Acasă Blog Pagina 3027

Victorie pentru Ana Bogdan în al doilea meci de la Madrid

0

Ana Bogdan a început turneul WTA de la Madrid cu un succes. Jucătoarea noastră a jucat în calificări și a reușit să își asigure o poziție pe tabloul principal al competiției de mare anvergură ce se dispută în capitala Spaniei.

Ana Bogdan a reușit să se califice pe tabloul principal al Openul Spaniei de la Madrid. Tenismena de 28 de ani a trecut în calificări de Katerina Siniakova, iar ieri a făcut la fel cu japoneza Nao Hibino. Adversară de 26 de ani și clasată 82 WTA, cu 20 de poziții mai sus ca Ana, dar pe care românca a învins-o în trei seturi. Asiatica a câștigat primul set al disputei, scor 6-4. Ana Bogdan a revenit și a gestionat mult mai bine jocul și s-a impus în seturile II și III cu 6-3, 6-4.

După acest succes, Ana Bogdan s-a alăturat Simonei Halep (locul 3 WTA) și Soranei Cîrstea (locul 58 WTA) pe tabloul principal al competiției de la Madrid. Turneul se dispută pe zgură, suprafața favorită a jucătoarelor din țara noastră.

Peste 2.200 de cazuri noi COVID-19 și 150 de decese, la nivel național

Numărul de teste pozitive raportate de autorități în ultima zi este într-o ușoară creștere față de ziua anterioară, dar rămâne la un nivel redus, puțin peste 2.200 de cauzuri. Semnele cele mai bune vin din spitale, unde numărul de pacienți este în scădere, inclusiv în ATI.           

Până astăzi, 28 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.051.779 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

983.040 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.240 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos. 

Nr. crt. Județ   Număr de cazuri confirmate(total)    Număr de cazuri nou confirmate            Incidența  înregistrată la 14 zile

1.         Alba    20403  62        2,26

2.         Arad    23138  55        2,29

3.         Argeș  26360  71        1,47

4.         Bacău  25557  55        1,23

5.         Bihor   28235  75        2,28

6.         Bistrița-Năsăud          11529  39        1,58

7.         Botoșani         13825  18        0,97

8.         Brașov 42667  81        2,05

9.         Brăila  12890  32        1,69

10.       Buzău  12158  33        1,19

11.       Caraș-Severin 10847  48        2,06

12.       Călărași          9793    39        1,11

13.       Cluj     55924  134      3,01

14.       Constanța       42042  78        1,83

15.       Covasna          8177    47        2,10

16.       Dâmbovița      22044  29        1,01

17.       Dolj     25944  49        1,22

18.       Galați  26854  61        1,72

19.       Giurgiu           10764  21        1,37

20.       Gorj    9082    8          0,49

21.       Harghita         7888    20        1,31

22.       Hunedoara      22330  57        2,08

23.       Ialomița          10553  29        1,31

24.       Iași      41555  69        1,19

25.       Ilfov    44110  88        3,01

26.       Maramureș     20069  24        0,55

27.       Mehedinți       8022    23        1,12

28.       Mureș 23145  131      2,01

29.       Neamț 18242 46        1,30

30.       Olt       14174  20        1,24

31.       Prahova          33720  89        1,90

32.       Satu Mare       12763  17        1,08

33.       Sălaj    10619  18        1,68

34.       Sibiu   25600  55        2,07

35.       Suceava          23775  14        0,46

36.       Teleorman      13272  30        1,69

37.       Timiș  53209  100      2,21

38.       Tulcea 8157    15        1,25

39.       Vaslui 15652  17        0,75

40.       Vâlcea 15955  39        1,58

41.       Vrancea          10331  23        1,08

42.       Mun. București          179235            308      3,12

43.       Cazuri noi nealocate pe județe         

1170*  -27     

 TOTAL          1.051.779        2.240  

Până astăzi, 27.833 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 27.04.2021 (10:00) – 28.04.2021 (10:00) au fost raportate 150 de decese (72 bărbați și 78 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți,  Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 9 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 42 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 49 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 42 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

140 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 10 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități. 

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.373. Dintre acestea, 1.325 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.316.396 de  teste RT-PCR și 873.658 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 25.253 de teste RT-PCR (14.165 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.088 la cerere) și 10.037 de  teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 31.666 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.532 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 44.932 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 100 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.940 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 846 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Pfizer pregătește un tratament pe cale orală împotriva COVID-19, până la finele anului

COVID-19, boala provocată de virusul SARS-COV-2, ar putea fi vindecată cu o simplă pastilă, perspectivele fiind foarte optimiste. Producătorul vaccinului Pfizer/BioNTECH a anunțat că lucrează la un tratament care să fie administrat oral.

Șeful companiei farmaceutice Pfizer, Albert Bourla, a declarat jurnaliștilor americani că se află în dezvoltare un medicament care să trateze COVID-19. Medicamentul va fi administrat pe cale orală și ar putea fi gata de teste, astfel încât la finalul acestui an să fie disponibil pacienților.

Șeful Pfizer susține că terapia cu medicamentul pe care îl va produce compania ar trebui să fie eficace împotriva mai multor tulpini ale virusului, însă tratamentul va trebui administrat încă de la debutul bolii, prevenind astfel agravarea simptomelor.

Cel mai mare avantaj al acestui tratament va fi cel legat de modul de administrare, pe cale orală, acasă, ceea ce va elimina necesitatea internării, similar cu tratamentele pentru gripă.

Potrivit lui Albert Bourla, molecula care stă la baza terapiei este un inhibitor de protează, care se atașează de o enzimă a virusului numită protează și împiedică multiplicarea acestuia de către celulele umane. În acest fel, virusul va putea fi anihilat cu ușurință de sistemul imunitar.

Inhibitorii de protează sunt folosiți în prezent pentru tratamentul unor boli cauzate de diverse virusuri severe, cum este HIV sau virusul hepatitei C, ca terapie unică sau în combinații cu alte antivirale.

Bourla a declarat că așteaptă mai multe vești bune pe timpul acestei veri, când vor fi finalizate unele studii clinice ale medicamentului.

Pfizer anunțase încă din luna martie începerea studiilor clinice ale medicamentului codificat PF-07321332, după ce testele de laborator, dar și cele din faza 1 de testare cu o singură doză au dat rezultate încurajatoare.

Pfizer studiază și un medicament injectabil care să fie administrat pacienților COVID-19, cele două tratamente putând fi adminsitrate simultan.

La nivel global, sunt testate mai multe medicamente cu adminsitrare orală care ar putea să reprezinte un tratament mai eficient împotriva virusului SARS-COV-2, în comparație cu actualele protocoale de tratament folosite în spitale.

A fost găsit cadavrul bărbatului dispărut, din Biertan. Polițiștii suspectează că a fost omorât de propriile animale

Cadavrul unui bărbat ce fusese dat dispărut de familie a fost descoperit de polițiști, după ce un localnic din Biertan a alertat autoritățile. Trupul neînsuflețit se afla în pârâul din localitate.

Misterul dispariției unui bărbat de 57 de ani din Biertan, reclamate de un consătean, a fost deslușit astăzi, după ce cadavrul bărbatului a fost găsit într-un pârâu din zona localității Biertan. Dorel Daragiu plecase de acasă cu animalele, la pășune, și nu s-a mai întors. După mai multe căutări, bărbatul a fost găsit ieri de un consătean, care a sunat la 112.

Potrivit informațiilor transmise de poliție, cadavrul a fost găsit în zona Blehi, fiind pe jumătate scufundat în apă. Mai mult, polițiștii susțin că trupul neînsuflețit prezenta mai multe urme de agresiune.

Dorel Daragiu, din Biertan

„La examinarea sumară a cadavrului, efectuată de către medicul legist din cadrul S.M.L. Sibiu și polițiști, pe corpul bărbatului au fost observate diverse escoriații. Luând în considerare și faptul că vegetația din imediata apropiere a cadavrului era aplecată la pământ, iar în jurul bărbatului au fost identificate mai multe urme de copite, s-a conturat ipoteza că bărbatul ar fi fost atacat de către una sau mai multe dintre bovinele pe care le supraveghea”.

Medicii urmează să facă o necropsie care să stabilească cu exactitate cauzele morții. Chiar și în aceste condiții, a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, până când vor fi lămurite toate condițiile în care s-a produs moartea bărbatului.

Ministrul Culturii: Este spre beneficiul artiștilor să avem o rată de vaccinare cât mai bună

Artiştii trebuie să se implice în campania de vaccinare, acest lucru fiind şi în beneficiul lor, a afirmat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, marţi, la Digi FM.

„Noi trăim într-o perioadă în care un rol foarte important îl au formatorii de opinie. În toate vremurile au existat formatori de opinie, dar acum, când comunicarea se poate face mult mai rapid şi la o scară mai largă, cu atât este mai important rolul lor şi de aceea este important ca figuri exponenţiale, atât din zona culturii scrise, dar şi din zona artei spectacolului, să se implice activ pentru a încuraja vaccinarea. Vreau să vă spun că şi artiştii, până la urmă, trebuie să înţeleagă că este spre beneficiul lor să avem o rată de vaccinare cât mai bună la noi în ţară, pentru că asta înseamnă o reluare a activităţii lor în condiţii mai relaxate (…), vorbim de relaxarea de norme. Şi vreau să spun că ne implicăm deja activ, avem discuţii în acest sens, şi în perioada 7-9 mai vor fi două programe de maraton al vaccinării, unul la Sala Palatului şi unul la Biblioteca Naţională, şi atunci cu siguranţă vor fi prezente figuri proeminente din zona culturală, care vor saluta această campanie şi vor încuraja la modul general vaccinarea”, a spus Bogdan Gheorghiu.

El a precizat că, deşi nu există bani pentru plata artiştilor care s-ar putea implica în această campanie, se bazează pe „oamenii responsabili” care ar putea să participe voluntari.

„Aici vorbim de spirit civic şi cum am vorbit că unii, fără să ceară bani, s-au implicat efervescent în a arunca în piaţă tot felul de fake-news-uri şi mesaje antivaccinare, eu cred că trebuie şi oamenii responsabili să se implice, pentru că o vorbă spune aşa: ca răul să triumfe, este suficient ca oamenii de bine să nu facă nimic. Or, la cât vedem că sunt de efervescenţi cei care încearcă să inducă ideea că nu e bună vaccinarea, eu cred că noi, cei care dorim binele tuturor şi suntem factori responsabili, trebuie să ne implicăm activ pentru a demonta aceste fake-news-uri şi pentru a arăta oamenilor că de fapt beneficiile vaccinării sunt reale, nu sunt poveşti. De aceea avem exemplul Israelului, de aceea avem exemplul Marii Britanii, în Statele Unite la fel, rata de vaccinare a ajuns la un procent care va permite în curând eliminarea obligativităţii măştii în spaţii deschise. Aşadar, aceste exemple ne arată că realitatea este una singură şi restul nu e decât manipulare”, a mai spus ministrul Culturii. (AGERPRES)

Străzile din zonele unde se află biserici vor avea restricții în noaptea de Paști

Primăria Sibiu anunță că, pe mai multe străzi din zonele unor lăcașuri de cult, au fost instituite restricții de circulație, în perioada sărbătorilor, pentru asigurarea distanțării și siguranța celor care participă la slujbele religioase.

La solicitarea unor lăcașuri de cult din oraș, Comisia de Circulație a aprobat mai multe restricții în trafic în zonele bisericilor, pentru siguranța și respectarea distanțării între participanții la slujbele organizate cu prilejul sărbătorilor pascale.

Pentru organizarea slujbelor de la Biserica Ursulinelor, se vor închide străzile Avram Iancu și Gral. Gheorghe Magheru (tronsonul cuprins între străzile Filarmonicii și str. Felinarului), astfel:

•          Vineri, 30 aprilie, între orele 17.00 -19.00

•          Sâmbătă, 1 mai spre duminică, 2 mai, în intervalul orar 23.30 – 01.30

Menționăm că locurile de parcare din zona piațetei de la Biserica Ursulinelor vor fi eliberate între orele 13 și 20 în ziua de vineri și între orele 18.00 și 02.00 în noaptea de Înviere.    

Pentru organizarea slujbei de Înviere la Catedrala Mitropolitană Ortodoxă, circulația auto se va închide pe strada Mitropoliei în noaptea de 1 spre 2 mai, în intervalul orar 23.30 – 00.40.

De asemenea, pentru a permite desfășurarea serviciului religios la Biserica „Buna Vestire” (Biserica din groapă), este necesară închiderea temporară a traficului auto pe str. Justiției în noaptea de Înviere, în intervalul orar 23.30 – 00.40.

Locurile de parcare din zona acestor două biserici vor fi restricționate în intervalul orar 18.00 – 01.00 în seara și noaptea de Înviere.

Ziua Veteranilor de Război va fi marcată, joi, la Sibiu

0

Joi, 29 aprilie, începând cu ora 10, structurile militare din garnizoana Sibiu, în colaborare cu administraţia publică locală, Mitropolia Ardealului și Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război Filiala Sibiu vor organiza la Monumentul Veteranilor din Pădurea Dumbrava o ceremonie de depuneri de coroane și jerbe de flori pentru cinstirea memoriei Eroilor Neamului.

Totodată, cu această ocazie, poate fi vizitată, în perioada 29 aprilie – 9 mai, expoziția foto-documentară organizată de Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război Filiala Sibiu și Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, expusă în cadrul Cercului Militar Sibiu.

Ziua Veteranilor a fost instituită prin Legea nr. 150/2014, privind modificarea şi completarea OUG nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celor decedaţi.

RO Vaccinare: Peste 5.000.000 de doze, administrate până acum în România

0

Peste 5.000.000 de doze de vaccin anti-COVID au fost administrate până acum în România, informează platforma RO Vaccinare, într-o postare pe pagina de Facebook.

„În această seară am depăşit pragul de 5.000.000 de doze administrate în cadrul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19. Până în această seară, în România au fost vaccinate peste 3.158.000 de persoane împotriva COVID-19”, precizează sursa citată.

Campania naţională de vaccinare anti-COVID a început în România în data de 27 decembrie 2020. (AGERPRES)

Peste 87.000 doze de vaccin Moderna sosesc miercuri în ţară

0

O nouă tranşă de vaccin anti-COVID livrată de compania Moderna, care constă în 87.600 de doze, soseşte miercuri în România pe cale terestră, informează Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2.

Potrivit CNCAV, vaccinurile vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional.

Până în prezent, 637.200 de doze de vaccin de la Moderna au fost recepţionate, iar 425.857 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei. (AGERPRES)

Se întrerupe energia electrică în Sibiu

0

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:

JOI 29 APRILIE

· între orele 9-13 în SIBIU, strada: AUTOGARII – partial.

În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate.

Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-500-929.

Tânără în stare critică după ce a fost lovită de o mașină în timp ce traversa neregulamentar Calea Cisnădiei

0

Traversarea neregulamentară a fost cauza unui grav accident rutier produs marți seara. S-a întâmplat la ieșirea din municipiul Sibiu, pe Calea Cisnădiei.

O tânără de 27 de ani din Copșa Mică a fost transportată în stare de inconștiență la Unitatea de Primire Urgențe Sibiu în urma unui grav accident rutier. Evenimentul s-a produs pe Calea Cisnădiei, la ieșirea din municipiul Sibiu. Tânăra a traversat neregulamentar și a fost accidentată grav de un autoturism condus de o sibiancă.

Un echipaj SMURD a intervenit rapid la locul evenimentului și i-a acordat victimei primele îngrijiri medicale.

„O tânără în vârstă de 27 de ani, din Copșa Mică, a traversat partea carosabilă fără să se asigure, prin loc nemarcat corespunzător și a fost lovită de un autoturism condus regulamentar de către o sibiancă în vârstă de 25 de ani. Tânăra accidentată a fost transportată la spital inconștientă”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

„ISU Sibiu a intervenit de urgență cu un echipaj SMURD cu medic în municipiul Sibiu, Calea Cisnădiei unde o persoană de sex feminin a fost lovită de un autoturism. La fața locului s-au acordat îngrijiri medicale femeii de circa 27 de ani care a fost transportată la UPU Sibiu în stare de inconștiență”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Alina Voina.

Gaz Metan a câștigat derby-ul județului, 2-1 cu FC Hermannstadt

0

Gaz Metan a trecut de FC Hermannstadt în derby-ul județului, scor 2-1, într-o partidă disputată marți după amiaza. Deși a evoluat pe teren propriu, Gaz Metan a fost echipa oaspete, FC Hermannstadt disputându-și la Mediaș meciurile considerate pe teren propriu până la terminarea lucrărilor de modernizare la stadionul din Sibiu.

Gaz Metan a deschis scorul în minutul 20 după o fază fixă. Ronaldo Deaconu a executat foarte bine o lovitură de colț de pe partea stângă, iar Ricardo Valente a înscris cu o lovitură de cap din careul mic. Peste cinci minute, FC Hermannstadt a obținut o lovitură de pedeapsă, însă portarul Răzvan Pleșca a reușit să apere șutul lui Petrișor Petrescu. Același jucător a reușit apoi să marcheze în minutul 30 cu un șut din afara careului de 16 metri. Golul a fost inițial validat de centralul Radu Petrescu, la scurt timp a fost apoi anulat pentru off-side după consultarea cu tușierul, pentru ca peste încă un minut și jumătate să fie din nou validat. Tehncianul Mihai Teja a intrat pe teren pentru a-i explica centralului că a fost off-side și a văzut cartonașul roșu, fiind trimis în tribune.

În prelungirile primei reprize Ricardo Valente a reușit dubla. Atacantul portughez a marcat din nou cu o lovitură de cap, după o lovitură liberă bătută foarte bine de același Ronaldo Deaconu. La doisprezece minute de la reluarea jocului Drazen Bagaric a avut o ocazie de a marca, însă a șutat peste poarta apărată de Răzvan Pleșca. Niciuna dintre cele două combatante nu au mai avut apoi ocazii clare pe parcursul reprizei, iar partida s-a încheiat cu victoria la limită a Gazului Metan.

În urma acestui rezultat, formația lui Mihai Teja a acumulat 24 puncte, iar etapa viitoare medieșenii vor juca pe teren propriu cu FC Argeș. Partida este programată, vineri, 30 aprilie, de la ora 17.30.

FOTO: Arhivă