Acasă Blog Pagina 2602

Formularul de Localizare a Pasagerului rămâne în vigoare la intrarea în ţară

Persoanele care intră pe teritoriul României nu mai au obligaţia să prezinte la intrarea în ţară certificatul verde COVID sau rezultatul negativ al unui test pentru depistarea virusului SARS-CoV-2, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, adăugând însă că Formularul de Localizare a Pasagerului (PLF) va rămâne în vigoare până la abrogarea legislaţiei.
„Astăzi este prima zi în care efectele stării de alertă instituită în România în urmă cu doi ani s-au încheiat. În privinţa certificatului verde şi altor condiţii de intrare în ţară care erau utilizate în contextul pandemiei de COVID-19, în urma hotărârii CNSU de ieri care ridica starea de carantină pentru persoanele care nu prezentau certificatul verde sau teste negative la intrarea în ţară, ca o consecinţă a acestei hotărâri, nicio persoană care va pătrunde pe teritoriul României fără să aibă certificat verde sau un astfel de test nu va avea nevoie de carantină.
Ca atare, rămâne util ca document, pe care cetăţenii români îl pot utiliza în alte ţări care au menţinut această formulă, necesitatea certificatului verde. Rămâne, aşadar, un document util, dar nu necesar pentru a intra în România fără să intri în carantină”, a precizat Dan Cărbunaru la Palatul Victoria.
El a arătat că valabilitatea certificatelor verzi COVID eliberate de autorităţile române până-n prezent rămâne, conform OUG nr. 68/2021, până la 31 decembrie anul acesta.
„Dar, repet, consecinţa directă a Hotărârii CNSU este că nu va duce pe nimeni în carantină, dacă nu va prezenta un certificat verde la intrarea în România. Deci, nu va mai fi un document obligatoriu pentru cetăţenii români la intrarea în ţară, de asemenea, nici testarea nu se mai include în condiţiile pe care cei care intră în România le vor avea de îndeplinit pentru a evita carantinarea”, a completat Cărbunaru.
Totodată, el a explicat, în privinţa Formularului de Localizare a Pasagerului, că acest document rămâne în vigoare până la abrogarea OUG nr.129/2021.
„Pentru cei care intră în România va trebui să fie completat. După cum ştiţi, introducerea PLF în România a apărut ca urmare a unui context european, în care tot mai multe state l-au introdus pentru a putea veni în sprijinul celor care erau afectaţi sau în risc de a fi contaminaţi de virusul SARS-CoV-2. Şi, în acest moment, din câte am fost informat, există demersuri de a renunţa şi România la un astfel de document.
Până când, însă, nu se va întâmpla acest lucru, deci pe toată perioada de valabilitate a acestui act normativ, OUG 129/2021, rămâne în vigoare. Deci, facem un apel în continuare ca cetăţenii români să continue să îşi proceseze, să-şi completeze aceste formulare până când actul normativ în vigoare va fi abrogat”, a mai declarat Cărbunaru. (AGERPRES)

Mesaj pentru europeni în contextul războiului din Ucraina: Daţi căldura mai încet în locuinţe

Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell le-a cerut miercuri cetăţenilor europeni „să dea căldura mai încet în locuinţe”, pentru că trebuie „plătit un preţ” pentru „tăierea cordonului ombilical” care uneşte economia UE de cea rusă, în contextul războiului din Ucraina, transmite EFE.
„Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să tăiem cordonul ombilical care leagă economia noastră cu cea rusă şi să întrerupem fluxul care le permite să acumuleze rezerve cu care să-şi finanţeze războiul„, a declarat Borrell în cadrul unei dezbateri în Parlamentul European pe tema invaziei ruse, la care a participat şi şefa guvernului eston Kaja Kallas.
„Putem face acest lucru la nivel macro”, aşa cum a făcut marţi Comisia Europeană, prezentând o directivă pentru reducerea cu două treimi a importurilor de gaz rusesc până la sfârşitul anului, dar şi la nivel micro, spune Borrell, care i-a invitat în acest sens pe cetăţenii europeni să mai pună o haină pe ei.
„Cer totodată ca toată lumea să facă un efort individual pentru a reduce consumul de gaz, la fel cum reducem consumul de apă atunci când este secetă şi la fel ca atunci când ne punem o mască pentru a combate un virus”, a insistat el, referindu-se la pandemia de coronavirus.
Borrell consideră că „ceea ce am făcut împotriva COVID-19 trebuie să o facem în favoarea Ucrainei. Trebuie să aibă loc o mobilizare a spiritelor, a activităţilor, a atitudinilor individuale, într-un angajament colectiv pentru a face faţă unei sarcini care este fără îndoială istorică”. (AGERPRES)

Clubul Gaz Metan Mediaş are un nou preşedinte

Aflat într-o situaţie financiară critică, cu probleme care pun în pericol încheierea pe teren a play-out-ului Ligii I, clubul Gaz Metan Mediaş a modificat componenţa Consiliului Director şi a ales un nou preşedinte.
Astfel, recent a avut loc Adunarea generală a membrilor Clubului Gaz Metan Mediaș. În cadrul acesteia a fost luată o hotărâre care a vizat modificarea componenței Consiliului Director al clubului. Astfel, din noul Consiliu Director fac parte Dorel Vlașin, Horia Dăian, Ion Tătaru, Florin Rusu și Eric de Oliveira.
Într-o altă ședință, Consiliul Director a hotărât numirea lui Marius Nistor în funcția de președinte al clubului. În zilele următoare modificările vor fi depuse pentru a fi înregistrate la Judecătoria Mediaș.
Pentru Gaz Metan urmează prima etapă din play-out-ul Ligii I. Medieşenii se vor deplasa în Moldova pentru partida cu FC Botoşani, programată la începutul săptămânii viitoare.

Sibiu 100% nu mai publică, începând de astăzi, datele zilnice Covid

Ca urmare a încetării stării de alertă pe teritoriul României, am decis să nu mai publicăm numărul de cazuri zilnice de persoane testate pozitiv cu SARS-COV-2. Vom continua să publicăm informații relevante referitoare la incidența Covid-19 în Sibiu și în România, pe măsură ce acestea vor exista.
După doi ani în care autoritățile au raportat în fiecare zi numărul de persoane infectate cu noul coronavirus, numit SARS-COV-2 de oamenii de știință, potrivit codificărilor specifice, considerăm că acest număr nu mai este relevant astăzi, prin prisma incidenței reduse a cazurilor grave și a deceselor produse în rândul celor infectați. Din acest motiv, ne vom rezuma la publicarea unei sinteze săptămânale și vom transmite cititorilor informațiile relevante atunci când vor fi disponibile. În cazul în care evoluția sanitară va conduce la situații ieșite din comun, ne vom face datoria și vom retransmite aceste informații publicului. Până atunci, considerăm că circulația virusului în societate a devenit o normalitate și nu vom mai susține amplificarea acestor informații prin distribuirea lor zilnică.
Reamintim că, începând din 9 martie, România nu se mai află sub incidența legislației corespunzătoare stării de alertă, iar restricțiile impuse de această legislație au încetat. În același timp, numărul persoanelor grav afectate de Covid-19 a scăzut semnificativ, ca urmare a nivelului redus de agresivitate a variantei Omicron a virusului.
Susținem recomandările transmise de autorități de a menține un nivel ridicat de alertă, în special în rândul persoanelor vulnerabile, prin purtarea măștii în spații aglomerate și evitarea, pe cât posibil, a acestor locuri. Cei care au simptome serioase specifice Covid-19 sunt sfătuiți să se adreseze unui medic sau să sune la 112.

Săli de curs modernizate la Facultatea de Științe Socio-Umane. Investiții de peste 225.000 lei

Peste 200 de studenți ai Facultății de Științe Socio-Umane din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu studiază, începând cu semestrul al doilea al acestui an școlar, în trei săli complet modernizate. ULBS a realizat aici investiții în valoare de peste 225.000 lei.
Conform conducerii instituției academice, în toate cele trei săli de curs ale Departamentului de Istorie, Patrimoniu și Teologie Protestantă din cadrul Facultății au fost realizate lucrări de reparații (instalații termice, zugrăveli și pardoseli), a fost achiziționat mobilier nou și modern, precum și câte o tablă whiteboard, necesare activității de predare. Acestea se adaugă investițiilor operaționale curente din ultima perioadă, investiții realizate în spațiile în care își desfășoară activitatea Facultatea de Științe Socio-Umane. „Sunt investiții care erau necesare și, în perspectiva în care studenții au revenit fizic la cursuri din semestrul al II-lea, ele vor asigura un confort mult mai ridicat și, implicit, vor contribui la creșterea calității actului de predare”, a declarat prof. univ. dr. habil. Daniel Mara, decanul Facultății de Științe Socio-Umane.
La finalul anului 2021, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a demarat un amplu proces de investiții în modernizarea și dotarea laboratoarelor din cadrul facultăților, fiind alocate, în total, aproximativ 6 milioane lei. „Considerăm că infrastructura de învățământ este deosebit de importantă, pentru a le putea oferi studenților cele mai bune condiții de studiu. Din acest motiv, anul trecut am demarat o serie de investiții în modernizare și dotare cu aparatură nouă a facultăților și a centrelor de cercetare. Au fost cuprinse în acest plan de investiții laboratoare din cadrul facultăților de Științe, Inginerie, Medicină, Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului și Științe Socio-Umane, urmând ca investițiile să continue și în acest an, fiind vizate și celelalte facultăți din cadrul ULBS”, a declarat prof. univ. dr. habil. Sorin Radu, rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.

Cât ne va costa să mergem cu bicicletele Sibiu Bike City, cu sau fără abonamente

Sistemul de închiriere de biciclete publice, numit Sibiu Bike City, instalat de Primăria Sibiu în mai multe puncte din oraș, este aproape gata de deschidere, iar adminsitrația a publicat proiectul de taxare și funcționare, pentru care așteaptă sugestii și propuneri.
Nu mai puțin de 540 de biciclete, 8 triciclete pentru seniori și 4 triciclete pentru persoane cu dizabilități vor fi disponibile în cele 44 de puncte de închiriere, amplasate de Primăria Sibiu. Bicicletele vor putea fi închiriate în sistem self-service de toate persoanele care respectă regulementul ce urmează a fi aprobat. Programul de funcționare al sistemului Sibiu Bike City va fi 6.00-24.00, șapte zile din șapte, cu excepția sezonului rece, care va fi stabilit în funcțiile de condițiile meteo.
Regulile de bază pe care trebuie să le îndeplinească o persoană care va închiria bicicletele Sibiu Bike City sunt legate de vârstă (14 ani minim), să nu aibă contraindicații medicale și să respecte legislația rutieră. Regulamentul prevede două tipuri de utilizatori, înregistrați și neînregistrați. Prima categorie trebuie să-și deschidă un cont prin aplicația PBSC, prin terminalurile din stațiile din oraș, prin site-ul bikecity.sibiu.ro. Crearea unui cont presupune înregistrarea datelor personale și a unei metode de plată.
Utilizatorii neînregistrați vor putea închiria bicicletele cu ajutorul unui card bancar, direct la terminalul de închiriere.
Tarife
Pentru o închiriere ocazională, costul va fi de 1 leu pe oră sau 10 lei pe zi, până la ora 24.00. Pentru închirieri pe baza unui abonament, vor fi disponibile abonamente de 20 de lei, pentru 20 de ore (1200 de minute), 30 de lei pentru 30 de ore (1800 de minute) și 40 de lei pentru 40 de ore (2400 minute), cu calcul al utilizării la minut. Persoanele care utilizează bicicleta mai multe de 40 de ore într-o lună, vor primi un bonus de 10 ore în luna următoare. Regulamentul mai prevede ca utilizatorii înregistrați să poată închiria până la 4 biciclete simultan, pe un singur cont.
Utilizatorii înregistrați vor putea debloca o bicicletă atât cu ajutorul aplicației mobile, prin scanarea unui cod QR de pe bicicletă, prin introducerea la tastatura sistemului de andocare a bicicletei a unui cod numeric generat de aplicație, sau prin terminalul din stația de închiriere, care poate genera de asmenenea un cod numeric.
Bicicletele trebuie returnate până la ora 24.00 a zile în care au fost închiriate, în caz contrar fiind considerat furt și sesizată poliția (după 12 ore de la expirarea orei de returnare).
Bicicletele pot fi „parcate” temporar și în afara rastelelor, prin intermediul aplicației care activează încuietoarea bicicletei, însă în acest timp va fi contorizată utilizarea.
Potrivit regulamentului, bicicletele au o sarcină maximă admisă de 150 kg, din care maxim 10 kg în coș.
Utilizatorul este răspunzător de orice accident produs cu bicicleta din vina sa și va suporta eventualele defecțiuni produse bicicletei pe timpul utilizării sale.
Proiectul de Regulament poate fi consultat aici: REGULAMENT SIBIU BIKE CIY

Harta stațiilor de închiriere

Bărbat înjunghiat în Cisnădie. Două persoane au fost reţinute

Doi bărbaţi sunt cercetaţi pentru tentativă de omor, respectiv complicitate la tentativă de omor, după ce unul dintre ei a înjunghiat cu un briceag un tânăr de 25 de ani.
Altercaţia s-a produs în 21 februarie, în Cisnădie. Între 3 bărbaţi aflaţi într-un imobil din Cisnădie a izbucnit un conflict. Pe fondul consumului de droguri şi alcool, unul dintre bărbaţi, în vârstă de 42 de ani, l-a înjunghiat pe tânărul de 25 de ani, un ieşean domiciliat în judeţul Sibiu, în zona toracică, cu un cuţit pe care i l-a dat un alt bărbat aflat în acelaşi imobil. În urma acestui eveniment, victima a fost transportată la spital în stare gravă.
În 4 martie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, existând date că fapta constituie infracţiunea de tentativă de omor.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a dispus extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de omor, şi complicitate la tentativă de omor, fiind dispusă de procurorul de caz efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de două persoane pentru săvârşirea celor două infracţiuni.
„Urmare a probatoriului administrat, prin ordonanţa din data de 8 martie, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus reţinerea pe o durată de 24 de ore a celor doi suspecţi. Prin ordonanţa din data de 9 martie a Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de cei doi suspecţi, aceştia dobândind calitatea de inculpaţi în cauză.
În aceeaşi dată dosarul a fost înaintat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu cu propunere de arestare preventivă a celor doi inculpaţi pe o durată de 30 zile, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului urmând a se pronunţa în cursul zilei cu privire la această propunere”, a precizat prim procurorul Ion Veştemean, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Crucea Roșie: Sibienii sunt chemați să colecteze pentru Ucraina prin Banca de Alimente

Crucea Roșie Română, Filiala Sibiu, a transmis un comunicat prin care solicită sibienilor să continue să doneze alimente pentru refugiații din Ucraina, atât produse proaspete, cât și conservate. De asemenea, sunt solicitate diferite produse de igienă și îngrijire de strictă necesitate, precum și produse medicale.
Mulțumim mult tuturor sibienilor care au susținut până acum criza umanitară din Ucraina, alături de noi și de partenerii noștri.
În continuare, sibienii pot  face donații asttfel:
??????? ?? ??? ?? ?????? ?̂? ?????? ????????? ?????????? ?? ??? ??????̦?

  • ???????? ?? ????̆: mălai, făina de grâu, zahar, ulei, orez, grâu, griş, fasole, mazăre uscată, linte, arpacaș, lapte praf
  • conserve: conserve de carne, peşte, pate de ficat, pate vegetal, mazăre, fasole, bulion, zacuscă, ghiveci, compot
  • paste făinoase, cereale
  • produse instant: supe instant, fulgi de fasole, fulgi de cartofi
  • băuturi: ceai, apă, sucuri, cacao, cafea
  • apă plată
  • dulciuri, printre care biscuiți, napolitane, ciocolată
  • Hrană pentru bebeluși, precum piureuri, supe, cereale, ceaiuri, sucuri, lapte praf
  • Alte produse, precum produse dietetice, alune, miez de nucă, semințe de floarea soarelui, fistic, fructe confiate, fructe uscate
  • ??????? ?̂???????? ???????̦? ?̦? ?????: scutece de unică folosință, șervețele umede, tetine, biberoane, creme, produse de igienă pentru bebeluși, termometre.
  • ??????? ?? ??????̆ ?????????̆ – pastă și periuțe de dinți, absorbante, șampon, gel de duș, săpun, șervețele umede, deodorant.
  • ????????? ???????? ????????? ???????? ?????? – bandaje sterile, unguente, plasturi și bandaje articulare

PRIMIM SI HRANA USCATĂ PENTRU ANIMALE!!!
???? ?? ??? ???? ?????̦??
-Alimentele greu perisabile pot fi donate în hypermarketul Carrefour și toate magazinele Mega Image din Sibiu prin programul Banca de Alimente. Coșurile de donații sunt amplasate după casele de marcat și au însemnele Crucii Roșii Române.
Produse cazarmament ( pături, paturi pliante, saltelele, lenjerie cu mențiunea sa fie noi) precum si toate produsele menționate anterior se pot dona si la depozitul RARA Logistic din Parcul Industrial Sura Mica P32 de luni pana sambata 8.00 -22.00.

Ucrainenii au cucerit liniile de artilerie rusă din Harkov. Soldații ruși și-au abandonat rachetele și au fugit către Rusia

Armata ucraineană anunță că a recucerit pozițiile pierdute anterior în zona orașului Harkov. Șeful administrației regionale susține că militarii ruși și-au abandonat echipamentele militare și au fugit.

Oleh Sinehubov, șeful administrativ al regiunii Harkov, a anunțat că Forțele Armate Ucrainene au reușit să respingă inamicul care câștigase teren în jurul orașului Harkov. Trupele rusești au fost împinse către Dergachiv pe timpul nopții. Unitățile de infranterie ale armatei ucrainene, precum și Garda Națională și Forțele Teritoriale de Apărare au lansat o contraofensivă împotriva pozițiilor de artilerie ocupate de ruși, cu multiple lansatoare de rachete, care au provocat numeroase pagube în Harkov. După o rezistență „fără succes”, autoritățile spun că rușii și-au abandonat echipamentul militar greu și au fugit în pădure, în direcția Belgorod (Rusia). Localnicii din regiune sunt rugați să fie precauți și să contribuie la căutarea soldaților ruși ascunși.
Unul dintre soldații ruși capturați a făcut o declarație înregistrată de serviciul secret SBU, în care spune că misiunea sa era aceea de a captura Harkovul, de a bloca drumurile către oraș și de a deschide focul în fața oricărei rezistențe de ocupare.
În regiunea de nord a Harkovului s-au auzit în ultimele ore explozii ale rachetelor, foarte posibil trimise de pe teritoriul Rusiei. Un alt convoi rusesc a fost distrus în această dimineață, prezența trupelor rusești în zonă fiind tot mai redusă.

Tânără de 15 ani din Mediaş, tâlhărită în plină stradă

O copilă de 15 ani din Mediaş a fost atacată într-o staţie de autobuz din Mediaş. Agresorul i-a luat telefonul şi a fugit.
Marţi, o femeie a sesizat poliţiştii medieşeni despre faptul că, în cursul după amiezii, un tânăr a tâlhărit-o pe fiica sa minoră, în vârstă de 15 ani, aflată în stația unui mijloc de transport în comun de pe Șoseaua Sibiului din municipiul Mediaș. Polițiștii medieșeni s-au mobilizat de urgență, iar cu ajutorul semnalmentelor oferite de către copila de 15 ani s-a reușit în scurt timp identificarea și prinderea autorului, pe strada Păcii din municipiul Mediaș.
De asemenea, telefonul fetei a fost recuperat. Poliţiştii au stabilit că un tânăr în vârstă de 16 ani, din județul Mureș, este cel care a atacat-o pe fată şi i-a luat telefonul. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Mediaș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

FOTO Şură şi bucătărie de vară, cuprinse de flăcări

O şură şi o bucătărie au fost cuprinse de flăcări, miercuri dimineaţa, în Avrig.
Pompierii militari ai Punctului de lucru Avrig și ai Punctului de lucru Șelimbăr au fost solicitați să intervină în Avrig pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o șură și bucătărie de vară. Pentru stingerea focului intervin trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.
Incendiul a fost lichidat de către pompieri militari fără ca acesta să cuprinsă şi furajele depozitate în șură. Au ars materiale lemnoase și diverse obiecte depozitate în bucătăria de vară pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătraţi, iar șura a fost afectată pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătraţi. Nicio persoană nu a fost rănită în urma incendiului.

Noul Spital Județean Sibiu intră în faza de licitare a execuției și finanțare: contract de consultanță de 3,8 milioane de lei

O nouă etapă în procesul de construire a Noului Spital Județean din Sibiu a început odată cu semnarea contractului pentru consultanță și asistență tehnică pe parcursul elaborării documentației de atribuire și a celei de finanțare. Firma care a câștigat acest contract va primi 3,8 milioane de lei.

Chiar dacă întreg procesul de construire a noului spital pare unul anevoios, el respectă, după cum reiese până la acest moment, legislația și pașii prevăzuți în astfel de proiecte. După studiile de fezabilitate și proiectare, precum și după eliberarea autorizației de construire, acum proiectul are nevoie de două elemente importante: atribuirea contractului de execuție și obținerea unei finanțări. Pentru asta, Consiliul Județean a organizat o licitație câștigată de
„La începutul acestei săptămânii a fost semnat contractul pentru prestarea următoarele servicii: consultanță și asistență tehnică – elaborare documentații de atribuire, scrierea cererii de finanțare, precum și realizarea și furnizarea platformei de digitalizare a procesului de achiziții. Valoarea acestuia se ridică la suma de 3.892.500 lei fără TVA față de  4.895.109 lei fără TVA, valoarea inițială”, transmite Consiliul Județean, care anunță că a semnat contractul cu ACC Infrastructure SRL, din Sibiu. Firma este singurul ofertant din cadrul licitației, într-o asociere cu Tesseract Architecture, subcontractant, și NeoTwin, de asemenea subcontractant. ACC Infrastructure SRL este reprezentată de inginer Aurel Constantin Cândea și a mai executat diferite documentații pentru Consiliul Județean Sibiu.
Contractul are o valabilitate de 16 luni, un termen care ar trebui să acopere perioada în care va fi elaborată documentația pentru licitație prin care va fi desemnat un constructor al spitalului și, de asemenea, în care va fi obținută finanțarea. Termenul va putea fi prelungit, în cazul în care procedurile de obținere a finanțării se vor prelungi.
Ce va face compania de consultanță: împreună cu echipa CJ Sibiu va pregăti caietele de sarcini și celelalte documente pentru licitație, iar în momentul în care vor fi disponibile ghidurile de finanțare vor elabora cererea (dosarul) de finanțare și vor oferi asistență tehnică pe perioada evaluării cererii.
O a treia componentă a contractului este realizarea unei platforme digitale a procesului de achiziții, care are ca scop „transparența, eficiența și promptitudinea în procesul de achiziție a serviciilor de management și asistență a proiectului, a celor de audit financiar și a lucrărilor de execuție a Noului Spital Județean”. Asta înseamnă că aici vor fi prezente informațiile din proiectul de execuție, din cel de management de implementare și cele privind construcția propriu-zisă a spitalului.
”După obținerea Autorizației de Construire și predarea Proiectului de Tehnic de Execuție, facem un alt pas important pentru realizarea celui mai mare proiect de investiție al județului Sibiu. Vom lucra în paralel atât partea de achiziție pentru construirea Noului Spital – care va avea clauze suspensive, dar și cererea de finanțare pentru obținerea de fonduri europene și de aceea o platformă digitalizată va asigura din toate punctele de vedere o gestiune eficientă a întregului proiect. Ne-am propus ca până la sfârșitul anului să încheiem contractul pentru execuția noului spital”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu.
Pentru anul 2022, Consiliul Județean Sibiu a prevăzut în bugetul local al județului Sibiu suma de 8.687.440 lei pentru continuarea demersurilor în vederea realizării acestei investiții.