Acasă Blog Pagina 2648

Copiii se pregătesc de Carnaval, la Filarmonica de Stat Sibiu

0

Pregătirile sunt în toi la Filarmonica de Stat Sibiu pentru un eveniment inedit. Carnavalul instituției va debuta joi, 10 februarie, iar cei mici își confecționează, în aceste zile, măștile.
„Profesioniștii sunt cei care fac muzica Filarmonicii de Stat Sibiu. Și tot unor profesioniști le-am încredințat noile noastre ateliere creative. Artiștii voluntari de la galeria Cer Deschis se asigură că participanții deprind corect metoda de lucru și, mai mult decât atât, se familiarizează cu unele concepte vizuale. Din materiale simple, folosind diverse tehnici profesioniste de transfer grafic, prietenii noștri talentați au pregătit pentru copii materiale de lucru personalizate, astfel încât măștile realizate de ei ulterior să aibă calități estetice superioare unor produse de serie de genul celor disponibile pe rafturile unui magazin. În plus, le-au și explicat celor mici diferența de semnificație dintre un bal mascat și eleganța unui carnaval precum cel de la Veneția. Cei de vârste mai mari au putut învața practic și câțiva dintre pașii pregătitori pe care i-au făcut artiștii pentru copii”, au anunțat reprezentanții Filarmonicii de Stat Sibiu.
Aceștia spun că dacă ai între șapte și 107 ani, ești așteptat la atelierele de confecționat măști pentru Carnaval.
Ateliere vor avea loc și miercuri, 9 februarie, de la orele 12.30, 14.30 și 16.30.
Înscrieri se pot face apelând numărul de telefon 0727.031.411 sau trimițând un mail la adresa [email protected].
Patru zile de Carnaval
Carnavalul Filarmonicii va avea loc între 10-14 februarie și se află la cea de-a treia ediție.
Conceptul artistic al evenimentului din acest an îi aparține pianistului Sorin Petrescu.
“Carnavalul s-a conturat de sute de ani (și continuă s-o facă) drept o definire a extremelor umane prin artă stradală. Apropiindu-se de perioada austerității (sau chiar ascezei) presupusă de postul Paștilor, oamenii simt nevoia de exuberanță, de manifestări comunitare pline de culoare, veselie, îndrăzneală. Par hotărâți să-și consume toate aceste resurse «acum ori niciodată». Cei mai sobri din fire să nu se grăbească a blama acest fel de manifestare! E omenească și e sinceră!”, spune Sorin Petrescu.
Centrul de greutate al programului special pregătit de Filarmonica de Stat Sibiu va fi concertul “D’ale Carnavalului”, cu lucrări de Andrei Tănăsescu, Laura Manolache, Ioan Dobrinescu, Leonard Dumitriu, Julius Fucik, unele dintre acestea fiind prezentate chiar în primă audiție absolută. Toate acestea vor putea fi ascultate în prima zi a evenimentului, respectiv joi, 10 februarie, de la ora 19, la Sala Thalia. Concertul va fi dirijat de Tiberiu Dragoș Oprea și se va bucura și de participarea actorilor Cristian Iacob și Gabriela Iacob, dar și a unui grup coral bărbătesc, dirijat de pr. lect. dr. Dan Alexandru Streza de la Facultatea de Teologie din Sibiu.
Vineri, 11 februarie, la Sala Thalia, va fi Carnaval pentru copii. Filarmoncia a pregătit concerte educative interpretate de soliștii Sorin Petrescu – pian, Dorin Cuibariu – clarinet și Doru Roman – percuție, împreună cu o viitoare stea a scenei sibiene, micul muzician Gabriel Tudor Radu. Seara de vineri aduce o călătorie peste Ocean, la New Orleans Carnival. De la ora 19, scena Sălii Thalia le aparține celor de la Old Dixieland Band Timișoara (Dorin Cuibariu – clarinet, Gabi Bokor – trompetă, Emanuel Sărăcuți – trombon, Florin Lupulescu – contrabas, Sorin Petrescu – pian, Doru Roman – tobe), care ne propun o muzică specifică genului Dixieland.
Pe muzică jazz, Viorica Pintilie & Band, vor oferi luni, 14 februarie,  “Carnaval pentru îndrăgostiți”, începând cu ora 19, la Sala Thalia.
Biletele au fost puse în vânzare la casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu și pe iabilet.ro la prețuri cuprinse între 10 și 40 lei.
 

Consiliul Județean Sibiu va cumpăra cu 1,3 milioane de euro Casa Hermes din Piața Mică

Clădirea aflată la numărul 11 în Piața Mică din Sibiu, cunoscută sub numele de Casa Hermes, va fi cumpărată de Consiliul Județean, dacă discuțiile începute între această instituție și proprietari se vor finaliza.

Consiliul Județean a bugetat 6,5 milioane de lei pentru acest an, în vederea cumpărării imobilului din Piața Mică nr. 11 din Sibiu, Casa Hermes, fostă Casa Asociației Micilor Meseriași și utilizată în prezent ca Muzeu de Etnografie Universală Franz Binder. Proprietar este FDGR, iar achiziția este prevăzută în bugetul județului pentru 2022, iar imobilul este unul dintre cele două care sunt planificate să intre în patrimoniul județului în acest an.
După cumpărare, casa din Piața Mică nr. 11 va deveni „hub cultural”, însă nu este încă bine definită destinația respectivă. „Probabil va fi adminsitrată de Muzeul Astra. Ideea este a unui hub cultural care să diversifice serviciile culturale ale județului”, a spus Daniela Cîmpean, referitor la destinația acestei clădiri după achiziție.
„Casa Asociaţiei Micilor Meseriaşi” (Burger- und Gewerbeverein-Haus), a fost construită în forma actuală între anii 1865-1867 de constructorul Gärtner şi inaugurată la 24 noiembrie 1867, devenind sediul administrativ al acestei asociaţii, precum şi un loc destinat desfăşurării unor activităţi diverse, cum ar fi cele de club, bibliotecă, şcolarizare a calfelor şi expoziţii de produse meşteşugăreşti, după cum reiese de pe site-ul dedicat Patrimoniului Istoric și Arhitectural al Sibiului.
La parter au funcţionat spaţii comerciale încă de la început, primul din stânga deschis în 1867 a fost Librăria, papetăria şi biblioteca lui Franz Michaelis, până în 1894 când se mută în str. Bălcescu iar în loc rămâne magazinul de „instrumente muzicale, jucării şi papetărie” a lui Ludwig Michaelis până în jurul anului 1900.
În partea dreaptă, încă de la inaugurare a funcţionat magazinul de postavuri a fabricii Scherer, care va funcţiona sub firma „Karl Scherer & Söhne” până la primul război mondial.
Urmează magazinul de postavuri Gustav Jakobi reprezentantul fabricii Gromen & Herbert, în perioada interbelică schimbându-şi numele în  Jacobi & Herbert.
Pe partea dinspre Piaţa Huet a funcţionat de la sfârşitul sec. XIX magazinul de pielărie al lui Ferentzi Friedrich, devenit în 1922 „Ferenczi & Hienz”.
Tot cu intrare din Piaţa Huet s-a deschis în perioada interbelică „Hala de bere populară” (Volksbierhalle) a lui Carol Kovats până în 1939 când se mută în str. Bălcescu, în locul lui se deschide Restaurantul berărie Henric Hermes până în 1943, de unde a provenit, probabil, și denumirea Casa Hermes.

Weekend dramatic pentru județul Sibiu: Cu 3.000 de cazuri noi, 13 decese, avem deja peste 300 pacienți Covid

0

Ultimele zile au adus o veritabilă avalanșă de cazuri noi Covid, care s-au soldat, din păcate, atât cu internări în stare gravă, cât și cu decese. Oficial, de astăzi, spitalele din județ au peste 300 de pacienți internați, iar în ATI numărul de pacienți a crescut rapid.

Prefectura Sibiu a anunțat astăzi alte 670 persoane infectate cu Covid, dintre care 37 reinfectate, dintr-un număr mai maic de teste, 995, comparativ cu zilele anterioare. Cele peste 650 de cazuri noi se adaugă celor depistate în zilele de weekend, respectiv un număr de 1115 cazuri noi anunțate sâmbătă și alte 1163 cazuri anunțate duminică, astfel că, în doar trei zile, județul Sibiu a înregistrat un număr record de 2948 de persoane infectate. Inevitabil, o parte a acestor persoane inefctate a ajuns în spitale, cu simptome, unele chiar în stare gravă. Dacă sâmbătă dimineața erau 275 de persoane internate, astăzi de dimineață se depășea pragul de 300, mai exact 303 pacienți aflați în secțiile Covid ale spitalelor din Sibiu, o creștere de 28 de persoane internate în doar două zile.
În ATI, creșterea de pacienți a fost una și mai rapidă. Sâmbătă erau 16 pacienți în stare gravă, din care 5 copii, duminică alți patru pacienți intrau în ATI, iar astăzi numărul celor care au nevoie de conectare la aparate este de 24. Din fericire, numărul copiilor a rămas constant, în Terapie Intensivă.
În ceea ce privește decesele, cea mai grea zi a fost duminică, cel puțin așa reiese din situația transmisă de Prefectură. În cele trei zile de weekend au fost raportate nu mai puțin de 13 persoane decedate din cauza Covid, din care opt persoane decedate au fost raportate duminică. Cu doar două excepții între 60 și 70 de ani, restul deceselor au fost ale unor persoane cu vârsta peste 70 de ani. Dintre acestea, și aceasta este cea mai îngrijorătoare veste, cinci persoane erau vaccinate (patru cu 2 doze Pfizer, 1 cu o singură doză).
Iată și lista acestor decese, din ultimele trei zile:
7 feb
Femeie, 78 ani, ATI, nevaccinată, Sibiu
Bărbat,  67 ani, ATI, nevaccinat, Sibiu
Bărbat,  79 ani, ATI, nevaccinat, Sibiu
Bărbat,  83 ani, ATI, vaccinat 2 doze Pfizer, Sibiu
5 feb
Femeie, 75 ani, non-ATI, nevaccinată, Sibiu
6 feb
Femeie, 73 ani, ATI, vaccinata 2 doze Pfizer
Bărbat, 68 ani, ATI, vaccinat, 2 doze Pfizer
Bărbat , 77 ani, ATI, vaccinat, 1 doza Pfizer
Femeie, 86 ani, ATI, nevaccinata
Femeie, 72 ani, ATI, nevaccinata
Femeie, 81 ani, non-ATI, vaccinata, 2 doze Pfizer
Femeie, 82 ani, non-ATI, nevaccinata
Femeie, 73 ani, non-ATI, nevaccinata
 
 
 
 

Dacian Cioloș a demisionat din funcția de președinte USR

0

USR va fi condusă, cu caracter interimar, de Cătălin Drulă, după ce Dacian Cioloș și-a anunțat demisia în cadrul Biroului Național al partidului, după cum anunță surse din partid. Motivul este legat de respingerea prin vot a programului pe care Cioloș l-a propus forului de conducere.

Dacian Cioloș s-a ținut de promisiune și a demisionat din funcția de președinte al USR, la câteva ore după ce Biroul Național i-a respins planul de transformare a USR, în special la nivelul structurilor de conducere. BN a votat cu 14 la 11 împotrivia planului, iar Ciloș a anunțat la momentul respectiv că va anunța în scurt timp ce decizie va lua. Ulterior, el a transmis că demisionează.
Conform statutului partidului, funcția de președinte va fi preluată de vicepreședintele care a primit cele mai multe voturi la alegeri, acesta fiind Cătălin Drulă, pe care mulți membri ai partidului îl vedea ca președinte. USR ar urma să organizeze noi alegeri pentru funcția de președinte, însă nu există un calendar în acest sens.
Dacian Cioloș a fost ales președinte al USR în luna octombrie, prin vot universal la nivelul membrilor partidului, el concurând împotriva co-președintelui USR PLUS, Dan Barna. În scurta perioadă în care a condus partidul, Cioloș s-a remarcat prin nominalizarea la funcția de prim-ministru, făcută de Klaus Iohannis, despre care multă lume a spus că a fost făcută pentru a-l decredibiliza. Cioloș nu a reușit să strângă voturile necesare pentru a deveni prim-ministru al României.

Recuperează-ți acuitatea auditivă cu Clarfon

Resimți în fiecare zi dificultatea de a percepe sunetele din jurul tău? Nu mai ai aceeași acuitate auditivă ca înainte?
Se estimează că 500 de milioane de oameni suferă de o formă de hipoacuzie. Se preconizează că acest număr va crește cu 200 milioane până în 2025.
16,9% din populația europeană suferă de hipoacuzie ușoară, 4,6% suferă de hipoacuzie moderată, 0,9% suferă de hipoacuzie severă sau profundă.
Alege un nou început pentru auzul tău! Vino în cabinetul Clarfon din orașul tău și unul din colegii noștri te va îndruma în cel mai rapid și eficient mod să începi un proces de identificare a unei posibile deficiențe de auz. Hipoacuzia este una dintre cele mai frecvente afecțiuni ce diminuează simțul auzului și netratată la momentul potrivit, se agravează.
Clarfon promovează un auz sănătos, motiv pentru care continuăm și în luna februarie o super ofertă!
Acum în cabinetul Clarfon din orașul tău, ai oportunitatea să beneficiezi de aparatul auditiv STRATOS by Hansaton. Acest model de proteză auditivă oferă un super-auz.
Beneficiile oferite de acest model de aparat:

  • Este reîncărcabil;
  • Are conectivitate TV și Telefon;
  • Deține 12 canale de reglaj;
  • Beneficiezi de reducere CAS pe loc;

Acest aparat auditiv aduce un nou nivel de performanță, la un pret accesibil.
Se potriveste tuturor gradelor de hipoacuzie: usoara, medie, severa și profunda iar pacientul are posibilitatea de a regla manual aparatele auditive.
Echipa Clarfon este mereu aproape de tine și a gândit un sistem de rate pentru a facilita achiziționarea celui mai bun aparat auditiv la un preț de excepție. Acum ai posibilitatea să achiți lunar suma de 175 lei și să beneficiezi de un auz de excepție.

Peste 41% din populaţia urbană şi 29% din cea rurală – imunizată anti-COVID

Procentul de vaccinare anti-COVID în mediul urban, la nivel naţional, a ajuns la 41,69%, iar în rural – 29,69%, a informat luni portalul RO Vaccinare.
Potrivit unei postări pe pagina de Facebook RO Vaccinare, procentul de imunizare la data de 5 februarie era următorul: rural – 29,69%, urban – 41,69%, municipii – 43,45%.
Localitatea cu cea mai mare acoperire vaccinală este comuna Dumbrăviţa (judeţul Timiş) cu 63,81%.
Rate mari de vaccinare se mai înregistrează în comunele Salva (judeţul Bistriţa-Năsăud) – 63,31%, Cârcea (judeţul Dolj) – 59,9%, Valea Lupului (judeţul Iaşi) – 59,63% şi Giroc (judeţul Timiş) – 57,82%, se mai arată pe portalul RO Vaccinare.
De asemenea, rate mari de imunizare anti-COVID se mai întâlnesc în: comuna Rimetea (judeţul Alba) – 57,75%, comuna Izvoru Crişului (judeţul Cluj) – 57,4%, comuna Sfântu Gheorghe (judeţul Tulcea) – 56,96%, comuna Chiajna (judeţul Ilfov) – 56,53% şi oraşul Otopeni (judeţul Ilfov) – 55,7%. (AGERPRES)

Daniela Cîmpean: „O alocare specială pentru un domeniu schiabil n-o să puteți să vedeți la Consiliul Județean”

Consiliul Județean Sibiu nu va investi într-o zonă de schi și nici nu are inițiate demersuri proprii în acest sens, după cum spune Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu, dar instituția este deschisă eventualelor discuții, dacă localitățile din județ care au teren în zonele montane sunt interesate să investească. Singura șansă ar putea fi revigorarea ADI Păltiniș, prin intermediul Primăriei Sibiu, susține Adrian Bibu, administratorul public al județului.

Problema domeniilor schiabile din județul Sibiu este una destul de serioasă, în condițiile în care în aproape toată România se fac investiții în pârtii de schi, toate județele din jurul Sibiului își dezvoltă domenii schiabile tot mai mari, atât cu investiții private, cât și cu investiții publice, iar ceea ce oferă turiștilor și sibienilor județul Sibiu – care are cei mai înalți munți din țară și cel mai lung sezon cu zăpadă – este tot mai lipsit de consistență și relevanță. Am întrebat-o pe președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, dacă mai există interes în această instituție pentru o investiție de acest gen, dat fiind faptul că în bugetul pe 2022 nu există nicio sumă alocată în acest sens. Răspunsul a fost unul tranșant și deloc pe placul iubitorilor de schi din Sibiu.
„Efectiv, bani, o alocare specială pentru o investiție pentru un domeniu schiabil n-o să puteți să vedeți la Consiliul Județean Sibiu, pentru că nu are teren Consiliul Județean Sibiu în zona Păltiniș. Consiliul Județean poate să intre doar în parteneriat în momentul în care autoritățile locale se hotărăsc să investească în această direcție și întotdeauna suntem deschiși unui astfel de parteneriat. Colegii mei au discutat propuneri, dar nu Consiliul Județean va putea să investească acolo, acolo fiecare UAT care are teren în zona respectivă poate să facă investiții și să vină cu o propunere de parteneriat, spre noi”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliul Județean Sibiu, la întrebarea adresată de Sibiu 100% pe tema unor eventuale investiții într-un domeniu schiabil în județul Sibiu.
Întrebarea l-a determinat pe Adrian Bibu, administrator public al județului Sibiu, să intervină. „La nivel de Consiliu Județan, dar și la nivel de Primăria Sibiu, am reactivat ADI Zona Păltiniș, unde toate UAT-urile care au terenuri în zona Păltiniș ne vom pune la masă și vom iniția proiecte. Pentru că dacă nu-i punem pe toți la masă, nu are cum să funcționeze. Am avut o discuție și cu Primăria Sibiu, după ce finalizăm Zona Metropolitană, vom demara discuțiile. Am avut întâlniri cu primarii anul trecut, am făcut planuri, dar lucrurile se vor întâmpla anul acesta”.
Iată și înregistrarea audio a acestui răspuns:

În acest moment, situația schiului din județul Sibiu este destul de precară. La domeniul schiabil Păltiniș, format din cele două pârtii, Oncești și Dăneasa, funcționează doar o pârtie, de circa 1 km, și nu există intenții de extindere din partea celor care îl administrează, iar domeniul schiabil Arena Platoș, situat la limita teritorială dintre Poplaca și Păltiniș, are o suprafață mică de schi, pârtii puține și scurte, în comparație cu cele din județele învecinate. În plus, planurile de extindere ale proprietarilor cu o nouă pârtie sunt blocate în hățișul birocratic al Statului Român. Un al treilea potențial domeniu schiabil, care ar putea fi dezvoltat în zona Bâlea, a ratat finanțarea din fonduri europene, din motive neclare, astfel că eventuale investiții în zona cu cea mai bună climă pentru schi și cu o altitudine mult mai propice sporturilor de iarnă, nu se preconizează prea curând.

Poliţiştii sibieni verifică transportatorii de persoane şi mărfuri

Autovehiculele pentru transportul persoanelor sau mărfurilor vor fi oprite pentru control, în această săptămână, de poliţiştii rutieri. Activităţile sunt desfășurate simultan în toate statele membre ale Uniunii Europene sunt denumirea Truck and Bus.
Până duminică, 13 februarie, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu acționează, pe raza județului, pentru verificarea respectării regulilor privind circulația pe drumurile publice de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane cu capacitate de transport mai mare de 8+1 locuri și a autovehiculelor destinate transportului de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.
Controalele polițiștilor rutieri sibieni au în vedere, în principal, respectarea, de către șoferii profesioniști, a vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, funcționarea corespunzătoare a aparatului tahograf, respectarea perioadelor de conducere ori de odihnă, documentele obligatorii ale conducătorilor auto, ale vehiculului ori cele ale operatorilor de transport.
În ceea ce-i privește pe conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă, controalele vizează și respectarea limitei maxime admise, a greutății mărfurilor sau fixarea corespunzătoare a acestora, precum și respectarea normelor privind transportul mărfurilor periculoase.

Weekend plin de şoferi drogaţi şi băuţi pe drumurile din judeţ

În municipiul Mediaş şi zona de nord a judeţului Sibiu au fost descoperiţi, sâmbătă şi duminică, mai mulţi şoferi băuţi sau drogaţi.
Sâmbătă seara, în municipiul Mediaș, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Fântânele de către un localnic în vârstă de 46 de ani. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,73 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. La nivelul Biroului Rutier Mediaș, s-au întocmit actele în vederea efectuării de cercetări penale care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Tot sâmbătă seara, pe Drumul Naţional 14, în zona orașului Dumbrăveni, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 57 de ani. Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 0,73 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, iar după recoltarea probelor biologice, în cauză s-au întocmit actele în vederea efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Sâmbătă dimineaţa, pe strada Cloșca din municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au depistat un tânăr în vârstă de 21 de ani în timp ce conducea un autoturism deși nu are permis de conducere. Pe numele tânărului s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
Tot sâmbătă, polițiștii Secției de Poliție Rurală Orlat au oprit pentru control un autoturism condus pe raza localității Cristian de către un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Orlat. Bărbatul le-a înmânat polițiștilor un permis de conducere eliberat de o autoritate străină, în urma verificărilor documentului rezultând indicii care să conducă spre ipoteza că ar fi vorba despre un document fals. Pe numele persoanei în cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, fals material în înscrisuri oficiale, respectiv uz de fals. Cercetările continuă la nivelul Secției de Poliție Rurală Orlat.
Duminică, în municipiul Mediaș, un localnic în vârstă de 19 ani, aflat la volanul unui autoturism condus pe strada Baznei, a fost testat de către polițiști cu aparatul Drugtest, rezultatul indicând o valoare pozitivă la substanța THC-5, Cannabis. Ulterior recoltării probelor biologice în vederea stabilirii prezenței substanței psihoactive în organism, în cauză s-au întocmit actele efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.
Duminică seara, polițiștii Secției de Poliție Rurală Orlat au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Principală din localitatea Gura Râului de către un localnic în vârstă de 38 de ani. Întrucât testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,82 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice. În cauză, la nivelul Secției de Poliție Rurală Orlat, s-au întocmit actele efectuării de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Duminică seara, polițiștii medieșeni au oprit un autoturism condus pe strada Iuliu Maniu de către un localnic în vârstă de 19 ani. Testarea șoferului cu aparatul Drugtest a indicat un rezultat pozitiv la substanța Methamphetamină, medieșeanul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanței psihoactive în organism. În cauză, s-au întocmit actele efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Coronavirusul continuă să trimită acasă elevii sibieni. Noi cazuri de COVID depistate

0

Coronavirusul continuă să trimită elevii acasă. Potrivit ultimelor date transmise de Inspectoratul Școolar Județean Sibiu, încă 668 de elevi vor studia din fața calculatoarelor, în următoarea perioadă. Astăzi, au fost raportate încă 98 de cazuri de COVID la preșcolari și elevi și 35 la cadre didactice. În plus, în urma testelor pe bază de salivă, au mai fost depistate patru cazuri pozitive. Conform IȘJ Sibiu, este vorba despre o elevă de șapte ani de la Școala Gimnazială „Bathory Istvan” Mediaș, o elevă de liceu, de 17 ani, de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu, doi elevi de 11 și 15 ani de la Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” Sibiu. Elevii vor fi testați și RT-PCR.
IȘJ Sibiu arată că șase cazuri sunt la preșcolari de la Grădinița cu Program Prelungit „Căsuța din Povești” Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit „Frații Grimm” Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit „Pinocchio” Sibiu și Grădinița cu Program Prelungit Nr. 17 Sibiu.
De altfel, mai este vorba despre 34 de elevi din ciclul primar, de la Școala Gimnazială „Ioan Slavici” Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 1 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 2 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 4 Sibiu, Școala Gimnazială nr. 8 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 13 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 18 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 25 Sibiu, Școala Gimnazială „Hermann Oberth” Mediaș, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Mediaș, Școala Gimnazială Apoldu de Sus și Școala Gimnazială Șura Mică, precum și de 32 de elevi din ciclul gimnazial, de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” Sibiu, Liceul de Artă Sibiu, Școala Gimnazială „Ioan Slavici” Sibiu, Școala Gimnazială nr. 8 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 13 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 18 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 25 Sibiu, Școala Gimnazială „Constantin Ioan Motaș” Mediaș, Școala Gimnazială „Hermann Oberth” Mediaș, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Mediaș, Colegiul Tehnic „August Treboniu Laurian” Agnita, Școala Gimnazială „Georg Daniel Teusch” Agnita, Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig, Liceul Tehnologic Mârșa, Liceul Tehnologic „Johannes Lebel” Tălmaciu, Școala Gimnazială „Ioan Moraru” Dârlos, Școala Gimnazială Slimnic, Școala Gimnazială Șeica Mare și Școala Gimnazială Șura Mică.
Alți 26 de elevi sunt liceeni care au fost depistați cu coronavirus astăzi. Ei provin de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, Colegiul Economic „George Barițiu” Sibiu, Colegiul Tehnic „Cibinium” Sibiu, Colegiul Tehnic Energetic Sibiu, Liceul Tehnologic „Avram Iancu” Sibiu, Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Sibiu, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu, Liceul Teoretic „Stephan Ludwig Roth” Mediaș, Colegiul Tehnic „August Treboniu Laurian” Agnita și Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig.
Încă 35 de cadre didactice infectate
Cele 35 cadre didactice confirmate pozitiv la virusul SARS-CoV-2 sunt încadrate la: Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 2 Sibiu, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit „Căsuța Poveștilor” Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 5 Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 15 Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 18 Sibiu, Liceul de Artă Sibiu, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară „Terezianum” Sibiu, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 1 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 2 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 8 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 18 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 25 Sibiu, Clubul Sportiv Școlar Mediaș, Colegiul „Școala Națională de Gaz” Mediaș, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 12 Mediaș, Liceul Teoretic „Stephan Ludwig Roth” Mediaș, Școala Gimnazială „Constantin Ioan Motaș” Mediaș, Școala Gimnazială Nr. 4 Mediaș, Colegiul Tehnic „August Treboniu Laurian” Agnita, Școala Gimnazială „Georg Daniel Teusch” Agnita, Liceul „Timotei Cipariu” Dumbrăveni, Liceul Tehnologic „Johannes Lebel” Tălmaciu, Școala Gimnazială Axente Sever, Școala Gimnazială Slimnic, Școala Gimnazială Șeica Mare și Centrul Școlar de Educație Incluzivă Turnu Roșu.
Vești bune pentru peste 2.000 de elevi și profesori
Inspectoratul Școlar Județean Sibiu transmite și vești bune. 2.387 de preșcolari și elevi au revenit, de astăzi, în bănci. Ei studiază la Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 1 Sibiu, Colegiul Agricol „Daniil Popovici Barcianu” Sibiu, Colegiul Economic „George Barițiu” Sibiu, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu, Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” Sibiu, Colegiul Tehnic „Cibinium” Sibiu, Colegiul Tehnic Energetic Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit „Căsuța din Povești” Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit „Elefănțelul Curios” Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit „Grădinița lui Mikey” Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 5 Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 14 Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 15 Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 16 Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 18 Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 26 Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 28 Sibiu, Liceul de Artă Sibiu, Liceul Tehnologic „Avram Iancu” Sibiu, Liceul Tehnologic de Construcții și Arhitectură „Carol I” Sibiu, Liceul Tehnologic „Independența” Sibiu, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară „Terezianum” Sibiu, Liceul Teologic Baptist „Betania” Sibiu, Liceul Teoretic „Constantin Noica” Sibiu, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu, Școala Gimnazială „Ioan Slavici” Sibiu, Școala Gimnazială „Ion Luca Caragiale” Sibiu, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Sibiu, Școala Gimnazială „Regele Ferdinand” Sibiu, Școala Gimnazială nr. 1 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 8 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 13 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 18 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 25 Sibiu, Școala Gimnazială Româno-Finlandeză Sibiu, Școala Postliceală Sanitară „Virginia Henderson” Sibiu, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Mediaș, Colegiul „Școala Națională de Gaz” Mediaș, Colegiul Tehnic „Mediensis” Mediaș, Grădinița cu Program Prelungit „Dumbrava Minunată” Mediaș, Școala Gimnazială „Bathory Istvan” Mediaș, Școala Gimnazială „Cireșarii” Mediaș, Școala Gimnazială „Hermann Oberth” Mediaș, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Mediaș, Școala Gimnazială Nr. 4 Mediaș, Școala Gimnazială Nr. 7 Mediaș, Liceul Teoretic „Axente Sever” Mediaș, Liceul Teoretic „Stephan Ludwig Roth” Mediaș, Liceul „Timotei Cipariu” Dumbrăveni, Școala Gimnazială Tălmaciu, Liceul Tehnologic „Johannes Lebel” Tălmaciu, Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig, Școala Gimnazială Avrig, Colegiul Tehnic „August Treboniu Laurian” Agnita, Școala Gimnazială „Georg Daniel Teusch” Agnita, Școala Gimnazială nr. 3 Copșa Mică, Școala Gimnazială Blăjel, Grădinița cu Program Normal Broșteni, Școala Gimnazială Cristian, Școala Gimnazială „Aurel Decei” Gura Râului, Grădinița cu Program Prelungit Gura Râului, Școala Gimnazială Loamneș, Școala Gimnazială „Ioan Ban Dascălu” Poiana Sibiului, Școala Gimnazială Roșia, Școala Gimnazială „Samuil Micu” Sadu, Școala Gimnazială Slimnic, Grădinița cu Program Prelungit „Kinderklub Maranata” Șelimbăr, Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” Șura Mare și Școala Primară Țichindeal.
De altfel, 147 de cadre didactice s-au întors, de astăzi, la catedră. Este vorba despre profesori de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 1 Sibiu, Colegiul Economic „George Barițiu” Sibiu, Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” Sibiu, Colegiul Tehnic „Cibinium” Sibiu, Colegiul Tehnic Energetic Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit „Elefănțelul Curios” Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit „Maria Clara Kindergarten” Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 18 Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 28 Sibiu, Liceul de Artă Sibiu, Liceul Tehnologic „Avram Iancu” Sibiu, Liceul Tehnologic „Independența” Sibiu, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară „Terezianum” Sibiu, Liceul Teoretic „Constantin Noica” Sibiu, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu, Școala Gimnazială „Ion Luca Caragiale” Sibiu, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Sibiu, Școala Gimnazială „Regele Ferdinand” Sibiu, Școala Gimnazială Româno-Finlandeză Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 1 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 8 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 18 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 23 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 25 Sibiu, Școala Postliceală Sanitară „Virginia Henderson” Sibiu, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Mediaș, Clubul Copiilor Mediaș, Grădinița cu Program Prelungit „Dumbrava Minunată” Mediaș, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 12 Mediaș, Școala Gimnazială ”Bathory Istvan” Mediaș, Școala Gimnazială „George Popa” Mediaș, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Mediaș, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 3 Avrig, Școala Gimnazială Avrig, Liceul Tehnologic „Johannes Lebel” Tălmaciu, Colegiul Tehnic „August Treboniu Laurian” Agnita, Grădinița cu Program Prelungit Agnita, Școala Gimnazială Nr. 3 Copșa Mică, Liceul Tehnologic „Ilie Măcelariu” Miercurea Sibiului, Școala Gimnazială „Viorel Cucu Paltin” Arpașu de Jos, Școala Gimnazială „Ion Albescu” Boița, Grădinița cu Program Normal Broșteni, Școala Gimnazială Cristian, Școala Gimnazială „Ioan Moraru” Dârlos, Școala Gimnazială Loamneș, Școala Gimnazială „Stephan Ludwig Roth” Moșna, Școala Gimnazială „Ioan Ban Dascălu” Poiana Sibiului, Școala Gimnazială Porumbacu de Jos, Școala Gimnazială Racovița, Școala Gimnazială Roșia, Grădinița cu Program Prelungit „Kinderklub Maranata” Șelimbăr, Școala Gimnazială Șura Mică, Grădinița cu Program Normal Târnava și Școala Primară Țichindeal.
Cursuri supendate și la alte clase
Potrivit Ministerului Educației, la apariția a trei cazuri de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-un interval de șapte zile consecutive la nivelul unei clase/grupe de studiu, cursurile cu prezență fizică la nivelul clasei/grupei se suspendă pentru o perioadă de zece zile începând cu ziua următoare confirmării celui de al treilea caz. Măsura suspendării la nivelul grupei/clasei este dispusă prin decizia consiliului de administrație al unității de învățământ. În județul Sibiu sunt suspendate, conform acestor precizări, cursurile la 17 clase de la: Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu (o clasă nivel gimnazial și două clase nivel liceal), Colegiul Tehnic „Cibinium” Sibiu (o clasă nivel liceal), Școala Gimnazială Nr. 1 Sibiu (două clase nivel primar), Școala Gimnazială Nr. 2 Sibiu (două clase nivel primar), Școala Gimnazială Nr. 13 Sibiu (trei clase nivel primar și o clasă nivel gimnazial), Școala Gimnazială Nr. 18 Sibiu (două clase nivel primar), Școala Gimnazială Nr. 25 Sibiu (o clasă nivel primar), Școala Gimnazială „Constantin Ioan Motaș” Mediaș (o clasă nivel gimnazial), Liceul Tehnologic Mârșa (o clasă nivel gimnazial). De asemenea, din cauza cazurilor de infectare sau de contact direct a unor cadre didactice și a imposibilității suplinirii acestora la nivel de unitate de învățământ, cursurile de la alte patru grupe și clase sunt suspendate la: Grădinița cu Program Prelungit Nr. 15 Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 18 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 2 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 8 Sibiu.
 
 

Octogenară din Cisnădie, înşelată cu 20.000 de lei prin Metoda Accidentul

0

O femeie din Cisnădie a fost înşelată cu aproximativ 20.000 de lei prin Metoda Accidentul. Scenariul a fost acelaşi ca la alte înşelătorii de acest fel.
Sâmbătă dimineaţa, polițiștii din Cisnădie au fost sesizați de către o localnică, o femeie în vârstă de 80 de ani, despre faptul că vineri ar fi fost victima unei înșelăciuni prin „Metoda Accidentul”.
Femeia le-a spus poliţiştilor că vineri seara a fost apelată pe telefonul fix de o femeie care a pretins că este fiica sa și că a fost implicată într-un accident rutier, suferind mai multe răni. Ulterior, la telefon s-a prezentat un bărbat care a pretins că este medic, și care a solicitat 28.000 de lei pentru a acoperi costurile necesare unei intervenții chirurgicale urgente.
La scurt timp, la locuinței femeii s-a prezentat un bărbat, căruia aceasta i-a dat 10.000 de lei și 2.000 de euro. Octogenara şi-a dat seaam în cele din urmă că a fost înşelată şi a sunat la poliţie.
În cauză, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Cisnădie au deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Poliţiştii vă sfătuiesc ca în cazul în care primiți o astfel de solicitare, să vă păstraţi calmul, să sunaţi ruda respectivă ruda respectivă indiferent de oră, solicitaţi cât mai multe detalii despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare. Fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact, pe stradă, în jurul blocului, aparent întâmplător. Este posibil că acestea să va urmărească, să încerce să se împrietenească cu dumneavoastră şi să afle detalii despre familie sau vecini.
Nu le furnizaţi persoanelor necunoscute informaţii despre membrii familiei dumneavoastră sau despre vecini. Persoanele vizate sunt cele de vârsta a doua şi a treia, despre care se presupune că dețin acasă sume mari de bani şi rude care nu se află în proximitatea lor.

Doi tineri din Şmig, cercetaţi sub control judiciar pentru braconaj

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Sibiu efectuează cercetări într-un dosar penal ce vizează săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care cea de braconaj cinegetic, după ce sâmbătă dimineaţa în jurul orei 1:30, au surprins trei bărbați pe un fond de vânătoare. Doi dintre bărbați au fost prinși de către polițiștii de la arme, iar cu privire la cel de-al treilea se fac în continuare verificări pentru identificare.
Sâmbătă dimineaţa, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Sibiu aflați în misiune, au observat la ieșirea de pe fondul de vânătoare numărul 32 Dârlos un autoturism în care se aflau 3 bărbaţi, iar șoferul acestuia a refuzat să oprească la semnalele poliţiştilor. Poliţiştii au pornit în urmărirea autoturismului suspect până în localitatea Șmig, unde pentru un moment scurt, șoferul acestuia a oprit, moment în care din mașină au coborât două persoane, după care a demarat cu viteză. Totodată, în rigola de pe marginea străzii, aceștia au abandonat un animal.
În urma verificărilor efectuate la fața locului, polițiștii au identificat în rigolă o căprioară decedată. Cele două persoane care au coborât din mașină au fugit pe câmp, polițiștii reușind prinderea doar a unui dintre ei, respectiv a unui bărbat în vârstă de 24 de ani, din Șmig, care avea asupra sa o armă de vânătoare cu lunetă și o lanternă. Polițiștii de la arme au stabilit că arma de vânătoare era deținută legal, în baza permisului de armă emis pe numele bărbatului de 24 de ani. Bărbatul se afla sub influența băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În ceea ce-l privește pe șoferul mașinii, la scurt timp după ce a demarat în trombă, acesta a fost implicat într-un autoaccident, fiind rănit ușor. La fața locului, șoferul, un localnic în vârstă de 41 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat). Și cu privire la acest bărbat, polițiștii de la arme au stabilit că este deținător de armă de vânătoare, în baza permisului de armă eliberat.
„Cu ocazia cercetărilor, niciunul dintre cei doi bărbați nu au putut prezenta o autorizație de vânătoare pentru specia căprior la momentul depistării.
În urma administrării probatoriului în cauză, la data de 5 februarie, cei doi bărbați au fost reținuți de către polițiști pentru 24 de ore și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de braconaj cinegetic prin tentativa de a practica sau practicarea vânătorii fără a fi înscris în autorizaţia de vânătoare individuală sau colectivă eliberată în condiţiile legii de gestionar, pentru fondul cinegetic respecti; braconaj prin vânătoarea la lumina farurilor sau a dispozitivelor de iluminare, braconaj prin vânătoarea pe alt fond cinegetic decât cel pe care vânătorul este autorizat să vâneze; transportul vânatului dobândit în condiţiile art. 42 sau găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acesta, dobândite fără respectarea condiţiilor legii, fapte prevăzute și pedepsite de Legea 407/2006, modificată, uz de armă letală fără drept (art. 343 alin 1 Cod Penal), respectiv săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
În prezent, cei doi bărbați sunt cercetați sub control judiciar. În ceea ce-l privește pe cel de-al treilea bărbat, în continuare sunt efectuate verificări pentru identificarea acestuia. Cercetările în acest dosar continuă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș”, a precizat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.