Acasă Blog Pagina 2647

Spitalul de Pediatrie din Sibiu, printre unităţile medicale beneficiare ale campaniei „Dăruiește Lumină”

0

Cei 500.000 kWh, reprezentând cea mai mare cantitate de energie oferită de E.ON Energie România până acum în cadrul campaniei „Dăruiește Lumină”, au ajuns la cele cinci spitale beneficiare din Sibiu, Cluj Napoca, Iași, Suceava și Hațeg și se regăsesc în facturile de energie electrică și gaze naturale ale acestor instituții.
Contravaloarea acestei cantități acoperă, în medie, jumătate din consumul de energie aferent unei luni de iarnă pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Spiridon Iași, Spitalul Județean de Urgență Sf. Ioan Cel Nou Suceava, Spitalul de Pediatrie Sibiu, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca și Spitalul Orășenesc Hațeg.
Campania „Dăruiește Lumină” s-a derulat în luna decembrie a anului trecut cu ajutorul românilor generoși care s-au implicat pentru distribuirea celor 500.000 kWh de energie, puși la dispoziție de E.ON. Orice interacțiune, like, share sau comentariu folosind hashtagul #daruiestelumina a reprezentat 100 kWh pentru spitalul pentru care au optat românii.
Ediția din acest an a campaniei „Dăruiește Lumină”, s-a derulat în perioada 15-24 decembrie, în cadrul acesteia fiind donați 500.000 kWh energie. Este cea mai mare cantitate pusă la dispoziție până acum de compania E.ON, la edițiile anterioare cea mai mare cantitate oferită fiind de 250.000 kWh.
La finalul campaniei, Spitalului de Pediatrie Sibiu i-au revenit 123.200 kWh de energie, Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca – 111.900 kWh, Spitalului Clinic Județean de Urgență Sf. Spiridon Iași – 96.800 kWh, Spitalului Județean de Urgență Sf. Ioan Cel Nou Suceava – 84.300 kWh, iar Spitalului Orășenesc Hațeg – 83.800 kWh.
În cadrul celor opt ediții ale campaniei „Dăruiește Lumină”, desfășurate începând cu anul 2015, E.ON a oferit 1.750.000 kWh energie pentru 61 de instituții și 3.300 de familii nevoiașe.
„Suntem impresionați de efortul personalului din spitale, care este la datorie zi și noapte, pentru noi. De aceea am dorit să răsplătim tot ceea ce fac ei pentru sănătatea noastră. Le mulțumim tuturor și ne bucurăm că inițiativa noastră a primit o susținere atât de mare din partea românilor dornici să se implice pentru a aduce bine comunităților locale”, a spus Claudia Griech, directorul general al E.ON Energie România.

Circulaţia pe Transalpina a fost redeschisă

Circulaţia pe sectorul de drum Rânca – Novaci de pe DN 67C (Transalpina) a fost redeschisă marţi dimineaţa, începând cu ora 10:00, pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mică de 7,5 t, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Potrivit sursei citate, până la intrare în Rânca, între km 25 şi km 30, se va circula în coloană, utilajele de deszăpezire acţionând pentru a face posibilă tranzitarea zonei în regim de siguranţă.
„Menţionăm că în funcţie de condiţiile meteorologice se poate lua oricând decizia închiderii drumului pentru a nu pune în pericol viaţa participanţilor la trafic. Facem apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condiţiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiţii de iarnă şi să se informeze în prealabil cu privire la condiţiile de trafic din zonele tranzitate”, menţionează CNAIR. (AGERPRES)

Persoanele fizice pot aplica în programele Rabla Clasic şi Rabla Plus începând de marţi

Persoanele fizice se pot adresa producătorilor/dealerilor auto pentru înscrierea în cadrul Programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus începând de marţi dimineaţa de la ora 10:00, potrivit Administraţiei Fondului pentru Mediu.
Totodată, persoanele juridice îşi pot încărca în aplicaţia informatică documentele necesare participării în cadrul celor două programe. Ediţia din acest an a celor două programe guvernamentale vine cu o serie de modificări.
Astfel, în ceea ce priveşte „Rabla Clasic”, prima de casare este de 6.000 lei pentru un autovehicul uzat, respectiv de 9.000 lei pentru două autovehicule vechi, la care se pot adăuga următoarele beneficii: ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou (cu excepţia motocicletelor), al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g CO2/km în sistem WLTP; ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou (cu excepţia motocicletelor), echipat cu motorizare GPL/GNC; ecobonus în valoare de 3.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou (fără motociclete), echipat cu sistem de propulsie hibrid; ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea fiecărui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.
O altă modificare se referă la vechimea autovehiculului uzat eligibil în cadrul programului, care trebuie să fie de cel puţin 6 ani de la data primei înmatriculări în România, faţă de 8 ani cât se solicita anterior.
Pentru achiziţionarea de motociclete noi în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat, se acordă o primă de casare de 6.000 lei, la care se pot adăuga: un ecobonus de 1.500 lei – pentru autovehiculul nou motocicletă al cărui sistem de propulsie generează maximum 90 g CO2/km în sistem WMTC; un ecobonus de 1.500 lei – pentru casarea unui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.
În ceea ce priveşte Programul Rabla Plus, s-a introdus obligativitatea casării unui autovehicul uzat pentru achiziţionarea unui autovehicul nou. Totodată, pentru fiecare autovehicul nou, există posibilitatea casării a maximum două autovehicule uzate.
Cuantumul finanţării este următorul: 51.000 de lei pentru un autovehicul nou pur electric sau un autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen şi 26.000 de lei pentru un autovehicul nou electric hibrid plug-in (cu excepţia motocicletelor), care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP, în schimbul casării unui autovehicul uzat; 54.000 de lei pentru un autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen şi 29.000 de lei pentru un autovehicul electric hibrid plug-in, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou, în schimbul casării a două autovehicule uzate; pentru fiecare autovehicul uzat mai vechi de 15 ani şi care are norma de poluare nu mai mare de Euro 3, se mai poate acorda un ecobonus de 1.500 lei/autovehicul.
Totodată, ecotichetul pentru achiziţionarea unei motociclete electrice este 26.000 lei, la care se poate adăuga un ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea unui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.
În cazul ambelor programe guvernamentale valoarea finanţării nu poate depăşi 50% din preţul de comercializare al autovehiculului nou achiziţionat.  (AGERPRES)

Anunț privind vânzarea terenului situat în mun. Sibiu, strada Lucernei nr. 37E

SC TURSIB SA, cu sediul in mun. Sibiu, str. Munchen  nr.1,  scoate la vanzare imobilul  situat in intravilanul  mun. Sibiu,  strada Lucernei nr. 37E.
Licitatia publica cu strigare se va desfasura in data de  01.03.2022, ora 12:00 la sediul Tursib SA din Sibiu, str. Munchen, nr. 1.
Pretul de pornire la licitatie este de 145 Euro/mp, fara TVA.
Pasul de licitatie este de 1 Euro/mp.
Caietul de sarcini, inclusiv toate documentele necesare licitatiei se pun la dispozitia solicitantilor gratuit, in baza unei cereri scrise adresate vanzatorului.
Garantia de participare in cuantum de 5.000 lei se va constitui prin depunere in lei, la casieria de la sediul Tursib SA (Sibiu, strada Munchen nr. 1) sau prin Ordin de plata bancar depus in contul  RO03RNCB0227036043890001 deschis la BCR Sibiu.
Inscrierea la licitatie se va face pana la data de 25.02.2022 ora 14:00, de luni pana vineri, in intervalul  orar 08:00  – 14:00, la sediul TURSIB SA – Secretariat.
Relatii privind  bunurile  scoase la vanzare se pot obtine de la sediul  TURSIB SA, e-mail: [email protected],  [email protected],  tel: 0269/426.100,  0728/288.791,  0728/288.793  si 0723/555.995.

Comunicat de presă privind demararea implementării proiectului CHIR-MAN-DI SRL

COMUNICAT DE PRESĂ PRIVIND DEMARAREA IMPLEMENTĂRII PROIECTULUI

„Dezvoltarea activității CHIR-MAN-DI SRL prin extinderea capacității unei unități existente”

CHIR-MAN-DI SRL, cu sediul în România, sat Chirpăr, nr. 445, județul Sibiu, derulează în perioada 21.12.2021 – 30.11.2022, proiectul „Dezvoltarea activității CHIR-MAN-DI SRL prin extinderea capacității unei unități existente”, cod SMIS 146632, cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanțare nr. 7432/21.12.2021 încheiat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în calitate de Autoritate de Management, prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru în calitate de Organism Intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect. Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 2 –Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijiocii/ Prioritatea de investiții 2.2 – Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor, Cod apel proiecte POR/846/2/2 (2.2-IMM Apel 2020).
Titlu proiect: „Dezvoltarea activității CHIR-MAN-DI SRL prin extinderea capacității unei unități existente”
Beneficiar proiect: CHIR-MAN-DI SRL
Program de finantare: Programul Operațional Regional 2014 – 2020
Autoritatea de Management: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
Organism Intermediar: Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru
Valoarea totală a proiectului: 12.856.224,39 lei, din care
Asistența financiară nerambursabilă: 7.655.796,30 lei.
Cod SMIS: 146632
Obiectivul general al proiectului de investiții: dezvoltarea activității CHIR-MAN-DI SRL prin extinderea capacității unei unități existente care să asigure creșterea competitivității economice a societății, capabile să gestioneze în mod eficient resursele, să valorifice potențialul lor de inovare și de asimilare a progresului tehnologic.

Date de contact beneficiar:
(România, localitatea Chirpăr, sat Chirpăr, nr. 445, județul Sibiu, telefon 0762206751, poștă electronică [email protected])

Aproape o treime din bugetul comunei Axente Sever a fost repartizat pentru investiții

0

Recent a avut loc şedinţa ordinară a Consiliului Local Axente Sever în cadrul căreia a fost adoptat bugetul local al comunei Axente Sever pentru anul 2022.
În acest an, comuna Axente Sever are un buget de aproape 6.400.000 lei, (sumă care nu include şi excedentul bugetar din anii precedenţi) și este structurat în proporţie de 30% pentru investiţii. 541.000 de lei reprezintă sume repartizate din fondul Consiliului Judeţean Sibiu.
Pe lângă cheltuielile de funcţionare ale primăriei, bugetul local al comunei Axente Sever include 336.000 de lei alocaţi pentru capitolul „Ordine publică şi siguranţă naţională”, (echipamente şi dotări pentru Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din localitate şi pentru asigurarea serviciului de pază în comună, iar 649.000 lei sunt alocaţi pentru capitolul „Învăţământ” (în aceste cheltuieli fiind prevăzute cele necesare pentru instalarea unei centrale termice la grădiniţa din localitatea Axente Sever).
În ceea ce privește capitolul „Cultură, recreere și religie”, au fost alocaţi peste un milion de lei pentru amenajarea unor locuri de joacă în localităţile Axente Sever şi Agârbiciu, a unui teren de sport în localitatea Axente Sever şi pentru lucrări de reparaţii la Căminul Cultural din localitatea Axente Sever, precum şi 45.000 lei pentru culte.
Tot peste un milion de lei sunt alocați pentru cheltuielile de la capitolul „Asigurări şi asistenţă socială”, precum şi pentru capitolul „Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică” (în această sumă sunt incluse cheltuielile pentru realizarea de branşamente de apă şi cotele de finanţare pentru un proiect ce vizează modernizarea iluminatului public din comună şi pentru proiectul de finalizare a rețelei de apă-canal în parteneriat cu Apa Târnavei Mari Mediaş).
Pentru capitolul „Protecţia mediului” au fost alocaţi 405.000 lei, care reprezintă în principal cheltuielile pentru serviciul de salubritate. 421.000 lei au fost alocaţi pentru capitolul „Agricultură, silvicultură şi piscicultură”, reprezentând cheltuielile de administrare ale fondului forestier al comunei Axente Sever, lucrările cadastrale şi cele de întabulare a păşunatului.
Nu în ultimul rând, aproape 1.300.000 lei au fost alocaţi pentru capitolul „Transporturi”, pentru modernizarea a două străzi din localitatea Axente Sever, pentru realizarea de trotuare şi rigole, precum şi cotele de finanţare pentru proiectele depuse care vizează modernizarea unui pachet de 17 străzi din comună şi realizarea unei piste de biciclete.

Fără test PCR la intrarea în Grecia pentru persoanele vaccinate

Certificatele de vaccinare anti-COVID-19 au de luni o valabilitate de doar şapte luni în cazul persoanelor din Grecia care nu au efectuat cea de-a treia doză sau booster, situaţie care vizează începând de azi peste 300.000 de persoane, relatează EFE.
Începând de luni, toţi călătorii care au certificat european valabil nu mai sunt obligaţi să efectueze un test PCR pentru intrarea în Grecia. În această măsură, convenită la nivel european, se încadrează doar persoanele care s-au vaccinat, iar celelalte nevaccinate vor trebui să prezinte un test negativ când vor trece graniţa.
Ministrul grec al sănătăţii, Thanos Plevris, a reamintit în declaraţii acordate postului privat Skai că toate persoanele care nu au primit a treia doză de vaccin anti-COVID-19 vor trebui să prezinte un test negativ la locul de muncă. Aceste persoane nu vor putea de asemenea să intre în magazine, restaurante şi locuri de agrement, precum şi în majoritatea instituţiilor publice, având în vedere că cei nevaccinaţi nu au acces decât în supermarketuri sau în farmacii.
Numărul mare de contagieri, al persoanelor intubate şi al deceselor face ca Grecia să nu fie încă în măsură să ridice mai multe restricţii, cum au făcut alte ţări europene. Deşi cifra cazurilor zilnice este de sub 20.000, la o populaţie de 10,7 milioane de persoane, numărul deceselor se apropie de o sută pe zi.
În actuala situaţie, premierul conservator Kyriakos Mitsotakis a decis să flexibilizeze doar ora de închidere a restaurantelor şi a barurilor, care nu mai sunt obligate să închidă la miezul nopţii şi să le permită să difuzeze muzică. (AGERPRES)

CJ Sibiu a aprobat bugetul pe 2022, cu 58% din cheltuielile pentru dezvoltare bazate pe fonduri europene

Consiliul Județean Sibiu a votat proiectul bugetului județului Sibiu pentru anul 2022, care a fost calculat la 492 milioane de lei, din care 248 de milioane vor merge la sețciunea de funcționare, iar 244 de milioane către dezvoltare. O serie de poriecte majore, începute anterior, vor fi finalizate, iar altele vor merge mai departe, printre care Noul Spital Județean și Centura Ocolitoare.

Județul Sibiu va beneficia de o majorare a cheltuielilor de dezvoltare, în raport cu cele de funcționare, odată cu creșterea ponderii fondurilor europene în sumele alocate investițiilor în dezvoltare. După cum a anunțat Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu, 58% din secțiunea de dezvoltare provin din fondurile europene atrase.
Alocarea pe sectoare de activitate arată că 131 milioane de lei vor merge către drumurile județene, unde sunt prevăzute să fie finalizate o serie de drumuri, 81 de milioane de lei vor merge către sănătate, aici fiind inclus și Noul Spital Județean, care urmează să intre în etapa licitației pentru execuție, apoi vor fi 125,6 milioane lei pentru Asigurări și Asistență Socială, 77,7 milioane de lei pentru Cultură, Sport și Tineret, iar un capitol separat este Aeroportul Sibiu, care va beneficia de 11 milioane de lei, pentru subvenții și modernizare.
Noul Spital Județean are alocate 8,7 milioane de lei pentru un contract de consultanță și asistență tehnică, care sunt necesare pentru scrierea unei cereri de finanțare precum și realizarea unei soluții digitalizate a procesului de achiziții. În luna ianuarie a fost predată proiectul tehnic, iar în perioada februarie – aprilie va avea loc pregătirea caietelor de sarcini pentru pregătirea licitației. Din luna mai începe propriu-zis licitația pentru atribuirea contractului de execuție, care ar trebuie să se finalizeze în decembrie. La actualul spital județean, ar trebui ca în acest an să fie finalizate lucrările la modernizarea și extinderea Unității Primiri Urgențe. Tot anul acesta ar trebui să fie finalizate lucrările la Spitalul de Neurologie.
În privința infrastructurii, pentru cel mai mare proiect din acest capitol, derulat de CJ, Varianta Ocolitoare Sud, anul acesta este prevăzută finalizarea studiului de fezabilitate, precum și a PUZ-ului. Tot în materie de infrastructură sunt prevăzute pentru finalizare DJ 141, DJ 106 și DJ 106C.
Alte proiecte importante sunt sistemul de gestionare a deșeurilor, pentru care se depune cererea de finanțare, modernizarea Aeroportului Sibiu și dezvoltarea sistemului GIS, care presupune digitalizarea întregului proces de emitere de autorizații, urbanism, gestionare patrimoniu și investiții, Sibiul fiind primul județ din țară care reușește să implementeze acest sistem.
Intervenții la clădirile aflate în patrimoniul CJ vor fi făcute la Sala Transilvania, care va fi reconstruită cu finanțare de la bugetul de stat pentru extindere la 6.500 de locuri, plus o parcare subterană cu două niveluri, la Sala Thalia, unde este prevăzută o modernizare, dar și la unele monumente istorice.

Rețea de piste de biciclete între Sibiu și Mărginimea Sibiului

Consiliul Județean demarează construirea unei rețele de piste de biciclete care să conecteze Sibiul de mai multe comune din zona limitrofă. Bugetul județului Sibiu pentru 2022 are prevăzute cheltuieli de aproape 2 milioane de lei pentru acest proiect, după cum a anunțat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean.
cuprinde o serie de cheltuieli de infrastructură grupate într-un pachet de piste de biciclete care vor lega orașul Sibiu de comunele din zona limitrofă, după cum a anunțat Daniela Cîmpean.
Președinta Consiliului Județean Sibiu a anunțat un proiect surprinzător pentru județul Sibiu, în special pentru sibieni și pentru locuitorii comunelor din jurul Sibiului. Este vorba despre patru piste de biciclete care vor pleca radial din Sibiu și vor conecta municipiul cu localitățile Rășinari, Cisnădioara, Ocna Sibiului, Poplaca, Orlat și Cristian.
Primul traseu este Sibiu – Rășinari, are o valoare prevăzută de un milion de lei și pornește de la zero în acest an. Prima etapă ce se va derula este actualizarea Studiului de Fezabilitate și  relocarea de utilități. Este și pista care este planificată să fie finalizată. Celelalte trei trasee sunt Sibiu – Cisnădioara, Sibiu – Ocna Sibiului, Sibiu – Poplaca – Orlat – Cristian, fiecare având alocați câte 300.000 de elei, pentru relocarea de utilități și studiu de fezabilitate.
Noile piste de biciclete se vor putea conecta cu pista existentă, Sibiu – Pădurea Dumbrava – Sibiu, în apropiere de comunele Rășinari și Poplaca. În același timp, pe traseul Poplaca – Orlat – Cristian pista va prelua întreg traficul de biciclete de agrement, care se desfășoară în prezent pe drumurile județene din zonă.
Pentru a putea fi duse la bun sfârșit aceste piste, a fost nevoie ca localitățile să-și întabuleze drumurile de exploatare care vor fi folsoite pentru construcția pistei.
„Am urmărit aceste piste ca să deservească nevoilor de mobilitate, dar bineînțeles și de turism. Însă în primul rând a fost nevoia de mobilitate, dinspre Sibiu spre anumite zone, tot în perspectiva unui transport verde”, a declarat Daniela Cîmpean.

Pagini false de social media îi vizează pe utilizatorii interesaţi să investească în criptomonede

Pagini false de social media distribuie atacuri de tip phishing care au ca ţintă utilizatorii interesaţi să investească în criptomonede, potrivit unui comunicat postat luni pe Facebook de Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC).
„Atenţie la paginile false de social media care distribuie atacturi de tip #phishing/#scam ce au ca ţintă utilizatorii interesaţi să investească în criptomonede! (…) De obicei, astfel de atacuri de tip phishing sunt lansate pe social media, prin postări sponsorizate (pe Facebook, Twitter, Instagram sau Google). Atacatorii folosesc imaginea companiei americane şi a celebrului Elon Musk pentru a pretinde că Tesla a lansat o nouă criptomonedă, tocmai pentru că acesta din urmă a fost extrem de vocal de câţiva ani pe subiectul #crypto. Aşadar, infractorii ciberentici încearcă să profite de această asociere logică, pentru a pretinde că Tesla a lansat o monedă şi că va fi o investiţie bună”, se menţionează în comunicat.
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică prezintă mai multe poze cu astfel de pagini false, arătând că una din practicile acestora este să copieze identitatea vizuală a Tesla, pentru a convinge potenţialele victime să ofere date cu caracter personal sau financiar, sub pretextul că astfel pot achiziţiona criptomonede lansate de compania americană.
De asemenea, infractorii încearcă să-i convingă pe utilizatori să se grăbească pentru a putea achiziţiona criptomonede la un preţ preferenţial, deoarece în prezent se desfăşoară etapa premergătoare lansării oficiale.
DNSC transmite utilizatorilor de reţele sociale mai multe recomandări pentru ca aceştia să identifice paginile false folosite de infractorii cibernetici.
„Dacă o ofertă pare prea bună ca să fie adevărată, verificaţi existenţa acestei promoţii pe canalele oficiale ale companiei respective. Domeniul presale-ico[.]com nu aparţine celor de la Tesla şi a fost înregistrat acum câteva zile (5 februarie). Fiţi atenţi la corectitudinea gramaticală şi de exprimare a textului! Eventuale erori flagrante pot fi un indiciu că este vorba despre un posibil atac. Evitaţi furnizarea de date personale, date financiare sau de autentificare, dacă vă sunt cerute explicit online, mai ales dacă vi se promite un câştig rapid!
Raportaţi astfel de pagini care propagă concursuri, promoţii false sau oportunităţi ireale de câştig. Mai multe raportări într-un timp scurt către reţeaua socială în cauză pot duce la suspendarea rapidă a paginii care propagă conţinut fraudulos”, se precizează în comunicatul DNSC. (AGERPRES)

CNAIR a semnat contractul pentru lotul Boița – Cornetu al Autostrăzii Sibiu – Pitești, cea care va aduce primele tuneluri pe sub munți

Tronsonul de autostradă care se va lega la Boița de actuala autostradă Sibiu – Nădlac va fi construit de compania MAPA, din Turcia, singura care a depus o ofertă în faza a doua a licitației derulate de CNAIR. Compania de drumuri și constructorul turc au semnat contractul pentru proiectare și execuție a fost semnat. Licitația a fost una plină de tensiune, deoarece companiile europene au acuzat lipsa unui studiu de fezabilitate actualizat.

Lotul 2 al Autostrăzii Sibiu – Pitești, primul care va intra efectiv în zona de munte pentru a traversa Carpații spre București, va fi construit de turcii de la MAPA, pentru suma de 4,2 miliarde de lei. Contractul a fost semnat de CNAIR și constructor astfel că cei 31 de kilometri de autostradă vor începe să fie proiectați și construiți în acest an. Termenul de finalizare este de cinci ani și jumătate (68 de luni), ceea ce înseamnă că, dacă nimic nu se va întâmpla, autostrada va fi gata în 2027. Asocierea câștigătoare are la dispoziție 18 luni pentru proiectare, apoi 50 de luni pentru execuție.
Mai multe firme care fuseseră selectate de CNAIR în faza a doua a licitației, nu au mai depus oferte, fără să dea explicații pentru acest lucru. Anterior, au existat acuzații că studiul de fezabilitate este necorespunzător și ar putea genera costuri neprevăzute foarte mari pentru constructori.
Firmele europene care s-au retras și nu au depus oferte au fost Aktor, Impresa Pizzarotti și Astaldi.
Lotul Boița – Cornetu va avea 49 de poduri și viaducte, 7 tuneluri cu lungimi cuprinse între 250 m și 1.590 m (lungime totală de 4.920 m) și un ecoduct pentru mamifere mari în zona localității Lazaret.
Compania turcă MAPA are o experiență de 40 de ani în construcții, având trei autostrăzi construite în Turcia și Algeria, pe lângă construcții civile, aeroporturi și altele.
Ultima secțiune care nu are deocamdată un contract de execuție este cea dintre Cornetu și Tigveni. Celelalte se află în diferite faze de proiectare sau execuție, astfel că termenul maxim de finalizare ar trebui să fie, teoretic, 2028.

Întreruperi de energie electrică în 4 localităţi din judeţ

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
MARTI 8 FEBRUARIE
· între orele 9-15 în CISNADIE, strada: SELIMBARULUI –partial.
JOI 10 FEBRUARIE
· între orele 8-16 în ALMA VII, strada: SAT- PRINCIPALA; PELISOR, strada: SAT- PRINCIPALA; PRINCIPALA- PT2; ZLAGNA, strada: SPLAI- MANASTIRE PT2
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.distributie-energie.ro/ rubrica „Întreruperi energie electrica/Transilvania Sud/Sibiu; https://www.distributie-energie.ro/suport/intreruperi-deer/ ” sau la „Call Center”, telefon 0800-500-929.