Muzicienii Filarmonicii de Stat Sibiu au plecat în turneu prin Europa. Acesta este cel mai amplu turneu din istoria instituției și a început în această săptămână, urmând să se încheie la jumătatea lunii decembrie.
45 de muzicieni de orchestră și 20 de coriști invitați participă la turneul european cu un repertoriu de muzică de film. „După mulți ani, un prim turneu în perioadă de pandemie! Suntem și noi curioși, sunt niște țări în care nu s-a mai mers până acum, nu va fi deloc ușor, dar așteptăm ca ceea ce ne oferă turneul să compenseze și să ne vedem cu bine acasă!”, a precizat contrabasistul Valentin Desagă, înainte de plecare.
Conform reprezentanților Filarmonicii, prima întâlnire cu publicul va avea loc duminică, 7 noiembrie, la Stockholm, iar luni și marți artiștii vor cânta la Oslo. Turneul cuprinde, în total, 32 de concerte care vor fi susținute în Suedia, Norvegia, Finlanda, Danemarca și Marea Britanie. Muzicienii se vor întoarce acasă pe 17 decembrie.
„Anul acesta plin de provocări se încheie cu unul dintre cele mai importante turnee simfonice europene pe care le-a avut vreodată o orchestră din România: 32 de concerte într-o lună și jumătate. Suntem onorați că orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu a fost invitată de prestigioasa companie artistică Star Entertainment GmbH, cu sediul în Berlin, reprezentată în România de către dl. Mihai Constantinescu, să susțină un turneu muzical extraordinar în cele mai importante spații culturale europene. Astfel, vom fi ambasadorii Sibiului la: Stockholm, Oslo, Bergen, Skien, Stavanger, Helsinborg, Helsinki, Tampere, Turku, Pori, Linkoping, Sondenborg, Vejle, Aalborg, Le Havre, Blackpool, Hull, Hastings, Portsmouth, Croydon, Ipswich, Sheffield, Shaftesbury, York, Glasgow, Liverpool, Bath”, a declarat dirijorul Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu.
Startul turneului a fost luat acasă. În avanpremiera turneului, duminică, 31 octombrie, orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat le-a oferit sibienilor un concert vocal-simfonic de muzică de film, dirijat de maestrul Alexander Steinitz, iar spectatorii au umplut Sala Thalia până la limita impusă de măsurile sanitare, pentru a se bucura de muzica filmelor preferate. Alături de instrumentiștii Filarmonicii, și-au dat concursul soliștii Johanna Krumin – soprană, Rachid Barji – tenor, interpreții de soul Portia Manyike și Linda Rheretyane.
Muzicienii Filarmonicii de Stat Sibiu au plecat în turneu
Record de decese anunțate într-o singură zi, la Sibiu. România coboară la 8000 de cazuri
Autoritățile din județul Sibiu s-au întrecut pe ele, la raportările de decese Covid. În ultimele 24 de ore au fost centralizate nu mai puțin de 20 de persoane decedate însă nu toate și-au pierdut viața în intervalul menționat.
Județul Sibiu a revenit pe creștere cu numărul de cazuri Covid, cu 253 de cazuri noi în ultimele 24 de ore, și a înregistrat un nou record tragic al deceselor raportate într-o singură zi. De fapt, statistica transmisă de Prefectura Sibiu precizează că nouă dintre decesele prezentate s-au produs anterior, ele fiind confirmate și anunțate abia astăzi. Așadar, ultima zi aduce 11 decese noi, plus nouă decese mai vechi, iar numărul total de pacienți Covid care și-au pierdut viața se ridică la 1.439.
Lista decese Covid Sibiu
- Femeie, 91 ani, non ATI, nevaccinată, Sibiu
- Femeie, 41 ani, ATI, nevaccinată, Sibiu
- Femeie, 63 ani, ATI, vaccinată, Sibiu
- Femeie, 68 ani, deces la domiciliu, nevaccinată, Cristian
- Bărbat, 92 ani, non ATI, nevaccinat, Sibiu
- Femeie, 83 ani, non ATI, nevaccinată, Sibiu
- Femeie, 88 ani, deces la domiciliu, nevaccinată, Sibiu
- Femeie, 66 ani, non ATI, nevaccinată, Spitalul Făgăraș
- Bărbat, 70 ani, non ATI, nevaccinat, Sibiu (TBC)
- Bărbat, 86 ani, deces la domiciliu, nevaccinat, Marpod
- Femeie, 80 ani, non ATI, nevaccinată, Mediaș
- Femeie, 68 ani, ATI, nevaccinată, Sibiu
- Bărbat, 74 ani, non ATI, nevaccinat, Sibiu
- Femeie, 73 ani, non ATI, nevaccinată, Sibiu
- Bărbat, 79 ani, non ATI, vaccinat, Mediaș
- Bărbat, 70 ani, non ATI, nevaccinat, Sibiu
- Bărbat, 64 ani, ATI, nevaccinat, Sibiu
- Bărbat, 83 ani, non ATI, vaccinat, Sibiu
- Bărbat, 48 ani, ATI, nevaccinat, Sibiu
- Bărbat, 92 ani, non ATI, nevaccinat, Sibiu
(9 decese sunt anterioare intervalului de referință, de 24 ore)
În acest moment, în spitale numărul de pacienți a scăzut, ceea ce înseamnă că ponderea cazurilor grave între cele depistate este mai mică. Sunt în continuare 46 de pacienți în ATI, în stare gravă.
La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 812 teste, dar numai 110 RT-PCR și 702 teste rapide.
Rata de incidență din municipiul Sibiu a scăzut sub 12, iar cea din județ a scăzut sub 9 cazuri la 1000 de locutori, în ultimele 14 zile.
Situația Covid la nivel național
În toată România, s-au anunțat 8.057 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), depistate în ultimele 24 de ore, dintre care 89 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
De asemenea, au fost raportate de către INSP 395 de decese (193 bărbați și 202 femei), din care 5 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.
Dintre cele 395 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 18 la categoria de vârstă 40-49 ani, 29 la categoria de vârstă 50-59 ani, 97 la categoria de vârstă 60-69 ani, 134 la categoria de vârstă 70-79 ani și 116 la categoria de vârstă peste 80 ani.
360 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 33 de pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Au fost raportate 5 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Bihor și Vâlcea, în luna octombrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 390 de decese.
Din totalul de 395 de pacienți decedați, 362 erau nevaccinați și 33 vaccinați. Cei 33 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 de ani și peste 80 de ani. Toți pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 18.249. Dintre acestea, 1.867 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienților internați, 304 sunt minori, 273 fiind internați în secții și 31 la ATI.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.906 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 383 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Structura anului școlar a fost modificată. Când se încheie primul semestru și când sunt programate vacanțele
Structura acestui an școlar s-a modificat. Potrivit noului calendar, ziua de 23 decembrie a fost transformată în zi de cursuri, iar vacanța de iarnă nu mai este intersemestrială, devenind o altă vacanță din primul semestru.
Potrivit Ministerului Educației, modificările anului școlar 2021-2022 au fost realizate ținând cont de pandemia de coronavirus.
Primul semestru va cuprinde încă o vacanță, între 24 decembrie 2021 – 2 ianuarie 2022, pentru clasele din învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal, iar între 24 decembrie 2021-6 ianuarie 2022 va fi vacanță de iarnă pentru clasele din învățământul preșcolar și primar.
Cel de-al doilea semestru va înncepe în 17 ianuarie și se va încheia în 10 iunie 2022. Acesta va cuprinde vacanța de primăvară, între 15 aprilie – 1 mai 2022.
Potrivit noului calendar, vacanța de vară va începe în 11 iunie 2022.
Pentru clasele terminale din învățământul liceal (clasa a XII-a zi, clasa a XIII-a seral și frecvență redusă), anul școlar are 32 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 mai 2022.
Pentru clasele a VIII-a, anul școlar are 33 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 3 iunie 2022, în timp ce pentru clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică (exceptând clasele terminale anterior menționate), respectiv pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are 37 de săptămâni de cursuri.
„În situația suspendării cursurilor conform Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP), măsurile privind parcurgerea integrală a programei școlare prin modalități alternative stabilite de consiliul de administrație al școlii nu se dispun pe durata vacanțelor școlare. Calendarele examenelor naționale, inclusiv calendarul admiterii în învățământul liceal (clasa a IX-a), se aprobă prin ordine de ministru distincte. În stabilirea structurii anului școlar s-a ținut cont de propunerile Consiliului Național al Elevilor”, arată reprezentanții Ministerului Educației.
- Semestrul I (13 septembrie 2021 – 14 ianuarie 2022), structurat astfel:
- [Cursuri] 13 septembrie 2021 – 22 octombrie 2021
- [Cursuri] 8 noiembrie 2021 – 23 decembrie 2021
- [Cursuri] 3 – 14 ianuarie 2022 (clasele din învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal)
- [Cursuri] 10 – 14 ianuarie 2022 (clasele din învățământul preșcolar și primar).
- Semestrul al II-lea (17 ianuarie 2022 – 10 iunie 2022), structurat astfel:
- [Cursuri] 17 ianuarie 2022 – 14 aprilie 2022
- [Cursuri] 2 mai 2021 – 10 iunie 2021
Vacanțele elevilor sunt programate astfel:
- 23 octombrie – 7 noiembrie 2021: vacanță pentru elevii din învățământul preșcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal;
- 24 decembrie 2021 – 2 ianuarie 2022: vacanța de iarnă pentru clasele din învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal;
- 24 decembrie 2021 – 6 ianuarie 2022: vacanța de iarnă pentru clasele din învățământul preșcolar și primar;
- 15 aprilie 2022 – 1 mai 2022: vacanța de primăvară;
- 11 iunie 2022 – până la data din septembrie 2022 la care vor începe cursurile anului școlar 2022 – 2023, vacanța de vară.
Derby în Liga 2: FC Hermannstadt întâlneşte Steaua Bucureşti
FC Hermannstadt joacă pe teren propriu în etapa 13 din Liga 2 contra celor de la C.S.A.Steaua București.
Sibienii ocupă în acest moment locul 2 în clasament, cu 28 de puncte, 8 victorii și 4 rezultate de egalitate, fiind singura echipă neînfrântă din campionat. De cealaltă parte, C.S.A.Steaua este pe locul 6, cu 22 de puncte și o linie de 6 victorii, 4 rezultate de egalitate și 2 înfrângeri.
Din lotul sibienilor va lipsi mijlocașul defensiv Andrei Lungu, acesta fiind indisponibil pentru o perioadă îndelungată de timp datorită unei accidentări din meciul cu Unirea Slobozia. FC Hermannstadt-Steaua se joacă astăzi pe Stadionul Gaz Metan din Mediaș.
Partida se va desfășura fără spectatori în tribune, în conformitate cu normele sanitare impuse de autorități pentru combaterea virisului SARS – CoV-2. În această săptămână, FC Hermannstadt a lansat o campanie de fidelizare a suporterilor prin punerea spre vânzare a biletelor virtuale care sunt disponibile pe www.bilete.ro.
,Din punctul meu de vedere este cel mai dificil meci pe care l-am disptutat până acum contra celei mai bune echipe pe care am întâlnit-o până acum în acest campionat. Spun asta cu tot respectul pentru celelalte echipe pe care le-am întâlnit. C.S.A.Steaua este o echipă cu un stil de joc ofensiv, cu foarte mulți jucători de calitate.
Au un antrenor foarte echilibrat. Este un derby, fiindcă avem de înfruntat una dintre contracandidatele noastre din punct de vedere sportiv, o echipă de play-off. Știm că nu au drept de promovare, dar din punct de vedere sportiv C.S.A.Steaua este una dintre contracanditatele noastre. Din păcate pe stadion nu vor avea suporteri iar asta s-a văzut la ultimul meci de pe teren propriu, contra Concordiei Chiajna.
Va fi o problemă pentru ei, fiindcă fanii i-au cam împins de la spate în majoritatea meciurilor de pe teren propriu. Va fi un derby văzut de suporteri la televizor”, a spus principalul sibienilor, Marius Măldărăşanu.
Păstrăvăria “Cindrel” din Gura Râului, o afacere pornită din dragostea pentru pescuit
O vorbă veche spune așa: „Nicio masă fără pește!„. Bogat în vitamine, consumul peștelui este recomandat de specialiști, asigurând necesarul pentru un organism sănătos. Iar când este crescut în condiții naturale și la poalele Munților Cindrel, peștele nu poate fi decât o adevărată delicatesă. Vasile Arsenie, proprietarul Păstrăvăriei „Cindrel” din Gura Râului, a dat naștere unei mici afaceri care a pornit din pasiunea pentru pescuit. Astăzi, păstrăvii săi ajung pe mesele a mii de români, sibieni și turiști veniți din toată țara să viziteze Mărginimea Sibiului. I-am aflat și noi povestea în cadrul campaniei „Produs în Sibiu„, vizitând producătorul local alături de poetul Radu Vancu, invitatul nostru special din această săptămână.
“Ar trebui să vezi, cândva Gura- Râului, ca să înțelegi ce înseamnă colț de Rai cu străveche tradiție în cultura românească”, spunea, odată, Lucian Blaga. Peisajele sale de poveste, datinile păstrate de localnici cu sfințenie de la strămoșii lor, dar și bucătăria gurenilor gospodari întregesc o imagine aparte a localității din Mărginimea Sibiului.
Printre gospodarii cu care Gura Râului se mândrește se numără și Vasile Arsenie, cel care deține Păstrăvăria „Cindrel” din zona barajului.
Povestea micii sale afaceri își are originile în dragostea pentru pește.
„Eu iubesc să pescuiesc încă de mic copil. Ideea de a deschide această păstrăvărie mi-a venit chiar în timp ce mă aflam la pescuit. Eu am lucrat mulți ani în domeniul construcțiilor, apoi am fost șofer și nu mă gândeam vreodată că o să am o păstrăvărie. Această afacere implică multă dragoste și pasiune. Îmi place ceea ce fac, iar când văd că oamenii care cumpără păstrăv sunt încântați de ceea ce văd și de gustul lor sunt cel mai fericit”, spune Vasile Arsenie.
Învățături de la un “doctor păstrăvar”
Gureanul povestește că, la început, nu știa prea multe despre afacerea cu păstrăvi, dar alături i-a fost un „doctor păstrăvar”, după cum îl numește, care i-a deslușit câteva dintre tainele crescătoriei.
„Le-am învățat din mers. Am cunoscut un doctor păstrăvar chiar înainte să încep activitatea. Am învățat pas cu pas cum trebuie să îi hrănesc, ce condiții să le ofer, ce tratamente. E multă muncă, dar dacă faci ceea ce îți place înseamnă că e vorba și de relaxare!”, spune producătorul local.
Primii pești i-a cumpărat, acum câțiva ani, de la o păstrăvărie din județul Sibiu. Văzând că se descurcă cu creșterea lor, a reușit să populeze patru bazine, însumând aproape patru tone de păstrăv. Marea dezamăgire a fost când promisiunile comercianților cu care vorbise nu s-au adeverit.
„În primul an am crescut undeva înspre patru tone. Existau multe promisiuni că o să ne cumpere peștii tot felul de comercianți, dar când am început producția nu a mai fost nici măcar unul. A trebuit să mergem din ușă în ușă ca să vindem patru tone de pește. L-am vândut la un preț aproape de de producție”, spune gureanul.
“Ultimii doi ani ne-au cam frânat un pic!”
Ambițios, Vasile Arsenie și-a continuat afacerea și, astăzi, păstrăvăria sa are o capacitate de 25-30 de tone. Anul acesta, a investit și într-o instalație de oxigen.
„Cu ajutorul acesteia, cred că vom crește capacitatea cu 50%. În sezonul cald, nu avem destul oxigen și atunci îl suplimentăm noi”, povestește gureanul.
Când vine vorba despre perioada pandemiei, Vasile Arsenie afirmă faptul că ultimii doi ani au fost unii dintre cei mai grei din “viața” afacerii sale.
„Ultimii doi ani ne-au cam frânat un pic. Anul trecut a fost binișor, dar acum e destul de greu… Pandemia afectează industria HoReCa, clienții nu mai circulă ca înainte. Aveam mulți turiști din țară care plecau și cu 15 kilograme de pește de la noi. Noi căutăm soluții, acum ne gândim să mergem spre supermaketuri. Ne-am descurcat greu, am lăsat păstrăvul la cel mai mic preț pentru a supraviețui. Cred că e cel mai mic preț din țară. Calitatea este avantajul nostru! Avem apă curată, din râul Cibin, se simte altfel gustul peștelui”, conchide gureanul.
Păstrăvăria „Cindrel”, de lângă barajul din Gura Râului, este deschisă de luni până sâmbătă între orele 9 – 16. Cei care vor să afle informații suplimentare sau să vorbească cu proprietarul o pot face apelând numărul de telefon 0749 921 912. De asemenea, detalii pot fi găsite și pe pagina de Facebook Păstrăvăria Cindrel, sub Baraj Gura Râului.
Recomandări:
Păstrăvăria Cindrel – sub baraj Gura Râului
Complex Păstrăvăria Albota
Păstrăvăria Tatu – Sadu
Păstrăvăria Laita
Păstrăvăria Neagoe Sadu
Păstrăvăria Gura Râului
FOTO Incendiu de vegetaţie la Mohu
Un puternic incendiu de vegetaţie a izbucnit, vineri după amiaza, pe raza localităţii Mohu.
Pompierii sibieni au intervenit cu 3 echipaje de stingere, pe raza localității Mohu, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația aflată în zona de câmp a localității, în apropiere de calea ferată, din cauza unei arderi lăsate nesupravegheate.
Intervenția pompierilor a fost îngreunată de vântul care favoriza arderea. Pompierii au acţionat cu mijloace manuale de intervenție.
Incendiul a fost localizat și lichidat de către pompieri în aproximativ două ore. Au ars aproximativ 6.000 de metri pătrați de vegetație. Nu a fost afectat traficul rutier, nici circulația pe calea ferată.
FOTO: ISU Sibiu
Centrul de Spectacole Sibiu: studiul ARUP estimează un cost de 100 de milioane de euro, legături cu centrul istoric și mai multe săli de spectacole
Centrul de Spectacole și Conferințe pe care Primăria Sibiu intenționează să-l construiască în centrul orașului, în locul Teatrului Național Radu Stanca, ar putea costa peste 100 de milioane de euro și va ocupa o mare parte a spațiului din actuala parcare a teatrului. Va deveni astfel cel mai mare și mai scump proiect al Sibiului din istorie.
Reprezentanții Grupului ARUP, care realizează un studiu de prefezabilitate la cererea Primăriei Sibiu, pentru a stabili toate detaliile necesare startului construcției unui centru cultural de amploare în Sibiu, au avut în aceste zile mai multe prezentări ale documentației pe care o realizează, inclusiv o întâlnire cu presa, în care au fost expuse ideile principale, caracteristicile esențiale, liniile de lucru și concluziile care se desprind din acest studiu.
Centrul de Spectacole și Conferințe, așa cum este denumit la acest moment, generic, viitorul complex cultural al Sibiului, va fi nu doar un sediu nou pentru TNRS, ci și un spațiu destinat diferitelor evenimente culturale și sociale. În același timp, va reprezenta o conexiune între centrul istoric al orașului și zonele limitrofe acestui centru, atât funcțional, cât și arhitectural. Prezentarea realizată de Tateo Nakajima, din partea ARUP, a cuprins mai multe capitole, începând cu viziunea, conceptul acestui noi obiectiv, structura propusă pentru viitoarea construcție, conexiunile cu spațiile din jur, câteva idei referitoare la edificiul în sine și la structurile din care va fi format.

Estimările făcute de compania ARUP, una dintre cele mai mari firme de consultanță din lume, arată că prețul construcției se va ridica la 118 milioane de euro, fără alte cheltuieli care vor însoți inevitabil construcția. Suprafața totală desfășurată ar putea ajunge la 24.544 metri pătrați, acoperind, cu toate clădirile propuse, actualul teatru, parcarea și zona sălii de sport. Timpul în care ar putea fi realizat obiectivul nu a fost estimat, însă vorbim despre un interval care ar putea ajunge la 10 ani, dacă includem celelalte studii, aprobări și avize, licitații și lucrările în sine. În centrul complexului, care ar putea fi format din mai multe săli conectate, se va afla marea sală, dedicată spectacolelor de teatru și nu numai, cu circa 450 de locuri, dar care ar putea să fie extinsă la 850 și chiar la 1500 de locuri, pentru concerte mari.
Consultanții au propus primăriei realizarea unei legături fizice între viitorul centru cultural și centrul istoric prin intermediul unui pod care să supratraverseze bulevardul Corneliu Coposu, alte legături cu spațiile verzi din zona centrală fiind de asemenea sugerate de studiu.
Pentru a putea fi implementat, proiectul are nevoie să parcurgă pașii prevăzuți de legislație: un studiu de fezabilitate, care să calculeze costurile celei mai bune variante propuse, apoi un proiect tehnic realizat pe baza studiilor și, în final, execuția. Tateo Nakajima ne-a declarat că ARUP este interesată să participe și la celelalte etape de realizare a construcției, având în vedere faptul că grupul britanic se ocupă inclusiv cu proiectări și execuții de astfel de lucrări monumentale.
Vom prezenta în zilele următoare pe larg viziunea studiului realizat, așa cum ne-a fost oferită de cei de la Arup și de reprezentanții Primăriei Sibiu.
4 kilometri de pistă pentru biciclete între Avrig şi Mârşa
Zilele trecute, Consiliul Județean Sibiu a semnat contractul pentru realizarea documentației tehnice, asigurarea asistenței tehnice din partea proiectantului și execuția lucrărilor pentru realizarea pistei de biciclete, pe Drumul Judeţean 105 G, între Avrig și Mârșa.
Pista de biciclete va fi amenajată pe fiecare parte a drumului județean, respectiv 2 kilometri pe sensul de mers către Avrig și 2 kilometri pe sensul de mers către Mârșa, ceea ce însumează un total de 4 kilometri de pistă de biciclete.
Pentru realizarea acesteia, nouă asocieri de firme și-au depus ofertele, iar în urma evaluării acestora a fost desemnată câștigătoare oferta depusă de către asocierea Total NSA AG Construct și Neo Plan.
În prima etapă, constructorul are la dispoziție 4 luni pentru realizarea documentațiilor tehnice, urmând ca la finalizarea acestora, în termen de 12 luni, să realizeze lucrările de execuție.
Valoarea contractului este de 6.986.970,14 lei cu TVA, din care 6.816.800,74 lei cu TVA sunt alocați pentru execuția lucrărilor, cu peste 22% mai mică față de valoarea estimată 8.919.838,64 lei cu TVA.
Investiția se realizează cu sprijinul fondurilor europene prin Programul Operațional Regional 2014-2020, în cadrul proiectului ”Îmbunătățirea calității vieții populației din localitatea Mârșa, orașul Avrig” , derulat de Consiliul Județean Sibiu în parteneriat cu Primăria Orașului Avrig, valoarea totală a acestuia fiind de 24.095.776,80 lei cu TVA.
Proiectul mai prevede realizarea de lucrări pentru reabilitarea și modernizarea grădiniței, școlii și sălii de sport, din localitatea Mârșa, precum și dotarea acestora cu echipamente corespunzătoare. Aceste investiții revin în sarcina Primăriei Orașului Avrig. Valoarea acestora se ridică la suma de 14.126.029,75 lei cu TVA.
”Ne dorim ca în proximitatea drumurilor județene să fie amenajați cât mai mulți kilometri de piste de biciclete, iar prin acest proiect, facem încă un pas. De asemenea, împreună cu Primăria Orașului Avrig ne-am propus să le asigurăm copiilor condiții moderne în procesul de educație, iar localitatea Mârșa să beneficieze de oportunități de dezvoltare”, a precizat Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Judeţean Sibiu.
Drulă: Autostrada Sibiu – Cluj va fi inaugurată de 1 decembrie
Lotul 2 al Autostrăzii Sebeș – Turda, care a rămas singurul pe care nu se poate circula, de pe întreaga lungime a Autostrăzii A10, va fi inaugurat de Ziua Națională a României, potrivit fostului ministru al transporturilor, Cătălin Drulă.
Sibienii vor putea merge la Cluj direct pe autostradă, din luna decembrie, dacă se adeverește ceea ce spune Cătălin Drulă, cel care a coordonat finalizarea acestei șosele din postul de ministru, în ultimul an.
„Sebeș-Turda, lotul 2, se finalizează anul acesta. La 1 decembrie este data de inaugurare. Ceea ce înseamnă că vom avea o autostradă completă: sunt cei 29 de kilometri care lipsesc. Este un contract semnat în 2014 sau 2015, pe repede înainte. A fost o idee a lui Ponta, cred, în 2013, să-și lege numele de un proiect, dar a scos un studiu slăbuț la licitație. Actualizat în trei luni de la drum expres la autostradă, iar o parte de întârzieri sunt consecința acestui fapt”, a spus Cătălin Drulă la Europa FM.
Lotul 2 al A10 Sebeș – Turda are 24,25 km și leagă Alba Iulia de Aiud. În total, Autostrada A10 Sebeș – Turda are 70 km, ea fiind conectată cu A1 prin noudul de la Sebeș și cu A3, prin nodul de la Turda. Aceasta este circulabilă de la Câmpia Turzii până la Gilău – Nădășelu, fiind o continuare a legăturii Sibiu – Sebeș – Cluj Napoca. În total, Sebeș – Cluj (coborâre la nodul de la Gilău) va avea aproximativ 105 km. Drumul Sibiu – Cluj, pe autostradă, va avea aproape 180 km și va putea fi parcurs în mai puțin de două ore.
Muzicieni de renume, pe scena Filarmonicii de Stat Sibiu, la Festivalul SoNoRo
Muzicieni de renume vor poposi pe scena Filarmonicii de Stat Sibiu, în cadrul celei de-a XVI-a ediție a Festivalului SoNoRo. Evenimentul are loc miercuri, 10 noiembrie, și cuprinde un concert extraordinar, susținut de nouă muzicieni români și străini. Festivalul a fost programat în perioada 29 octombrie – 14 noiembrie, în București, Brașov, Sibiu și Cluj-Napoca. Prin tema „Dreamtigers” organizatorii și-au propus să aducă un omagiu marelui scriitor sud-american Jorge Luis Borges.
Conform organizatorilor, în Sibiu, Festivalul SoNoRo va oferi un concert miercuri, 10 noiembrie, la ora 19, la Filarmonica de Stat Sibiu – Sala Thalia, intitulat „RIVER, TIGER, FIRE”.
Titlul concertului, în acord cu tema generală a festivalului, face referire la un pasaj emblematic din opera scriitorului argentinian Jorge Luis Borges: „Timpul este o substanță din care sunt făcut. Timpul este un râu care mă absoarbe, dar eu sunt râul; este un tigru care mă distruge, dar eu sunt tigrul; este un foc care mă mistuie, dar eu sunt focul”.
În ceea ce privește programul concertului, în acesta sunt incluse lucrări de Claude Debussy, Ernest Chausson, Ernst von Dohnányi și Franz Schubert, interpretate de muzicienii Suyeon Kang (vioară), Pavel Berman (vioară), Răzvan Popovici (violă), Alexander Zemtsov (violă), Justus Grim (violoncel), Andreas Brantelid (violoncel), Diana Ketler (pian), Thorsten Johanns (clarinet) și Olivier Darbellay (oboi).
„Este o bucurie să revenim și în acest an pe scena Filarmonicii de Stat Sibiu, în cadrul Festivalului SoNoRo. Și de data aceasta ne respectăm promisiunea de a-i aduce în fața iubitorilor de muzică clasică din Sibiu pe câțiva dintre cei mai importanți muzicieni ai momentului și să oferim un regal muzical publicului. Sperăm ca prin gestul nostru să insuflăm speranță și un pic de optimism vindecător în revenirea la sălile de concert pline de public și la bucuria întâlnirii dintre semeni”, a declarat Răzvan Popovici, Directorul executiv al Festivalului SoNoRo.
Drogat şi cu permisul suspendat, prins la volan de poliţişti
Un tânăr de 20 de ani are dosar penal pentru conducere sub influenţa drogurilor, dar şi pentru că s-a urcat la volan deşi are permisul suspendat.
În cursul zilei de joi, pe strada Gării din Dumbrăveni, polițiștii au identificat un tânăr în vârstă de 20 de ani, din județul Mureș, care conducea un autoturism deşi avea permisul suspendat.
De asemenea, testarea șoferului cu aparatul Drugtest a indicat un rezultat pozitiv la Cannabis, tânărul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biolgice în vederea stabilirii substanței psihoactive în organism.
Tânărul este cercetat acum pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul având acest drept suspendat, respectiv conducere sub influența substanțelor psihoactive.




















