Acasă Blog Pagina 2358

Tânăr reținut după scandalul cu focuri de armă din Netuș

0

Încep reținerile după scandalul monstru din Netuș. Un tânăr de 26 de ani, din Netuș, participant la scandalul de miercuri seara, a fost reținut, vineri, pentru două infracțiuni de ultraj.

Anchetatorii spun că tânărul reținut a amenințat doi polițiști care interveniseră pentru aplanarea unui conflict izbucnit în Netuș. Bărbatul a amenințat polițiștii în timp ce oamenii legii duceau la sediu o altă persoană care a participat la respectivul scandal.

Astfel, tânărul i-a amenințat cu moartea pe polițiști și a încercat să îi intimideze. Bărbatul reținut va fi prezentat, sâmbătă, instanței cu propunere de arestare preventivă.

„Persoana în cauză, în mod nemijlocit, a adus amenințări cu acte de violență unui număr de doi polițiști aflați în exercițiul atribuțiilor de serviciu și care, alături de o grupă a Serviciului pentru Acțiuni Speciale, desfășurau o activitate de conducere a unei persoane la sediul unității de poliție, prin exercitarea de gesturi cu caracter intimidant evident (ținerea în mână a unei pietre și manifestarea explicită a intenției de a arunca cu aceasta către organele de poliție), dar și prin amenințări verbale cu moartea.

Pe parcursul cercetărilor penale, procurorul a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu – Poliția Orașului Agnita, Secția 3 Poliție Rurală Agnita și Serviciul pentru Acțiuni Speciale și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Sibiu.Precizăm că efectuarea în continuare a urmăririi penale față de o persoană este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, transmite IPJ Sibiu.

Vă reamintim faptul că polițiștii au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare pentru potolirea unui scandal izbucnit în satul Netuș. Miercuri seara, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Agnita, s-au deplasat la domiciliul unui bărbat, din Netuș, care a anunțat la 112 că mai mulți localnici i-au spart geamul portierei și i-au lovit, în repetate rânduri, autoturismul.

La locuința bărbatului care a sunat la 112, polițiștii au observat un grup de aproximativ 10-15 persoane care aveau asupra lor urci, topoare și lemne și care amenințau familia celui care a chemat polițiștii, trei dintre agresori fiind în curtea casei. Polițiștii prezenți la locul incidentului au solicitat întăriri, la Netuș deplasându-se mascații și jandarmii.

AICI găsiți detalii despre scandalul de miercuri seara.

Astra Film Festival anunță Warm-Up AFF, eveniment care are loc la Sibiu în 2-3 septembrie

Filmele proiectate pe ecranul amplasat între mori de vânt pot fi văzute din bărci care plutesc pe lac

Sibiul se pregătește de Astra Film Festival 2022. Organizatorii anunță pentru 2 și 3 septembrie, adică în ultimul weekend dinainte de începerea școlii, Warm-Up Astra Film, un eveniment teasing pentru festivalul care va avea loc în perioada 9-16 octombrie. Programul propune întâlniri spectaculoase între emoția umană și inteligența artificială și o discuție despre educația prin film, marcând astfel revenirea Astra Film Junior în cadrul ediției de anul acesta a festivalului. Warm-Up AFF le va oferi spectatorilor filme proiectate pe un ecran uriaș, amplasat între mori de vânt, care pot fi văzute din bărci care plutesc pe lac: „River” (Jennifer Peedom & Joseph Nizeti) și „Who made you?” (Iiris Härmä). Biletele pot fi achiziționate de aici: https://www.astrafilm.ro/ro/warm-up.

„Festivalul revine în acest an în sălile de cinema din Sibiu, în perioada 9-16 octombrie. Dar până atunci, pentru că tuturor ne-a plăcut mult experiența proiecțiilor în aer liber, ne-am dorit să păstrăm vizionările de film din bărci care plutesc pe lac. Așa a luat naștere evenimentul Warm-Up AFF, care oferă în plus și o idee despre ceea ce pregătim pentru festival. Astra Film a fost și va fi mereu o platformă aflată la confluența dintre prezent și viitor, dintre emoție și tehnologie”, a declarat Dumitru Budrala, director-fondator Astra Film Festival.

Prima seară le propune spectatorilor un film documentar lansat în urmă cu trei luni, care a făcut deja valuri. Este vorba despre producția australiană „River”, realizată de Jennifer Peedom și Joseph Nizeti, desemnată recent drept Cel mai bun documentar internațional la Florida Film Festival.

Având imagini care îți taie respirația, filmate din satelit, din drone și elicoptere, beneficiind de vocea inconfundabilă a lui William Dafoe și de o coloană sonoră interpretată de Orchestra de Cameră a Australiei, cu muzică diversă, de la JS Bach și Giuseppe Verdi la John Greenwood (Radiohead), de la violonistul Richard Tognetti la William Barton și al său didgeridoo, „River” este o odisee cinematografică și muzicală, un documentar care explorează relația dintre oameni și râuri care curg pe șase continente.

Filmul „River” arată cum, de-a lungul istoriei, oamenii au modificat cursul fiecărui râu de pe Pământ și lansează un avertisment: dacă nu își schimbă comportamentul și nu arată respect pentru natură, oamenii vor sfârși prin a distruge lumea. „În cele din urmă, sperăm că River să determine publicul să contemple ce înseamnă să gândești ca un râu: să visezi în aval, adică din timp, la consecințele pe termen lung ale acțiunilor tale”, declara regizoarea Jennifer Peedom.

Proiecția va fi însoțită de mai multe surprize și invitați speciali, martori la spectacolul vieții și al lumii, care vor face seara de neuitat.

Filmul propus pentru vizionare din bărci în cea de a doua seară de Warm-Up AFF este „Who made you?”, realizat de Iiris Härmä (Finlanda). Omagiat cu două premii importante (Cel mai bun documentar la Raindance Film Festival, 2019, și „KI Science Film Award” la Festivalul de Film Științific organizat de Karlsruhe Institute of Technology, 2019), filmul adoptă o perspectivă umanistă asupra subiectului stringent al erei noastre: dezvoltarea

rapidă a tehnologiei și transformările care vor veni. Inteligența artificială este abordată cu pură curiozitate și uimire, surprinzând, prin întâlnirile dintre oameni și roboți și viziunile exprimate de cercetători în domeniu, o privire asupra viitorului nostru apropiat.

„Suntem încântați că publicul care va veni la acest eveniment special va avea ocazia să vadă în premieră, din bărci care plutesc pe lacul din Muzeul Astra, filme de excepție proiectate printre mori de vânt”, a declarat Ciprian Ștefan, director general al Muzeului Astra din Sibiu.

Warm-Up AFF va include totodată Focus Cinema Documentar pentru Adolescenți, care presupune două module de discuții în care se va pune accent pe exersarea capacității adolescenților de a înțelege un film documentar și de a vorbi în public, respectiv de a înțelege procesul prin care se realizează un film documentar. La eveniment vor participa elevi de liceu (14-18 ani), prioritate având voluntarii AFF.

Despre Festivalul Astra Film

Astra Film Festival Sibiu, lansat în 1993 ca proiect inovator, este unul dintre cele mai importante festivaluri de film de non-ficțiune din Europa, inclus de European Film Academy pe lista festivalurilor care au dreptul de a face nominalizări directe pentru European Film Awards.

Astra Film Festival se află sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și este organizat de Astra Film, CNM Astra și Fundația Astra Film, cu sprijinul Consiliul Județean Sibiu, al Ministerului Culturii, al Centrului Național al Cinematografiei, al Consulatului Republicii Federale Germania la Sibiu și al Uniunii Cineaștilor. Evenimentul este cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu și de Uniunea Europeană prin Programul Europa Creativă.

Șofer prins la volan sub influența substanțelor psihoactive

0

Un tânăr din Sibiu are dosar penal pentu rconducere sub influența substanțelor psihoactive.

Joi seara, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Transilvaniei de către un localnic în vârstă de 27 de ani.

Testarea conducătorului auto cu aparatul Drugtest a indicat rezultat pozitiv la o substanță psihoactivă, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanței în organism.

În cauză, la nivelul Biroului Rutier Sibiu, au fost întocmite actele în vederea efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Fabrica GG Manufacturing se mută în casă nouă, vara viitoare

0

Mijlocul lunii august a adus un eveniment important în povestea G.G. Manufacturing SRL, cu firma mama GEMA in Elveția, producătoare de echipamente de vopsit în câmp electrostatic destinate, în principal, companiilor din întreaga lume și din diverse industrii, precum cele de electrocasnice, auto sau echipamente de producție. Miercuri, au fost lansate, oficial, lucrările la noua fabrică GG Manufacturing, societate ce activează în Sibiu încă din februarie 2013, dar care își dorește ca în iulie 2023, să fie în casă nouă.

Mijlocul acestei săptămâni a însemnat sărbătoare în familia GEMA. Zeci de angajați și reprezentanți ai conducerii firmei din România și Elveția au spus „Prezent!” la evenimentul de lansare a lucrărilor de șantier, în zona industrială vest, ce vor avea menirea de a făuri un spațiu nou-nouț societății ce va produce și noi locuri de muncă.

În prezent, GG Manufacturing numără 140 de angajați, numărul acestora crescând anual cu aproximativ 10-20%. Compania este într-o continuă dezvoltare, focusul principal fiind pe calitate și oameni.

Lansare lucrări la noua fabrică din Sibiu

Bruno Egger, directorul elvețian al operațiunilor GEMA, a subliniat necesitatea deschiderii noii fabrici de la Sibiu.

Problema a fost capacitatea de producție, nu mai era suficientă în acel spațiu, astfel că am luat această decizie

a spus Bruno Egger, directorul elvețian al operațiunilor GEMA

„ Sediul din Sibiu a pornit ca un test pentru firma GEMA in vederea realizarii interne a produselor. Repede ne-am dat seama că suntem eficienți în România și putem fi competitivi cu piața generală. Lucru dovedit in decursul celor 9 ani de existenta. Am făcut diverse analize să vedem dacă putem merge tot în chirie sau să achiziționăm noi propriul spațiu. Alegând ultima variantă. Apoi, a fost ideea de a construi ceva de la zero sau să luăm ceva gata făcut. Prima variantă a fost cea câștigătoare! Noua fabrică pentru Sibiu înseamnă, în primul rând, siguranța locului de muncă si increderea in oamenii de aici. Cu ocazia acestui pas GG Manufacturing își va schimba denumirea în GEMA Eastern Europe”, a explicat și Ovidiu Rus, director general GG Manufacturing.

Noua fabrică pentru Sibiu înseamnă, în primul rând, siguranța locului de muncă si increderea in oamenii de aici

a declarat Ovidiu Rus, director general GG Manufacturing.

Societatea de la Sibiu este a doua fabrică GEMA de producție. „Noi avem un centru de dezvoltare și producție în Elveția, unde se dezvolta noile generatii de produse si echipamente, creând, pentru fiecare client in parte, instalațiile de vopsit conform specificațiilor acestuia, instalații customizate. Cu locația din Sibiu, am început să internalizăm pentru firma mama multe activități anterior externalizate, îmbunătățind astfel calitatea, costul si termenele de livrare!”, a mai spus Ovidiu Rus, subliniind că împreună cu locația din Elveția, putem crește semnificativ satisfacția clientului.

Conducerea GEMA este încrezătoare și spune că secretul succesului societății stă în calitatea serviciilor și în oamenii ce fac parte din echipă.

De altfel, cea mai mare provocare este găsirea angajaților potriviți, dornici să se dezvolte alături de companie. „Candidatul ideal este tipul „doer”, ceea ce înseamnă că dacă ești dispus să faci lucruri, atunci putem stabili împreună în ce direcție ne putem dezvolta și ne putem ajuta reciproc. Ideea nu este doar să-ți duci afacerea mai departe, ci și pentru cealaltă parte să aibă un beneficiu și să avanseze în carieră. „, explică reprezentanții conducerii GEMA.

Vizită pe șantier

Societatea nu are concurență directă în România, în ceea ce privește gama de produse fabricate. Unul dintre cele mai mari avantaje ale fabricii este mediul prietenos și faptul că angajații au parte de libertate, după cum au transmis cei din conducerea companiei. ” Ceea ce am încercat să oferim este un mediu cât mai plăcut pentru angajat, adică să aibă libertate, să nu fie urmărit sau constrâns și să lucreze cât mai mult un singur schimb. O excepție este la o linie de prelucrare CNC unde se lucrează în trei schimburi!”, a explicat Ovidiu Rus.

Ceea ce am încercat să oferim este un mediu cât mai plăcut pentru angajat

a declarat Ovidiu Rus

Societatea estimează că se va muta în casă nouă în luna iulie a anului viitor.

Filarmonica de Stat Sibiu, alături de trupa byron într-un concert de rock simfonic

0

Filarmonica de Stat Sibiu, sub bagheta dirijoarei Simona Strungaru, se alătură cu entuziasm trupei byron pentru a da viață unui concept îndrăzneț de rock simfonic.

Duminică, 28 august, de la orele 20.30, în ultima seară a festivalului Focus in the Park, scena din Parcul Sub Arini aparține orchestrei Filarmonicii, la o nouă colaborare cu trupa de pop-rock alternativ byron și tânăra dirijoare Simona Strungaru, celebră pentru pasiunea cu care se implică în proiecte care acoperă aproape toate genurile muzicale.

„De la 4 ani iubesc muzica și nu o fac… o simt, o trăiesc, adică e parte din mine, organic! Și conține niște adevăruri pe care nici nu încerc să le explic în cuvinte, pentru că fiecare are propria viziune despre această muzică clasică. În același timp, am fost mereu un om foarte deschis și pentru alte stiluri muzicale. Am simțit că pot să combin mai multe lumi și sunt mulțumită de rezultat”, mărturisea Simona, într-un interviu acordat revistei „Zile și Nopți”, în luna iulie.
Pianistă, dirijor de orchestră, orchestratoare și compozitoare de muzică de film, Simona Strungaru este dirijor permanent al Bucharest Jazz Orchestra și al ansamblului de muzică contemporană SonoMania, alături de care participă la festivaluri precum Săptămâna Internațională a Muzicii Noi, Innersound, Bucharest Jazz Festival. Din anul 2009, începe să dirijeze Big Band-uri precum Modern Balkan Jazz Orchestra la Blue Note Hall în Amsterdam. Alături de Bucharest Jazz Orchestra, conduce concerte în cadrul Bucharest Jazz Festival din București, acompaniindu-l pe renumitul trompetist Alex Sipiagin, concerte eveniment precum dublul tribut Ella Fitzgerald / Maria Tănase cu Irina Sârbu solistă, Bucharest Jazz Orchestra reunită cu Orchestra de Camera Radio, producțiile Urban Sky Swing la Teatrul Național din București sau Sophisticated Lady (2022).
În 2015, a lansat orchestra și conceptul Simona Strungaru Symphonics (SSS) în cadrul Nopții Albe a Bucureștiului organizată de Arcub, interpretând în premieră o compoziție proprie, suita simfonică ’Gaston’ pentru orchestră și live visuals. Proiectul SSS este bazat pe muzică originală cu orchestrații semnate Simona Strungaru, realizând printre altele cine-concerte pentru Festival La Rochelle Cinema, Transilvania International Film Festival (Malombra, r. Carmine Gallone), Festivalul Internațional Animest (Felix the Cat) si Festivalul Filmului German – Institutul Goethe (Die Puppe, Die Austernprinzessin, r. Ernst Lubitsch) sau Gala Premiilor GOPO. Simona Strungaru Symphonics a realizat și colaborări cu artiști din zona muzicii comerciale, concretizate în concerte precum „Voltaj Din Toată Inima Simfonic”, „Urma Simfonic” sau „Cobzality Simfonic”.
În 2017, lansează conceptul DIOSA SYMPHONIC EDM, compunând suita simfonică Time Rage, în care elemente specifice muzicii clasice (procedee componistice, orchestraţie) se îmbină cu elemente de muzică electronică. Acest proiect s-a materializat în forma unui cine-concert pe tema luptei cu timpul având ca vizual un material original realizat de atelierul de animaţie Animation Worksheep din București și a fost prezentat în cadrul Festivalului Animest de la București și Chișinău. În 2019, realizează proiectul Firestarter by Diosa, orchestrând piesele formatiei The Prodigy și prezintă concertul la festivalul Awake la pupitrul orchestrei și corului Bohemia din Târgu-Mureș.
În 2022, Simona a compus muzica originală pentru filmul „Nosferatu, o simfonie a groazei”, pentru celebrarea centenarului lansării celebrei pelicule. Premiera proiectului Nosferatu realizat în parteneriat Goethe Institut București, TIFF și Centrul Cultural German din Cluj a avut loc în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) la Bonțida, a fost susținut de orchestra Operei Maghiare din Cluj, dirijată de Ștefan Geiger, și i-a avut ca soliști pe soprana Mihaela Maxim, baritonul Cătălin Petrescu și basul Iustinian Zetea.
Cea mai recentă colaborare a Simonei Strungaru cu Filarmonica de Stat Sibiu a fost pe 10 iulie, la ultimul concert din Zilele Muzicale Româno-Americane 2022, când a dirijat Bucharest Jazz Orchestra.

byron este una dintre cele mai iubite trupe pop-rock din România. Piesele lor stârnesc emoții uitate, trezesc angoase și bucurii neașteptate. Cu versuri profunde și orchestrații complexe, byron a reușit, cu multă răbdare și perseverență, să aducă în fața publicului român un produs rar pe scena muzicală românească. Împreună cu orchestra simfonică sibiană, cei de la byron au oferit un show grandios în încheierea festivalului Zilele Muzicale Româno-Americane 2021, în Piața Mare a Sibiului.

Trei persoane implicate într-un accident rutier la ieșirea din Agnita

Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier produs pe Drumul Județean 106, la ieșirea din Agnita.

Din primele cercetări efectuate, polițiștii au stabilit că șoferul unui autoturism condus pe direcția Agnita – Chirpăr, din cauze ce urmează a fi stabilite, a pierdut controlul direcției de deplasare și a ieșit în afara șoselei.

Conducătorul auto, în vârstă de 29 de ani, precum și cei doi pasageri, o femeie în vârstă de 47 de ani și un bărbat în vârstă de 37 de ani, toți trei din Agnita, au fost răniți în urma accidentului rutier.

Un echipaj SMURD a intervenit la locul producerii evenimentului și a acordat îngrijiri medicale celor trei persoane. Victimele au suferit diferite traumatisme și au fost transportate la Compartimentul Primire Urgențe al spitalului din Agnita.

Partida dintre FC Hermannstadt și CFR Cluj a fost amânată

0

Liga Profesionistă de Fotbal a decis amânarea partidei dintre FC Hermannstadt și campioana CFR Cluj Napoca.

Programată inițial pentru duminică, 21 august, de la ora 16, partida cu echipa lui Dan Petrescu a fost amânată pentru a permite formației clujene pregătirea returului din play-off-ul Conference League cu Maribor, partidă programată săptămâna viitoare.

Până la această oră Liga profesionistă de Fotbal nu a menționat data la care se va disputa partida dintre FC Hermannstadt și CFR Cluj. Cel mai probabil, reprogramarea partidelor din cadrul etapei cu numărul șase din Liga 1 va fi făcută în funcție de rezultatele înregistrate în Conference League.

„Meciul dintre FC Hermannstadt şi CFR Cluj-Napoca a fost reprogramat de către Liga Profesionistă de Fotbal pentru o dată care va fi stabilită ulterior. Decizia vine pentru a sprijini echipele din Superliga aflate în lupta pentru accesul în grupele UEFA Conference League”, a anunțat clubul sibian pe pagina oficială de Facebook.

Toți candidații înscriși în județul Sibiu, la ultima probă a BAC-ului, prezenți

0

Ultima probă a examenului de BAC a însemnat prezență 100% în județul Sibiu. Potrivit IȘJ, cei șapte candidați înscriși au susținut examenul la Limba și literatura germană maternă.

Astăzi, 19 august, absolvenții clasei a XII-a, care au studiat într-o limbă a minorităților naționale, au susținut proba scrisă la disciplina Limba și literatura maternă.
Potrivit IȘJ Sibiu, nu au fost candidați absenți, care să susțină examenul cu subiectele de rezervă sau candidați eliminați.
Primele rezultate vor fi afișate miercuri, 31 august, până în ora 12. În conformitate cu prevederile art.5 și ale art.6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui.
Contestațiile pot fi depuse în ziua de 31 august (în intervalul orar 12 – 18). Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Conform Ministerului Educației, rezultatele finale vor fi anunțate sâmbătă, 3 septembrie.

Anunț mediu pentru proiectul ”Ansamblu comercial si spatii pentru Supermarket Lidl”

”SC K&K INVESTMENT SRL, titular al proiectului, anunta publicul interesat asupra luarii deciziei etapei de incadrare de catre APM Sibiu, in cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul Continuare dezvoltare proiect’’Ansamblu comercial si spatii pentru servicii, conform PUZ aprobat cu HCL 361 / 2007, construire cladire comerciala corp C3.1, cu regim de inaltime P, amenajri exterioare – platforma parcare clienti si platforme pentru aprovizionare, drumuri si accese, trotuare, spatii verzi, imprejmuire, reserve PSI, bazine de retentie si statie de pompare ape pluviale, retele de incinta, racord electric, post trafo, record canalizare pluviala, elemente de signalistica publicitara, amplasare panouri de reclame pe fatade, organizare de santier, Supermarket Lidl”, propus a fi amplasat in municipiul Sibiu, str. Calea Surii Mari, DN 14, jud. Proiectul deciziei deincadrare si motivele catre o fundamenteaza pot fi consultate la urmatoarea adresa de internet http://apmsb.anpm.ro. Publicul interesat poate inainta comentarii / obsevatii la proiectul deciziei de incadrare in termen de 10 zile de la data publicarii anuntului, la adresa de email a APM Sibiu [email protected].

Restricții pe A1, în zona Săliște, din cauza unor lucrări

0

Din cauza unor lucrări pe A1, circulația va fi restricționată pe o bandă pe sensul spre Sibiu.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, astăzi 19 mai 2022, pe autostrada A1 Sibiu – Sebeș, tronsonul kilometric  270 -265, în zona localității Saliste, sensul de deplasare către Sibiu, va fi restricționată banda doi, pentru curatare zona mediană, până la ora 17.

“Recomandăm conducătorilor auto să circule cu atenție în zona lucrărilor, asigurându-se temeinic înainte de schimbarea benzii sau a direcției și să evite efectuarea depășirilor sau a manevrelor periculoase”, transmite Centrul Infotrafic.

Cel mai dificil ultramaraton din România, 2X2 Race, are loc sâmbăta aceasta la Bâlea Lac

Sâmbăta aceasta ia startul cea de-a 10-a ediție ??? ????, la Bâlea Lac, singura competiție de alergare montană din România care se desfășoară integral la peste 2000 m altitudine. Cursa este deosebit de tehnică și cu siguranță unul dintre cele mai dificile ultramaratoane montane din lume.

2X2 Race se desfășoară integral la peste 2.000 m, ceea ce o face unică în Europa și una dintre puținele din lume. Astfel, ultramaratonul montan cu pornire de la Bâlea Lac este cel mai spectaculos și solicitant eveniment din calendarul competițional intern și este comparabil ca dificultate cu alte curse recunoscute din afara țării. Organizatorii UTMB (Ultra Trail du Mont Blanc), cea mai importantă competiție de profil din lume – Chamonix-Mont Blanc, consideră 2X2 Race drept o cursă de calificare pentru acest ultramaraton montan.

Trasee de 18 și 45 km

Anul acesta în competiție s-au înscris 250 de alergători, din 10 țări (România, Moldova, Ungaria, Polonia, Germania, Olanda, Marea Britanie, Franța, Israel, Rusia).

Cursa este formată din două categorii, fiecare dintre cele două fiind alergate într-o singură etapă, cu limite intermediare și finale de timp:

X2 – o cursă spectaculoasă atât prin prisma traseului abordat, cât și a diferenței uriașe de nivel (1900 m D+) raportată la lungime (18 km). Concurenții înscriși la această probă vor alerga pe unele dintre cele mai tehnice trasee din Carpați, atingând al doilea cel mai înalt vârf din românia, Vf. Negoiu (2535 m). Timp final: 10 ore.

2X2 – Traseul are o lungime de 45km și 4200m diferență pozitivă de nivel, și străbate cele mai înalte două vârfuri din Romania, Moldoveanu (2544m) și Negoiu (2535m), din spectaculoasa creastă a Făgărașilor. Timp final 14 ore.

La 2×2 Race se aleargă doar în gol alpin și în proporție de 80% pe stânci

“Față de un maraton obișnuit, 2×2 Race este un ultra-sky maraton, caracteristica lui fiind dată în principal de diferența de nivel de pe traseu, în cazul de față fiind de 4.200 – 4.500 de metri. Competițiile de acest tip se desfășoară pe teren acccidentat, de la poteci de pământ prin pădure și goluri alpine, până la creste și stânci. La 2×2 Race se aleargă doar în gol alpin și în proporție de 80% pe stânci cu grad înalt de dificultate. Vremea este tot timpul dificilă pe munte, astfel că trebuie să ne asigurăm că alergătorii sunt pregătiți mental și fizic pentru acest efort”, declară Florin Băraș, unul dintre organizatorii competiției.

Traseele 2X2 și X2 traversează poteci marcate, parțial amenajate și neprotejate, care includ pante cu înclinare mare și zone accidentate, trec prin gol alpin (creste, culoare, abrupturi, văi, grohotișuri, pășuni alpine) și parcurgerea lor necesită experiență avansată.

„2X2 RACE” este o acțiune cofinanțată de Consiliul Județean Sibiu prin Agenda Sportivă, organizată de Asociația Club Sportiv 2X2 Race în colaborare cu Asociația Club Sportiv Grey Projects. Partner principal de eveniment: Andu. Evenimentul este realizat cu sprijinul: Decathlon, Gold Nutrition și Zuzu Fit, cu scopul principal de promovare a activității de alergare montană în România, utilizând poteci marcate din Munții Făgăraș.

Peste 400.000 doze de vaccin împotriva SARS-CoV-2 administrate în județul Sibiu

De la debutul campaniei de vaccinare și până în prezent, la nivelul județului Sibiu s-au administrat 427.845 de doze de vaccin împotriva SARS-CoV-2, în cadrul etapelor din Strategia de vaccinare împotriva Covid-19 în România, informează DSP Sibiu. Până la momentul de față au fost imunizate, în total, 193.768 de persoane cu prima doză de vaccin, 158.622 persoane cu cea de-a doua doză și 74.960 persoane cu cea de-a treia doză. La jumătatea lunii mai a început administrarea celei de-a patra doze de vaccin Pfizer, până în prezent fiind vaccinate 495 de persoane.

În cadrul Campaniei de vaccinare a copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 – 11 ani au fostvaccinați până în prezent 595 de copii.

În ultimele 24 de ore au fost vaccinate 15 persoane împotriva Covid-19 (0 cu doza I, 2 cu doza II, 4 cu doza III și 9 cu doza IV), fiind administrate 15 doze de vaccin Pfizer.