Este posibil să avem nevoie de certificatul COVID şi în magazine sau supermaketuri.
Premierul demis Florin Cîțu a declarat, joi, după ședința de Guvern, că ia în considerare introducerea certificatului verde de vaccinare sau imunizare la SARS-CoV-2 în toate activitățile economice, pentru a ține economica deschisă. De asemenea, Cîțu spune că și în magazine ar putea fi necesar acest certificat, anunţă Digi 24.
„Un lucru pe care l-am discutat cu ministrul Sănătății este acela de a cere certificatul verde pentru toate activitățile economice în care intrăm în contact cu persoane. Dacă vrem să avem economia deschisă, ar ajuta foarte mult.
Nu am discutat despre a reduce numărul orelor de funcționare în weekend pentru activități economice. A avea certificat verde pentru orice activitate economică e un pas important, ne gândim la acest lucru. Este doar o triere. Dacă te vaccinezi, trecut prin boală sau testat (…) Aș merge și pe ideea introducerii certificatului verde și în magzine”, a spus Cîţu.
Florin Cîțu: Merg pe ideea să introducem certificatul COVID și în magazine
România în criză: Dacian Cioloș are trei variante. Alegerile anticipate, una dintre ele
Desemnarea lui Dacian Cioloș pentru formarea unei majorități și, implicit, a unui guvern care să fie votat de parlament nu se află pe un traseu optimist, după cum reiese din primele discuții dintre liderii partidelor care au format coaliția de guvernare în ultimul an. USR ia în calcul prezentarea unui guvern minoritar sau susținerea ideii de alegeri anticipate.
Președintele Iohannis a împins România pe un drum îngust, care nu oferă prea multe soluții, odată cu desemnarea lui Dacian Cioloș ca premier candidat. Știut fiind faptul că PNL a anunțat că nu va susține un guvern condus de Cioloș, încercările președintelui USR de negociere s-au dovedit și în realitate dificile spre imposibile. La finalul întâlnirii de miercuri dintre Cioloș, Cîțu și Kelemen, concluzia a fost una pesimistă: nu sunt prea mari speranțe ca România să aibă din nou un guvern de coaliție. Ceea ce înseamnă că prima variantă de lucru a lui Cioloș să fie aproape închisă.
A doua variantă. În aceste condiții, cei de la USR, treziți pe jumătate din beția desemnării propriului candidat, au anunțat care ar fi celelalte variantele de lucru, în cazul în care PNL și UDMR nu se lasă ademeniți într-un nou guvern, unul condus de USR. Una dintre direcții este logică până la un punct, dar lipsită de șanse: prezentarea unui guvern monocolor în Parlamentul României, în speranța că alte partide vor vota acest guvern, pentru a scoate țara din criză. Nimeni nu crede într-un vot favorabil, pentru că cei de la PSD au anunțat deja că nu o vor face, la fel și cei de la AUR, astfel că USR va primi probabil doar cele 80 de voturi ale propriilor candidați. Pentru USR va fi o lovitură de imagine, care va conta cu câteva procente electorale în minus, în următoarele sondaje.
A treia variantă de lucru. După acest moment – dar și în situația în care ei decid că nu este oportun să mai piardă timp în parlament cu un guvern minoritar – pașii următori sunt la fel de ușor de anticipat. Klaus Iohannis va desemna un nou premier pentru a forma guvern și, cel mai probabil, acesta va fi tot Florin Cîțu. În acest caz, USR a decis din nou că nu va vota pentru, ci va prefera să susțină ideea de anticipate. Nu este cert că aceste anticipate se vor și întâmpla, pentru că este nevoie de decizia președintelui, însă este clar că este singura opțiune în cazul în care Parlamentul României nu poate oferi o majoritate de orice culoare. Precizăm că această a treia variantă este și cea mai plauzibilă, în contextul actual.
O variantă de rezervă, 2b să-i spunem, ar putea fi și cea în care PNL ar veni cu o contrapropunere de prim-ministru, diferită de Florin Cîțu. În acest caz, cei de la USR ar fi dispuși să renunțe la postuld e premier și să negocieze un nou guvern.
Înntre timp, în şedinţa Biroului Naţional s-au stabilit și numele celor care vor fi propuși ca miniștri, în cele două formule de guvern posibile: unul condus de Cioloș, unul condus de un penelist, altul decât Cîțu.
Proiect Guvern Cioloș monocolor (surse)
vicepremier: Dan Barna
ministrul Finanțelor: Anca Dragu sau Claudiu Năsui
ministrul Educației: Ștefan Pălărie
ministrul Sănătății: Ioana Mihăilă
ministrul Internelor: Dragoș Tudorache
ministrul Dezvoltării: Ionuț Moșteanu
ministrul Transporturilor: Cătălin Drulă
ministrul Fondurilor Europene: Cristian Ghinea
ministrul Muncii: Oana Țoiu sau Dragoș Pîslaru
ministrul Economiei: Cristina Prună
ministrul Justiției: Stelian Ion sau Raluca Prună
ministrul Culturii: Iulian Bulai sau Marius Manole
ministrul Agriculturii: George Cățean
ministrul Mediului: Octavian Berceanu
minstrul Tineretului: Tudor Pop
ministrul Apărării: Nicu Fălcoi
ministrul Digitalizării: Radu Panait sau Cosette Chichirău
Actorul Iustinian Turcu își lansează volumul de poezie „Noi ne-am iubit în pandemie”
Actorul Iustinian Turcu povestește, într-un volum de poezie, despre cum „Noi ne-am iubit în pandemie”. Evenimentul de lansare este programat astăzi, 14 octombrie, de la ora 17, la etajul V al Corpului B al Bibliotecii Județene ASTRA din Sibiu, și va fi urmat de o expoziție cu ilustrații de Alexandru Cînean și Raluca Coșăreanu.
Evenimentul va cuprinde și un recital susținut de Ali Deac, Diana Fufezan, Raluca Iani, Mariana Mihu-Plier, Gabriela Pîrlițeanu, Cendana Trifan și Ștefan Tunsoiu, iar invitați speciali vor fi Diana Nechit și Andrei C. Șerban.
„O primă culegere de poezie… Chip de heruvim și talent pentru alți zece, Iustinian Turcu surprinde încă o dată. 47 de poeme scurte sau 47 de trepte de coborâre către sine, 47 de vise ce i-au crescut deodată în tavanul sufletului, învăluite de pensula creatorilor vizuali Alexandru Cînean și Raluca Coșăreanu care vine în întâmpinarea poemelor cu 11 ilustrații realizate în tehnică mixtă, însoțite de universul sonor al compozitorului de muzică Claudiu Urse. „Noi ne-am iubit în pandemie”, iată primul vers, primul avertisment, deși totul începe pe un tărâm magic, cel al visului sau al teatrului, cu prinți și acrobați, magicieni și spiriduși. Alunecăm treptat de la forța exuberantă a tinereții, cu teama secretă a vulnerabilității, și cadența zilelor și avalanșa timpului ce vine peste el, la trei întâlniri teatralizate cu Moartea, cotoranță ridicolă și neputinicioasă ca în povestea cu șugubățul Ivan Turbincă… Mirosul puternic al vieții îl atrage, dansează cu stelele și revine, ca orice slujitor al Thaliei, la bachantele lui Dionis, acolo unde s-a născut teatrul, masca și contra-masca, singurătatea, cu atracția sa morbidă, dansul diavolesc al celulelor, o noapte a walpurgiei personală. Și dacă pandemia nu a fost decât un vis? Vis nebun al unui actor dornic de viață și de iubire…”, spune Mirella Patureau, cândva complice într-un trecut „Atelier al luminilor”.
În contextul restricțiilor impuse de pandemie, accesul se va face în baza certificatului digital privind COVID-19.
Cei care vor să își facă rezervări pot apela numărul de telefon 0751282790.
FOTO: Facebook
Gastronomia și cultura din Țara Oltului au festivalul lor, în weekend, la Bradu
Dacă vă e dor de produsele și tradițiile din Țara Oltului, puteți alege să vă petreceți sfârșitul de săptămână în Bradu. Duminică, 17 octombrie, între orele 12 -16, Primăria Orașului Avrig organizează un festival dedicat culturii și gastronomiei locale, ce va avea loc în aer liber, în Bradu.
Potrivit organizatorilor, Festivalul „Țara Oltului în Produse și Tradiții” are drept scop promovarea produselor și tradițiilor locale, întărirea legăturilor dintre localități și crearea de noi contacte și colaborări între producătorii locali și crescătorii de animale. Producătorii invitați la eveniment le vor oferi participanților produse tradiționale, precum mezeluri de casă, brânzeturi, conserve din legume și fructe sau produse de panificație.
Centru de testare gratuită și de vaccinare cu Pfizer
În colaborare cu Direcția de Sănătate Publică, la eveniment va fi amenajat un cort de testare gratuită și un punct mobil de vaccinare împotriva COVID – 19, cu serul Pfizer – BioNTech. Doritorii vor putea să se imunizeze într-un cort amplasat chiar la intrarea principală.
„Vă asigurăm că, pe toată durata evenimentului, vor fi respectate toate măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică impuse de situația pandemică la momentul desfășurării evenimentului”, anunță organizatorii.
Participarea va fi permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate, pentru care au trecut zece zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT –PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid, nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
Aproape 1.800 de localități din țară, în scenariul roșu
Peste 1.700 de localități au depășit pragul de incidență de 3 la mia de locuitori, ceea ce reprezintă mai mult de jumătate dintre unitățile teritorial administrative din țară. Dintre marile orașe, Bucureștiul și Timișoara înregistrează cele mai mari rate de infectare, anunță Biziday.
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că 1.786 de localități din întreaga țară se află în scenariul roșu. Cele mai mari valori ale incidenței continuă să se înregistreze în județul Ilfov, unde Bragadiru a raportat astăzi o rată de 19,59 la mia de locuitori, urmat de Popești-Leordeni (18,14) și Voluntari (17,56).
La nivelul comunelor care au trecut de 3 la mie, cea mai mare rată de infectare a fost înregistrată în localitatea Călugăreni din Prahova, cu 24,41 la mie, Clinceni din Ilfov (23,16) și Moldoveni din Ialomița (23). Dintre municipiile mari, Bucureşti şi Timişoara continuă să aibă cele mai mari valori ale incidenței, de 15,1, respectiv 12,94.
Potrivit listei, 253 de municipii și orașe se află în această situație, printre care Slatina, Craiova, Drobeta Turnu-Severin, Cluj-Napoca, Arad, Sibiu, Constanța, Giurgiu, Botoșani, Bistrița, Tulcea, Brașov, Brăila și Galați.
În localitățile în care rata de infectare este între 3 și 6 la mie este obligatoriu certificatul verde pentru mai multe activități. De la 6 la mie, se instituie carantina de noapte în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, când persoanele nevaccinate nu au voie să iasă din casă în intervalul 20-5 decât pentru câteva motive întemeiate. La peste 7,5, organizarea evenimentelor private se va face doar cu participarea celor vaccinați sau trecuți prin boală, iar magazinele și mall-urile se închid la ora 22.
Ministerul Educaţiei: 16.316 preşcolari/elevi şi 5.425 de angajaţi – confirmaţi cu COVID
Un număr de 16.316 preşcolari/ elevi şi 5.425 de angajaţi din educaţie au fost confirmaţi cu SARS-CoV-2, a informat miercuri Ministerul Educaţiei.
Potrivit sursei citate, 262 de unităţi de învăţământ au activitatea faţă în faţă suspendată integral ca urmare a aplicării art. 3 alin. 2 din Ordinul comun (solicitare a unităţii şi aprobare ISJ/ISMB) şi 135 de unităţi de învăţământ integral în sistem online în urma aplicării art. 6 alin. 2 din Ordinul comun (cel puţin 50% din numărul de clase suspendate).
Totodată, un număr de 85 de unităţi de învăţământ au trecut integral în sistem online în urma aplicării art. 6 alin. 9 din Ordinul comun (ancheta DSP, hotărâre CJSU).
Conform Ministerului Educaţiei, 3.342 de unităţi de învăţământ desfăşoară activitatea faţă în faţă, dar au cel puţin o clasă/ grupă în sistem online. (AGERPRES)
39% din cazurile de COVID din ultima săptămână, în Bucureşti şi 4 județe
În săptămâna 4 – 10 octombrie, 39% din totalul cazurilor de COVID-19 s-au înregistrat în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Timiş, Iaşi şi Cluj, a informat, miercuri, Institutul Naţional de Sănătate Publică.
72,7% din cazurile confirmate au fost înregistrate la persoane nevaccinate, a precizat INSP în raportul săptămânal de supraveghere. Conform sursei citate, 27,9% din totalul deceselor au fost înregistrate în municipiul Bucureşti şi în judeţele Prahova, Suceava, Iaşi şi Constanţa.
Raportul arată că 91,6% dintre decese s-au înregistrat la persoane nevaccinate împotriva SARS-CoV-2, iar 85,7% la persoane peste 60 ani. Potrivit INSP, 57,1% dintre decese au fost la bărbaţi. INSP a mai indicat că 94,1% dintre persoanele decedate aveau cel puţin o comorbiditate asociată.
De la începutul pandemiei şi până în prezent, unul din 86 dintre cazurile de COVID-19 a fost înregistrat la personal medical. (AGERPRES)
A fost publicat calendarul Evaluărilor Naționale pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a
Calendarul Evaluărilor Naționale de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a a fost publicat în Monitorul Oficial. Potrivit Ministerului Educației, în anul școlar 2021-2022, acestea se vor desfășura între 10 – 26 mai 2022.
Evaluarea de la finalul clasei a II-a va începe în 10 mai 2022, cu proba de scris la Limba Română/Limba maternă. A doua zi, este programat testul de citit la aceeași disciplină, iar în 12 mai 2022 proba la Matematică. Conform calendarului MEN, proba la Limba română pentru minoritățile naționale scris-citit va avea loc în 13 mai 2022.
Elevii de clasa a IV-a vor începe probele Evaluării în 17 mai 2022, cu examenul la Limba română, vor continua cu cel la Matematică – 18 mai și vor încheia cu Limba maternă – 19 mai.
În ceea ce privește Evaluarea Națională a elevilor de la finalul clasei a VI-a, calendarul arată astfel: Limbă și comunicare – 25 mai 2022; Matematică și Științe ale naturii – 26 mai 2022.
Conform declarațiilor ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, examenele vor fi susținute cu prezență fizică. „Vă garantez că vor fi susținute, indiferent de condiții, cu prezență fizică”, a spus Sorin Cîmpeanu, într-o declarație de luna trecută.
Trei piese din patrimoniul Muzeului ASTRA, expuse în cadrul Salonului Național de Restaurare
Trei piese din patrimoniul Muzeului ASTRA fac parte din expoziția Salonului Național de Restaurare, eveniment organizat de Muzeul Olteniei Craiova. Potrivit conducerii instituției culturale, este vorba despre o ladă de zestre datată în 1904, o lădiță cu motive specifice săsești și un sfeșnic fetesc, de la sfârșitul secolului al XVIII-lea.
Salonul Național de Restaurare, un eveniment aflat la cea de-a XVI-a ediție, cuprinde, în acest an, trei piese din patrimoniul Muzeului ASTRA.
În primul rând, este vorba despre o lădiță cu motive specifice săsești, ce aparține centrului de pictură din Drăușeni, județul Brașov. Piesa prezintă inscripția cu numele proprietarului și anul confecționării GEORGI CARES: ANNO 1797, fiind restaurată de Gabriela Diaconu.
Sfeșnicul fetesc, ce datează din ultimul sfert al secolului al XVIII-lea – primul sfert al secolului al XIX-lea, face parte din cultura materială a locuitorilor din subzona etnografică Dealurile Clujului și a fost restaurat de Valentin Dumitrache.
Nu în ultimul rând, în cadrul Salonului este expusă și o ladă de zestre, datată din 1904, fiind un mobilier pictat românesc cu influențe săsești și restaurat de Emanuela Poenaru.
Conform CNM ASTRA, specialiști din 30 de instituții muzeale, centre universitare, institute de cercetare, direcții pentru cultură, arhiepiscopii, mănăstiri și societăți private sunt prezenți cu lucrări restaurate în cadrul Salonului de Restaurare organizat de Muzeul Olteniei din Craiova.
În Comisia de Jurizare pentru decernarea titlurilor de excelență în restaurare s-a aflat și un specialist al Muzeului ASTRA, conf. univ. dr. Geanina Ionescu, director al Direcției de Conservare și Restaurare. Centrul ASTRA pentru Patrimoniu.
„Salonul Național de Restaurare de la Craiova a concentrat de-a lungul anilor nume importante în domeniul restaurării patrimoniului pe toate tipurile de suport. Această acțiune este un exemplu de bune practici în domeniul restaurării patrimoniului național și universal. 94 de piese pe suport pictură, lemn și lemn policrom, ceramică / sticlă, metal, carte veche / document, textile / piele sunt expuse în cadrul Salonului de Restaurare de anul acesta. În funcție de gradul de dificultate și de intervenția propriu-zisă, s-au acordat titlurile de excelență de către membrii comisiei, pe fiecare tip de suport. Este de remarcat dăruirea cu care specialiștii se consacră muncii de restaurare a pieselor pe care trecerea timpului a pus pecetea degradării fizice, chimice și biologice, trezindu-le la o nouă viață. Este o acțiune destinată specialiștilor din domeniul restaurării, dar și publicului. Un act educațional, o cale prin care organizatorii au dorit să arate publicului ce se întâmplă în spatele unei expoziții, drumul pe care trebuie să-l parcurgă o lucrare până ce poate fi expusă. Vastul patrimoniu muzeal este departe de a fi valorificat integral, iar Muzeul Olteniei din Craiova încearcă, prin acest eveniment unic în țară, să pună în valoare parte din patrimoniul național.”, a declarat conf. univ. dr. Geanina Ionescu, Director al Direcției de Conservare și Restaurare. Centrul ASTRA pentru Patrimoniu.
Muzeul ASTRA a fost și premiat în cadrul evenimentului. La Gala Restaurării Românești, organizată de Muzeul Olteniei din Craiova în cadrul Salonului Național de Restaurare, s-a acordat „Titlul de excelență pentru restaurare lemn-lemn policrom” Gabrielei Diaconu, restaurator în cadrul Centrului ASTRA pentru Patrimoniu Sibiu.
11 clase de gimnaziu de la Școala „I. L. Caragiale” din Sibiu se mută în mediul online
Unitățile de învățământ din județul Sibiu sunt grav afectate de pandemia de coronavirus. În ultimele 24 de ore, 42 de noi cazuri de COVID au fost raportate în școlile sibiene. Potrivit IȘJ, 39 de cazuri sunt la preșcolari și elevi și nouă la cadre didactice. Aceeași sursă arată că 11 clase de gimnaziu de la Școala „I. L. Caragiale” vor studia de acasă.
Începând de astăzi, încă 609 de preșcolari și elevi vor învăța în sistem online în următoarele 14 zile.
În ultima zi, 33 de cursanți au fost depistați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2, printre aceștia numărându-se și un preșcolar de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 6 Cisnădie.
11 elevi confirmați pozitiv provin din ciclul primar, respectiv de la: Școala Gimnazială Nr. 25 Sibiu, Școala Gimnazială ”Regina Maria” Sibiu, Școala Gimnazială ”Regele Ferdinand” Sibiu, Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” Sibiu, Școala Gimnazială ”Aurel Decei” Gura Râului și Școala Gimnazială ”Mihai Viteazu” Șelimbăr.
Alți 11 sunt din ciclul gimnazial, ei studiind la: Școala Gimnazială Nr. 25 Sibiu, Școala Gimnazială ”Regina Maria” Sibiu, Școala Gimnazială ”Regele Ferdinand” Sibiu, Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” Sibiu, Școala Gimnazială ”Aurel Decei” Gura Râului ;i Școala Gimnazială ”Mihai Viteazu” Șelimbăr.
De asemenea, zece elevi sunt liceeni la: Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu, Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr” Sibiu, Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” Sibiu, Colegiul Economic ”George Barițiu” Sibiu, Lieul Teoretic ”Axente Sever” Mediaș, Liceul Teoretic ”Stephan Ludwig Roth” Mediaș și Colegiul ”Școala Națională de Gaz” Mediaș.
Cele 9 cadre didactice confirmate pozitiv la virusul SARS-CoV-2 sunt încadrate la: Grădinița cu Program Preungit ”Maria Klara Kindergarten” Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit ”Tom și Jerry” Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 20 Sibiu, Școala Gimnazială ”Regele Ferdinand” Sibiu, Liceul Tehnologic ”Independența” Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit ”Rază de Soare” Mediaș, Școala Gimnazială ”Badea Cârțan” Cârțișoara, Școala Gimnazială ”Marțian Negrea” Valea Viilor.
11 clase de la „Caragiale” vor desfășura ore online
În plus, având în vedere avizul Consiliului de Administație al ISJ Sibiu privind suspendarea activităţii didactice, care presupune prezenţa fizică, la Școala Gimnazială ”Ion Luca Caragiale” Sibiu, 11 clase din ciclul gimnazial de la această unitate de învățământ vor desfășura orele în sistem online deoarece unitatea de învățământ are diminuat numărul de persoane din cadrul personalului didactic auxiliar și nedidactic, perioada cerută și aprobată fiind 14 – 29 octombrie.
„În conformitate art. 3 din ordinul comun al Ministerului Educației (nr. 5.338 din 01.0.2021) și al Ministerului Sănătății (nr. 1.082 din 01.10.2021), ”Propunerea (de suspendare a cursurilor – n.r.) este fundamentată pe baza cazurilor confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o clasă/grupă/unitat de învățământ/conexă, precum și în funcție de infrastructura și resursele existente în fiecare unitate de învățământ”. Măsura este dispusă prin avizul Consiliului de Administrație al ISJ Sibiu, la propunerea conducerii unităților de învățământ. La Școala Gimnazială ”Ion Luca Caragiale” Sibiu, în cele 11 clase din ciclul gimnazial sunt înscriși 277 elevi”, a precizat prof. Monica Munteanu, șeful IȘJ Sibiu.
Înapoi în bănci
De astăzi, au revenit în sălile de clasă 761 preșcolari și elevi (Colegiul Național Pedagogic ”Andrei Șaguna” Sibiu, Școala Gimnazială ”Nicolae Iorga” Sibiu, Școala Gimnazială ”Ion Luca Caragiale” Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 4 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 21 Sibiu, Liceul de Artă Sibiu, Liceul Teoretic ”Constantin Noica” Sibiu, Colegiul Economic ”George Barițiu” Sibiu, Colegiul Tehnic Energetic Sibiu, Liceul Tehnologic ”Avram Iancu” Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 25 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 7 Mediaș, Liceul Teoretic ”Gustav Gündisch” Cisnădie, Liceul ”Timotei Cipariu” Dumbrăveni, Liceul Tehnologic ”Johannes Lebel” Tălmaciu, Școala Gimnazială ”Mihai Viteazu” Șelimbăr, Școala Gimnazială ”Aurel Decei” Gura Râului). De asemenea, lapte cadre didactice au revenit la catedră, la Școala Gimnazială Nr. 21 Sibiu, Școala Gimnazială ”Bathory Istvan” Mediaș, Școala Gimnazială Mihai Viteazu” Șelimbăr, Școala Gimnazială Jina, Școala Gimnazială ”Stephan Ludwig Roth” Moșna, Școala Gimnazială ”Ioan Ban-Dascălu” Poiana Sibiului și Școala Gimnazială Râu Sadului.
Conform datelor IȘJ Sibiu, de la debutul acestui an școlar 201 profesori și 526 de preșcolari și elevi au fost confirmaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2.
Drept urmare, începând de miercuri, în județul Sibiu, un număr de 8.028 de preșcolari și elevi (12,15% din cei existenți în unitățile de învățământ), vor desfășura orele în sistem online.
FOTO – Școala Gimnazială „Ion Luca Caragiale” Sibiu



