două sesiuni pe an, fie la Sibiu, fie la Budapesta, în martie, când se aproba gestiunea pe anul precedent şi bugetul pe noul an, şi în august, când se acordau bursele. Din sânul Reprezentanței se alegea un comitet executiv format din trei membri, pe trei ani, care conducea în permanență afacerile fundației. Totodată, Emanuil Gojdu a avut o relaţie specială de prietenie cu Mitropolitul Ardealului, Andrei Şaguna, punând umărul la înfiinţarea Mitropoliei Ardealului.
Vă prezentăm mai jos câteva aspecte legate de activitatea lui Emanuil Gojdu, despre fundaţia care îi poartă numele şi despre relaţia sa cu Sibiul, având ca punct de pornire două articole semnate de Dorin Stănescu şi de Pr. Acad. dr. Mircea Păcurariu, publicate în ultimii 2 ani de ziarul Lumina. Practic, Emanuil Gojdu a fost un Mecena ortodox ardelean.
Povestea vieţii sale. Întâlnirea cu Anastasiu Şaguna, viitorul Mitropolit al Ardealului şi crearea ASTREI
Macedoromână de origine, familia Gojdu s-a stabilit în veacul al XVIII-lea în „Florența Balcanilor”, cum mai era numit orașul albanez Moscopole. Pentru că pacea zonei a fost tulburată de turci, iar mulți dintre locuitori au emigrat spre Imperiul Habsburgic, familia Gojdu a ajuns în Polonia, iar de aici în Ungaria la Miskolc. Mai târziu, o ramură a familiei s-a stabilit în Bihor, la Oradea. Așa s-a născut, la 9 februarie 1802, Emanuil Gojdu, al doilea copil al lui Atanasie și al Anei. Tânărul Emanuil Gojdu și-a desăvârșit educația la școala primară ortodoxă românească din Oradea, apoi a urmat studii liceale și universitare la Oradea, Bratislava și Pesta. În 1824, avea să obțină licența în drept, iar avocatura avea să-i devină profesie de bază, care îl va face faimos în tot imperiul. Timp de trei ani, până în 1827, Emanuil Gojdu va face stagiatura în Budapesta, la cabinetul unui cunoscut avocat sârbo-maghiar. În acești ani, intră în contact cu tinerii români ori aromâni aflați în capitala maghiară la studii, iar acum este momentul în care îl va cunoaște și se va împrieteni cu tânărul Anastasiu Șaguna, viitorul Mitropolit al Ardealului.
Acesta își deschide un birou de avocat și de notar în Budapesta, iar calitățile sale intelectuale îl proiectează în scurt timp drept unul dintre cei mai buni avocați din capitala regatului maghiar. De altfel, Gojdu rămâne în analele justiției maghiare ca fiind primul avocat care a formulat acțiunile judecătorești în limba maghiară și nu în limba latină, așa cum era uzanța până la gestul său revoluționar. Și toată munca sa dă roade, pentru că devine în doar două decenii un om bogat. Are numeroase proprietăți sub formă de terenuri și imobile în Budapesta și nu numai, iar toate acestea îl proiectează în conștiința contemporanilor săi ca fiind o notabilitate a Budapestei, respectat deopotrivă de maghiari și de români. Ca viață personală, Emanuil Gojdu s-a căsătorit în 1832 cu Anastasia Pometa, fiica unui negustor aromân. Au avut o fetiță, care a murit repede, la vârsta de un an. Căsătoria celor doi a durat până în 1863, când Anastasia s-a stins din viață. Emanuil Gojdu avea să se recăsătorească tot cu o aromâncă, Melania Dumcia. Cu aceasta nu a avut copii.
Pe măsură ce și-a consolidat averea, dar și viața de familie, Emanuil Gojdu a înțeles că trebuie să sprijine cauza neamului său asuprit în Ungaria. De aceea, la momentul izbucnirii Revoluției de la 1848, s-a implicat în acțiunile politice cu un impact deosebit asupra soartei conaționalilor săi. Una dintre doleanțele românilor era legată de viața lor bisericească, în sensul că se acționa pentru crearea unei mitropolii ortodoxe românești în Ardeal, o instituție văzută de toți ca fiind capabilă să catalizeze coeziunea națională și lupta românilor pentru drepturile lor. “Cel care începe aceste demersuri la Budapesta este Emanuil Gojdu. La 21 mai 1848, el este în fruntea semnatarilor Petiției neamului românesc din Ungaria și Banat adresată Guvernului maghiar în care cere, printre altele: Ocârmuire bisericească cu totul neatârnată, sinod dechilin (separat, deosebit de, n. n.) și ocârmuire bisericească și școlastică neatârnată, ai căreia mădulari să fie aleși numai dintre fiii nației noastre”. Chiar dacă reînființarea Mitropoliei Ortodoxe a Ardealului se va produce mai târziu, visul acesta al lui Gojdu se împlinea. În tot acest timp, el a fost alături de Andrei Șaguna, de care l-a legat, așa cum am mai spus, o lungă și frumoasă prietenie. ”A fost împreună cu Mitropolitul Șaguna ca fondator al ASTREI, ca sfetnic și Mecena al Bisericii și al cauzei naționale”, scrie Dorin Stănescu în articolul „Emanuil Gojdu, un Mecena ortodox ardelean”, din 2020.
Crearea fundaţiei care îi poartă numele
Cu doar câteva luni înainte să moară, Emanuil Gojdu își scrie testamentul și, la îndemnul lui Andrei Șaguna, marele său prieten, își lasă averea neamului său. Convins pe deplin că „națiunea română numai prin cultură își va putea cuprinde locul cuvenit între popoarele Europei”, în testamentul încheiat la 4 noiembrie 1869 a dispus ca averea sa să fie administrată de o fundație care să ofere burse de studii pentru tinerii români. A mai hotărât și alt lucru, anume, pentru ca doleanțele sale să nu fie uitate, în speță Fundația Gojdu și bursele sale, testamentul său să fie citit în fiecare an în toate bisericile ortodoxe din Ardeal și Ungaria în ziua de 9 februarie.
Emanuil Gojdu s-a stins din viață în ziua de 3 februarie 1870 și a fost înmormântat la Budapesta. Fundația Gojdu și-a început activitatea în aprilie 1870, pornind cu un patrimoniu inițial de 178.000 de florini, iar până în 1917, prin buna gospodărire a comitetului director, ea a ajuns la valoarea de 8.000.000 de coroane. Fundația dispunea de un complex arhitectonic cu opt edificii situate în centrul Budapestei, acțiuni în bănci, titluri de împrumut publice etc.
Vreme de aproape o jumătate de secol, Fundația Gojdu a acordat nu mai puțin de 4.455 de burse de studii și alte 928 de ajutoare financiare pentru tinerii ortodocși care mai apoi au devenit preoți, profesori, avocați, medici și au militat pentru drepturile naționale și pentru unirea cu țara-mamă. Printre numeroșii și valoroșii bursieri ai fundației s-au numărat: Victor Babeș, Miron Cristea, Petru Groza, Octavian Goga, Ioan Lupaș, Traian Vuia, Constantin Daicoviciu. La finalul Primului Război Mondial, aceasta și-a încetat activitatea și a făcut obiectul unor negocieri ulterioare cu Ungaria, iar articolul 249 al Tratatului de la Trianon menționa restituirea de către Ungaria a patrimoniului tuturor fundațiilor. Din 1924 și până în 1937, statul român și cel maghiar au negociat un acord semnat de partea română în 1938 și de cea maghiară în 1940. Acesta prevedea reluarea activității fundației și restituirea patrimoniului. Izbucnirea unui nou război și instaurarea comunismului au făcut ca acordul să nu mai fie aplicat, iar în 1953, urmare a unui acord între cele două state, fundația își încheia activitatea, iar avatarul său avea să continue…
Gojdu – apărătorul drepturilor românilor ardeleni
În calitate de comite suprem (prefect) al județului Caraș, Emanuil Gojdu a fost membru de drept în Casa Magnaților – Senatul din Pesta, unde a rostit câteva discursuri parlamentare care au avut un puternic răsunet în cercurile politice de atunci. Chiar de la începutul sesiunii parlamentare, i-a convocat de mai multe ori pe fruntaşii românilor la Pesta, spre a stabili împreună tactica de luptă. Una dintre aceste întruniri a avut loc în casa sa, în seara zilei de 7 mai 1861, când Gojdu îndemna deputații români la unire, pentru a milita împreună în vederea obținerii de drepturi pentru poporul român. „Un celebru discurs politic pe care l-a rostit în Casa Magnaților şi care a avut un larg ecou în cercurile româneşti a fost cel din 19 iunie 1861. Pentru a fi cât mai documentat, a cerut informații asupra doleanțelor românilor transilvăneni de la Mitropolitul Andrei Şaguna, de la George Barițiu şi de la Mitropolitul Alexandru Sterca-Şuluțiu de la Blaj. Şaguna, de pildă, i-a răspuns la 4 iunie 1861, sfătuindu-l să propună convocarea «unui congres național, care să formuleze modul şi chipul egalei îndreptățiri a nației şi limbii române»”. În continuare, îi arăta că românii transilvăneni n-ar fi împotriva unirii cu Ungaria, dacă ei ar fi tratați în mod echitabil, dar „o unire prejudicioasă” pentru români nu se poate accepta. În sfârşit, Şaguna îl sfătuia să ceară să se acorde românilor „egalitatea, libertatea şi frățietatea individuală, civilă, națională şi confesională”. Cunoscând opiniile acestor trei lideri ai românilor transilvăneni, împreună cu vederile sale proprii, Gojdu a rostit discursul amintit, în care punea în lumină motivele pentru care românii nu puteau accepta unirea Transilvaniei cu Ungaria. El prezenta obiectivul luptelor naționale prin aceste cuvinte: „Românii doresc viață națională, conservată de o mie de ani printr-atâtea nenorociri, pe care voiesc a şi-o păstra, cultiva şi lăți şi în viitor, iar pe fiii săi, aplicându-i în toate ramurile guvernării, voieşte a-i pregăti pentru un viitor mare…”, scrie pr. Acad. dr. Mircea Păcurariu în articolul intitulat „Românii doresc viață națională, conservată de o mie de ani”, publicat în 2020.
Testamentul lui Emanuil Gojdu
Retras din viața politică militantă, în 1869, a fost numit septemvir (consilier la Curtea de Casație), funcție pe care a deținut-o până la moartea sa, survenită la 22 ianuarie (3 februarie) 1870. Şi-a lăsat întreaga avere pe seama „acelei părți a națiunii române din Ungaria şi Transilvania care aparține la confesiunea orientală ortodoxă”, în scopul creării unei fundații sub numele său. Prin acest testament, Gojdu dispunea ca timp de 50 de ani să se capitalizeze 2/3 din veniturile fundației, iar din 1/3 să se acorde burse „acelor tineri români de religiune răsăriteană ortodoxă, distinși prin purtare bună şi prin talente, ai căror părinți nu sunt în stare, cu averea lor proprie, să ducă la (în)deplinire creşterea şi cultivarea copiilor lor”. După 50 de ani, urmau să se capitalizeze 3/5 din veniturile anuale, iar 2/5 să se împartă ca burse studenților de la universități, dar şi „tinerilor care voiesc a se califica pentru cariera artistică, preoțească şi învățătorească”. În a treia perioadă de 50 de ani, urmau să se capitalizeze 50% din venituri, iar din 50% să se ajute, după principiile de mai sus, mai mulți tineri studenți, însă atunci să se remunereze din venit şi „preoți şi învățători săraci, cu însuşiri eminente, familie numeroasă şi îmbătrâniți”. În sfârşit, după 150 de ani, să înceteze „capitalizarea” şi să se formeze un fond de rezervă din 1/10 a veniturilor anuale, iar restul „să se întrebuințeze pentru orice alte scopuri religionare ale românilor de religiunea ortodoxă răsăriteană…, având în vedere prosperitatea şi înflorirea patriei, a Bisericii răsăritene ortodoxe şi a nației române”. Cu administrarea fundației, Gojdu a încredințat un comitet, numit Reprezentanță, format din mitropolitul ortodox al Ardealului, ca preşedinte, şi din episcopii săi sufragani (până în 1918 cei de la Arad şi Caransebeş) şi din tot atâția membri mireni, plus alți trei membri mireni, cunoscuți ca buni români şi buni ortodocşi. Deci, ca şi în Statutul organic al lui Andrei Şaguna, s-a urmărit să fie 1/3 clerici şi 2/3 mireni. La alegerea membrilor mireni trebuia să-şi dea consimțământul şi soția sa, până va fi în viață, precum şi rudele sale după mamă, care vor purta numele de Poinar. De asemenea, din familia Poinar trebuia să fie cel puțin un membru în Reprezentanță, dacă îşi păstrau credința ortodoxă.
Urmărește Sibiu 100% în Google News
