Acasă Blog Pagina 2898

Doi tineri bănuiţi de înşelăciune prin metoda ”COVID-19” – reţinuţi de poliţişti

Doi tineri, unul din Coteşti şi celălalt din judeţul Brăila, bănuiţi că în ultimele două luni ar fi înşelat mai multe persoane din Vrancea prin metoda „COVID-19”, au fost reţinuţi de poliţişti miercuri, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

„Astăzi, 4 august, ora 01,40, poliţiştii Biroului Rutier Focşani au oprit în trafic un autoturism ai cărui ocupanţi, doi bărbaţi în vârstă de 26, respectiv 30 de ani, din comuna Coteşti şi judeţul Brăila, ar fi comis mai multe infracţiuni de înşelăciune prin metoda ‘COVID-19’ pe raza judeţului Vrancea. Din cercetări a rezultat faptul că în perioada iulie – august, cei doi bărbaţi ar fi indus în eroare trei persoane din judeţul Vrancea.

Astfel, primul dintre bărbaţi ar fi apelat în mod aleatoriu mai multe numere de telefonie fixă ale unor persoane şi s-ar fi prezentat drept copilul acestora, precizând că se află internat în spital, infectat cu COVID-19, în timp ce al doilea bărbat se recomanda a fi medic şi solicita diferite sume de bani pentru transferarea fiului apelantului la un spital din străinătate sau din municipiul Constanţa”, se arată într-un comunicat al IPJ Vrancea.

Potrivit Poliţiei, cei doi tineri ar fi reuşit să înşele victimele cu suma de 33.000 lei. Sumele de bani au fost ridicate în mod direct de la domiciliul victimelor de către unul dintre bărbaţi, care se dădea drept „curier”.

Una dintre cele trei persoane apelate, o femeie, în vârstă de 89 de ani, şi-a dat seama că informaţiile prezentate de cei doi bărbaţi nu sunt reale, întrucât şi-a sunat fiica şi aceasta i-a infirmat faptul că ar fi internată în spital.

Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţişti pentru o perioadă de 24 de ore şi introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Vrancea. Joi, aceştia vor fi prezentaţi Judecătoriei Focşani, cu propuneri legale.

Poliţiştii vrânceni continuă cercetările, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale şi recuperării prejudiciului cauzat. (AGERPRES)

Victorie pentru Gaz Metan într-un amical cu Metalurgistul Cugir

Gaz Metan a disputat miercuri un meci de verificare în compania echipei Metalurgistul Cugir.

Partida s-a încheiat cu victoria echipei medieșene, scor 1-0. Singura reușită a fost semnată de Nasser Chamed în minutul 85. În prima repriză, tehnicianul Mihai Teja a aliniat un prim 11 format din Alexandru Buzbuchi, Răzvan Horj, Paul Pațurcă, Yuri Matias, Mihai Velisar, Francisco Junior, Ismail Kanda, Mihai Lixandru, Ramon Gașpar, Răzvan Grădinaru și Tomas Smola.

În repriza a doua au evoluat Octavian Vîlceanu, Patricio Matricardi, Ioan Filip, Romeo Roberto, Răzvan Trif, Gabriel de Moura, Ovidiu Horșia, Nasser Chamed, Ronaldo Deaconu, Dragoș Iancu și Christian Irobiso.

Următorul joc oficial pentru Gaz Metan este programat la sfârșitul acestei săptămâni în deplasare. Gruparea de pe Târnava Mare va întâlni FCSB duminică seara de la ora 22.

20 de ani de la câștigarea de către Gaz Metan a titlului de Campioană Națională de Tineret

În vara acestui an se împlinesc 20 ani de la câștigarea de către Gaz Metan a titlului de Campioană Națională de Tineret.

Miercuri, o parte dintre componenții acestei echipe au fost premiați de către Clubul Gaz Metan și au disputat un meci demonstrativ în compania unei echipe formate din jucători care au promovat cu Gaz Metan în anul 2000 în Divizia A, dar și alte glorii ale clubului.

Lotul cu care Gaz Metan a abordat sezonul 2000-2001, la finalul căruia a câștigat titlul de campioană națională a fost format din Ioan Aloman, Dumitru Bănceu, George Bogdan, Claudiu Emil Bunea, Ionuț Buzean, Raul Briciu, Constantin Claudiu Cenan, Răzvan Ferenț Popescu, Lucian Fărcaș, Călin Alin Gîndilă, Horea Grădinar, Cosmin Hașegan, Ionel Hașegan, Mircea Marcel Mera, Marius Miclăuș, Ioan Florin Mosora, Paul Marian Manciu, Bogdan Nicolae, Ilie Liviu Pătru, Adrian Picoș, Octavian Porime, Adrian Precup, Claudiu Păucean, Alin Endy Tulea și Istvan Tapaszto. Echipa a fost pregătită în turul campionatului de Petre Porime, iar în retur de Constantin Cenan.

Localitate din județul Sibiu, fără energie electrică

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:

JOI 5 AUGUST

· între orele 8-14 în BENESTI, strada: PRINCIPALA – total localitate.

În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate.

Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-500-929.

FOTO Proiectil de război, sub acoperişul unei case din Sibiu

Un sibian care lucra la refacerea acoperişului casei a avut surpriza să descopere un proiectil. S-a întâmplat pe strada Timişoara din municipiu.

În această după amiază, echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt Dumitru Croitoru” al județului Sibiu a intervenit în municipiul Sibiu, strada Timișoara pentru asanarea unui unui proiectil exploziv de război calibrul 75 mm, descoperit sub acoperișul unei case în timpul lucrărilor de refacere a acestuia.

„S-a procedat la cercetarea, identificarea și ridicarea în vederea transportării, depozitării și distrugerii ulterioare. Pirotehnicienii sibieni recomandă cetățenilor să manifeste prudență la identificarea unor elemente de muniție rămase neexplodată și să apeleze numărul de urgență 112”, a precizat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Accident cu două victime în municipiul Sibiu

Două persoane au fost rănite, miercuri seara, în municipiul Sibiu, într-un accident rutier produs la intersecţia străzilor Ghoethe şi Avrig.

Două autoturisme, conduse de către un bărbat în vârstă de 36 de ani din Hunedoara, respectiv o femeie de 40 de ani din Avrig, s-au ciocnit în respectiva intersecţie. În urma impactului între două autoturisme, o pasageră din autoturismul condus de bărbatul din Hunedoara şi conducătoarea auto a celei de a doua maşini au fost rănite.

Un echipaj SMURD Sibiu a intervenit la locul accidentului rutier pentru acordarea primului ajutor persoanelor rănite, care au fost ulterior transportate la Unitatea de Primire Urgenţe Sibiu.

Incendiu la un autobuz în Sibiu

Un incendiu a izbucnit la un autobuz din municipiul Sibiu. Pompierii au intervenit cu două autospeciale pentru lichidarea incendiului.

Două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Sibiu au intervenit de urgență in municipiul Sibiu, pe Şoseaua Alba Iulia pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta în partea din spate a unui autobuz. Incendiul, care s-a declanșat din cauza unor defecțiuni la sistemul de frânare, a fost stins rapid de pompierii militari.

Călătorii care se aflau în autobuz au coborât până la sosirea echipajelor de pompieri. Nicio persoană nu a fost rănită în urma acestui eveniment.

Cazarea în căminele ULBS, doar pentru studenţii vaccinaţi anti COVID sau trecuţi prin boală

0

Conducerea Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu anunţă, pe site-ul oficial al instituţiei, că în anul universitar 2021-2022, vor primi locuri în cămine doar studenţii vaccinaţi sau care au trecut deja prin boală.

Studenţii care nu s-au vaccinat sau nu au trecut prin boală nu vor putea participa la distribuirea locurilor libere pentru noul an universitar. Conducerea ULBS mai spune că o decizie finală în acest sens va fi luată până în 10 septembrie, în funcţie de contextul epidemiologic de la aceea dată sau de noile reglementări.

„Ținând cont de situația pandemică și de măsurile dispuse în acest sens de autoritățile competente, cazarea în căminele administrate de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu poate fi condiționată de dovada efectuării schemei complete de vaccinare (COVID 19), sau a trecerii prin boală. Decizia în acest sens, va fi luată până la data de 10 septembrie, în funcție de contextul epidemiologic și de reglementările în vigoare și va fi comunicată prin afișare pe site-ul Universității”, este anunţul postat pe site-ul Universitaăţii Lucian Blaga Sibiu.

Persoanele defavorizate vor primi pachete de 5 kg cu produse de igienă

Primăria Sibiu a primit cea de-a patra tranșă cu produse de igienă pentru persoanele cu venituri reduse din Sibiu.

Persoanele cu venituri reduse din Municipiul Sibiu vor primi începând cu data de 4 august pachete cu produse de igienă. Direcția de Asistență Socială va distribui persoanelor beneficiare pachetele care vor cântări 5 kg. Produsele sunt distribuite în cadrul programului ,,Acordarea de pachete cu produse de igienă în cadrul POAD 2018-2020”.

Pachetele au o greutate de 5 kg și conțin 5 periuțe de dinți, 300 ml de pastă de dinți, 500 ml de săpun lichid, 800 ml de șampon pentru copii, 500 ml de șampon pentru adulți, 2,7 kg de detergent pentru rufe. Acestea vor putea fi ridicate de la Cantina Municipiului, situată pe Calea Gușteriței nr. 22. Luna aceasta în zilele 4,5,6,9 și 10 august, beneficiarii pot merge să le ridice în intervalul orar 8-15.

Pentru a ridica aceste pachete, documentele necesare sunt cartea de identitate/buletinul/carte de identitate provizorie și certificatul de naștere pentru copiii sub 14 ani, în original.

,,Persoanele care se prezintă pentru ridicarea pachetelor sunt obligate să respecte măsurile de prevenire a răspândirii infecției cu coronavirus, respectiv purtarea măștii de protecție, menținerea distanțării fizice în perioada de așteptare pentru preluarea produselor și utilizarea dezinfectantului pentru mâini, pus la dispoziție de Cantina Municipiului”, au transmis reprezentanții primăriei.

Aproape 40.000 de persoane fizice s-au înscris la ”Rabla Clasic”; circa 6.000 au aplicat la ”Rabla Plus”

Aproape 46.000 de persoane fizice s-au înscris, până în prezent, în programul „Rabla” din acest an, din care 5.995 au aplicat la „Rabla Plus”, arată datele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), transmise miercuri AGERPRES.

Potrivit sursei citate, în programul „Rabla Clasic” s-au înscris la producători/dealeri auto 39.659 de persoane fizice şi au fost achiziţionate 25.340 de autovehicule şi 175 de motociclete. În ceea ce priveşte persoanele juridice, AFM a publicat pe propria pagină de Internet o nouă listă conţinând 168 de dosare acceptate pentru 276 de autovehicule. De asemenea, a fost publicată o contestaţie pentru un autovehicul.

Pe acest segment, au fost acceptate 1.290 de dosare pentru 2.129 de autovehicule şi 29 de contestaţii pentru 59 de autovehicule. În total, s-au înscris la producători/dealeri auto 1.073 de persoane juridice, acestea achiziţionând 522 de autovehicule. De asemenea, în programul „Rabla Plus” 2021 s-au înscris la producători/dealeri auto 5.995 de persoane fizice, fiind cumpărate 1.178 de autovehicule noi (707 full electrice şi 471 electrice hibride) şi două motociclete electrice.

Pentru persoanele juridice au fost publicate pe site-ul AFM 112 dosare acceptate pentru 215 autovehicule electrice, dintre care 152 pur electrice şi 63 electrice hibride. Totodată, au fost publicate două contestaţii pentru două autovehicule electrice 100%.

La nivel general, la Rabla Plus au fost avizate favorabil 1.199 de dosare pentru 2.034 de autovehicule, dintre care 1.357 electrice, 674 electrice hibride şi trei motociclete electrice, precum şi 23 contestaţii pentru 49 autovehicule (30 autovehicule full electrice şi 19 electrice hibride). Până la ora actuală, s-au înscris la producători/dealeri auto 921 de persoane juridice şi au fost achiziţionate 492 autovehicule noi, dintre care 294 electrice şi 198 electrice hibride.

Listele dosarelor acceptate în cadrul acestor programe sunt publicate pe site-ul www.afm.ro, la secţiunile aferente Programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus. Persoanele juridice care au fost acceptate se pot adresa producătorilor/dealerilor auto validaţi în cele două programe, listele acestora fiind disponibile pe site-ul instituţiei. (AGERPRES)

Campanie de deratizare pentru două zile la Sibiu

Primăria Sibiu derulează o nouă campanie de deratizare în perioada 5-6 august și face apel la cetățeni să evite intrarea în contact cu substanțele toxice utilizate.

Serviciul de Salubrizare din cadrul Primăriei Sibiu, împreună cu firma contractată DD CHIM SRL, va realiza în perioada 5-6 august o nouă campanie de deratizare. Aceasta are ca scop combaterea rozătoarelor de pe domeniul public al Municipiului Sibiu.

Acțiunea se va desfășura în mai multe zone, pentru a da rezultate cât mai bune, astfel zonele vizate sunt parcurile, spațiile verzi, zonele de blocuri, piețele, târgurile, maluri de lac, terenuri ale instituțiilor, platforme și depozite de deșeuri, stații de transfer, sortare și alte instalații de tratare/ eliminare a deșeurilor. Pentru această deratizare se va folosi substanța Varat Block, avizată de Ministerul Sănătății. Totuși, substanța este una toxică, iar Primăria transmite că în caz de ingerare a acesteia, antidotul este Vitamina K1.

Pentru a putea fi recunoscute și evitate, substanțele vor fi amplasate în dispozitive speciale, adică tuburi de culoare neagră, marcate corespunzător. Substanța folosită în cadrul deratizării este nocivă atât pentru oameni, cât și pentru animalele de companie, în caz de ingerare accidentală sau inhalare.

Primăria Sibiu face un apel la cetățeni să fie atenți, să supravegheze îndeaproape copiii, la fel și în cazul animalelor de companie. Aceștia sunt rugați să evite intrarea în contact cu substanțele toxice utilizate pentru a nu se ajunge la situații grave.

Dacă condițiile meteo vor fi nefavorabile pentru desfășurarea acestei acțiuni, deratizarea va fi reprogramată.

Odihna, mai importantă decât ai crede. Cum te poate ajuta Finette pentru un somn de calitate

Trăim într-un ritm foarte alert în fiecare zi, de la prima oră a dimineții până seara, unde stresul și oboseala este pretutindeni. Aceste lucruri au un impact foarte mare asupra organismului nostru, de aceea este absolut necesar să nu trișăm când vine vorba despre odihnă. Organismul are nevoie să se recupereze.

Specialiștii au demonstrat faptul că în timp ce dormim, creierul și organismul intră într-un program de vindecare, dar și regenerare. Fapt pentru care ni se recomandă să dormim între 7-8 ore pe noapte.

Este adevărat că sportul, alimentația și stilul de viață de calitate ne poate influența în mod pozitiv viața însă și odihna este un element la fel de esențial pentru sănătatea noastră.

Tocmai de aceea, atunci când ne simțim epuizați este important să facem schimbări în viața noastră, fapt pentru care putem adăuga în rutina noastră lucruri noi, dar care să poată îmbunătăți stilul pe care îl avem.

Ce schimbări putem face pentru a ne putea odihni corespunzător

Știai că anumite tipuri de lenjerii de pat ne pot influența foarte mult somnul? Cu cât este mai calitativă cu atât va avea un impact mai pozitiv asupra somnului nostru. Putem alege lenjerii de calitate ireproșabilă de la magazinul de nișă Finette. Acestea sunt realizate din bumbac, acest material fiind recunoscut pentru proprietățile sale benefice pe care ni le oferă.

Este un material de calitate prin care pielea noastră va putea respira în fiecare seară. În plus este un material hipoalergenic, deci chiar și cei cu o piele mai sensibilă pot avea încredere că nu vor avea iritații sau alergii. În cadrul acestui magazin vom găsi produse de calitate care ne vor ajuta să adoptăm un nou stil rutinei noastre de odihnă.

O altă schimbare ce se demonstrează a fi benefică pentru o odihnă de calitate este aerisirea camerei în care dormim. În fiecare seară, în timp ce ne facem o baie relaxantă și ne pregătim pijamalele confortabile pe care le avem, ferestrele dormitorului vor sta deschise pentru a putea intra aer proaspăt.

Putem opta de asemenea să citim o carte de calitate sau să medităm timp de câteva minute. Astfel că scăpăm de stresul zilnic de adunat și vom putea adormi cu gânduri mai pozitive.

Este indicat să renunțăm la folosirea smartphone-ului cu cel puțin 30 de minute înaintea somnului. Eventual să îl ducem în altă cameră.

Dacă putem face aceste schimbări în rutina noastră, vom putea observa diferențele majore în ceea ce privește odihna.

Optați pentru lenjerii de pat de la Finette pentru toată familia

Finette vine spre publicul larg cu o gamă foarte diversificată de textile, de unde putem alege în funcție de gust și preferințe. Lenjerii de pat confecționate din țesături alese, care au o textură foarte fină și sunt prietenoase cu pielea noastră. Aici găsim categorii dedicate pentru întreaga familie, inclusiv lenjerii de pat pentru copii. În plus, putem găsi oferte și promoții foarte atractive.

Cu designuri, modele, culori și dimensiuni diferite Finette ne încântă cu unele dintre cele mai minunate lenjerii de pat pentru a avea un somn cât mai calitativ și mai odihnitor.

Date de contact:

0770 213 601

[email protected]