Un copil de 14 ani a fost transportat la spital sâmbătă dimineaţa, în urma unui accident rutier produs pe Drumul Naţional 1, în afara localităţii Cârţa.
Potrivit poliţiştilor rutieri, în accident au fost implicate un TIR, condus de un bărbat de 46 de ani din Republica Moldova şi un autoturism condus de un bărbat de 26 de ani, din Ialomita. Cele două autovehicule erau conduse din sensuri opuse.
La locul evenimentului au intervenit două echipaje de prim ajutor, de la Ambulanţă şi SMURD Sibiu. Personalul medical a acordat îngrijiri pentru două persoane, un copil de 14 ani şi un tânăr de 26 de ani. Echipajul SMURD a transportat la Compartimentul Primire Urgenţe al spitalului Luther copilul de 14 ani, care s-a ales cu un traumatism cranio cerebral și traumatism cranio facial.
Poliţiştii sibieni au demarat o anchetă în acest caz.
Piesa de teatru Nunta ciobănească de la Rășinari va fi (re)pusă în scenă live, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, astăzi, de la ora 13 la gospodăria din Rășinari, dar și la staulul adus de pe dealul Dârjani, o pendulare între monumente aduse din Rășinari ce trimite cu gândul la deplasările turmelor de oi între gospodăria din vatra satului și staulele și colibele unde se găseau de primăvara până toamna târziu.
Această piesă este inspirată din viața pastorală, una dintre ocupațiile tradiționale principale ale rășinărenilor din cele mai vechi timpuri.
În forma actuală, regia artistică a piesei a fost asigurată de Cătălin Grigoraș, având ca îndrumător muzical pe dna Ana Iliu Gladcă și fluieraș pe Alexandru Tărtăreanu. Actanții sunt rășinăreni, în jur de 40 de persoane, fiind în vârstă de la 12 până la 70 de ani. La Nuntă sunteți invitați să descoperiți obiceiuri vechi pastorale, elemente de port, cântece tradiționale, povești spuse în graiul specific și tot ce ține de culoarea locală a rășinărenilor.
La final de nuntă, vizitatorii/ spectatorii piesei de teatru vor putea să deguste preparatul specific vieții pastorale: cocoloșul cu brânză. Atelierul de preparate ca la stână, prin sațietatea cocoloșului, are ca scop punerea vizitatorilor din muzeu în atmosfera stânelor de altădată la care, în aerul tare de munte, oaspeții erau întâmpinați cu produsul cel mai valoros din rodul muncii ciobanilor: brânza de munte.
Atât Nunta ciobănească, cât și atelierul de preparate ca la stână fac parte din programul cultural de punere în valoare a noului circuit expoziţional dezvoltat în cadrul proiectului Utilizarea tehnologiei multimedia de ultimă generaţie în accesibilizarea patrimoniului etnografic din Muzeul Astra, finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, APELUL Susținerea expozițiilor inovative cu bunuri culturale mobile restaurate.
Evenimentul este organizat de Muzeul Astra în cadrul proiectului „Utilizarea tehnologiei multimedia de ultimă generație în accesibilizarea patrimoniului etnografic din Muzeul Astra”, finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, apelul Susținerea expozițiilor inovative cu bunuri culturale mobile restaurate.
„Nunta este modalitatea prin care se prezintă credințele, obiceiurile și superstițiile acestei comunități, de la sfârșitul secolului al XIX-lea, multe fiind actuale chiar și în ziua de astăzi. Nunta ciobănească este creaţia lui Corneliu Dragoman Lubinschi, scrisă în anul 1957, fiind pusă în scenă cu ilustrațiile muzicale culese şi prelucrate de dirijorul Gheorghe Șoima. Autorul, răşinărean şi el, a scris această piesă special pentru Ansamblul Folcloric din Rășinari, o formaţie cu vechi tradiţii în domeniul artistic căci există documente ce atestă existența sa încă din anii 1884.
Autenticitatea operei şi mai ales autenticitatea cântecelor, a punerii în scenă şi jocul rolurilor au fost confirmate prin obţinerea Premiului de Stat în anul 1957, la Bucureşti. Repusă în scenă în anul 2017 la inițiativa dlui primar Bogdan Bucur și a nepoatei autorului, Olteanu Carmen, piesa a fost jucată pentru prima dată integral de Rusalii în Căminul Cultural Rășinari”, a declarat Mihaela Gherghel, muzeograf în cadrul Muzeului Astra.
Gaz Metan are un meci extrem de dificil la începutul săptămânii viitoare pe teren propriu. Luni după-amiază de la ora 18:30, gruparea de pe Târnava Mare va întâlni la Mediaș, FC Botoșani, într-o partidă contând pentru etapa cu numărul 5 a Ligii întâi.
Moldovenii ocupă în prezent poziția a treia a clasamentului având un bilanț de trei victorii și un rezultat de egalitate, în timp ce medieşenii au o înregistrat până acum victorie, o remiză și două înfrângeri. „Lupii negri” vin după o înfrângere la limită, 1-2 pe terenul FCSB-ului, într-o partidă în care elevii lui Mihai Teja au jucat bine şi doar neşansa a făcut să nu se întoarcă măcar cu un punct de pe Arena Naţională.
Tehnicianul medieşenilor a spus într-o conferinţă de presă că din punctul său de vedere, Gaz Metan ar fi meritat să obţină mai multe puncte din ultimele partide şi este convins că nu peste multă vreme, se vor strânge şi punctele în clasament. Partida dintre Gaz Metan şi FC Botoşani este programată luni, de la ora 18.30.
„Ca de fiecare dată, ne propunem să dăm tot ce avem mai bun ca să câştigăm cele 3 puncte. Punctele sunt importante, din păcate nici la FCSB nu am reuşit să scoatem niciun punct, în ultimele două etape cred că poate meritam mai mult. Le-am spus şi băieţilor că este păcat că ne trec aceste puncte printre degete şi nu le avem în clasament, să fim pe un loc mai bun în clasament, eu cred că din punct de vedere al jocului meritam acest lucru. Sunt sigur că uşor-uşor vor veni şi punctele.
Ne gândim să luăm toate punctele în partida cu FC Botoşani. Jucăm acasă, e adevărat că întâlnim o echipă foarte bună. FC Botoşani este o echipă cu jucători de calitate care joacă împreună de vreo 2-3 ani de zile. Chiar dacă acum au făcut schimbări, au adus jucători de calitate, iar noi încercăm să fim la un nivel superior ca să câştigăm meciul”, a spus Mihai Teja.
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
LUNI 16 AUGUST
· între orele 8-15 în SELIMBAR, strada: ION RATIU – partial.
· între orele 8-15 în SELIMBAR, strada: MIHAIL KOGALNICEANU.
MARTI 17 AUGUST
· între orele 9-11 în VALEA VIILOR, SAT- PRINCIPALA; MOTIS, SAT- PRINCIPALA; SOALA, SAT- PRINCIPALA; COPSA MICA, strazile: CIMITIRULUI; MEDIASULUI; PLOPILOR; DEALULUI; MORILOR; TARNAVEI; NOUA; FANTANILOR.
· între orele 8-16 în RASINARI, strazile: ZONA TROPINII VECHI; ZONA TROPINII NOI; DJ 106A; ZONA LUNCA SEVISULUI.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-500-929.
Se anunţă un nou weekend aglomerat pe şosele înm contextul sărbătorii de Sfânta Maria. În cazul unui trafic aglomerat, polițiștii rutieri sibieni au transmis o serie de recomandări pentru conducătorii auto.
Adoptaţi o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor, şi efectuaţi fiecare manevră doar după o temeinică asigurare; evitaţi efectuarea depăşirilor care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat se dovedesc extrem de periculoase. Nu urcaţi la volan dacă aţi consumat băuturi alcoolice.
Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării permisul este reţinut fără drept de circulaţie.
Respectaţi regimul legal de viteză, întrucât viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România şi circulaţi cu viteză adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.
Oboseala la volan este extrem de periculoasă. Este de ajuns o singură fracţiune de secundă, moment în care pot apărea aţipirea şi, implicit, pierderea controlului vehiculului. De aceea, la primele semne de oboseală (stare de moleşeală, clipire frecventă, înceţoşarea privirii) trebuie să întrerupeţi călătoria şi să parcaţi autovehiculul într-un loc sigur (de preferat o parcare amenajată). Odihniţi-vă până la refacerea totală a capacităţilor psiho-motorii necesare conducerii în siguranţă.
Luminile de întâlnire să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri. Atenţie deosebită necesită şi sistemul de ventilaţie-dezaburire a parbrizului şi luneta maşinii care trebuie să funcţioneze foarte bine.
Şi pietonilor li se recomandă să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că se poate face în condiţii de siguranţă.
„Un drum național intens circulat în această perioadă este DN7C Transfăgărășan, sens în care îi sfătuim pe conducătorii auto ca, în cazul în care zona unde doresc să staționeze nu este prevăzută cu parcare amenajată, să oprească autovehiculele în afara părții carosabile astfel încât să nu afecteze fluența traficului.
Parcările neregulamentare, opririle pe partea carosabilă chiar preț de un selfie, duc la îngreunarea sau chiar blocarea totală a circulației, îndeosebi pe tronsonul Bâlea Lac – Bâlea Cascadă. Așadar, dați dovadă de înțelegere și fair-play astfel încât excursia dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic să nu se transforme într-o călătorie obositoare și deranjantă din cauza timpului petrecut inutil în trafic”, este mesajul transmis de purtătorul de cuvânt al poliţiei sibiene, Luciana Lazăr.
Șantierul din cartierul Ștrand mai are mult până va fi închis, dat fiind faptul că doar ceva mai mult de jumătate dintre lucrări au fost executate. Potrivit Primăriei Sibiu, doar pe opt străzi sau alei s-au încheiat lucrările, iar alte străzi urmează să fie închise pentru modernizare.
După cum transmite primăria, lucrările din cartierul Ștrand au avansat la peste 60% din volumul prevăzut în contract. S-au finalizat lucrările pe următoarele străzi:
– Str. Prof. Aurel Popa
– Str. Ion Albabei
– Str. Prof. Ioan Moga numerele 2, 4, 5, 6, 7, 8, 9
– Str. Prof. Aurel Decei
– Str. Bârsei
– Str. Ștrandului, tronson Vrancei – Gorjului
– Str. Gorjului, tronson Maramureșului – Bihorului
– Str. Hațegului – parțial
De asemenea, au fost realizate 11 parcări, pe străzile D. Cantemir, Prof. Aurel Decei – Prof. Ioan Moga 1, Maramureșului – Prof. Aurel Moga, Maramureșului – Olteniei, Olteniei – Bihorului, Ștrandului (în spatele Liceul O. Ghibu), Gorjului – Doljului, Maramureșului – Sălajului, Sălajului – Bihorului, Sălajului – Hațegului, Hațegului bloc 3.
Primăria mai precizează că în toamna anului trecut Serviciul Parcuri și Zone Verzi a plantat 67 de arbori în primele 4 parcări finalizate la acel moment. Restul spațiilor verzi din zonele finalizate vor fi amenajate în această toamnă, în perioada de repaus vegetativ, când din punct de vedere tehnic este permisă plantarea. Conform contractului, constructorul va asigura însămânțarea cu iarbă, iar Serviciul Parcuri și Zone Verzi pregătește sute de arbori și arbuști, pentru a reface zonele verzi, pe măsură ce se încheie lucrările.
Lucrările sunt în curs de desfășurare pe Str. Olteniei – urmează asfaltarea săptămâna viitoare, pe str. Ștrandului, tronsonul Gorjului și Doljului – asfaltarea este programată săptămâna viitoare, pe str. Prof Ioan Moga – restul zonelor de pe această stradă unde nu s-a intervenit (nr. 1-3).
Mai sunt de realizat intervenții pe următoarele străzi:
– Str. Bihorului, cea mai mare lucrare având în vedere că presupune săpături foarte adânci pentru modernizarea rețelelor; această lucrare a început cu lucrări la rețeaua de canalizare pluvială și va fi executată etapizat, pe tronsoane pentru a reduce disconfortul locuitorilor
– Str. Doljului
– Str. Gorjului, tronsonul rămas neexecutat
– Str. Sălajului
– Str. Oașului
– Str. Vrancei
– Zone de vile de pe str. Vrancei
– Parcările de pe str. Bihorului, Vrancei – Maramureșului – Bucovinei.
Conform contractului, lucrările în întreaga zonă de blocuri trebuie finalizate până la finalul verii 2022.
În perioada următoare, noi străzi vor fi închise, pentru începerea lucrărilor:
Luni, 16 august vor începe lucrările de modernizare pe străzile Sălajului, Gorjului și Doljului. Comisia de Circulație a aprobat închiderea circulației pe aceste străzi până la jumătatea lunii decembrie 2021. Accesul auto pe acestea va fi interzis în perioada menționată însă, în funcție de evoluția șantierului, acolo unde este posibil, se va permite accesul auto riveranilor.
De asemenea, tot de luni, 16 august, intersecția străzii Bihorului cu str. V. Cârlova va fi de asemenea închisă traficului pentru realizarea unor racorduri la rețeaua de canalizare. Se estimează că lucrările în această locație se vor finaliza până în 15 septembrie 2021.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației şi municipalitatea medieşeană au semnat, recent, contractul de finanţare nerambursabila pentru proiectul “Centru Comunitar Medico-Social”, care se referă la amenajarea unui astfel de centru pentru persoanele defavorizate din municipiu. Viitorul centru va fi amenajat într-unul dintre corpurile fostei Şcoli de Aviaţie din Mediaş.
Obiectivul general al proiectului este de a sprijinii comunitatea defavorizată din municipiul Mediaş prin înfiintarea unui centru medico-social, prin care populaţia marginalizată să beneficieze de servicii educaţionale, sociale, sprijin medical, psihologic şi asistenţă juridică.
Obiectivele specifice ale proiectului se referă la oprirea degradării, reabilitarea şi modernizarea unei clădiri, regenerarea ei prin funcţiuni sociale, medicale şi cultural-educaţionale pe de o parte, respectiv furnizarea de servicii medico-sociale şi juridice la nivelul comunităţii marginalizate din Mediaş prin crearea unui centru medico-social cu două săli de clasă, o sală de activităţi, o sală de mese cu oficiu, un cabinet medical şi un cabinet psihologic.
Proiectul are o valoare totală de 4.742.560,22 lei din care 1.862.336,99 lei reprezintă finanțare nerambursabilă (din care 1.805.326,68 lei reprezintă finanţarea nerambursabilă acordată din Fondul European de Dezvoltare Regionala şi 57.010,31 lei reprezintă finanţarea nerambursabilă acordată din buget de stat). Întregul proiect va fi finalizat până la data de 31 decembrie 2023.
Proiectul este finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 9 – Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban, Prioritatea de investiții 9.1 – Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunităţii, Obiectiv specific 9.1 – Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială, prin măsuri integrate.
Discuțiile despre oportunitatea și necesitatea construirii unui terminal Cargo pentru Aerportul Sibiu au stârnit numeroase polemici în Sibiu, în ultimii ani, ele fiind catalizate, la un moment dat, și de apariția unor potențiali investitori străini care ar fi dorit să se asocieze cu aeroportul în acest tip de investiție. Între timp, cei de la Aeroportul Sibiu au demarat pe cont propriu procedurile pentru acest tip de activitate, care ar putea crește interesul pentru Sibiu și pentru aerogara din oraș, dar și veniturile aeroportului.
Un studiu de fezabilitate care să stabilească toate condițiile în care poate fi construit un terminal cargo (de mărfuri) pe Aeroportul Sibiu a fost demarat de regia autonomă care administrează aerogara din Sibiu. Este vorba despre un studiu care a fost evaluat la aproximativ 50.000 de euro și care are ca scop „justificarea necesității și oportunității realizării obiectivului de investiții – Construire terminal de bunuri/cargo”. Pentru scopul propus, Aeroportul Sibiu pune la dispoziție un teren de circa 6.000 de metri pătrați, teren situat în capătul vestic al aeroportului, după turnul de control, adiacent Șos. Alba Iulia, în dreptul sensului giratoriu care leagă orașul de Zona Industrială Vest. Aici, terminalul ar trebui să aibă o conexiune cu sistemul rutier public, astfel încât să permită accesul vehiculelor de transport direct la Autostrada A1.
În luna mai, Aeroportul Sibiu a obținut deja de la Primăria Sibiu Certificatul de Urbanism, care permite ridicarea de construcții cu regim de înălțime de P + 3 + M (sau echivalente).
Acum, proiectanții care vor primi contractul pentru realizarea unui studiu de fezabilitate vor trebui să realizez o analiză cost-beneficiu, o evaluare de mediu, studiu geotehnic, topografic, alte documentații și avize.
Conform documentației pe baza căreia se licitează acest studiu, reprezentanții aeroportului spun că „realizarea unui terminal dedicat acestui tip de transport (n.r. de mărfuri) va încuraja creșterea traficului cargo pe aeroport și a cantității de marfă transportată pe distanțe lungi, reducerea timpulor de transport pe aceste distanțe, precum și dezvoltarea economică a regiunii”. În acest moment, Aeroportul Sibiu nu are o clădire dedicată acestui tip de activitate.
Noul terminal va trebui să asigure funcțiuni necesare procesării, depozitării, recepției și expedierii de mărfuri din transportul intern și internațional. Terminalul va putea procesa și mărfuri provenite din transportul rutier. Printre funcțiunile terminalului se vor număra și cele de vămuire a mărfurilor, controlul de securitate, administrative (concesionari vamali). Obiectivul va dispune de drumuri de acces, platforme și parcări auto.
Una dintre companiile care operează zboruri din Sibiu a anunțat extinderea operațiunilor de pe Aeroportul Sibiu, cu o nouă rută spre Dublin, care va fi operată cu două curse săptămânale.
Începând din luna noiembrie, Ryanair va pune în circulație două zboruri săptămânale cu destințai Dublin, cu plecare din Sibiu. Este a șaptea destinație a companiei, cu aviaone care pleacă din Sibiu. În prezent, Ryanair operează de la Sibiu zboruri directe spre Veneția Treviso – Italia în zilele de marți și sâmbătă, spre Corfu – Grecia în zilele de marți și sâmbătă și spre Bologna – Italia, în zilele de luni și vineri. Din sezonul de iarnă, compania aeriană va opera zboruri directe și spre Milano Malpensa – Italia, Liverpool – Marea Britanie, respectiv Billund – Danemarca.
„Prezența Ryanair la Aeroportul Internațional Sibiu creează dinamică în rețeaua de rute, asigură accesul la noi piețe și, nu în ultimul rând, contribuie la deservirea corectă a fiecărei categorii socio-profesionale care utilizează serviciile aeroportului sibian. Dezvoltarea continuă a parteneriatului cu cel mai recent operator aerian la Sibiu este rezultatul unui efort susținut și integrat, la nivel instituțional și administrativ.”, a declarat Marius Ioan GÎRDEA, director general al Aeroportului Internațional Sibiu.
Weekendul care a început deja se anunță unul plin de eveniment, perfecte pentru toate categoriile de public. De la Raliul mașinilor clasice, la muzica bună, dar și filme de referință din istoria cinematografului, toate sunt disponibile în următoarele trei zile, în Sibiu.
Sibienii se pot bucura în acest weekend de cele 70 de mașini ce vor fi prezente la raliul Transylvania Classic, atât mașini istorice, cât și electrice, de ultimă generație. Printre etapele raliului, concertele din cadrul Sibiu Jazz Festival vor destinde atmosfera din centrul istoric al Sibiului, iar pasionații de filme bune vor putea petrece o seară culturală la Arini Fest Cinema. Nici cei mici nu au fost uitați, având parte de trei ateliere în acest weekend.
Sibiu Jazz Festival are loc între 13 și 15 august, între 19.00 și 23.00, în Piața Mare. Printre artiștii care vor concerta pe scena din centrul orașului se numără Irina Gorga & Eu To Jazzperience – (câstigătorii trofeului Sibiu Jazz Competition 2020), dar și alți artiști români și străini, care vor intepreta piese dintr-un repertoriu variat, de la ethno jazz la contemporary şi fusion. Jazz în Biserică, dar și muzica Mariei Tănase, reorchestrată, sunt doar două dintre surprizele pregătite în cadrul festivalului de jazz.
Raliul Transylvania Classic începe în Piața Mică, cu startul festiv, și aduce în fața sibienilor mașini spectaculoase, care au fost fabricate în urmă cu zeci de ani și care păstrează farmecul acelor epoci, dar și noile automobile electrice care încearcă acum să schimbe lumea automobilului. Toate pot fi urmărite pe probele de concurs, într-un parcurs de regularitate, inclusiv pe celebrul Transfăgărășan. Finalul va fi sâmbătă, la 20.30, în Piața Mică, unde va avea loc festivitatea de premiere.
Tot în acest weekend, sibienii se pot bucura de filme bune, în aer liber, la Arini Fest Cinema. În următoarele trei seri, începând cu ora 21.45, în Parcul Sub Arini vor rula trei filme, toate semnate de celebrul regizor Danny Boyle. În prima seară va fi proiectat „Steve Jobs” (SUA, Marea Britanie, 122 minute, biografic), în a doua „Yesterday” (SUA, 116 minute, comedie, muzică) și în a treia premiatul „Slumdog Millionaire/Vagabondul milionar” (SUA, 120 minute, drama, romantic, dragoste).
Pe lângă cele trei evenimente, vineri vom putea admira creațiile din cadrul Târgului Creatorilor Populari, ce are loc în Muzeul Astra, din Pădurea Dumbrava.
Pentru cei mici, sunt programate mai multe evenimente: sâmbătă vor avea mai multe ateliere, în Orașul Artiștilor, din Piața Mică, între 11 și 18, dar și unul pe Valea Hârtibaciului, unde sunt invitați să participe atât cei mari, cât și cei mici, pentru a crea peisaje din această zonă. Acesta din urmă va avea ca punct de plecare ieșirea din Sibiu spre Agnita, pe 14 august, ora 16.00.
La Teatrul Gong, de la ora 20.00, va fi o seară de scurtmetraje regizate de femei. Filmele vor fi prezentate în cadrul festivalului ,,Zielele Sofia Nădejde”, care a ajuns la ediția cu numărul patru.
Tot pentru cinefili, duminică va avea loc o proiecție de film în premieră la Sibiu. Este vorba de filmul ,,Mutat de la noi”, care va putea fi urmărit la teatrul BIS începând cu ora 21.
Veștile proaste din zona COVID au venit împreună, astăzi, atât la nivel național, cât și local. Răspândirea virusului la nivel național pare că nu mai are bariere, numărul de cazuri noi depistate în ultimele 24 de ore fiind de 383. Din păcate, și pacienții itnernați sunt tot mai mulți, iar în ATI numărul acestora a depășit din nou 100, după mai multe săptămâni de liniște.
Potrivit celor mai noi raportări ale autorităților, în județul Sibiu, au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 26574 8 persoane, în ultimele 24 de ore. La prima oră a zilei erau spitalizate de 20 persoane, dintre care pe ATI 3 persoane. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 561 de teste.
În țară, numărul cazurilor raportate a ajuns la 383, din care o bună parte au fost spitalizați, astfel că numărul celor din secțiile COVID din spitale a crescut la 786, din care 102 sunt în ATI. Singura veste mai bună este că nu a crescut alarmant numărul deceselor, fiind anunțate 3 persoane decedate dintre cele infectate.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.857.234 de teste RT-PCR și 2.036.221 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 13.537 de teste RT-PCR (4.288 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.249 la cerere) și 18.774 de teste rapide antigenice.
Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) a anunțat că, din 13 august, pentru tranzitarea frontierelor statelor membre UE va fi acceptat doar certificatul digital. Uniunea Europeană a stabilit ca după această dată alte adeverințe sau certificate emise individual de o țară să nu mai fie recunoscute.
Conform Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, certificatul digital este singurul document care poate fi utilizat de cei care trec frontierele unui stat UE și li se solicită adeverință de vaccinare sau test.
,,Începând de vineri, 13 august 2021, pentru trecerea frontierelor de stat, la nivelul țărilor UE, vor fi recunoscute ca documente doveditoare ale vaccinării, trecerii prin boală și ale rezultatului negativ al unui test RT-PCR doar certificatele digitale, documente ce conțin un cod QR și care pot fi eliberate foarte ușor accesând site-ul”, anunță reprezentanții ANAT.
Frontierele se pot tranzita și fără acest certificat digital, dar se vor respecta normele naționale de carantină aferente fiecărui stat. Certificatul trebuie folosit de către cei care se întorc în România din țările aflate pe listele galbene sau roșii.
”Din păcate, această măsură a fost interpretată și comunicată eronat, generând panică. În primul rând, certificatul digital se aplică doar pentru statele Uniunii Europene. În al doilea rând, acest certificat este necesar numai acolo unde la trecerea frontierei în alt stat membru UE sau la revenirea în România este solicitată adeverința de vaccinare, respectiv un test PCR / antigen sau dovada imunizării. De exemplu, turiștii care revin din țările galbene sau roșii vor avea nevoie de acesta, iar cei care revin din țările verzi nu. Certificatul digital are la bază un sistem unitar care garantează autenticitatea vaccinurilor sau a testelor, pentru a evita falsificarea acestora și recomandăm descărcarea acestuia, care este foarte facilă. În rest, nu avem de-a face cu nicio schimbare”, declară Dumitru Luca, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism.