Piaţa Volantă Transilvania şi-a stabilit programul pentru perioada sărbătorilor pascale.
Anul acesta, în aproprierea sărbătorilor pascale, Piața Volantă Transilvania va fi deschisă în săptămâna mare în zilele de miercuri, 20 aprilie și joi, 21 aprilie, între orele 8 – 14. Sâmbătă, 23 aprilie, piața va fi închisă, urmând ca de sâmbătă, 30 aprilie, aceasta să funcționeze după programul normal.
Producătorii locali sunt pregătiți cu cele mai gustoase și proaspete produse locale specifice acestor sărbători, precum și cu o mulțime de alte preparate locale.
Cei care nu ajung în piață pot contacta producătorii pentru a se aproviziona cu produse locale. Datele de contact ale acestora se găsesc pe platforma creată de Consiliul Județean Sibiu: www.gusturisibiene.ro. Această platformă aduce laolaltă toți producătorii locali pentru a facilita accesul cumpărătorilor în mediul on line, dar și pentru a promova produsele sibiene.
Program special la Piaţa Volantă Transilvania înaintea sărbătorii pascale
Concert pascal pentru creştinii catolici și protestanți
Filarmonica de Stat Sibiu organizează, în această săptămână, un concert dedicat sărbătorii pascale a creștinilor catolici și protestanți, sub genericul „Lumini Pascale”.
Concertul va avea loc miercuri, 13 aprilie, ora 18.00, la biserica evanghelică din Piața Huet, cu participarea sopranei Melinda Samson, și va fi dirijat de Nil Venditti. În program: Antonin Dvorak – Cântece biblice, op. 99 (nr. 3 – „Gott erhöre mein Gebet”, nr. 4 – „Der Herr ist mein Hirte”, nr. 7 – „An den Wassern zu Babel”) și J. Brahms – Simfonia nr. 3 în Fa major, op. 90. Biletele se vor putea achiziționa și la intrarea în biserică, în seara concertului.
Concertul dedicat Sfintelor Paști ortodoxe va avea loc miercuri, 20 aprilie, ora 19.00, la Sala Thalia. Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, alături de soliștii Diana Țugui, Alexandra Leșiu, Cristian Mogoșan și Florin Estefan (managerul Operei Naționale Române Cluj-Napoca), Corul Facultății de Muzică Religioasă din Sibiu (dirijor pr.lect.dr. Dan Alexandru Streza) și Corul Euphonia al Filarmonicii “Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea, va interpreta lucrarea „Requiem Parastas” a compozitorului sibian Marțian Negrea. Conducerea muzicală va fi asigurată de Ciprian Marinescu, un dirijor a cărui carieră se întinde pe două continente, Europa și Asia.
Biletele pentru aceste evenimente sunt puse în vânzare la prețul de 40 lei, la casa de bilete a Filarmonicii și pe iabilet.ro. Se acordă 50% reducere pentru pensionari, elevi și studenți, iar persoanele cu dizabilități pot beneficia de reducere de până la 100%.
Şofer băut, răsturnat cu maşina pe Drumul Naţional 14
Un cetăţean străin s-a răsturnat cu maşina pe Drumul Naţional 14. Când l-au testat cu aparatul alcooltest, poliţiştii au constatat că şoferul era băut.
Duminică după amiaza, în jurul orei 17, pe Drumul Naţional 14, în timp ce conducea un autoturism dinspre Șura Mare spre municipiul Sibiu, un bărbat în vârstă de 59 de ani, cetățean străin, a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat în șanț. Din fericire, evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.
Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o valoare de 0,53 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, au fost întocmite actele de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Medieşean descoperit drogat la volan
Un medieşean are dosar penal după ce a fost prins drogat la volan.
În weekend, în municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus pe Șoseaua Sibiului de către un localnic în vârstă de 29 de ani. Întrucât testarea conducătorului auto cu aparatul Drugtest a indicat valoare pozitivă la o substanță psihoactivă, medieșeanul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice, iar polițiștii rutieri au deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.
ANALIZĂ MILITARĂ Situația în Ucraina, după 47 de zile de război. Trupele ucrainene, izolate și înconjurate în Mariupol
Situația războiului din Ucraina este departe de a fi clară, atât din cauza lipsei de informații certe, de ambele părți ale conflictului, cât și din cauza schimbărilor de la o zi la alta, în mai multe puncte esențiale ale războiului. Rușii își consolidează pozițiile în sud și est, în timp ce sunt la un pas de cucerirea orașului Mariupol.
Analiza făcută pe hartă, conform informațiilor transmise de cele două țări, dar mai ales de Ucraina, arată că estul țării și sudul sunt în mijlocul unui conflict care ar putea să dureze nu săptămâni, ci luni bune, poate ani. În același timp se poate vedea că Rusia și-a fixat foarte bine obiectivul de cucerire a Donbass-ului și insistă pe păstrarea controlului pozițiilor ocupate. Ucraina, în același timp, slăbită de loviturile primite pe toate fronturile, face eforturi să țină pe loc și să încerce chiar și contraaofensive pe anumite sectoare, în special în zona orașelor mari.

Cea mai dificilă situație este în Mariupol, unde Rusia are poziții tot mai avansate, iar în ultimele 24 de ore se pare că a reușit să rupă în două defensiva ucraineană. Astfel, zona centrală, acolo unde se află și Azovstal, combinatul de oțel, este cea mai largă zonă controlată de forțele ucrainene, care sunt însă atacate din toate părțile, atât de trupele cecene, cât și de mai multe unități de mecanizate și blindate. Una dintre forțele care au apărat Mariupol, celebrul regiment Azov, a fost înconjurată deja de ruși, fiind izolată de restul trupelor ucrainene. Analizele arată că rușii vor continua să strângă zonele în care se mai află soldați ucraineni, până când vor reuși să le anihileze complet. Ultimul și cel mai greu asalt va fi cel asupra centrului, unde se află batalionul de infanterie marină 36 al Armatei Ucrainei.

În ceea ce privește resursele, Ministerul Apărării al Ucrainei a anunțat astăzi că numărul soldaților ruși care au fost uciși în aceste 47 de zile de război a ajuns aproape de 20.000, în timp ce distrugerile de tehnică militară sunt tot mai mari: 154 de avioane, 137 de elicoptere, 725 de tancuri, 1923 de blindate, 55 de sisteme de rachete de artilerie, 1387 de autovehicule, 25 de sisteme speciale, plus 4 SRBM, 119 drone, șapte ambarcațiuni. Chiar și cu astfel de pierderi, Armata Rusiei funcționează în continuare și atacă susținut pe fronturile pe care și le-a păstrat ca obiective clare: Donbass și culoarul terestru între Donbass și Crimeea.
Se poate vedea care este strategia Rusiei, urmărind deplasările trupelor care au fost dislocate din nord, din zona Kiev și Cernihiv, către est și sud.

Analiștii susțin că Ucraina ar putea slăbi și „împinge” trupele rusești, însă este posibil ca echipamentele militare de care dispune după toate distrugerile provocate de Rusia să nu fie suficiente. În același timp, Rusia are avantajul pozițiilor protejate pe care le are pentru lansatoarele de rachete de croazieră, de pe teritoriul propriu, către obiective aflate în centrul Ucrainei.
SURSA HĂRȚI: Jomini of the West (specialist în conflicte globale) – toate hărțile folosesc simboluri militare pentru hărți de război.
Banca Mondială estimează că economia României va înregistra un avans modest, de 1,9%, în 2022
Economia României va înregistra un avans modest, de 1,9%, în 2022, iar riscurile rezultate de pe urma crizei din Ucraina sunt ridicate, susţine Banca Mondială, într-un raport publicat duminică.
În plus, deficitul fiscal va rămâne unul ridicat, la aproximativ 6,6% din PIB, în pofida unor măsuri de consolidare.
„Amplitudinea revenirii va depinde de evoluţia variantelor de COVID-19 şi de severitatea ostilităţilor din regiune. Capacitatea României de a absorbi fonduri UE va fi crucială pentru un proces de revenire sustenabil, verde şi inclusiv”, susţine Banca Mondială.
Instituţia financiară internaţională apreciază că o reducere substanţială a deficitului fiscal în 2022 este puţin probabilă, deoarece Guvernul va trebui să susţină procesul de revenire a economiei. Pe termen mediu, însă, deficitul ar urma să urmeze o traiectorie descrescătoare, dar este posibil să rămână deasupra pragului de 3% din PIB.
De asemenea, Banca Mondială se aşteaptă ca rata sărăciei să scadă doar uşor până la 10,1% în 2022, urmând să revină la nivelul de dinaintea crizei în 2024. Cu toate acestea, creşterea preţurilor la alimente şi energie, precum şi diminuarea remitenţelor, ar putea însemna o revenire mai îndelungată pentru segmentele vulnerabile de populaţie comparativ cu altele în anii următori.
Pe de altă parte, un război prelungit în Ucraina ar putea duce creşterea economică a României în teritoriu negativ şi ar conduce la creşterea sărăciei pe termen scurt, subliniază banca Mondială.
Grupul Băncii Mondiale, una dintre cele mai mari surse de finanţare şi expertiză pentru ţările în curs de dezvoltare, ia măsuri rapide şi complexe pentru a ajuta ţările în curs de dezvoltare să îşi consolideze reacţia faţă de provocările generate de pandemie. (AGERPRES)
O țară europeană ridică obligativitatea purtării măştii în autobuze şi trenuri
Cehia ridică începând de joi obligativitatea purtării măştii de protecţie de tip FFP2 în autobuze şi trenuri, măsură introdusă din cauza pandemiei de coronavirus, relatează dpa.
Situaţia în spitale se îmbunătăţeşte constant şi numărul cazurilor pozitive este în scădere, a declarat duminică ministrul Sănătăţii, Vlastimil Valek, pentru televiziunea publică CT.
Guvernul de la Praga a eliminat deja toate regulile de intrare în ţară legate de coronavirus înainte de sezonul călătoriilor cu ocazia vacanţei de Paşte.
Deocamdată, obligativitatea purtării măştii continuă să se aplice în unităţile medicale şi în căminele de bătrâni.
Conform ultimelor cifre oficiale, în Cehia s-au înregistrat 295 de cazuri noi de coronavirus la 100.000 de locuitori în decurs de şapte zile. (AGERPRES)
Un decedat și doi răniți într-un accident rutier pe DN 7
O persoană a murit, iar alte două au fost grav rănite într-un accident produs luni dimineaţa pe DN 7, în dreptul localităţii Proieni, şi în care sunt implicate două autotrenuri, au informat reprezentanţii Poliţiei Vâlcea.
„Din primele verificări efectuate, s-a constatat că un bărbat, în timp ce conducea un autotir pe DN 7, în localitatea Proieni, ar fi intrat în coliziune frontală cu un alt autotir care se deplasa pe sens opus. În urma impactului a rezultat decesul unei persoane şi rănirea gravă a altor două persoane”, a precizat purtătorul de cuvânt al poliţiei Vâlcea, Georgiana Stancu.
Cele două victime rănite au fost transportate la spital cu o ambulanţă SMURD.
Circulaţia în zonă este blocată pe ambele sensuri de mers, iar poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea condiţiilor şi împrejurărilor în care a avut loc accidentul. (AGERPRES)
FOTO 9 persoane implicate într-un accident rutier după ce un microbuz s-a răsturnat pe Hula Bradului
9 persoane au fost implicate într-un accident rutier produs duminică seara, pe Drumul Naţional 1, în zona Hula Bradului. Cele 9 persoane, şoferul şi 8 pasageri, se aflau într-un microbuz.
Din primele cercetări efectuate se pare că șoferul unui microbuz destinat transportului de persoane, condus pe Drumul Naţional 1, pe direcția Sibiu – Brașov, la km. 292+500 de metri, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, răsturnându-se pe carosabil, pe sensul opus de mers. Conducătorul auto este un tânăr în vârstă de 25 de ani, din judeţul Mureș. Microbuzul are capacitatea 8+1, în interior se aflau 8 pasageri, adulți, și conducătorul auto.
La locul evenimentului rutier intervin două echipaje SMURD, dintre care o autospecială pentru transport victime multiple, un echipaj de la Descarcerare, o autospecială de stingere şi un echipaj al Ambulanţei Sibiu.
Cinci bărbaţi au fost transportaţi la Unitatea de Primire Urgenţe Sibiu, trei dintre ei cu traumatisme minore transportaţi de către echipajele SMURD, alţi doi fiind transportaţi de echipajul de la Ambulanţa Sibiu. Celelalte patru persoane au primit îngrijiri medicale și au refuzat transportul la spital.
FOTO: ISU Sibiu
Trei brevete noi, obținute de ULBS
Universității „Lucian Blaga” din Sibiu i-au fost acordate la începutul acestui an de către Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) trei brevete.
Conform conducerii instituției academice, este vorba, în primul rând, despre brevetul „Automobil electric personal individual”, având următorii inventatori: Țîțu Aurel Mihail, Oprean Constantin, Bondrea Ioan, Mărginean Ion, Țîțu Ștefan, Moldovan Alexandru Marcel și Bogorin-Predescu Adrian.
Apoi, „Sistemul modular flexibil de fixare a semifabricatelor pentru procedeul de deformare incrementală” a fost inventat de Racz Sever-Gabriel, Breaz Radu-Eugen, Oleksik Valentin Ștefan, Pascu Adrian Marius, Popp Ilie Octavian, Gîrjob Claudia Emilia, Tera Melania, Chicea Anca Lucia, Biriș Cristina Maria și Crengăniș Mihai, iar „Bicicleta cu sistem de recuperare energetică accentuată” este „semnată” de Țîțu Aurel Mihail, Oprean Constantin, Bondrea Ioan, Carabulea Ilie, Mărginean Ion, Moldovan Alexandru, Bogorin-Predescu Adrian și Iuonaș Ioan Dănuț.
Așa cum a făcut-o în mod constant în ultimii ani, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu va acorda în continuare, prin Institutul de Transfer de Cunoaștere Hasso Plattner (ITC HPI-ULBS), consultanță în vederea depunerii la OSIM a cererilor de brevete și mărci.
„ITC HPI-ULBS are ca scop dezvoltarea și promovarea activităților de educație, cercetare științifică, transfer de tehnologie și antreprenoriat inovator precum și gestionarea și promovarea portofoliului de drepturi de proprietate intelectuală rezultate în urma proceselor de cercetare și educație”, arată reprezentanții ULBS.
În perioada 2017-2022, colectivele de cercetători din Universitatea „Lucian Blaga”din Sibiu au depus 11 cereri de brevete naționale și o cerere de brevet internațional și au obținut 19 brevete naționale și încă trei hotărâri de acordare de brevete naționale.






