Acasă Blog Pagina 2778

Ce se află în spatele amenințărilor cu un „Blackout” de energie? Un raport militar bazat pe analizele experților

Presa de scandal a făcut mare vâlvă în jurul unei știri referitoare la iminența unei uriașe pene de curent ce ar putea să apară în Austria și în alte țări europene. Totul a pornit de la niște afișe distribuite în Austria, în care populația era îndemnată să-și facă provizii pentru cel puțin 14 zile. Românii panicați s-au numărat printre cei mai buni distribuitori ai acestei informații. Ce a stat însă la originea celebrului avertisment? O analiză bazată pe argumente ale unor experți.

Structurile militare ale Austriei realizează în mod regulat analize privind securitatea națională și contextul internațional care ar putea genera probleme Austriei, în funcție de tipul de eveniment și de amenințare. Raportul din 2021, realizat de Direcția pentru Politici de Securitate, se numește „Siguranță. Și mâine?”, având ca autor Institutul de Menținere a Păcii și Managementul Conflictelor. Este fără îndoială că vorbim despre specialiști, analiști politici, militari și de securitate care au la îndemână instrumentele cele mai valoroase pentru a realiza predicții științific argumentate. Publicația face precizarea că nu reprezintă poziția oficială a Ministerului Federal al Apărării din Austria, ci reprezintă punctul de vedere personal al experților.
Raportul cuprinde cinci capitole majore, în care se regăsesc analize detaliate pentru fiecare dintre subiectele și riscurile propuse, unul dintre acestea fiind semnat de cercetătoarea de origine română Daniela Pisoiu, cercetător la Institutul Austriac pentru Afaceri Internaţionale din Viena, specializată în terorism, radicalizare şi extremism de orientare islamistă, de extremă dreapta şi de extremă stânga.

Care sunt capitolele raportului Ministerului Federal al Apărării din Austria, despre Blackout?

Primul capitol este „Politica de securitate a Austriei în vreme de pandemie” și conține două analize importate despre „Imaginea riscului Austria 2021” și „Concluziile politicii de apărare a Austriei”. În prima analiză se vorbește exact despre acest risc al unei pene de curent majore, care ar putea să se producă într-un context extrem de complicat. El este preluat din secțiunea corespunzătoare, care se găsește în capitolul 5, asupra căreia vom reveni.
Capitolul al doilea este dedicat „Tendințelor strategice globale”, care însumează nu mai puțin de 15 analize diferite pentru fiecare dintre temele internaționale care pot genera schimbări importante la nivel global. Printre primele analize referitoare la tendințele globale este cea care se numește „Ordinea global-liberală a SUA”. Rolul Chinei în echilibrul global este un alt subiect, la fel și schimbările climatice sau „Pandemiile ca provocări permanente”. De asemenea, sunt analize despre subiecte importante, cu efecte majore, cum este cea intitulată „Tehnologiile emergente și disruptive”. Analiza scrisă de Daniela Pisoiu se numește „Radicalizarea în Europa” și are ca subiect, așa cum relevă și titlul, tendințele de amplificarea a manifestărilor radicale în rândul țărilor din UE, în special cele ce vin din zona Islamului. Un subiect interesant este și „NATO după Trump”.
Capitolul 3 vine cu analize referitoare la regiuni cu potențial de risc, pe planetă. Vorbim aici despre Africa de Vest, Balcanii de Vest, despre „Rusia și relația cu UE”, Caucaz, Turcia, Iran, Afganistan, iar capitolul se încheie cu o analiză de ansamblu asupra conflictelor regionale.
Capitolul patru este și mai interesant, deoarece cuprinde analizele referitoare la UE: „UE în sistemul global”, „Uniunea Europeană geopolitică”, sau pe subiecte despre reforma UE, politica de securitate comună a UE și, implicit, despre dezvoltarea armatei europene.
În fine, capitolul 5 este cel care cuprinde „Teme Focus 2021”, adică subiecte specifice, care merită atenție din partea autorităților. Începe cu „Politica externă și de securitate a noii adminsitrații americane”, trece prin „Controlul armelor și noile tehnologii”, apoi inevitabil „Efectele COVID-19 asupra politicii economice a Austriei” plus implicațiile Covid-19 în Europa. Apoi vin subiecte „tari”: Războaiele dronelor”, amenințările hibride, „Securitatea cibernetică” și „Cooperarea internațională”.
Ultimele analize sunt cele despre „Lecții strategice în urma pandemiei”, „Crima organizată în 2021” și, detaliat, același subiect al posibilei pene de curent majore, cunoscută deja în toată presa de „scandal” ca „Marele Blackout din Austria”.

Va fi sau nu va fi un Blackout?

Analiza realizată de experții austrieci, mai exact de specialistul în „blackout”-uri Herbert Saurugg, este cea care stă la baza întregului șir de articole publicate însă fără noimă de presa din România. Saurugg este cel care face apel la populație să-și pună întrebări referitoare la situația în care curentul electric s-ar opri, în urma unui accident major de distribuție. „Două săptămâni fără shopping”, este expresia pe care o folosește expertul austriac. El susține în analiza sa că a sesizat acest risc al unei pene majore și în 2020, ca pe defecțiune sistemică a Europei, la nivel de infrasctructură de livrare a energiei electrice. Aceasta ar fi urmată, indiscutabil, de crize majore de alimentare cu resurse de bază, acesta fiind și subiectul alertelor în rândul populației. Saurugg spune că este un eveniment ce poate fi considerat ca „o amenințare imediată” fără a putea preciza o dată anume, pentru că este vorba despre slăbiciunile unui sistem care nu a mai fost actualizat. „Criza Corona a condus la amânarea prea multor proiecte pentru evitarea unei căderi majore”. El face apel la o pregătire socială generală, la prevenție.

Care sunt argumentele pentru un Blackout?

Autorul analizei scrie despre momentul primului lockdown din Europa, din 2020, care a adus și un consum foarte mare de energie electrică. Acel moment a creat un impact negativ asupra rezervelor critice de energie electrice. O revenire economică post-criză va aduce o și mai mare creștere a cererii de energie electrică, cu presiune pe sursele de generare. Analistul mai amintește și de atacul asupra unei rețele de energie de înaltă tensiune din Elveția sau de căderile de curent masive din Polonia. Opririle centralelor pe cărbune vor contribui și ele la această presiune, iar amânarea lucrărilor de mentenanță la unele centrale, cum sunt cele nucleare din Franța, care au ajuns în situația de a fi deconectate de la rețea, sunt un motiv în plus de alertă. Pe de altă parte, Saurugg aduce ca argument și faptul că se fac tot mai multe conexiuni inter țări în cadrul UE, care vor crea o rețea interconectată. În acest fel, o pană pornită într-una din țările UE se va propaga cu ușurință în celelalte țări conectate. Analistul spune că măsurile de prevenție actuale sunt insuficiente. „Diavolul e în detalii” scrie Herbert Saurugg. El explică de exemplu faptul că în timpul unor exerciții de pene de curent, în primele 12 ore, cinci din șase generatoare s-au defectat. De aici a pornit criza de apă, criza sanitară, blocarea sistemelor de acces electronic. A inspectat o serie de unități medicale pentru a vedea care este stadiul proviziilor și a descoperit că cele mai multe aveau rezerve medicale și de curățenie doar pentru o zi. De asemenea, proviziile de hrană ale spitalelor sunt suficiente doar pentru câteva zile. În aceste condiții, el spune că instalarea haosului ar dura doar câteva zile și dă exemplul crizei corona, care a arătat cât de vulnerabile sunt unitățile medicale în situații de criză.
Mesajele-cheie pe care le transmite analiza lui Saurugg sunt ușor de înțeles:
– O defecțiune majoră de energie electrică (Blackout) poate fi așteptată în următorii cinci ani.
– O criză de aprovizionare de amploare, iminentă după o pană de curent, nu poate fi controlată fără o pregătire eficientă a populației însăși și a municipalităților.
– Criza de comunicare în cazul crizei Corona și posibilitatea unei defecțiuni majore au un spațiu considerabil de îmbunătățire.
– Iluzia securității este mai gravă decât insecuritatea.

Herbert Saurugg, are 47 de ani, este maior, a activat în armata austriacă în domeniul securității cibernetice, este expert în tranziție energetică și pene energetice, fiind președinte al Societății Austriece pentru Prevenirea Crizelor. El este cel care a început educarea austriecilor pentru pregătirea de rezerve necesare în cazul unei defecțiuni majore a sistemului de energie electrică.

De unde a plecat isteria unui Blackout?

În urma publicării raportului realizat de Direcția pentru Politici de Securitate a Ministerului Federal al Apărării din Austria, ministrul apărării din această țară, Laudia Tanner, a făcut o serie de declarații prin care a încercat să explice rezultatul analizelor și motivul pentru care populația și politicienii ar trebui să ia în seamă o astfel de amenințare.
Cetățenii austrieci au fost îndemnați să-și facă provizii de combustibili, de lumânări, baterii, rezerve de mâncare și apă de băut. Au fost învățați să-și facă planuri de conectare cu prietenii și cu familia, prin stabilirea de puncte de întâlnire și modalități de comunicare. Planuri de colaborare cu vecinii și alte metode de supraviețuire au fost transmise de armata austriacă, în cadrul unei campanii publice, fiind amplasate afișe și distribuite pliante. „Ce să faci când totul se oprește” este mesajul sub care sunt date instrucțiuni de supraviețuire pentru minim 10 – 14 zile, în care electricitatea, apa, internetul, TV-ul, utilitățile, magazinele nu vor funcționa.
„Problema nu este dacă va fi un mare blackout, ci când”, a spus Klaudia Tanner, punând și mai mult pe jar populația.
Graficul privind riscurile care amenință Austria și Europa, realizat pe baza analizelor experților, pune marele „Blackout” pe o poziție importantă, al doilea după terorism.

Avertizările făcute de Austria nu se referă, din păcate, doar la teritoriul acestei țări, ci la întreaga regiune europeană. Ele nu au o țintă clară, pentru că nu au în vedere o cauză precisă, ci iau în calcul riscurile generate de starea de dezechilibru în care se află în acest moment infrastructura de alimentare cu energie din Europa, supusă unor presiuni foarte mari, ca urmare a transformărilor prin care regiunea trece.

Cât de mare este riscul unui Blackout?

Potrivit analizei de ansamblu, ilustrată de un grafic sugestiv, dimensiunea acestei amenințări este la fel de mare precum cea a Covid-19 (raportul fiind realizat la începutul acestui an) sau a unei emenințări teroriste. Orizontul de timp prevăzut de grafic este de 1 – 3 ani, cu termene care pornesc de la amenințările „actuale”, precum Covid-19 sau conflictul SUA – China, trece prin zona „foarte probabile”, cu amenințări cibernetice sau atacuri teroriste, și ajunge la zona centrală a graficului, cu riscuri „probabile”, unde se regăsește pe primul loc „Blackout”-ul energetic. Mai sunt și categoriile „posibile” și „cunoscute” ale riscurilor mai puțin probabile în perioada următoare, aici intrând o slăbire a NATO, un blocaj al UE sau o altă pandemie, denumită „Pandemia X”.

Niciun pat liber la ATI la nivel naţional pentru bolnavii de COVID-19

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că la nivel naţional, marţi, nu există niciun pat disponibil la terapie intensivă pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, în afara celor rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2.
Marţi, conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, sunt 1.748 de paturi ATI destinate pacienţilor COVID-19. În Bucureşti sunt avizate 392 paturi de ATI pentru pacienţii de COVID-19.
La nivel naţional, există o rezervă operaţională de 147 de paturi ATI destinate pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2, a precizat GCS. Acestea sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienţilor ATI depăşeşte capacitatea secţiilor principale.
Conform GCS, 1.876 de paturi ATI sunt ocupate în toată ţara.
La nivel naţional, la acest moment nu este niciun pat liber la ATI, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2, a informat GCS.
Potrivit sursei citate, se lucrează în continuare pentru operaţionalizarea şi asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI, care vor fi disponibile în zilele următoare.
„Menţionăm faptul că în procesul de operaţionalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiţii medicale şi care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2, pentru că în aceste cazuri respectivii pacienţi prezintă afecţiuni grave ce pot constitui comorbidităţi şi sunt expuşi unui risc mult mai mare”, a transmis GCS. (AGERPRES)

Întreruperi de energie electrică în 3 localităţi din judeţul Sibiu

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
MIERCURI 3 NOIEMBRIE
· între orele 8-16 în DEALU FRUMOS, S.C. SEMAT S.R.L.; PRIMARIA MERGHINDEAL; ROMSILVA.
JOI 4 NOIEMBRIE
· între orele 9-15 în RACOVITA, strada: PRINCIPALA.
· între orele 9-15 în SEBESU DE JOS, strada: PRINCIPALA.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-500-929.

Valeriu Gheorghiţă: Rata de acoperire vaccinală din populaţia totală a României este de 36,5%. La peste 18 ani – 45%

Rata de acoperire vaccinală din populaţia totală a României de peste 19,3 milioane de locuitori este, în prezent, de 36,5%, a precizat, marţi, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă.
„Până la data de 1 noiembrie au fost vaccinate la nivel naţional cu cel puţin o doză peste 7.053.000 de persoane. Din acestea, peste 6,3 milioane de persoane sunt persoane vaccinate în momentul de faţă cu schemă completă. Practic, rata de acoperire vaccinală din populaţia totală a României de peste 19,3 milioane de locuitori este de 36,5%.
Însă, uitându-ne la populaţia eligibilă, peste 12 ani, această rată de acoperire vaccinală este de 42%, iar din populaţia adultă, peste 18 ani, rata de acoperire vaccinare este de 45%”, a declarat şeful CNCAV într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
El a adăugat că Bucureştiul are o acoperire vaccinală de peste 62% din populaţia eligibilă, de peste 12 ani, fiind urmat de judeţul Cluj, cu 55%, şi judeţul Constanţa, cu 50%.
„Mai avem 13 judeţe care au o rată de acoperire vaccinală între 40% şi 50%, 21 de judeţe – între 30% şi 40% şi au mai rămas cinci judeţe care au acoperire vaccinală între 25% şi 30%”, a mai precizat acesta. (AGERPRES)

Record de decese Covid, în România. 50 de vaccinați au murit astăzi, în România, toți cu comorbidități

0

România trece prin momente dificile, chiar dacă numărul de cazuri Covid a scăzut în ultima săptămână. Cea mai proastă veste este legată de decesele produse în cazul persoanelor infectate, numărul acestora fiind cel mai mare de la debutul pandemiei. În același timp, nevaccinații primesc încă o confirmare că decizia lor a fost un nefericită: toate persoanele vaccinate care au murit în ultimele 24 de ore aveau comborbidități.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 11.073 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 160 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Numărul de decese raportate în toată țara, în ultima zi, a fost de 591 (279 bărbați și 312 femei), din care 5 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita,  Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.
Dintre cele 591 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 ani, 1 la categoria de vârstă 20-29 ani, 6 la categoria de vârstă 30-39 ani, 19 la categoria de vârstă 40-49 ani, 60 la categoria de vârstă 50-59 ani, 162 la categoria de vârstă 60-69 ani, 187 la categoria de vârstă 70-79 ani și 155 la categoria de vârstă peste 80 ani.
555 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 14 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 22 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Un deces înregistrat este al unui pacient infectat în străinătate și raportat de DSP București.
Au fost raportate 5 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Galați, Ialomița, Prahova și Sibiu, în luna octombrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 586 decese.
Din totalul de 591 de pacienți decedați, 541 erau nevaccinați și 50 vaccinați. Cei 50 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 de ani și peste 80 de ani. Toți pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 19.987. Dintre acestea, 1.876 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienților internați, 367 sunt minori, 335 fiind internați în secții și 32 la ATI.

Doi soţi de 85 şi 80 de ani, amendaţi cu 2.000 de lei pentru că nu au stat în carantină

Polițiștii sibieni au continuat activităţile în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.
Astfel, au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea regulilor impuse referitoare cu precădere la interdicțiile de circulație, portul măștii de protecție sanitară, programul de funcționare a operatorilor economici, precum și utilizarea certificatelor de vaccinare.
89 de polițiști sibieni au fost angrenați în aceste acțiuni, fiind verificate 837 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea şi carantina, fiind de asemenea verificate 93 de societăți comerciale şi persoane fizice autorizate și 25 mijloace de transport.
În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale în valoare de 3.000 de lei, din care 14 sancțiuni contravenționale cu avertisment au fost aplicate pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție sanitară.
Trei persoane au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare de 3.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor privind carantina şi izolarea. Spre exemplu, două persoane din Apoldu de Sus, soț – soție, în vârstă de 80 și 85 de ani, au fost sancționate fiecare cu 1.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei.

Numărul de cazuri Covid din Sibiu a crescut din nou. Tot mai multe decese la domiciliu, raportate de autorități

0

Județul Sibiu înregistrează din ce în ce mai multe cazuri de persoane care mor acasă, infectate cu Covid, pentru că refuză să meargă la medic. Astăzi au fost anunțate două cazuri de acest fel, din totalul de 11 decese produse din cauza infecției cu Covid. Toate au fost ale unor persoane nevaccinate.
Autoritățile din Sibiu au anunțat un număr de 451 de persoane infectate cu Covid în ultimele 24 de ore, dintre care 37 sunt reinfectate, în urma efectuării a 954 de teste, dintre care 148 PCR și 806, teste rapide. Numărul de pacienți internați a scăzut simțitor față de ziua anterioară, la 457 de persoane, din care pe ATI sunt internate 47 de persoane (46 de adulți și un copil la Spitalul de Pediatrie).
Dintre persoanele confirmate cu Covid, 11 au decedat în ultimele 24 de ore, toate fiind persoane nevaccinate, internate în spital (9 dintre acestea, din care 5 nu erau în secție ATI) sau care au murit la domiciliu.
Lista decese Covid Sibiu:

  1. Bărbat, 72 ani, non ATI, nevaccinat, Sibiu
  2. Femeie, 67 ani, ATI, nevaccinată, Sibiu (Militar)
  3. Femeie, 66 ani, deces la domiciliu, nevaccinată, Sibiu
  4. Bărbat, 49 ani, deces la domiciliu , nevaccinat, Poplaca
  5. Femeie, 73 ani, non ATI, nevaccinată, Sibiu
  6. Femeie, 78 ani, ATI, nevaccinată, Sibiu
  7. Femeie, 73 ani, ATI, nevaccinată, Sibiu
  8. Bărbat, 82 ani, non ATI, nevaccinat, Sibiu
  9. Femeie, 80 ani, non ATI, nevaccinată, Mediaș
  10. Femeie, 60 ani, ATI, nevaccinată, Sibiu
  11. Bărbat, 66 ani, non ATI, nevaccinat, Sibiu

Astăzi erau în evidențele Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției 1465 de persoane în carantină și 2.234 de persoane în izolare.
În ceea ce privește rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu, aceasta este de 8,94/1000 de locuitori, în ultimele 14 zile. Municipiul Sibiu a ajuns la 2.184 de cazuri active Covid, cu o incidență de 12,84 la mie.

Scandal între doi concubini rezolvat cu cuţitul. O femeie a fost arestată preventiv

O ceartă între doi concubini din Ocna Sibiului s-a terminat foarte rău pentru un bărbat de 53 de ani, care a fost înjunghiat de cea alături de care trăia. Scandalul a pornit din cauza consumului de alcool. Femeia a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.
Evenimentul a avut loc duminică seara într-o casă din Ocna Sibiului. Pe fondul consumului de alcool, între cei doi concubini a izbucnit un scandal, iar la un moment dat femeia a luat un cuţit şi şi-a înjunghiat concubinul.
Imediat după sesizarea faptei a fost constituită o echipă de cercetare formată din polițiști de investigații criminale și criminaliști care, sub directa coordonare a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, s-au deplasat la locuința indicată din Ocna Sibiului şi a demarat cercetările.
„La data de 31 octombrie, în jurul orei 17,50, într-un imobil din orașul Ocna Sibiului, între o femeie în vârstă de 49 de ani și un bărbat în vârstă de 53 de ani, concubini, pe fondul consumului de alcool, ar fi izbucnit un conflict spontan în urma căruia femeia l-ar fi înjunghiat pe bărbat în zona abdomenului. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Cauza a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, respectiv tentativă la infracțiunea de omor.
Față de presupusa agresoare, reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au luat măsura reținerii 24 de ore, iar la data de 1 noiembrie s-a dispus arestarea preventivă a femeii pentru o perioadă de 30 de zile”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Femeia care și-a înjunghiat iubitul, reţinută pentru tentativă de omor. Bărbatul a fost salvat de medici, ca prin minune

0

Un bărbat de 37 de ani a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost înjunghiat de concubina sa, o femeie în vârstă de 41 de ani. Agresiunea a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, pe fondul consumului de alcool.
La finele săptămânii trecute, un apel la 112 anunţa faptul că, într-un imobil din municipiul Sibiu un bărbat a fost înjunghiat. O echipă de cercetare formată din polițiști de investigații criminale și criminaliști sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, s-a deplasat la locuința indicată pentru a demara cercetările. Totul a pornit, potrivit primelor concluzii, în urma unui conflict între cei doi concubini.
„La data de 29 octombrie, în jurul orei 16,50, într-un imobil din municipiul Sibiu, între o femeie în vârstă de 41 de ani și un bărbat în vârstă de 37 de ani, concubini, pe fondul consumului de alcool, ar fi izbucnit un conflict spontan în urma căruia femeia l-ar fi înjunghiat pe bărbat în zona toracelui. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Cauza a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, respectiv tentativă la infracțiunea de omor.
Față de presupusa agresoare, reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au luat măsura reținerii 24 de ore, iar la data de 30 octombrie, procurorul de caz a dispus plasarea femeii sub măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Spitalul Județean Sibiu a realizat o operație extrem de dificilă, pentru salvarea vieții bărbatului înjunghiat în inimă.

Accesul în Spitalul Județean se modifică, din cauza situației epidemiologice

Spitalul Județean Sibiu a restricționat accesul în interior, începând de azi, 2 noiembrie, ca urmare a evoluției pandemiei de Covid-19. Schimbările au caracter temporar și stabilesc care sunt zonele de intrare permise și orarul acestora.
Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu informează cetățenii că, în actualul context epidemiologic determinat de evoluția pandemiei de Covid-19, modifică cu caracter temporar, modalitatea de acces în cadrul unității.
Astfel, începând de azi 2 noiembrie 2021, accesul în cadrul unității se face exclusiv prin următoarele intrări:
– Intrarea situată pe strada Izvorului, inclusiv pentru pacienții care se adresează Laboratorului de Analize Medicale, cu acces prin curtea spitalului; (programul Laboratorului este de: Luni până vineri orele 7.30-11.00 program recoltare probe și 10.00-12.00 program eliberare rezultate);
– poarta de intrare din strada Corneliu Coposu, situată  lângă clădirea medicală;
– intrarea din Policlinica spitalului, situată pe strada Herman Oberth – exclusiv pentru pacienții cu programare pentru consultații în Ambulatoriu.
Accesul cetățenilor în cadrul SCJU Sibiu nu se poate face prin intrările din clădirea  Maternității, situată pe b-dul. Corneliu Coposu.
Măsura este implementată în vederea gestionării eficiente a fluxului de pacienți/aparținători și  pentru a limita riscurile de transmitere a Covid-19.

„Comorile Sibiului”, regăsite în centrul orașului

0

Trecutul bisericilor ce sunt monumente istorice este dezvăluit în cadrul celei mai noi expoziții de la Primăria Sibiu. Sala de Expoziții a instituției găzduiește, în periada 1-14 noiembrie, expoziția foto-documentară „Descoperiți Comorile Sibiului”.
Aceasta poate fi vizitată conform programului Centrului de Informare Turistică, de miercuri până vineri în intervalul orar 9 – 17, iar sâmbăta și duminica de la 9 la 13.
Accesul în clădirea Primăriei Sibiu se realizează în baza dovezii vaccinării, a trecerii prin boală, a unui test negativ RT- PCR nu mai vechi de 72 de ore sau a unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 de ore.
Evenimentul face parte din proiectul „Parcul multicultural și memorial Dumbrava Sibiului”, inițiat și implementat de Fundația Comunității Sibiu și Asociația „Ecomuzeul Regional” Sibiu, cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Culturală 2021.
Prin intermediul acestuia, organizatorii doresc să elaboreze și să lanseze o monografie a Cimitirului Municipal Sibiu.

Brandul de lux „Prada” investeşte milioane de euro într-o fabrică în România

Prada, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piața luxului, investeşte nu mai puțin de 19 milioane de euro într-o fabrică în România. Aici urmează să fie angajați peste 300 de oameni.

Acest proiect este cu atât mai important cu cât este vorba de o investiţie într-un domeniu care în ultimii 3-4 ani s-a confruntat doar cu închideri de fabrici.
Gigantul fondat acum mai bine de un secol de familia cu acelaşi nume are deja o fabrică în România, la Sibiu, unde realizează produse din piele.
În total, Prada are 23 de unităţi de producţie, dintre care 20 în Italia şi câte una în Marea Britanie, Franţa şi România.
Cea de la noi produce articole din piele, așa cum sunt genţile (care se vând cu mii de euro) sau accesoriile. Pantofii sunt realizaţi separat, în alte fabrici.
Unitatea de producţie locală este operată de compania Hipic Prod Impex din judeţul Sibiu, care a încheiat 2020, un an deloc simplu și marcat de pandemie, cu afaceri de 28 milioane de lei, în scădere faţă de 45 milioane de lei, în anul anterior.
Declinul poate fi pus pe seama pandemiei, care a dus la închiderea temporară a magazinelor fizice şi la limitarea libertăţii de mişcare. Faptul că oamenii au stat mai mult acasă i-a determinat să investească mai puţin în haine și accesorii la modă, după cum arată studii recente.
Totuși, compania nu doar că nu a disponibilizat, ci chiar a angajat 20 de oameni, apropiindu-se de 350 de salariaţi, arată Ziarul Financiar.
Dacă îți cauți un loc de muncă în Sibiu, ce alte joburi ai mai putea găsi? Cele mai multe oferte sunt în industria ospitalității și HoReCa. Sunt destule joburi pentru cameriste, menajere, pizzeri, preparatori fast-food, dar și croitorese, instalatori, stivuitoriști, agenți de securitate, lucrători comerciali, operatori săli jocuri, agenți telesales.
Se caută însă și PHP developer (chiar și seniori), programator/operator CNC, programator C++, System engineer, inginer geodez topograf, Computer vision engineer, ingineri electroniști, dar și operatori date.
Sunt joburi și pentru manageri magazin, contabili șefi, reprezentanți medicali, asistent farmacie, șef șantier, muncitori necalificați în construcții, laboranți (industria alimentară), tehnician asigurarea calității și câte și mai câte. Oferta este bogată și trebuie doar verificată periodic, existând chiar și joburi remote.
Creșteri salariale încă de anul acesta
Iar vestea bună este că deja de anul viitor, unul în care sperăm să fi scăpat deja de pandemie, chiar dacă peviziunile sunt toate atât de optimiste, se anticipează creșteri ale salariilor, după cum arată un studiu recent.
Companiile participante la studiul citat de wal-street.ro anticipează o creștere salarială medie de 5% încă de anul acesta. Nu e o creștere mare, dar deja ne arată în ce direcție o ia piața.
Cea mai mare creștere este în retail și industria producătoare auto (+6%), arată datele studiului Total Remuneration Survey (TRS) 2021 pe care Mercer Marsh Benefits îl realizează anual în România.
Creșterile salariale pot fi accelerate de către angajați prin migrarea de la companie la companie, pe aceeași poziție.
În prezent, iată cum arată TOP 3 industrii care își plătesc angajații cel mai bine, comparativ cu salariul mediu din România:

  • farma (+30 față de salariul mediu)
  • IT (+17%)
  • producție& agricultură (+13%).

Din perspectiva comparației, în funcție de tipul departamentului cu salariul mediu, angajații din IT sunt cel mai bine plătiți (+28%) față de medie. Angajații din zona analizei de date sunt cel mai bine plătiți (+45% față de salariul mediu din România – cu 10% mai mult decât angajații din zona de programare IT).
Angajații care se ocupă de management de proiect beneficiază de salarii cu 22% mai mari decât media națională, în timp ce a treia poziție în clasamentul salariilor în funcție de departamente o ocupă anagajații din zona Corporate Affairs și Finance (7% peste salariul mediu).
Din perspectiva analizei pe tipuri de joburi, Total Remuneration Survey – 2021, răspunsurile celor 410 de companii care au furnizat informații pentru studiul din România conduc la următoarele ierarhii:
Poziții de bază:
– Operator transport: 62.000 lei/an (venit brut)
– Contact Center: 74.500 lei/an (venit brut)
– Electrician/mentenanță: 79.000 lei/an (venit brut)
Poziții în zona de specialiști:
– Specialist în Marketing Digital (experiență 1-3 ani): 115.712 lei/an (venit brut)
– Specialist în Productie & Imbunatatire procese (experiență 5-7 ani): 145.608 lei/an (venit brut)
– Business Intelligence: 222.919 lei/an (venit brut)
– Agile Coach Specialist: 305.167 lei/an (venit brut)
Poziții în zona middle management:
– Manager – Centru de distribuție: 185.169 lei/an (venit brut)
– Manager – HR Business Partner: 215.532 lei/an (venit brut)
– Manager – Finance Business Partner: 248.845 lei/an (venit brut)
– Manager – Quality Assurance Engineering: 289.530 lei/an (venit brut).
La ce beneficii extrasalariale ne putem aștepta
În ceea ce privește primele și bonusurile, 69% dintre companii acordă prime/bonusuri de Crăciun, în timp ce 60% acordă beneficii cu ocazia Paștelui, mai arată cercetarea de piață. 34% dintre organizații acordă beneficii pentru transport, valoarea anuală medie/angajat fiind de 1.637 lei.
Valoarea anuala medie a primei de Crăciun este de 530 de lei, în timp ce valoarea celei acordate de Paște este 386 lei.
”Beneficiile pentru angajați au devenit din ce în ce mai importante în contextul pandemic și pot face diferența pentru companiile care doresc să se poziționeze ca un angajator dorit în piața muncii. Ele contribuie semnificativ în strategiile de atragere, retenție și motivare a angajaților”, a explicat Simona Mușat, Manager, Mercer Marsh Benefits Romania.
Și din perspectiva numărului de zile de concediu companiile au politici diferite. Industriile care acordă un număr peste medie a zilelor de concediu de odihnă sunt: automotive, IT, Farma (25 zile/an), productie, bunuri de consum, agricultura (24 zile/an).
”În contextul pandemiei, companiile și-au ajustat politicile de beneficii, adaptându-le nevoilor angajaților și contextului. Asigurările de sănătate și cele de viață, alături de bonusul la recrutare au fost singurele beneficii care au consemnat creșteri în ultimul an.
La polul opus consemnăm scăderi în zona tichetelor de masă, cursurilor de specializare precum și a mașinii de serviciu acordată ca beneficiu”, explică și Alina Popescu, Talent Information Solution Leader, SEE Europe, din partea aceleiași companii.