Veniturile totale medii lunare înregistrate într-o gospodărie din România au însumat 5.216 lei, în 2020, din care 83,8% au fost reprezentate de cheltuieli, relevă datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Potrivit sursei citate, veniturile băneşti au fost, în medie, de 4.840 de lei/lună/gospodărie (1.884 lei/persoană), în creştere cu 8,7 % faţă de anul 2019, iar veniturile în natură de 376 de lei/lună/gospodărie (146 lei/persoană), mai mult cu 11,7%, de la an la an.
De asemenea, salariile şi celelalte venituri asociate lor au format, anul trecut, cea mai importantă sursă de venituri, respectiv 68,2% dintre veniturile totale ale gospodăriilor, în scădere faţă anul anterior, cu 0,4 puncte procentuale.
Ca medii lunare, veniturile totale ale unei gospodării au reprezentat, în termeni nominali, 5.216 de lei/gospodărie, echivalentul a 2.031 de lei/persoană, în creştere cu 8,9%, respectiv cu 9,6% în comparaţie cu anul precedent.
În acest context, cheltuielile totale ale populaţiei au fost, în medie, de 4.372 lei, lunar, pe gospodărie (1.702 lei/persoană) şi au reprezentat 83,8% din veniturile totale, în scădere cu 1,6 puncte procentuale, raportat la perioada de referinţă.
La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor au contribuit, totodată, veniturile din prestaţii sociale (19%, în anul 2020, respectiv 18,4%, în 2019), veniturile din activităţi neagricole independente (1,8%, în 2020, şi 2%, cu un an în urmă), veniturile din agricultură (1,7% vs 1,8%), precum şi veniturile în natură (7,2%, în anul 2020, respectiv 7% în anul 2019), în principal, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (6,1%, în 2020, şi 5,8%, în 2019).
Datele INS arată că principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt: consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi la bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare etc.).
În acelaşi timp, cheltuielile pentru investiţii destinate pentru cumpărarea sau construcţia de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărarea de acţiuni etc. deţin o pondere mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populaţiei, adică doar 0,5% în anul 2020, faţă de 0,6%, la nivelul anului 2019. (AGERPRES)
INS: Veniturile medii ale unei gospodării au fost de 5.216 lei, în 2020; cheltuielile au însemnat 83,8%
Despre colonoscopie Şi screeningul cancerului colorectal
Colonoscopia este o procedură endoscopica care constă în explorarea colonului (intestinului gros) prin introducerea unui tub flexibil (colonoscop) prin orificiul anal, cu scopul de a detecta leziuni de la acest nivel(tumori, polipi, inflamație etc). Colonoscopul prezintă la capătul lui o mini camera video și un orificiu special pe unde se pot introduce accesorii medicale necesare pentru prelevarea de biopsii sau înlăturarea unor polipi.
De ce se efectuează colonoscopia?
Colonoscopia reprezintă “standardul de aur” în detecția tumorilor incipiente sau a leziunilor precanceroase, de asemenea este singură modalitate non chirurgicală de a înlătura în totalitate polipii colonici.
Indicațiile colonoscopiei
Persoane cu vârstă peste 45 ani, persoane cu antecedente familiale sau personale de cancer colorectal, polipii adenomatosi, pacienți cu rectoragii sau test hemocult pozitiv, pacienți cu boală inflamatorie intestinală(boală crohn, rectocolita ulcero-hemoragică), pacienți cu anemie sau scădere ponderala neprecizată, sau pacienți cu tulburări de tranzit intestinal (diaree, constipație, alternanța diaree-constipație).
Cum se realizează pregătirea
pentru colonoscopie?
În ziua care precede examinarea, pacientul își va prepară o soluție purgativa, recomandată de către medicul care va realiza colonoscopia, în vederea evacuării și curățării colonului.
Cu două zile înaintea colonoscopiei, pacientul nu va consumă alimente care pot rămâne în colon (fructe, legume și tot ce conține semințe).
În timpul examinării propriu-zise, prin înaintarea colonoscopului de-a lungul intestinului gros și insuflarea de aer, pot apărea crampe abdominale și balonare, însă acestea au caracter trecător.
Contraindicațiile colonoscopiei:
Pacienții cu infarct miocardic recent și cei cu AVC recent( minim 3 săptămâni)
De reținut!
Cancerul colorectal este o patologie des întâlnită în rândul pacientiilor cu vârstă peste 50 ani, de aceea prevenția cancerului colorectal este foarte importantă și orice pacient cu vârstă peste 45 ani, cu sau fără simptomatologie, trebuie să efectueze colonoscopia de screening.
Dr. Daniela Coman
Medic Specialist Gastroenterologie
Șofer rănit grav după ce s-a izbit de un cal aflat pe șosea
Un tânăr care conducea un autoturism pe un drum județean din Sibiu a lovit un cal aflat pe șosea, iar în urma impactului șoferul s-a răsturnat cu mașina.
Duminică seara în jurul orei 23, pe Drumul Județean 106, la intrarea în Cornățel, un tânăr în vârstă de 20 de ani, din localitatea Alțâna, în timp ce conducea un autoturism dinspre Sibiu, s-a izbit de un cal aflat pe partea carosabilă, răsturnându-se apoi în șanțul de pe partea stângă a sensului de mers. Impactul a dus la vătămarea corporală gravă a conducătorului auto, aflat singur în mașină, acesta fiind transportat la spital unde a rămas internat pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În urma impactului, calul a decedat. În urma cercetărilor efectuate de către polițiști, proprietarul animalului a fost identificat. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 27 de ani, din localitatea Hosman. În cauză, polițiștii Biroului Rutier Sibiu desfășoară cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite toate circumstanțele producerii evenimentului în vederea aplicării măsurilor legale în consecință.
Șoferul care a provocat accidentul rutier de pe DN 14 de duminică seara nu are permis și a fugit de la locul evenimentului
Șoferul care a provocat un accident rutier, duminică seara, la Brateiu, în urma căruia a fost rănită o tânără de 28 de ani din Mediaș și un tânăr de 23 de ani din Șaroșu pe Târnave, nu are permis de conducere și a fugit de la locul accidentului rutier.
Astfel, imediat după producerea evenimentului, conducătorul auto a abandonat autoturismul și a fugit. Acesta a fost identificat de către polițiștii rutieri medieșeni care au constatat că este vorba despre un bărbat în vârstă de 32 de ani, din localitatea Valchid, care nu deține permis de conducere eliberat pentru nicio categorie de autovehicule. Totodată, polițiștii au stabilit că autoturismul condus nu este înmatriculat sau înregistrat, numărul de înmatriculare aplicat pe mașină fiind unul fals.
În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare cu privire la săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis, părăsirea locului producerii accidentului fără încuviințarea polițiștilor, conducerea pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat sau neînregistrat, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu numere false. Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Mediaș – Biroul Rutier, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.
Vă reamintim faptul că o medieșeancă în vârstă de 28 de ani din Mediaș și un tânăr de 23 de ani din Șaroșu pe Târnave a fost răniți în Brateiu, în urma unui accident rutier produs duminică seara. Șoferul unui autoturism care circula spre Sighișoara a pierdut controlul direcției de deplasare, a lovit un autoturism parcat și a fost proiectat într-un cap de pod. Tânăra de 28 de ani, pasageră în autoturism, a fost rănită în urma accidentului rutier.
Aproape un milion de doze de vaccin Pfizer ajung în România
O nouă tranşă de vaccin de la compania Pfizer BioNTech, care constă în 964.080 doze, este adusă luni în România, conform Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19.
Potrivit sursei citate, vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană şi vor ajunge pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara.
Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă, aminteşte CNCAV.
Respectivele doze aduse luni în România vor fi distribuite la următoarele centre de depozitare: Bucureşti: 367.380 de doze; Braşov: 128.700 de doze; Cluj: 105.300 de doze; Craiova: 140.400 de doze; Constanţa: 81.900 de doze; Iaşi: 81.900 de doze; Timişoara: 58.500 de doze.
Până la acest moment, ţara noastră a recepţionat 9.004.769 de doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar 6.474.870 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.
În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşa curentă, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti.
În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, săptămânal, ţara noastră primeşte tranşele de vaccin necesare imunizării populaţiei, mai arată CNCAV. (AGERPRES)
Se oprește furnizarea energiei electrice în Mediaș
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
MARTI 8 IUNIE
· între orele 11-15 în MEDIAS, strada: ROVINARI, NR.1, SC.C, D, BL.91.
· între orele 0800–1200 în localitatea: MEDIAS, strada:ROVINARI, NR.1, SC. A, B, BL. 91.
MIERCURI 9 IUNIE
· între orele 8-15 în MEDIAS, strada: CALUGARENI, NR.6, SC. C, D, E, F, BL.77.
JOI 10 IUNIE
· între orele 8-15 în MEDIAS, strazile: CALUGARENI, NR.6, SC. A, B, BL.77; ARIES, NR.6, SC. G, BL. 76.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-500-929.
Biciclistă accidentată de o șoferiță băută, în Sibiu
O biciclistă a fost accidentată, luni dimineața, în municipiul Sibiu, de către o conducătoare auto băută.
Evenimentul s-a produs în intersecția sensul giratoriu a străzilor Tudor Vladimirescu cu Reconstrucției. O conducătoare auto în vârstă de 45 de ani a pătruns în sensul giratoriu fără să acorde prioritate și a acroșat o biciclistă în vârstă de 56 de ani care circula regulamentar. Ambele femei sunt din municipiul Sibiu. Potrivit IPJ Sibiu, conducătoarea auto prezintă o concentrație alcoolică de 0,35 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat și refuză recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Un echipaj al Ambulanței Sibiu a fost trimis la locul accidentului rutier pentru a-i acorda biciclistei primele îngrijiri medicale. În urma impactului, femeia a suferit un traumatism cranian cu plagă deschisă și a fost transportată la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean Sibiu.
Polițiștii rutieri sibieni desfășoară cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, respectiv refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Tânără de 28 de ani, rănită într-un accident pe DN 14
O medieșeancă în vîrstă de 28 de ani și un tânăr de 23 de ani din Șaroșu pe Târnave au fost răniți, în Brateiu, în urma unui accident rutier produs duminică seara.
Șoferul unui autoturism care circula spre Sighișoara a pierdut controlul direcției de deplasare, a lovit un autoturism parcat și a fost proiectat într-un cap de pod. Tânăra de 28 de ani și un tânăr de 23 de ani din Șaroșu pe Târnave, pasageri în autoturism, au fost răniți în urma accidentului rutier.
Un echipaj SMURD din Mediaș a intervenit pentru acordarea primului ajutor tinerei rănite. Victima a fost transportată la Compartimentul Primire Urgențe al Spitalului Municipal Mediaș.
Polițiștii rutieri au demarat o anchetă în acest caz.
FOTO: Incendiu în bucătăria unei case din Sibiu
Pompierii sibieni au intervenit, duminică, pe strada Odessa din municipiu, cu două echipaje și un echipaj SMURD, în urma izbucnirii unui incendiu la bucătăria unei case.
Pompierii au intervenit de urgență și au evitat extinderea incendiului. Din fericire, nicio persoană nu a avut nevoie de asistență medicală.
„Situația de urgență a fost generată de un aparat electrocasnic de preparat cafea aflat sub tensiune. A ars mobilierul din jurul obiectului electrocasnic și au fost afectați pereții locuinței de la fumul degajat”; a precizat Cristina Criveanu, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
FOTO: ISU Sibiu


Țara Colibelor: cum să salvezi cultura și peisajul montan al Sibiului
În urmă cu câteva zile, s-a încheiat unul dintre cele mai inedite proiecte ale ultimilor ani din județul Sibiu, și anume Țara Colibelor. Locul unde o mână de oameni, meșteri locali și ingineri pricepuți s-au hotărât să dăruiască mai departe cunoștiințele lor unor tineri arhitecți sau ucenici entuziaști, dornici să învețe cum se întreține o colibă, cum se refolosesc materialele, cum se bate dranița și cum se face o grindă din bardă.
Proiectul Țara Colibelor are două caracteristici importante: a avut loc sub îndrumarea unui arhitect din Sibiu și a fost organizat de Asociația My Transylvania. Desfășurat în Râu Sadului, în spiritul tematic al județului Sibiu, cel al promovării ecoturismului, grupul participant a fost însoțit permanent de un ghid local, bucuros să îi introducă pe oaspeți în cultura locurilor și a zonei montane.

Cristian Cismaru, poate cel mai activ ghid de turism al județului Sibiu, dar și persoana cea mai creativă în materie de dezvoltare de branduri turistice ieșite din comun, atractive, educative și actuale, cel care se află în spatele tuturor acțiunilor organizate de My Transylvania, ne-a povestit mai pe larg cum s-au petrecut lucrurile de-a lungul acestui proiect, în Țara Colibelor, de la începuturile sale, până la finalul acestuia, ce reprezintă salvarea moștenirii culturale și peisajului montan din localitatea Râu Sadului.

Ce v-a determinat să vă gândiți la acest proiect?
Peisajul și modul de viață din zona montană, pe care îl admirăm, dispare sau se modifică foarte rapid, iar activitățile tradiționale din zonă se restrâng foarte mult și sunt înlocuite de activități parțial dăunătoare mediului. În același timp peisajul riscă să fie cucerit de construcții noi, care nu respectă nici o regulă de încadrare în teritoriu sau specific. Iubind aceste locuri și plaiurile am avut viziunea unor locuri revitalizate și dezvoltate armonios, cu construcții frumoase și conectate cu natura din jur. Pe teritoriul comunei Râu Sadului am identificat 70 de colibe din care 35 sunt funcționale, 20 sunt parțial distruse, iar 15 sunt căzute total. 10 dintre ele sunt folosite pentru activități tradiționale, vara, iar iarna doar 2. Prin comparație, în secolul XIX, conform monografiei satului, acest număr se ridica la 214 colibe. Localizarea lor este într-o zonă foarte pitorească, aflată între 800 și 1.400 m în zone inaccesibile cu mașina, accesul făcându-se pe jos sau cu caii și măgarii.
Ce vă place și ce credeți că ar trebui păstrat în aceste zone ale județului Sibiu?
Vrem să păstrăm, să protejăm și să promovăm zona montană din Munții Cindrel, care pentru noi înseamnă oieritul și agricultura montană extensivă din jurul colibelor, iar aici ne referim la pășuni, fânețe, livezi, grădini; biodiversitatea, fauna și flora, susținută în mare măsură de existența oieritului tradițional; și colibele de fân, care reprezintă singura parte construită din această zonă care împreună cu pășunile și fânețele montane dau peisajul cultural specific local.

Ce v-ați propus în cadrul acestui proiect-pilot și cum vreți să vă îndepliniți obiectivele?
Ne-am propus ca prin restaurarea unei colibe să dăm un exemplu de bună practică celor care dețin astfel de construcții de lemn. Cu ajutorul unei co-finanțări din partea Ordinului Arhitecților din România am organizat această școală de vară la finalul lunii mai. Sub îndrumarea echipei noastre tehnice, formate din doamna arhitect Martha Toth și doamna inginer Andra Simuț, am adus laolaltă meșterii localnici, tinerii din sat dornici să fure meserie, studenți și arhitecți interesați de arhitectura vernaculară și tehnici tradiționale de lucru cu lemnul.
Aspectul și volumetria colibei rămân neschimbate, îmbunătățirile aduse vizând în special crearea de condiții de dormit în interiorul podului și iluminatul natural al noi încăperi.
În primul rând suntem fericiți că am găsit un proprietar de colibe dispus să facă această încercare cu noi. Este vorba de Daniel Minea, tânărul primar din Râu Sadului, care a crezut în ideea noastră și și-a asumat rolul de exemplu pentru ceilalți din sat. În echipa de lucru și-a implicat și familia, tatăl său fiind un entuziast încă din primul moment. Apoi am avut-o alături de noi pe doamna arhitect Martha Toth al cărei aport a fost decisiv în alegerea celor mai bune soluții de arhitectură și înțelegerea modului în care se face o intervenție pe o construcție de 100 de ani. Tehnic, proiectul de restaurare este condus de doamna inginer Andra Simuț. Ea este cea care a transformat în continuu nevoile practice, de funcționalitate, în propuneri concrete de lucru și a făcut managementul echipei și a șantierului.
Iar finanțarea proiectului a fost posibilă cu ajutorul fundațiilor și al partenerilor care au ales să se implice într-un astfel de proiect important pentru patrimoniul județului Sibiu și să ne susțină.

Ce urmează acum?
După finalizarea lucrărilor de restaurare la prima colibă ne dorim să prezentăm lecțiile învățate prin proiect, atât celor din sat dar și altora care pot pune umărul la protejarea acestei zone. Sperăm ca în acest an să mai restaurăm, în aceeași formulă, încă una sau două colibe. Apoi dorim să dezvoltăm un tur tematic pentru copii și adulți care să treacă pe la cât mai multe colibe pentru a le prezenta gradul foarte mare de lucru manual și diversitatea tehnicilor tradiționale de muncă. Următorul pas va fi să cerem consiliului local și celui județean, o formulă de protejare a acestui spațiu cultural montan deosebit de valoros prin hotărâri în acest sens. Dacă totul merge bine și populația locală își dorește acest lucru, credem că putem elabora și documentația de aplicare pentru lista de patrimoniu UNESCO.

Mesajul puternic al tinerei generații, pentru vaccinare: peste 114.000 de tineri imunizați
România a vaccinat deja peste 5.100 de copii cu vârste între 12-15 ani în primele patru zile de la aprobarea acestei categorii de persoane. Numărul total al copiilor și tinerilor până la 19 ani, care s-au vaccinat, este acum de 114.000.
Colonelul Valeriu Gheorghiță a declarat că până sâmbătă au fost vaccinați peste 114 mii de tineri cu vârste între 16-19 ani. “Din 2 iunie și până astăzi, deci practic în ultimele 72 de ore, s-au vaccinat peste 5.100 de copii cu vârsta între 12 și 15 ani, iar de la debutul campaniei de vaccinare și până în acest moment au fost vaccinați peste 114.000 de adolescenți și tineri cu vârsta cuprinsă între 16 și 19 ani”, a spus Gheorghiță.
„Este unn mesaj puternic, un semnal puternic pe care generația tânără îl dă”, a spus coordonatorul campaniei de vaccinare despre situația vaccinării tinerilor.
“Indiferent cum am vedea lucrurile și din ce perspective ne-am uita, copiii reprezintă viitorul nostru. Și, dacă nu avem grijă la acest viitor, cu siguranță în acel viitor vom trăi peste ani de zile. Tocmai de aceea este foarte important să decidem corect, informat, pentru copiii”.
În prima zi în care vaccinul Pfizer a fost autorizat pentru această categorie de vârstă, au fost vaccinați aproape 2.000 de copii, cu vârsta între 12 și 15 ani.
INFO COVID: Numai opt decese în toată țara, duminică. Sibiul a ajuns la două cazuri noi pe zi, în weekend
Doar două persoane infectate cu virusul SARS_COV-2 au fost anunțate astăzi, în Sibiu, după ce ieri același număr fusese raportat, semn că pandemia este la final, în județul nostru, cel puțin după cum arată toate informațiile prezente. Și la nivelul întregii țări situația este foarte bună, pentru că din spitale au fost anunțate doar 8 decese, din care unul a fost raportat din Sibiu.
Evoluția din acest weekend a fost încurajatoare: sâmbătă fuseseră raportate 179 de cazuri noi, iar astăzi doar 121, ceea ce ne face să credem că luni vor fi și mai puține teste pozitive, corespunzătoare zilei de duminică.
Trebuie să precizăm și faptul că în prezent se raportează mai multe decese din urmă, dintre cele descoperite ca fiind neraportate, între spitale și DSP-uri. Astăzi, alte 90 de astfel de decese au fost incluse în buletinul oficial COVID.
Date oficiale COVID-19 Sibiu
În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 26.476 de persoane (dintre care în ultimele 24 de ore 2 persoane). Până la data curentă au fost vindecate 21.329 de persoane, iar 1042 persoane au decedat (1 în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 62 de persoane, dintre care pe ATI 7 adulți. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 235 de teste.
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 315 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 64 persoane în izolare la domiciliu.
DATE OFICIALE COVID-19
Până astăzi, 6 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.078.863 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
1.042.898 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 121 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos. În trei dintre județele țării numărul de cazuri noi a fost zero, în ultimele 24 de ore, după cei ieri alte patru județe anunțaseră zero cazuri.
Până astăzi, 30.815 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 05.06.2021 (10:00) – 06.06.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 90 de decese (49 bărbați și 41 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Arad Bihor, Constanța, Cluj, Iași, Maramureș, Neamț, Prahova, Sibiu și Vâlcea.
82 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate.
Astfel, 2 decese s-au produs în luna iulie 2020, 7 în luna august 2020, 13 în septembrie 2020, 14 în octombrie 2020, 27 în noiembrie 2020, 13 în decembrie 2020, 1 în ianuarie 2021, 2 în februarie 2021, 1 în martie 2021 și 2 în aprilie 2021, în județele Arad, Bihor, Cluj, Iași, Maramureș, Neamț și Vâlcea.
Dintre cele 90 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 la categoria 40-49 de ani, 9 la categoria 50-59 de ani, 24 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 30 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
Situația din spitalele COVID-19
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 1.678. Dintre acestea, 320 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.000.402 teste RT-PCR și 1.218.572 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 11.666 de teste RT-PCR (3.951 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.715 la cerere) și 6.138 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 3.864 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 2.051 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 23.824 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 75 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 310 apeluri la numărul unic de urgență 112.


