Acasă Blog Pagina 2734

România, țara traficului de funcții

0

Noul guvern, proaspăt votat de Parlamentul României și-a publicat Programul de Guvernare, conform negocierilor, armonizărilor realizate de oamenii din vârful acestor partide. Este un program stufos, cu destul ținte ambițioase și multe, foarte multe banalități, lucruri plicticoase. O să spuneți că așa sunt documentele politice și nu vă contrazic. Eu am însă o obsesie, care ține de năravurile proaste ale partidelor politice din România: corupția și traficul de influență. Am căutat în Programul de Guvernare după cuvântul „corupție”. Am găsit doar 17 mențiuni ale sale, toate în context generalist. „Strategia Anticorupție 2021 – 2024” este cea mai pompoasă referire la veșnica luptă anticorupție, iar singurul detaliu mai aplicat este „modificarea Legilor Justiției”, sintagmă care mi-a dat frisoane pe ceafă. N-am simțit, așadar, că viziunea noului guvern se concentrează prea tare pe acest subiect, așa că temerile mele se îndreaptă, pentru următorii ani, exact către domeniul cel mai sensibil pe care s-a dezvoltat corupția în România: oamenii partidelor, care sunt împrăștiați peste tot, acolo unde vedem și acolo unde nu vedem, acolo unde se poate și acolo unde nici măcar nu ne trece prin cap.
Forța unui partid stă în capacitatea acestuia de a implanta oameni de încredere în funcții de toate mărimile. Ca niște soldați loiali în postul de gardă. De la guvern, prin ministere, agenții, departamente, servicii și direcții, și până în teritoriu, la fiecare structură lăsată de la bunul Dumnezeu pe acest pământ, în România. Fiecare birou în care se poate lua o decizie trebuie ocupat, cu steguleț pe hartă, de Partid. Indiferent cum se numește acest partid. De aceea există o negociere îndelungată atunci când se formează un guvern de coaliție, de aceea există tensiuni nesfârșite atunci când se schimbă guvernele. Într-un fel, este de înțeles. Chiar și numai politic, această instalare de agenți electorali în teritoriu este vitală pentru ca partidul să poată câștiga noi bătălii, pentru a-și promova proiecte, decizii, planuri și, la final, să instaleze alți oameni. Dar tot acest proces este substratul perfect pentru corupția mică și mare, pentru traficul de influență, pentru piața neagră a traficului de funcții. Aici este punctul nevralgic al României și îmi doream din tot sufletul să aud la noul guvern că se va ocupa de el.
În Sibiu, un amplu conflict politic se derulează zilele astea sub ochii alegătorilor, miza fiind controlul companiilor primăriei, Tursib și Urbana. Nu trebuie să ne fie frică de cuvinte: conflictul face parte din același proces despre care scriam mai sus. Nu spun că adăpostește acte de corupție, pentru că nu am informații în acest sens. Spun însă că cele două forțe care se confruntă, unele dintre partidele din Consiliul Local Sibiu, pe de o parte, și primarul Sibiului, împreună cu restul de partide, pe de altă parte, se luptă pentru a putea numi, unul sau altul, oamenii în funcții, în nesfârșita dorință de a avea influență. Fiecare vrea să controleze ceva, nu știm ce. Nimeni nu propune însă un proces de selecție neutru, care să aducă specialiști din viața „civilă” a Sibiului, specialiști care să contribuie cu priceperea lor la bunăstarea companiei respective și, implicit, la bunăstarea Sibiului, și să îndepărteze orice suspiciune de  corupție. Iar de partea celalată stă și privește ca prostul la acest spectacol omul simplu, care încă mai votează, dar care s-ar putea să nu mai calce prin secția de vot niciodată.
 

Lockdown pentru persoanele nevaccinate din Germania

Germania introduce restricții pentru persoanele nevaccinate. Acestea nu vor mai avea acces în magazinele neesențiale sau restaurante. De asemenea, din luna februarie, vaccinarea va deveni obligatorie în Germania.
Germania a decis să înăsprească restricțiile pentru persoanele nevaccinate anti-Covid. Acestea nu vor mai putea intra în magazinele neesențiale, restaurante, locuri de cultură sau de agrement, a anunțat cancelarul în exercițiu Angela Merkel. Decizia autorităților de la Berlin a venit după o întâlnire între Angela Merkel, succesorul ei Olaf Scholz și liderii celor 16 regiuni ale țării. Practic, germanilor nevaccinați li se va interzice accesul la toate activitățile cu excepția celor esențiale, cum ar fi supermarketurile și farmaciile, pentru a limita răspândirea COVID-19.
Discotecile și cluburile vor trebui să se închidă dacă numărul cazurilor depășește un anumit prag. Situația Covid este ”foarte gravă”, a avertizat Merkel, cu foarte multe cazuri și cu o rată de imunizare a populație mai mică comparativ cu alte țări europene. La rândul său, Olaf Scholz a spus: ”Faceți un vaccin, faceți rapelul, așa ieșim din această criză”.
Totodată, aceștia au confirmat că un proiect de lege privind vaccinarea obligatorie, pe care viitorul cancelar Scholz îl susține, va fi înaintat parlamentului pentru a intra în vigoare în februarie sau martie.
Odată cu adoptarea acestor restricţii, Germania urmează exemplul Austriei, prima țară care a impus carantină pentru persoanele nevaccinate. De asemenea, Viena a decis vaccinarea obligatorie din februarie, iar cei care refuză să-și facă vaccinul ar putea primi amenzi de până la 7.200 de euro.

Tineretul sibian, premiat pe scena Teatrului „Gong”

0

Teatrul „Gong” din Sibiu devine gazda tineretului sibian. Asociația Internationala de Tineret Become și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Sibiu au dat startul unei noi ediții a Galei Tineretului Sibian. Înscrieri se pot face până în 5 decembrie, iar evenimentul festiv este programat în 15 decembrie.
Toate organizațiile ce au desfășurat activități de și pentru tineret în județul Sibiu la nivelul anului 2021, toți tinerii ce s-au implicat în voluntariat și proiecte de tineret se pot înscrie la ediția din acest an a Galei Tineretului Sibian. Termenul limită pentru aplicații este 5 decembrie, la ora 24.
La fel ca în anii trecuți, în cadrul evenimentului se vor premia organizațiile și persoanele active în domeniile voluntariat și tineret în anul 2021, în județul Sibiu.
Conform organizatorilor, anul acesta se pot înscrie proiecte și voluntari la opt categorii: cel mai bun proiect de/pentru tineret; cea mai activă organizaţie de/pentru tineret; cel mai activ voluntar implicat în proiecte de/pentru tineret; cel mai activ coordonator de voluntari implicat în proiecte de/pentru tineret; cel mai bun proiect de/pentru tineret extrașcolar; cel mai bun proiect multianual de/pentru tineret; cel mai bun proiect care a implicat tinerii în realizarea pe plan local a marilor agende europene- Green Deal; cel mai bun proiect de/ pentru tineret de petrecere a timpului liber intr- un mod sănătos (combaterea sedentarismului, organizarea de drumeții, trasee de descoperire, trasee tematice, circuite turistice, mișcare în aer liber pentru sănătate).
Formularul de înscriere, precum și regulamentul competiției pot fi găsite pe pagina evenimentului https://www.facebook.com/events/440616737409550?ref=newsfeed.

Constantin Chiriac, laureat al Premiilor Naționale „Negruzzi”

0

Constantin Chiriac, directorul Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, laureat al Premiilor Naționale „Negruzzi” 2020, a primit la Iași această importantă distincție cu prilejul zilei de 1 Decembrie.  Cea de-a cincea ediție, din anul 2020, a Premiilor Naționale „Negruzzi”, nu a putut include festivitatea acordării distincțiilor, motiv pentru care, anul acesta, a avut loc o dublă premiere. Astfel, au fost invitați și premiații de anul trecut, Constantin Chiriac – fondator al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, Dr Leon Dănăilă – specialist neurochirurg din Iași și Matei Vișniec – dramaturg, poet și jurnalist român, activ în Franța.
Premiile Naționale „Negruzzi” este evenimentul cultural care elogiază anual excelența, fiind dedicat celor care, prin generozitatea, dăruirea și talentul lor, și-au pus amprenta asupra societății românești.
Oltiţa Cîntec, director artistic al Teatrului „Luceafărul” din Iaşi a prezentat „Laudatio” pentru Constantin Chiriac.
„Prin tot ceea ce face, Constantin Chiriac dăruiește, atât în arta scenică, atât în felul în care înțelege managementul cultural, cât și în felul în care înțelege să transmită experiența și expertiza domniei sale noilor generații la Universitate. A dărui îl definește pe Constantin Chiriac. A reinventa mereu o artă care există de milenii, dar care, iată, își dovedește de fiecare dată vigoarea și originalitatea”, a apreciat Oltiţa Cîntec, vorbind despre activitatea artistică, managerială și academică a lui Constantin Chiriac.
„Premiile Naționale Negruzzi sunt ale unei familii care are o continuitate de 200 de ani și care a marcat istoria orașului Iași ca nicio altă familie, fiind – de la primar la ctitor de liceu, de școli, de librării, de spitale, de parcuri. Ce lucru extraordinar, să lași peste timp civilizație și dorința de a construi, de a lumina, de a aduce civilitate! Vă mulțumim că ne-ați dat posibilitatea, grație acestor premii, să descoperim frumusețea năucitoare a vieții”, a declarat Constantin Chiriac.
Laureații Premiilor Naționale „Negruzzi” pentru anul 2021 au fost George Banu – teatrolog și profesor universitar român stabilit la Paris, Ion Hadârcă – poet și traducător din Chișinău, Dragoș Pătrașcu, grafician ieșean, Andrei Pleșu – scriitor și eseist, estetician și istoric al artei, stilist al limbii române.
Evenimentul este organizat de descendenții familiei Negruzzi, alături de Editura Junimea Iași – Revista SCRIPTOR, Societatea Culturală „Junimea ’90”, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”, Domeniile Hermezi-Prut, TVR Iași și Radio România Iași – în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Iași, Colegiul Național „Costache Negruzzi” și Muzeul Național al Literaturii Române Iași.

Întreruperi de energie electrică în trei localităţi din judeţ

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
VINERI 3 DECEMBRIE
· între orele 9-16 în HODOS, strada: PRINCIPALA; ATEL, strada: GARII.
LUNI 6 DECEMBRIE
· între orele 9-14 în SCOREIU, strazile: PRINCIPALA –partial; DEALULUI.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-500-929.

Studenții mediciniști organizează o campanie de donare de sânge

Pandemia a redus semnificativ numărul donatorilor, însă nevoia de sânge rămâne în continuare ridicată. În acest context, studenții mediciniști lansează, la nivel național, o campanie de donare de sânge, ce se va derula în perioada 6 – 17 decembrie, sub numele De 20 de ani EROI”.
Sibienii care vor să se alăture campaniei ce are loc și în Sibiu, datorită Societății Studenților Mediciniști, pot dona sânge la Centrul de Transfuzie Sangvină de pe bulevardul Corneliu Coposu nr. 2-3, de luni până vineri, între orele 8 – 13. Aceștia pot salva, prin micul lor gest, vieți.
Pentru a dona, oamenii trebuie să întrunească câteva condiții: să aibă între 18 – 60 de ani, să nu sufere de boli cronice, să nu aibă alergii severe, să nu fie sub vreun tratamanet medicamentos, să nu se fi tatuat în ultimele șase luni, să nu fie în perioada menstruală și nici să nu consume alcool cu 48 de ore înaintea donării.
În schimbul gestului lor, donatorii vor primi șapte tichete de masă pentru produse alimentare, adeverință pentru o zi liberă de la locul de muncă sau de la școală, în ziua donării, bani pentru decontarea cheltuielilor de transport în comun și, de asemenea, 50% reducere la transportul în comun timp de o lună. În plus, vor beneficia și de analize de sânge gratuite.
Informații suplimentare despre campania națională de donare de sânge pot fi aflate apelând numărul de telefon 0369/ 437.127.
FOTO – Arhivă
 

Ministrul Sănătăţii: Deciziile privind obligativitatea vaccinării anti-COVID privesc statele membre UE

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că deciziile privind obligativitatea vaccinării anti-COVID privesc statele membre ale Uniunii Europene, subliniind că afirmaţiile preşedintelui CE, Ursula von der Lyen, pe acest subiect reprezintă „o părere personală a doamnei preşedinte”.
Ministrul a fost întrebat despre discuţiile purtate de liderii Uniunii Europene despre o eventuală obligativitate a vaccinării împotriva COVID 19.
„Liderii… nu ştiu, dumneavoastră spuneţi de preşedintele Comisiei Europene, nu de liderii… era o părere personală a doamnei preşedinte, pe de-o parte. Pe de altă parte, aceste decizii privesc statele membre şi lucrul acesta a fost precizat explicit de preşedintele Comisiei Europene. Cred în continuare că informarea este cea mai bună soluţie şi dezvoltarea spiritului de responsabilitate individuală şi pentru comunitatea în care trăim, încât să ne vaccinăm în număr cât mai mare.
Îmi pare rău, dar am discutat prea mult timp, prea multe luni despre faptul că vaccinarea trebuie să fie o opţiune voluntară şi este foarte greu să vii în acest moment să discuţi despre obligativitatea vaccinării. Cred că trebuie să fim puţin echilibraţi şi fiecare stat membru are dreptul să adopte o politică de sănătate publică care să răspundă, pe de-o parte, interesului de sănătate publică, iar pe de altă parte trebuie să răspundă şi contextului naţional”, a declarat Rafila.
Preşedinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a declarat miercuri că trebuie să avem o dezbatere despre oportunitatea vaccinării obligatorii împotriva COVID-19, relatează EFE şi AFP.
”Este nevoie de discuţii şi de o abordare comună, dar este o discuţie care trebuie purtată”, a declarat Von der Leyen, subliniind că exprimă o „opinie personală”, întrucât competenţele în materie de sănătate în UE aparţin „în totalitate” statelor membre. (AGERPRES)

Lege promulgată: dovada plății amenzilor rutiere nu mai trebuie trimisă la Poliţie

0

Legea care modifică și completează Legea 203/2018 privind colectarea amenzilor, prin care se stabilește ca dovada privind plata acestora să nu mai fie trimis la Poliţie, a fost promulgată de președintele Iohanni. Legea modificată va fi republicată în Monitorul Oficial.
Parlamentul României a adus o serie de modificări Legii 203 din 2018, prin care s-a introdus plata în contul unic a amenzilor, dar și noile modele de proces-verbal și alte prevederi care să ușureze plata și colectarea sumelor achitate de contravenienți. Deși în vigoare de trei ani, mai multe impedimente juridice au făcut imposibilă aplicarea legii 203/2018, astfel că a fost nevoie de o nouă lege care să o modifice pe prima. Concret, era vorba despre imposibilitatea aplicării legii existente în cazuri în care erau constatate mai multe contravenții prevăzute de acte normative diferite. Acest lucru conducea la obligația plății sumelor în conturi diferite, astfel că legea nu-și atingea scopul. Acum, parlamentarii care au inițiat noua lege susțin că tot procesul va fi deblocat.
Legea stipulează că „prin derogare de la dispoziţiile art. 20 alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, pe perioada aplicării sistemului pilot, dacă agentul constatator constată în acelaşi timp mai multe contravenţii săvârşite de aceeaşi persoană, pentru amenzile prevăzute la alin. (1) se încheie un proces-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii distinct de celelalte, având seria de evidenţă unică prevăzută la art. 2 lit. B)”.
Guvernul va trebui să elaboreze normele de aplicare, care să prevadă detaliile procesului verbal de constatare. Prin legea 203/2018, modificată acum din nou, se stabilesc și care sunt informațiile ce sunt necesare pentru plata amenzilor în cont unic.

România a primit prima tranșă de bani de la UE, în cadrul PNRR

0

Comisia Europeană a virat o sumă mare de bani României, în contul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), reprezentând o prefinanțare din granturile ce au fost acceptate prin planul depus de țara noastră. Ministrul finanțelor a confirmat intrarea banilor.
Comisia Europeană a anunțat că a transferat României o sumă de 1,8 miliarde euro parte din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) reprezentând o prefinanțare sub formă de grnturi ce vor fi acordate prin Mecanismul de redresare și reziliență (MRR), echivalentul al 13% din suma totală a granturilor.
Cu acești bani, România trebuie să înceapă implementarea măsurilor de investiții și de reformă cuprinse în Planul de Redresare și Reziliență al României.
Ministrul de finanțe Adrian Câciu a confirmat faptul că banii au intrat în contul guvernului. „O primă tranșă de 1,8 miliarde de euro din granturi a intrat în conturile BNR, va urma destul de repede și un avans pentru partea de împrumuturi”, a spus Câciu.
El a mai precizat că în prezent se lucrează la bugetul pe 2022, iar utilizarea fondurilor PNRR va reprezenta a doua prioritate a guvernului.
„Voi lucra împreună cu colegii de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene la elaborarea unei ordonanțe de urgență pentru a stabili circuitele financiare necesare utilizării acestor fonduri. Trebuie să punem rapid acești bani la treabă în folosul comunităților din întreaga țară!”, a mai spus noul ministru al finanțelor.
În total, România ar trebui să primească 29,2 miliarde de euro, din care valoarea granturilor se ridică la 14,2 miliarde de euro, restul de 14,9 miliarde de euro reprezentând împrumuturi cu dobândă preferențială.
Odată cu virarea primilor bani, CE transmite care sunt obiectivele pe care România și le-a propus și au fost acceptate prin PNRR:
Asigurarea tranziției către o economie verde: planul României prevede investiții de 3,9 miliarde de eurro în modernizarea infrastructurii feroviare, inclusiv a căilor ferate și a materialului rulant electrificate sau cu emisii zero.
Sprijinirea tranziției digitale: planul prevede 1,5 miliarde de euro pentru digitalizarea administrației publice în domenii-cheie precum justiția, ocuparea forței de muncă și protecția socială, mediul, gestionarea funcției publice și dezvoltarea competențelor, achizițiile publice, securitatea cibernetică, fiscalitatea și vama, cu construirea simultană a unei infrastructuri guvernamentale securizate de tip cloud și eliberarea de cărți de identitate electronice pentru 8,5 milioane de români.
Consolidarea rezilienței economice și sociale: planul va sprijini un proces decizional mai bun și sustenabilitatea fiscală prin intermediul unui cadru bugetar consolidat, al unor reforme ale administrației fiscale și ale cadrului fiscal, al unei reforme a sistemului de pensii și al unui control mai bun al cheltuielilor.

Doi bărbaţi prinşi băuţi la volan. Unul nu are permis de conducere

În Mediaş şi Hamba poliţiştii au descoperit doi bărbaţi băuţi care s-au urcat la volan. Ambii au acum dosare penale.
În municipiul Mediaș, polițiștii rutieri medieșeni au oprit pentru control un autoturism condus pe Șoseaua Sibiului de către un localnic în vârstă de 50 de ani. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a rezultat într-o concentrație de 0,62 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză, la nivelul Biroului Rutier Mediaș, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Pe raza localității Hamba, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe strada După Grădini de către un localnic în vârstă de 18 ani. Din primele verificări efectuate a rezultat faptul că tânărul nu are permis de conducere, iar testarea sa alcoolscopică a indicat o valoare de 0,44 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
În cauză, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

O fetiță de numai un an, bolnavă de Covid, a decedat în Mureș. În Sibiu au fost anunțate trei noi decese

0

Ritmul de infectare cu virusul SARS-COV-2 nu scade deocamdată, în județul Sibiu, chiar dacă zilele trecute numărul testelor pozitive a fost mai mic. Astăzi au fost anunțate 83 de cazuri și trei decese. La nivel național, din 66 de decese, unul a fost înregistrat la o fetiță de numai 1 an.

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 un număr de 42.569 persoane, din care 83 persoane au fost confirmate în ultimele 24 de ore, transmite Prefectura Sibiu. Până la data curentă au fost vindecate 36.779 persoane, iar 1.607 persoane au decedat, trei decese fiind anunțate în ultima zi.
Lista persoane decedate Sibiu:
Bărbat, 74 ani, ATI, vaccinat J&J, Sibiu
Femeie, 63 ani, ATI, nevaccinată, Sibiu
Femeie, 85 ani, ATI, nevaccinată, Sibiu
La ora 08.00 mai erau spitalizate un număr de 166  de persoane, dintre care pe ATI 27 persoane (niciun copil). La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 390 teste, dintre care 67 RT-PCR și 323 teste rapide.
În ceea ce privește rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu, aceasta este de 2,25/1000 de locuitori în ultimele 14 zile. În municipiul Sibiu, rata este de 3,01 la mie.
La nivel național au fost raportate 1.149 de cazuri noi și 58 de decese, la care se adaugă 8 decese anterioare. Un deces s-a produs în cazul unui copil cu vârsta sub 10 ani, după cum reiese din datele GCS. Autoritățile au precizat că este o fetiță de 1 an, din județul Mureș, care avea și alte probleme medicale. De altfel, 62 de persoane dintre cele decedate prezentau comorbidități. De asemenea, 56 de persoane decedate nu erau vaccinate.
În spitalele Covid mai sunt internate 6.934 de persoane, din care 1.076 sunt în ATI. Doar 100 de persoane de la Terapie Intensivă au certificat de vaccinare. De asemenea, 110 pacienți Covid sunt copii, din care 8 sunt în ATI.

25 de cazuri noi de COVID în școli, în prima zi de cursuri după minivacanța de 1 Decembrie

0

Prima zi de cursuri după minivacanța de 1 Decembrie a adus noi cazuri de coronavirus în unitățile de învățământ din județul Sibiu. 25 de cazuri de COVID au fost raportate, astăzi, în școlile sibiene.
Conform Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, de astăzi, 1.662 de elevi învață în sistem online. 17 preșcolari și elevi au fost depistați cu virusul SARS-CoV-2, după cum urmează: un preșcolar de la Școala Gimnazială Nr. 1 Sibiu, opt elevi din ciclul primar de la Școala Gimnazială „Ion Luca Caragiale” Sibiu, Școala Gimnazială „Regina Maria” Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 1 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 18 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 21 Sibiu și Școala Gimnazială „Georg Daniel Teutsch” Agnita, patru elevi de gimnaziu de la Școala Gimnazială „Ioan Slavici” Sibiu, Școala Gimnazială „Regina Maria” Sibiu și Școala Gimnazială Nr. 3 Cisnădie, precum și patru liceeni de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu, Liceul Tehnologic „Avram Iancu” Sibiu și Colegiul „Școala Națională de Gaz” Mediaș.
În ceea ce privește cele opt cadre didactice confirmate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2, acestea sunt încadrate la: Școala Gimnazială „Ion Luca Caragiale” Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 1 Sibiu, Colegiul Tehnic Energetic Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 7 Mediaș și Școala Gimnazială „Mihai Viteazu” Șelimbăr.
„În ședința Consiliului de Administrație al ISJ Sibiu de vineri, 26.11.2021, s-au validat scenariile pentru desfășurarea cursurilor din unitățile de învățământ ale județului Sibiu, scenarii pentru săptămâna 29.11.2021 – 03.12.2021. Din totalul celor 351 de unități de învățământ, pentru 338 unități de învățământ a fost validat senariul 1 (învățământ „față în față”), iar 13 unități de învățământ vor desfășura orele în sistem online (1.793 de preșcolari și elevi)”, explică prof. Monica Munteanu, inspector școlar general al IȘJ Sibiu.
Conform aceleiași surse, pentru că rata de incidență COVID a scăzut sub 3 la mie în Rășinari, elevii din unitățile de învățământ din această comună au revenit astăzi la învățarea „față în față” (537 elevi), astfel că, în prezent, doar zece unități de învățământ mai au orele în sistem online. (1.256 elevi).
În plus, 1.622 de elevi au revenit în bănci, fiind vorba despre cursanți de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 33 Sibiu, Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu, Școala Gimnazială „Ioan Slavici” Sibiu, Școala Gimnazială „Ion Luca Caragiale” Sibiu, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Sibiu, Școala Gimnazială „Regina Maria” Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 2 Sibiu, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 2 Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit Ortodoxă „Sfânta Ecaterina” Mediaș, Grădinița cu Program Prelungit „Pinocchio” Mediaș, Școala Gimnazială „Hermann Oberth” Mediaș, Școala Gimnazială Nr. 2 Cisnădie, Liceul Teoretic „Gustav Gündisch” Cisnădie, Școala Gimnazială „Georg Daniel Teusch” Agnita, Colegiul Tehnic „August Treboniu Laurian” Agnita, Școala Gimnazială „Octavian Goga” Rășinari, Școala Gimnazială „Mihai Viteazu” Șelimbăr, Școala Gimnazială „Sava Popovici Barcianu” Rășinari, Școala Gimnazială Mihăileni, Școala Gimnazială Păuca, Școala Gimnazială Prislop, Grădinița cu Program Normal Slimnic, Școala Gimnazială Slimnic, Grădinița cu Program Normal Târnava și Școala Primară Ernea. De asemenea, opt cadre didactice au revenit la catedră, la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 33 Sibiu, Școala Gimnazială „Ion Luca Caragiale” Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 2 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 4 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 2 Cisnădie și Școala Primară Ernea.
Drept urmare, astăzi, 1.761 de preșcolari și elevi (2,67%), din cei existenți în unitățile de învățământ au desfășurat orele de acasă.
Potrivit IȘJ Sibiu, de la reînceperea primului semestru, un număr de 53 cadre didactice și 164 preșcolari și elevi au fost confirmaţi pozitiv la virusul SARS-CoV-2.