Acasă Blog Pagina 2732

Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu și Corul „Bach”, în „Concert de Crăciun” la Biserica Evanghelică

0

Crăciunul vine mai repede la Biserica Evanghelică „Sf. Maria” din Piața Huet. Aici, în 12 decembrie, de la ora 18, va fi organizat „Concertul de Crăciun”, un proiect cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu și realizat de Parohia Evanghelică din Sibiu și Filarmonica de Stat Sibiu.
Concertul dirijat de Jürg Leutert va avea loc duminică, 12 decembrie, începând cu ora 18, în Biserica Evanghelică “Sf. Maria” din Piața Huet. Biletele vor putea fi achiziționate din sacristia bisericii.
Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu are un repertoriu vast, din perioada barocului până la muzica zilelor noastre, iar de această dată va interpreta oratoriul lui Carl Philipp Emanuel Bach, “Israeliții în deșert”, alături de Corul „Bach” din Sibiu şi patru solişti vocali. Conform organizatorilor, în cadrul concertului îşi vor da concursul soprana Melinda Samson, soprana Renata Gebe-Fügi, tenorul Nicolae Simonov și baritonul Dan Cristian Hodrea.
Cu ocazia jubileului „Brukenthal” din acest an, Parohia Evanghelică din Sibiu a organizat mai multe evenimente muzicale cu lucrări care au pătruns în Transilvania prin inițiativa baronului Samuel von Brukenthal și au fost interpretate și pe plan local la acea vreme.
„Cea mai mare lucrare documentată atunci este oratoriul lui Carl Philipp Emanuel Bach “Israeliții în deșert”. Tematic, lucrarea evidențiază drumul poporului Israel din captivitate spre Țara Promisă. Prin urmare, subiectul este preluat din Vechiul Testament şi se pot trasa cu ușurință legăturile mai departe, până la apariția lui Mesia, a cărui naștere o sărbătorim de Crăciun. Adventul, care reprezintă perioada noastră de pregătire creștină pentru această aniversare, este un timp de căutare și repaus. Tocmai acest lucru l-a făcut şi poporul Israel de nenumărate ori în lunga și anevoioasa sa călătorie din captivitate”, arată reprezentanții Parohiei Evanghelice din Sibiu.

Două semafoare cu buton, la trecerile de pietoni de pe b-dul Coposu, dar și noi probleme de trafic pentru mașini

Primăria a pus în funcțiune al doilea semafor instalat în ultimele săptămâni pe bulevardul Corneliu Coposu. Primul a fost deja pornit în dreptul străzii Berăriei.

Bulevardul Corneliu Coposu are în acest moment cinci semafoare, din care trei au buton de activare pentru pietoni, după ce ultimele două au fost puse în funcțiune la Spitalul Județean, în dreptul străzii Pompeiu Onofreiu, și la trecerea de pietoni ce leagă strada Berăriei cu stația de autobuz și pasajul care urcă pe strada Cetății.
Cele două noi semafoare sunt echipate pentru avertizarea sonoră a persoanelor cu deficiențe de vedere, care se adaugă covoarelor tactile instalate în dreptul trecerilor de pietoni.
Cel puțin unul dintre semafoare, cel din zona parcării teatrului, creează un conflict de trafic pentru mașinile care intră de pe Berăriei pe Coposu. Acestea sunt blocate de mașinile care opresc la culoarea roșie a semaforului în singurul moment potrivit în care acestea ar putea avea prioritate la virajul la stânga. Cea mai potrivită măsură ar fi marcarea liniei de oprire la semafor, pe direcția Piața Unirii – b-dul Coposu, înainte de intersecția cu strada Berăriei.
semafor Spital

O nouă scădere a cazurilor Covid în Sibiu, plus patru decese ale unor nevaccinați

0

Tendința descrescătoare a impactului Covid în județul Sibiu a continuat în ultimele 24 de ore, după ce primele zile de decembrie au adus niveluri mai ridicate ale numărului de persoane infectate. Cu doar 19 cazuri raportate, Sibiul revine la nivelul din august sau din luna mai. În același timp, decesele care au fost raportate în ultimele zile sunt preponderent ale vaccinaților cu vârste înaintate.

În ultimele 24 de ore, cele 19 cazuri pozitive din județul Sibiu au determinat o nouă scădere a numărului depacineți din spitale, unde mai sunt internate 126 de persoane. Dintre acestea, 24 sunt în stare gravă, în secții ATI, atât în Spitalul Județean, cât și în celelalte spitale din județ.
Ultima raportare a inclus și patru decese, trei femei, de 71, 88 și 93 de ani, precum și un bărbat, de 87 de ani, toți nevaccinați. Femeia de 93 de ani era din Mediaș și nu se afla în ATI, restul erau în Terapie Intensivă în Sibiu. Numărul deceselor produse în județ, din cauza Covid, de la debutul pandemiei, a ajuns în acest moment la 1.614 persoane.
Rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu a scăzut la 2,03/1000 de locuitori, iar în municipiul Sibiu este în acest moment 2,67, cu 454 de pacienți activi Covid.
În toată România, numărul de cazuri anunțate astăzi a fost de 1490, din care 31 de pacienți reinfectați. Mai multe județe au înregistrat creșteri ale cazurilor, după zilele libere, cel mai probabil ca efect al neraportării sau amânării testării de către cei cu simptome. Doar patru județe se mai află în prezent în zona galbenă, după rata de incidență. Tot azi au fost anunțate 111 decese plus alte 20 de decese anterioare. În total, 123 de decese au fost ale unor persoane cu comorbidități. De asemenea, 117 pacienți decedați nu erau vaccinați.
În spitale, situația este mult mai stabilă în prezent, cu 5.804 pacienți. Pentru prima dată după mai bine de două luni, în ATI numărul de pacienți în stare gravă a scăzut sub 1000, respectiv la 948. Dintre aceștia 6 sunt copii (în total sunt 106 copii în spital cu diagnostic Covid).

Românii care călătoresc în decembrie în Bulgaria o pot face doar cu certificat digital european COVID

Românii care intră pe teritoriul Bulgariei în luna decembrie o pot face doar dacă pe lângă documentele călătorie prezintă un certificat digital european COVID şi vor fi supuse, selectiv, testării rapide la frontieră, aceste prevederi menţinând România în zona roşie pentru statul vecin.
„Cetăţenii români care sosesc din România pot intra pe teritoriul Bulgariei, începând din data de 1 decembrie, în baza prezentării documentelor de călătorie şi, alternativ, a unuia dintre următoarele documente COVID-19, respectiv prezentarea unui certificat digital UE privind vaccinarea împotriva COVID-19, prezentarea unui certificat digital UE privind vindecarea de COVID-19 sau prezentarea unui certificat digital UE privind testarea pentru COVID-19, care atestă un rezultat negativ al unui test PCR, efectuat cu maxim 72 de ore înainte de sosirea în Bulgaria. Totodată, noul ordin prevede că persoanele care sosesc în Republica Bulgaria din state aflate în zona roşie sau portocalie vor fi supuse selectiv testării rapide antigen la frontieră”, se arată într-un comunicat de presă emis vineri de ITPF Giurgiu.
Noile prevederi sunt aplicabile din data 1 decembrie 2021 şi menţin România în zona roşie pentru statul vecin. (AGERPRES)

Testarea gratuită SARS-CoV-2 la medicul de familie, în curs de evaluare

Testarea SARS-CoV-2 la medicul de familie ar putea fi gratuită, după ce Ministerul Sănătăţii va creşte capacitatea de testare pentru depistarea virusului, prin dezvoltarea serviciilor în regim ambulatoriu.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii transmis AGERPRES, vineri a avut loc o primă întâlnire între ministrul Alexandru Rafila şi reprezentanţii societăţilor profesionale ale medicilor de familie pentru identificarea soluţiilor privind testarea în cabinetele de medicină primară.
„Una dintre principalele urgenţe în acest moment este să dezvoltăm capacitatea de testare la medicul de familie pentru pacienţii potenţial infectaţi COVID-19, evaluarea în ambulatoriu, precum şi tratamentul în regim ambulatoriu al acestor pacienţi. A fost o discuţie care conturează o rezolvare rapidă a acestei probleme”, a declarat ministrul Sănătăţii la finalul întâlnirii, citat în comunicat.
În timpul discuţiilor s-a decis ca, în perioada următoare, direcţiile de sănătate publică să evalueze posibilităţile de testare la nivelul cabinetelor medicilor de familie şi s-a convenit ca un pachet de testare să fie asigurat din fonduri publice, astfel încât testarea în cabinetul medicului de familie să fie gratuită pentru cetăţeni. (AGERPRES)

Misiune foarte grea pentru Gaz Metan în deplasarea de la FC Argeş

0

Nu mai este timp pentru egaluri, doar victoriile mai aduc puncte care să ajute formaţia Gaz Metan Mediaş să „evadeze” din subsolul clasamentului Ligii I.
Medieşenii întâlnesc luni după amiaza, în deplasare, FC Argeş, una dintre formaţiile cu un moral foarte bun după calificarea în semifinalele Cupei României. În plus, argeşenii stau bine şi în clasamentul Ligii I, astfel că medieşenii au o misiune foarte grea luni.
„Lupii negri” vin după egalul de luni seara cu Farul, într-o partidă cu mari greşeli de arbitraj, jucătorii lui Hagi egalând în ultimul minut al prelungirilor dintr-un penalty mai mult decât discutabil. Jucătorii medieşeni nu au timp însă pentru prea multe lamentări pentru că sunt nevoiţi să adune cât mai multe puncte pentru a intra în play-off de pe un loc cât mai liniştitor în perspectiva luptei pentru evitarea retrogrdării.
Tehnicianul secund al Gazului Metan, Marin Dună, a spus într-o conferinţă de presă că singurul obiectiv al formaţiei este obţinerea celor trei puncte din deplasarea de la FC Argeş. Partida dintre FC Argeş şi Gaz Metan se dispută luni, 6 decembrie, de la ora 17.30.
„Întâlnim o echipă bună, pe val, tocmai s-au calificat în semifinalele Cupei României şi în campionat stau bine. Dar, aşa cum vă spun la fiecare conferinţă de presă, avem nevoie de puncte. E adevărat, am pierdut nemeritat două puncte etapa trecută, dar la acest meci vom merge din nou să câştigăm pentru că etapele se scurg şi nu mai avem de unde să luăm puncte.
Într-adevăr, avem în această lună 4 meciuri dificile, dar acesta este cel mai dificil pentru că este primul. Ne-am pregătit bine toată săptămâna, am lucrat şi la partea mentală pentru că jucătorii erau dărâmaţi după meciul cu Farul şi eu sper că am reuşit pentru că au avut reacţie la antrenament. Mergem cu speranţă, cu entuziasm că putem câştiga cele 3 puncte”, a spus secundul Gazului Metan, Marin Dună.

INSP a propus ca toate persoanele care intră în țară să aibă un test PCR negativ

Toate persoanele care intră în ţara ar putea fi obligate să prezinte un test PCR negativ pentru a preveni răspândirea noii variante Omicron a SARS-COV-2.
Institutul Naţional de Sănătate Publică a propus, vineri, ca toate persoanele care intră în țară să aibă un test PCR negativ, indiferent dacă sunt sau nu vaccinate sau de zona din care sosesc, în contextul răspândirii Omicron. Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat că guvernul nu a luat o decizie în acest sens, ci s-a stabilit să se reanalizeze acest aspect.
În acelaşi timp, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a precizat că poziţia sa este aceea de identificare a unei soluţii care să fie aplicabilă şi că săptămâna viitoare va fi prezentat un set de măsuri care să fie adaptate situaţiei epidemiologice.
„Ca urmare a informațiilor apărute referitor la prezentarea unui test negativ RT-PCR pentru toate persoanele care sosesc în țară, începând cu data de 5 decembrie 2021, pentru corecta informare a opiniei publice, facem următoarele precizări:
În data de 2 decembrie 2021, având in vedere incertitudinile privind gradul de răspândire a noii variate Omicron la nivel mondial, precum și posibilitatea de infectare a persoanelor trecute prin boală sau vaccinate cu schemă completă, Institutul Național de Sănătate Publică a trimis către Departamentul pentru Situații de Urgență și către Ministerul Sănătății o adresă prin care propune ca “intrarea pe teritoriul național sa se facã doar prin prezentarea unui rezultat negativ la un test efectuat cu maxim 48 de ore înainte, indiferent de zona de risc epidemiologic din care sosesc călătorii”.
Dată fiind această propunere venită din partea INSP, Departamentul pentru Situații de Urgență a urmărit de o manieră prioritară ca acest aspect să fie discutat în cadrul ședinței CNSU de astăzi, venind de asemenea cu un proiect de hotărâre, elaborat în baza propunerilor agreate atât de către Ministerul Sănătății, cât și de către specialiștii din cadrul INSP.
Pentru corecta informare a opiniei publice, suntem nevoiți să reiterăm încă o dată faptul că Departamentul pentru Situații de Urgență, conform competențelor instituționale, încă de la debutul pandemiei de COVID-19 a elaborat direcții de acțiune, în baza propunerilor venite din partea specialiștilor de sănătate publică, care mai apoi au fost discutate și implementate sau nu, în cadrul forului superior, respectiv, Comitetul Național pentru Situații de Urgență.
Referitor la informațiile venite “pe surse” privind “disensiunile” care ar fi avut loc în cadrul ședinței de guvern de astăzi, precizăm că ele sunt departe de a fi adevărate iar în urma prezentării propunerii inițiale avizate de către specialiști, detaliată anterior, la nivelul Guvernului, în urma discuțiilor care au avut loc, s-a stabilit reanalizarea acestui aspect de către Ministerul Sănătății și Institutul Național de Sănătate Publică”, se arată în comunicatul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

România, pe primul loc în UE la deficitul de TVA: 35% din suma pe care statul ar trebui să o încaseze dispare în fraude, evaziune și falimente

0

România a reușit să se claseze din nou pe primul loc în UE, de data aceasta la deficitul de TVA, adică la restanțele în colectarea acestei importante resurse financiare. În total, UE a avut un deficit de 134 miliarde euro, în 2019, ultimul an în care s-au centralizat datele, din care România reprezintă 5,5%.
Deficitul de încasare a Taxei pe Valoare Adăugată este una dintre cele mai importante resurse financiare pentru Uniunea Europeană și pentru un stat. Capacitatea fiecărui stat de a colecta această sumă este definitorie pentru buna funcționare a sistemului de administrare fiscală (ANAF). Deficitul este format din TVA necolectat prin fraude, prin evaziune, prin tehnici de evitare și optimizare contabilă, prin falimente și insolvențe, dar și prin erori de calcul și administrative. Un deficit de TVA zero este imposibil, însă fiecare stat încearcă să reducă la maxim pierderile de venituri generate de necolectarea TVA. Croația, de exemplu, reușește să aibă doar 1% deficit, conform datelor transmise de Comisia Europeană, Suedia 1,4%, cele două țări având cele mai bune performanțe din acest punct de vedere. Cipru, Finlanda și Olanda au și ele valori sub 5%. La polul opus se află România, cu 34,9% deficit, aceasta fiind cea mai mare valoare procentuală din UE. Țara noastră este urmată de Grecia, Malta și Lituania. Valorile absolute cele mai mari din UE sunt în Italia (30,1 miliarde euro – 21,3%) și Germania (23,4 miliarde – 8,8%).
deficit TVA
Calculul deficitului de TVA este realizat cu ajutorul unui studiu, ce se bazează pe o moteodologie care estimează deficitul de încasare a TVA cu ajutorul datelor din conturile naționale. Deficitul este astfel diferența dintre TVA datorat și TVA încasat de stat, exprimat în procente din suma totală care ar fi trebuit să fie colectată teoretic.
La nivelul întregii Uniuni Europene, deficitul de colectare a TVA s-a ridicat la 134 miliarde euro, fiind mai mic față de anul anterior cu 7 miliarde euro, după ce cu un an înainte crescuse. Comisarul pentru economie al UE, Paolo Gentiloni, spune că UE pierde 4.000 de euro pe secundă din TVA neîncasat. El explică și faptul că TVA-ul care nu este colectat de un stat național pune o povară suplimentară pe buget și pe fiscalitatea din statul respectiv. „Trebuie să depunem eforturi comune pentru a combate frauda în materie de TVA, o infracțiune gravă care afectează buzunarele consumatorilor, ne subminează sistemele de protecție socială și epuizează trezoreriile guvernamentale”, spune Gentiloni, a cărui țară de origine este cea care generează cel mai mare deficit de TVA în valoare absolută din UE.
Comisia Europeană spune că deocamdată nu a calculat amploarea pandemiei asupra evoluției TVA încasat și a deficitului de colectare.

Franţa şi Portugalia au intrat în zona roşie, Spania în zona galbenă. Noua listă a ţărilor cu risc epidemiologic

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a aprobat, vineri, actualizarea listei ţărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat, în zona roşie intrând Franţa, Portugalia, Mauritius şi Insulele Mariane de Nord.
În zona roșie intră Franța, Portugalia, Mauritius și Insulele Mariane de Nord.
În zona galbenă:
• din zona roșie, în urma scăderii incidenței: Bosnia și Herțegovina, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Mongolia și Belize;
• din zona verde, în urma creșterii incidenței: Spania, Suedia, Vietnam și Brunei Darussalam;
În zona verde intră: Guam, Guyana, Suriname, Insulele Virgine ale Statelor Unite și Insulele Turks și Caicos.
Zona roşie
Insulele Cayman – 38,6
Slovacia – 25,3
Cehia – 22,0
Belgia – 20,6
Austria – 20,3
Gibraltar – 19,9
Liechtenstein – 19,2
Slovenia – 18,3
Guernsey – 18,0
Olanda – 17,5
Croaţia – 15,9
Andorra – 15,9
Jersey – 15,6
Ungaria – 13,9
Georgia – 13,7
Anguilla – 13,1
Irlanda – 12,4
Insulele Feroe – 12,0
Bonaire, Saint Eustatius şi Saba – 11,9
Dominica – 10,8
Elveţia – 10,6
Mauritius – 10,2
Barbados – 9,9
San Marino – 9,4
Danemarca – 9,1
Germania – 8,9
Lituania – 8,8
Grecia – 8,6
Marea Britanie** – 8,6
Polonia – 8,1
Insula Man – 7,8
Muntenegru – 7,7
Groenlanda – 7,3
Luxemburg – 7,2
Seychelles – 7,0
Estonia – 7,0
Monaco – 6,4
Letonia – 6,3
Norvegia – 6,1
Cipru – 5,8
Serbia – 5,7
Islanda – 5,6
Trinidad şi Tobago – 5,3
Iordani – 5,2
Bulgaria – 4,9
Franţa – 4,7
Ucraina – 4,6
Insulele Mariane de Nord – 4,5
Singapore – 4,3
Turcia – 3,8
Federaţia Rusă – 3,7
Portugalia – 3,5
Statele Unite ale Americii – 3,1
Maldive – 3,0
Armenia – 3,0
Brazilia – 0,6
Africa de Sud – 0,6
Botswana – 0,5
Nepal – 0,1
India – 0,1
Eswatini – 0,1
Namibia – 0,0
Zimbabwe – 0,0
Lesotho – 0,0
Malawi – 0,0
Mozambic – 0,0
Zona galbenă
Bosnia şi Herţegovina – 2,8
Macedonia de Nord – 2,8
Finlanda – 2,7
Belize – 2,7
Mongolia – 2,6
Belarus – 2,5
Azerbaidjan – 2,5
Republica Moldova – 2,4
Malaysia – 2,4
Laos – 2,4
Aruba – 2,3
Albania – 2,3
Brunei Darussalam – 2,2
Italia – 2,2
Liban – 2,2
Malta – 2,1
Spania – 2,0
Vietnam – 1,9
Saint Vincent şi Grenadine – 1,8
Noua Caledonie – 1,8
Suedia – 1,8
Chile – 1,7
România – 1,6
Zona verde
Guam – 1,4
Insulele Virgine ale Statelor Unite – 1,4
Insulele Turks şi Caicos – 1,3
Guyana – 1,2
Thailanda – 1,2
Curacao – 1,0
Libia – 1,0
Canada – 1,0
Suriname – 1,0
Sint Maarten – 1,0
Iran – 0,9
Republica Dominicană – 0,9
Insulele Virgine Britanice – 0,9
Bolivia – 0,9
Uruguay – 0,8
Kazahstan – 0,8
Coreea de Sud – 0,8
Saint Lucia – 0,7
Qatar – 0,7
Columbia – 0,7
Australia – 0,7
Panama – 0,7
Montserrat – 0,6
Saint Kitts şi Nevis – 0,6
Palestina – 0,6
Peru – 0,6
Israel – 0,6
Bermuda – 0,6
Sri Lanka – 0,5
Noua Zeelandă – 0,5
Puerto Rico – 0,5
Guatemala – 0,4
Argentina – 0,4
Costa Rica – 0,4
Jamaica – 0,3
Venezuela – 0,3
Bahamas – 0,3
Mexic – 0,3
Irak – 0,3
Cuba – 0,3
Ecuador – 0,3
El Salvador – 0,3
Gabon – 0,2
Mauritania – 0,2
Bahrain – 0,2
Antigua şi Barbuda – 0,2
Papua Noua Guinee – 0,2
Grenada – 0,2
Myanmar – 0,2
Tunisia – 0,1
Paraguay – 0,1
Filipine – 0,1
Kârgâzstan – 0,1
Comore – 0,1
Siria – 0,1
Polinezia Franceză – 0,1
Capul Verde – 0,1
Guineea Ecuatorială – 0.1
Emiratele Arabe Unite – 0,1
Kuweit – 0,1
Egipt – 0,1
Uzbekistan – 0,1
Honduras – 0,1
Fiji – 0,1
Eritreea – 0,1
Kosovo – 0,1
Congo – 0,1
Algeria – 0,1
Nicaragua – 0,0
Sudan – 0,0
Mali – 0,0
Haiti – 0,0
Oman – 0,0
Pakistan – 0,0
Bangladesh – 0,0
Bhutan – 0,0
Guineea Bissau – 0,0
Burundi – 0,0
Afghanistan – 0,0
Rwanda – 0,0
Madagascar – 0,0
Somalia – 0,0
Togo – 0,0
Niger – 0,0
Uganda – 0,0
Burkina Faso – 0,0
Djibouti – 0,0
Zambia – 0,0
Angola – 0,0
Ghana – 0,0
Nigeria – 0,0
Taiwan – 0,0
Yemen – 0,0
Senega – 0,0
Benin – 0,0
Gambia – 0,0
Liberia – 0,0
Sierra Leon – 0,0
Insulele Falkland (Malvine) – 0,0
Camerun – 0,0
Sao Tome şi Principe – 0,0
Cambodgia – 0,0
Maroc – 0,0
Japonia – 0,0
Etiopia – 0,0
Vanuat – 0,0
Timorul de Est – 0,0
Indonezia – 0,0
Kenia – 0,0
Coasta de Fildeş – 0,0
Tanzania – 0,0
Arabia Saudită – 0,0
Guineea – 0,0
Tadjikistan – 0,0
Republica Democrată Congo – 0,0
Republica Centrafricană – 0,0
Wallis şi Futuna – 0,0
Ciad – 0,0
Sudanul de Sud – 0,0
Samoa – 0,0
Tonga – 0,0
Palau – 0,0
Republica Populară Chineză – 0,0
Vatican – 0,0
Insulele Marshall – 0,0
Micronezia – 0,0
Insulele Solomon – 0,0
Sahara de Vest – 0,0

Întreruperi de energie electrică în Sibu şi alte 4 localităţi din judeţ

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
MARTI 7 DECEMBRIE
· între orele 9-12 în AVRIG, strada: VALEA AVRIGULUI –partial.
· între orele 8-12 în MEDIAS, strazile: SOSEAUA SIBIULUI, NR. 46, BL.8; NR.44, BL.7; NR.48, BL.9; BL.29.
· între orele 9-16 în RASINARI, strazile: MUZEULUI; BOZILOR; BARCEANU –partial; DOSULUI; FIERULUI –partial; CREMENISULUI; CIMITIRULUI –partial; DJ 106A –partial; COASTA BOACII.
· între orele 11-16 în MEDIAS, strazile: RUBINULUI, BL.10, 12, 14.
· între orele 10-17 în SIBIU, strazile: AL. FRATII BUZESTI, BL.1; AL. BUIA, NR.1(49), NR.3.
· între orele 10-17 în SIBIU, strazile: MIRASLAU –partea cu blocuri; HIPODROMULUI –partial; GORASLAU.
MIERCURI 8 DECEMBRIE
· între orele 9-17 în APOLDU DE JOS, strada: PARTIAL, nr. 189-410; SI NR. 78.
JOI 9 DECEMBRIE
· între orele 9-17 în APOLDU DE JOS, strada: PARTIAL, nr. 1-188; 411-627.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-500-929.

FOTO O creşă nouă a fost fost amenajată în Mediaş

Municipiul Mediaş are o nouă cresă cu o capacitate de 60 de locuri, pe strada George Topârceanu din municipiu. Prezentarea noii unităţi a avut loc vineri. La inaugurare au fost prezenţi edilul şef al Mediaşului Gheorghe Roman și membrii echipei de implementare
Vineri a avut loc prezentarea oficială a unei noi creșe din Mediaș, de pe strada George Topârceanu numărul 14. Creşa a fost amenajată în cadrul proiectului „Educație antepreșcolară, premisă pentru dezvoltare comunitară în Municipiul Mediaș“, cofinanțat din Fondul social european, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, al cărui contract a fost semnat în luna februarie 2021 cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Scopul principal al proiectului a constat în înființarea unei creșe, în cadrul căreia un număr maxim de 60 de copii, cu vârste de până la doi ani, vor beneficia de servicii de educație antepreșcolară. Instituția și-a deschis recent porțile și funcționează într-o clădire special reparată și reabilitată, pentru a răspunde cerințelor educaționale specifice acestei grupe de vârstă.
Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 4.095.898,50 lei, din care valoarea cofinanțării Uniunii Europene este de 3.481.513,73 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național este de 532.466,70 de lei, iar contribuția proprie este de 81.918,07 lei. Sumele aferente proiectului sunt destinate funcționării, susținerii programelor de formare a personalului, dar și dotării creșei cu mobilier, aparate electrocasnice pentru bucătărie, și tot ce este necesar pentru ca cei mici să își poată desfășura activitatea.
Scopul final al implementării proiectului este ca prin pachetul de servicii de educație antepreşcolară furnizate să fie evitat riscul de abandon, să fie îmbunătățită calitatea vieții membrilor comunității prin sprijinirea părinților copiilor pentru a se întoarce pe piața muncii și pentru a avea acces la servicii de ocupare și sociale adecvate nevoii sociale, să se prevină sau să se combată, prin serviciile oferite, riscul de marginalizare socială sau excludere socială a copiilor cu vârsta de până la 2 ani, dar și a părinților acestora, să fie sensibilizată comunitatea și opinia publică privind importanța educației încă de la vârste fragede, necesitatea asigurării unor servicii educative de calitate, accesibile și personalizate unei categorii fragile.
De asemenea, prin implementarea proiectului se dorește reducerea numărului de copii antepreşcolari ce aparțin familiilor vulnerabile, ce nu frecventează sistemul de învățământ timpuriu, dar și creșterea gradului de sensibilizare şi de educație a părinților privind dezvoltarea armonioasă a copilului şi importanța participării acestora la sistemul de învățământ încă din perioada timpurie.
„După cum se știe, Mediașul desfășoară în momentul de față proiecte pe fonduri europene și guvernamentale de aproximativ 200 de milioane de euro. Prezentul proiect a luat naștere în urma unor discuții pe care le-am avut cu colegii mei de la Direcția de Asistență Socială, iar astăzi am putut să constat că părinții sunt majoritatea mulțumiți de locul în care urmează să își trimită copiii. Astfel de proiecte vor mai fi derulate în oraș, se știe că a mai fost aprobat un proiect prin care vom construi o creșă și în cartierul Vitrometan, urmând să înceapă anul viitor.
Nu pot decât să îi felicit pe toți părinții care au ales să își aducă copiii la această creșă, iar medieșenilor le transmit, tuturor, că este important să aibă încredere că ceea ce am promis se va realiza. Nu întotdeauna lucrurile se întâmplă așa cum îmi doresc, dar cu siguranță mă voi ține de toate promisiunile și vom realiza toate proiectele pe care le avem în lucru”, a declarat primarul Mediaşului, Gheorghe Roman.

Dosarul ATI Sibiu: Parchetul Sibiu a deschis 13 dosare penale pentru ucidere din culpă în cazul unor decese Covid

Celebrul dosar penal, în care au fost cercetate cadrele medicale din Spitalul Județean Sibiu, pentru posibhile tratamente eronate administrate pacienților Covid internați în secția ATI, a luat o întorsătură mai puțin așteptată. După neînceperea urmăririi penale pentru omor calificat, acum procurorii au deschis 13 dosare penale pentru ucidere din culpă.

Dosarul „ATI Sibiu” a pornit de la dezvăluirile făcute de o asistentă medicală care a lucrat chiar în secția Anestezie Terapie Intensivă – Covid, din Spitalul Județean Sibiu. Ea a făcut un denunț extrem de lung, publicat de colegii de la Turnul Sfatului, în care acuza personalul medical din secția ATI că are un comportament nepotrivit cu pacienții Covid. Acuzațiile se refereau deopotrivă la modul în care sunt adminsitrate medicamentele, la modul în care sunt imobilizați pacienții deveniți agitați, la felul înc are sunt intubați, dar și la frecvența sau interesul cu care sunt surpavegheați aceste persoane. Asistenta a spus în mod explicit că decesul unora dintre bolnavii ajunși în ATI a fost produs de modul defectuos în care și-au făcut treaba colegii ei.
La momentul respectiv, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-au sesizat din oficiu: a fost întocmit „un proces-verbal de sesizare din oficiu, prin care s-a reţinut, în esenţă, că personalul medical din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Sibiu – secţia ATI dedicată bolnavilor infectaţi cu virusul Sars Cov-2, cu intenţie nu administrează tratamentele corespunzătoare afecţiunilor pe care persoanele internate pe secţia respectivă le au, ci le administrează doar anestezice şi sedative, aspect care duce la moartea marii majorităţi a pacienţilor astfel trataţi”. În consecință, au început urmărirea penală in rem față de fapte posibile de omor calificat. După nouă luni de la acel moment, lucrurile au luat-o însă într-o direcție diefrită.
Procurorii susțin că „din materialul probator administrat în cauză nu a rezultat că pacienţii internaţi pe secţia ATI Covid a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu au decedat ca urmare a unor acţiuni săvârşite cu intenţie directă sau indirectă de personalul medical al acestei instituţii”. Concluzia este una care se suprapune cu rezultatele anchetelor adminsitrative și medicale, realizate de conducerea spitalului și de către DSP. Toți au spus că nu au existat încălcări ale deontologiei profesionale, ci doar unele erori de proceduri.
Dar surpriza procurorilor abia acum iese la iveală: „Întrucât, din materialul probator administrat până în prezent, nu a fost exclusă posibilitatea ca aceste decese să fi survenit ca urmare a unor neglijenţe medicale, prin ordonanţa din data de 02.12.2021 procurorul de caz din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei sesizate din infracţiunea de omor calificat, prev. şi ped. de art. 189 al. 1 lit. f din C.p. în infracţiunile de ucidere din culpă, prev. şi ped. de art. 192 al. 2 din C.p.”. Asta înseamnă că mai multe probe de la dosar (de obicei mărturii), i-au determinat pe procurori să nu renunțe, ci să schimbe doar încadrarea.
Acesta este motivul pentru care „s-a dispus disjungerea şi formarea unui număr de 13 dosare, câte unul pentru fiecare pacient decedat pentru care în cauză s-a formulat plângere penală.
În dosarele noi formate se vor efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, conform competenţei.”
 

CITEȘTE ȘI: Spitalul Județean răspunde: “Legarea de pat a pacienților se practică în toate secțiile de terapie intensivă”