Acasă Blog Pagina 2275

S-a dat startul plantărilor de toamnă în orașul Sibiu

0

Primăria Sibiu anunță că a început plantările de toamnă în zonele verzi din cartiere, sensuri giratorii și aliniamentele stradale.

Primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, precizează că în această perioadă vor fi plantați în oraș aproximativ 500 de arbori și arbuști și 30.000 de plante.

“Putem realiza plantările fie toamna, fie primăvara, când vegetația este în repaos. Pentru această toamnă, avem pregătiți și vor fi plantați în oraș aproximativ 500 de arbori și arbuști ornamentali și 30.000 de plante și flori, inclusiv în cartierele în care s-au efectuat modernizări, cum ar fi cartierul Ștrand, spre exemplu. Activitatea este în curs,” menționează Astrid Fodor.

Astfel, echipele Serviciului Parcuri și Zone Verzi vor planta în aceste săptămâni:
– 150 de arbori ornamentali (arțari, cireși japonezi, catalpa, tei, frasini, salcâmi, etc)
– peste 300 de arbuști ornamentali
– 22.000 de bulbi de lalele și narcise
– 2.000 de crizanteme
– 5.000 de pansele
– alte 500 de plante perene

Lucrările au început pe strada Negoi, în cartierul Valea Aurie, pe b-dul Victoriei, în fața magazinului Dumbrava și în zona Agenției Tursib de pe Calea Dumbrăvii unde a fost amenajat un spațiu verde cu gazon, arbori și arbuști. De asemenea, lucrările sunt în desfășurare în cartierul Ștrand unde vor fi plantați în jur de 100 de arbori.

Plantările vor continua în cartierul Valea Aurie, pe aliniamentele stradale de pe str. Lungă, str. Semaforului, str. Negoi, str. Gheorghe Dima, pe b-dul Victoriei, în sensurile giratorii, în parcurile Tineretului și Astra, precum și în cel din fața magazinului Dumbrava. În Piața Mare și Piața Mică se amenajează în această perioadă jardinierele.

Pe lângă plantări mai au loc și acțiuni de toaletare de arbori și arbuști, de însămânțare și de tuns de gazon și de pregătire a trandafirilor pentru sezonul rece.

Alergătorii din Blăjel și nu numai, așteptați la Crosul Toamnei

0

Amatorii de mișcare din localitatea Blăjel și nu numai sunt așteptați la a șaptea ediție a Crosului Toamnei, care se va desfășura în 23 octombrie, la Blăjel.

Participanții care vor lua startul la această competiție vor avea la dispoziție patru trasee, de 1,2 kilometri, 4 kilometri, 12 kilometri și semimaraton, 21 kilometri.

Crosul toamnei de la Blăjel are ca obiectiv declarat promovarea alergării în aer liber și a unui stil de viaţă sănătos și se adresează tuturor categoriilor de vârstă, de la copii şi până la pensionari. Înscrierile la concurs se fac online până în 21 octombrie la ora 12 și la fața locul concursului, sâmbătă în intervalul orar 17-20 și duminică între orele 8.30 și 10. Taxa de înscriere este de 60 lei/adult și 30 lei/copil. Copiii care participă pe traseul de 1.200 de metri nu vor achita taxa de înscriere.

Crosul Toamnei de la Blăjel este organizat de către Asociația Clubul Sportiv „Next Sports” Blăjel în parteneriat cu Primăria Blăjel, Consiliul Județean Sibiu și Asociația Județeană „Sportul Pentru Toți” Sibiu.

FOTO: Feri Teglaș

Urmărește Sibiu 100% în Google News

A murit academicianul Eugen Simion

0

Academicianul Eugen Simion a murit, marţi, la vârsta de 89 de ani, a declarat preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, pentru Agerpres.

„Era internat la Spitalul Elias. Imobilizat”, a declarat Pop.

Critic, istoric literar şi eseist, academicianul Eugen Simion s-a născut la 25 mai 1933, în comuna Chiojdeanca, judeţul Prahova.

A urmat cursurile Liceului ”Petru şi Pavel” din Ploieşti, unde a fost coleg cu Nichita Stănescu, şi a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti (1952-1957), unde i-a avut ca profesori pe Tudor Vianu, Iorgu Iordan, Alexandru Graur. În 1969, a devenit doctor în ştiinţe filologice cu o teză despre ”Eugen Lovinescu, scepticul mântuit”, avându-l drept conducător ştiinţific pe Şerban Cioculescu.

Pentru o perioadă, între 1970-1973, a fost profesor la Universitatea Paris IV (Sorbona), unde a predat cursuri de cultură şi civilizaţie românească. Experienţa pe care a avut-o în Franţa se regăseşte în două dintre cărţile sale: ”Timpul trăirii, timpul mărturisirii. Jurnal parizian” (1977, în 2014 a apărut cea de-a VI-a ediţie; în 1983 a fost tradusă în maghiară) şi „Întoarcerea autorului” (1981, tradusă în SUA şi în Franţa, 1996). În 1992, a fost profesor invitat la Ecole Normale Superieure de Paris (Fontenay-aux-Roses).

Academicianul Eugen Simion a publicat peste 3.000 de articole şi studii în reviste literare şi culturale. Totodată, este autorul unei opere prodigioase, care cuprinde titluri fundamentale pentru literatura română şi cultura românească.

Este şi autorul unor ediţii, studii introductive şi antologii. A prefaţat numeroase ediţii din scrierile lui Tudor Arghezi, Blaga, George Călinescu, Marin Preda, Ilarie Voronca, Geo Dumitrescu, Constanţa Buzea.

În calitate de preşedinte al Academiei Române, Simion a iniţiat o serie de proiecte culturale importante: continuarea şi încheierea ”Dicţionarului Tezaur al Limbii Române” (început de B. P. Hasdeu, în 1884), ”Dicţionarul General al Literaturii Române”, ”Dicţionarul Etimologic al Limbii Române”, ”Dicţionarul Ortografic, Ortoepic şi Morfologic” (DOOM), ”Gramatica Limbii Române”, ”Micul Dicţionar Academic”.

De asemenea, o realizare culturală importantă a constituit-o editarea manuscriselor lui Mihai Eminescu: cele 45 de caiete ale poetului, însumând 14.000-15.000 de pagini, au fost scanate şi tipărite în 38 de volume şi transpuse pe CD-uri. Un alt proiect cultural de anvergură al lui Eugen Simion este Colecţia Opere fundamentale, în format Pléiade, care cuprinde cei mai importanţi autori români. (AGERPRES)

FOTO: cotidianul.ro

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Lemnul de foc, peleții și bricheții au dispărut din oferta marilor retaileri după plafonarea prețului

0

Lemnul de foc, peleţii şi bricheţii au dispărut din oferta marilor retaileri, la câteva zile după ce Ordonanţa de Urgenţă 134/2022 care plafonează preţul la materialele lemnoase necesare pentru încălzire în sezonul rece a intrat în vigoare, avertizează Asociaţia Industriei Lemnului – Prolemn.

Un sondaj realizat de către organizaţia profesională, în colaborare cu Comunitatea Forestierilor – Fordaq, arată că 93% dintre companiile din sector consideră că activitatea le va fi puternic afectată, direct şi indirect.

Totodată, peste 70% dintre operatori estimează că va apărea penurie în piaţă, în special în zonele de câmpie, aflate la mare distanţă de resursa de lemn, iar securitatea energetică a celor mai vulnerabile comunităţi va fi afectată.

Cercetarea de specialitate relevă, în acelaşi timp, că operatorii economici de pe întreg lanţul valoric al distribuţiei lemnului vor aplica măsuri diferite, în contextul intrării în vigoare a Ordonanţei 134/2022.

Astfel, cei mai mulţi dintre respondenţi (44%) declară că vor factura separat lemnul de foc în plafonul impus de OUG 134 şi separat serviciile de transport, depozitare, despicare, paletizare, distribuţie etc. În contextul în care lemnul de foc are TVA de 5%, iar serviciile de 19%, preţul final plătit de populaţie pentru acelaşi produs (lemn de foc despicat, paletizat, distribuit) va creşte cu 7 – 10%, apreciază industria.

De asemenea, un alt segment de furnizori (22%) au menţionat că vor vinde lemnul ca sortimente de lemn rotund, nesortat, ceea ce va conduce la aplicarea unui TVA de 19%, cu o creştere directă de 14% a preţurilor pentru populaţie.

Mai mult, 16% dintre operatori susţin că vor rezilia contractele de exploatare a masei lemnoase, 11% vor rezilia contractele de furnizare, 18% că vor înceta producţia de lemn de foc, 29% că vor stoca produse până la modificarea ordonanţei, 30% că vor creşte exporturile pentru a limita pierderile pe piaţa internă.

Sondajul Prolemn şi Fordaq a urmărit şi identificarea opţiunilor considerate a fi cele mai fezabile pentru sprijinirea populaţiei şi asigurarea securităţii energetice. În acest sens, opţiunea preferată de către 35% dintre respondenţi este considerată introducerea de măsuri de sprijin (voucherele) doar pentru susţinerea consumatorilor celor mai vulnerabili.

Concomitent şi complementar măsurilor de sprijin, măsura pentru rezolvarea situaţiei este creşterea volumului de masă lemnoasă disponibilă pe piaţă, urmând ca preţurile să fie reglate de piaţa liberă.

Alte opţiuni care au fost luate în considerare sunt: plafonarea preţurilor aplicată doar la prima punere pe piaţă (în rampă sau depozitul primar), preţul la consumatorul final fiind liber, stabilit în funcţie de serviciile suplimentare (transport pe diferite distanţe, despicare, uscare, paletizare etc.); plafonarea preţurilor să fie aplicată doar la Romsilva şi Unităţile Administrativ – Teritoriale (UAT), iar pentru companiile private nu trebuie impusă o plafonare; introduse alte măsuri de sprijin (ca voucherele), acordate nediferenţiat.

„Asociaţia Industriei Lemnului – Prolemn apreciază ca foarte pozitivă introducerea, prin Legea 286/2021, a cotei TVA reduse de 5% pentru livrările de lemn de foc pentru populaţie, având în vedere că cea mai mare parte a populaţiei celei mai vulnerabile economic şi social foloseşte lemn de foc pentru încălzire. Din păcate, efectul pozitiv al legii este limitat, deoarece prevederea nu se aplică pentru toate categoriile de resursă de lemn utilizate pentru încălzire.

Astfel, este nevoie de o clarificare legislativă pentru aplicarea prevederii şi pentru deşeurile din industria lemnului redirecţionate ca resursă de încălzire pentru populaţie, care constituie o resursă importantă, de două milioane metri cubi, anual, precum şi pentru peleţi şi bricheţi”, susţine Cătălin Tobescu, preşedintele Prolemn.

În viziunea specialiştilor, în perioada următoare este necesară revizuirea rapidă a OUG 134/2022, cu considerarea opţiunilor prezentate mai sus, este necesară o clarificare a Legii 286/2021, astfel încât cota de redusă de TVA să fie aplicabilă şi deşeurilor din lemn utilizate pentru încălzire, precum şi peleţilor şi bricheţilor; pe fond, resursa de lemn recoltată legal, sustenabil, este o resursă regenerabilă, disponibilă naţional, a cărei mobilizare poate ajuta la depăşirea actualei situaţii dificile de securitate energetică.

Datele Prolemn arată că România recoltează comercial doar 33% din creşterea pădurii, faţă de o medie europeană de 67%, cu un indice de recoltă comercială de sub 3 mc/an/hectare, în coada ţărilor europene. (AGERPRES)

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Karatiștii Ippon Mediaș s-au întors cu 18 medalii de la Open-ul Slovaciei

0

18 medalii, dintre care 4 de aur, 7 de argint și 7 de bronz au reușit să câștige karatiștii Clubului Ippon Mediaș la Open-ul Slovaciei.

Un număr de 11 sportivi din cadrul clubului medieșean au fost prezenți la această competiție, karatiștii fiind pregătiți de către antrenorii Doru Țichindelean, Dora Hanga și Roxana Bonta.

Sportivii prezenți la Open-ul Slovaciei sunt Corin Maior, Andrei Toma, Mihai Toma, Samira Armenean, Taria Nagy, Diana Dobrin, Sonia Nagy, Ștefania Rîșnovean, Vlad Ștefu, Sofia Bonta și Victoria Bonta.

La începutul lunii viitoare, 10 karatiști din cadrul Clubului Ippon vor reprezenta municipiul Mediaș și România la Campionatul European de Karate WUKF, competiție care se va desfășura în Italia, la Florența.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ANPC va interzice vânzarea produselor cu etichetă semafor de la 1 noiembrie

0

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a decis să interzică, începând din luna noiembrie, vânzarea alimentelor care au etichetă semafor, pe motiv că este discriminatorie pentru producători.

Nutri-score este o etichetă, pe lângă cea obligatorie, care informează consumatorul, într-o formă simplificată, asupra calității nutriționale a produsului.

„Un nordic nu poate mânca ceea ce mănâncă un cetățean european din sudul acestui continent, pentru că au nevoie de aporturi valorice diferite, au nevoie de o cu totul altă alimentație, doar pentru a rezista climei în care aceștia locuiesc.

Este adevărat că nici cel din sud nu trebuie să mănânce carne de ren. Și atunci intreb: carnea de ren în sud va fi notată cu D și în nord va fi notata cu A? Iată că toate aceste abordări au nevoie de o etalonare, de o abordare unitară la nivelul Comisiei Europene și abia după aceea vom putea ști dacă și în ce manieră vom putea transmite aceste informatii consumatorului”, a declarat Horia Constantinescu, președinte ANPC, potrivit Digi24.

Ideea inscripționării produselor cu eticheta nutri score a apărut în Europa în urmă cu un an. OMS a cerut Comisiei Europene să impună în statele membre o etichetă accesibilă care să le indice consumatorilor cât de sănătos este un produs.

Autobuze electrice noi au intrat pe traseele nr. 5 și nr. 13

Nouă autobuze electrice noi au intrat luni, 17 octombrie, pe traseele Tursib nr. 5 și nr. 13.

Valoarea acestei investiții este 27,94 milioane de lei.

“Odată cu achiziția acestor 9 autobuze electrice, am reușit să înnoim întreaga flotă Tursib, prin achiziționarea în ultimii 4 ani a unui total de 119 autobuze noi. Pentru a acoperi nevoia de transport în zona periurbană deservită de ADI Transport Metropolitan, împreună cu cele 9 orașe și comune partenere, am depus proiecte pentru achiziția a încă 56 de autobuze electrice, pentru care dorim să obținem finanțare europeană nerambursabilă în cadrul Planul Național pentru Redresare și Reziliență”, declară Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Cele 9 autobuze electrice marca Solaris (Polonia) au fost achiziționate pentru Municipiul Sibiu de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, menționează comunicatul de presă.

Autobuzele au o lungime de 12 metri, au 3 uși duble pentru îmbarcarea și debarcarea pasagerilor și au o capacitate de 82 de locuri. Bateria încărcată complet le asigură o autonomie de 100 km, împreună cu autobuzele fiind livrate și 3 stații cu încărcare rapidă amplasate în Piața Gării și la autobaza Tursib, precum și 9 stații lente instalate la sediu pentru încărcarea peste noapte a autobuzelor.

Dotările autobuzelor includ sisteme de aer condiționat și încălzire, un sistem audio-video pentru informare, WiFi gratuit și prize USB pentru încărcarea aparatelor mobile.

De asemenea, acestea sunt dotate cu rampe pentru accesul persoanelor care se deplasează cu cărucior rulant sau cu cărucior pentru copii. Autobuzele sunt și mai ușor de gestionat și monitorizat, fiind dotate cu un sistem de diagnosticare electronică, sunt conectate la sistemul de management al traficului care transmite date în timp real de pe traseu către autobaza Tursib, au echipamente pentru numărarea călătorilor și camere video de supraveghere.

Parlamentul European cere Consiliului UE să permită României aderarea fără întârziere la spațiul Schengen până la sfârșitul lui 2022

Parlamentul European a adoptat a patra rezoluție prin care cere Consiliului UE să permită României aderarea “fără întârziere”, până la finalul anului, la spațiul Schengen.

Rezoluția fără caracter legislativ a fost adoptată cu 547 voturi pentru, 49 împotrivă și 43 abțineri. Comunicatul mai subliniază că excluderea României și Bulgariei “este discriminatorie și are un impact negativ asupra pieței unice a UE”, scrie Biziday.

Europarlamentarii amintesc faptul că România și Bulgaria îndeplinesc din 2011 toate condițiile tehnice: protecția datelor, frontierele aeriene, frontierele terestre, cooperarea polițienească, Sistemul de Informații Schengen și frontierele maritime și vizele.

Inițiatorii subliniază că adoptarea deciziei finale de către Consiliul de Justiție și Afaceri Interne a fost amânată în mod repetat. Până acum, Olanda a fost unul dintre cele mai vocale state care s-au opus integrării României în spațiul de liberă circulație.

„Consiliul să ia toate măsurile necesare pentru a adopta decizia asupra admiterii României și Bulgariei în spațiul Schengen de liberă circulație. Acest lucru ar trebui să asigure eliminarea controalelor asupra persoanelor la toate frontierele interne pentru ambele state membre în prima parte a anului 2023.

În cei 11 ani care au trecut de atunci, Consiliul nu a reușit să adopte o decizie privind aplicarea integrală a acquis-ului Schengen în Bulgaria și România, în pofida apelurilor repetate în acest sens, atât din partea Comisiei, cât și a Parlamentului”, se arată într-un comunicat de presă al legislativului european.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Ferma Didactică de la Rusciori, a ULBS, va fi reabilitată

0

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu continuă să investească în infrastructura educațională și de cercetare. De această dată, reprezentanții instituției academice au anunțat că Ferma Didactică de la Rusciori va fi reabilitată, investiția totală ajungând la 18.7 milioane lei.

La finalul săptămânii trecute, rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, prof.univ.dr.habil. Sorin Radu, a semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru proiectul de investiții privind lucrările de reabilitare, modernizare, extindere și echipare infrastructura educațională a Fermei didactice din localitatea Rusciori, comuna Șura Mică, proiect finanțat prin Programul Operațional Regional REGIO 2014-2020.
Investiția, în valoare totală de peste 18,7 milioane de lei, vizează dezvoltarea infrastructurii educaționale și a capacității de cercetare-dezvoltare în domeniul agroalimentar.
Conform ULBS, reabilitarea Fermei Didactice de la Rusciori presupune crearea unui spațiu educațional și de cercetare pentru cei peste 800 de studenți, dar și pentru cadrele didactice ale Facultății de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului (Ș.A.I.A.P.M.). Prin intermediul acestui proiect, ULBS vizează crearea și/sau modernizarea a: nouă laboratoare de specialitate (stație pilot, analiză senzorială, tehnologii alimentare x 2, analiză sol, genetică, management, protejarea culturilor, tehnologii agricole); patru spații de depozitare aferente laboratoarelor de specialitate; un amfiteatru; o sală de seminar; o sala profesorală; o sală de mese; alte spații administrative și tehnice care susțin activitatea didactică și de cercetare.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

În atenţia şoferilor! Aproape 10.000 permise vor fi reînnoite

Articol de Cosmin Pal

Serviciului Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Sibiu informează că în perioada noiembrie 2022-februarie 2023 se estimează că un număr de 9.663 permise urmează să fie reînnoite: noiembrie 2022: 894, decembrie 2022: 1024, ianuarie 2023: 6641, iar în februarie 2023: 1104.

Sibienii vizaţi trebuie să efectueze demersurile de preschimbare în perioada imediat următoare, pentru a evita supraaglomerarea instituției abilitate, ce ar putea genera întârzieri și eventuale neplăceri. Persoanele ale căror permise de conducere urmează să expire se pot programa anterior datei respective, nefiind stabilit un termen pentru depunerea documentelor. De asemenea, pentru a eficientiza procedurile, Serviciul Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Sibiu a suplimentat numărul de locuri, în baza unei programări on-line. Persoanele vizate se pot programa pe site-ul www.drpciv.ro și pot achita contravaloarea permisului de conducere în valoare de 89 lei prin transfer bancar sau prin intermediul platformei www.drpciv.ro, secțiunea servicii online – plăți– contravaloare permis conducere.

Documentele necesare pentru preschimbarea permisului de conducere românesc sunt:

– Cererea solicitantului care se obține și se completează în format electronic la ghișeu (împreună cu declarația de furt/pierdere, după caz);

– Actul de identitate al solicitantului, original;

– Dovada de plată a contravalorii permisului de conducere – 89 lei (pentru modalitățile de plată consultați secțiunea taxe și tarife).

– Permisul de conducere în original;

– Documentul emis de o unitate medicală autorizată din care rezultă că titularul este apt din punct de vedere medical să conducă autovehicule din categoria pentru care solicită eliberarea permisului de conducere (fișa medicală)

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Electrica Furnizare a explicat de ce au întârziat facturile

0

Din cauza schimbărilor legislative din domeniu, Electrica Furnizare a blocat în mod repetat procesul de facturare, ceea ce a dus la întârzieri în emiterea facturilor.

Furnizorul de electricitate susține că abonații vor putea achita facturile eșalonat, în baza unei solicitări scrise.

Electrica Furnizare a făcut aceste precizări în cadrul unui răspuns trimis șefului Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud Munteni, Ion Iordăchescu.

Acesta a publicat răspunsul pe internet, iar Electrica Furnizare suține că, în urma schimbărilor legislative din domeniu, compania a blocat în mod repetat procesul de facturare către clienți, a anunțat site-ul stirileprotv.ro.

„Având în vedere nevoia de implementare a noilor cerinţe impuse de reglementările din domeniul energiei, precum OUG 118/2021, OUG 27/2022 respectiv OUG 119/2022, societatea noastră a procedat la blocarea repetată a procesului de facturare. Acest demers a condus la întârzieri mari în procesul de emitere a facturilor şi implicit în cel de rezolvare a anomaliilor de facturare.

Vă informăm că, pentru a veni în întâmpinarea clienţilor, societatea Electrica Furnizare SA le oferă acestora posibilitatea de plată eşalonată a facturilor pe care le vor primi în această perioadă. Eşalonarea se acordă în baza unei solicitări care poate fi transmisă la adresa [email protected]” , se mai arată în răspunsul transmis de furnizorul de electricitate către CRPC Prahova şi asumat de şeful Biroului Cereri şi Reclamaţii, al cărui nume nu apare în document. ”, se arată în răspunsul Electrica Furnizare transmis Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Prahova, în urma unei adrese a acestei instituţii în legătură cu numărul mare de reclamaţii privind lipsa facturilor.

Reprezentanţii Electrica Furnizare mai susțin că, după implementarea modificărilor necesare în sistemul informatic, Electrica Furnizare va proceda la emiterea facturilor lunar, în baza indexului autocitit, în baza estimărilor privind consumul sau în baza citirii contoarelor făcute de către operatori la domiciliile consumatorilor.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

O nouă ediție a volumului dedicat lui Brukenthal, lansat la Biblioteca ASTRA

0

Personalitatea baronului Samuel von Brukenthal va fi sărbătorită printr-o nouă ediție a unui volum dedicat acestuia. Joi, 20 octombrie, Muzeul Național „Brukenthal” organizează alături de Consiliul Judeţean Sibiu – Biblioteca Judeţeană Astra și Forumul Democrat al Germanilor din România, lansarea volumului „Brukenthal 300. Un om, un muzeu, o istorie”, ajuns la a doua ediție.

Evenimentul va avea loc în Sala Festivă a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, în cadrul conferinței internaționale „Interethnic Relations in Transylvania. Medieval Military Patrimony and European History”, organizată la Sibiu de Guvernul României –Departamentul pentru Relaţii Interetnice.
Alături de autorii dr. Raluca Maria Frîncu și dr. Raluca Maria Teodorescu, vor lua cuvântul la evenimentul lansare dr. Alexiu Tatu, șeful Serviciului Judeţean Sibiu al Arhivelor Naţionale, și dr. Alexandru Constantin Chituţă, manager interimar al Muzeului Naţional „Brukenthal”.
Evenimentul este programat joi, la ora 17, și este deschis tuturor celor interesați.

Urmărește Sibiu 100% în Google News