Acasă Blog Pagina 2747

Ministrul propus de PSD la Finanțe susținea că moneda națională e în mijlocul unei conspirații globale

0

Adrian Câciu, propus de PSD pentru funcția de ministru al Finanțelor, scria că există  “mari presiuni” pe deprecierea leului ca urmare a comenzilor unor speculatori internaționali care urmăreau “echilibrarea parității euro/dolar”, lucru imposibil în practică, cota monedei românești în tranzacțiile internaționale fiind nesemnificativă, scrie Profit.ro. Mai mult, Câciu vede o conspirație a furnizorilor de energie din România, care ar fi aranjat lucrurile în piață încă de anul trecut astfel încât să facă profituri fabuloase în acest an.
Câciu este licențiat în economie, fost consilier în Ministerul Agriculturii, (fost) mason declarat și este propunerea PSD pentru funcția de ministru al Finanțelor, unul dintre cele mai importante portofolii din guvern. Câciu a fost în ultimii doi ani un critic al guvernării liberale și înainte de această perioadă s-a remarcat ca un susținător al politicilor social-democraților, inclusiv al Ordonanței 114/2019. Profilul său public este unul redus, dar a fost intens promovat de site-uri care gravitează în jurul PSD, mai ales de dcnews.ro, unde sunt circa 360 de articole în ultimii trei ani în care este citat, aproape toate preluări de pe pagina sa de facebook.
Pagină de facebook acum restricționată doar pentru accesul prietenilor și unde Câciu a prezentat mai multe teorii nesusținute de dovezi de-a lungul timpului. Poate teoria cu cele mai mari implicații este aceea că leul s-ar afla în mijlocul unei mișcări globale a speculatorilor financiari care urmăresc să se folosească de moneda românească pentru a echilibra cursul… euro/dolar. “Am fost întrebat, la un eveniment, cât cred eu ca va fi valoarea cursului leu/euro la finalul acestui an. Am spus ca, dacă nu se intervine pe curs, valoarea acestuia nu va depăși 4,8 lei pentru 1 euro, putând fi chiar mai mică (presiunea creata de aprecierea naturala a monedei naționale). În schimb, sunt mari presiuni ca acest curs sa ajungă la 5 lei/euro, presiuni exercitate la comanda unor speculatori financiari internaționali care doresc o echilibrare a paritatii euro/dolar în avantajul dolarului cu folosirea, intermediara, a leului”, scria Câciu în noiembrie 2019 – mai multe aici. Comentariul era făcut la câteva zile după încheierea mandatului guvernului Dăncilă, fără alte explicații privind mecanismele prin care cabala speculatorilor internaționali urma să fie pusă în practică și, mai ales, de ce ținta aleasă pentru această uneltire obscură ar fi chiar leul românesc.
Scenariul lui Câciu prezintă câteva din semnele cele mai importante ale unei conspirații: un plan secret – deprecierea leului pentru aprecierea dolarului față de euro -, un grup de conspiratori – speculatorii financiari internaționali, care sunt și malefici sau cel puțin imorali prin definiție -, o deturnare a evoluției naturale – leul ar fi dus artificial spre depreciere, deși el natural ar fi trebuit să se aprecieze.
Citește care erau argumentele privind conspirația leului, pe Profit.ro
 

Se lucrează pe A1, în zona tunelului Săcel

De ieri au început lucrările de consolidare pe A1, în zona tunelului Săcel, pe sensul Sibiu-Sebeș. Lucrările se vor încheia cel mai devreme la mijlocul lunii decembrie.
Astfel, de luni, 23 noiembrie, lucrările de consolidare se mută pe sensul Sibiu – Sebeș iar toată circulația se desfășoară pe sensul opus, respectiv  Sebeș – Sibiu. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov estimează că lucrările se vor termina până la mijlocul lunii decembrie, însă desfășurarea lor depinde și de condițiile meteo.
“Vă mulțumim de înțelegere și vă rugăm să circulați cu prudență în zona șantierului”, este mesajul DRDP Brașov.

Primăria Sibiu prelungește măsurile de protecție HoReCa pentru 2022: taxe reduse pentru terase și parcări ale hotelurilor

Adminsitrația sibiană a decis să prelungească măsurile luate în urmă cu un an, pentru compensarea efectelor restricțiilor din pandemia de coronavirus, pentru afacerile din HoReCa, din Sibiu. Este vorba despre reducerea unor taxe pentru ocuparea domeniului public cu terase și cu parcări.
Primarul Astrid Fodor a inițiat un proiect prin care se propune prelungirea reducerilor de taxe pentru terase și parcări ale hotelurilor, pentru „atenuarea efectelor economice în contextul pandemiei de Covid-19”. Măsurile fuseseră prelungite până la finele acestui an, iar propunerea urmărește prelungirea acestora și în 2022.
Propunerea de hotărâre vizează în primul rând H.C.L. nr. 457/2020, respectiv, H.C.L. nr.84/2020, care reglementează regimul locurilor de parcare rezervate de către unităţile de cazare turistică. Acestea au posibilitatea de a renunța la dreptul de folosinţă exclusivă a locurilor de parcare rezervate, fără plata unei taxe, sau rezervarea acestora cu plata unei taxe reduse cu 50% (150 lei/loc).
A doua referire este la H.C.L. nr. 161/2020, prin care a fost instituită taxa specială pentru amplasarea de terase pe domeniul public sau privat al municipiului Sibiu şi H.C.L. nr. 159/2020 prin care s-a aprobat ca măsură temporară extinderea amplasamentelor teraselor sezoniere în anul 2020, dar și H.C.L. nr. 456/2020 prin care a fost stabilită pentru anul 2021 taxa specială pentru amplasare de terase pe domeniul public sau privat al Municipiului Sibiu în cuantum de 0,5 lei/mp/zi.
Motivația prelungirii acestor măsuri este una evidentă: prelungirea stării de alertă, impactul restricțiilor aduse de legislația aferentă asupra activităților economice din HoReCa, necesitatea susținerii acestui domeniu important pentru economia orașului.
Hotărârea ce urmează a fi aprobată de consilierii locali prevede prelungirea cu încă un an a HCL 84/2000, prelungirea aplicării unei taxe de 0,5 lei/mp/zi, până la sfârșitul lui 2022, și prelungirea măsurilor de extindere a teraselor sezoniere. Actul normativ prevede și condițiile în care se poate face amplasarea acestor terase.

Încă un incendiu la un spital din România

Un incendiu a izbucnit, marţi dimineaţă, la Spitalul de Psihiatrie Gătaia din judeţul Timiş, pacienţii fiind evacuaţi fără a se înregistra victime.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Timiş, incendiul a fost sesizat într-un salon situat la parterul unui pavilion al unităţii medicale.
În urma anunţării incendiului, a fost activat Planul roşu de intervenţie la nivelul judeţului Timiş, la faţa locului fiind trimise mai multe autospeciale stingere şi de transport victime, un spital mobil, precum şi şapte echipaje SMURD.
Potrivit ISU Timiş, la sosirea echipelor de pompieri incendiul nu se manifesta cu flacără deschisă, fiind observate doar degajări de fum. Din incinta pavilionului afectat au fost evacuate 41 de persoane, care nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Din primele verificări efectuate de pompieri, incendiul a pornit de la o saltea aflată într-unul din saloane, fiind cel mai probabil provocat intenţionat. (AGERPRES)

Trei persoane, printre care un medic, bănuite că ar fi prejudiciat bugetul asigurărilor de sănătate cu 400.000 de lei

Trei persoane, printre care un medic, sunt cercetate pentru înşelăciune, fraudă informatică, fals intelectual şi uz de fals, fiind bănuite că ar fi prejudiciat bugetul asigurărilor sociale de sănătate cu aproximativ 400.000 de lei, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Buzău.
Potrivit sursei citate, în cursul zilei de luni, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea Parchetului, au efectuat 4 percheziţii în Buzău, Bucureşti şi Pogoanele, la sediul profesional şi locuinţele unor cadre medicale şi personal auxiliar al unui cabinet medical, în urma cărora au ridicat laptopuri, mai multe înscrisuri şi documente.
„Din cercetări a reieşit că, în perioada 2016 – 2019, un bărbat în vârstă de 78 de ani, din Bucureşti, în calitate de medic la un cabinet medical din Pogoanele, împreună cu alţi doi angajaţi ai cabinetului medical, ca urmare a derulării unor contracte având ca obiect furnizarea serviciilor medicale în asistenţă medicală de specialitate din ambulatoriu, ar fi întocmit în fals registre şi alte înscrisuri, din care rezulta că ar fi acordat 11.269 servicii medicale pentru 2.272 de pacienţi, fără ca acestea să se fi efectuat în realitate.
De asemenea, deşi serviciile medicale nu ar fi fost efectuate în realitate, medicul ar fi introdus în platforma informatică aferentă asigurărilor de sănătate datele informatice din care rezulta că serviciile au fost acordate pacienţilor respectivi. Ulterior, ar fi întocmit şi transmis lunar, în vederea decontării, factura însoţită de formularele de raportare privind serviciile detaliate acordate pacienţilor. Astfel, prejudiciul cauzat bugetului asigurărilor sociale de sănătate este de aproximativ 400.000 de lei”, se arată într-un comunicat de presă, remis luni AGERPRES.
În baza mandatelor de aducere, trei persoane cu vârste cuprinse între 47 şi 78 de ani, din Buzău şi Bucureşti, au fost conduse la sediul Poliţiei pentru audieri.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunilor de înşelăciune, fraudă informatică, fals intelectual şi uz de fals. (AGERPRES)

Ilie Poenaru a tunat după eșecul de la Mioveni: Probabil vom face și schimbări în echipă, să vină și jucători care își doresc mai mult

0

Gaz Metan a avut o prestație mult sub așteptări în partida pierdută la Mioveni, scor 0-1 și au înregistrat astfel primul eșec din returul Ligii I.
Medieșenii au avut o prestație dezamăgitoare și s-au văzut învinși după un penalty transformat de Bogdan Rusu în prima repriză. Gaz Metan a avut șansa egalării spre finalul jocului, însă a ratat, iar eșecul este meritat, consideră antrenorul Ilie Poenaru.
Tehnicianul “lupilor negri” a tunat la finalul partidei și a spus că este posibil ca o parte dintre titularii partidei de la Mioveni să ajungă pe banca de rezerve.
Tehnicianul a avut un discurs dur față de atitudinea jucătorilor săi și spune că se gândește să apeleze la alte variante în meciurile următoare. După 16 etape, Gaz Metan Mediaș a căzut pe locul 13 în Liga 1, cu 15 puncte. În runda următoare, echipa lui Ilie Poenaru va primi vizita celor de la Farul. Meciul este programat luni, 29 noiembrie, de la ora 17.30.
“Trebuie să ne schimbăm atitudinea, să fim mai umili. Probabil că vom face și anumite schimbări în echipă, să vină și jucători care își doresc mai mult. Am așteptări de la anumiți jucători, dar sunt dezamăgit de echipă. Eu nu câștig meciurile cu un jucător sau altul. Acei jucători cu o calitate în plus e clar că trebuie să facă diferența.
Lui Ronaldo Deaconu trebuie să-i dai mingi, să-l pui în situații. Din păcate, noi doar ne-am prezentat la meci. Veneam după un meci foarte bun la Chindia, am crezut că am rezolvat foarte multe probleme cu acel meci și acea victorie. M-am înșelat. Azi am pierdut meritat. Și dacă egalam la acea ultimă fază… e incredibil așa ceva.
Suntem ca în fazele alea de comedie. Dacă înscriam și se termina 1-1, era un rezultat nemeritat. Nu am făcut nimic din ceea ce am lucrat la antrenament. Ne-a bătut o echipă care ne-a dominat foarte mult la atitudine, au știut ce vor, s-au bătut pentru fiecare minge, ceea ce noi n-am făcut.
Nu ne câștigăm duelurile de 1 la 1, avem reacții întârziate. Din păcate, aceste reacții au făcut să aibă și două penalty-uri. N-am făcut nimic din toate lucrurile astea și asta a fost soarta meciului”, a spus Poenaru.

Pilotul sibian Paul Popa are un motto care l-a ajutat mereu sã-şi învingă temerile și să meargă mai departe. “Când ai un vis luptă pentru el.”

0

Distanța parcursă anul acesta între startul și finish-ul sezonului a fost una foarte solicitantă.
După ce a străbătut țara de la un capăt la altul pe parcursul etapelor de raliu din Campionatul Național a reușit să participe și la o etapă internațională,  respectiv la Rally Hungary – etapă în ERC,  acolo unde a ajuns datorită lotului Național de juniori din care face parte.
“La începutul anului nici nu puteam visa să iau startul într-o etapă de campionat European”- ne-a relatat tânărul pilot.  Dar am luptat pentru visul meu și am reușit. Cu siguranță că nu aș fi putut să îmi îndeplinesc acest vis fără ajutorul Primăriei Municipiului Sibiu,  Federația Roamână de Automobilism, precum și sponsorilor- care au crezut în mine și desigur în visul meu.”
“Etapa din Ungaria ne-a făcut să râdem, apoi să plângem și în final să râdem din nou. După primele trei probe mașina s-a oprit și nu mai dădea nici un semn de viață. Cu ajutourul echipei tehnice dar și a celor doi ingineri de la Renault la ora 00:00 am primit cel mai frumos cadou de ziua mea. Aceștia au reușit să îmblânzească “fiara” și am putut lua startul a doua zi.
În această zi am și trăit bucuria de a pilota în adevăratul sens al cuvântului. Am avut pe față încontinuu un zâmbet larg.
Pe probele din ziua doi am reușit să fiu rapid având mereu timpi competitivi la clasă, arătând că ne putem ridica le nivelul de afară. Un mare aport l-a avut și copilotul meu, Teodor Găină , căruia aș vrea să-i mulțumesc pentru că m-a suportat și susținut întregul an, dar și familiei mele care mă susține necondiționat.
Întregul meu parcurs a fost susținut și cofinanțat de Primăria Sibiu, Federația Română de Automobilism Sportiv și Ministerul Tineretului și Sportului, Pflegedienst Froschbach, MATEC CNC, Best Car, Crăciun Trade, Retrasib, Athos, Pân Adami, Guhring, Dalina și Căpățîna Consult.”

Microbuz cu 8 persoane, implicat într-un accident rutier la intrarea în Sibiu

0

Un bărbat a fost rănit în urma impactului dintre un microbuz și un autoturism.
Marți dimineața, la intrarea în municipiul Sibiu dinspre Agnita, pe strada Ștefan cel Mare, șoferul unui microbuz de transport persoane, condus spre Agnita, a virat la stânga și a intrat în coliziune cu un autoturism condus dinspre Agnita.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a unui pasager din autoturism, un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Vurpăr. În microbuzul condus de către un bărbat în vârstă de 63 de ani, din Săliște, se aflau 8 persoane, niciuna nu a suferit vătămări corporale. Șoferul autoturismului este un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Vurpăr.
Un echipaj al Ambulanței Sibiu a preluat bărbatul rănit și l-a transportat la Unitatea de Primire Urgențe.
“Polițiștii Biroului Rutier Sibiu desfășoară cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Sibiancă lovită pe trecerea de pietoni

0

O sibiancă a fost accidentată pe o trecere de pietoni din municipiu. Accidentul rutier a avut loc marți dimineața.
Astfel, pe strada Ștefan cel Mare, în apropiere de intersecția cu strada Ceferiștilor, o femeie în vârstă de 76 de ani, în timp ce traversa pe trecerea pentru pietoni, a fost acroșată de un autoturism condus de către un sibian în vârstă de 41 de ani.
În urma impactului femeia a fost rănită și a primit îngrijiri medicale din partea unui echipaj al Ambulanței Sibiu. Personalul medical i-a acordat femeii primele îngrijiri medicale și a transportat-o la Unitatea de Primire Urgențe Sibiu pentru un consult medical amănunțit.

Concursul de fotografie „Sibiu-Orașul Bunelor Maniere” și-a desemnat câștigătorii

Sibiu-Orașul Bunelor Maniere” dă viață foaierului Corpului B al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu. Vernisajul expoziției – concurs, ce a fost inițiată de Asociația Sibiu 1191″, a avut loc la finalul săptămânii trecute, când trei din cei 28 de fotografi participanți în acest an în competiție au fost premiați.
Imagini inedite cu orașul de pe Cibin pot fi descoperite doar printr-o vizită la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu. 55 de fotografii au dat naștere expoziției din acest an a proiectului Sibiu – Orașul Bunelor Maniere”, care a reușit să adune, în total, 283 de imagini.
Concursul de fotografie s-a adresat atât fotografilor amatori, cât și celor aflați la început de drum.


O provocare pentru toți iubitorii de fotografie
Proiectul „Sibiu-Orașul Bunelor Maniere” a debutat acum aproape un deceniu și, de aproximativ cinci ani, alături de Școala de Fotografie „Image Art”, coordonată de Daniel Bălțat, cuprinde în agendă și competiția adresată celor pasionați să surprindă momente și peisaje din viața Sibiului.
„Concursul îi provoacă pe fotografi să surprindă Sibiul în diferitele sale ipostaze. Cu fiecare an, concursul se îmbogățește și devine mai provocator. Fotografiile trimise de participanți sunt din ce în ce mai bune, mai reușite. Calitatea lor crește de la o ediție la alta. Prin acest proiect, ne dorim să promovăm fotografii, atât pe cei cu experiență în domeniu, cât și pe cei aflați la început de drum, cărora să le oferim o rampă de lansare. În această ediție au fost fotografii care au pus în valoare orașul, atmosfera și latura turistică și culturală specifică Sibiului”, a spus Claudiu Gavrea, președintele Asociației “Sibiu 1191”, la vernisajul de vineri.
Cei trei fotografi care au fost premiați în ediția 2021 a concursului “Sibiu – Orașul Bunelor Maniere” au fost Adrian Bugariu, Dan Tarcea și Alexandru Mitrea.
„A fost destul de dificil pentru noi, jurații acestui concurs, să decidem care sunt cele mai bune fotografii. Sunt multe imagini bune, dar am încercat să facem o selecție cât mai reprezentativă!”, a spus Daniel Bălțat, directorul Școlii de Fotografie “Image Art”.
La rândul lor, câștigătorii au mulțumit, în primul rând, pentru oportunitatea de a-și etala creațiile în cadrul unei expoziții ce este admirată atât de sibieni, cât și de turiști.
„Le mulțumesc organizatorilor pentru oportunitatea de a participa în cadrul acestui proiect. Eu, cel puțin la ediția din acest an, am participat în urma unei vizite la Primăria Sibiu. Am văzut o fotografie semnată de mine expusă în instituție. M-am bucurat că fotografiile mele nu rămân doar pe Internet sau în colecția mea personală, ci ajung în locuri în care nu mă așteptam să le văd. Astfel, am decis să particip și anul acesta, pentru ca imaginile mele să bucure cât mai multe persoane. Îi încurajez pe toți să trimită fotografii, pentru că e o mare fericire să îți vezi fotografia undeva și să știi că anumite persoane se vor putea bucura de ea”, a spus Adrian Bugariu, un fotograf care nu se află la prima participare în cadrul concursului.
Alexandru Mitrea este un alt câștigător al ediției din acest an. Acesta a mărturisit, emoționat, că este pentru a doua oară când participă la concurs și că nu se aștepta la asemenea rezultate. „Nu mă așteptam să câștig! Felicitări tuturor!”, a spus fotograful.
De altfel, Dan Tarcea, cel de-al treila câștigător, a precizat, înainte de toate, că este foarte mândru că este sibian. „Pentru mine, e prima oară când particip la acest concurs și vă mulțumesc pentru apreciere! Sunt mândru că sunt sibian! Tot timpul umblu cu aparatul de fotografiat la mine, îmi place să surprind ipostazele orașului și acum mă bucur că imaginile mele ajung mai departe decât m-aș fi gândit”, a spus Dan Tarcea.
Ce au spus participanții la vernisaj
Cei care au răspuns invitației la vernisajul expoziției s-au declarat foarte încântați de expoziție. Aceștia au mărturisit că toate cele 55 de fotografii surprind orașul de pe Cibin în ipostaze neînchipuite.
„Fotografiile sunt absolut minunate! Sunt locuri care nici nu zici că sunt din Sibiu!”, este de părere Dan Luca, unul dintre participanții la vernisaj.
12 dintre fotografiile înscrise în concurs vor face parte din calendarul „Sibiu – Orașul Bunelor Maniere” de anul viitor. Acesta va fi tipărit, în prima jumătate a lunii decembrie, în aproximativ 2.000 de exemplare și va ajunge atât în instituții publice și private, cât și la persoane fizice interesate să aibă un 2022 cu imagini din viața Sibiului.
Concursul de fotografie și expoziția fac parte din proiectul Sibiu- Orașul Bunelor Maniere”, un program cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Județean Sibiu. Acțiunile sunt susținute de Romgaz, The Lake Home – Living Experience, NTT DATA ROMANIA  și New Concept Living.

Sibienii și turiștii, invitați pe „Drumul uleiului”, în Muzeul ASTRA

0

În următoarele zile, în Muzeul din Dumbrava Sibiului suntem invitați să pășim pe „Drumul uleiului”. Acesta este titlul celui mai nou proiect al Muzeului ASTRA, ce se va desfășura în perioada 23-25 noiembrie și va presupune un ghidaj demonstrativ despre ulei și oloit, un meșteșug vechi cu beneficii actuale.
Potrivit organizatorilor, ghidajul pornește de la modul în care se obținea în trecut uleiul din plante oleaginoase și ajunge la felul în care acesta era valorificat într-o gospodărie sau în comerț. Prin această inițiativă, vizitatorii au acces la grupa tematică de Prelucrarea semințelor oleaginoase din cadrul Muzeul ASTRA, grupă ce deține utilaje din patrimoniul civilizaţiei tehnice rurale românești, unele unicate în peisajul etnografic european.
„În perioada Postului, țăranii au înlocuit în alimentație grăsimea de origine animală cu cea de origine vegetală. Uleiul era produs prin metode tradiționale în ateliere de oloit specializate sau organizate în gospodăria țărănească. În principal, uleiul se obținea din semințe de dovleac, de floarea soarelui, de in sau de cânepă. Uleiul rezultat era foarte concentrat și aromat, hrănitor și cu multe beneficii pentru sănătate. După recoltare, semințele se uscau la foc mic, de obicei pe cuptor și se păstrau la loc uscat până la zdrobire. Zdrobirea se făcea la piuă, acționată de forța umană, animală sau hidraulică, până când semințele erau mărunțite în particule mici astfel încât să poată fi trecute printr-o sită de separare a miezului oleaginos de coaja tare. Făina rezultată era frământată cu un strop de apă într-o covată iar apoi era prăjită pe o tigaie metalică pentru a se activa uleiurile. De aici rezulta o pastă prăjită care era pusă într-un săculeț de pâslă introdus apoi în oala cu găuri a teascului. Prin forța de presare a acestuia, trecând prin prin pâsla care aționa ca cea mai fină sită, se scurgea uleiul într-un vas colector. Turta care rămânea era practic un reziduu, dar în marea ingeniozitate a țăranului român de a nu risipi nimic, aceasta era folosită ca nutreț pentru vite sau era pusă la foc. Așa se face că vom descoperi în acest ghidaj, împreună cu vizitatorii Muzeului ASTRA, cum se obținea uleiul din plante oleaginoase și prin ce instrumentar specific – arhaic – se prelucra acesta”, a declarat Bianca Stroia, muzeograf Muzeul ASTRA
„Drumul uleiului în Muzeul ASTRA” va avea loc în zona atelierelor de uleit din Muzeul în Aer Liber: Nădăștia, Grid, Livada, Tălmăcel, Cristian și Băiești. Cei interesați pot participa la acest ghidaj cu o programare la numărul de telefon 0756085794.

Eşec pentru Gaz Metan în primul meci al returului

0

Gaz Metan a pierdut prima partidă a returului Ligii I, 0-1, cu CS Mioveni, la capătul unui meci foarte slab făcut de jucătorii medieşeni.
Argeşenii au avut prima ocazie a meciului în minutul 6 atunci când Dorinel Oancea a pătruns în partea dreapt, a intrat în careul de 16 metri și a șutat din unghi, foarte aproape de vinclu. Peste șase minute, Alexandru Buziuc a profitat de o pasă greșită în apărarea Gazului, a scăpat spre poartă dar a fost blocat de portarul Octavian Vîlceanu. În minutul 17, portarul Gazului a reținut șutul lui Ionuț Burnea la colțul scurt.
Peste patru minute, Octavian Vîlceanu l-a faultat în careul de 16 metri pe Alexandru Buziuc, iar centralul Sebastian Colțescu a indicat punctul cu var. A executat și transformat lovitura de pedeapsă Bogdan Rusu. După o jumătate de oră de joc, Moussa Sanoh a centrat de pe partea stângă, dar Ștefan Blănaru a reluat rău balonul cu capul. Cu două minute înainte de pauză, șutul lui Bogdan Rusu din voleu a fost deviat în corner de Bryan Alceus.
Formația gazdă a avut prima oportunitate a reprizei secunde în minutul 46, atunci când Octavian Vâlceanu a reținut mingea trimisă direct din corner de Moussa Sanoh. Peste zece minute, CS Mioveni a obținut din nou o lovitură de pedeapsă după un duel în careul mic între Yuri Matias și Lucian Dumitriu.
Ca și în prima repriză a executat tot Bogdan Rusu, însă de această dată portarul Gazului a reușit să apere. În minutul 88, Moussa Sanoh a pătruns în partea dreaptă și a tras din unghi la colțul scurt, dar Octavian Vâlceanu a fost la post. În ultimul minut de joc, Gaz Metan a avut o șansă uriașă de a egala.
Raul Șteau a șutat din afara cereului de 16 metri, portarul Răzvan Ducan s-a întins și a reușit să o respingă, mingea a ajuns la Ioan Filip care a trimis cu capul spre poartă, Ducan a respins din nou, iar balonul a ajuns la Christian Irobiso care nu a reușit însă să îl trimită în poarta goală.
În urma acestui rezultat, Gaz Metan rămâne cu 15 puncte în clasamentul Ligii I, iar etapa viitoare medieşenii vor juca pe teren propriu cu Farul. Partida este programată, luni, 29 noiembrie, de la ora 17:30.