Un copil de un an a fost accidentat, vineri, în Piaţa Habermann din municipiul Sibiu.
Din primele cercetări ale poliţiştilor sibieni se pare că un sibian în vârstă de 33 de ani, în timp ce manevra autoturismul cu spatele, ar fi lovit copilul de un an şi câteva luni. Un echipaj SMURD l-a transportat la spital pe copil pentru un consult medical.
În urma impactului, acesta a suferit un traumatism cranio facial. Poliţiştii Biroului Rutier Sibiu au demarat o anchetă în acest caz.
Copil de un an, accidentat de un autoturism în Sibiu
Doi tineri au intrat într-o casă nelocuită şi au furat bunuri de 3.000 de lei
Doi tineri din Tălmaciu au profitat de faptul că o casă din oraş nu era locuită, au intrat şi au furat scule şi alcool în valoare de câteva mii de lei.
Joi, polițiștii din Tălmaciu au reținut doi localnici în vârstă de 18, respectiv 23 de ani, cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Cei doi sunt bănuiți că, în cursul zilei de 2 februarie ar intrat într-un imobil nelocuit din Tălmaciu, de unde ar fi furat băuturi alcoolice și scule, în valoare totală de 3.000 de lei.
„Cei doi tineri au fost reţinuţi pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Tălmaciu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Copșa Mică își modernizează iluminatul public, școlile și drumurile
Eficientizarea iluminatului public, modernizarea și eficientizarea energetică a unei școli gimnaziale și reabilitarea unui drum sunt proiectele care vor fi derulate în perioada următoare în Copșa Mică.
În această perioadă se implementează proiectul de eficientizare a iluminatului public în oraș, proiect care va conduce la reducerea cu peste 70% a consumului de energie electrică. De asemenea, joi s-a semnat contractul de proiectare și execuție pentru proiectul „Creșterea calității vieții prin proiecte integrate în orașul Copșa Mică”, proiect finanțat de către Uniunea Europeană prin Programul Operațional Regional, în valoare de 11.097.667,87 lei.
Prin proiect se va renova în totalitate și reabilita energetic Şcoala Gimnazială nr.3. Este vorba despre izolarea termică la fațadă și acoperiș, reabilitare săli de clasă și laboratoare, înlocuire centrale termice și instalații de apă și canalizare, instalații electrice, dotarea cu panouri solare și fotovoltaice, dotare cu mobilier școlar și materiale didactice, refacerea acoperișului, a terenului și Salii de sport.
De asemenea, în cartierul Târnăvioara, se va moderniza parțial drumul de acces prin consolidarea și asfaltarea acestuia, refacerea trotuarelor și executarea racordurilor și branșamentelor. Proiectul se desfășoară pe o perioadă de 15 luni din care 3 luni perioada de proiectare a lucrărilor.
Minora răpită din Tălmaciu, preluată de DGASPC Sibiu
Minora răpită din Tălmaciu a fost preluată de reprezentanții Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului Sibiu. După ce tânăra de 13 ani a fost descoperită de polițiști, un reprezentant al DGASPC Sibiu a participat la audierea minorei la sediul IPJ Sibiu.
”În cursul zilei de 10 februarie 2022, reprezentanții DGASPC Sibiu au fost sesizați de către IPJ Sibiu cu privire la situația minorei răpite/dispărute, față de care s-a dat alerta ”Răpire copil”.
Un reprezentant al DGASPC Sibiu s-a deplasat la sediul IPJ Sibiu pentru a participa la audierea minorei, în vederea identificării unor eventuale situații de risc pentru minora în cauză.
Urmare a discuțiilor cu aceasta, DGASPC Sibiu a instituit față de minora mai sus menționată măsura plasamentului în regim de urgență, urmând ca în perioada imediat următoare să fie evaluată situația acesteia și să se stabilească serviciile de care va beneficia minora”, a declarat Beatrice Muntean, purtătorul de cuvânt al DGASPC Sibiu.
Vă reamintim că miercuri seara în jurul orei 21.20 a fost anunţată răpirea unei minore, în vârstă de 13 ani, Căldărar Maria, din Tălmaciu. În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că minora, în timp ce se afla în curtea unui imobil din localitatea Tălmaciu, a fost luată cu forța de patru persoane necunoscute și introdusă într-un autoturism de culoare alb, marca BMW, după care s-ar fi deplasat într-o direcție necunoscută. Minora a fost descoperită, joi, în Sibiu.
FOTO Un compactor a distrus un stâlp și o conductă de gaz, în Slimnic
Traficul rutier este blocat complet în Slimnic, pe Drumul Național 14, după ce un compactor a căzut de pe un ansamblu rutier.
Un stâlp de electricitate și o conductă de gaz au fost distruse în urma evenimentului. Circulația rutieră se desfășoară pe străzile secundare din Slimnic până la remedierea problemelor apărute. În aceste momente, angajații societăților de electricitate și gaze intervin în zonă.
De asemenea, un autoturism a fost avariat de utilajul căzut de pe respectivul ansamblu rutier.
“În localitatea Slimnic, trafic rutier blocat pe DN 14, deviat pe străzile laterale, din cauza unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
Un stâlp de susținere a rețelei electrice și o conductă de gaz au fost avariate după ce, pe un tronson in curbă, un compactor a căzut de pe platforma de transport a unui ansamblu rutier.
În zonă se intervine pentru remedierea defecțiunilor, îndeosebi a celor care țin de rețeaua de gaz”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Valeriu Gheorghiţă: Rata de vaccinare anti-COVID-19 la populaţia adultă este de 50,5%
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat, joi, că rata de vaccinare anti-COVID-19 la populaţia adultă este de 50,5%.
În ceea ce priveşte evoluţia campaniei de la debutul din 27 decembrie 2020 până la acest moment, sunt peste 8.091.000 de persoane care au primit cel puţin o doză de vaccin, ceea ce înseamnă un procent de vaccinare din populaţia adultă de aproximativ 50,5%, iar din populaţia generală vaccinarea cu cel puţin o doză reprezintă un procent de aproximativ 42%.
El a arătat că cea mai mare rată de vaccinare se înregistrează la grupa de vârstă 50-59 de ani, fiind de aproape 58%, la grupele de la 40 până la 79 de ani rata de vaccinare medie fiind de 53,6%.
„Rămânem cu o rată de vaccinare în continuare insuficientă la persoanele de peste 80 de ani, este de 30,8% şi la grupele mici de vârstă, 12-15 ani, este în momentul de faţă la 11,3%”, a spus Gheorghiţă.
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19 a arătat că până în prezent peste 2.450.000 de persoane care au primit doza booster, ceea ce reprezintă aproximativ 54% din cei eligibili care au mai mult de patru luni de la prima schemă de vaccinare.
Gheorghiţă a menţionat că la categoria 5-11 ani aproximativ 7.300 de copii au primit prima doză de vaccin anti-COVID-19 în cele 341 de cabinete de vaccinare din centre. El a arătat că sunt 37 de cabinete de medicină de familie care au solicitat doze pediatrice. Gheorghiţă a mai precizat că au fost recepţionate 760 de doze pediatrice şi au fost administrate până la acest moment 95 de doze.
El a afirmat că la nivelul cabinetelor de medicină de familie sunt 3.446 de contracte încheiate, fiind administrate doze pentru vaccinarea a 1.073.000 de pacienţi cu cel puţin o doză.
Gheorghiţă a menţionat că în spitalele publice care au activitate de vaccinare au fost imunizate peste 50.495 de persoane, iar în cele 26 de spitale private aproximativ 7.884 de pacienţi.
El a spus că săptămâna trecută, prin intermediul echipelor mobile, au fost vaccinate aproximativ 2.000 de persoane.
Valeriu Gheorghiţă a arătat că aproximativ 21,5% din judeţe au o rată de vaccinare de peste 50%, municipiul Bucureşti având peste 67% rata de vaccinare din populaţia eligibilă. 57% dintre judeţe au o rată de vaccinare între 40 şi 50% şi aproximativ 21% de judeţe au o rată de vaccinare între 30 şi 40%. (AGERPRES)
Încă o țară a renunţat la purtarea măştii în aer liber
Spania a ridicat obligativitatea purtării măştii în aer liber în timp ce numărul de cazuri de infecţii cu COVID-19 continuă să scadă semnificativ şi unii dintre cetăţeni continuă să poarte măşti pentru a se proteja, relatează Reuters.
Rata de infectare la nivel naţional s-a înjumătăţit în trei săptămâni, scăzând la 1.692 de cazuri miercuri, de la un vârf de 3.397 de cazuri la 100.000 de locuitori pe 17 ianuarie, determinând autorităţile din întreaga ţară să reducă restricţiile.
Măştile sunt în continuare obligatorii în spaţii închise şi în transportul public, dar aproape toate regiunile din Spania au eliminat cerinţa de a prezenta un certificat sanitar pentru a intra în baruri şi cluburi de noapte. (AGERPRES)
Valeriu Gheorghiță: 171 de cabinete de vaccinare își vor încheia activitatea în perioada următoare
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, a anunțat închiderea mai multor cabinete de vaccinare, din cauza numărului mic de solicitări. Alte centre de vaccinare se vor transforma în locuri de testare Covid.
Președintele CNCAV, Valeriu Gheorghiță, a anunțat într-o conferință de presă că 171 de centre de vaccinare din țară se vor închide, iar altele vor fi transformate în centre de testare. Valeriu Gheorghiță a precizat că peste 300 de cabinete de vaccinare au o activitate redusă, adică mai puțin de 10 doze administrate zilnic în ultimele 14 zile.
”Aşa cum am anunţat în săptămâna trecută, am identificat un număr de 322 de cabinete de vaccinare care au activitate redusă în ultimele două din perioada evaluată ceea ce înseamnă mai puţin de zece doze administrate zilnic. Ieri am avut o şedinţă împreună cu colegii de la Institutul Naţional de Sănătate Publică, Ministerul Sănătăţii şi Direcţiile de Sănătate Publică şi practic analizând fiecare cabinet de vaccinare în parte 171 îşi vor încheia activitatea în perioada următoare”.
Acesta a menționat că unele centre de vaccinare vor funcționa și în sistem hibrid: “Parte din celelalte centre vor fi probabil transformate în centre de testare, acolo unde permite circuitul şi accesibilitatea pentru pacienţi, mai ales în mediul rural şi de asemenea o parte din centre vor funcţiona în format hibrid, în sensul în care va exista atât activitate de vaccinare, cât şi activitate de testare. Mai mult decât atât din acest punct de vedere de pildă centrul de vaccinare de tip Drive thru din Deva, Hunedoara deja şi-a început activitatea şi ca centru de testare şi practic persoanele se prezintă direct la centru pe un flux separat şi beneficiază de testare”
Raed Arafat: Avem o tendinţă de descreştere a numărului de cazuri de COVID-19
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat, joi, că în România există o tendinţă de descreştere a cazurilor de COVID-19.
„Avem o tendinţă de descreştere, cel puţin la rata de pozitivare putem vorbi de un platou acum, cifrele scad, cu excepţia secţiilor de ATI, unde continuă o uşoară creştere. Nu putem compara sub nicio formă ce se întâmplă acolo acum cu valul trecut. Pot să vă spun că în unităţile de primiri urgenţe, chiar dacă sunt mai mulţi pacienţi care se prezintă, cum vedem peste 9.000 de pacienţi într-o săptămână, totuşi starea celor care se prezintă este total diferită, este mai uşoară, mulţi nu necesită îngrijiri de terapie intensivă, foarte puţini pacienţi rămân în aşteptarea unui loc şi acesta este un lucru pozitiv.
Scăderea pe secţiile de terapie intensivă va fi mai târziu, după ce continuă scăderea numărului total al cazurilor infectate şi se opreşte impactul cazurilor care vin din urmă, cele 40.000, cele 30 şi ceva de mii de cazuri zilnice care au fost şi (…) o parte pot ajunge la terapie intensivă în câteva zile”, a afirmat Arafat, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
El a subliniat tendinţa de descreştere a numărului de cazuri.
„Săptămâna trecută, pe 3 februarie, am avut 32.671 de cazuri, astăzi sunt 26.466 de cazuri, deci este prima dată când venim cu o cifră care arată o tendinţă de descreştere a numărului de cazuri zilnice. Am trecut anul trecut prin cifre mari, de peste 35.000 de cazuri, dar acum suntem la 26.000. (…)
Pacienţi în ATI totuşi este o cifră care continuă să crească şi motivul pentru asta este clar, pentru că vin din urmă cazurile care s-au pozitivat, o parte poate sunt tot cu varianta Delta, persoane care sunt vulnerabile şi ajung în terapie intensivă. Dacă pe 3 februarie am avut 993 de cazuri, pe 10 februarie avem 1.146 de cazuri în secţiile de terapie intensivă”, a spus Raed Arafat. (AGERPRES)
Un milion de doze de vaccin AstraZeneca vor fi distruse din cauza expirării
Peste 900.000 de doze de vaccin AstraZeneca, din România, vor fi distruse pentru că au expirat. Dozele ieșite din perioada de valabilitate urmează să fie distruse în țară, însă este nevoie de o hotărâre de guvern. În total, România a primit aproape 4,5 milioane de doze, dintre care a administrat cetățenilor un milion.
Președintele CNCAV, Valeriu Gheorghiță, a anunțat joi că peste 900.000 de doze de vaccin AstraZeneca vor fi distruse pentru că au expirat. Procedura de distrugere a acestor doze se va realiza în urma hotărârii de guvern.
„În momentul de faţă avem 917.800 de doze de vaccin AstraZeneca. Ele sunt, în momentul de faţă, cea mai mare parte lor, la nivelul centrelor regionale de depozitare, o altă parte se regăsesc în direcţiile de sănătate publică. Se finalizează în perioada următoare, din discuţiile pe care le-am avut cu colegii de la Ministerul Sănătăţii, procedura de distrugere a acestor doze, pentru că ele trebuie scoase din stoc şi date pentru distrugere, deci nu vor fi returnate către distribuitori, în mod evident, vor fi distruse în ţară, însă pentru acest lucru există la acest moment o procedură care se finalizează şi cred, dacă nu mă înşel, că va fi în baza unui act normativ la nivel de hotărâre de guvern”, explică Valeriu Gheorghiță.
Coordonatorul campaniei de vaccinare a afirmat că, România a primit în total 4.478.000 doze de vaccin AstraZeneca, iar 852.356 au fost administrate și distribuite în total: ”Au fost administrate 852.356 de doze și distribuite în total, plus ce a intrat în mecanismul de revânzare sau de donație, 3.300.000 de doze, din care sunt aceste 917.000 care au ieșit din perioada de valabilitate”.
Acestea sunt tipurile de laptopuri pe care le poți cumpăra de la una dintre cele mai bune branduri
Indiferent dacă utilizați laptopul acasă, dacă sunteți student, liber profesionist sau gamer, există un laptop HP creat pentru dumneavoastră. HP este una dintre mărcile de referință în materie de laptopuri și desktop-uri. Se remarcă prin marea varietate a catalogului său, deoarece vă oferă computere ușoare și ieftine pentru studenți, computere puternice și bine echipate pentru profesioniști și gameri, sau cu un design atent și materiale de calitate pentru cei care caută produse premium, printre multe alte modele. Iată care sunt cele mai bune modele în funcție de nevoile fiecăruia.
Laptop HP Elite Dragonfly
Cel mai bun laptop pentru serviciu. HP Elite Dragonfly este o combinație între gama EliteBook și gama Spectre Premium , rezultând un laptop care este destinat serviciului, dar care nu sacrifică un design elegant și subțire. Este un laptop de 13,3 inchi ale cărui caracteristici pot fi alese în funcție de cerințele de care avem nevoie. De la un procesor Intel Core i3 de generația a 8-a la un procesor Core i7-8665U vPro. Are până la 16 GB de memorie RAM DDR3 dual-channel, precum și un SSD de 2 TB. Ecranul tactil poate fi avut în Full HD sau 4K, iar tehnologia HP SureView poate fi adăugată la versiunea Full HD pentru un plus de confidențialitate. Cadrul este subțire și există chiar și o cameră cu infraroșu pentru a completa cititorul de amprente. Tastatul pe tastatura iluminată din spate este confortabil și este inclus un touchpad mare de precizie.
Laptop HP Envy 13
HP Envy 13 este o alternativă excelentă la Spectre x360, cu excepția faptului că nu are opțiunea de a se converti în modul tabletă. HP Envy 13 este un laptop ușor și elegant, disponibil în variante de culoare argintiu natural și auriu pal. Are doar 1,4 cm grosime și cântărește 1,17 kg, ceea ce îl face ușor de transportat. HP Envy 13 este perfect pentru un student. Modelele vin cu un procesor Intel Core i7-10510U de a 10-a generație și puteți alege dacă includeți sau nu grafica dedicată (GPU) NVIDIA MX250 pentru performanță suplimentară. De asemenea, sunt incluse 8 GB de RAM DDR4 și un SSD PCIe de până la 1 TB. De asemenea, putem alege între ecran tactil sau nu și rezoluție Full HD sau 4K. Bateria lui HP Envy 13 are o autonomie bună pentru a rezista o zi de lucru, touchpad-ul folosește drivere de precizie, iar conectivitatea Wi-Fi 6 este disponibilă pentru viteze wireless extrem de rapide. Porturile includ un USB-C 3.1, două USB-A 3.1, un cititor de carduri SD și audio de 3,5 mm.
HP gaming laptoop Omen 17
Dacă vrei un HP gaming laptop, Omen 17 este opțiunea ta. Acest HP gaming laptop Omen 17t de la HP este un laptop de gaming puternic care va putea rula orice joc . Ecranul său masiv de 17,3 inchi este disponibil în Full HD cu o rată de reîmprospătare de 144 sau 240 Hz sau 4K cu o rată de reîmprospătare de 60 Hz. Împreună cu un Intel Core i7-9750H de a 9-a generație, până la 32 GB de memorie RAM DDR4 cu două canale și un SSD de 1 TB, veți obține o putere impresionantă. Bateria acestui HP gaming laptop este una dintre cele mai puternice, dar atunci când o folosești cu jocuri este normal să se uzeze mai repede. Tastatura are iluminare RGB personalizabilă, iar touchpad-ul folosește drivere de precizie. Wi-Fi 6 este opțional (și recomandat pentru jocurile fără fir), deși este inclus un port Ethernet. Selecția de porturi completează un USB-C 3.1, HDMI, trei USB-A 3.1, audio de 3,5 mm și un cititor de carduri SD.
HP are un laptop pentru fiecare ocazie, de la business premium la notebookuri de buget. Puteți alege între Spectre, Omen, Envy, Pavilion, Elite Dranofly, Elitebook și Chromebook. Toate aceste linii de laptopuri se adresează unui anumit tip de utilizator, în funcție de nevoile fiecă


