Acasă Blog Pagina 2806

Întreruperi de energie electrică în 4 localităţi din judeţ

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
MIERCURI 20 OCTOMBRIE
· între orele 9-19 în BUIA, strada: PRINCIPALA –partial.
· între orele 8-13 în CARTISOARA, strazile: LAITA; TRANSFAGARASAN.
· între orele 9-14 în CARTA, strada: PARC INDUSTRIAL CARTISOARA, DJ 105D , ARPASU DE JOS, strazile: PRINCIPALA; ALIMENTARA; DISPENSARULUI; GARII.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-500-929

FOTO Sute de amenzi aplicate în cadrul acţiunilor Truck and Bus

0

Autovehiculele pentru transportul persoanelor și al mărfurilor au făcut obiectul unor ample acțiuni de control, desfășurate în perioada 11 – 17 octombrie de către polițiștii rutieri sibieni.
Acţiunile au avut drept obiectiv principal verificarea şoferilor autovehiculelor destinate transportului public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri și a transportului public de marfă cu capacitatea de transport mai mare de 3,5 tone. Activităţile au fost derulate în cadrul campaniei Truck and Bus.
Polițiștii sibieni din cadrul Serviciului Rutier Sibiu au acționat pe drumurile național – europene și pe cele județene și au verificat 524 de autovehicule de transport de marfă și transport de persoane, în urma controalelor fiind aplicate peste 130 de sancțiuni contravenționale în valoare de 111.000 de lei. De asemenea, au fost reținute 11 permise de conducere și au fost retrase 12 certificate de înmatriculare.
„Pe A1, Sibiu – Hunedoara, polițiștii Biroului Poliție Autostrăzi Sibiu – Holdea au verificat 358 de autovehicule destinate transportului de marfă și de persoane și au aplicat 179 de sancțiuni contravenționale în valoare de 125.000 de lei. Au fost reținute 3 permise de conducere și au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.
Printre neregulile constatate de către polițiști amintim conducerea sub influența alcoolului, conducerea unor autovehicule care prezintă defecțiuni tehnice, nerespectarea programului de conducere și odihnă, nereguli cu privire la funcționarea tahografului, supragreutate, neportul centurii de siguranță și altele.
Reprezentanții Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier care au acționat atât pe DN 1, cât și pe A1, au verificat 176 de autovehicule și au aplicat 19 sancțiuni contravenționale în valoare de 214.000 de lei. 10 autovehicule au fost imobilizate, 4 dintre acestea pentru nereguli în utilizarea tahografului și 6 pentru supragreutate”, a declarat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Nouă profesori din județul Sibiu, nemulțumiți de notele obținute la concursul de directori

0

Nouă cadre didactice din județul Sibiu au fost nemulțumite de rezultatele obținute la concursul de directori desfășurat vineri, 15 octombrie, la Colegiul Economic „George Barițiu”. Acestea au depus contestații în perioada 15-17 octombrie, urmând ca luni, marți și miercuri ele să fie soluționate.
Itemii pe care i-au avut de rezolvat candidații la proba scrisă a concursului nu au fost subiectivi, constând în bifarea unui răspuns corect din câteva variante disponibile la fiecare întrebare.
Evaluarea testului standardizat s-a făcut în prezența candidatului și a observatorilor.
Din cei 173 de candidați prezenți la examen, au obținut punctajul minim de 70 puncte (considerat ca punctaj ce determină promovarea acestei probe) un număr de 113 de candidați (65,31%), 58 candidați au obținut sub 70 puncte, un candidat s-a retras din concurs, iar un candidat nu s-a prezentat la evaluarea lucrării.
În județul Sibiu, în total, sunt disponibile 149 de posturi de director și 48 de director adjunct.
Rezultatele finale ale primei probe scrise vor fi afișate în 20 octombrie, iar în 28 octombrie este programată sesiunea specială a concursului pentru candidații care, din cauza COVID-19, nu au putut fi prezenți la examenul de vineri.
Potrivit IȘJ Sibiu, cinci cadre didactice din județ nu au putut participa la prima probă scrisă, acestea fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2.

Anunț finalizare proiect ,,Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” SC BAMA FLEX SRL

Societatea SC BAMA FLEX SRL anunta finalizarea proiectului cu titlul ” Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor pentru BAMA FLEX SRL, proiect nr M2-7392 din 07-04-2021   înscris în cadrul Măsurii ”Granturi pentru capital de lucru”, instituită prin OUG nr 130/2020.
Proiectul se derulează pe o perioada de maxim 12 luni, începând cu data semnării contractului de finanțare cu Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri/ AIMMAIPE, respectiv 07.04.2021.
Obiectivul proiectului îl reprezintă sprijinirea societatii BAMA FLEX SRL prin ajutorul de stat acordat sub formă de grant pentru capital de lucru, în baza formularului electronic de înscriere şi a documentaţiei anexe, prin măsură “Granturi pentru capital de lucru”, denumită în continuare Măsură, implementată de către Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (MEEMA) şi Agenţia pentru IMM, Atragere de Investiţii şi Promovarea Exportului (AIMMAIPE) în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, cu completările şi modificările ulterioare.
Proiectul are printre principalele rezultate, următoarele:
-menținerea activității pe o perioada de minim 6 luni,
-menținerea/suplimentarea numărului locurilor de munca față de data depunerii cererii, pe o perioadă de minimum 6 luni, la data acordării granturilor
Valoarea proiectului este de 778,460.85 lei din care : 676,460.85 lei grant si  102,000.00 lei cofinanțare.
Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regionala prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020
Date de Contact
Persoană de contact: Radu Coica
Denumire firma: SC BAMA FLEX SRL
Adresa: Romania, judetul Sibiu, localitatea Sibiu,

E-mail: [email protected]
telefon 0721 677 395

Expoziție documentară despre „Enciclopedia Română”, la Biblioteca ASTRA

0

Acte și înscrisuri aparținând Comitetului Central al „Asociațiunii Transilvane pentru literatura română și cultura poporului român” pot fi văzute în cadrul celei mai noi expoziții documentare, deschisă la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu.
Evenimentul face parte din cadrul programului cultural „ASTRA160”. Sub denumirea „Enciclopedia Română, opera editorială fundamentală a Asociațiunii ASTRA”, periplul expozițional cuprinde o serie de acte și înscrisuri aparținând Comitetului Central al „Asociațiunii Transilvane pentru literatura română şi cultura poporului român”, valoroase documente de patrimoniu, arhivate acum în Colecțiile Speciale ale bibliotecii publice sibiene.
Noua expoziție, dedicată pasionaților de istorie
Conform organizatorilor, expoziția se adresează pasionaților de istorie și cuprinde: formulare tipizate reprezentând apeluri către reprezentanții intelectualității românești care erau solicitați să contribuie cu materiale la realizarea primei Enciclopedii a României; declarații ale celor care au acceptat să fie cooptați și să transmită contribuții pe domeniile proprii de activitate: Elie Cristea (literatură germană și română, istoria Bisericii Ortodoxe), Vasile Bologa (pedagogie), Ioan Bogdan (literatură română veche), Iosif Vulcan (articole de presă literară), Simion Mehedinți (geografie și etnografie), Constantin Rădulescu-Motru (filozofie, psihologie și psihiatrie), A.C. Cuza (drept constituțional, politică); fișele Enciclopediei elaborate de cei care s-au angajat să își transmită contribuțiile în vederea elaborării acestei ample lucrări: Dimitrie Onciu – Istoria Făgărașului, Augustin Bunea – biografia lui Ioan Inocențiu Micu Klein, Ion G. Sbiera – Familia Hurmuzaki, Ilarion Pușcariu – Sava Brancovici, Titu Maiorescu – George Grigore Cantacuzino și Petru Mavrogeni.
De asemenea, în cadrul expoziției, sunt prezentate cele trei tomuri ale Enciclopediei Române, lucrare editată în perioada 1898–1904, sub coordonarea publicistului Corneliu Diaconovich (1856–1923), prim-secretar al ASTREI, director al revistei „Transilvania” și prestigioasă personalitate cu activitate intensă în sfera culturală, economică și politică a vremii. Amplul proiect editorial a fost realizat cu susținerea voluntară a membrilor Academiei Române și a numeroși contributori/ colaboratori: cadre didactice, oameni de știință, scriitori, reprezentanți ai bisericii, istorici, diplomați, militari. Lucrarea în original a fost donată bibliotecii publice sibiene de către prof. univ. dr. Dumitru Acu, președinte al actualei Asociațiuni ASTRA.
„În anul 2014, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu a realizat o ediție anastatică bibliofilă, în 100 de exemplare, a Enciclopediei Române, cele trei volume fiind disponibile pentru consultare în toate compartimentele de împrumut ale instituției. În egală măsură, cele trei volume ale Enciclopediei Române pot fi consultate electronic în spațiul virtual al Depozitului Digital: http://www.dspace.bjastrasibiu.ro/simple-search?query=enciclopedia+romana”, au precizat reprezentanții BJ ASTRA.
Expoziția documentară „Enciclopedia Română, opera editorială fundamentală a Asociațiunii ASTRA” poate fi vizitată la solicitare (telefon 0269 210 551) până la finalul lunii noiembrie, în Muzeul Asociațiunii din Corpul A al BJ ASTRA, de luni până vineri, în intervalul orar 9 – 16, cu respectarea reglementărilor în vigoare privind contextul epidemiologic.

Un sibian are dosar penal pentru pentru zădărnicirea combaterii bolilor

0

Aproape 100 de poliţişti din judeţul Sibiu au continuat, duminică, acţiunile de verificare a felului în care sunt respectate prevederile legale valabile în starea de alertă.
Au fost verificate 955 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolareaşi carantina, fiind verificate şi 72 de societăți comerciale sau persoane fizice autorizate și 252 de mijloace de transport, din care 10 mijloace de transport în comun.
În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale în valoare de 4.500 de lei, dintre care 8 sancțiuni în valoare de 500 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție sanitară.
O femeie în vârstă de 30 de ani și un bărbat în vârstă de 32 de ani, ambii din orașul Agnita, au fost sancționați cu amendă în valoare de 1.000 de lei fiecare după ce au fost depistați încălcând măsura carantinei. De asemenea, un bărbat în vârstă de 27 de ani, din localitatea Sebeșu de Jos și un bărbat în vârstă de 37 de ani, din localitatea Buzd, au fost sancționați cu amendă în valoare de 1.000 de lei fiecare pentru nerespectarea măsurii izolării.
În perioada 16-17 octombrie, jandarmii sibieni au desfășurat acțiuni de informare și verificare a respectării măsurilor pentru prevenirea și combaterea pandemiei de Covid-19, în zonele aglomerate de pe raza județului. De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de informare în stațiunile Păltiniș și Bâlea.
În urma verificărilor efectuate, jandarmii au aplicat 34 de avertismente scrise și patru amenzi în valoare de 8500 de lei pentru nerespectarea măsurilor şi interdicțiilor dispuse în această perioadă.
Duminică, un bărbat din județul Sibiu, în vârstă de 54 de ani, a fost sancționat pentru nerespectarea măsurii izolării, iar în acest caz, jandarmii au întocmit actele de sesizare privind infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, cercetările fiind continuate de polițiștii sibieni.

Fiecare român aruncă anual 130 de kg de mâncare la gunoi. Mâncarea gătită, pe primul loc

Chiar dacă românii cheltuie până la 40% din veniturile lor, ei aruncă imense cantități de mâncare la gunoi, după cum a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

În România se aruncă 2,5 milioane de tone de mâncare, după cum reiese din datele statistice ale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, date prezentate de Aurel Simion, secretar de stat. Mâncarea aruncată se află sub orice formă posibilă, de la mâncare gătită, la fructe și legume.
La nivelul Uniunii Europene, aproximativ 20% din alimentele sunt aruncate. În România, situația concretă arată că în fiecare an se aruncă aproximativ 2,55 milioane de tone de mâncare, ceea ce înseamnă aproximativ 129 kg/cap de locuitor.
Defalcat, pe categorii, 24% este mâncare gătită, 22% fructe, 21% legume şi 1% carne. Cea mai mare risipă de hrană se înregistrează în mediul urban, în timp ce în mediul rural mare parte din mâncarea rămasă se valorifică prin „metode tradiţionale” după cum spune MADR. În mediul urban peste 95% din resturile de mâncare ajung la groapa de gunoi. Costurile asociate risipei de alimente sunt de cel puţin două feluri: costuri economice şi costuri de mediu. Secretarul de stat Simion susține că ar trebui încurajată donarea de alimente, ca „factor esenţial de reducere a risipei alimentare”.
Ministerul Agriculturii finanțează în acest moment cinci proiecte care au ca scop reducerea risipei alimentare și a gazelor cu efect de seră.
„Ministerul Agriculturii vine cu politici de rotire a culturilor în aşa fel încât să promovăm plante care înmagazinează gazele cu efect de seră”, a mai precizat secretarul de stat.
Studiile realizate în România arată că între 30 și 50% din mâncarea cumpărată de românii de la oraș ajunge la tomberonul de gunoi. În ultimii ani s-a înregistrat o tendință de micșorare a cantităților de mâncare aruncată, în România.

Weekend cu şoferi băuţi sau cu permisul suspendat pe şoselele din Sibiu

Cu permisul suspendat sau băuţi. Aşa au fost descoperiţi la volan câţiva şoferi al sfârşitul săptămânii trecute.
Sâmbătă dimineaţa, pe strada Principală din localitatea Buzd, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 37 de ani. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
Tot sâmbătă, în municipiul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Podului, un sibian în vârstă de 44 de ani nu a păstrat distanța de siguranță și a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus regulamentar în fața sa. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale. După producerea tamponării, bărbatul le-a înmânat polițiștilor Biroului Rutier Sibiu un permis de conducere eliberat de o autoritate străină, document care nu ar fi corespuns normelor legale corespunzătoare, existând astfel suspiciunea că permisul prezentat ar fi unul fals.
De asemenea, polițiștii rutieri au constatat că bărbatul nu figurează în bazele de date specifice ca deținător al dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv uz de fals.
Sâmbătă seara, pe raza localității Târnava, polițiștii au identificat un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Moșna, în timp ce conducea un autoturism deși nu are permis de conducere. Totodată, s-a constatat că autoturismul este neînmatriculat. Pe numele șoferului s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
Tot sâmbătă seara, în municipiul Sibiu, în cadrul acțiunilor de control cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă, polițiștii Biroului de Ordine Publică Sibiu au oprit un autoturism condus pe strada Henri Coandă de către un bărbat în vârstă de 35 de ani, domiciliat în județul Alba. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,93 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge. Având în vedere cele constatate, polițiștii sibieni au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Duminică dimineața, între localitățile Arpașu de Jos și Nou Român, polițiștii sibieni au depistat un alt conducător auto a cărui testare alcoolscopică a indicat o valoare peste limita contravențională. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Agnita, rezultatul afișat de etilometru fiind de 0,47 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. După recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, în cauză s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Duminică seara, pe strada Păcii din municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus în regim taxi de către un bărbat în vârstă de 51 de ani, din localitatea Moșna. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că dreptul bărbatului de a conduce autovehicule pe drumurile publice este suspendat după ce, în cursul lunii iunie a acestui an a fost depistat conducând un autovehicul neînmatriculat. De această dată, polițiștii rutieri au deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul de către un şofer care are permisul suspendat.

Un nou val de decese Covid, ale nevaccinaților, în acest weekend, în Sibiu

0

Autoritățile sibiene au anunțat o scădere a numărului de cazuri noi, pentru ziua de duminică (raportate luni), dar o menținere la un nivel ridicat pentru decesele produse de Covid. Dacă duminică fuseseră anunțate doar trei persoane, azi lista deceselor cuprinde nouă persoane infectate cu Covid care și-au pierdut viața. La nivel național au fost anunțate peste 10.000 de cazuri noi de persoane infectate.

În ultimele 24 de ore, în județul Sibiu au fost depistate pozitiv, cu virusul SARS CoV-2, 147 persoane, dintre care 5 reinfectate. În același interval, nouă persoane au decedat în ultimele 24 de ore, din rândul celor confirmate pozitiv, care se adaugă la cele trei de ieri.
Duminică:

  1. Femeie, 88 ani, non ATI, nevaccinată, Mediaș;
  2. Femeie, 61 ani, ATI, nevaccinată, Sibiu (Spital Militar);
  3. Bărbat, 66 ani, non ATI, nevacinat, Sibiu,domiciliu;

Luni:

  1. Femeie, 75 ani, ATI, nevaccinată, Sibiu (Spital Militar);
  2. Bărbat, 64 ani, ATI, nevaccinată,Sibiu (Spital Militar);
  3. Bărbat, 83 ani, non ATI, nevacinat,Sibiu, (Spital TBC);

4.Bărbat,  91 ani, non ATI, nevaccinat Mediaș,

  1. Femeie, 61 ani, non ATI, nevaccinată,Mediaș,

6.Femeie, 76 ani, non ATI, nevaccinată, Mediaș,
7.Femeie, 69 ani, ATI, nevaccinată, Sibiu;

  1. Femeie, 67 ani, ATI, nevaccinată, Sibiu;
  2. Femeie, 66 ani, ATI, nevaccinată, Sibiu.

Luni, la ora 08.00 erau spitalizate în unitățile din Sibiu un număr de 410 persoane, dintre care pe ATI 48 persoane (44 adulți, 4 copii). La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 423 de teste dintre care 80 RT-PCR și 343 teste rapide.
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției are în monitorizare un număr de 1236 persoane aflate în carantină și un număr de 1968 persoane în izolare.
Rata de incidență (cazuri active) este de 6,81 în județul Sibiu și 11,26 la mie în municipiul Sibiu.
Situația la nivel național
La nivel național, au fost anunțate 10.141 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 145 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
În intervalul 17.10.2021 (10:00) – 18.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 261 decese (134 bărbați și 127 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Municipiul București.
Un pacient decedat a fost infectat în Austria și raportat de DSP Bihor.
Dintre cele 261 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă  10-19 ani, 1 la categoria de vârstă 20-29 ani, 3 la categoria de vârstă 30-39 ani, 7 la categoria de vârstă 40-49 ani, 21 la categoria de vârstă 50-59 ani, 59 la categoria de vârstă 60-69 ani, 99 la categoria de vârstă 70-79 ani și 70 la categoria de vârstă peste 80 ani.
231 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 21 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 9 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.
Din totalul de 261 de pacienți decedați, 238 erau nevaccinați și 23 vaccinați. Cei 23 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 50 și 80 de ani. 22 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 19.745. Dintre acestea, 1.764 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienților internați, 491 sunt minori, 450 fiind internați în secții și 41 la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.008.631 de teste RT-PCR și 3.925.458 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 11.427 de teste RT-PCR (6.905 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 4.522 la cerere) și 23.183 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 138.567 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 17.757 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 57.451 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 169 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 7.454 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

FOTO Cu permisul suspendat, băut bine şi urmărit de poliţişti, un bărbat a rupt o conductă de gaz şi s-a oprit în zidul unei case

Luni dimineaţa, Drumul Judeţean 106E Orlat – Cristian, polițiștii rutieri din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene au efectuat semnalul regulamentar de oprire șoferului unui autoturism condus spre Sibiu.
La vederea echipajului de poliție, şoferul a frânat brusc și a întors autoturismul, schimbându-și direcția de deplasare spre localitatea Orlat.
Urmărit de polițiști, bărbatul a virat din nou, spre localitatea Cristian, iar pe o stradă din localitate a pierdut controlul direcției de deplasare şi s-a izbit de o conductă de gaz și de zidul unui imobil.
„La fața locului a fost solicitat sprijinul unui echipaj medical și al unui echipaj de pompieri din cadrul I.S.U. Sibiu pentru prevenirea unei explozii generate de lovirea conductei de gaz. Bărbatul aflat la volan, în vârstă de 31 de ani, din localitatea Mag, nu a necesitat transportul la spital.
În urma verificărilor efectuate de către polițiștii rutieri, s-a constatat că bărbatul are permisul suspendat după ce a fost depistat conducând cu viteză peste limita legală, iar testarea sa alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având acest drept suspendat, respectiv conducere sub influența alcoolului”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

155 de oraşe şi 762 comune depăşesc rata de infectare de 6 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori

Incidenţa cazurilor de COVID-19 cumulată la 14 zile este mai mare sau egală cu 6 la mia de locuitori în 155 de oraşe şi 762 comune, a informat, duminică, Grupul de Comunicare Strategică.
Potrivit GCS, incidenţa este peste 10 la mie în 52 de oraşe.
Oraşele cu cea mai mare incidenţă sunt:
* Bragadiru (Ilfov) – 20,45
* Popeşti-Leordeni (Ilfov) – 19,77
* Otopeni (Ilfov) – 19,28
* Voluntari (Ilfov) – 19,09
* Măgurele (Ilfov) – 17,39
* Urziceni (Ialomiţa) – 16,3
* Bucureşti – 16,27
* Videle (Teleorman) – 15,51
* Pantelimon (Ilfov) – 14,36
* Slobozia (Ialomiţa) – 13,73
* Gătaia (Timiş) – 13,35.
De asemenea, în 218 sate şi comune se înregistrează o incidenţă peste 10 la mia de locuitori. Cea mai mare incidenţă se înregistrează în:
* Brănişca (Hunedoara) – 29,34
* Moldoveni (Ialomiţa) – 26
* Malu (Giurgiu) – 24,6
* Corbeanca (Ilfov) – 23,12.
În total, 267 de oraşe şi 1.754 comune au o rată de infectare de peste 3 cazuri la mia de locuitori. (AGERPRES)

O profesoară care le spunea elevilor să nu se vaccineze, cercetată de ISJ și DSP

0

Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani va demara o anchetă în cazul unui cadru didactic din municipiul Botoşani care le-ar fi recomandat elevilor să nu se vaccineze, a anunţat sâmbătă şeful ISJ, Ada Macovei.
Potrivit acesteia, ISJ Botoşani s-a sesizat după ce presa a publicat o înregistrare audio din care reiese că profesoara, care predă muzică la un liceu din municipiul reşedinţă de judeţ, se opune vaccinării.
„Inspectoratul Şcolar va demara luni o anchetă cu privire la sesizarea apărută în presă, sub coordonarea reprezentanţilor Corpului de control al ministrului Educaţiei, iar, dacă faptele sesizate se vor confirma, va fi sesizată şi Poliţia, pentru că se pare că este şi de competenţa lor. Este de neimaginat şi bineînţeles că nu putem tolera o astfel de atitudine în sistem. Este o încălcare gravă a legii”, a afirmat Ada Macovei.
La rândul său, şefa Direcţiei de Sănătate Publică, Monica Adăscăliţei, a anunţat că va dispune o verificare a informaţiilor apărute în presă.
„DSP s-a autosesizat. Vom demara o anchetă. Consider că nu este deontologic ca doamna profesor să afirme ceea ce a afirmat, având în vedere că nu ştiu dacă dumneaei s-a documentat în ceea ce priveşte vaccinarea, iar lucrurile pe care le-a declarat nu sunt tocmai OK. Este grav, mai ales că persoanele care sunt formatori de opinie nu trebuie să promoveze concepţia personală, ceea ce cred ele despre vaccinare, dar nu este OK să declare acest lucru şi copiilor, care sunt elevii dumneaei”, a spus Adăscăliţei.
Înregistrarea a fost făcută de un elev de clasa a VII-a de la Liceul „Grigore Antipa”, care le-a transmis părinţilor că profesoara nu poată mască de protecţie la ora de muzică şi că are o poziţie vehementă împotriva vaccinării. (AGERPRES)