Acasă Blog Pagina 2954

O elevă din Mediaș a câștigat un concurs național de istorie cu peste 1.600 de participanți

0

Se poate afirma că istoria are prezent și viitor la Liceul Teoretic “Axente Sever” Mediaș. După ce în ultimii ani Nicoleta Dîmbean și Persida Turuș, absolvente ale clasei de Științe Sociale, au obținut rezultate meritorii la olimpiadele județene și la concursurile naționale de istorie, a venit rândul Dianei Nicula, din clasa a XI-a Științe Sociale, să obțină cel mai prestigios rezultat din 2021.

Este vorba de Concursul Național de Istorie „Nicolae Iorga”, organizat de Facultatea de Istorie a Universității București, cu participarea a peste 1.600 de elevi din învățământul gimnazial și liceal din România și Republica Moldova.

Concursul a avut structura olimpiadelor școlare și s-a desfășurat în sistem online. Diana Nicula a obținut premiul I și s-a dovedit cea mai bine pregătită elevă la nivelul clasei a XI-a dintre toți participanții la concurs.

“O felicităm pe Diana Nicula pentru această extraordinară performanță la nivelul Liceului Teoretic Axente Sever, al municipiului Mediaș și al județului Sibiu, și ne bucurăm pentru faptul că există și vor exista elevi pasionați de studiul istoriei în unitatea noastră de învățământ, atât dintre cei actuali cât și din viitorii boboci ai unității noastre de învățământ”, au transmis reprezentanții liceului medieșean.

FC Hermannstadt s-a reunit marți după amiaza. Ce noutăți au sibienii pentru noul sezon

0

Marți după amiaza la ora 18, lotul formației FC Hermannstadt s-a reunit pentru pregătirea sezonului competițional 2021-2022. Fotbaliștii sibieni au avut ocazia să își cunoască astfel noul antrenor, Marius Măldărășanu.

La reunirea de marți au fost prezenți 23 de jucători, printre care 6 tineri fotbaliști de la echipa secundă a lui FC Hermannstadt și alți doi de la Măgura Cisnădie. Saeed Issah, Baba Alhassan și Stanley Elbers au absentat, fiind învoiți, dar vor reintra săptămâna aceasta în programul normal al echipei.

Jucătorii care au fost prezenți la reunirea de marți:

Portari: Ionuț Pop, Vlad Muțiu(nou), Bogdan Comăniciu (FCH2) Raul Băilă (Măgura Cisnădie).

Fundași: Ionuț Stoica, Fabrizio-Mihai Constantin(nou), Alexandru Vodă, Raul Opruț, Benjamin Hanzu (FCH2), Yanis Mustea(FCH2), Rareș Iaru (FCH2), Alexandru Mățel (nu a efectuat antrenamentul, fiind accidentat).

Mijlocași: Petrișor Petrescu, Călin Popescu, Alex Oroian, Lucian Buzan, Ionuț Năstăsie (nou), Loren Niță(FCH2), Alexandru Ban(Măgura Cisnădie).

Atacanți: Adrian Șter(FCH2), Valentin Buhăcianu(nou), Cosmin Bucuroiu(nou), Stjepan Plazonja (revenit după împrumutul la ASU Poli Timișoara).

“Aceasta este situația. Suntem o echipă și vom merge rapid în Liga 1. O să se uite retrogradarea, care a fost e experiență negativă, dar din care am avut de învățat. Poate voi veți realiza mult mai mult, după ce ați trecut prin acest fapt. Câteodată, în fotbal, trebuie să faci un pas în spate, ca să faci doi în față”, a fost mesajul tehnicianului Marius Măldărășanu pentru elevii săi.

Vaccinarea în rândul cadrelor didactice din județul Sibiu bate pasul pe loc

0

Vaccinarea personalului din învățământ din județul Sibiu pare că s-a împotmolit. Situația imunizării prezentată de către Inspectoratului Școlar Județean Sibiu arată faptul că față de ultima raportare, numărul cadrelor didactice care s-au vaccinat a crescut foarte puțin.

În privința cadrelor didactice, din totalul de 4.735 de dascăli, 2.072 s-au înscris pe platformă, 1.497 sunt programați, iar2.542 s-au vaccinat, ceea ce reprezintă un procent de 53,68% din total. În privința personalului didactic auxiliar, din totalul de 458 de persoane, 267 de persoane sunt înscrise pe platformă, 189 programate, iar 289 s-au vaccinat, ceea ce reprezintă un procent de 63,10%.

În sfârșit, în ceea ce privește personalul nedidactic, din totalul de 1.071 de persoane, 475 s-au înscris pe platformă, 372 de persoane sunt programate, iar 553 sunt vaccinate, ceea ce reprezintă 51,63% din total.

Valeriu Gheorghiță: România înregistrează o evoluție epidemiologică foarte bună

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a declarat marţi că România înregistrează „o evoluţie epidemiologică foarte bună” şi că acest lucru se datorează inclusiv faptului că a fost permisă imunizarea persoanelor care aparţin diverselor categorii de vârstă, în momentul în care şi-au dorit acest lucru.

Precizările au fost făcute în cadrul unei şedinţe pe tema beneficiilor vaccinării copiilor, desfăşurată la Palatul Victoria, la care au participat premierul Florin Cîţu, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, reprezentanţii UNICEF, ai Consiliului Naţional al Elevilor şi Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi.

„Credem că, în felul acesta, având o acoperire vaccinală mai bună şi în creştere în rândul tinerilor, putem să împiedicăm foarte mult lanţul transmiterii. Şi faptul că astăzi România înregistrează o evoluţie epidemiologică foarte bună – poate printre cele mai bune din Europa – se datorează şi faptului că am avut o strategie de vaccinare care a permis tuturor categoriilor de vârstă să se vaccineze în momentul în care şi-au dorit acest lucru, începând cu data de 15 martie, fapt care a scăzut foarte mult transmiterea, pentru că tinerii sunt persoane active, interacţionează foarte mult şi răspândesc virusul şi aduc virusul şi acasă, la persoanele vulnerabile.

Este important să continuăm campania de vaccinare. Chiar dacă la acest moment numărul celor care se vaccinează cu doza unu este în scădere, sunt convins că în perioada următoare, după ce trece şi entuziasmul concediilor, oamenii vor înţelege importanţa, beneficiile vaccinării”, a spus Valeriu Gheorghiţă.

El a menţionat că în perioada următoare campania se va concentra asupra mediului rural şi se va merge în întâmpinarea persoanelor care doresc să se imunizeze, astfel încât vaccinarea să fie posibilă cât mai aproape de fiecare gospodărie.

Preşedintele CNCAV a pledat pentru imunizarea copiilor şi tinerilor cu vârste cuprinse între 12 şi 19 ani, adăugând că acest lucru salvează vieţi.

„Sunt peste 140.000 de copii, adolescenţi şi tineri cu vârsta cuprinsă între 12 şi 19 ani inclusiv care au fost vaccinaţi cu cel puţin o doză până la acest moment. Practic, sunt sub 10% din ceea ce înseamnă populaţie ţintă. Se discută foarte mult despre oportunitatea vaccinării minorilor, grupa de vârstă 12-15 ani, în actuala campanie de vaccinare, nu doar în România, ci la nivel global. Prima întrebare este dacă vaccinarea minorilor salvează sau nu vieţi şi răspunsul este cât se poate de clar: da, salvează vieţi.

Chiar dacă riscul minorilor de a face o formă gravă de boală este semnificativ mai mic decât la adult, totuşi avem o rată de deces înregistrată la nivel global de circa două pierderi de vieţi omeneşti la un milion de copii, ceea ce nu ştiu dacă înseamnă mult sau puţin, dar pentru persoana respectivă a fost o mortalitate de 100%”, a afirmat el. (AGERPRES)

Motocicletă lovită de un autoturism, în Sibiu. Două persoane au fost transportate la spital

Două persoane au ajuns la spital, marţi seara, în urma unui accident rutier care a avut loc în municipiul Sibiu, la intersecţia străzilor Rusciorului cu Dr. Dumitru Bagdazar.

Un şofer în vârstă de 31 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Rusciorului dinspre strada Lungă, a virat la stânga pe strada Dr. Dumitru Bagdazar fără să acorde prioritate şi a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă regulamentar din sens opus de către un bărbat de 35 de ani. În urma impactului a rezultat rănirea motociclistului, în vârstă de 35 de ani şi a pasagerei de pe motocicletă, în vârstă de 30 de ani.

Femeia, policontuzionată în urma accidentului rutier, a fost transportată la spitalul județean, de către echipajul SMURD, iar un echipaj de la Ambulanţa Sibiu a transportta la spital motociclistul, care a suferit un traumatism la picior şi un traumatism toracic.

Bărbat din Şelimbăr, descoperit decedat în locuinţă

Un bărbat din Şelimbăr a fost descoperit decedat în locuinţă, marţi după amiaza. Echipajul de la ISU Sibiu a intervenit în urma unui apel la 112.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu a intervenit cu un echipaj SMURD și un echipaj de pompieri în localitatea Șelimbăr, pe strada Doamna Stanca, în urma unui apel la numărul de urgență 112, pentru deblocarea ușii unui apartament, aflat la etajul doi al unui bloc.

Pompierii au pătruns în locuință pe ușa deschisă de la balconul apartamentului. În interior a fost găsit un bărbat, în vârstă de aproximativ 65 de ani. Din păcate, echipajul SMURD nu a putut decât să constate faptul că persoana în cauză era decedată.

Anunț finalizare proiect grant capital de lucru pentru SC FUTURE CAPITAL SRL

21 iunie 2021

SC FUTURE CAPITAL SRL anunță finalizarea proiectului cu titlul „Granturi pentru capital de lucru acordate beneficiarilor IMM-uri cu activitate economică în unul din domeniile de activitate prevăzute în anexa nr. 2” proiect nr. RUE M2-1965 înscris în cadrul Măsurii „Granturi pentru capital de lucru”, instituită prin OUG nr 130/2020.

Obiectivul proiectului îl reprezintă sprijinirea „SC FUTURE CAPITAL SRL”.

Proiectul are printre principalele rezultate, următoarele:

menținerea activității pe o perioadă de minim 6 luni,
menținerea/suplimentarea numărului locurilor de muncă față de data depunerii cererii, pe o perioadă de minimum 6 luni, la data acordării granturilor.
Valoarea proiectului este de 125385,765 lei (valoarea totală) din care: 109031,1 lei grant și 16354,665 lei cofinanțare.

Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020.

Persoană de contact:

Nume, prenume: CIORTEA ANDREEA

[email protected]

0733 672188

Anunț finalizare proiect ,,Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor MG TRANS S.R.L”

MG TRANS S.R.L anunta finalizarea proiectului cu titlul ” Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor pentru MG TRANS S.R.L”, proiect nr. M2- 654 din 21-12-2020 înscris în cadrul Măsurii ”Granturi pentru capital de lucru”, instituită prin OUG nr 130/2020.

Proiectul se derulează pe o perioada de maxim 12 luni, începând cu data semnării contractului de finanțare cu Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri/ AIMMAIPE, respectiv 29.12.2020

Obiectivul proiectului îl reprezintă sprijinirea societatii MG TRANS S.R.L prin ajutorul de stat acordat sub formă de grant pentru capital de lucru, în baza formularului electronic de înscriere şi a documentaţiei anexe, prin măsură “Granturi pentru capital de lucru”, denumită în continuare Măsură, implementată de către Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (MEEMA) şi Agenţia pentru IMM, Atragere de Investiţii şi Promovarea Exportului (AIMMAIPE) în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, cu completările şi modificările ulterioare.

Proiectul are printre principalele rezultate, următoarele:

-menținerea activității pe o perioada de minim 6 luni,

-menținerea/suplimentarea numărului locurilor de munca față de data depunerii cererii, pe o perioadă de minimum 6 luni, la data acordării granturilor

Valoarea proiectului este de 310.240,3875 lei (valoarea totala) din care: 269.774,25 lei grant si 40.466,1375 lei cofinanțare.

Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regionala prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020

Date de contact beneficiar:

Denumire firma: MG TRANS S.R.L

Adresa: Romania, Judetul Sibiu, Localitatea Sibiu, Str. LIVEZII, nr. 48

Telefon: 0741514141, E-mail: [email protected]

Persoană de contact: MARIUS GHIMPU

           email: [email protected], telefon: 0741514141

FOTO Cum arată lucrările pe șoseaua care va lega cartierele Turnișor și Ștrand. Podul ar trebui să fie gata în câteva săptămâni

Sibiul are pe lista proiectelor în dezvoltare o stradă complet nouă, care va lega, practic, vestul orașului de sud, ocolind astfel centrul, pe un traseu care străbate zona Câmpșor și merge prin cartierele Tilișca – Ștrand II – Valea Aurie. Proiectul se află în faza de execuție, după ce anul trecut Primăria Sibiu a semnat contractul cu celebra firmă Comtram, care aparține familiei Carabulea. Lucrările sunt abia la început, după cum am putut constata pe teren, la sfârșitul săptămânii trecute. Excavatoarele au tras primele cupe de pământ, au fost aduse o serie de conducte de canalizare, ce vor fi amplasate de-a lungul acestei șosele, iar șantierul abia acum începe să prindă contur.

Contractul cu Comtram SRL a fost semnat în urmă cu aproape un an, însă lucrările nu au început până acum, din motive mai mult sau mai puțin clare. PE de o parte, a fost nevoie ca proiectanții cu care Comtram s-a asociat în acest contract să finalizeze partea lor de misiune. Pe de altă parte, primăria a fost nevoită să ceară în Consiliul Local aprobarea unui nou PUZ, care să permită lățirea acestui drum, de la 17 la 22 de metri. PUZ-ul era necesar pentru a modifica prevederile actuale din PUG, care nu ar fi permis construcția drumului la parametri proiectați.

Comtram va primi pentru realizarea drumului suna de 7,68 milioane de lei și are la dispoziție 11 luni pentru a-l finaliza. Asta înseamnă că, ținând cont de stadiul la care am găsit lucrarea, acesta va fi gata în 2022, în cel mai fericit caz.

La capătul dinspre Turnișor al acestui drum se află un proiect complementar, podul peste Cibin în dreptul străzii Rozmarinului. Acesta va permite legătura dintre șoseaua Câmpșor și rețeaua de străzi existentă. Proiectul este mai vechi și ar trebui să fie gata în curând. Contractul s-a semnat în luna mai 2020, cu firma Prodial SRL, și are termen de finalizare luna iulie 2021. După cum se prezintă în teren, este foarte probabil să nu fie gata în la termen, însă utilitatea acestuia este discutabilă deocamdată, până nu se termină șoseaua de care se leagă.

Drumul de legătură Turnișor – Ștrand va a vea doar o bandă pe sens, trotuare de 1,25 metri și o pistă de biciclete de 2,5 metri (dublă) și se va conecta cu strada Tălmăcel, chiar după trecerea la nivel cu calea ferată, la intersecția cu D. Cantemir. Podul va avea un profil asemănător, cu o bandă pe sens, cu piste de biciclete separate de carosabil.

Primăria Sibiu a fost nevoită să exproprieze 39 de parcele de teren, din zona drumului, cu o suprafață de 5400 de metri pătrați, prețul aprobat fiind 107,83 lei pe metru pătrat. Suprafețele expropriate au fost necesare creării culoarului pe care se va construi drumul, prin extindere de la culoarul de circa 5 metri pe care Primăria îl deținea anterior.

Propunere controversată a USR PLUS: cărțile de identitate să nu mai conțină și domiciliul persoanei

Dan Barna, președinte al USR PLUS, a anunțat că vrea să propună partenerilor de coaliție o modificare a conținutului cărților de identitate, în contextul în care aceste documente se schimbă în acest an într-un nou format. Liderul USR PLUS susține că ar trebui eliminată adresa de domiciliu de pe aceste acte.

„Un alt element important pe care îl vom discuta în coaliţie şi îl vom propune colegilor noştri este acela de a nu mai avea, cum este situaţia foarte multor state europene, de a nu mai avea domiciliul pe cartea de identitate, de a desface această legătură cumva artificială în care identitatea omului este condiţionată de existenţa domiciliului pe cartea de identitate pentru că asta ar permite şi o participare la vot mult mai flexibilă şi mult mai firească”, a declarat Dan Barna, în Parlament. Președintele USR PLUS și vicepremier în Guvernul Cîțu susține că mai multe țări din Europa au eliminat această informație de pe actele de identitate.

„Asta vrem şi noi, să nu mai fie condiţionată existenţa domiciliului, să nu mai fie pe cartea de identitate, deci elementele definitorii ale identităţii să nu mai cuprindă şi domiciliul. Că poate să aibă şi un efect electoral, asta urmează să vedem în reglementare. Oricum, vor fi tot aşa, liste de oameni care locuiesc. Primăria are domiciliul cetăţenilor. Acelea nu dispar. În momentul în care depui documentele pentru cartea de identitate, să nu mai fie necesară şi acea dovadă a adresei, adresa fiind cea pe care o declari sau cu care eşti înregistrat în celelalte documente ale primăriei, ale autorităţilor locale”

Eliminarea domiciliului de pe cărțile de identitate este o măsură controversată și care are o serie de avantaje, dar și dezavantaje, potrivit specialiștilor. Cel mai probabil, pentru USR PLUS această măsură ar trebui să elimine restricțiile de vot ale celor care nu și-au actualizat domiciliul în cărțile de identitate, deși locuiesc în alte localități decât cele în care au primit documentele. „Asta ar permite şi o participare la vot mult mai flexibilă şi mult mai firească”, a recunoscut Barna în fața jurnaliștilor. Pe de altă parte, ar fi create o serie de obstacole în utilizarea cărților de identitate pentru diferite activități, acestea fiind cea mai solidă dovadă a domiciliului pentru cetățenii români. În foarte multe situații, în raport cu instituțiile publice, dar și cu entități private, s-ar crea necesitatea ca persoanele să prezinte documente suplimentare prin care să-și dovedească adresa de domiciliu.

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Ciprian Teleman, a anunțat în luna aprilie că noile cărți de identitate, echipate cu cipuri de stocare a datelor, vor fi disponibile începând din august, 2021, urmând să fie distribuite treptat, într-o primă etapă persoanelor cărora le expiră buletinele. Cărțile sunt elaborate și pus în circulație de MAI, în timp ce MCID se ocupă de gestionarea cloud-ului în care vor fi stocate datele. Cărțile de identitate electronice vor conține un spațiu în care va putea fi stocată și semnătura digitală a persoanelor. Cardul va putea fi folosit și în locul cardului de sănătate, potrivit autorităților.

Concert Cameral ”Beethoven a Tre” la Filarmonica din Sibiu

Sala ”Henry Selbing” a Filarmonicii Sibiu se redeschide publicului, miercuri 23 iunie, cu Concertul Cameral ”Beethoven a Tre” susținut de trio-ul ”Musica Viva”. Biletele pentru acest eveniment se pot procura de la Casa de bilete a Filarmonicii Sibiu și online pe platforma iabilet.ro.

Trio-ul ”Musica Viva”, compus din Andreea Butnaru – pian, Adrian Florescu – vioară și Florin Mitrea – violoncel vor susține un Concert Cameral în Sala Henry Selbing a Filarmonicii Sibiu, cu începere de la ora 19, fiind primul eveniment cu public în acest spațiu, după mai bine de 8 luni. Programul ales pentru acest eveniment este unul exclusiv Beethoven, respectiv Trio op. 97 în Sib major – “Arhiducele” și Trio op. 1, nr. 3, în do minor.

Ansamblul Musica Viva, fondat în 2005 de către pianista Andreea Butnaru şi violoncelistul Florin Mitrea, este gândit, conceput şi realizat ca o manifestare dinamică a muzicii camerale clasice, cu tematici special concepute a fi originale şi autentice. Pasiunea pentru muzica de cameră a dat naştere unor proiecte de succes realizate în ţară şi în străinătate. În 2013, Musica Viva a fost unul dintre ansamblurile selectate de BBC Radio Classic să reprezinte Ziua României în transmisiunile Uniunii Europene de Radio.

„Biletele pentru acest concert s-au pus în vânzare la Casa de bilete a Filarmonicii Sibiu și online pe iabilet.ro. Prețul unui bilet este de 30 de lei. Informații pot fi obţinute la telefonul 0735.566.486. Purtarea măștii de protecție este obligatoarie pentru publicul prezent la concert. Pentru a respecta normele sanitare în vigoare, spectatorilor prezenți li se va măsura temperatura, iar fiecare dintre aceștia vor trebui să se dezinfecteze pe mâini la intrarea în sală”, au transmis reprezentanţii Filarmonicii Sibiu.

COVID: Două noi cazuri în Sibiu, din 41 la nivelul întregii țări. Patru persoane și-au pierdut viața în ultima zi

Pandemia se află pe ultima sută de metri, cel puțin în actuala etapă, a valului al treilea de COVID. Astăzi au fost anunțate patru noi decese în România, niciunul din Sibiu. Numărul testelor pozitive a fost de 41, două fiind înregistrate în Sibiu.

Potrivit datelor oficiale de azi, în județul Sibiu au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 2 de persoane, în ultimele 24 de ore, nefiind înregistrat niciun deces.

La ora 08.00 erau spitalizate un număr de 13 persoane, dintre care pe ATI 3 adulți, similar cu ziua de ieri, ceea ce înseamnă că niciunul dintre cazurile noi depistate nu a fost internat. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 361 de teste.

În ceea ce privește carantina, în prezent mai sunt doar 93 persoane monitorizate, în carantină la domiciliu, și 16 persoane în izolare la domiciliu.

La nivel național, Grupul de Comunicare Strategică a raportat 41 de noi infecții cu coronavirus. De asemenea, au fost raportate 74 decese, din care 70 sunt anterioare, dar introduse acum în baza de date. Numărul total de cazuri urcă astfel la 1.080.323, dintre care 32.465 au decedat, iar 1.045.303 au fost declarate vindecate.

În spitalele COVID, numărul total de persoane internate este de 731, din care 151 sunt internate la ATI.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 8.598 de teste RT-PCR (3.466 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.132 la cerere) și 9.001 teste rapide antigenice.