Acasă Blog Pagina 2905

Pașaportul COVID, obligatoriu din acest week-end la intrarea în Germania

Toate persoanele care intră în Germania, inclusiv din țările UE sau din cele aflate pe lista verde (așa cum este România), trebuie să prezinte, din acest week-end, certificatul care dovedește fie vaccinarea, fie trecerea prin boală sau o testare recentă negativă.

Până acum doar persoanele care veneau din zonele de risc trebuia să prezinte astfel de documente, iar dintre țările europene, doar călătorii care veneau din Marea Britanie, Spania și Olanda erau obligați să prezinte certificatul verde (sau Corona Pass).

Liderii regionali spun că vor face eforturi pentru a uniformiza regulile de intrare în țară, care acum sunt diferite de la un land la altul, sau la aeroporturi față de punctele de trecere a frontierei terestre, a anunțat Biziday.

Decizia autorităților de a permite doar celor vaccinați, testați sau trecuți prin boală să intre în țară vine pe fondul îngrijorării din ce în ce mai mari că întoarcerea din vacanțe ar putea contribui la alimentarea celui de-al patrulea val.

Germania a înregistrat, joi, 3.142 de noi cazuri, în timp ce media zilnică a cazurilor noi în Marea Britanie este de aproape 30 de mii. Până acum peste 61% din populația Germaniei (sau 73% din cea adultă) a primit cel puțin o doză de vaccin.

CNCAV: Sindromul de tromboză asociat cu trombocitopenie – extrem de rar, după vaccinarea cu a doua doză de AstraZeneca

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a transmis, joi, că, potrivit evaluărilor, sindromul de tromboză asociat cu trombocitopenia (STT) este o reacţie adversă extrem de rară după vaccinarea cu a doua doză de AstraZeneca şi recomandarea este efectuarea rapelului cu acelaşi tip de vaccin, cu excepţia cazurilor de contraindicaţie.

„În urma raportărilor privind reacţia adversă extrem de rară – sindromul de tromboză asociat cu trombocitopenie (STT) – după vaccinare cu Vaxzevria (AstraZeneca), compania producătoare a continuat colectarea şi analizarea datelor din sistemele de farmacovigilenţă, conform cerinţelor organismelor de reglementare.

În baza de date deţinută de compania AstraZeneca (global safety database) au fost raportate la nivel global, până la 30.04.2021, 13 cazuri de sindrom de tromboză asociat cu trombocitopenie, apărute până în 14 zile de la administrarea cele de a doua doze, la persoane cu vârsta cuprinsă între 45 – 85 ani”, precizează un comunicat al CNCAV.

Conform sursei citate, simptomele includ adesea dificultăţi de respiraţie, durere în piept, umflarea picioarelor, durere abdominală puternică şi persistentă, dureri de cap persistente, vedere înceţoşată, pete mici de sânge sub piele, la distanţă de locul administrării vaccinului.

Compania a calculat frecvenţa acestor reacţii pe baza datelor puse la dispoziţie de Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) şi Departamentul Afacerilor, Energiei şi a Strategiei Industriale din Marea Britanie, iar rezultatele au arătat că incidenţa STT până în 14 zile de la administrarea dozei 1 este 8,1/1.000.000, iar la 14 zile de la doza a doua 2,3/1.000.000, mai precizează CNCAV.

„Folosind date disponibile pentru anul 2019, compania a calculat incidenţa bazală de STT din populaţia generală, nevaccinată, folosind două metode: 3,75 cazuri/1.000.000 persoane (trombocitopenie apărută cu 7 zile anterior sau 7 zile după evenimentul trombotic); 7,16 cazuri/1.000.000 persoane (trombocitopenie apărută cu 1 zi anterior sau 14 zile după evenimentul trombotic)”, mai arată sursa citată.

De asemenea, Serviciul de Sănătate Publică din Marea Britanie a elaborat un ghid referitor la vaccinarea cu a doua doză de Vaxzevria (AstraZeneca), la sfârşitul lunii iunie, care evidenţiază incidenţa STT la persoanele cu vârstă peste 50 de ani, astfel: un caz de STT la 50.000 (20 cazuri/1.000.000) după prima doză de vaccin şi pentru doza a doua – sub un caz la 1.000.000, niciunul din aceste cazuri nefiind confirmat, a mai transmis CNCAV.

„Rezultatele evaluării confirmă faptul că, după efectuarea celei de-a doua doze, sindromul de tromboză asociat cu trombocitopenia (STT) este extrem de rar. Recomandarea pentru persoanele care au făcut doza 1 cu Vaxzevria (AstraZeneca) este continuarea schemei de vaccinare cu acelaşi tip de vaccin. Doar în cazurile de contraindicaţie pentru efectuarea rapelului cu vaccinul Vaxzevria (AstraZeneca) se recomandă continuarea schemei cu alt tip de vaccin, însă, la acest moment, nu poate fi evaluat profilul de siguranţă.

Reamintim faptul că organismul european de reglementare, Agenţia Europeană a Medicamentului, care a evaluat toate datele necesare autorizării vaccinurilor împotriva COVID-19, a agreat modalitatea de administrare pentru acest tip de vaccin ca fiind de două doze, administrate în interval de 4-12 săptămâni. Această recomandare de administrare se regăseşte în prospect”, mai explică sursa citată.

Eficienţa vaccinului este confirmată în prevenţia infecţiilor simptomatice şi severe cauzate atât de varianta Alpha ( B.1.1.7), cât şi de varianta Delta (B.1.617.2), conform calculelor realizate de Serviciul de Sănătate Publică din Marea Britanie.

CNCAV mai transmite că „sindromul de tromboză asociat cu trombocitopenie este o reacţie adversă foarte rară, iar beneficiile vaccinării împotriva COVID-19 depăşesc riscurile efectelor adverse”.

„Solicitaţi asistenţă medicală dacă aveţi următoarele simptome după vaccinare: dificultăţi de respiraţie; durere în piept; umflarea picioarelor; durere abdominală puternică şi persistentă; dureri de cap persistente; vedere înceţoşată; pete mici de sânge sub piele la distanţă de locul administrării vaccinului. Reacţiile adverse sunt continuu monitorizate şi analizate. Se recomandă raportarea lor pe site-ul ANDMR (https://covid19.anm.ro/) şi la medicul de familie sau medicul curant.

De asemenea, persoanele vaccinate vor putea transmite fişa completată şi prin poştă, fax sau e-mail către Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), la adresa: Str. Mr. Ştefan Sănătescu nr. 48, Sector 1, 011478, Bucureşti, România; Fax: +40 21 316 34 97; E-mail: [email protected])”, indică sursa citată.

EMA confirmă că beneficiile tuturor vaccinurilor autorizate COVID-19 continuă să depăşească riscurile lor, având în vedere riscul crescut de boală şi complicaţiile asociate acesteia, precum şi dovezile ştiinţifice care arată că vaccinarea reduce semnificativ decesele şi spitalizările cauzate de COVID-19.

Pentru toate vaccinurile, EMA va continua să monitorizeze datele de siguranţă şi eficacitate şi să ofere publicului cele mai recente informaţii. Agenţia va lua măsurile necesare, dacă vor fi identificate probleme de siguranţă, mai arată CNCAV. (AGERPRES)

FOTO Bucătărie şi şură, distruse în urma a două incendii în Şelimbăr şi Slimnic

Pompierii sibieni au intervenit, joi după amiaza, pentru stingerea a două incendii, în Slimnic şi Şelimbăr. O şură a fost distrusă complet în urma unui incendiu, iar o bucătărie a fost cuprinsă de flăcări din cauza unui aparat de gătit.

În Slimnic, două autospeciale ale pompieri sibieni, membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Slimnic şi un echipaj SMURD au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o şură. Pompierii au reuşit să localizeze incendiul înainte să se extindă şi la casă.

O femeie în vârstă de 34 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui atac de panică. Incendiul a distrus întreaga şură pe o suprafaţă de aproximatriv 70 de metri pătraţi. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de un scurtcircuit electric.

În Şelimbăr, pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o bucătărie. Incendiul, care a afectat toată bucătăria casei pe o suprafață de aproximativ 15 metri pătraţi, a avut drept cauză, potrivit ISU Sibiu, efectul termic al unui aparat de gătit lăsat nesupravegheat. Nu au fost semnalate victime ci doar pagube materiale.

FOTO: ISU Sibiu

FOTO Bombă de aviaţie, descoperită la intrarea în Boiţa

Joi, echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt Dumitru Croitoru” al județului Sibiu a intervenit în zona Drumului Naţional 7, la intrarea în localitatea Boița, pentru ridicarea unei bombe de aviaţie rămasă neexplodată din timpul conflictelor armate.

Pirotehnicienii ISU Sibiu au identificat o bombă de aviație, exploziv brizantă SD 70 kg, care a fost asanată prin detonare controlată într-un perimetru care îndeplinea toate condițiile de siguranță. Elementul pirotehnic a fost descoperit în urma lucrărilor de construcție și amenajare care se desfășoară în zona localității Boița pentru construcția autostrăzii.

Pentru a împiedica accesul în perimetrul izolat, până la distrugerea bombei, un echipaj de jandarmi a asigurat zona.

Avertisment împotriva călătoriilor în insulele elene din sudul Mării Egee

Insulele greceşti din sudul Mării Egee au fost marcate, joi, cu culoarea roşu închis pe harta răspândirii COVID-19 a Centrului European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (ECDC), după o creştere a numărului de infecţii, descurajând orice călătorie care nu este esenţială în aceste insule, transmite Reuters.

Grupul de 13 insule include şi unele dintre cele mai populare destinaţii turistice, precum Mykonos, Santorini sau Rhodos – care împreună atrag milioane de turişti în fiecare vară.

Grecia s-a bazat pe promovarea insulelor drept locuri în care nu există cazuri de COVID („COVID-free”) pentru a atrage vizitatori în acest sezon estival. În pofida unei luni iunie care a început puternic pentru turism, incertitudinile au început să se adune cu privire la modul în care va continua şi se va încheia acest sezon turistic.

„Aşteptăm să vedem cum va reacţiona piaţa turistică”, a declarat Manolis Markopoulos, preşedintele Asociaţiei hotelierilor din Rhodos, despre decizia ECDC.

Zonele colorate în roşu închis de pe harta ECDC identifică regiunile cu risc ridicat pentru infectarea cu noul coronavirus. Aceste hărţi ajută statele membre ale UE să decidă regulile sanitare de călătorie.

Săptămâna trecută ECDC a inclus Creta, cea mai mare insulă grecească şi o altă extrem de populară destinaţie turistică, în zona de culoare roşu închis, mai notează Reuters. (AGERPRES)

ULTIMA ORĂ Grecia, pe lista roșie de risc epidemiologic. Persoanele nevaccinate intră în carantină la intrarea în România

CNSU a decis să introducă Grecia pe lista roșie de risc epidemiologic, astfel că doar persoanele vaccinate și cele care au trecut prin boală sunt scutite de carantină la sosirea în România, începând de duminică, 1 august.

În ședința de astăzi a Comitetului Național pentru Situații de Urgență a fost actualizată lista țărilor cu risc epidemiologic, cea mai importantă decizie fiind cea referitoare la Grecia, care găzduiește în acest moment un număr foarte mare de turiști din România. Din cauza numărului mare de cazuri de COVID pe care le înregistrează această țară, CNSU a hotârât să treacă Grecia pe lista roșie, ceea ce înseamnă că se schimbă restricțiile pentru cei care vin în România de acolo.

În zona roșie au mai intrat: Irlanda, Monaco, Maldive, Bahamas, Curaçao și Insulele Virgine ale Statelor Unite.

Au trecut din zona verde în zona galbenă, în urma creșterii incidenței: Franța, Belgia, Israel, Statele Unite ale Americii, Islanda, Honduras, Aruba și Sint Marteen.

Grecia a trecut de pragul de infectare de 3 la mie, de la care țările intră în lista roșie și doar persoanele vaccinate și cele care au trecut prin boală sunt scutite de carantină la sosirea în România.

CNSU se întrunește săptămânal pentru actualizarea acestei liste, iar statele sunt împărțite în zona verde, galbenă sau roșie în funcție de rata de incidență COVID publicată de ECDC.

Universitatea Babeș-Bolyai, restricții pentru studenții nevaccinați

Universitatea Babeș-Bolyai a anunțat că din toamnă studenții pot participa fizic la cursuri numai dacă s-au vaccinat, prezintă un test Covid negativ sau au trecut prin boală. Pentru studenții care nu se încadrează în aceste categorii, fiecare facultate va veni cu soluții alternative. 

Decizia a fost adoptată joi de Senatul Universității, în urma discutării cu studenții a unei propuneri lansate de Consiliul de Administrație. Consiliului de Administrație al Universității, propunere formulată în urma consultărilor cu reprezentanții studenților.

Vor putea participa fizic la cursuri studenții care sunt vaccinați împotriva virusului SARS-CoV-2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, care prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore sau care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

Potrivit deciziei UBB, studenții care nu se încadrează în aceste categorii vor avea posibilitatea de a participa la activitățile didactice online sau prin alte modalități alternative, în condițiile stabilite de fiecare facultate, conform profilului, specializării și resurselor disponibile, în timp ce examenele sunt gândite a fi organizate în regim clasic/standard, indiferent de modalitatea de studiu.

Aceeași decizie se aplică și pentru cazarea studenților în căminele universității.

CNAIR a lansat o aplicație web cu toate parcările de pe șosele

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a lansat o aplicație care vine în ajutorul conducătorilor auto, oferind informații detaliate despre parcările de pe șoselele din România.

CNAIR a lansat, cu ajutorul Centrului de Studii Tehnice Rutiere și Informatică (CESTRIN), o aplicație web extrem de așteptată de șoferii din România. Această aplicație permite localizarea rapidă a tuturor parcărilor și spațiilor de servicii de pe drumurile naționale și autostrăzile din țară.

Aplicația este accesibilă dintr-un browser de internet și permite căutarea parcărilor după mai multe criterii. Filterele pot fi setate pentru spații servicii sau pentru parcări și refugii DN-uri. La filtrul pentru spații servicii căutarea se poate face în funcție de indicativ, acostament, județ, parcare, benzinărie, toalete, încărcare electrică, taxă și restaurant. Pentru parcări și refugii DN-uri categoriile sunt indicativ, acostament, localitate învecinată și județ.

Aplicația vine cu o funcție a hărții pe care fiecare o poate ajusta. Harta se poate încărca în diferite formate, în funcție de varianta pe care o percepe mai ușor fiecare șofer.

Aplicația poate fi descărcată de AICI.

Crește rapid numărul de pacienți ATI, în România. Alte 170 cazuri COVID la nivel național, din care 3 în Sibiu

Așa cum spunea și Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, valul patru al pandemiei de COVID a început în România și se manifestă printr-o creștere evidentă a cazurilor dar și printr-o creștere a pacienților itnernați în stare gravă.

Situația din județul Sibiu este în acest moment sub control, fiind raportate sporadic noi cazuri de persoane infectate. Astăzi au fost anunțate alte trei persoane cu teste pozitive, însă din fericire acestea nu au fost internate în spital. În continuare, numărul pacienților din spitale este de opt, toți aflați într-o stare bună, pe secțiile de infecțioase.

La nivel național, situația este într-o evoluție destul de rapidă. Azi a fost anunțat un număr de 170 de cazuri noi, mai multe decât ieri, fiind observate mai multe focare în București și Ilfov, dar și în orașele mari, Timișoara, Cluj, Constanța.

De asemenea, a fost anunțat un singur deces, însă crește numărul pacienților internați. În acest moment, în secțiile COVID se află 384 de persoane internate, din care 49 în secții ATI. În urmă cu două săptămâni s-a înregistrat numărul cel mai scăzut de pacienți, sub 300, în spitale, și 30, în secții ATI. De atunci, numărul a început să crească din nou.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate în România 11.957 de teste RT-PCR (5.208 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.749 la cerere) și 16.557 de teste rapide antigenice.

82% dintre cazurile de COVID de săptămâna trecută au fost la persoanele nevaccinate

82,4% dintre cazurile de coronavirus înregistrate între 19 şi 25 iulie au fost înregistrate la persoanele nevaccinate.

Potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică, în acelaşi interval, 51.9% din totalul cazurilor s-au înregistrat în București, Ilfov, Iași, Cluj și Timiș. În acelaşi timp, 77% din totalul deceselor au fost înregistrate în București, Bihor, Iași, Arad și Botoșani. În săptămâna 19-25 iulie, toate decesele înregistrate au fost la persoane nevaccinate.

Potrivit Biziday, de la începutul pandemiei până în prezent, 1 din 77 din totalul cazurilor a fost înregistrat la personal medical, iar 94.6% din persoanele decedate aveau cel puțin o comorbiditate asociată. De asemenea, 86.1% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani, iar 57.5% din decese au fost la bărbați.

Decizie fără sens juridic: Autoritățile din Sibiu „aprobă” OUG 81 împotriva urșilor și își anulează procedurile stabilite anterior. Ce prevede „ordonanța urșilor”

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a adoptat o hotărâre care sfidează principiile de drept. Hotărârea stabilește la articolul 1 că se pun în aplicare măsurile stabilite de OUG 81/2021, deși era obligația autorităților să respecte acest act normativ, fără să mai fie nevoie de o aprobare în acest sens. La articolul 2, hotărârea precizează că procedura operațională pe care o aprobase anterior, în 29 aprilie, își încetează aplicabilitatea. Și această prevedere este inutilă, având în vedere puterea juridică superioară a unei ordonanțe de urgență. În cel mai fericit caz, acesta ar fi trebuit să fie singurul punct al hotărârii.

Hotărârea 55 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu are ca scop „aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora, în intravilanul localităţilor,conform OUG nr. 81/2021”. Metodele în sine sunt deja aprobate prin OUG.

Iată ce prevede Hotărârea 55/2021 a CJSU Sibiu:

 ART.1. Începând cu data de 26 iulie 2021 sunt puse în aplicare măsurile stabilite prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 81/2021, privind aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora, în intravilanul localităţilor.

ART.2. Procedura operaţională comună privind modul de acţiune a instituţiilor responsabile cu gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de animale sălbatice periculoase mari (urs, lup), în judeţul Sibiu, adoptată în cadrul şedinţei extraordinare a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu în data de 29.04.2021 îşi încetează aplicabilitatea la data intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă nr. 81/2021.

 ART.3. Prezenta hotărâre se transmite membrilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu şi Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă, prin grija Secretariatului Tehnic Permanent al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu şi se va publica pe site-ul Instituţiei Prefectului Judeţul Sibiu şi pe site-ul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu.

Toate măsurile și procedurile pentru prevenirea și combaterea atacurilor de urs brun sunt explicate și prevăzute în OUG 81, iar autoritățile locale nu au altceva de făcut decât să le pună în aplicare.

OUG 81/2021 a fost aprbată pentru a stabili care sunt procedurile în cazurile de atac ale urșilor asupra oamenilor. Potrivit acestei ordonanțe, în cazul atacurilor unor exemplare de urs brun, în interiorul localităților, autoritățile locale trebuie să intervină imediat. Metodele de intervenție se adaptează fiecărei situații în parte și pot varia de la alungarea, tranchilizarea și relocarea ursului periculos până la împușcarea acestuia.

În mod concret, OUG nr. 81/2021, publicat în Monitorul Oficial nr. 732/2021, stabilește “intervenția imediată asupra exemplarelor de urs în intravilanul localităților”. Intervenția se face gradual, în funcție de situație, prin următoarele metode:

  • alungarea prin diverse mijloace;
  • tranchilizarea și relocarea;
  • extragerea prin eutanasiere sau împușcare.

Astfel, în primă fază, se încearcă alungarea ursului din localitate și, în cazul în care această acțiune nu are rezultatul scontat, iar ursul revine, în mod repetat, în localitate, acesta va fi tranchilizat și mutat într-o zonă (nu neapărat din același județ) nelocuită sau aflată la mai mare distanță de orice localitate.

Cel mai drastic mod de intervenție asupra urșilor care obișnuiesc să intre în localități și să pună astfel în pericol sănătatea și viețile oamenilor, respectiv extragerea acestora prin eutanasiere sau împușcare, se va folosi doar în următoarele situații:

1. dacă intervențiile prin metoda îndepărtării și tranchilizării/relocării nu dau rezultate și gradul de risc crește;

2. dacă siguranţa şi securitatea cetăţenilor sau a bunurilor de orice fel aparţinând acestora sunt puse în pericol;

3. dacă siguranţa şi securitatea membrilor echipei de intervenţie sunt puse în pericol;

4. în cazul în care exemplarul în cauză este rănit în cursul acțiunii de intervenție și nu sunt identificate alte soluții;

5. dacă exemplarul în cauză este prins într-o capcană neautorizată și nu sunt identificate alte soluții;

6. dacă exemplarul în cauză prezintă răni incompatibile cu viața.

Tranchilizarea și eutanasierea se efectuează de către medicul veterinar împuternicit, cu ajutorul echipei de intervenție, iar arma de vânătoare poate fi folosită exclusiv de către personalul tehnic de specialitate angajat al administratorului fondului de vânătoare sau de Echipa de intervenție va fi formată din primarul sau viceprimarul localității unde s-a produs evenimentul, care va fi, de fapt, conducătorul echipei, din jandarmi, din angajați ai administratorului fondului de vânătoare și dintr-un medic veterinar.

Potrivit OUG-ului publicat, cei care împiedică o astfel de intervenție imediată pot fi sancționați cu amenzi între 7.000 și 10.000 de lei. Totuși, amenzile se vor putea aplica din 5 august 2021, nu mai devreme.

Alcoolul la volan a făcut ravagii în acest an, în judeţul Sibiu

În perioada ianuarie – iulie 2021, în județul Sibiu, conducerea sub influența alcoolului a dus la producerea a 15 accidente rutiere, dintre care unul grav, soldate cu decesul unei persoane și rănirea ușoară a altor 17 persoane.

În dimineaţa zilei de 13 iunie, trei tineri se intorceau într-o mașină acasă, în satul Boian, de la o petrecere dintr-o localitate vecină. La volan se afla un tânăr de 19 ani, care tocmai primise dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. La ieșirea din localitatea Blăjel, într-o curbă la stânga, șoferul a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara şoselei.

Cel mai bun prieten al celui aflat la volan a decedat pe loc, iar al doilea prieten al șoferului s-a ales cu răni uşoare. Testarea alcoolscopică a celui care a condus a oferit primul indiciu referitor la cauzele producerii tragediei. Cu o valoare de 0,83 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, cu rezultate de peste 0,80 grame/litru alcool pur în sânge, la care s-a adăugat viteza neadaptată pe un drum în curbă, toate acestea au condus la producerea tragediei.

Cercetat penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului, conducătorul auto a fost reținut și, ulterior, plasat în arest la domiciliu.