Rusia îşi va reduce radical activitatea militară în direcţia Kiev şi Cernihov în Ucraina, după convorbiri ruso-ucrainene „substanţiale” la Istanbul, au declarat marţi negociatorii ruşi, în timp ce omologii lor ucraineni au afirmat că au cerut un „acord internaţional” pentru a garanta securitatea ţării, semnat de mai multe state garante, relatează AFP şi Reuters.
„Negocierile privind un acord asupra neutralităţii şi a statutului non-nuclear al Ucrainei intră într-o dimensiune practică (…), s-a decis, pentru a creşte încrederea, să se reducă radical activitatea militară în direcţia Kiev şi Cernihov”, a declarat la Istanbul adjunctul ministrului rus al apărării, Aleksandr Fomin.
Statul major va prezenta în detaliu ce implică aceste decizii după ce delegaţia rusă se va întoarce la Moscova, a mai precizat Fomin.
Şeful delegaţiei ruse, Vladimir Medinski, a vorbit despre „discuţii substanţiale” între cele două părţi şi a spus că propunerile „clare” ale Ucrainei în vederea unui acord vor fi „studiate foarte curând şi înaintate preşedintelui” Vladimir Putin.
Potrivit lui, o întâlnire între cei doi preşedinţi Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin, solicitată şi de partea ucraineană, şi reprezentanţii statelor garante, ar fi posibilă în caz de acord pentru încetarea ostilităţilor.
„În ceea ce priveşte o întâlnire între cei doi preşedinţi, am spus de la început că ea va fi posibilă atunci când va exista un acord (…) Întâlnirea ar putea fi multilaterală, cu participarea statelor garante”, a spus el.
„După discuţia substanţială de astăzi ne-am înţeles şi propunem ca întâlnirea să se facă pentru a parafa acordul”, a spus negociatorul rus.
„Cu condiţia să se efectueze o muncă rapidă asupra acordului şi să ajungem la compromisurile necesare, posibilitatea de a obţine se va apropia”, a spus Medinski.
Ucraina a propus adoptarea unui statut de neutralitate în schimbul unor garanţii de securitate la ultima rundă de discuţii cu Rusia, ceea ce înseamnă că nu se va alătura unor alianţe militare şi nu va găzdui baze militare pe teritoriul său, au declarat marţi negociatorii ucraineni pentru jurnaliştii de la Istanbul.
Propunerea va include şi o perioadă de consultare de 15 ani privind statutul Crimeei anexate şi va intra în vigoare numai în eventualitatea unei încetări complete a focului.
Propunerile sunt cele mai detaliate şi mai concrete pe care Ucraina le-a făcut publice până acum, potrivit Reuters.
De asemenea, partea ucraineană îşi doreşte garanţii de securitate de tipul Articolului 5 din tratatul NATO, respectiv clauza sa de apărare colectivă. Printre cei care garantează securitatea Ucrainei s-ar putea afla Polonia, Israel, Turcia şi Canada.
„Dacă reuşim să consolidăm aceste prevederi cheie, iar pentru noi este cel mai important, atunci Ucraina va fi în poziţia de a remedia statutul său actual de stat neafiliat şi fără arme nucleare sub forma unei neutralităţi permanente”, a declarat negociatorul Oleksandr Şali.
„Nu vom găzdui baze militare pe teritoriul nostru, nu vom desfăşura contingente militare pe teritoriul nostru şi nu vom intra în alianţe militar-politice”, a spus el, potrivit televiziunii naţionale ucrainene.
„Exerciţiile militare pe teritoriul nostru vor avea loc cu consimţământul ţărilor garante”, a adăugat el.
Există suficient material în actualele propuneri ucrainene pentru a merita o întâlnire între preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi cel rus Vladimir Putin, au spus negociatorii ucraineni, adăugând că aşteaptă un răspuns din partea Rusiei.
Negociatorii ucraineni şi ruşi s-au întâlnit în Turcia marţi pentru prima dată în aproape trei săptămâni, Ucraina încercând că obţină o încetare a focului fără a face compromisuri asupra teritoriului sau a suveranităţii sale, în condiţiile în care a reuşit să-i facă pe ruşi să dea înapoi în regiunea Kiev, notează Reuters. (AGERPRES)
Rusia a decis reducerea radicală a activităţilor militare în direcţia Kiev şi Cernihov
Primăria Mediaş va relua evenimentele culturale anulate în ultimii doi ani
Municipalitatea medieşeană va relua, începând cu luna aprilie, evenimentele culturale, artistice și de divertisment suspendate în ultimii doi ani din cauza pandemiei.
Acest început de primăvară va debuta cu o acțiune de plantare de puieți, în zona Binder Bubi, derulată în parteneriat cu Ocolul Silvic Mediaș și cu participarea elevilor și voluntarilor medieșeni. În săptămânile care urmează vor fi reluate evenimentele de tradiție prilejuite de apropierea Sărbătorii Paștelui, precum tradiționalul concert de pricesne, Târgul de Paște și Jocul de „Țuru” din Duminica Paștilor. Cu ocazia zilei de 1 Mai cântecul, jocul și voia bună vor anima, din nou, tradiționala petrecere câmpenească Maial, la Barajul Ighiș.
Programul evenimentelor programate în luna aprilie
2 aprilie – Plantare puieți, zona Binder Bubi
– 2 aprilie – Concurs de tenis de masă, în parteneriat cu Clubul Copiilor, la sala de sport situată pe strada Gravorilor
– 7 aprilie – Concert de Pricesne la Catedrala Ortodoxă Mediaș
– 9 aprilie – Piesă de teatru la Sala Traube
– 14 aprilie – Târg de Paște amenajat în Piața Regele Ferdinand I
– 16 aprilie – Piesă de teatru la Sala Traube
– 15 – 17 aprilie – „Prăvălia cu Raci” în Piața Regele Ferdinand I
– 24 aprilie – Jocul tradițional de Paște „Țuru”, strada Stejarului
Aproape 200 de amenzi aplicate de poliţiştii rutieri din Mediaş în cadrul campaniei SPEED
Pe parcurul săptămânii trecute, poliţiştii rutieri medieşeni au desfăşurat acţiuni pe linia descoperirii şoferilor care nu respectă viteza legală de deplasare.
Până duminică inclusiv lucrătorii de la Circulaţie au acţionat în cadrul campaniei Speed. Astfel, la nivelul Biroului Poliţiei Rutiere Mediaş au fost aplicate pe linia combaterii excesului de viteză un număr de 183 de sancţiuni contravenţionale. În două dintre cazuri conducătorii auto au depăşit cu mai mult de 50 de kilometri\oră limita maximă de viteză. În acelaşi timp au fost ridicate în vederea suspendării 7 permise de conducere. În cadrul acţiunilor a fost descoperit un conducător auto care circula cu viteza de 187 kilometri/oră pe Drumul Național 14, în zona localității Ațel.
Pe parcursul săptămânii trecute, poliţiştii rutieri au organizat ample acţiuni pe linie de viteză. Au fost folosite toate radarele din dotare iar oamenii legii au fost prezenţi în special pe tronsoanele de drum cu risc ridicat de producere a accidentelor grave. Activităţile s-au înscris calendarului european al Poliţiilor Rutiere – Roadpol Speed.
Viteza, prin cele două forme de manifestare, respectiv viteza excesivă ori neadaptată la condiţiile de drum şi trafic, deține detașat primul loc în topul cauzelor generatoare de accidente rutiere cu consecințe grave, nu doar la nivel județean sau național, ci și la nivel european, de unde și preocuparea permanentă a Asociației Polițiilor Rutiere Europene de a crește gradul de siguranță a participanților la trafic.
Ce au în comun Mandeal, Stradivarius și jazz-ul
Ce au în comun Mandeal, Stradivarius și jazz-ul? Ei bine, scena Filarmonicii de Stat Sibiu! Instituția culturală organizează în această săptămână trei evenimente muzicale, startul acestora fiind dat joi, 31 martie, când la ora 19 este programat concertul simfonic dirijat de maestrul Cristian Mandeal.
În cadrul concertului de joi, în ipostază solistică îl vom regăsi pe violoncelistul Mircea Marian. Publicul va putea asculta lucrări din: Franz Schubert – Uvertura operei Rosamunde; Antonín Dvorák – Concert în si minor op. 104 pentru violoncel și orchestră; Dmitri Șostakovici – Simfonia a IX-a în mi bemol major, op. 7
Biletele au fost puse în vânzare la casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu și pe iabilet.ro la prețul de 40 lei (50 % reducere pentru elevi, studenți, pensionari).
Despre Cristian Mandeal
Student al lui Herbert von Karajan în Berlin și al lui Sergiu Celibidache în München, Cristian Mandeal este considerat ca fiind unul dintre cei mai importanți dirijori români, activitatea sa cuprinzând patru decenii de muncă neîntreruptă. A dirijat sute de concerte în aproape 40 de țări, peste 60 de premiere, lucrări ale unui număr impresionant de compozitori români și străini, inclusiv unele lucrări care i-au fost dedicate.
Mircea Marian este doctor în muzică, lector universitar în cadrul Universității Naționale de Muzică din București la catedra de muzică de cameră, lector în cadrul Facultății de Muzică și Teatru din Timișoara – specialitatea violoncel, profesor de violoncel la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti”, solist instrumentist al Orchestrei de Cameră Radio a Societății Române de Radiodifuziune, membru al ansamblurilor PlaCello, Duo Cello Jaya, Trio Larson, Violoncellissimo și Profil.
Vioara Stradivarius a lui Alexandru Tomescu revine la Sibiu
Filarmonica de Stat Sibiu este punctul de pornire al turneului „Wind, Water, Earth”, susținut de violonistul Alexandru Tomescu alături de pianista Sînziana Mircea și violoncelistul Ștefan Cazacu. Programul cuprinde lucrări în primă audiție ale unui tânăr și talentat compozitor român: Dan Popescu.
Concertul este programat vineri, 1 aprilie, de la ora 19, la Sala Thalia. Biletele sunt puse în vânzare la casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu și pe iabilet.ro la prețul de 50 lei (50 % reducere pentru elevi, studenți, pensionari).
Cel mai cunoscut violonist român contemporan, Alexandru Tomescu a câștigat dreptul de a cânta, până în 2023, pe vioara Stradivarius Elder-Voicu, obiect de patrimoniu național, categoria Tezaur, în urma concursului organizat în 2018 de Ministerul Culturii și Identității Naționale și Filarmonica „George Enescu”.
Sfârșit de săptămână pe ritmuri de jazz
La sfârșit de săptămână, Filarmonica schimbă registrul muzical și propune „Holiday Dreaming” cu Luiza Zan și István Gyárfás, un omagiu adus artistei Billie Holiday. Recitalul va avea loc sâmbătă, 2 aprilie, la ora 19, la Sala Thalia. Biletele sunt puse în vânzare la casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu și pe iabilet.ro la prețul de 30 lei (50 % reducere pentru elevi, studenți, pensionari).
„Deşi reticentă în a aduce în faţa publicului piesa care a scandalizat o întreagă lume, Luiza Zan, deținătoare a numeroase premii importante şi reputată vocalistă de jazz, a decis să includă în repertoriu şi „cântecul secolului”, „Strange Fruit”, pentru că, aşa cum spunea fondatorul Jazz Café Society în 1939, oamenii trebuie să audă această piesă, să îi ardă pe dinăuntru. Din program nu vor lipsi piese precum „Sophisticated Lady”, „Don’t Explain” sau „Body and Soul”, pentru a atenua impactul provocat de o elegie pe tema violenţei rasiale. Estetica minimalismului expresiv evocată de vocea Luizei va fi pusă în valoare de câștigătorul Premiului Gábor Szabó, István Gyárfás, unul dintre cei mai apreciați chitarişti de jazz maghiari, constant câștigătorul sondajelor de popularitate ale revistei muzicale jazzma.hu. Cu trio-ul său, fondat în urmă cu 30 de ani, a lansat șase albume („Live at the Jazz Café, „Midnight in Pest, „Tale, „Nairobi Romance, „Old Amsterdam și „Cartoon Jazz), în colaborare cu soliști precum celebrii Csaba Deseő, Fábián Juli sau saxofonistul american Big Red Ron”, arată reprezentanții Filarmonicii de Stat Sibiu.
La casa de bilete a Filarmonicii sunt în continuare disponibile pachete de bilete care asigură accesul la concertele și recitalurile până la sfârșitul acestei stagiuni. Prețul unui pachet de bilete este de 450 lei, iar elevii, studenții și pensionarii beneficiază de 50% reducere. De asemenea, spectatorii pot face plăți la casa de bilete folosind orice card bancar.
Rusia va renunţa la ”denazificarea” Ucrainei şi este dispusă să accepte aderarea acestei ţări la UE
Rusia va renunţa la obiectivul său de „denazificare” a Ucrainei şi este dispusă să permită acestei ţări să adere la Uniunea Europeană dacă Kievul nu se aliniază militar, a informat marţi publicaţia britanică Financial Times (FT), referitor la termenii de negociere a unui armistiţiu între cele două ţări, transmite EFE.
FT a relatat că patru persoane la curent cu negocierile dintre Kiev şi Moscova analizează un acord de pace care prevede ca Ucraina să nu intre în NATO, în schimbul obţinerii de „garanţii de securitate”.
Potrivit sursei citate, proiectul de acord nu conţine nicio referire la „denazificare”, „demilitarizare” şi protejarea limbii ruse în Ucraina, o parte dintre motivele invocate de preşedintele rus Vladimir Putin pentru a-şi justifica invazia în Ucraina.
Aceste informaţii survin în contextul în care negocierile dintre Rusia şi Ucraina au fost reluate marţi la reşedinţa prezidenţială Dolmabahce din Istanbul (Turcia), aminteşte EFE.
FT scrie că presupusele concesii avute în vedere de Kremlin sunt consecinţa lipsei de progrese în campania sa militară, care s-a lovit de „o rezistenţă ucraineană mai feroce” decât prevăzuse Moscova.
Cotidianul britanic mai menţionează că proiectul de acord ar mai prevedea că Ucraina nu va dezvolta arme nucleare, nu va găzdui pe teritoriul său baze militare străine şi va renunţa la orice fel de demers privind aderarea la NATO.
În schimb, Kiev va obţine „garanţii de securitate” din partea mai multor ţări, între care figurează Rusia, SUA, Regatul Unit, Canada, Franţa, Germania, China, Italia, Polonia, Israel şi Turcia.
Un ipotetic acord de pace trebuie validat „de garanţi” – care deocamdată nu au fost desemnaţi – şi de parlamentele acestor ţări, după cum a anunţat duminică preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, scrie Financial Times.
Proiectul de acord lasă deoparte, momentan, unul „dintre subiectele cele mai controversate”, care se referă la pretenţiile Kievului asupra teritoriilor ucrainene anexate ilegal de către Rusia în 2014, teme care – potrivit surselor citate de FT – ar putea fi abordate personal de Putin şi Zelenski „la o dată ulterioară”. (AGERPRES)
Mesaj RO-ALERT din cauza numărului uriaş de incendii de vegetaţie în judeţul Sibiu
ISU Sibiu a transmis, marţi, un mesaj RO-ALERT pe fondul tot mai numeroselor incendii de vegetaşie uscată şi fond forestier din judeţ.
Peste 1.100 de hectare de vegetaţie şi pădure au fost afectate de incendiile din luna martie produse în judeţul Sibiu.
Spre exemplu, luni seara, în municipiul Mediaş, un incendiu de vegetație uscată s-a extins la acoperișul ștrandului din oraş. Pompierii militari ai Detasamentului Mediaș au intervenit pentru stingerea acestuia. În urma incendiului au ars aproximativ 50 de metri pătraţi din acoperișul ștrandului. De asemenea, în Sibiu, pe strada Preot Baca, pompierii Detasamentului Sibiu au intervenit cu două autospeciale de stingere. Au ars aproximativ 60 de metri pătraţi de vegetație uscată și resturi vegetale precum și două autoturisme abandonate pe câmp.
„Stop incendiilor de vegetaţie uscată! Fiţi responsabili! În luna martie, incendiile de vegetaţie uscată şi fond forestier au afectat peste 1.165 de hectare, incendierea a 4 anexe gospodăreşti şi mari pagube materiale. Incendierea terenurilor este interzisă şi se pedepseşte conform legislaţiei în vigoare cu neacordarea subvenţiilor APIA şi cu amendă”, se arată în mesajul RO-ALERT.
Poetul Nichita Stănescu, omagiat la „Brukenthal” pe muzica viorii Stradivarius a lui Alexandru Tomescu
Poetul Nichita Stănescu va fi omagiat, în prima zi a lunii aprilie, la Muzeul Național „Brukenthal” din Sibiu. Vineri, la ora 15, va fi deschisă expoziția „Nchita azi. Expoziție bibliofilă Mircia Dumitrescu”, găzduită de Muzeul de Artă Contemporană din strada Tribunei. Vernisajul va cuprinde și un moment artistic inedit.
Muzeul Național „Brukenthal” invită publicul la un moment artistic dedicat poetului Nichita Stănescu. Vernisajul expoziției va fi deschis de un recital extraordinar susținut de renumitul muzician Alexandru Tomescu cu vioara Stradivarius Elder-Voicu, urmat de un recital de poezie susținut de actrița Mariana Mihu-Plier, de la Teatrul Național „Radu Stanca”.
„Academicianul, artistul și profesorul Mircia Dumitrescu a ilustrat o mare parte din opera lui Nichita Stănescu. Au fost prieteni și s-au admirat reciproc. Nichita Stănescu i-a dedicat 33 de poeme și un Decalog, iar Mircia i-a dăruit din lucrările sale. Expoziția de la Sibiu pune în prim plan cartea-obiect intitulată „Nichita azi”. Astfel, în anul 1982, Mircia Dumitrescu a realizat o operă cu totul neobișnuită: o carte cu dimensiuni spectaculoase, 40 cm/2 m, care poate fi admirată doar dacă o parcurgi de la un capăt la celălalt. S-au făcut doar 11 exemplare din această minunată lucrare, niciunul dintre ele nu a fost vândut, toate au fost dăruite. Conform dorinței artistului, în urma expoziției organizată în vara anului 2021 la Muzeul Național „Brukenthal”, un exemplar din această carte va fi donat Muzeului sibian. Evenimentul dedicat lui Nichita Stănescu cu prilejul împlinirii a 89 de ani de la naștere de la Muzeul de Artă Contenporană va fi unul complex în care arta se va împleti cu poezia, iar muzica cu cartea”, spune Alexandru Constantin Chituță, curatorul expoziției.
În opinia lui Chituță, Mircia Dumitrescu este un artist plin de forță și energie creatoare, dedicat gravurii. A îndrumat generații întregi de artiști cărora le-a câștigat admirația și recunoștința. „E un artist profund care își găsește echivalentul în maeștrii trecutului. În anul 2021, cu prilejul aniversării a 80 de ani, a realizat 4 expoziții în țară dintre care una la Muzeul Național „Brukenthal”. În anul 2021 Președintele României Klaus Werner Iohannis l-a decorat cu Steaua României”, a mai explicat curatorul expoziției.
FOTO dcnews.ro
Prima cotizație pentru Transport Metropolitan: 3,5 lei pentru fiecare sibian, 1,5 lei pentru restul localităților
Municipiul Sibiu va plăti în acest an o sumă importantă sub forma cotizației la ADI Transport Metropolitan, asociația intercomunitară care va prelua transportul public de persoane în zona metropolitană.
Conform hotărârii Adunării Generale a ADI Transport Metropolitan, municipiul Sibiu va participa la bugetul asociației, în 2022, cu o sumă de 600.000 de lei, ceea ce reprezintă o contribuție de 3,5 lei pentru fiecare locuitor al orașului, în timp ce restul localităților vor contribui cu sume echivalente cu 1,5 lei pentru fiecare locuitor. Raportul de specialitate nu explică motivația acestor sume, însă ea este justificată de faptul că transportul metropolitan va presupune ca deplasarea mijloacelor de transport să fie făcută preponderent pe teritoriul municipiului, în serviciul locuitorilor săi, în timp ce locuitorii din localitățile limitrofe se vor deplasa doar de la și către casă, preponderent.
În total, populația deservită de ADI Transport Metropolitan va fi de 234.000 de locuitori, așa cum reiese din documentele oficiale privind domiciliul.
Cotizații Asociația ADI Transport Metropolitan Sibiu – 2022
(Localitate – populație – cotizație anuală)
Sibiu – 167.124 – 600.000
Șelimbăr – 14.718 – 22.077 – 22.077
Cisnădie – 24.385 – 36.578
Sadu – 2.681 – 4.022
Poplaca – 1.797 – 2.696
Șura Mare – 5.087 – 7.631
Ocna Sibiului – 4.278 – 6.417
Șura Mică – 3.448 – 5.172
Roșia – 6.144 – 9.216
Cristian – 4.442 – 6.663
ADI Transport Metropolitan a fost înființată la inițiativa primarului Astrid Fodor, devansând înființarea unei asociații Zona Metropolitană Sibiu, care să includă eventual și serviciile de transport. Motivația adusă la înființare a fost legată de timp. Prin realizarea acestei asociații de transport se poate câștiga timp în oferirea de servicii de transport celor care locuiesc în zona municipiului Sibiu, în localitățile limitrofe. La momentul constituirii s-a discutat despre posibilitatea de achiziționare a autobuzelor electrice și cu hidrogen. Procedurile legale prevăd mai multe etape până când această asociație metropolitană va putea prelua serviciile de transport public în localitățile membre.
VIDEO Avarie importantă la conductele de apă, pe Calea Dumbrăvii
O avarie de proporții la conductele de apă din zona Calea Dumbrăvii, în apropiere de Cimitir, a adus pe străzi tone de apă din rețeaua de alimentare cu apă a orașului. În zonă se derulează lucrări de schimbare a conductelor și primele informații arată că în cadrul lucrărilor s-a produs avaria.
Un adevărat râu s-a revărsat pe Calea Dumbrăvii și pe strada Privighetorii, cauza cea mai probabilă fiind o avarie la conductele la care Apă Canal intervine în această perioadă pentru înlocuire, între străzile Ludoș și Privighetorii. Imaginile transmise de cititori arată cum șuvoaiele de apă au invadat carosabilul, începând de la zona în care se află utilajele care lucrează la conducte.
Reprezentanții Apă Canal ne-au precizat că a fost primită o sesizare privind o posibilă avarie, și echipele de intervenție se deplasează către locul respectiv.
Inginerul Vasile Maier, director general Apa Canal Sibiu SA, a transmis Sibiu 100% că le mulțumește celor care au sesizat incidentul. „Ne cerem scuze pentru disconfortul posibil creat în zonă. Echipele operative s-au deplasat la fața locului la scurt timp după semnalarea incidentului. Se intervine prompt la rețeaua de apa și în momentul de față”.
Potrivit reprezentanților Apă Canal SA, avaria s-a produs la o vană de apă, iar remedierea acestui tip de defecțiune se produce, de regulă, în câteva ore.
Simulările la BAC continuă. Peste 1.500 de elevi sibieni au susținut, astăzi, examenul la Matematică sau Istorie
Simulările la examenul național de Bacalaureat au continuat astăzi cu proba scrisă la Istorie sau Matematică. Elevii de clasa a XII-a și a XIII-a au susținut astăzi examenul la disciplina obligatorie a profilului, în județul Sibiu de la probă lipsind 433 de candidați.
Astăzi, între orele 9-12, în toate unitățile de învățământ din județulul Sibiu, a fost susținută simularea probei E)c) a profilului din cadrul examenului de Bacalaureat 2022, respectiv matematică, pentru profilele tehnologic, real și vocațional pedagogic, și istorie, pentru profilele uman și vocațional de artă, sportiv sau teologic.
Potrivit lui Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, nu au existat probleme în privința organizării acestei simulări, toate unitățile de învățământ cu clase liceale putând accesa, multiplica și distibui subiectele la timp.
Din cei 2.642 elevi care puteau susține simularea probei E)c) a examenului de Bacalaureat 2022, au fost prezenți 2.209 elevi (83,61%), iar 433 elevi au absentat (16,39%).
Din aceștia, 1.585 elevi au susținut simularea la Matematică (din 1.808 elevi înscriși), iar 624 elevi la Istorie (din 834 elevi înscriși).
IȘJ Sibiu arată că nu au fost raportate situații de elevi eliminați de la această probă.
Simulările la BAC continuă mâine cu proba scriă la alegere în funcție de profil și specializare, respectiv la Georgragie, Biologie, Chimie, Informatică, Logică, Economie, Sociologie, Psihologie, Filosofie sau Fizică.
Ultima probă scrisă este programată joi, 31 martie, la Limba și literatura maternă.
Elevii își vor afla notele în 14 aprilie.
A spart două autoturisme şi a furat bani, bonuri valorice şi carduri
A spart două autoturisme, a furat carduri, bonuri valorice şi bani, însă în cele din urmă a fost prins. Este povestea unui sibian care e cercetat acum pentru cele două furturi.
Luni, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut un sibian în vârstă de 26 de ani, cercetat penal pentru două infracțiuni de furt calificat.
Sibianul este bănuit că, în zilele de 9, respectiv 18 martie, ar fi spart geamurile a două autoturisme parcate pe străzile Luceafărului, respectiv Prometeu din municipiul Sibiu și ar fi furat bani, carduri bancare și bonuri valorice, valoarea totală a prejudiciului creat fiind de 3.100 de lei.
„Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, la data de 28 martie, polițiștii sibieni au luat măsura reținerii presupusului autor pentru 24 de ore, acesta urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, explică Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Sibian reţinut după ce a furat bunuri dintr-un magazin şi a agresat agentul de pază
În cursul zilei de luni, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Sibiu au reținut pentru 24 de ore un sibian în vârstă de 33 de ani, cercetat penal pentru tâlhărie calificată.
Poliţiştii sibieni spun că în seara zilei de 21 februarie, în jurul orei 21, bărbatul ar fi furat bunuri dintr-un magazin alimentar din municipiul Sibiu, iar în încercarea de a fugi din incinta magazinului a agresat agentul de pază al unităţii.
Marţi, persoana în cauză urmează a fi prezentată unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.


