Acasă Blog Pagina 2546

Ucraina a calculat despăgubirile pe care le va cere Rusiei, pe baza distrugerilor și pierderilor din economie

Guvernul Ucrainei a făcut o primă estimare a pagubelor pe care Rusia le-a produs întregii țări, prin bombardarea și distrugerea infrastructurii, a imobilelor de locuit și de alt tip, prin oprirea economiei, prin creșterea șomajului și alte efecte ale războiului. Calculele arată că sunt peste 500 de miliarde euro până acum.

Economia Ucrainei s-a micșorat cu 55%, iar bugetul țării a pierdut 90%, în doar 48 de zile de război, arată reprezentanții Guvernului Ucrainei, care au calculat toate pagubele produse de soldații ruși. Pierderile sunt imense în ceea ce privește infrastructura distrusă, după cum a anunțat Iulia Sviridenko, ministru al Economiei. Sunt 515,8 miliarde de euro pagube directe, la care se adaugă efectele indirecte: șomaj, scăderea consumului, scăderea veniturilor statului.
Ministrul spune că au fost distruși aproape 8.000 de kilometri de drumuri, zeci de gări și de aeroporturi, cu o valoare de 108,5 miliarde de euro. S-au bombardat și distrus zece milioane de metri pătrați de locunțe și 200.000 de vehicule. PIB-ul Ucrainei a scăzut la 102 miliarde de euro, cu peste 55% mai mic față de 2021, ceea ce a contribuit la o scădere cu 43,8 miliarde euro a bugetului. Ministrul a avertizat că aceste cifre sunt provizorii, pentru că pagubele cresc de la o zi la alta.
Ucraina a decis să-i ceară Rusiei o compensație financiară, pentru distrugerile provocate, iar executarea acestor despăgubiri se va face ori în justiție, ori prin preluarea activelor rusești din Ucraina.

Doi bărbaţi din Ocna Sibiului, cercetaţi pentru furt de lemne

Luni seara, un bărbat a sesizat polițiștii din Ocna Sibiului despre faptul că mai multe persoane au tăiat și furat lemne din pădurea aflată în extravilanul localității Rusciori.
Poliţiştii din Ocna Sibiului au deschis o anchetă penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de tăiere ilegală și furt de arbori, iar în urma investigațiilor efectuate de către polițiști s-a reușit identificarea presupușilor autori și recuperarea materialului lemnos.
„Este vorba despre doi localnici în vârstă de 26, respectiv 47 de ani, bănuiți că, în cursul zilei de 11 aprilie ar fi tăiat mai mulți stejari din pădurea respectivă, pe care i-ar fi transportat la domiciliu și i-ar fi debitat pentru foc. Din măsurătorile efectuate a rezultat că cei doi ar fi tăiat și sustras cantitatea de un metru cub de material lemnos, recuperat și predat reprezentanților ocolului silvic competent. Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Ocna Sibiului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

A furat un telefon şi 1.300 de lei

0

Un sibian va fi prezentat, marţi, instanţei cu propunere de arestare preventivă, el fiind bănuit de furt.
Luni, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut un sibian în vârstă de 54 de ani, cercetat penal pentru furt calificat. Bărbatul este bănuit că, în 15 martie, în timp ce se afla pe strada Grădinarilor din municipiul Sibiu, i-ar fi furat unui alt bărbat telefonul mobil și suma de 1.300 de lei.
„Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, la data de 11 aprilie a.c., polițiștii de investigații criminale au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările continuă pentru identificarea și documentarea întregii activități infracționale a persoanei în cauză”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Intervenție de urgență la rețeaua de apă a Șelimbărului

                Apă Canal Sibiu anunță că pe fondul unei avarii apărute la rețeaua de distribuție a apei din Șelimbăr, a fost sistată furnizarea pentru consumatorii de pe strada Mihai Viteazul (porțiunea dintre podul de peste Seviș și DN1), străzile adiacente acesteia, precum și pentru abonații din zona DN1 și cartierul Tineretului.
Se estimează că reluarea furnizării va avea loc în jurul orei 12,00.
Apă Canal Sibiu SA va pune la dispoziția consumatorilor afectați apă de utilizare menajeră prin intermediul unei autospeciale ce va putea fi solicitată prin Dispecerat.
Apă Canal Sibiu SA își cere scuze pentru disconfortul apărut independent de dorința sa.
Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0269/222.777.

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 10,15% în luna martie, pentru prima dată în ultimii aproape 20 de ani

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 10,15% în luna martie 2022, de la 8,53% în februarie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 10,86%, cele alimentare cu 11,20%, iar serviciile cu 6,53%, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
„Preţurile de consum în luna martie 2022 comparativ cu luna februarie 2022 au crescut cu 1,9%. Rata inflaţiei de la începutul anului (martie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 4%. Rata anuală a inflaţiei în luna martie 2022 comparativ cu luna martie 2021 este 10,2%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (aprilie 2021 – martie 2022) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2020 – martie 2021) este 6,5%”, se spune în comunicatul INS.

FOTO 12 persoane implicate într-un accident rutier între Mediaș și Brateiu

0

12 persoane au fost implicate într-un accident rutier după ce un microbuz pentru transport persoane s-a răsturnat, marți dimineața, între Mediaș și Brateiu.
Este vorba despre un microbuz destinat transportului de persoane cu capacitate 16+1 locuri în care se aflau 12 persoane și care efectua o cursă Dumbrăveni – Mediaș. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au precizat că nu este vorba despre un microbuz școlar.
Un echipaj de la Descarcerare, echipaje SMURD și de la Ambulanța Mediaș au intervenit pentru acordarea primului ajutor persoanelor care se aflau în microbuzul răsturnat. Este vorba despre 11 adulți și un copil de 5 ani.
Un echipaj de la Ambulanță a transportat la Compartimentul Primire Urgențe al Spitalului Municipal Mediaș o femeie de 54 ani cu plagă frontală și un traumatism cranio cerebral acut închis. Tot echipaje de la Ambulanță au transportat la Urgența din Mediaș un tânăr de 15 ani cu traumatism cranio cerebral acut închis și alți doi tineri, ambii în vârstă de 17 ani, cu traumatisme costale, la mână și degete.
Echiajele SMURD au acordat îngrijiri medicale unui copil de 5 ani și părinților acestuia, iar în urma evaluării au refuzat transportul la spital. Un bărbat în vârstă de 62 de ani cu traumatism cranio-cerebral și hematom a fost transportat la Compartimentul Primire Urgențe Mediaș. De asemenea, o femeie de 52 de ani cu traumatism la umăr și dureri lombare a ajuns la Urgența Spitalului Municipal din Mediaș.
Polițiștii rutieri medieșeni au demarat o anchetă în acest caz.
SURSĂ FOTO: DRDP Brașov & ISU Sibiu


 

Ucraina acuză Rusia că a folosit arme chimice la Mariupol

Marea Britanie încearcă să verifice informaţii despre eventuala utilizare a armelor chimice în Ucraina de către forţele ruse la Mariupol, un oraş-port strategic aflat sub asediu de mai bine de o lună, a anunţat luni şefa diplomaţiei de la Londra, Liz Truss, notează AFP.
„Informaţii indică faptul că forţele ruse ar fi folosit agenţi chimici într-un atac asupra populaţiei din Mariupol. Lucrăm de urgenţă cu partenerii noştri pentru a verifica informaţiile”, a declarat Liz Truss pe contul său de Twitter.
Orice utilizare a acestui tip de arme „ar constitui o escaladare bruscă în acest conflict şi îi vom cere socoteală (preşedintelui rus Vladimir) Putin şi regimului său”, a adăugat ea.
Parlamentarul ucrainean Ivanna Klimpuş a indicat la rândul său că Rusia a folosit o „substanţă necunoscută” la Mariupol unde mai multe persoane suferă de insuficienţă respiratorie, potrivit acesteia. „Foarte probabil arme chimice”, a adăugat ea pe Twitter.
Regimentul ucrainean Azov, baricadat la Mariupol, susţinuse anterior, într-un mesaj publicat luni pe Telegram, că o dronă rusă a aruncat o „substanţă toxică” asupra soldaţilor şi civililor la Mariupol, precizând că mai multe persoane suferă acolo de probleme respiratorii şi neurologice.
Potrivit lui Andri Bileţki, fondatorul batalionului Azov, trei persoane au fost otrăvite acolo cu o substanţă toxică necunoscută, a spus el într-un videoclip postat pe Telegram: „Trei persoane prezintă semne clare de otrăvire cu produse chimice de război, dar fără consecinţe catastrofale”.
AFP nu a fost în măsură să verifice imediat aceste afirmaţii în mod independent.
Reprezentantul armatei separatiste la Doneţk, Eduard Basurin, citat luni de agenţia rusă Ria Novosti, a afirmat, la rândul său, că trupele care asediază Mariupol ar putea recurge la „trupe chimice care vor găsi o modalitate de a scoate cârtiţele din gaura lor”, cu referire la soldaţii ucraineni baricadaţi.
Rusia a negat că a comis crime de război în timpul ofensivei sale din Ucraina, lansată la 24 februarie. (AGERPRES)

Clinica MISAN MED efectuează osteodensitometria DEXA cu aparatură de ultimă generație

0

Osteodensitometru performant MEDIX 90  (an de fabricație 2019) – aparat cu ajutorul căruia se poate măsura densitatea osoasă – a fost achiziționat de Clinica MISAN MED. Prin investigația făcută cu ajutorul acestui aparat performant, numită Osteodensitometria DEXA, se poate aprecia gradul de reducere a densității osoase, permițând diagnosticarea osteopeniei și osteoporozei.
Osteodensitometria este investigația paraclinică de măsurare a densității osoase prin care se poate pune diagnosticul de osteoporoză și se realizează cu ajutorul osteodensitometrului, deținut acum de Clinica MISAN MED.
 Investigație modernă, noninvazivă
Osteodensitometria DEXA este cea mai modernă și folosește raze X de densități diferite ce străbat osul, permițând aprecierea gradului de reducere a densității osoase; nu este dureroasă și se poate efectua la mai multe nivele, cel mai frecvent la nivelul șoldului (col femural – cel mai expus fracturării osteoporotice), coloanei vertebrale lombare și antebrațului. Scorurile obținute permit diagnosticarea osteopeniei și osteoporozei, ce beneficiază de abordare terapeutică diferită.
Analiză obligatorie pentru persoanele de peste 50 de ani
Dr. Daniel Dragomir, medic specialist endocrinolog, la Clinica MISAN MED, spune că osteoporoza, considerată până nu demult o stare normală a vârstnicului, deorece afectează peste 40% dintre femei și peste 20% dintre bărbații de peste 50 de ani, este cea mai frecventă afecțiune endocrină a sistemului osos asociată cu compromiterea afecțiunii osoase (scade rezistența și crește fragilitatea osului) ceea ce predispune la fracturi în urma traumatismelor de mică intensitate. Predispuse către osteopenie și/sau osteoporoză  sunt femeile aflate la menopauză, persoanele de peste 50 de ani, persoanele care prezintă afecțiuni gastrointestinale, endocrine, cele care urmează tratament cu corticoizi, care au un aport inadecvat de calciu și proteine, care nu se expun suficient la soare sau care nu au activitate fizică, imobilizate la pat sau cele care consumă alcool.


Despre evoluția bolii și prevenirea ei
Boala evoluează asimptomatic câțiva ani, după care pot apărea dureri ososare, deformări toracice, scădere în înălțime, fracturi de antebraț, umăr, coloană vertebrală, șold etc. Diagnosticul de certitudine se stabiliește pe baza osteodensiometriei osoase, cunoscută drept DEXA. Prevenirea bolii poate fi realizată prin exercițiu fizic regulat, alimentație bogată în calciu și proteine, limitarea consumului de alcool și fumat. Tratamentul specific include terapie cu calciu și vitamina D, estrogeni (osteoporoză premenopauză), medicamente specifice (antiresorbtive, osteoformatoare).

Senat: Amenzile pentru necompletarea formularului digital de intrare în România se anulează

Amenzile contravenţionale pentru necompletarea formularului digital de intrare în România se anulează, a decis, luni, plenul Senatului prin adoptarea în unanimitate a unei propuneri legislative iniţiate de un grup de parlamentari PSD.
„Se anulează amenzile contravenţionale aplicate în baza art. 4 alin. (1) din OUG 129/2021 privind implementarea formularului digital de intrare în România, neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi. Amenzile (…) care au fost achitate parţial sau în totalitate de către debitori se restituie acestora la cerere, în termen de 40 zile de la data formulării cererii.
Amenzile neachitate de către debitori până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează. În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Finanţelor Publice stabileşte procedura de restituire către persoanele sancţionate a sumelor reprezentând valoarea amenzilor contravenţionale achitate”, prevede propunerea legislativă.
Potrivit expunerii de motive, după intrarea în vigoare a OUG 129/2021, mii de români au fost amendaţi contravenţional după ce s-au întors din străinătate pentru că nu au completat formularul din lipsă de informare sau pentru că nu au ştiut cum să acceseze platforma sau pentru că datele acestora nu au ajuns la DSP dintr-o eroare tehnică sau dintr-o problemă birocratică.
„Sunt cazuri de persoane care au primit mai multe amenzi de câte 3.000 de lei după ce au trecut frontiera mai multe zile la rând pentru a merge la lucru într-o localitate din ţările vecine României. În baza acestor prevederi au fost amendaţi şi piloţii şi însoţitorii de zbor. Mulţi dintre cei amendaţi nu mai pot face dovada completării PLF, iar DSP-ul nu mai dispune de aceste date. Prin urmare, un proces individual sau colectiv împotriva instituţiilor statului ar duce această situaţie într-un blocaj din care vor avea de pierdut românii”, se arată în expunerea de motive.
Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. (AGERPRES)

Derby pentru promovare în Liga 2: FC Hermannstadt – U Cluj

0

FC Hermannstadt dispută în această seară un adevărat derby pentru promovare, la Mediaș, cu U Cluj.
În etapa cu numărul 4 din play-off-ul Ligii a 2-a, FC Hermannstadt joacă pe teren propriu împotriva celor de la Universitatea Cluj-Napoca. Confruntarea este una între ocupamentele locurilor 2, poziție ocupă de sibieni, respectiv 3, U Cluj-Napoca, în clasament. În primele 3 runde, sibienii au obținut două victorii și un rezultat de egalitate, în timp ce clujenii au remizat de două ori și au câștigat un singur meci.
În sezonul regular, oaspeții  de la ,,U” s-au impus cu 0-2, pe 8 martie, în etapa cu nr. 18, golurile fiind marcate de Fernandes și Tescan. Pentru această confruntare, din lotul lui Măldărășanu mijlocașul ghanez Baba Alhassan și fundașul stânga Raul Opruț sunt incerți.
Partida se dispută în această seară începând cu ora 19, pe Stadionul Gaz Metan din Mediaș. Biletele sunt disponibile pe site-ul bilete.ro, iar casa de biete de la Tribuna 2 a Stadionului Gaz Metan va fi deschisă de la ora 17:30.
“Într-adevăr după ultimul meci reacția noastră a fost una bună. Totuși, marți va fi un alt meci, unul foarte, foarte important, dar nu decisiv. Aportul publicului este foarte important. L-am simțit împotriva noastră în meciul cu Petrolul Ploiești, de exemplu, în ultimele 15 minute, atunci când adversarii au prins curaj datorită celor prezenți în tribune. Trebuie ținut cont de un aspect foarte important aici. A.F.C.Hermannstadt joacă mereu în deplasare, iar acest lucru în mod evient se simte.
Și din acest motiv ne dorim promovarea și apoi să ne reîntoarcem pe Stadionul Municipal din Sibiu, unde vom fi alături de suporterii minunați ai acestui oraș. Sunt convins că se va crea un entuziasm maxim, o emulație, iar noi vom simții cu adevărat aportul publicului din Sibiu. Pentru această partidă cu Universitatea Cluj-Napoca avem ceva probleme de lot, dar nimic foarte serios. Ce vă pot spune este că dacă nu va fi un jucător 100% apt de joc, acela nu va juca și va fi pe banca de rezerve sau în tribune.
Pe teren vom avea nevoie de fotbaliști care să fie dispuși 100% la efort, pentru că va fi o confruntare de angajament maxim”, a declarat Marius Măldărășanu, principalul celor de la FC Hermannstadt.

„Micul Prinț” face spectacol la Sibiu și Sfântu Gheorghe

0

„Micul Prinț” cucerește Sibiul, iar de aici va pleca spre Sfântu Gheorghe. Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă una dintre cele mai frumoase povești din lume: „Micul Prinț” de Antoine de Saint-Exupéry. Spectacolul în regia lui Bobi Pricop va fi prezentat luna aceasta atât la Sibiu, cât și la Sfântu Gheorghe.
Cele trei reprezentații ale „Micului Prinț” de la Sibiu vor avea loc sâmbătă, 16 aprilie, de la orele 11 și 18, și duminică, 17 aprilie, de la ora 11. Spectacolul va putea fi urmărit în deplasare, în cadrul festivalului „Zilele Sfântu Gheorghe”, miercuri, 27 aprilie, de la orele 15 și 17, în sala Teatrului „Andrei Mureșanu”.
„Micul Prinț” de Antoine de Saint-Exupéry este una dintre cele mai cunoscute povești din  întreaga lume, o aventură fascinantă cu asteroizi, personaje extraordinare, stele care știu să râdă și inimi pregătite să fie îmblânzite.
„În versiunea propusă de regizorul Bobi Pricop la Teatrul Gong, călătoria prin galaxie a micului prinț devine o spectaculoasă experiență senzorială și o întâlnire plină de tandrețe cu bucuria, curiozitatea, nerăbdarea, râsul limpede și „de ce”-urile unei minți scânteietoare pentru care întreg universul e teren de joacă și de mirare nesfârșită.   Ignorând zgomotul lumii, minunându-se de tot ce li se pare important regilor, lampagiilor, geografilor, astronomilor, oamenilor de afaceri și tuturor vanitoșilor din sistemul nostru solar, copilul călăuzit de stele, care-și caută drumul cu inima, se împrietenește cu vulpile și vorbește cu șerpii, visează să revină pe asteroidul B612. Acolo îl așteaptă tot ce contează cu adevărat: o floare fragilă, vulcani care trebuie curățați și niște baobabi care trebuie smulși, înainte să sufoce planeta. Folosindu-se de mecanisme scenotehnice inventive, proiecții și păpuși ingenioase, montarea navighează printre toate absurditățile care nu-i lasă pe oamenii mari să doarmă noaptea și ne provoacă să regăsim drumul către acea parte luminoasă din noi, care ar recunoaște oricând un elefant mistuit de un șarpe boa”, arată reprezentanții „Gong”.
Alături de micii prinți Matei Jeler și Carol Pușcariu, din distribuția spectacolului fac parte actorii Teatrului Gong: Paul Bondane, Eliza Păuna și Lucia Barbu. Spectacolul beneficiază de participarea extraordinară a actorilor Victor Rebengiuc, Alexandru Potocean, Emilian Oprea, Conrad Mericoffer, Vlad Ivanov, Mihai Smarandache și a regizorului Alexandru Dabija, aceștia fiind vocile celor pe care Micul Prinț îi întâlnește în drumul său către stelele înflorite.
Spectacolul are o durată de aproximativ 1h15min și este recomandat tuturor categoriilor de vârstă.
Accesul publicului la oricare din reprezentațiile de la Sibiu se face pe baza biletelor puse în vânzare la sediul teatrului (miercuri – vineri între orele 11 – 18, sâmbăta 10 – 18, duminica 10 – 14) sau online prin teatrulgong.ro. Prețul unui bilet este de 12 lei, tarif flexibil. Mai multe detalii despre condițiile de modificare a biletelor flexibile, puteți găsi în regulamentul afișat pe teatrulgong.ro.

Romanul „Copia Carbon”, lansat la Biblioteca ASTRA

0

Cel de-al doilea roman al lui Sebastian Sifft, „Copia Carbon”, va fi lansat la Sibiu miercuri, 13 aprilie, de la ora 18. Gazda evenimentului va fi Biblioteca Județeană ASTRA.
Organizat de Editura Humanitas și Librăria Humanitas „Constantin Noica” din Sibiu, evenimentul din foaierul Corpului B al BJ ASTRA va cuprinde un dialog între autorul cărții și poetul Radu Vancu.
Publicat în anul 2021, în colecția „Scriitori români contemporani” a Editurii Humanitas, romanul lui Sebastian Sifft s-a aflat pe lista scurtă de nominalizări ale juriului național pentru Premiul Uniunii Europene pentru Literatură.
„Alex lucrează la o firmă de lobby. Livia face voluntariat la un ONG. Sunt expați, stabiliți la Bruxelles. În timpul unei excursii la Marea Mediterană, o întâmplare le bulversează viața. Degradarea survine lent, este inevitabilă, iar practicile cotidiene ale indiferenței devin din ce în ce mai evidente”, arată Humanitas.