Un pacient în vârstă de 55 de ani din judeţul Neamţ a ajuns în stare gravă la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” Iaşi, după ce a luat timp de aproximativ un an paracetamol şi algocalmin, pentru a preveni infecţia cu SARS-CoV-2.
Potrivit purtătorului de cuvânt al unităţii medicale, Ionuţ Nistor, pacientul a fost diagnosticat cu insuficienţă renală acută gravă, existând riscul ca bărbatul să nu mai poată recupera complet funcţia renală.
„Relativ neobişnuit este motivul pentru care a luat aceste medicamente, scopul fiind de a preveni infecţia cu virusul SARS-CoV-2. În momentul în care se simţea rău, în loc să oprească aceste medicamente, a luat şi mai multe. Dacă iniţial a început cu un comprimat, după aceasta a crescut doza până când starea generală s-a agravat. Iniţial a fost direcţionat la spitalul din Piatra Neamţ fiind din judeţul Neamţ, iar ulterior transferat la noi în spital.
Din păcate, acest comportament, această automedicaţie a dus la insuficienţă renală gravă şi sunt puţine şanse ca pacientul să poată recupera complet funcţia renală. Sperăm că va reuşi să recupereze funcţia rinichilor, dar există şanse ca pe termen scurt să fie nevoie de dializă”, a declarat Ionuţ Nistor.
El a precizat că acest caz va fi în continuare urmărit în Secţia de Nefrologie, medicii sperând ca, după întreruperea acestor medicamente, evoluţia să fie una favorabilă. (AGERPRES)
Au fost momente emoţionante, vineri, atunci când promoţia 2021 a Şcolii Postliceale Auxila Mediaş a absolvit.
86 de elevi de la specializările Asistent Medical Generalist și Asistent Medical de Farmacie, au luat parte la un eveniment special, cu multe lacrimi de bucurie şi momente de neuitat. Șef de promoție în acest an a fost Elena Teodora Gordiță, iar un moment deosebit în cadrul festivităţii de absolvire a fost cel în care i s-a conferit Diploma de Excelenţă celui mai „tânăr şi inimos” elev, Maria Nistor Csiki, care a absolvit Şcoala Postliceală Auxila la vârsta de 68 de ani.
În acelaşi timp, au fost premiaţi elevii care au făcut parte din Programul Apolo Plus al şcolii şi care urmează să lucreze în Germania. Cei 86 de absolvenţi de la specializările ,,Asistent medical generalist’’ şi ,,Asistent medical de farmacie’’ au răspuns prezent pentru ultima oară atunci când s-a strigat catalogul, au cântat imnul absolvenților și au depus jurământul.
„A fost un an atipic, o promoţie specială şi în acest sens şi festivitatea de premiere şi absolvire a fost specială. Pe lângă premierea şefului de promoţie am premiat şi cel mai „tânăr” absolvent al şcolii noastre, fiind premiaţi de asemenea şi elevii care au intrat în Programul Apolo Plus şi la absolvire vor lucra în Germania. Astăzi au fost multe emoţii, multe lacrimi şi ne bucurăm că am reuşit să ducem la bun sfârşit îm aceste condiţii grele o nouă promoţie de asistenţi medicali, generalist şi de farmacie”, a spus Viorel Pasc, directorul Şcolii Postliceale Auxila Mediaş.
Medieşenii sunt aşteptaţi să doneze sânge în cadrul unei acţiuni care va fi organizată joi, 24 iunie. Centrul Județean de Transfuzii Sibiu, în colaborare cu Spitalul Municipal Mediaș organizează o campanie de donare de sânge care va avea loc în data de 24 iunie, în intervalul orar 9-14.
Persoanele interesate vor putea dona sânge în containerele amplasate în curtea Spitalului Municipal Mediaş. Înaintea donării de sânge se poate consuma un mic dejun frugal, un corn, banană, cereale, iaurt, ceai, lapte sau cafea. Este indicat ca donatorii să aibă la ei un sandwich pe care îl pot mânca în incinta centrului de transfuzii. Nu pot dona persoanele vaccinate cu Pfizer sau Moderna în primele 7 zile după vaccinare, iar persoanele vaccinate cu Astra Zeneca sau Johnson&Johnson în primele 28 de zile după vaccinare.
Donatorii sunt sfătuiți ca postdonare să consume, toată ziua, multe lichide fără alcool, și să mănânce normal. În ziua donării nu se face efort fizic, nu se lucrează la înălțime, nu se conduce autoturismul pe distanţe lungi. Dacă în timpul donării de sânge, donatorul prezintă manifestări de amețeală, călduri, grețuri sau disconfort, donarea de sânge este întreruptă și se asigură asistența medicală. Donatorii părăsesc centrul de donare doar în momentul în care se simt bine.
Persoanele care doresc informații suplimentare se pot adresa asistentului şef de unitate Ștefania Marți între 22 și 23 Iunie în intervalul orar 9 – 11, la telefonul 0372.699.114.
Polițiștii sibieni vor fi la datorie și în acest weekend prelungit pentru ca Rusaliile să fie sărbătorite în siguranță, iar prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid – 19 să fie respectate. Între 19 şi 21 iunie, peste 200 de poliţişti vor acţiona, în medie, zilnic, în sistem integrat, împreună cu jandarmii sibieni și cu reprezentanții celorlalte instituţii ale statului cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice și respectarea măsurilor de sănătate publică.
Efectivele de poliție planificate în serviciu vor desfășura activități pe două paliere: unul este cel de prevenire și descurajare a faptelor antisociale, iar al doilea este de combatere a faptelor antisociale. O atenție deosebită se va acorda lăcașelor de cult de pe raza județului Sibiu, unde se va acționa pentru gestionarea afluxului de persoane pe timpul slujbelor religioase, precum și pentru respectarea măsurilor impuse pentru acest gen de activități. Cei peste 200 de polițiști vor acționa cu aproximativ 85 de autospeciale.
Vor fi la datorie în această perioadă, atât polițiști din structurile de ordine publică, cât și polițiști de la structurile de poliție rutieră, iar în cadrul activităților sunt antrenați și polițiști din alte structuri: investigații criminale, investigarea criminalității economice, luptători de intervenție rapidă şi polițiști de la arme, explozivi şi substanțe periculoase. Pe drumurile publice, polițiștii rutieri vor acționa pentru combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, fiind utilizate 12 aparate radar dar și pentru fluidizarea traficului.
„Recomandăm tuturor cetățenilor să adopte o conduită preventivă și să respecte indicațiile și măsurile legale ce au ca scop protejarea sănătății, vieții și a bunurilor. Reamintim că purtarea măștii de protecție în spațiile închise, în mijloace de transport în comun sau în zone aglomerate, precum și păstrarea distanțării fizice sunt în continuare obligatorii pentru a preveni îmbolnăvirea cu COVID-19. Pentru a preîntâmpina evenimentele neplăcute, recomandăm cetăţenilor să urmeze câteva dintre sfaturile noastre: când plecaţi de acasă, încuiaţi uşile şi închideţi ferestrele,
De asemenea, evitaţi consumul excesiv de alcool şi stările conflictuale, nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice, respectaţi regimului legal de viteză, adaptaţi permanent viteza condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană, respectați indicațiile polițiștilor aflați în serviciu, pentru asigurarea fluenței traficului şi respectați prevederile legale în contextul pandemiei de Covid 19, nu vă expuneți la riscuri, purtați mască de protecție în spațiile publice închise și în cele aglomerate, deschise”, a precizat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Pompierii din Mediaş au intervenit, vineri seara, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autocamion, pe strada Mihai Eminescu din municipiu. Întreaga operaţiune a decurs fără probleme.
Detașamentul de Pompieri Mediaș a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, în municipiul Mediaș, pe strada Mihai Eminescu, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o roată a unui autocamion care transportă porumb, din cauza unei defecțiuni la sistemul de frânare apărută în timpul deplasării.
Incendiul a fost localizat înainte de a se extinde și lichidat rapid de către pompieri. Nicio persoană nu a fost rănită în urma evenimentului.
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
MIERCURI 23 IUNIE
· între orele 10-13 în localităţile POIANA SIBIULUI – INTEGRAL; JINA – INTEGRAL; ROD – INTEGRAL.
In cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate.
Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-500-929.
Accident grav, vineri seara, în Tălmaciu. Două persoane au fost rănite în urma impactului dintre un microbuz de marfă şi un TIR.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Sibiu, pe Drumul Naţional 7, în Tălmaciu, s-a produs o coliziune înte un microbuz de marfă care circula spre Sibiu şi un TIR condus spre Vâlcea. Şoferul şi pasagerul din microbuz au fost răniţi în urma impactului.
La locul accidentului rutier au fost trimise echipaje de la ISU şi Ambulanţa Sibiu. Echipajele medicale au acordat asistență medicală la fața locului persoanelor implicate. Un bărbat, în vârstă de aproximativ 40 de ani, a necesitat intervenția pentru descarcerare și este transportat de către ambulanța SMURD la spitalul județean, conștient, cu politraumatisme. Un alt bărbat a fost asistat medical de echipajul de la Ambulanţa Sibiu.
La această oră traficul este blocat complet pe Drumul Naţional 7, în zona producerii accidentului rutier. Poliţiştii sibieni au deschis o anchetă în acest caz.
Un bărbat de 38 de ani este principalul suspect în cazul sibianului descoperit decedat în locuinţă şi care prezenta mai multe urme ale unei agresiuni. Bărbatul de 38 de ani a fost identificat şi reţinut de poliţiştii de la Investigaţii Criminale Sibiu, sprijiniţi de lucrătorii de poliţie din Agnita şi de la Secţia de Poliţie Rurală Agnita din cadrul IPJ Sibiu. Principalul suspect al omorului a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, unde va fi audiat.
„Datorită investigațiilor operative desfășurate, principalul suspect de comiterea infracțiunii de omor săvârșită în cursul zilei de ieri, în municipiul Sibiu a fost identificat și prins în cursul acestei seri de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Agnita și ai Secției de Poliție Rurală Agnita din I.P.J. Sibiu.
Este vorba despre un bărbat în vârstă de 38 de ani, din județul Sibiu. Acesta a fost depistat pe raza localității Vărd, comuna Chirpăr, iar în prezent este condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu în vederea audierii de către procurorul de caz și continuării cercetărilor”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Vă reamintim faptul că procurorii sibieni au deschis un dosar pentru săvârşirea infracţiunii de omor, după ce un sibian de 53 de ani a fost găsit decedat în locuinţă.
Joi, într-o locuinţă de pe strada Lutului din municipiul Sibiu, a fost descoperit cadavrul unui bărbat de 53 de ani. Fratele acestuia a fost cel care a anunţat decesul, iar la faţa locului s-a deplasat o echipă de cercetare. Pe trupul bărbatului au fost descoperite mai multe urme ale unei agresiuni, astfel încât la locul incidentului au ajuns şi procurorii. Aceştia fac acum cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor.
Pandemia a schimbat vieți. A schimbat destine, a schimbat drumuri… Pentru unii, a venit cu multe greutăți, însă pentru alții a adus căi noi și frumoase. Este cazul lui Șerban Rotaru, unul dintre organizatorii Concursului Internațional de Dans Sportiv „Transylvanian Grand Prix”, și al lui Răzvan Oancea, un tânăr pentru care, până în pandemie, munca într-o multinațională era definitorie. Cei doi, ambii sibieni la origini, au decis să pornească împreună o afacere în care lemnul este principalul „personaj”. Aceștia au dat viață, acum circa un an, în plină pandemie, micii afaceri „Kustimisable”, un atelier de tâmplărie situat pe o stradă liniștită din Cisnădie și de unde pleacă produse inedite, de la mese de dining, mobilier de living, bucătărie și baie, la tablouri, scări și multe alte creații, toate făurite din lemn și cu migală de Șerban și Răzvan. Povestea celor doi tineri am descoperit-o alături de Dan Raul Pintea, ambasador al campaniei “Produs în Sibiu” și artistul ce “împarte” dragoste, pictează, face grafică și reciclează hârtie.
Șerban Rotaru și Răzvan Oancea nu se cunoșteau până acum aproape un an de zile. S-au descoperit printr-un prieten comun și, de atunci, lucrează împreună zi de zi, odată ce au deschis și mica afacere sibiană „construită” din lemn.
„Am contactat un prieten comun pe OLX. Îmi venise nebunia să încep să debitez niște lemn, la scurt timp am primit un proiect mare și am decis să îl realizez împreună cu el. Prietenul nostru mi-a spus atunci că mai avem nevoie de o persoană, un băiat priceput. Era Răzvan. Am lucrat împreună la acel proiect. Ulterior, am decis să ne continuăm pasiunea împreună și să deschidem Kustimisable. Eu neavând contact cu lumea tâmplăriei până la acel moment, am învățat și încă învăț foarte multe de la Răzvan. În prezent, mă axez mai mult pe partea aristică, eu venind din sfera dansului, iar Răzvan este priceput la partea tehnică, la tot ceea ce înseamnă felul în care trebuie tăiat lemnul pentru a rezista în timp, cum trebuie tratat și așa mai departe”, povestește Șerban.
Pe de altă parte, Răzvan povestește că încă din copilărie a fost atras de atelierul tatălui său. „Eu de mic copil umblam prin atelierul tatălui meu să văd ce mai meșterește. Îmi plăcea să cochetez cu fiecare proiect al lui, astfel încât să învăț cum aș putea să îmi fac și eu un birou și în general jucării din lemn. Ulterior, nu am mai mers pe această cale, am mers la o multinațională. Lucrând acolo, am realizat că munca în multinațională nu pare că s-ar potrivi cu stilul meu și m-am gândit că poate aș putea schimba ceva… Acum un an, când l-am cunoscut pe Serban, m-am gândit să fac ce îmi plăcea în copilărie. Alături de Șerban am riscat totul. Am făcut investiții în plină pandemie, riscând toate economiile noastre”, spune Răzvan.
Pentru cei doi, pandemia a fost startul unei afaceri de succes. Cei doi povestesc că această perioadă nu le-a fost afectată în niciun fel și că, odată cu trecerea timpului, afacerea lor crește continuu. „Avem comenzi, începe să meargă tot mai bine. Încercăm să ne căutăm și alți oameni, pentru că nu mai reușim să facem față. Avem planuri mari în ceea ce privește dezvoltarea atelierului, pentru că începem să prindem proiecte tot mai interesante”, spun cei doi fondatori ai Kustimisable.
Produse personalizate după preferințele clienților
În atelierul lor din Cisnădie iau viață produse realizate exclusiv din lemn masiv, de la mese de dining ori chiar de poker, la măsuțe de cafea, birouri, tablouri și fel de fel de creații inedite și personalizate după placul clienților. În plus, atelierul oferă și servicii de recondiționare a mobilierului din lemn masiv.
Unul dintre produsele în curs de finalizare din atelierul celor doi tineri este o masă 3 în 1. De fapt, aceasta servește drept masă de dining, de poker și… tablou. „Ea este, în fond, o masă de dining. Dacă îi ridicăm capacul, se va transforma într-o masă de poker pentru niște seri mai speciale. Are loc pentru scrumiere, băuturi, cărți, jetoane… Masa nu va avea picioare, ci va fi prinsă în perete. Pe spate are un tablou. Imaginea este la libera alegere a clienților. Pot opta pentru imagini cu familia, fotografii din vacanțe… Noi colaborăm cu artiști locali ce pictează. De asemenea, avem și posibilitatea gravurii”, spune Șerban.
De unde provine materia primă
Lemnul din atelier este procurat din diferite părți. Fie este vorba despre producători locali, fie despre resurse proprii. De asemenea, cei doi sibieni folosesc și lemn recuperat din pădure, respectiv din copacii doborâți în urma vijeliilor. „Folosim diferite texturi de lemn masiv, lemn de stejar recuperat de acum 100 de ani, rădăcină de stejar. Încercăm să folosim și bucăți de lemn cărora să le dăm viață”, mai spun fondatorii afacerii sibiene.
Cele mai căutate produse sunt mesele de dining. „Se caută mesele cu lateralele și formele cât mai naturale ale lemnului”, mai explică aceștia.
În prezent, produsele fabricate în Sibiu ajung în casele și firmele românilor din diferite colțuri ale țării, însă Răzvan și Șerban spun că, în viitor, au în vedere o colaborare cu un grup de arhitecți din Austria.
Cei care vor să afle mai multe despre produsele Kustimisable pot accesa pagina de Facebook și Instagram cu același nume, site-ul oficial www.kustimisable.com, pot apela numărul de telefon 0755323394 sau să trimită un mail la adresa [email protected].
Alte recomandări de ateliere de tâmplărie/mobilier: Tâmplărie lemn masiv Interline Lemnor Sibiu Stolz & bauer
Un autoturism a luat foc, vineri, în Şelimbăr, pompierii intervenind cu un echipaj pentru stingerea focului.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu a intervenit, vineri după amiaza, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, în localitatea Șelimbăr, pe strada Adrian Păunescu, pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism parcat.
Focul a fost lichidat în scurt timp fără probleme de către pompieri. În urma incendiului fost afectată instalația electrică la nivelul compartimentului motor. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind o defecțiune apărută pe timpul exploatării.
Hope and Homes for Children, în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu şi Consiliul Județean Sibiu a finalizat o nouă casă de tip familial, prima pe care fundația o construiește în Sibiu ca parte a procesului de dezinstituționalizare, la nivel județean. 12 copii și tineri care în prezent locuiesc în Centrul de Plasament Orlat se vor muta în perioada următoare în noua casă din Sibiu, unde se vor bucura de un spațiu prietenos, intim, cald, mult mai apropiat de Acasă.
Casa de tip familial din Sibiu este cea de-a treia casă construită de Hope and Homes for Children cu susținerea Holcim România, primele două fiind deja date în folosință în București (2018) și Neamț (2019). Parteneriatul dintre Holcim România și Fundație a început în 2017, cu 600.000 de euro donați în total până acum, pentru ridicarea celor trei case de tip familial. Terenul pentru ridicarea casei a fost pus la dispoziție de autoritățile locale, iar casa a fost mobilată și decorată în întregime cu produse oferite de JYSK România.
Odată cu finalizarea construcției și darea în folosință, Hope and Homes for Children donează casele de tip familial partenerului cu care colaborează, în acest caz DGASPC Sibiu, dar continuă să aplice planurile de acomodare, pregătite împreună cu membrii de personal pentru fiecare copil în parte și să monitorizeze, pe termen lung, copiii și membrii de personal pentru a preîntâmpina eventualele probleme.
În prezent, în centrul din Orlat locuiesc 42 de copii, iar odată cu mutarea celor 12 în noua casă, Hope and Homes for Children continuă să susțină procesul de închidere a centrului prin intervenții de reintegrare în familia naturală sau extinsă și prin susținerea tinerilor care părăsesc sistemul de protecție. În total, la finalul lunii martie, 151 de copii instituționalizați trăiau în 4 centre de plasament încă deschise în județul Sibiu (din 7 centre, în 2016, când Hope and Homes for Children a început intervențiile în Sibiu, cu aproape 300 de copii).
Intervențiile Hope and Homes for Children în Sibiu au început în anul 2016 și, de atunci, s-au concentrat pe susținerea copiilor vulnerabili, în risc de a fi instituționalizați (programul de Prevenire a separării copilului de familie), pe intervenții tip Reintegrarea în familia naturală sau extinsă a copiilor din orfelinate și pe Programul de Inserție Socio-Profesională, de susținere a tinerilor care ies din grija statului, la 18 ani. Până în prezent, 400 de copii în situație de risc din Sibiu au fost susținuți în cadrul programelor Fundației.
Toate casele de tip familial construite de Hope and Homes for Children oferă copiilor și tinerilor un mediu cât mai apropiat de cel familial. Într-o astfel de casă trăiesc maximum 10-12 copii care se bucură de găzduire, îngrijire, educație, sprijin emoțional și consiliere pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă.
Hope and Homes for Children are ca obiectiv închiderea tuturor instituțiilor de tip vechi din România, așa numitele orfelinate, până în 2027. Programele Fundației urmăresc înlocuirea sistemului instituționalizat de protecție a copilului cu unul bazat pe conceptul familial, prin reintegrarea în familie atunci când este posibil, plasarea în asistență maternală sau în case de tip familial a copiilor din orfelinate.
„Cu fiecare cărămidă pusă la temelia unei case, știu că acești copii se pot bucura de o viață apropiată de cea dintr-o familie. Așa le croim o cale spre copilăria pe care și-o doresc. Odată aflați aici, aparțin unei comunități și au un loc al lor. Și pentru că e mare lucru să găsim parteneri cu care să putem face lucruri atât de mari, cu atâta impact în viața copiilor cu care lucrăm, le mulțumesc celor de la Holcim, fără de care această mare realizare nu ar fi fost posibilă” a declarat Ștefan Dărăbuș, Director Global de Programe, Hope and Homes for Children.
„Avem eroi anonimi și avem eroi cu nume și este minunat să poți spune că ei există. Vă mulțumim și vă transmitem cele mai calde urări de bine. Profesionalismul de care aţi dat dovadă şi dăruirea pentru realizarea unui proiect atât de complex sunt dovada cea mai evidentă a unei munci asidue. Ne bucurăm că aţi acceptat această provocare şi ne dorim să păstrăm această colaborare și pe viitor”, a spus la rândul său Claudiu Stupar, directorul Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu.
Procurorii sibieni au deschis un dosar pentru săvârşirea infracţiunii de omor, după ce un sibian de 53 de ani a fost găsit decedat în locuinţă.
Joi, într-o locuinţă de pe strada Lutului din municipiul Sibiu, a fost descoperit cadavrul unui bărbat de 53 de ani. Fratele acestuia a fost cel care a anunţat decesul, iar la faţa locului s-a deplasat o echipă de cercetare. Pe trupul bărbatului au fost descoperite mai multe urme ale unei agresiuni, astfel încât la locul incidentului au ajuns şi procurorii. Aceştia fac acum cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor.
„La data de 17.06.2021 Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a sesizat din oficiu cu privire la decesul unei persoane de sex masculin în vârstă de 53 ani , al cărei cadavru a fost găsit în propria locuinţă şi care prezenta multiple urme de agresiune la nivelul corpului. În prezent se efectuează cercetări în vederea identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului, sub aspectul infracţiunii de omor, prev. şi ped. de art. 188 alin.1 C.penal ,
Potrivit fişei de constatări preliminare întocmite de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Sibiu, moartea a fost violentă şi s-a datorat şocului traumatic şi hemoragic consecutiv unui politraumatism cu multiple plăgi (la nivelul capului, toracelui şi membrelor), hematoame extinse (la nivelul capului, trunchiului şi membrelor) şi fracturi osoase (claviculă stângă, stern şi coaste).
Pe parcursul cercetărilor penale procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul I.P.J. Sibiu – Serviciul Investigaţii Criminale şi al medicilor legişti din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Sibiu”, a precizat procurorul şef secţie Ruginosu Mihaela