Acasă Blog Pagina 2390

Începe Air Sensation Festival. Se anunță 4 zile pline de zboruri, party-uri și alte activități spectaculoase

0

Doar câteva zile ne mai despart de startul Air Sensation Festival! Între 28 și 31 iulie, Zona Industrială Ocna Sibiului (ZIOS) va fi animată de zboruri cu baloanele de aer cald, concerte ale unor DJ și trupe cunoscute, activități pentru cei mici, precum și pentru iubitorii de sport, întrucât în cadrul festivalului va avea loc și un turneu de volei de plajă pentru amatori.

După ediția pilot desfășurată în 2021, Air Sensation Festival se va desfășura în acest an la final de iulie și va oferi o experiență completă participanților, organizatorii pregătind activități pentru toate vârstele.

Zboruri ancorate și libere

Cei care doresc să se bucure de o experiență unică vor putea admira răsăritul și apusul de la o înălțime de aproximativ 1000 de metri, în cadrul zborurilor libere. Aceste tipuri de zbor durează aproximativ o oră și se vor desfășura în prima seară a festivalului, vineri și sâmbătă (la răsărit și la apus), precum și duminică dimineața. Un bilet care oferă participarea la un zbor liber și accesul la toate cele 4 zile de festival costă 750 de lei.

Zborul ancorat presupune efectuarea unor ridicări de tip lift la o înălțime de aprox. 30 de metri, cu o durată între 5-8 minute, balonul fiind ancorat în 3 puncte fixe. Prețul pentru copii este de 45 de lei, iar pentru adulți de 80 de lei.

Organizatorii au pregătit și o premieră la ediția din acest an, primul ”Sky Party”, un concept inedit prin care organizatorii vor duce spre cerul albastru zeci de participanți, în mai multe baloane cu aer cald, la înălțimi de aproximativ 1000 de metri altitudine, în timp ce un artist DJ de talie internațională va mixa muzică live dintr-un balon cu platformă. Zborurile ”Sky Party” vor dura aproximativ o oră, se vor efectua vineri și sâmbătă, înainte de apusul soarelui, iar prețul de 950 de lei va oferi și acces general la festival.

La festival vor participa echipe de baloniști din mai multe țări europene. Capacitatea baloanelor care oferă zboruri libere este de 2, 3, 5 sau 8 locuri, iar la zborurile ancorate se vor forma grupuri de câte 4-5 persoane. Din motive de siguranță, operarea baloanelor va avea loc doar în condiții normale de vreme și zbor, respectând legile și regulamentele aviației. Mai multe detalii despre termenii și condițiile de operare sunt anunțate de organizatori pe site-ul evenimentului: https://www.airsensation.ro/termeni-si-conditii.

Concerte: DJ și trupe locale și din țară

De joi și până duminică, DJ și trupe de renume vor mixa atât pe sol, de pe scena principală a evenimentului, cât și în aer, din baloane. În prima seară a festivalului, participanții se vor putea distra pe ritmuri retro, în cadrul show-ului pregătit de DJ Mikhy. Vineri sunt programate concertele celor de la Slot, Domino, Byron, Andrew Dum & AlbWho, cei din urmă performând și în cadrul primului ”Sky Party”. Sâmbătă, în cea de-a 3-a zi a festivalului, pe scenă vor urca Dexter, Cipi Popa, Toygun, Slot, Gojira & Planet H, Slut & Tea și Andre Rizo, DJ care va garanta distracția și la cel de-al 2-lea ”Sky Party”. În ultima zi a festivalului vor performa trupele locale Maria Cojocaru & The Swingers, Revolver și Alpha Q.

Kids Zone

Pentru cei mici va funcționa, pe toată durata festivalului, „Kids Zone”, o locație special amenajată de Serious Fun, care le va oferi copiilor ocazia să exploreze o lume de poveste. Copiii vor putea participa la zborurile ancorate, se vor bucura de cinema în aer liber, ateliere și multe alte activități. Accesul la festival este gratuit pentru copiii cu vârsta până la 14 ani, cu condiția de a fi însoțiți de unul sau ambii părinți, aceștia beneficiind, de asemenea, de intrare liberă, până la ora 14:00. Persoanele care părăsesc festivalul după ora 14:00 și doresc să revină în perimetrul acestuia vor trebui să își achiziționeze bilet de intrare.

Zonă de campare

Cei care doresc să fie conectați la vibe-ul festivalului pe întreaga durată a evenimentului vor avea la dispoziție o zonă de camping cu o capacitate de 100 de locuri, dotată cu toate facilitățile necesare: sursă de curent, apă, lavoare pentru spălat, dușuri outdoor, vestiare și toalete ecologice. Zona de camping este disponibilă atât pentru amplasarea de corturi, cât și pentru campere și rulote, cu acces de joi, de la ora 11:00. Există 2 tipuri de abonamente pentru zona de campare: cel care oferă 1 loc de campare și acces general la festival (4 zile) pentru 2 persoane, la 520 de lei, sau cel cu acces la 3 zile de festival pentru 2 persoane și 1 un loc de campare, la prețul de 580 de lei.

Pe toată durata evenimentului va funcționa o zonă de ”food court” cu rulote de mâncare și băuturi, unde se va putea plăti cash sau cu cardul. Organizatorii au pregătit și o zonă de parcare gratuită, cu o capacitate de peste 150 de locuri. Cei care doresc să ajungă la festival cu mijloace de transport în comun, se vor putea deplasa cu trenul, autobuz, taxi sau alte mijoace de ride sharing.

Programul festivalului

Joi, festivalul va debuta la ora 16:00, iar în următoarele trei zile se va desfășura începând cu ora 11:00 și până la finalizarea concertelor. După ora 20:00, accesul copiilor sub 18 ani va fi permis doar dacă vor fi însoțiți de un adult.

„Ne dorim ca toti iubitorii de zboruri cu balonul să vină să zboare și să nu rateze niciun răsărit sau apus. Organizăm un eveniment complex, la care invităm cât mai multă lume să ni se alăture, întrucât vom pune la dispoziție numeroase activități de petrecere a timpului. Oferim diferite tipuri de zboruri, surprize pentru cei mici și show-uri spectaculoase în fiecare seară de festival. Vom lua toate măsurile pentru a organiza un eveniment memorabil și, în același timp, sigur. În cadrul festivalului nu este permis consumul de alcool la minori și nici consumul de substanțe interzise”, au declarat organizatorii evenimentului.

Brățări de festival pentru participanți

Biletele pentru Air Sensation Festival pot fi achiziționate online sau direct din locație, de la punctul de Ticketing. Vor exista zone de scanare diferite, unde deținătorii unui bilet vor primi o brățară de acces în festival.

Evenimentul este organizat de Air Sensation, sponsorul principal fiind Kaufland.

Parteneri: Crazy Wolf, ZIOS, Forward Agency, POS2GO, Repcons, Sam Transport, Hermanngas, ProAlpin.

Bilete online: https://www.kompostor.ro/evenimente/11884-air-sensation-festival

Line-up pe zile: https://www.airsensation.ro/lineup

Detalii zboruri: https://www.airsensation.ro/zborul-cu-balonul

Ateliere de pictat și cioplit lemnul, în Muzeul ASTRA

Școala de vară continuă în Muzeul din Dumbrava Sibiului. Până în 31 iulie, zilnic, între orele 10.30-13 și 14-17.30, au loc ateliere de pictură pe lemn și de cioplit în lemn, în zona Etno Tehno Parc, la Pavilionul de activități educaționale.

Atelierul de pictură pe lemn se va desfășura sub îndrumarea meșterului popular Daria Muntean, iar atelierul de cioplit în lemn va fi ghidat de meșterul popular Andrei Buda.
În weekend, sâmbătă și duminică, trupa Epic Education va pregăti două spectacole de teatru interactiv – „Frați de cruce – Păcală și Tândală”. Reprezentațiile vor fi de la orele 11 și 13.
Participarea la ateliere se face în baza biletului de intrare în muzeu .
Acestea fac parte din programul „Școala în satul tradițional”.

Temperaturile continuă să fie ridicate în Sibiu. Ce sfaturi au polițiștii

Polițiștii sibieni vin cu câteva recomandări în contextul în care temperaturile continuă să se mențină ridicate. Aceștia au câteva sfaturi atât pentru șoferi, cât și pentru pietoni.

Astfel, șoferii sunt sfătuiți ca, înainte de a pleca la drum, să efectueze o verificare tehnică elementară a stării autovehiculului. De asemenea, să se asigure că sistemele de răcire, iluminare, frânare sunt în stare foarte bună de funcționare și că presiunea din pneuri este cea indicată. „Țineți cont de faptul că, la temperaturi ridicate, pe distanțe mai lungi și viteze mari, crește considerabil riscul ca pneul să explodeze. Asigurați-vă că sistemul de climatizare funcționează în parametri optimi! Dacă intenționați să parcurgeți distanțe mai mari, luați în considerare plecarea dis-de-dimineață sau seara, când temperaturile devin mai acceptabile”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.
Sub nicio formă, nu lăsați copiii sau animalele de companie în autovehicul când lipsiți din mașină, iar dacă pe parcursul călătoriei, simțiți/observați fum ieșind de sub capota mașinii, trageți urgent pe dreapta într-un loc sigur, opriți motorul, coborâți, scoateți din mașină toți pasagerii și îndepărtați-vă de auto. Nu încercați să deschideți imediat capota, întrucât riscul de aprindere este foarte ridicat. Apelați obligatoriu la un service specializat. În cazul în care sunt persoane rănite, apelați 112.
Totodată, asigurați-vă că din autovehicul nu vă lipsește un kit de urgență format cel puțin din: suficiente lichide, hrană neperisabilă, cabluri de curent, cabluri de tractare, lanternă funcțională, trusă medicală.
„Folosiți ochelari de soare sau parasolare! Atenție la efectul de sirenă (percepție distorsionată a configurației drumului, risc de orbire)! Înainte de a porni la drum, asigurați-vă că bateria telefonului este încărcată complet!”, mai transmit polițiștii.
În ceea ce privește pietonii, polițiștii le reamintesc că temperaturile ridicate accentuează considerabil oboseala conducătorilor auto, astfel încât recomandarea principală este aceea de a se asigura foarte bine înainte de a se angaja în traversarea drumului, inclusiv când fac acest lucru pe trecerile semaforizate. Pietonii sunt îndemnați să nu traverseze până când șoferii nu opresc pentru a le acorda prioritate.
În cazul în care, fie pieton, fie șofer sau pasager, observați persoane prăbușite pe stradă, apelați de urgență serviciul unic pentru situații de urgență 112.

Doi șoferi s-au ales cu dosar penal, după ce au fost prinși băuți la volan

Doi șoferi au fost surprinși pe străzile din județ sub influența alcoolului.

De exemplu, ieri, 25 iulie, în jurul orei 11,30, în orașul Tălmaciu, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe DJ 105G de către un bărbat în vârstă de 43 de ani, domiciliat în localitatea Racovița Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, astăzi, în jurul orei 00.15, în orașul Cisnădie, polițiștii rutieri au oprit și testat alcoolscopic un conducător auto aflat la volanul unui autoturism condus pe strada Târgului. Rezultatul afișat de aparatul etilometru a fost de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conform IPJ Sibiu, ambii șoferi au fost însoțiți la unități medicale unde li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, ulterior fiind deschise dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Dansatorii reprezentanți ai TNRS, la repetițiile pentru premiera spectacolului PPP

Dansatorii reprezentanți ai Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu au participat la repetițiile pentru premiera spectacolului final al People Power Partnership. PPP, în cadrul căruia TNRS este partener, a implicat, în perioada 3 – 23 iulie, cei opt dansatori din România în cadrul repetițiilor pentru spectacolul de mari dimensiuni ce va fi prezentat în turneu european în anii 2023 și 2024.

Plecați din țară exact în ziua în care cortina urma să se lase peste cea de-a 29-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, primii dansatori din orașele partenere ale proiectului european de teatru și dans urban PPP au ajuns la Freiburg, acolo unde s-au aflat în plină acțiune, în centrul de producție teatrală al companiei germane Aktionstheater PAN.OPTIKUM. Pe parcursul a zece săptămâni, între 3 iulie și 9 septembrie (când va avea loc premiera spectacolului), 96 de tineri dansatori din Lituania, Letonia, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Croația, Italia, Spania, Portugalia, Danemarca, Suedia, Norvegia, Anglia și România vor ajunge la Lokhalle în mai multe serii. Aici vor dezvolta o producție de mari dimensiuni, împreună cu alți opt dansatori din echipa liderului de proiect, sub atenta coordonare a echipei de creație. Repetițiile au avut și vor avea loc zilnic, în aer liber, în fața vechii hale de reparații a căii ferate din localitate.
„Rezultatul acestei strânse și intense colaborări dintre cei 14 parteneri europeni, atât de diferiți, dar atât de dornici de a lucra împreună, va fi prezentat pentru prima dată în Platz der Synagoge (piața centrală din centrul orașului Freiburg), acolo unde publicul (care va fi format din localnici, dar și din turiști străini, proveniți în special din cantoanele elvețiene, regiunea Alsacia și zona Munților Pădurea Neagră) va beneficia de acces liber. Noua producție va ajunge apoi în Lituania, urmând să parcurgă ulterior un traseu european pe durata a doi ani (2023-2024). Spectacolul aflat în turneu va putea fi văzut în cel puțin alte 12 orașe (printre care și trei capitale europene: Riga, Vilnius și Lisabona), din Suedia până în Portugalia, din România până în Anglia, dar și în statele baltice participante la proiect”, au transmis reprezentanții TNRS.
Cei opt dansatori români (care au făcut parte din prima serie, alături de colegii lor din Praga, Venaria și Vilnius) s-au întors în țară duminică, 24 iulie, după trei săptămâni de antrenamente și repetiții deosebit de solicitante, dar extrem de mulțumiți de rezultatele muncii lor și foarte încântați de această minunată experiență, care i-a adus pentru prima dată într-o formulă de lucru atât de numeroasă.
După o pauză binemeritată, în luna septembrie se vor întoarce din nou la Freiburg, pentru repetițiile finale, dar de data aceasta în contextul în care costumele, decorul, ambianța sonoră, luminile și ultimele detalii tehnice vor fi deja finalizate.

Revin „Cititorii la bord”. Spațiu dedicat lecturii, în Aeroportul Internațional Sibiu

Începând de ieri, 25 iulie, pasagerii care tranzitează terminalul Aeroportului Internațional Sibiu beneficiază din nou de oportunitatea oferită de proiectul „Reader on Board” | „Cititor la Bord”. Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu și Aeroportul Internațional Sibiu reactivează acest spațiu dedicat lecturii, informării și relaxării. Inaugurat în urmă cu patru ani, din inițiativa bibliotecarilor astriști dedicați, dar și cu sprijinul partenerilor și autorităților, întregul demers urmărește îmbunătățirea experienței călătorilor din aeroport și încurajarea lecturii în spații neconvenționale, așa cum este zona publică a terminalului de pasageri.

Beneficiarii direcți sunt călătorii cititori care tranzitează această zonă, în drum spre cursele de zbor. Conform reprezentanților BJ ASTRA, călătorii au acces gratuit la cărțile disponibile pe rafturi, le pot răsfoi în spațiul amenajat sau le pot lua cu ei în călătorie. Deși nu este obligatorie, se recomandă restituirea volumelor fie în raftul Reader on Board | Cititor la Bord, fie la sediul Bibliotecii ASTRA Sibiu, toate volumele fiind marcate cu însemnele și caracteristicile proiectului. Dacă situația nu permite returnarea cărții, aceasta devine „ambasador” al bibliotecii publice sibiene și al Sibiului, într-un alt spațiu, de pe un alt meridian, într-un alt aeroport sau într-o altă colecție documentară.
Fondul de carte pus la dispoziția pasagerilor Aeroportului Internațional Sibiu de către Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu cuprinde peste o mie de unități de bibliotecă din diferite domenii ale cunoașterii, în special beletristică, artă, istorie, psihologie, spiritualitate, cultură și tradiție locală, cărți pentru copii, documente audio. Multe dintre cărțile disponibile sunt în limba română, dar sunt incluse și volume în limbile germană, engleză, maghiară, franceză și altele. Periodic, colecția de cărți va fi alimentată cu noi titluri, fie cărți, reviste sau CD-uri.
„Cărțile trebuie să fie aproape de oameni. De aceea le aducem acolo unde aceștia se află, activează sau călătoresc. Ce poate fi mai reconfortant decât să descoperi o carte bună în lungile drumuri dintre diferitele țări spre care te duc avioanele care pleacă din Sibiu? Reader on Board a fost un proiect de succes încă de la început. Este un excelent exemplu de colaborare între instituții, un exemplu extraordinar de reinventare a unei instituții culturale și, deopotrivă, o modalitate de a aduce cartea și lectura cât mai aproape de cititorii călători”, transmite Răzvan Pop, manager al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.
„Ieri, 25 iulie 2022, s-au împlinit patru ani de la inaugurarea proiectului Reader on Board | Cititor la bord, care face posibil accesul la lectură într-un spațiu neconvențional. Reactivarea proiectului Reader on Board la ceas aniversar oferă din nou pasagerilor noștri o alternativă de petrecerere a timpului de așteptare în aeroportul din Sibiu. Aeroportul este prin esență locul din care încep călătoriile spre destinațiii din întreaga lume, în timp ce lumea cărților oferă oportunitatea de a pătrunde într-un univers nemărginit, în care limitele se estompează și granițele fizice dispar. Ne dorim ca cele două lumi, a spațiului fizic și a imaginației, să coexiste și să ofere o experiență plăcută pasagerilor care trec pragul Aeroportului Internațional Sibiu”, precizează Marius Gîrdea, directorul general al Aeroportului Internațional Sibiu.

Patronatul Producătorilor de Medicamente solicită Comisiei Europene să acorde prioritate industriei farmaceutice la aprovizionarea cu gaze

Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER) a transmis Guvernului o adresă oficială în care îi cere să solicite Comisiei Europene să acorde prioritate industriei farmaceutice la aprovizionarea cu gaze, în contextul crizei de gaze naturale, care se prefigurează ca urmare a reducerii exporturilor din Rusia.

PRIMER, care reprezintă 19 situri de fabricație de medicamente din România, atrage atenția asupra consecințelor care vor apărea dacă producția de medicamente nu va avea o sursă de gaze.

Lipsa gazelor ar afecta grav funcționarea sistemului de sănătate, iar pacienții riscă să nu mai aibă acces la medicamente generice, deoarece lanțul de aprovizionare al industriei farmaceutice nu le-ar mai putea produce, fără o prioritizare a acestei industrii în perioada următoare.

Reprezentanții PRIMER susțin că, pentru industria farmaceutică, gazele nu sunt doar o sursă cheie de energie, ci și o materie primă esențială, necesară sintezei chimice a unei game întregi de medicamente importante.

Adresare către autoritățile statului

“În acest context, PRIMER a trimis o adresă oficială autorităților statului prin care cere acestora să solicite Comisiei Europene să acorde prioritate industriei farmaceutice și furnizorilor săi, în cazul lipsei de gaze, datorită rolului crucial în furnizarea de medicamente către sistemul de sănătate”, a precizat patronatul, într-un comunicat remis 360medical.ro.

Tot în adresa oficială, PRIMER mai atrage atenția că, industria farmaceutică a fost în fruntea luptei împotriva Covid-19 și a depus toate eforturile pentru a asigura, atât medicamentele necesare în contextul pandemic, dar și pentru a furniza medicamente esențiale pacienților cronici din România.

“Și în contextul războiului din Ucraina, patronatul a dedicat resurse semnificative pentru a sprijini poporul ucrainean grav afectat prin donații de medicamente și materiale sanitare. Lanțurile de aprovizionare s-au dovedit rezistente în fata acestor provocări, însă efectul este resimțit la nivel de stocuri, care în prezent sunt mai reduse decât în mod obișnuit”, arată PRIMER.

Prețul ridicat la gaze și electricitate

Pe lângă problema aprovizionării cu gaze, industria de medicamente se confruntă și cu majorarea accentuată a prețurilor la gaze și electricitate din ultimul an.

“PRIMER solicită autorităților să intervină cu măsuri urgente de sprijin, în vederea securizării aprovizionării cu gaze pentru industria farmaceutică, în caz de criză, pentru stabilitatea și continuitatea producției locale cu scopul de a oferi pacienților din România și furnizorilor de servicii medicale medicamentele necesare sau tratamente vitale celor care au nevoie”, mai arată patronatul, potrivit 360medical.ro.

Un nou cartier de blocuri, propus în Calea Gușteriței

Un mini cartier de locuințe colective urmează să fie construit în Calea Gușteriței, pe locul pe care în prezent se află garajele Geiger. Compania a realizat un PUZ care reglementează zona și pune bazele unei viitoare investiții imobiliare.

Sibiul va avea un nou cartier de blocuri, în zona de est a orașului, în apropiere de Centura Sibiului, după cum reiese din Planul Urbanistic Zonal elaborat de arhitecți. Proprietarul terenului este Geiger Group România SRL, iar priectanții sunt UP TOWN SRL. PUZ-ul aflat în dezbatere publică are ca scop „Restructurarea zonei cu caracter industrial – Zonă Mixtă, Municipiul Sibiu, Calea Gușteriței nr. 47A”.

Proiectul prevede o serie de propuneri de organizare funcțională a zonei ln conformitate cu prevederile PUG în vigoare, care permite exclusiv construcția de locuințe colective.

„Prin realizarea prezentului PUZ, se intenționează crearea premiselor unei investiții imobiliare constând în realizarea de locuințe colective, împreună cu dotările și funcțiunile conexe acestora” se arată în memoriul de prezentare.

Regelemntările propuse de arhitecți includ realizarea de locuințe colective și individuale, în sistem izolat, cuplat sau înșiruit, funcțiuni administrative, financiar-bancare, funcțiuni comerciale cu caracter intraurban, funcțiuni de cult, de cultură, de învâțământ, de sănătăate, și alte specifice. Funcțiunile rezidențiale trebuie să acopere o proporție minimă de 40% din suprafața construită desfășurată, la nivel de parcelă.

„Se recomandă ca fațadele orientate spre spațiul public al străzilor principale, piețelor sau scuarurilor să conțină la parter funcțiuni de interes public cu acces direct” se mai precizează în regulamentul propus. PUZ va reglementa o suprafață totală de aproape 7400 de metri pătrați, mărginită de Calea Gușteriței, de o serie de parcele private, la nord-est, de o gospodărie comunală a primăriei, la sud-est și de alte parcele private de pe strada Alecu Russo. Zona de studiu aferentă este învecinată cu C. Gușteriței, Calea Ferată, str. Alecu Russo și str. Solidarității.

Peste 800 de locuri libere pentru etapa a II-a de admitere a absolvenţilor clasei a VIII-a din Sibiu

822 de locuri au rămas libere pentru etapa a II-a de admitere a absolvenţilor clasei a VIII-a în învăţământul liceal de stat, profesional și profesional dual (anul școlar 2022-2023) în unitățile de învățământ din județul Sibiu.

Inspectoratul Școlar Județean Sibiu a publicat luni, 25.07.2022, numărul de locuri libere pentru înscrierea absolvenților clasei a VIII-a nerepartizați sau fără evaluare națională, în etapa a II-a, în învăţământul liceal de stat, învățământul profesional de stat și în învățământul profesional dual.

Din totalul de 2.374 elevi înscriși la repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat, 191 de absolvenți ai clasei a VIII-a din județul Sibiu, care au susținut examenul de Evaluare Națională, nu au fost repartizați pe locurile din clasele liceale. Pentru aceștia, ca și pentru cei care nu au susținut examenul de Evaluare Națională, sunt disponibile 822 de locuri (142 de locuri învățământ liceal, 542 de locuri în învățământul profesional de stat și 138 de locuri în învățământul profesional dual de stat).

În perioada 1 – 3 august 2022, la sediul ISJ Sibiu, se primesc cererile de înscriere a candidaților care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen, a candidaților care au fost respinși la liceele/clasele care au organizat probe de aptitudini și a candidaților care au susținut probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau de limbă maternă în etapa a doua, precum și a candidaților care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă, precum și cererile de înscriere a absolvenților clasei a VIII-a care nu au susținut evaluarea națională.

Acestea sunt aduse de către președinții comisiilor de admitere din unitățile de învățământ cu nivel gimnazial.

Locurile libere de la învățământul liceal teoretic și tehnic se vor ocupa în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, care v-a avea loc în 4 – 5 august 2022 și se va realiza de către comisia de admitere de la nivelul ISJ Sibiu.

De asemenea, locurile libere la învățământul vocațional se pot ocupa numai dacă, în prealabil, s-a susținut proba de aptitudini (înscrieri în 26.07.2022 la licee cu clase de învățământ vocațional, probele în 27 și 28 iulie 2022).

Lista liceelor/specializărilor cu locuri libere pentru etapa a II-a (după înscrierea elevilor admiși în etapa I și a rezolvării situațiilor speciale – gemeni/tripleți sau apropiere de domiciliu, cu respectarea valorii mediei ultimului elev intrat la specializarea solicitată) http://www.isjsb.ro/pesite/Locuri%20libere%20liceu_25.07.2022PT%20SITE.pdf

Peste 12.000 de cazuri de COVID-19 în 24 de ore. Care este situația în Sibiu

În ultimele 24 de ore, în România s-au înregistrat peste 12.000 de cazuri noi de infectare cu COVID-19. Incidența din județul Sibiu a ajuns la 4,29.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 12.353 cazuri noi de persoane infectate cu COVID –19, cu 7.398 mai multe față de ziua anterioară. 2.502 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare, a anunțat Ministerul Sănătății.

Cel mai mare număr de cazuri zilnice din 22 februarie, când au fost înregistrate 14.775 cazuri.

În cadrul conferinței de presă, Alexandru Rafila a transmis: „Este o creștere constantă a numărului de cazuri în ultimele trei săptămâni. Am ajuns la o medie de 23,4%, aproape 1 din 4 teste sunt pozitive, o creștere de 30% față de săptămână precedentă. La ATI sunt internați peste 200 de pacienți. Probabil că săptămână viitoare vom atinge o medie de 10.000 de cazuri pe zi”.

În spitale sunt internate 3.445 de persoane infectate. 215 dintre acestea sunt la ATI, 184 nefiind vaccinate anti-COVID.

Din totalul pacienților internați, 558 sunt minori, 552 fiind internați în secții, cu 10 mai puțin față de ziua anterioară și 6 la ATI, cu 3 mai mulți decât în ziua anterioară.

Situația în județul Sibiu

Sibiul se află printre județele care au înregistrat o incidență ridicată: 4,29, cu 100 de persoane infectate. 77 de persoane sunt internate în secțiile Covid, dintre care 5 sunt la ATI.

Horațiu Cojocaru la DSP

Direcția de Sănătate Publică a județului Sibiu are, începând de astăzi, 26 iulie, un nou director, în persoana lui Horațiu Cojocaru. Fost director financiar al Spitalului Clinic Județean și director pentru o vreme (august 2020-aprilie 2021) al Spitalului de Căi Ferate Sibiu, Horațiu Cojocaru vine la conducerea DSP Sibiu după juristul Florin Chetroni. Acesta își va relua activitatea de consilier juridic, în cadrul aceleiași Direcții.

ANAR: Rezerva de apă este în scădere, dar suficientă. 274 de localităţi sunt alimentate restricționat

Administrația Națională Apele Române anunță că rezerva de apă este în scădere, dar suficientă pentru cei care se alimentează centralizat din sursa de apă de suprafață.

În prezent, la nivel național, sunt 274 de localități (din 18 judeţe) alimentate restricţionat din sursa de apă de suprafaţă, respectiv 384 din foraje/fântâni (din 13 judeţe).

ANAR face apel la calm și responsabilitate socială în ceea ce privește folosirea rațională a resurselor de apă și pe cât posibil a economisirii acestora. Pentru activitățile casnice, administrația recomandă folosirea/stocarea apei din surse alternative (inclusiv a celei de ploaie, când este posibil), astfel încât apa de băut (potabilă) să ajungă tuturor.

”Chiar dacă rezerva (strategică) de apă din principalele 40 de lacuri de acumulare își menține tendința de scădere până la sfârșitul lunii iulie, aceasta poate satisface necesarul de apă pentru toți beneficiarii care se alimentează centralizat din sursa de suprafață”, a scris ANAR.

Cele mai afectate zone

Fenomenul de secetă se manifestă în mod special în zona orașelor mici și a satelor din Moldova (cele mai afectate județe: Botoșani, Iași, Vaslui, Galați, Suceava, Neamț, Bacău și Vrancea) unde apa este asigurată fie din sursa de apă de suprafață, fie din subteran. La nivel național, sunt 274 de localități (din 18 județe) alimentate restricționat din sursa de apă de suprafață, respectiv 384 din foraje/fântâni (din 13 județe)

Rețelele de alimentare cu apă aparțin operatorilor de apă-canal și aceștia sunt cei care stabilesc restricțiile în alimentarea cu apă în funcție de fiecare caz în parte. Restricțiile (raționalizarea apei) sunt necesare întrucât consumul de apă a crescut foarte mult și este nevoie de un interval de timp necesar pentru reumplerea/ rezervoarelor de înmagazinarea apei pentru refacerea rezervelor.

Rezerva din lacuri- în scădere (cu 0,8%)

În principalele 40 de lacuri de acumulare (administrate de Administrația Națională „Apele Române”, respectiv Hidroelectrica), există astăzi disponibil un volum de apă de 3,27 miliarde de metri cubi de apă (comparativ cu 5 iulie: 3,45 miliarde de metri cubi de apă). Coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri este de 75,40% (comparativ cu 5 iulie: 82%), fiind într-o ușoară tendință de scădere față de perioada anterioară.

„Estimăm că, la sfârșitul lunii iulie, în cele 40 de lacuri de acumulare (cu rol important în alimentarea cu apă pentru populație, industrii și producția de energie electrică pentru Sistemul Energetic Național), vom reuși, printr-o gestionarea eficientă a volumelor de apă, să menținem un coeficient de umplere de peste 70%”, scrie în comunicat.