Acasă Blog Pagina 2201

Au plecat din centre de plasament, dar nu au uitat

0

Doi tineri care au crescut în centrele de plasament din judeţul Sibiu vor să ajute, de Sărbători, la rândul lor şi alţi copii nevoiaşi.

Gheorghe şi Maria Boldijar au crescut până la 20 de ani în centrele de plasament, iar după aceea au fost nevoiţi să părăsească instituţiile statului şi au trăit pe străzi. În cele din urmă, şi-au întemeiat o familie şi acum se află la casa lor, un apartament achiziţionat prin programul Prima casă, în 2015. Cei doi formează o familie frumoasă, având doi copii David, 5 ani şi Ştefan 3 ani.

De câţiva ani, şi-au dedicat timpul liber unor acţiuni caritabile menite să ajute copiii nevoiaşi şi pe cei aflaţi în centrele de plasament. Astfel în fiecare an de Paşti, Crăciun şi 1 iunie -Ziua Copilului, familia Boldijar adună de la sibienii binevoitori, societăţi comerciale şi nu numai cadouri pentru cei mici.

Astăzi, la redacţie am primit vizita lor, aceştia susţinând şi un moment artistic de colinde. Cei care vor să-i ajute în demersul lor de strângere de fonduri şi cadouri pentru copiii nevoiaşi şi cei aflaţi în centrele de plasament o pot face contactând redactia ziarului Sibiu 100%.

“Colaborăm cu Asociaţia Vreau să fiu Moş Crăciun în fiecare zi din Sibiu, iar acţiunea noastră se cheamă Dar din Dar pentru nevoiaşi. Noi preluăm scrisoriile copiiilor adunate la asociaţie şi încercăm să îndeplinim dorinţele celor mici. Eu lucrez la o firmă de curierat, în timp ce soţia are un loc de muncă la un restaurant. Împreună cu asociaţia încercăm să alinăm suferinţa familiilor nevoiaşe. Totodată, vrem să ajutăm şi copiii din centrul de plasament din Turnu Roşu. Orice ajutor este binevenit”, ne-a declarat familia Boldijar. Soţii Boldijar au crescut în centrele de plasament din Orlat, Cisnădie şi Gulliver Sibiu.

Vezi video aici

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Sorin Grindeanu: Companiile din subordinea Ministerului Transporturilor își mută conturile de la băncile austriere la CEC

0

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), dar şi alte companii din subordinea Ministerului Transporturilor şi-au anunţat intenţia de a-şi muta conturile de la băncile austriece la CEC, pentru că au găsit condiţii mai bune, a declarat, marţi, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

„Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi-a anunţat o anumită intenţie de o a face şi ştiu că vor face, mi-au spus şi mie. Şi nu doar CNAIR. Am fost anunţat că şi alte companii aflate în coordonarea Ministerului Transporturilor, fie că vorbim de Portul Constanţa, fie că vorbim de Aeroportul din Bucureşti şi toate celelalte, pentru că au găsit condiţii mai bune la CEC. O explicaţie cât se poate de simplă”, a spus Grindeanu la recepţia lucrărilor la staţia de metrou Tudor Arghezi.

El a subliniat că această mutare nu se va întâmpla rapid, dar companiile care aveau conturi la băncile austriece au anunţat că vor face toate diligenţele în acest sens.

„Am fost anunţat ca ministru. Şi nu doar CNAIR. V-am spus, şi CFR-ul a luat această decizie, tot ceea ce ţine de CFR, şi Administraţia Porturilor Constanţa şi Aeroporturile, cei care au aveau anumite conturi la aceste bănci m-au anunţat că vor face toate diligenţele.

Nu e o chestiune care să se întâmple foarte rapid, dar toţi au luat această decizie de a se muta la o bancă românească. Eu cred că e bine, având şi condiţii mai bune”, a precizat ministrul, subliniind că el nu are conturi la bănci austriece.

O serie de companii şi-au anunţat în ultimele zile intenţia de a-şi muta conturile de la băncile austriece, în urma votului negativ dat de Austria în privinţa aderării României la spaţiul Schengen.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Poliția Sibiu: Risc de formare a poleiului. Atenție în trafic!

0

Având în vedere faptul că temperaturile scad din ce în ce mai mult, iar riscul de formare a poleiului este tot mai mare, polițiștii sibieni au transmis o serie de recomandări pentru șoferi și pietoni.

Legislaţia în vigoare prevede (fără a face referire la o dată calendaristică) că autovehiculele care se deplasează pe drumurile publice acoperite de gheață, zăpadă sau polei trebuie să fie echipate cu anvelope de iarnă omologate.

Amenda pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, fără ca acesta sa fie dotat cu anvelope de iarna este prevăzută în clasa a IV a de sancțiuni (de la 9 la 20 puncte amenda, respectiv între 1.305 lei și 2.900 de lei). Certificatul de înmatriculare al autovehiculului se retrage și se eliberează dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.

„Conduceți cu prudență, măriți distanţa de siguranţă în mers, adaptați permanent viteza de deplasare la condițiile meteo și de trafic și nu vă angajați în efectuarea de manevre riscante. Evitați acţionarea bruscă a volanului şi a frânei şi utilizaţi cu precădere frâna de motor, pentru evitarea derapajelor necontrolate.

Când traficul este aglomerat, condiţiile meteo nefavorabile pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile! Asigurați-vă temeinic înainte de efectuarea oricărei manevre prin care schimbați direcția de deplasare.

Nu consumaţi alcool înainte de a vă urca la volan şi nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi. Nu folosiți telefonul mobil în timp ce conduceţi.

Pietonii sunt rugaţi să îşi ia toate măsurile de precauţie pentru a fi siguri că sunt observaţi în trafic de către şoferi. Totodată, îi sfătuim să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă prin locurile permise, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de către şoferi, care opresc pentru a acorda prioritate”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Medicamentele s-au scumpit cu 5,58% în ultimul an în România

0

Prețurile medicamentelor au crescut în România cu 5,58%, în ultimul an. În 2021, medicamentele s-au scumpit cu 1,38%, în medie, după o creștere de 1,49% în 2020 și de 2,53% în 2019.

Potrivit unor calcule efectuate de 360medical.ro pe baza datelor oficiale, creșterea prețurilor a accelerat puternic în primele 11 luni din 2022, când s-a înregistrat un avans de 5,51% (noiembrie 2022 față de decembrie 2021), nivel similar cu cel cumulat în precedenții 3 ani.

Evoluția din 2019, 2020 și 2021, caracterizată printr-o creștere moderată a prețurilor medii ale medicamentelor, a venit după o perioadă de opt ani în care prețurile din România au înregistrat fie creșteri modeste (de sub 0,6% într-un an), fie scăderi.

Prețurile medicamentelor sunt reglementate în România, ca și în restul Uniunii Europene, ceea ce reduce variațiile de costuri.

Inflația ridicată din ultimul an continuă să se resimtă în prețurile medicamentelor dar și la produsele alimentare, mărfurile nealimentare și servicii.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Guvernul Austriei se reunește astăzi într-o ședință de urgență pe tema Schengen

0

Guvernul Austriei, condus de cancelarul Karl Nehammer, se reunește marți la prânz într-o ședință de urgență pe tema Schengen.

Ministrul de Externe Alexander Schallenberg va face, astăzi, o informare legată de efectele politice ale veto-ului țării sale, transmite publicația austriacă Die Presse, potrivit G4Media.

Ministrul de Externe Schallenberg a participat luni la Bruxelles la Consiliul Afaceri Externe al UE, unde s-au discutat chestiunile la zi din Uniunea Europeană.

Astfel, cu ocazia ședinței, oficialul austriac a solicitat o întâlnire bilaterală cu ministrul român de Externe, căruia i-a prezentat așteptările din partea Comisiei Europene referitoare la stăvilirea migrației ilegale, potrivit unui comunicat MAE.

Ședința guvernului Austriei are loc cu două zile înainte summitului Consiliului European, programat pe 15 decembrie la Bruxelles. Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni că va ridica problema veto-ului austriac la ședința Consiliului European.

„România a primit un NU nemeritat din partea Austriei pentru o chestiune pe care nu noi am cauzat-o. Dar în politică suntem aleși pentru a rezolva problemele națiunii. Acest vot nu mă face să dau înapoi și sunt hotărât să duc lucrurile mai departe până când România devine membră a spațiului Schengen. Mă voi implica total pentru că integrarea României în spațiul Schengen rămâne obiectiv strategic național și obiectivul meu personal.

În decursul acestui an, am avut câteva realizări notabile, am reușit eliminarea MCV, am reușit să convingem Olanda și Suedia să-și schimbe opinia față de România în dosarul Schengen. Așa cum am rezolvat aceste chestiuni, sunt convins că vom găsi soluții și mai departe cu partea austriacă.”, a scris, luni, Klaus Iohannis pe pagina sa de Facebook.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Transportatorii condamnă votul Austriei și cer eliminarea controalelor la frontiera cu Bulgaria

0

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) condamnă votul Austriei împotriva aderării țării și a industriei de transport rutier la spațiul Schengen și solicită Guvernului României eliminarea controalelor la frontiera cu Bulgaria.

Fără îndoială, industria de transport rutier este cea mai afectată după ce Austria a votat negativ aderarea României la spațiul Schengen.

UNTRR a publicat pe site-ul oficial un comunicat de presă în care își exprimă nemulțumirea că celelalte state membre UE au abandonat principiul îndeplinirii obligațiilor tehnice ca fiind necesar pentru includerea României și Bulgaria la Schengen.

„Dacă Austria ar fi vrut să transmită un semnal, aşa cum pretinde, împotriva extinderii Schengen, atunci ar fi trebuit să nu accepte nicio ţară candidată.

Votul selectiv demonstrează, prin acceptarea Croaţiei şi respingerea României şi Bulgariei, o abordare subiectivă şi neprincipială care a torpilat unitatea Uniunii Europene sub atenta supraveghere a Comisiei Europene.

În aceste condiţii, este greu de înţeles votul favorabil al României şi Bulgariei pentru aderarea Croaţiei la Schengen. Schimbarea regulilor la finalul jocului numai pentru o parte din candidaţi dovedeşte aplicarea clară de tratament inegal şi preferenţial. Oare acestea devin noile principii ale Uniunii Europene?”, menționează comunicatul de presă.

Transportatorii subliniază că România şi Bulgaria au aderat împreună la Uniunea Europeană şi au făcut în permanenţă echipă pentru intrarea în spaţiul Schengen împreună, fiind necesară continuarea eforturilor comune pentru aderarea la Schengen.

„În acest spirit de solidaritate, UNTRR solicită Guvernului României ca împreună cu Guvernul Bulgariei să soluţioneze urgent şi pragmatic simplificarea până la eliminare a controalelor în frontiera dintre cele două ţări”, susţin aceștia.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Zahărul, energia electrică și untul, în topul scumpirilor din ultimul an

0

Zahărul se află în topul celor mai mari scumpiri înregistrate în ultimul an, cu o creştere a preţului de 61,94% în noiembrie 2022 faţă de noiembrie 2021, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Alte alimente care au consemnat creşteri importante de preţ sunt untul (plus 43,43%) şi uleiul, cu o majorare de 40,66%.

În topul mărfurilor nealimentare care au consemnat cele mai mari creşteri de preţ în perioada analizată s-au aflat energia electrică, cu 47,19%, gazele, având un avans al preţurilor de 37,63%, energia termică, cu 22,93%, şi combustibilii, cu un plus de 19,24%.

În sectorul serviciilor, cel mai mult s-au scumpit transportul aerian, cu 23,83%, serviciile de apă, canal salubritate – 21,54% şi transportul CFR – 20,92%.

Serviciile de telefonie s-au ieftinit cu 1,04%, aceasta fiind şi singura ieftinire înregistrată în luna noiembrie din acest an faţă de noiembrie 2021.

De la lună la lună, în noiembrie faţă de octombrie, cele mai importante creşteri ale preţurilor au fost consemnate la ouă – 7,20%, alte servicii – 5,31% şi margarina 4,91%.

Luna trecută, la produse alimentare s-au ieftinit citricele şi alte fructe meridionale, cu 3,3%, precum şi alte legume şi conserve de legume, cu 2,15%. De asemenea, frigiderele şi congelatoarele s-au ieftinit cu 0,07%, aceasta fiind singura ieftinire la mărfuri nealimentare. La servicii se înregistrează de asemenea o ieftinire la transport aerian, cu 10,44%, la serviciile de telefonie, cu 0,27%, dar şi la serviciile de apă, canal şi salubritate, cu 0,15%.

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 16,8% în luna noiembrie 2022, de la 15,32% în octombrie, pe fondul scumpirii produselor alimentare cu 21,55%, mărfurilor nealimentare cu 16,17% şi serviciilor cu 9,51%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate marţi.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Rata anuală a inflației a urcat la 16,8% în luna noiembrie

0

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 16,8% în luna noiembrie 2022, de la 15,32% în octombrie, pe fondul scumpirii produselor alimentare cu 21,55%, mărfurilor nealimentare cu 16,17% şi serviciilor cu 9,51%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate marţi.

În luna noiembrie, preţurile de consum au crescut cu 1,3% comparativ cu luna precedentă, în condiţiile în care mărfurile alimentare au fost mai scumpe cu 1,54%, cele nealimentare cu 1,03% şi serviciile cu 1,31%.

Rata inflaţiei de la începutul anului (noiembrie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 15,9% iar rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (decembrie 2021 – noiembrie 2022) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2020 – noiembrie 2021) este 13,1%.

Indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC), indicator pentru determinarea inflaţiei la nivelul statelor membre ale UE, în luna noiembrie 2022 comparativ cu luna octombrie 2022 este 101,24%. Rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie 2022 comparativ cu luna noiembrie 2021 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 14,6%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (decembrie 2021 – noiembrie 2022) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2020 – noiembrie 2021) determinată pe baza IAPC este 11,4%.

Banca Naţională a României (BNR) a majorat la 16,3% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 11,2% pentru sfârşitul anului viitor, potrivit datelor prezentate în noiembrie de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. (AGERPRES)

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Primăria Sibiu, precizări despre starea gazonului de pe Municipal

0

Municipalitatea sibiană a reacționat după declarațiile tenicianului Narius Măldărășanu referitoare la starea gazonului de pe Municipal.

După ce antrenorul formației FC Hermannstadt a spus că gazonul arată foarte rău, Primăria Sibiu a făcut unele precizări pe pagina de Facebook.

“Gazonul Stadionului nu a făcut obiectul contractului de modernizare, dat fiind faptul că acesta a fost reamenajat recent, în 2019, fiind dotat cu sisteme de irigații, drenaj și degivrare. Acesta a fost protejat pe perioada șantierului și este întreținut de personalul Serviciului Baze Sportive si de Agrement prin lucrări periodice și monitorizare, inclusiv prin analize de laborator.

Acest teren corespunde standardelor FRF, un aspect confirmat în vizita pentru omologarea Stadionului de la începutul lunii decembrie efectuată de responsabilii acestui for. Precizăm că gazonul este îngrijit și prin tratamente fitosanitare și lucrări de fertilizare, tocmai pentru a se păstra starea gazonului la parametri buni. Atunci cand se va constata necesitatea înlocuirii gazonului, Primăria Sibiu este pregătită să efectueze această lucrare.

În ceea ce privește desfășurarea antrenamentelor pe gazonul Stadionului, menționăm că, în conformitate cu recomandările manualului tehnic, pe acesta se pot desfășura 2 meciuri/lună și un antrenament / săptămână. Există însă posibilitatea organizării mai multor meciuri, acest lucru presupunând lucrări suplimentare și mai intense de întreținere.

Pentru restul antrenamentelor, se poate utiliza terenul secundar al Stadionului sau baza proprie de antrenament, pe care FC Hermannstadt o deține conform condițiilor de licențiere.

Asigurăm jucătorii echipei FC Hermannstadt că vom depune toate eforturile ca aceștia să se poată pregăti și să joace pentru performanță. Primăria Sibiu rămâne alături de echipa FC Hermannstadt, sprijinind-o așa cum a făcut-o și până acum”, au transmis reprezentanții Primăriei Sibiu.

Tehnicianul Marius Măldărășanu a spus, recent, că gazonul de pe noul Municipal arată foarte rău.

“Gazonul este foarte rău, noi ne-am antrenat într-o gălăgie, dar ne bucurăm de gazon. Dacă nu știi să ai grijă de el… Nu poate avea oricine grijă de el, trebuie să te pricepi. A apărut o boală, problema asta este interminabilă. Noi nu ne-am antrenat pe el două luni.

Ne-am antrenat o zi, înainte de meciul cu Farul. Am vrut să avem niște repere. Până la urmă, nu putem spune că am fost acasă, noi nu ne antrenăm pe acest teren. Însă, știu că se fac eforturi pentru a fi la înățime. Însă, problema nu este asta. Este a celor care trebuie să aibă grijă de el”, a spus Marius Măldărășanu, potrivit sport.ro

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Bugetul Programului Rabla pentru Electrocasnice a fost epuizat în câteva ore

0

Bugetul de 10 milioane de lei alocat celei de-a doua etape a Programului Rabla pentru Electrocasnice a fost epuizat în 6 ore şi jumătate, informează Administraţia Fondului pentru Mediu.

Solicitanţii persoane fizice au generat 24.004 de vouchere, dintre care 13.994 vouchere pentru laptopuri şi 10.010 vouchere pentru tablete.

În prima etapă a programului au fost generate 52.671 de vouchere, a câte 400 de lei fiecare, astfel: 22.083 vouchere pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare; 21.188 vouchere pentru categoria maşini de spălat rufe; 9.400 vouchere pentru categoria maşini de spălat vase.

Pentru prima etapă s-au consumat 21,068 milioane lei din totalul de 25 milioane lei alocate iniţial.

Voucherele generate în cele două etape vor fi aprobate în şedinţa Comitetului de Avizare de marţi, 13 decembrie 2022, şi publicate pe site-ul www.afm.ro.

Valabilitatea voucherului este de 7 zile de la data validării acestora de către AFM, termen în care trebuie utilizate la un comerciant validat. Ulterior utilizării la un comerciant validat, formalităţile de achiziţionare a echipamentelor eligibile trebuie realizate tot într-un termen de 7 zile.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Sibiul, premiat în Parlamentul României: locul trei în țară la reintegrarea în societate a beneficiarilor din centrele rezidențiale

Sibiul ocupă  locul trei pe țară în procesul dezinstituționalizării beneficiarilor din centrele rezidențiale. DGASPC Sibiu a fost apreciată pentru  procesul de reintegrare în societate al beneficiarilor din centrele rezidențiale.

Conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu (DGASPC Sibiu) a participat luni, 05 decembrie, la evenimentul ”Dreptul de a fi dezinstituționalizat”.

Găzduit de Palatul Parlamentului, evenimentul a avut ca scop recunoașterea meritelor celor mai performante Direcții de Asistență Socială și Protecția Copilului, făcute în ultimii 3 ani, în procesul de reintegrare în societate al beneficiarilor din centrele rezidențiale.

Județul Sibiu s-a remarcat prin relațiile dintre beneficiar și familii, prieteni sau comunitatea din care fac parte, scrie Consiliul Județean Sibiu pe pagina de Facebook.

 Astfel, Județul Sibiu ocupă, alături de Vrancea, locul trei la nivel național, după Neamț, care s-a clasat pe primul loc, respectiv Bihor și Suceava, care s-au clasat pe locul II.

Cel mai mare număr de persoane care, în ultimii 3 ani, au pășit spre o viață independentă, a fost înregistrat în Neamț – 69, urmat de Bihor – 42, Suceava – 41 și Sibiu cu un număr de 30 persoane dezinstituționalizate.

„Libertatea de a desfășura activități pe cont propriu și de a-ți putea controla toate aspectele vieții sunt esențiale pentru o dezvoltare mentală sănătoasă, iar Convenția ONU este un pilon relevant și eficient pentru protejarea și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. Mă bucură enorm faptul că Județul Sibiu face progrese în acest sens și oferă noi oportunități persoanelor instituționalizate pentru a păși în viață și a-și clădi un cămin”, a declarat Daniela Cîmpean, Președinta Consiliului Județean Sibiu.

”Am dovedit o deschidere tot mai mare în ultima perioadă în raport cu noile modalități de sprijinire a persoanelor din centrele rezidențiale și s-a adaptat constant situațiilor apărute. Facem toate demersurile care ne stau în puteri pentru a oferi fiecărui beneficiar cât mai multe șanse de împlinire personală, indiferent de gradul de handicap” a declarat Claudiu Stupar, directorul interimar al DGASPC Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Un hotel din Alba Iulia nu mai primește turiști austrieci și nu mai acceptă plata cu cardurile emise de bănci din Austria

Reprezentanții unui hotel din Alba Iulia sunt extrem de supărați după refuzul Austriei de a accepta țara noastră în Schengen și anunță măsuri radicale.

Hotelul Elisabeta din Alba Iulia a anunțat pe pagina de Facebook că nu mai acceptă clienți din Austria din cauza votului negativ dat de această țară ceea ce privește acceptarea României în Schengen.

Mai mult, conducerea hotelului a anunțat că nu mai acceptă plata cu cardurile emise de bănci din Austria. Aceste decizii ar urma să fie puse în practică din ziua de 1 ianuarie 2023.

„Cu părere de rău pentru cetățenii austrieci care nu împărtășesc mitocănia cancelarului austriac Karl Nehammer, conducerea Hotelului ELISABETA Albă Iulia, informează turiștii austrieci și cele peste 200 de agenții de turism din țară și din străinătate cu care are încheiate contracte de colaborare: începând cu dată de 01.01.2023, nu va mai onora nicio cerere de rezervare pentru turiștii austrieci.

Nu vom mai acceptă plata cu carduri emise de către instituțiile bancare austriece! Recurgem la aceste măsuri în semn de protest față de votul negativ al Austriei pentru aderarea României la spațiul Schengen”, a anunțat hotelul din Alba Iulia pe pagina de Facebook.

SURSĂ FOTO: Facebook/Hotel Elisabeta

Urmărește Sibiu 100% în Google News